Publicat pe 12 comentarii

Cei 10 magnifici ai podiumului UTMB 2022

Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Cei 10 Magnifici ai podiumului

Am avut ocazia să împart podiumul UTMB 2022 cu alți 10 dintre cei mai buni atleți de anduranță din lume. Cine sunt, cum i-am cunoscut și gândurile mele despre ei.

Articol scris și trăit de 

Am ajuns cu 2 minute înainte de ora stabilită de organizatori la cortul din spatele scenei, locul destinat atleților care urmează să urce pe podium. Sunt un norocos că și eu sunt unul dintre cei care au terminat UTMB-ul în primii 10.

Este un vis reluat și (re)îndeplinit, la care am muncit alți 4 ani după locul 2 din 2018. Atunci credeam că mă voi lăsa de alergare, însă UTMB m-a făcut să-mi doresc să revin cel puțin încă o dată. Am avut ani în care am aprofundat lecțiile oferite de ultramaraton, în 2019 am suferit de deshidratare, în 2021 de prea puțin antrenament, iar în 2022 am revenit în cea mai bună formă a mea de ultra de când m-am apucat de asta. Suficient de experimentat și antrenat pentru a face o figură frumoasă.

În cortul premianților am avut parte de un șoc când am văzut cei mai buni alergători ai planetei – Kilian, Jim, Zach, Tom, Mathieu – în același loc pentru prima dată. Faptul că am fost în acel cort, în acel moment, cu aceeași intenție, de a urca pe podium, a fost un eveniment atât de important încât ar fi trist să trec peste el fără să scriu despre această experiență. Cred că fiecare alergător din cei 2700 câți au fost la start și-ar dori să petreacă 1 minut în acel cort, să le adreseze câte o întrebare fiecăruia. Atât de multe mi-au trecut prin cap, încât nu am reușit să povestesc foarte multe cu niciunul, însă mă cuprinde un val de recunoștință și mi se face pielea de găină gândindu-mă că am fost acolo cu ei. 

10. Thibaut GARRIVIER

Prin Noiembrie 2021 eram între Pico Ruivo și Pico Areiro, la Madeira Island Ultra Trail. Această porțiune este una dintre cele mai frumoase poteci de alergare din lume. Totuși, pe cât de frumoasă, pe atât de tehnică. Trepte. Stânci abrupte de-ți ard picioarele și-ți întorc stomacul pe dos, dacă alergi prea intens.

Eram la kilometrul 72 și am făcut ceva ce nu prea fac în timpul unui concurs : m-am uitat în spate. 

La nici 1 kilometru văd un alergător care pășește pe treptele inegale cu pași de uriaș, aplecat către înainte, aproape cocoșat de înclinația pantei. M-am simțit vânat. Alerga cu mâinile pe genunchi și în următoarele 10 minute m-a ajuns din urmă. Eu, pe lângă el, păream că stau pe loc. Am făcut un pas în lateral și am rămas uimit de puterea acestuia, de tăria și de intensitatea efortului și de cât de bine-i face față. Avea respirația întretăiată, dar părea că nu-l deranjează asta. Dacă eu aș fi fost prada lui, sigur n-aș fi scăpat cu viață.

M-am bucurat în sinea mea că este la o cursă mai scurtă, am privit cu admirație cum înainta printre stâncile înalte, de parcă era un fel de Spiderman montan.

Atletul care mă depășise era Thibaut și avea să câștige cursa de 70 de kilometri de la MIUT. Pau Capell venise pe 2. Două luni mai devreme câștigase CCC-ul cu record de cursă, fiind una din revelațiile UTMB-ului din acel an. 

Anul acesta a venit pe locul 10 la UTMB, prima lui cursă de 100 de mile. A suferit mai bine de 12 ore pentru că nu a putut să mănânce sau să bea apă, adaptându-și ritmul pentru a închide bucla și a ajunge la finish. A fost nevoie de multă putere mentală, multă concentrare pentru a îndeplini această sarcină aparent banală de a pune un picior în fața celuilalt.

În cort, mă ridic din scaunul meu confortabil să-l felicit și să-i strâng mâna pentru reziliența din timpul concursului. Este greu să cuantifici suferința într-un ultramaraton, dar cred că din primii 10 Thibaut a suferit cel mai mult pentru a ajunge la linia de finish. 

@Thibaut, mi-ar fi plăcut să povestim mai multe despre cursa ta și suferința prin care ai trecut ca un cuțit încins prin unt. 

8. Jonas RUSSI

După finish-ul unui concurs îmi place să beau cel puțin o bere. Asta am făcut și acum la UTMB. Mă întrebam ce alți atleți mai fac asta. Nici bine nu mi-a trecut gândul acesta prin cap, că Maria îmi spune că Jonas Russi mă caută să-mi vorbească. Știam că a terminat înaintea mea, însă nu-i asociam fața cu numele. Eram în spatele porții când a venit la mine cu un zâmbet larg, fericit că s-a încheiat cursa, cu o bere în mână și mi-a mărturisit că a fugit cu mine-n gând pe ultima porțiune – îi era teamă că-l voi prinde. Asta a făcut și la Lavaredo, cu 2 luni în urmă. Nu a fost să-l depășesc la niciuna din cele două curse, însă mă bucur că văd pe cineva la finish cu care pot să ciocnesc un pahar de bere. 

Jonas este una dintre cele mai sociabile și carismatice persoane ce le-am întâlnit. Are personalitate de italian, dar văd că își face postările în limba germană. În cortul celor care urmam să urcăm pe podium el este liantul, persoana care pune cele mai multe întrebări oricui și felicită pe toată lumea. Era enervant de carismatic și tocmai terminase pe locul 8 cea mai populară cursă de alergare montană din lume. Se citeau mulțumirea și fericirea pe chipul lui. În urmă cu un an de zile Jonas a venit pe locul 2 la TORX, pare că august – septembrie este perioada când atletul își numără trofeele.

@Jonas, mi-ar plăcea să bem câteva beri și să ne împărtășim poveștile acumulate până acum în ultramaratoane. Oare cine ar pica primul sub masă?

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

7. Arthur JOYEUX BOUILLON

Pe urcarea din Cural das Freiras către Pico Ruivo, la prima ediție de MIUT la care am participat, l-am întâlnit pe Arthur pentru prima dată. Începuse cursa cam tare și mi-a spus să-l depășesc că am un ritm mai bun. Era 2019 și eram amândoi la primele noastre competiții în afara țării noastre. Urma să terminăm amândoi în top 10, eu pe 4 și el pe 9. De atunci Arthur a venit pe 3 la TDS în 2021 și a continuat să viseze la UTMB. L-am urmărit din umbră cum fac cu mulți alergători și am fost mândru de progresul lui. Părea că este din ce în ce mai experimentat și că-și va folosi cunoștințele în acest UTMB.

Cu 3 zile înainte de cursă, ne-am văzut la o întâlnire a echipei Altra și, cu zâmbetul pe buze, într-o engleză cu accent dulce-franțuzesc, mi-a urat toate cele bune la cursă.

Este o fire veselă, însă în timpul cursei nu ar trebui să te lași păcălit de blândețea din ochii lui. La UTMB a făcut o cursă excelentă, aparent fără greșeală, care l-a adus pe un meritat loc 7. Sunt convins că Arthur nu o să se oprească aici și că va visa la fel de îndrăzneț ca până acum. 

@Arthur, sigur drumurile noastre se vor intersecta și de acum înainte. Rămâi neaccidentat și progresul îți va fi asigurat. 

6. Benat MARMISSOLLE

Madeira nu este doar locul drăguț unde m-am logodit cu Maria, ci și locul unde am întâlnit cei mai mulți alergători foarte buni. Un paradis al iubirii și al alergării.

Benat a pornit în MIUT 2021 cu gândul să câștige cursa. Cu aproximativ o lună în urmă venise pe 3 la Diagonala Nebunilor din Insula Reunion. Asta i-a dat suficientă încredere în sine să aibă acest gând nebunesc.

La MIUT a alergat mai bine de 60 de kilometri cu Hannes Namberger care avea să câștige, însă probabil din oboseala acumulată și apă prea puțină, pe cea mai lungă urcare din cursă l-au lăsat puterile, pierzând câteva locuri în clasament. Atunci l-am depășit și eu, doar pentru că știam foarte bine traseul și mi-am păstrat forțe pentru ultima porțiune. La premiere, am schimbat câteva vorbe cu Benat și ne-a mărturisit că încă nu are un sponsor și că a făcut multe sacrificii pentru ultimele două curse. 

Vestea bună este că între timp Asics a pus ochii si logo-ul pe el și pare că fac echipă bună.

La UTMB m-a depășit aproape de kilometrul 100 când eu am avut un moment de slăbiciune. Cumva s-a revanșat pentru Madeira. Mi-am spus că am suficient timp să-l prind din urmă și să-l depășesc. Nu am reușit să fac asta, el alergând excelent până la finalul cursei. I-au lipsit 21 de secunde pentru a-i fura locul lui Zach Miller și a intra în top 5. 

@Benat, mulțumesc că mi-ai arătat că trebuie să tratezi cu atitudine cursele și să ai un plan nebunesc încă de la început, să îți menții un ritm constant până la final și niciun nume nu este suficient de mare pentru ca să fie depășit. În ochii mei ai devenit unul dintre zei. 

5. Zach MILLER

În 2016, la primul meu CCC, Zach Miller a câștigat cursa, iar eu am terminat pe locul 8. Am așteptat cu nerăbdare ziua premierei, să urc pe podium cu el și cu ceilalți alergători din top 10. Dar Zach a ales să nu vină la premiere, ci să-i încurajeze pe colegii lui din SUA care participau la UTMB. Atunci David Laney a venit pe locul 3. A meritat.

Eu mi-am vrut poza mea de podium cu el, de acum 6 ani. I-am văzut pe strada principală – pe el, pe Tim Tollefson și pe David- în jurul unei sticle cu lichid transparent (nici acum nu știu dacă era apă sau vodcă) și mi-am revendicat poza.

Atunci vedeam alergătorii din top 3 ca fiind din altă ligă. Fiind făcuți parcă din alt material. Acum, faptul că am trecut cu toții prin aceeași suferință, că am strâns din dinți, că am avut timpi apropiați, mă face să cred că suntem cu toții făcuți din aceeași esență. 

După premiere am avut răgaz și i-am mărturisit că i-am simțit lipsa pe podiumul CCC și l-am îndemnat să scrie mai des, că face asta la fel de bine precum aleargă. 

@Zach, foarte multă lume mi-a spus că noi doi semănăm, atât la stilul de alergare, cât și la față. Tu ce părere ai despre asta?

4. Jim WALMSLEY

În cort văd că Jim este liber pentru o secundă. Am un open liner potrivit să deschid o conversație cu el. 

Înveți mai repede franceza decât te așteptai? Cum te descurci cu limba lor de când te-ai mutat în Franța?

Cu o voce timidă și surprinsă, poate pentru că nu-l întreb despre alergare, mi-a răspuns că înțelege conversațiile de nivel începător între două persoane, doar că este foarte important contextul. Într-o  conversație îi e greu să reproducă cuvinte. Pe scurt, se descurcă la magazin și la brutărie.

Poate că atunci când Jim o să vorbească fluent limba franceză, o să și câștige UTMB-ul, poate că victoria la UTMB nu depinde de cât de bine ești antrenat, ci de cât de bine ai râdăcinile înfipte în cultura francofonă. Atunci, alergarea buclei în jurul Mont Blanc-ului o să i se pară la fel de naturală ca mersul după o baghetă și un pain au chocolat, post alergare.

Cu siguranță are toate șansele să câștige o ediție de UTMB, are tot ce trebuie pentru asta – ambiție, inteligență, putere mentală. Doar este unul din cei mai buni alergători din lume, ce naiba. Îmi place să cred că avem și câteva lucruri în comun ca pasiunea pentru alergare, sacrificiul, trecutul militar. 

@Jim, sper că ai vorbit serios când m-ai invitat să vin în vizită câteva zile, să alergăm pe dealurile din spatele casei tale și apoi să încercăm să comandăm patiserie în franțuzește, pentru că te voi vizita! Apropo, îmi poți întoarce vizita, în România. Comunitatea de aici te va primi cu brațele deschise. Avem cafea bună, bere artizanală și etajul lui Ergo de acasă este liber. 

3. Thomas EVANS

Tom mi-a îmbunătățit lumea de alergător de la primul contact. Mi-a lărgit universul arătându-mi mindset-ul unui atlet de anduranță. Mi-a arătat că trebuie să mă transform dintr-un romantic al alergării într-un atlet. Că un alergător este atât de bun cât îi sunt rutinele de antrenament. M-a tranformat de la prima alergare până la ultima replică “I would love to do another training camp together”. Tom are puterea asta asupra mea: de a ma influența pozitiv, de a mă motiva și de a mă ambiționa.

Îmi amintesc cu atât de multă prospețime în minte sesiunile noastre de antrenament din 2018, dar mai mult decât atât au fost discuțiile din jurul cinei.

Ce-ți dorești să relizezi cu alergarea? Pentru ce faci toate aceste lucruri atât de bine? l-am întrebat eu după câteva zile când mi-am câștigat din curaj. 

Desigur că ne antrenam pentru campionatul mondial, dar stiam că mai e ceva în plus. Pe scurt, mi-a mărturisit că vrea să fie cel mai versatil alergător, “any surface, any distance”. Să câștige Western States, UTMB, să se califice la olimpiada de maraton, să câștige MDS în fața marocanilor. 

A doua zi am alergat între kilometrul 42 și 52 al traseului de la Campionatul Mondial. A fost un traseu cu plat și urcare. Pe urcări Tom părea că-și continuă alergarea ușoară începută la încălzire, înaintând parcă fără efort. Pe mine mă ardeau mușchii și încercam să respir chiar și pe urechi. Am coborât pe asfalt și mi-am făcut personal best pe 5 kilometri. Alergănd lângă el, mi-am dat seama că omul acesta poate să-și realizeze toate visele, că nu era deloc îndrăzneț în obiectivele lui, căci pare născut pentru asta. Eficiența lui în alergare se vede cu ochiul liber. Chiar și Maria mi-a spus după UTMB cât de light alerga Tom la kilometrul 152. 

@Tom iti sunt recunoscător pentru încrederea în mine acordată în 2018, în cantonamentul de alergare, dar și înainte de startul UTMB când mi-ai spus că nu visez suficient, nu sunt îndrăzneț și că un top 10 pot cu ușurință. Deseori în timpul cursei vorbele tale mi-au alimentat rezervele de glicogen.  

Ai în minte pentru 2023 un loc de training camp? Count me in!

2. Mathieu BLANCHARD

După UTMB, la câteva ore, după ce lucrurile s-au mai așezat și am înțeles cum au concurat fiecare atelt din top 10, am trimis un singur mesaj în care am felicitat un singur atlet. „Amazing performance Mathieu, amazing” . Știam că M.B. îmi va răspunde, a făcut-o de fiecare dată până acum. 

El nu știe asta, dar pe Mathieu l-am întâlnit pentru prima dată în 2019 între Bonatti si coborârea de la Arnuvaz. Avea mustață și un ritm vioi. După alergare am intrat pe Strava Flyby să văd pe lângă cine am trecut. De atunci îl am în vizor și văd mereu ce pune la cale. Mathieu a progresat constant, și între timp a devenit o celebritate, concurând la „Supraviețuitorul”. 

Performanța lui de a alerga bucla UTMB în sub 20 de ore este impresionantă. Rezultatul lui îmi spune că pot să fac și eu asta, trebuie doar să „fur” rețeta de la el. 

Față de Mathieu mă simt cel mai apropiat, ca atlet. Nu alergăm de mici copii, ne-am apucat de asta acum 10 ani, aveam un top 3 la UTMB (acum el are două), cariera noastră de alergare a început după ce am semnat cu un sponsor principal. 

@Mathieu, știu că vei citi asta, să-mi spui și mie secretul unui UTMB sub 20 de ore. Mulțumesc că ne-ai arătat că se poate face asta. Spune-mi te rog unde te găsesc pentru alergarările alea ce trebuia să le facem în Chamonix.

1. Kilian JORNET

Kilian este cel la care se va ajunge în fiecare discuție cu prietenii tăi alergători. El a schimbat jocul alergării montane. A schimbat jocul, nu doar prin această cursă, ci prin tot ceea ce a făcut de-a lungul timpului în acest sport. De când a primit 3 perechi de pantofi de alergare de la Salomon până în prezent. Nu știu dacă și-a propus asta, dar a reușit. Nu spun că el este apropiat de o figură divină, dar alergarea s-ar putea împărți în două de acum: înainte de Kilian și după Kilian. 

Kilian are în prezent 1.3 milioane de urmăritori pe Instagram și, într-o formă sau alta, cred că a modificat viața a peste 1 milion de alergători, inclusiv pe a mea. Acum 9-10 ani, la începutul carierei mele de alergător, am avut o fază în care citeam fiecare carte care era conectată cu alergarea. Printre ele au fost Ultramaratonistul – Dean Karnazes, Eat & Run – Scott Jurek și Run or Die a lui Kilian. Acum mă aflu la 3 metri de el, după ce am parcurs același traseu și urmează să urcăm pe același podium. Acum 10 ani eram impresionat de tot ceea ce face prin alergare, acum îmi place să cred că avem asta în comun. În cort, puteam să-l întreb aproape orice, să-i mulțumesc și să-l felicit pentru tot ceea ce a făcut. Nu am făcut-o, căci n-am vrut să par un prea mare fan. Deși îi sunt. 

Deseori eu pun întrebarea asta prietenilor ”Dacă ai putea să inviți pe cineva la cină, oricine din lume, pe cine ai invita și ce l-ai întreba?” Zilele astea răspunsul din partea mea ar fi Kilian. Sunt recunoscător vieții și momentului că am ajuns până în punctul acesta. Nu l-am întrebat nimic, pentru că ar trebui să-l scot o săptămână în fiecare seară la cină ca să-mi răspundă la toate întrebările. 

@Kilian, dacă citești acest articol, ar fi ciudat să-ți bat la ușa din Norvegia și să te scot la cină la un local drăguț, aproape de casă (orice înțelegi tu prin asta), pentru o poveste și pentru a-mi semna cărțile ce stau în bibliotecă și-mi oferă inspirație de atât de mult timp?

1. Dl Stan Turcu

Finish-ul UTMB-ului este un lucru extrem de emoționant. În 2018 mi-au dat lacrimile înainte de linia de finish. În capul meu mi-a trecut gândul că totul este posibil și că niciun vis nu este prea îndrăzneț. Că mi-am îndeplinit un vis ce mă urmărea din momentul trecerii linei de finish al primului meu ultramaraton (Ciucaș 2013).

Anul acesta voiam să trec linia de finish cât mai repede, satisfăcut de un rezultat și un loc bun. Nu am avut timp să mă emoționez. Am păstrat lacrimile pentru mai târziu. 

A doua zi, cam pe la aceeași oră la care am trecut eu linia de finish, avea să treacă linia de finish câștigătorul categoriei 70+, dl. Stan Turcu. La 74 de ani, dl. Turcu a făcut bucla în jurul Mont Blancului în 44 de ore 59 minute și 48 secunde. Am fost și eu la linia lui de finish. Când a mers să-și ia vesta de finisher, am reușit să îl îmbrățișez și abia atunci m-au învăluit emoțiile și lacrimile.

Pe domnul Stan l-am cunoscut mai bine la un workshop, Școala Alergarii, în București când ne-a povestit mai multe despre visul lui de a termina UTMB-ul. M-au fascinat ambiția și hotărârea dumnealui. Aveam vârste diferite, însă același vis. 

De atunci Dl. Stan s-a antrenat, a planificat, a visat cursa aceasta și s-a așezat mai încrezător la startul competiției. A alergat, s-a hidratat și a mâncat ca să închidă bucla în timpul limită, dar a reușit să facă asta mult mai bine decât atât. 

Dacă atleții de top ne-au arătat că limitele sunt în capul nostru, dl. Stan ne-a arătat că niciodată nu este târziu să începi un lucru și să-l duci la bun sfârșit. Este suficient să visezi, să te pregătești și să execuți planul gândit în anii de pregătire. 

@Dl. Stan Turcu, mulțumesc că ne-ați oferit acest moment și acest exemplu. Am îndrăznit să mă transpun pe mine peste 40 de ani și să-mi spun că îmi voi dori să fac asta și la vârsta dumneavoastră. 

Publicat pe Lasă un comentariu

Plan nutritie Transgrancanaria

125,9 kilometri, 6919+.
CUT-OFF TIME: 30 ore
PART OF: Spartan Trail World Championship.
ITRA: 5 ITRA points

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.

Strategie cursa

Planul înainte de cursă ar trebui să conțină câtă apă bei, câte calorii mănânci, cât sodiu consumi între oricare două puncte, și astfel, la final vei avea un plan general.

Fiecare din cele 3 categorii are o importanță deosebită pentru a te asigura că ritmul nu-ți are de suferit din cauza lipsei apei, caloriilor sau sodiului.

Planul nutritional ar trebui întocmit cu cel puțin 6-8 săptămâni înainte de concurs pentru a-l testa în alergările lungi, care să imite profilul cursei.

Eu am testat acest plan nutrițional la alergările cu durata între 3 și 6 ore.

Articol pentru membrii Elite

Ai cont si abonament activ? Login

Articol scris de:

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea. Locul 2 UTMB in 2018, 862 ITRA points.
Publicat pe 20 comentarii

OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mithycal Trail 2020

OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mytical Trail este un ultramaraton de 108 kilometri și 6800 diferență pozitivă, în Grecia, aflat la a 9-a ediție. Recordul cursei este realizat de Foltopoulos Moysis în 14h20min. Cea mai bună clasare Românească la masculin: Marius Vasilache, 2015, locul 1, 14h57min.

 

De multe ori simt nevoia să scriu. Se simte la fel ca nevoia de a alerga.

Această poftă reprezintă o externalizare a sentimentelor, o „golire” a acestora pentru a face loc următoarelor sentimente. Pentru a asigura un flux, nu un blocaj. În ultimul timp, îmi doresc din ce în ce mai des doar să stau în fața tastaturii, să-mi las degetele să-mi exprime și să-mi concretizeze gândurile. Îmi doresc asta, însă eșuez în a-mi crea o rutină în jurul acestui obicei. 

Eșuez în a-mi crea o rutină în jurul oricărui obicei, pe lângă alergare. Dar asta e altă poveste.

Faptul că sunt plecat într-o localite nouă, singur, sub pretextul unei competiții de alergare, îmi oferă ocazia perfectă să mă las purtat de valul creației. Este un moment bun „să mă așez în fața ecranului și să sângerez”. Sângerarea e oprită doar de mâncare bună și o carafă de apă. Preferam să fie vin, dar… 

Este 20 iunie, anul pandemiei, și în exact două săptămâni voi lua startul la al doilea ultramaraton al acestui an: Olympus Mitycal Trail. Un ultramaraton de 105 kilometri aflat la a 9-a ediție. Traseul te duce pe potecile „grădinii” lui Zeus.

Acest concurs nu era pe lista competițiilor la începutul anului. Ergo, un prieten foarte bun, a alergat anul trecut și a fost impresionat de competiție, povestindu-mi lucruri bune. După câteva mesaje schimbate cu Lazaros, organizatorul, mi-am spus că, dacă el e atât de hotărât să țină un concurs în mijlocul pandemiei, atunci și eu pot să fiu la fel de hotărât să-l alerg. Organizatorii și alergătorii par a fi într-o simbioză perfectă de satisfacere a nevoii competitvității. 

Ziua 0

„Sosirea”

Aventura a început cu un ultra-drum cu autocarul de 12 ore București – Tessaloniki-Litochoro. Îmi permit să-i zic „ultra-drum” pentru că totul pare a fi „ultra” în zilele de astăzi. „Ultra șampon” cu „ultra grijă”, „ultra pastă de dinți” care te „ultra albește”.

Drumul ar fi trecut repede, dacă nu erau opririle dese ale șoferilor. Drumul de 12 ore cu autobuzul ar fi putut fi făcut în 9. Acesta este doar un reminder pentru mine vizavi de beneficiul de a avea o mașină. 

Ajuns în Litochoro, Lazaros a fost suficient de amabil încât să mă aștepte în centrul orașului, să-mi facă un mini tur al locului, să salutăm lumea care ne iese în cale, să-mi arate înălțimile care veghează de mii de ani locurile de la poalele muntelui.
„Pare că-i și văd fața liniștită a lui Zeus care râde de noi și de pandemia noastră”, mi-am spus. 

Ne-am întins la povești la locul unde voi fi cazat pentru următoarele zile. Am făcut un mini plan pentru weekend care implică alergare și multă diferență de nivel. Apoi mi-am luat doza de somn pierdută în ultimele 24 de ore. Voiam să fie o supradoză, dar căldura și Luna (cățelul) mi-au dat deșteptarea.

Mi-am spus că am ocazia să descopăr locurile, să descopăr mâncarea, să mă așez în fața laptopului și să-mi deschid gândurile. 

Ceva-mi spune că va fi o experiență inedită, pentru că am plecat din țară fără așteptări, fără prea multă presiune pe mine, dar mai focalizat și antrenat decât la orice alt concurs de alergare. 

Litochoro este un orășel la 5 kilometri de mare, la poalele munților, de aproximativ 7500 locuitori, dintre care fiecare are o poveste inedită. 

Locul unde sunt cazat mi-a fost aranjat de Lazaros înainte să ajung. Este o cameră  cu două paturi, la etaj, în casa lui Dimitris (Takis) care are o fată, Sellini, și un labrador, Luna.  

La prima vedere, încăperea unde m-am cazat pare doar un loc unde pot dormi și aștepta liniștit ziua concursului. E echipat cu o baie a cărei ușă nu se închide, o masă rotundă cu 2 scaune, ventilator de aer în tavan și o curte mare. 

Văzând lucrurile ce erau prin curte, mi-am amintit de casa în care m-am mutat de nici 2 luni în Brașov.

După ce m-am întors de la o plimbare scurtă,  m-am așezat la masă cu Takis pe semi-întuneric. 

Atunci mi-am dat seama că locul este mai mult decât ceea ce pare a fi la prima vedere. Fiecare casă preia din personalitatea celui care-l locuiește, îți poți face o impresie despre personalitatea gazdelor din lucrurile mici ce și le ține la îndemână. Aici erau împrăștiate blocuri de piatră ponce care păreau sculpturi neterminate.

Chiar dacă primul gând a fost că Takis este sculptor, de la prima conversație din grădină, pe muzica lui Miles Davis, mi-a spus că simte și cântă blues. Atunci mi-am dat seama că eu și Takis avem cel puțin un lucru în comun. 

El trăiește blues-ul cum eu trăiesc alergarea montană.

Discuția noastră a început de la faptul că muzica e stilul lui de viață și că blues-ul se trăiește înainte de a se cânta. Am discutat despre asta, despre starea de „flow” ce ți-o dau muzica și alergarea, despre cât de important e să faci ceea ce-ți place și să fii o persoană bună. 

Mi-am dat seama că sunt un bun ascultător, pentru că-mi făcea plăcere doar să stau și să îl urmăresc atent cum îmi povestește despre viața lui și despre valorile după care își ghidează existența. 

M-am ridicat de la masă nerăbdător pentru ziua de mâine. Urma să fac prima alergare, dar și să iau parte la un mini-concert în grădina lui Takis. Îl vizita un prieten împreună cu care va cânta bluess. 

Ziua 1

„Acomodarea”

M-am adaptat foarte ușor ritmului grecilor de a face lucrurile. Blând și cu tihnă. Unii văd în asta lene, eu văd în asta înțelepciune. 

La ora 9, cu adidașii de asfalt în picioare, pe un cer fără nori, am ieșit la alergare cu Greg. Greg e un polonez care a decis să se mute în Litochoro. Alergarea a fost una de acomodare: 5 kilometri în sus, 5 kilometri la vale, pe aceeași rută. 

După o săptămână petrecută în parcurile din București și din Sibiu, picioarele mele s-au simțit foarte fresh, atât pe urcare, cât și pe coborâre. Era un semn că le pot utiliza mai mult și cu spor în zilele următoare. 

A fost cald și mi-a părut rău că nu mi-am luat apă să mă hidratez. E aspectul ce vreau să-l îmbunătățesc. Vreau să ajung să consum 650-700 ml de lichid pe ora de alergare.

Pe seară, am descoperit că Litochoro are pistă de atletism și m-a dus cu gândul la un posibil cantonament la început de an pentru Transgrancanaria. 

Ziua 2

„Prima zi de recunoaștere a Olympus Mithycal Trail”. 

Litochoro-Apostolidis

Motivul principal pentru care vin mai devreme, înainte de un concurs, e să văd ce-mi rezervă traseul, ca apoi să-mi fac un plan cât mai potrivit pentru o cursă cât mai reușită.

Dar, în entuziasmul de a fi într-un loc nou, aproape că am uitat de asta. Am fost trezit la realitate de propriile-mi gânduri la 55 Peaks, magazinul cu echipament montan din Litochoro. Aici, Lazaros mi-a făcut cadou o hartă cu regiunea montană și atunci mi-a venit în gând să-mi traseze pe ea traseul concursului cu o cariocă roșie. 

Harta e de folos atunci când GPS-ul cedează, dar și în momentele de tihnă de la cabane când vrei să te orientezi și să memorezi locațiile pe unde ai trecut și care vor urma.

Am început alergarea la ora 13. Dispăruseră norii care prevedeau furtuna, dar și micul dejun pe care l-am luat cu 4 ore în urmă. Prefer ca la o alergare care durează mai mult de 3 ore să fiu cu stomacul aproape plin, nu greoi, dar să simt că am ceva resurse. Acum am plecat cu rezervele pe minimum.

Traseul începe cu o urcare țeapănă, 4 kilometri cu 700+, care pare că-ți pune plumb în picioare. Oricât de vitezoman ai fi, tot ți le îngreunează încă din primii kilometri. Următorii 10 kilometri sunt alergabili, porțiune pe care mi-am spus că se merită să alergi fără bețe în timpul concursului.

Astfel, în primii 14 kilometri ai timp să te încălzești suficient pentru cea mai lungă urcare din concurs, care nu este abruptă, dar este lungă – 11 kilometri cu mai mult de 1800+. Cu resurse puține, am avut două momente în care am simțit că-mi pierd forțele, iar în secunda doi am băgat vreo 2 geluri. 

În tură, am luat cu mine un flask, pe care l-am umplut cu cantitatea a 8 geluri, 2 batoane și 3 porții de isotonic. M-am bazat pe faptul că la refugii voi dormi și voi mânca bine. 

4 ore și jumătate mai târziu, după ce am luat start-ul, am ajuns la kilometrul 25, refugiul Apostolidis (foto).  Aici am mâncat bine, am dormit și mi-am făcut planul pentru următoarele 2 zile. Ceea ce îmi propusesem să alerg în 2 zile (75 kilometri), am decis să alerg în 3 zile. „Less is more” zice un băiat deștept, nu mai știu care dintre ei.

Ziua 3

„A doua zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”. 

Refugiul Apostolidis-Karia

De foarte puține ori în viață am povestit cu o altă persoană despre vreme, dar pe munte e una dintre cele mai importante discuții. Pe Olymp, creasta are aproximativ 15 kilometri. Cel mai periculos pentru un turist-alergător este ca aici să fie furtună cu fulgere și el să nu aibă un loc de refugiu.

Pentru a evita cel mai trist scenariu, furtuna, m-am trezit la 7. Am mâncat o omletă cu cașcaval și am băut o cafea mare, mi-am băgat echipamentul în pungile cu zip-lock de la IKEA și cu fluturi în stomac am plecat la alergare, sub creasta din imagine, în jur de ora 8. 

Chiar dacă începutul alergării era o porțiune aproape plată, fiind la aproximativ 2700 metri, pace-ul era în jur de 7 min/km, iar urcările mergeau chiar și mai greu. „Sper ca în timpul concursului să fiu mai bine”, îmi zic în gând.

Am început să înțeleg de ce timpul câștigătorilor e undeva apropiat de 15 ore. Se aleargă mult la altitudine, urcările sunt lungi și te consumă de energie, iar pe coborâri e foarte greu să-i dai blană”. Când traseul devine mai alergabil, glicogenul muscular nu mai este la locul lui, deci efortul resimțit este din ce în ce mai mare.

Am încheiat ziua după 26 kilometri, în Karia, unde m-am refugiat de ploaie. Aici am mâncat un prânz copios și mi-am făcut prieten un profesor pensionat care avea o engleză cu accent britanic. El vizitase acum 2 ani Petroșaniul, locul unde m-am născut.

În Karia am avut o cazare cu cireș în curte, lenjerie curată și apă caldă. La finalul zilei m-am simțit răsfățat și liniștit.

Ziua 4

„A treia zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”.

 Karia-Litochoro

M-am trezit la 06:30. În câteva minute aveam să mă întâlnesc cu un localnic, Lefteris, pentru a mă ghida către traseu. 

Chiar dacă știam drumul până acolo, am stabilit ca el să mă însoțească. Când ne-am întâlnit, mi-a adus o banană și două napolitane. Am alergat cot la cot 3 kilometri, iar la final am vrut să-i dau 10 euro pe care i-a refuzat. 

Am început alergarea pe un cer fără nori. Soarele se strecura printre pomi și printre ferigi. Chiar dacă era cea mai alergabilă porțiune din traseu, pace-ul era scăzut, picioarele îmi erau obosite și se afundau în noroi. 

În jur de ora 08:30, după 1 oră de alergare, am început să resimt căldura și deja mă gândeam cum să o combat în timpul cursei: „gheață, mai multe lichide, echipament light” erau câteva idei.

Alergarea s-a încheiat cu o baie în Lambada, lagună pe Enipeus, râul ce trece prin Litochoro. Apa era atât de rece, încât abia îmi puteam ține picioarele în ea. Mi-ar fi plăcut să împart singurătatea cu M. 

Ziua 5 și 6

„Două zile de relaxare”

În faza asta, cu 9 zile rămase până la concurs,  pauza este mai importantă decât orice antrenament. Este ca spațiul dintre cuvintele unui roman, este momentul ca musculatura să se relaxeze, ca glicogenul să se regenereze. Este momentul pentru un shift de pe focusul antrenamentelor către focusul strategiei de concurs. 

Marea, lagunele și Greg, polonezul, mi-au ținut companie. 

A fost momentul când am îndrăznit să fac un masaj „cu de toate” la Evanghelia – o fizioterapeută ce-și făcea singură uleiurile esențiale. 

Ea m-a tratat cu acupunctură, electrostimulare, cupping. Un meniu complet pentru a mă relaxa și a mă pregăti pentru alergările următoare. Apoi am tăiat-o către mare, care era la doar 5 kilometri. Mi-am rezervat o zi să nu fac nimic. Când a fost ultima dată în care nu ai făcut nimic?

Ziua 7 și 8

„Recunoaștere Ayanis – Livadachi-Prionia, Prionia-Litochoro”

Costase 40 de euro, dar a meritat – masajul și-a făcut efectul. Următoarea zi a fost o zi cu puțini nori pe cer. O zi în care simți că piesele puzzle-ului se potrivesc. Că planul prinde contur.

Am simțit că e o zi bună încă din primele minute ale alergării. Aveam picioare ușoare și chef de treabă.  Atât „în sus”, cât și pe porțiunile de fals plat sau pe coborârile tehnice. Am făcut urcarea de 10 kilometri cu 1800+ în mai puțin de 1h50. Un timp pe care visasem să-l fac și în concurs. 

Am încheiat antrenamentul cu o „fasolada” la Prionia (km 95) și cu o baie în laguna din spatele casei. Apa mi s-a părut mai primitoare decât prima dată, nu mă mai dureau tălpile picioarelor de la cât de rece era.

În copilărie am învățat să „sar în cap” într-un  lac, la Unex, și mi-am perfecționat stilul în Deltă. Săream de pe o salcie, și pentru că aveam chelie, ieșeam cu mâl pe creștet.

Laguna din Litochoro avea o piatră de 3 metri care era numai bună să-mi exersez skills-urile dobândite pe vremea când mi se spunea Mowgli. Dar în săritura mea de aproape nota 10, am reușit să îmi tensionez un mușchi din zona gâtului. 

Ziua următoare am alergat ultimii 13 kilometri ai traseului.

Ultima porțiune te plimbă de-a lungul râului Enipeus, pe cel mai popular drum de munte din Grecia, E4, ce leagă Litochoro de cele mai înalte culmi ale Olympusului. Traversezi râul pe două podețe de lemn. 

Atunci când te aștepți mai puțin, ruta cotește dreapta și din senin apar ultimele două urcări care te vor provoca să storci din tine și ultimele picături de glicogen.

În antrenament am alergat ultimii 13 kilometri în aproximativ 1 oră 30 minute, însă știam că în timpul concursului va dura mai mult. 

Oare cum mă voi simți pe bucata asta de traseu? Oare voi mai putea alerga? Oare voi mai putea mânca? Ce am să mă fac dacă voi fi pe locul 1 sau pe 3? Voi trage de mine până la finish sau mă voi mulțumi cu atât? 

Aveam să-mi răspund la aceste întrebări în câteva zile. 

Cauți un plan de antrenament?

Antrenează-te după un plan special conceput pentru tine

Pre-cursă

Un ultramaraton este diferit de oricare altă competiție de alergare, pentru că în pregătirea lui sunt implicați mai mulți factori. 

Pe lângă un plan bun de antrenament, este indicat să te ocupi de recunoașterea traseului, să ai pus la punct un plan de nutriție diversificat, compatibil cu distanța, gusturile și puterile stomacului tău.

Cu o zi înainte de concurs, am făcut o mică ședință tehnică pentru pregătirea nutriției și a echipamentului, atât pentru mine, cât și pentru alți doi alergători români, Peter și Vlad.

Echipa ce m-a ajutat a fost formată din Ergo și M.. Ergo mi-a eficientizat fiecare aspect al echipamentului și al nutriției. Mi-a băgat gelurile în pungi și electrolitii în degete de mănuși fără talc. 

Ajutorul lor de la kilometrul 47, respectiv 75 și 91 urma să fie de neprețuit. Am stabilit fiecare detaliu, fiecare punguță ce voiam să o primesc pentru cele 3 locații unde aveam să ne întâlnim. 

Pentru a mă simți cât mai fresh la linia de start, trebuie să apuc să dorm în timpul zilei. Am reușit să ațipesc în două reprize scurte. Între 15:30 -16:45 nu am simțit că am atins o stare produndă de somn, dar între 20:30-21:45 am sforăit și am lăsat chiar și urme de bale pe perna ce o îmbrățișam.

Cu toate detaliile puse la punct și vreo două 2 de somn din ultimele 18, eram gata să încep călătoria de 105 kilometri. 

Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Kit-Olympus Mithycal Trail
M. & BiB la Olympus Mithycal Trail

 0 – 25 km, 3002 m+

00:00-03:45

Start -Apostolidis

Startul a fost stabilit la 00:00. Concurenții urmau să plece în funcție de punctajul lor ITRA. Eu eram al 2-lea pe listă, la egalitate de puncte cu un grec, Fotis. 

Mă încălzesc circa 15 minute cu o alergare ușoară și mă așez la start cu o peliculă subțire de transpirație pe brațe și pe frunte. 

Spre surprinderea mea, sunt primul, aflu că francezul cu cel mai mare punctaj ITRA nu găsise avion să ia start-ul la cursă.

În primul kilometru, sunt prins de Fotis, cel cu 838 puncte ITRA, și Moysis, câștigătorul ediției anterioare și deținătorul recordului de 14h20 minute al traseului.

Sunt în urcare și îmi spun că mai am 104 kilometri în care-i pot depăși. Continui urcarea în ritmul meu și mă bucur că totuși am luat bețele cu mine. Sunt cele mai ușoare bețe de pe piață, cu doar câteva grame mai ușoare ca ale mele, dar simt diferența.  

Ajuns la CP-ul de la km 4, îmi umplu cele 2 flask-uri, beau 3 pastile de electroliti (conform planului), îmi bag bețele în desagă și încep să alerg. 

Am vizualizat toate astea înainte să le execut. Îmi repet în gând mișcările, iar când ajung în CP, le pun în practică. Acest exercițiu mă ajută să am un timp cât mai mic în check-point, să fiu cât mai eficient și să fac o diferență între mine și ceilalți alergători. 

La kilometrul 12 îl prind pe Moysis și alerg cu el circa 2 kilometri. Ajungem împreună la Koromila, kilometrul 14. Voluntarii sunt călare pe el să-l ajute, dar pe mine mă lasă să mă descurc singur. Cred că nu se vedea pe fața mea cât de grăbit eram. 

Am nevoie doar de apă în cele două flask-uri și am plecat, îmi zic în gând. Dar nu ar fi ajutat nici dacă le ziceam răstit în românește. Ei mă întreabă de unde sunt. Fără chef de small-talk, le zic un scurt Romania. Îmi îndes flask-urile în cele două buzunare frontale și încep urcarea cu un power hike. 

Urcarea de km 14 la km 25 are porțiuni alergabile, pe care e bine să le cunoști. Mă simt mult mai bine și mai odihnit decât atunci când am făcut aceeași secțiune în antrenament. Anticipez pe unde trebuie să alerg și merge cu un ritm susținut pe urcările mai abrupte. Sunt mulțumit de mine, pentru că m-am distanțat de locul 3 cu 4 minute și în mintea mea mă apropii de locul 1. Dar, în realitate nu e deloc așa. Fotis, care m-a depășit la kilometrul 1, are 8 minute avans la kilometrul 14. 

Petrostrougka e la km 19. De aici începe altitudinea, iar alergarea devine din ce în ce mai dificilă. Sunt în grafic cu timpul meu, dar nu mă apropii de locul 1. 

La kilometrul 25, la Apostolidis, cabana de la altitudinea cea mai mare (2697m), Fotis are un avans de 10 minute și altitudinea începea să mă amețească.

Olympus Mithycal Trail 2020
Start Olympus Mithycal Trail 2020

km 25 – km 50

Apostolidis-
Bichtesi

La check-point îmi umplu flaskurile cu apă și ies în grabă. Respir forțat pentru a-mi oxigena mușchii și creierul și încerc să mențin un ritm bun de alergare. 

Kilometrii trec destul de greu, dar totuși trec. Ajung la cea mai solicitantă urcare din traseu. Pe profil pare o glumă, dar sunt  1.5km cu 400+ de la 2500m la 2900m. 

Pentru următoarele 25 de minute o dau la pas. Pe vârful Skolio, îmi las geaca de ploaie și mănușile și aflu că Fotis are 15 minute avans. Avea să fie și cea mai mare diferență de timp dintre noi. Cu alte cuvinte, când eu am ajuns pe Skolio, el era cu 2 kilometri în față.

De acum începe vânătoarea. Nu mai suntem doi alergători la un concurs în Grecia. Suntem vânător și vânat, iar viața noastră depinde de cât de bine ne fugărim unul pe celălalt. Astea toate – în capul meu.

Pe prima coborâre îmi simt genunchii tensionați, mai obosiți ca niciodată. Mă doare meniscul și-mi simt mușchii greoi. Să fie de la oxigenul limitat? Să fie de la tipul diferit de efort, necesar coborârilor? Nu știu. Ce știu este că nu vreau să alerg următorii 70 de kilometri cu feeling-ul ăsta. 

Inspir-expir puternic, diafragmatic, pun un pas de alergare în fața celuilalt și durerea începe să dispară. 

Sunt la kilometrul 31, pe o coborâre ciudat de abruptă.  Soarele răsărind luminează luna din dreapta, de parcă ceva din ea sângerează. 

Zic un „wow” în gând și continui să alerg. Pentru asta sunt acum aici, și nu să admir peisaje de parcă aș fi la un muzeu. 

Vine un alt CP, tot fără echipa mea de suport. Planul e simplu: apă, gel, electroliți și răsărit. 

Dau drumul la motoare către kilometrul 50 și reușesc să mă apropii la 8 minute de locul 1. 

Planul funcționează.

Apostolidis, Kilometrul 25

km 50 – km 75

Bichtesi-
Ayanis

Ajung la Bichtesi – primul CP în care mă întâlnesc cu Ergo și M. – și mă așez pe scaunul de pescar adus de Ergo.

Dau raportul: „Spring-urile nu intră, vreau doar flask-ul cu geluri GU, shot-ul de ghimbir și gheață la TO GO. Aici vreau electroliții, sucul de portocale cu sare”.

E bine să ai de unde alege. 

Ei se adaptează.

Beau sucul de portocale. 

ȘI ELECTROLIȚII! aproape că strig la ei.

După nici două minute, mă ridic. Îmi iau ochelarii și buff-ul de pus pe cap, gheață într-un alt buff, pe care Ergo mi-l leagă cu un șiret în jurul gâtului.

Simt cum senzația de prospețime îmi invadează tot corpul. Pielea mi se face de găină și simt cum mă alimentează un val neașteptat de energie. 

Sunt la kilometrul 50 și mă simt mai fresh decât la începutul cursei – asta e puterea unui check-point reușit.

Pentru că e cea mai alergabilă porțiune din traseu, îmi propun să să fie și cea mai rapidă, însă chiar dacă alerg cât pot de tare, rămâne prioritar să mă alimentez. 

Încep să alerg de parcă cel din fața mea mi-a furat bicicleta. Din 20 în 20 de minute sug din flask-ul cu geluri și omogenizez de fiecare dată cu o gură mare de apă. Sunt precis ca o rețetă de-a Jamilei.

Mușchii funcționează atât timp cât sunt alimentați corespunzător. Mi-am dat silința în acest sens, și chiar dacă deja sunt 25 de grade, simt că planul de acasă, de această dată, funcționează.

Kilometrul 65

km 75 – km 95

Ayanis-
Prionia

După alte 2 ore și 20 de minute de alergare, îmi revăd echipa, pe Ergo și pe M. Chiar dacă eu alerg de mai bine de 8 ore, au avut, ca de fiecare dată, și ei cursa lor.

În concurs, alergătorii trec prin deshidratare, greutatea efortului și a durerii, dar prezența echipei de suport face ca această luptă să fie îndulcită. 

Iar ei se luptă cu incertitudinea, dacă vor ajunge în timp util la locul și ora stabilită, cu respectarea planului de acasă, cu adaptare la nevoile mele. 

La kilometrul 75 sunt obosit, dar cu rezerve de energie. La ieșirea din check-point, caut gelurile GU și-mi îndes o doză de Cola într-un buzunar frontal, alături de gheață. Îmi iau și 1.5 litri de apă cu mine, căci urmeză o urcare mai lungă de 2 ore. 

Chiar dacă rucsacul s-a îngreunat, a fost o decizie bună. Ritmul este unul de mers, cu porțiuni scurte de alergare. Totul parcă se desfășoară în slow motion, însă eu sunt cel care are un ritm greoi. 

Întreb la fiecare CP de Fotis, însă acesta își menține avansul de 10 minute. 

Încep să realizez, să mă conving. 

Eu, el și ceilalți alergători nu suntem vânat sau vânător. Suntem oameni care vrem să facem traseul cât mai repede posibil. Ne-am antrenat, ne-am pregătit fiecare în stilul nostru să parcurgem distanța dintre start și finish. Să ne luptăm cu respirația greoaie cauzată de urcări, să înfruntăm tensiunile, durerile musculare pricinuite de coborâri. 

Nu suntem adversari. 

În toată treaba asta, suntem colegi, căci avem mult mai multe puncte în comun decât lucruri ce ne diferențiază.

Urcare Livadachi, kilometrul 80

km 90 – km 105

Prionia-
Finish

Mindset-ul meu se schimbase. Nu-mi mai doresc să alerg după Fotis, dar îmi doresc un timp cât mai bun. Am încetat să-l mai hăituiesc, dar am continuat să mă hăituiesc pe mine însumi.

Ajung la ultimul check-point unde pot să mă întâlnesc cu echipa. Unde mă pot ajuta, unde îmi pot da un restart. 

Ajuns la Prionia (km 95), mă așez pe scaunul de pescar și îmi iau 3 minute de relaxare. Beau 2 sticluțe de lapte cu cacao și îmi rezerv timp de  povestit.

M. îmi spune cu zâmbetul pe buze că am 12 minute în avans față de planul meu de acasă (de 13 ore 45 minute ca timp total de cursă). Sunt mulțumit.

La fel și ea, căci a prins încredere în mine. La cum arăt, crede cu tărie că voi duce cursa la capăt.  „Vreau doar să ajungi la finish”, îmi spusese înainte de start.

Pentru ultimii 13 kilometri mi-am propus să alerg într-o viteză de croazieră. Fără hăituială. Relaxat și cu zâmbetul pe buze.

Plec cu 1 litru de apă și doza de Cola regulamentară la buzunar, cu gândul să o desfac în vârful ultimei coborâri, pentru a sărbători orele de alergare.

Mențin ritmul lent. Kilometrii trec greu. Sunt la km 95 și mă întreb dacă aș mai fi dus alți 90 de kilometri? Probabil că da, însă sunt fericit că finalul este aproape.

Trec și ultimele două urcări care par nesemnificative din profil, dar care îți storc energia. Desfac doza de Cola și din 3 înghițituri o fac să dispară. A intrat ca apa în nisip.

Ultima coborâre o abordez cu gândul să nu mă accidentez și să nu-mi dau daună prea mare, iar cu 1 kilometru înainte de finish am parte de o surpriză.

Fata din CP îmi spune că sunt primul!

Sunt intrigat, nedumerit de situația creată. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu Fotis. Mi s-a spus că a rătăcit drumul. Bănuiesc că e undeva în spatele meu. Dau de un tip ce voia să mă filmeze și de Ergo, care-mi spune să trag tare că alerg pentru record. Îl întreb de Fotis și atunci aflu că a ajuns deja la finish, dar pe altă rută. 

Nu înțeleg mai nimic.

Nedumerit, alerg ultimii 800m. Trec linia de finish cu gândul că am făcut o cursă bună.

Lazaros îmi spune „Even if you came second, you are the first and you have the course record because Fotis had come on another road!”.

Finish Olympus Mithycal Trail 2020

Cauți un antrenor de alergare?

Antrenează-te cu robert hajnal 

locul 2 la UTMB-UL DIN 2018

Locul 1 la Olympus Mithycal trail

Organizator Olympus Mithtycal Trail

Lazaros Rigos

Lazaros este Lucian Clinciu al Greciei. 

A primit cetățenia de „munțoman” direct de la zei datorită dragostei de munte. Atent, face tot posibilul  ca alergătorii să aibă o experiență inedită. Atât înainte cât și pe durata și după concurs. 

Cu 10 zile înainte de start a urcat apă cu măgari. A distribuit fotografii pe Social Media, a curățat potecile concursului, a marcat traseul.

M-a întâmpinat de cum am ajuns pe străzile din Litochoro. S-a ocupat de curățarea potecilor cu c

 

Fondatorul primului maraton montan din Grecia. 

 

Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986
Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986
Publicat pe Lasă un comentariu

Bogdan Ibănescu: Locul 1 la Cluj Eco Trail, poveste și Feedback post-cursă

Ibanescu Bogdan Cluj EcoTrail ultramaraton loc 1
Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.
Ibanescu Bogdan Cluj EcoTrail ultramaraton loc 1

Bogdan Ibănescu: Locul 1 la Cluj Eco Trail, poveste și Feedback post-cursă

~80 gr

carbohidrați / oră

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert

RH: Poți ajunge cu ușurință la 100g / ora de alergare.
Atunci te apropii de potențialul tău maxim în alergare.
Mă bucur că ai separat sursele de carbohidrați.
Apa + geluri și nu ai avut probleme digestive.

Recomandat 90g CHO / ORA

~375-400 ml

apă / oră

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert

RH: Ai nevoie de 5-600ml de apă / ora de alergare când condițiile au fost ca acum, însă cu cât o să crească temperatura, hidratarea trebuie să ajungă la 1.2-1.5l de apă pe ora de alergare. Un alt factor important este cantitatea de sodiu pe care o consumi / ora de alergare ca să te asiguri că oboseala apare cât mai târziu în timpul efortului.

Recomandat 5-600ML

~450 mg

sodiu / litru de lichid

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert

RH: La fiecare litru de lichid băut ai nevoie de cel puțin 6-700 mg de Sodiu. Verifică etichetele gelurilor înainte de următoarea cursă și adaugă în antrenamentele lungi și 250mg sodiu extra electroliți, din pastile.

Recomandat 6-700 mg / oră

0mg

cofeină / kilogram

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert

RH: cofeina este unul dintre putinele suplimente acceptate de pe urma cărouia alergătorii pot obține beneficii reale în îmbunătățirea performanței. Îți recomand un gel cu 100mg cofeină înainte de start și încă unul cu 200mg la jumătatea cursei, astfel vei avea 4mg cofeină / kg corp pe durata celor 4 ore.

recomandat 3-6mg/kg

În cazul meu, majoritatea curselor au începutul undeva mai în trecut.

Cursa de la 1 decembrie a fost a două cursă la care am participat în 2019, dar atunci luăm startul la proba de 25km. În momentul startului mă uităm cu o mare admirație la cei care erau deja pe traseu la ultra și mă gândeam „cum e posibil să alergi atâția kilometri?!”

Printre ei erau și 2 prieteni, Vlad și Dani de la „Steam”. Ei au fost principalii vinovați pentru care eu m-am apucat de alergat. Trei ani mai târziu, în 2022, eram și eu la startul acestei curse, dar din păcate am reușit să mă rătăcesc și să scurtez vreo 5 km din traseu. 

Ajunsesem primul la finish dar mi-am dat seama că ceva greșisem, era imposibil știind că un față mea erau niște alergători foarte buni. Nici nu am vrut să îmi iau medalia, sau să vreau să aud ceva despre cursa asta, a fost primul meu DNF.

Cu lecția învățată, mi-am propus că în 2023 să mă înscriu din nou și să termin, nu îmi place să las lucrurile așa, simțeam o obligație față de mine că și cum lăsasem un task neterminat.

În dimineață cursei bineînțeles că aveam emoții, dar asta nu era un lucru nou, așa fac mereu. Mă uităm la oamenii care sunt la start și unul dintre favoriți, Nicolae Bălan, nu era prezent. Printre cei care îi știam era Andrei Drăgan, cu el mă mai întâlnisem la Oslea Run și a reușit să mă întreacă. Am simțit că azi era rândul meu.

Se da startul cu o mică întârziere, numai cât să pot adună și mai multe emoții, mulțumesc Paul.

Alimentația a mers mai bine decât m-am așteptat. Ar mai fi întrat niște geluri pe final dacă mai aveam.

Un alt lucru care a mers bine au fost alergările în pantă, exceptând unele zone unde din cauza noroiului nu puteam să împing în picioare și să înaintez.

RH: Ți-au prins bine antrenamentele de treshold, în pantă, în care ai alternat mersul cu alergarea. 

Reușesc să pornesc din al 3 lea rând dar după ieșirea din baza sportivă, ajung în față unde Andrei mi se alătură. De acolo până la kilometrul 17 am tot făcut schimb la conducere lucru care îmi dădea o anumită siguranță în unele momente. 

La punctul de hidratare el se oprește împreună cu un băiat ce ne tot urmarea (avea să termine pe locul 3) iar eu îmi continui alergarea pentru că aveam suficientă apă și nu simțeam nevoia să opresc. De acolo m-am instalat în fruntea cursei, dar abia la jumătate am reușit să iau ceva avans față de cei doi. Până acolo se țineau scai în spatele meu. 

La km25 mă opresc în CP și Cătă Șorecău mă ajută. Îmi iau apă, beau niște cola, stau maxim 1 min, Cătă mi-a atenționat că vin din spate și nu trebuie să pierd timp, zis și făcut. 

Urmau câțiva km de coborâre prin pădure apoi o mică urcare înapoi în satul Feleacu, urmat de o coborâre mai lungă până la km 35. Aici am știut că e momentul în are trebuie să trag să iau un avans mai consistent. Am alergat foarte bine și susținut până la următorul CP unde deja nu se mai vedea sau auzea că vine nimeni din spate.

Am întâmpinat probleme pe final unde au apărut crampe în special la mușchii adductori, dar asta se datorează în principal terenului foarte instabil și mai ales pe coborâri a trebuit să stau foarte încordat și focusat să nu alunec.

Hidratarea a fost deficitară dar având în vedere temperaturile, nu am resimțit vreo problemă.

Urmau vreo 3km de urcare pe care din cauza noroiului nu am reușit să îi alerg mai deloc și mă gândeam că o să pierd din avansul construit. Când am ajuns în vârf, am aruncat o privire și i-am văzut pe băieți, erau la vreo 3-4 min în spate. Am știut că nu e nimic sigur și că de la km40 trebuie să trag pentru a păstra avansul sau chiar să mai pun ceva diferența între noi. Coborârea a fost una lungă și destul de chinuitoare. Din cauza terenului instabil și a noroiului am început să am crampe la adductorii din care strângeam cât de tare am putut să îmi țîn echilibrul și să nu cad. 

Reușesc să ajung cu bine în Borhanci, urmă ultima urcare… De acolo am știut că nu mai pot pierde, ajung cu bine în ultimul CP, fac cu mâna la camera și mă îndrept către finish, 3km de alergare la vale. Alerg cu greu unele coborâri pe unde trecuseră mai mult de 2000 de picioare, erau atât de alunecoase că doar printr-o minune am scăpat fără să cad. 

Termin cu noroiul și dau de asfalt, ultimul km, acolo mă aștepta Theo, fratele meu, îi văd bucuria din ochi și mă iau toți fiorii, încă câteva minute și termin primul o cursa la care în urmă cu câțiva ani nici nu mă gândeam că este posibil să o alerg.

Închei anul cu o victorie, un an în care toate parcă mi s-au legat, am început parteneriatul cu TrailRunning Academy, Robert mi-a pus în ordine toate antrenamentele să fiu mult mai eficient și vreau să îi mulțumesc.

Am cunoscut oameni noi, mi-am făcut prieteni, am fost primit cu căldură de toți membrii TRA și mă bucură enorm când văd că sunt atâția oameni dedicați și pasionați de ceea ce multora li se pare o nebunie.

Mulțumesc încă o dată lui Robert și TRA că ne alimentați această nebunie și că faceți atâtea lucruri faine pentru această comunitate.

Ne vedem la anul cu distanțe mai lungi și cu obiective mult mai mari!

Antrenor de alergare?

Bogdan este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Aprilie 2023.

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert

Pentru următoarele curse deja am început un program de forță specifică alergării și sper să îmi îmbunătățesc condiția fizică și din acest punct de vedere.

Sincer, cel mai greu mi-a fost cam de la km17 unde m-am detașat de cei din pluton. Psihic mi-a fost greu să fiu eu primul și să trebuiască și duc eu ritmul cursei. Mereu aveam un sentiment ciudat, nu știam cum să îmi canalizeze energia.

La jumătatea cursei totul era foarte bine, știam că urmează o coborâre destul de lungă și deja luasem ceva avans față de urmăritori iar asta nu a putut decât să mă ajute și psihic și fizic.

RH:  Bravo că ai fost în recunoaștere și te-a ajutat foarte mult să știi traseul și să-ți menajezi forțele. 
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe 2 comentarii

Informatii din Excursia de Studiu pentru test maximal de efort si alte date despre corpul meu

Submaximal Test - Loughborough
Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

Informatii din Excursia de Studiu pentru test maximal de efort si alte date despre corpul meu

Submaximal Test - Loughborough
Photo: GIAN MARCHET SCHICKTANZ
Excursia mea de studiu despre corpul meu a început cu o călătorie de o oră cu trenul, din Londra până la Universitatea din  Loughborough, locul  unde (și) fiziologia sportivilor de anduranță, este obiect de studiu pentru studenți și angajații de aici.
 
Cu ajutorul lui Doug, antrenorul meu, care își face doctoratul la această universitate am reușit ca pentru 3 ore să fiu subiectul de studiu, cobaiul de la care vom încerca să obținem cât mai multe informații relevante legate de corpul meu în timp ce aleargă, la viteze diferite, pe o bandă de alergare de 3 metri pe 1.5, conectată la o centură de puls și o mască ce măsoară oxigenul inspirat și dioxidul de carbon eliminat.
 
Nu fac asta pentru că sunt un “animal” din altă specie, cum mă alintă drăgăstos Maria, ci pentru a cunoaște lucruri despre mine, în timp ce alerg la diferite intensități. Sper să obțin informații care mă vor ajută și îmi vor influența antrenamentele  viitoare. Urmărim să fim cât mai eficienți și să progresăm cu îmbunătățirea tintită a parametrilor utili pentru alergarea montană pe distanță lungă.
 
La finalul acestor teste și prin interpretările experților în fiziologie eu și Doug putem răspunde la întrebarile:
  • care sunt punctele mele forte în alergare?
  • care sunt punctele mele slabe?
  • unde este loc de îmbunătățire.

Cu toții ar trebui sa ne punem aceste intrebări însă de cele mai multe ori ne dăm cu părerea ce ar trebui să îmbunătățim și pe ce să ne focusam planul de  antrenament, facem asta “după ureche”.

De cele mai multe ori nu știi de ce ai nevoie pentru progres, mai ales dacă esti într-o zonă de platou în performanța sportivă. În plus de asta, pe durata testărilor, văd care este procesul si ce protocoalele sunt de urmat pentru stabilirea parametrilor ca VO2Max sau prag lactic sau rată de transpirație sau concentrația de sodiu din transpirație.

În ce a constant testul de efort?

Submaximal Test - Training Peaks
Submaximal Test – Training Peaks
 
Testul 1: prima parte, aproximativ o ora, Efort submaximal a 9-10 trepte a câte:
    1. 6 minute la 11 km / ora sau 5:28 min / km;
    2. 6 minute la 12 km / ora sau 5:00 min / km;
    3. 6 minute la 13 km / ora sau 4:36 min / km;
    4. 6 minute la 13.8 km / ora sau 4:22 min / km;
    5. 6 minute la 14.6 km / ora sau 4:07 min / km;
    6. 6 minute la 15.4 km / ora sau 3:53 min / km;
    7. 6 minute la 16.2 km / ora sau 5:43 min / km;
    8. 6 minute la 17 km / ora sau 3:32 min / km;
    9. 6 minute la 17.8 km / ora sau 3:22 min / km;
    10. 6 minute la 18.2 km/ora sau 3:16 min /km
 
Obiectiv Test 1: aflarea vitezei și pulsului pentru LT1 și LT2.
 
După fiecare treaptă de 6 minute am fost înțepat cu un ac pentru recoltare de sânge. Mostra a fost băgată de fiecare data intr-un aparati si astfel s-a verificat lactat-ul care a incetat sa fie reasimilat. Coreland lactatul cu ritm-ul si pulsul se urmăresc cele două zone de când graficul își schimbă creșterea brusc astfel au fost identificate cele două praguri LT1 și LT2, pentru inceput mai superficial, urmand ca in două săptămani să primim rezultatele si un raport detaliat.
 

In total această etapă a durat 70 de minute si a fost un efort de 90 % ca intensitate insa m-am bucurat că s-a incheiat. Mi-a prins foarte bine că am simulat in antrenament de două ori acest test  

 După 20 minute de pauză A urmat a două parte a testului care a constant în alergarea în trepte de 1minut la viteză de 15.6km /h cu modificarea înclinației cu 1%/ minut  pentru aflarea VO2Max-ului.
 
Chiar dacă această etapă durează între 6-10 minute este un efort maximal în care simți că îți ard mușchii, ți se îngustează privirea, respirația este extrem de sacadată, mâinile și față îți amorțesc și fiecare secundă de efort parcă este o secundă de tortură. De autotortură.
 
După aproape 3 ore de pauză în care m-am alimentat și hidratat a urmat:
 

Testul 2: Alergare de o ora,  la pragul aproximativ de LT1 (153bpm, 15km/h) într-o camera care simulează 1000m altitudine la 21grade C, 80% umiditate.

Obiectiv:  Aflarea ratei de transpirație, concentrației de sodiu / l de transpirație. 

Testul acesta l-am facut cu echipamentul de UTMB, vesta de alergare la greutatea ei din timpul cursei. 

Am inceput să transpir incă din primele 10 minute insa acesta era scopul alergarii. Din 5 in 5 minute ne opream pentru verificarea temperaturii si a pulsului.  La final de alergare am fost mai usor cu 1.8l.

Experiență a fost interesantă și pentru că am alergat în paralel cu colegul meu din Elite Trail Team, Gian Market (Locul 2 Lavaredo în 2022). Astfel am putut vedea diferențele de adaptabilitate între un alergător care aleargă de 13 ani (eu) și un alergător care aleargă ceva mai serios de doar 4-5 ani (el). Am putut vedea calitățile fiecăruia și punctele noastre slabe. Ce probe de alergare ne avantajează și pe care să le ocolim. 

Cu alte cuvinte, am învățat despre noi cum să “scoatem maximul din fază”.

Antrenor de alergare?

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Cunoașterea de sine in alergare

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough
Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

Cunoașterea de sine in alergare

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough
Photo: Arhiva personala
Încetezi să te mai antrenezi după ureche când nu mai ieși pe ușă “doar” la o simplă alergare. Când te interesează să scoți din acea oră de alergare cât mai mult beneficiu pentru te a apropia de obiectivul propus.
 
Acest moment, de epifanie poate coincide cu momentul achiziționării unui ceas de alergare care-ți măsoară timpul și ritmul de antrenament. Apoi, după fiecare oră de antrenament petreci altă ora de analiză a cifrelor din Coros sau Garmin Connect și Strava – salut Vlad Buda!
(lasă un “salut” în comentariu să-i aratăm lui Vlad că nu e singurul care face asta).
 
Pentru mine un prim moment de acest gen a fost în urmă cu 13 ani când eram într-un taxi iar șoferul mi-a spus că am nevoie de un ceas să-mi măsoare ritmul de alergare, că nu pot alerga “așa…după ureche dacă vreau să progresez”.
 
Avea dreptate.
 
Am dus lucrurile la următorul nivel când am atașat o centură de puls și mi-am corelat ritmul de alergare cu zonele de efort cu ajutorul principiilor și teoriei lui Jack Daniels luate din aceasta carte.
 
Empiric, din orele de antrenament, după concursurile alergate, după testele făcute pe stadion acestea sunt:
 
  • Easy: 4:10 – 4:40(80 – 143bpm)
  • Marathon Pace: 3:35 – 3:48 (161 – 169bpm)
  • Treshold: 3:28 – 3:35 ( 170 – 175bpm )
  • Repetition: 2:56 ( +180bpm)

Am scris un articol despre ce inseamna RPE aici 

 
Aceste zone corelate cu ritmul mă ajuta la antrenamente, mai ales dacă targhetez un timp anume pentru o probă anume. Dacă ai un ceas suficient de inteligent îți poate recomanda și el aceste cifre. Daca esti interesat să-ti afli zonele de efort si ritm poti oricand stabili un call gratuit cu mine sau alt antrenor (Andrei sau Bogdan) si le putem stabili.
 
Acum, după alte câteva cărți citite m-am canvins că cifrele de mai sus nu-ți oferă “tabloul complet”. Ai nevoie și datele altor parametrii ca  Lactate Treshold 1 și 2, Vo2Max, eficientă în alergare, saturatie de oxigen la nivel muscular la diferite intensitati de alergare si diferite conditii, temperatura periferica si cea “centrala” si multi alti parametrii.
 
Până unde poate duce tehnologia, cum ajungi cat mai aproape  de răspunsul la întrebarile:  îmi cunosc suficient corpul? 
Cât de precisă este această știință și când încetezi să te mai antrenezi după ureche? 
 
Pentru a avea un raspuns la aceaste intrebari am calatorit pana la Universitatea din LOUGHBOROUGH sa incerc sa gasesc un raspuns.
 

–>Continuarea maine 01.10.

 
 

Antrenor de alergare?

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe 2 comentarii

“Trust Gives Power!” Povestea lui Cosmin Lambā de la Bucovina Ultra Rocks (Locul 1) cursa de 88 kilometri

Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

“Trust Gives Power!” Povestea lui Cosmin Lambā de la Bucovina Ultra Rocks (Locul 1) cursa de 88 kilometri

Photo: Sbiera Laurentiu pentru Bucovina Ultra Rocks

Cea mai așteptă cursă a anului! Pentru cursa asta m-am antrenat 9 luni. 

Bucovina Ultra Rocks urma sa fie highlight-ul acestui sezon pentru mine și sunt convins că și pentru alți participanți acum că am trait experiența acestui eveniment.

M-am antrenat mult și din greu pentru cursa asta, dar initial doar cu scopul de a o termina. Știam că e o cursă foarte grea, mi s-a repetat în nenumerate rânduri. Chiar Robert m-a întrebat de câteva ori dacă răman la 88K. M-a pus pe gânduri întrebarea lui, dar am rămas ferm pe alegerea facută, plus că rezultatele de la cursele lungi din sezon mi-au întărit dorința de a participa și mai tare.

Mărturisesc că mi-a fost frică de această cursă. Din mai multe motive…că e grea, că n-am alergat niciodată atâția km, dar și pentru că undeva în adâncul sufletului nu voiam să fie ăsta un eșec al sezonului.

Obiectivul începea să se schimbe pe măsură ce se apropia ziua cursei. Progresul meu de anul ăsta m-a făcut din ce în ce mai încrezător, dar nu atât de încrezător încât să scap de temerile că poate nu reușesc să termin cursa, ori că o termin cu un rezultat dezamăgitor.

Am început cu câteva săptămâni bune înainte să mă gândesc la strategia de cursă și am studiat fiecare participant din lista disponibilă pe site. Firește că am exclus dintre adversarii mei pe Robert Hajnal și Pau Capell, două nume grele care se aflau pe listă.

Ar fi fost o mega onoare pentru mine sa alerg în aceeași cursă cu doi dintre cei mai muni alergători din lume, dar recunosc că m-am bucurat când am aflat că totuși s-au mutat la cursa de 48K.
M-am bucurat pentru că obiectivul meu se sculpta ușor ușor din dorința de a termina cursa în dorința de a face o surpriză placută. Și fără Robert si Pau competiția era mai aproape de nivelul meu.

Frica s-a reinstalat atunci când au apărut așteptările mari cum că am șanse să termin cursa pe podium, primul care m-a provocat la asta fiind chiar Robert. Încurajările și încrederea lui în mine mi-au dat o mega satisfacție care m-a împins cumva în dorința de a scoate un rezultat excelent. Dar aveam mixed feelings pentru ca frica de cursă nu dispărea nici cum. Nu reușeam să îndrăznesc să sper la un asemenea rezultat.

A fost prima cursă în care mi-am calculat fiecare aspect logistic, având în vedere că urma să am și crewing făcut de Laura și erau multe lucrui de pregătit.

La Câmpulung am întâlnit mulți oameni, mulți TRA-iști, și de la prima oră a dimineții de Vineri a fost un vibe fain care m-a motivat și mai mult.

Presiunea a crescut și mai mult când am aflat că și alți oameni au aceleași așteptări de la mine, ba chiar unii m-au întrebat: tu caștigi mâine? Mărturisesc că am avut o noapte grea și agitată înainte de cursă…

N-am dormit prea mult și nici măcar adânc cu o noapte înainte, așa că m-am trezit nerăbdător la ora 04:40.

Cursa începea la 06:00.

Încă nu reușisem să mă dezmeticesc când am ajuns la start, așa că am pornit la o încalzire de vreo 10 minute înainte.

Ora 05:57, mă așez la Start lângă Gicu la care îi urez succes.
Ora 06:00, nu mai e cale de întoarcere, cursa a început!

Am rămas surprins, ritmul cu care s-a pornit era lent, nu mai participasem la nici o cursă cu asemenea start, mi s-a parut wow! Urcam prima pantă spre direcția Runcului și puteam să alerg la nivel conversational.
Mă îndreptam ușor spre primii 2-3 alergători fără să depun vreun efort prea mare. În gândul meu suna cam așa: Pai dacă așa se aleargă înseamnă că am șanse la podium.

Cred ca după 2 km eram deja în grupul de primii 3 oameni, m-am bucurat și când s-a apropiat Paula Dogaru să mă salute și am chat-uit preț de câteva minute.

După ce s-a îngustat poteca și am intrat în pădure parcă s-a accelerat puțin ritmul, dar nu ceva de speriat. Eram 4 care luasem avans și stăteam destul de apropiați.

Pădurea era minunată la ora aia și sălbăticia prin care treceam parcă mă încărca cu mai multă energie de care aveam nevoie pentru restul zilei.
Am întâlnit și căprioare pe care presupun că le trezeam din somn de apăreau așa de nicăieri.

Pe la jumatea traseului înainte de prima urcare pe Rarău m-a abordat Emanoil Apărece care m-a întrebat dacă eu sunt Cosmin Lambă. Surprins i-am răspuns ca da, am făcut cunoștință și din vorbă în vorbă aflu că știa multe lucruri despre mine și că știe că sunt bun și m-a felicitat :)) mi-am mai luat un pic de energie și de la el.

Am rămas împreună și am ajuns primii sus pe Rarău unde mă aștepta Laura cu reîmprospătarea. Mă simțeam super bine la km 14, mâncasem tot ce am avut la mine, dar nici nu am tras prea tare. Am ajuns cam cu 10 min mai târziu decât planul.
Am stat în post 1 min cred și am pornit pe coborârea spre Slătioara.

Traseul mi s-a părut super fain prin Moara Dracului, pădurile pline de mușchi și gălbiori, eram foarte entuziasmat de ce văd!

A doua urcare pe Rarău însă m-a solicitat destul de tare, multe obstacole, trunchi de arbori căzuți peste care trebuia să sărim, și am mărit și ritmul pentru că Emanoil a rămas un pic în urmă când am ieșit iar din pădure, și am zis ca poate e momentul sa mă depărtez puțin. Asta cred că fost prima greșeală, pentru că aproape de vârf am lăsat-o moale și m-a și prins din urmă, deci energie irosită degeaba până acolo. Apoi am și greșit amândoi puțin traseul de urcare pe vârf.
Mi-am zis atunci că nu e încă momentul să trag pentru distanțare și că o să mai alerg în ritmul lui vreo 20 km.

Km 34:  nutriția merge bine, încă nu sunt obosit, doar un pic solicitat de ultima urcare.

După ceva dificultăți de a urma marcajele la coborârea de pe vârf, am început să mă simt mai bine decât eram după ultima urcare și parcă simțeam nevoia sa-l forțez un pic pe Apărece așa ca am mărit ritmul, dar numai cât sa-l țin aproape de mine fără să mă distanțez.

A urmat apoi coborârea prin albia râului unde eu m-am odihnit și distanțat (mie îmi plac coborârile tehnice), iar după ce am ieșit în forestier am mărit pace-ul la 4:30-5:00 la mie. Din spate venea și Apărece care m-a prins din urmă iar. Atunci am înțeles ca de fapt și el se folosea de ritmul confortabil și mi s-au derulat în minte momentele de dinainte în care mă tot invita să trec în fața lui. Am înțeles că am un adversar puternic și că e momentul să atac.

La CP Zugreni (km 42) el s-a oprit să ia apă, însă eu am continuat pentru că pe Rarău 2 primisem 3 flaskuri de la Laura și încă aveam 2 pline plus ceva apă în al treilea.

Am speculat momentul și am zis că trebuie să mă distanțez.
Dar a fost o decizie pe care aveam sa o regret mai târziu, deci făcusem a doua greșeală.

M-am dus tare în față, iar când am ajuns la asfalt m-am blocat pentru că nu știam in ce direcție să o iau. Nu vedeam marcaj iar track-ul de pe ceas nu mă prea ajuta.
Am decis să fac stânga la vale, dar nevăzând nici un alt marcaj am decis sa mă întorc după vreo 200m. Atunci l-am zărit pe Apărece cum gonea dinspre forestier la dreapta pe asfalt. Pffff, am dat tare la deal să îl prind din urmă pentru că știam că urmează urcarea spre Pietrosul Bistriței și nu voiam sa îi las avans.

L-am ajuns la poarta de la capătul podului și l-am surprins că vin din spate, părea și el cam dezorientat de ce se întâmplă și l-am simțit și un pic obosit.

Urcarea spre creastă a fost foarte grea, dar mi-a plăcut foarte mult natura, plus ca ieșirea în creastă a fost pur și simplu o recompensă pentru mine. 

Priveliștea era minunată, mi se părea ca sunt pe o bucată de traseu din TMB după Champex Lac spre Fenetre d’Arpette cu multe tufe de afine si merișoare, plus că luasem și avans, Apărece rămăsese deja mult în urmă.

Decizia sa nu mă opresc la ultimul CP sa fac refill la apă era deja regretată sus în creastă pentru că mai aveam foarte puțină și gelurile nu intrau fără. Mai mult, deja aveam mici probleme cu stomacul după urcarea abruptă și nici nu știam dacă mai am vreo altă sursă până la Rusca unde mă aștepta Laura.

Pe vârful Pietrosul am întrebat de apă și mi s-a spus de un izvor în 2 km la vale. 

N-au fost doi, au fost vreo 4km, iar eu i-am simțit ca 20.

La izvor am reușit sa-mi revin un pic și am început să mănânc iar, dar încă nu mă simțeam foarte bine, iar coborârea până în Rusca mi-a pus capac. Mă uitam din km în km la ceas și îmi spuneam cu voce tare: încă un pic și ajungi la Laura. Doar asta mă mai ținea pe picioare.

Simțeam cum se formează bășicile în adidași, nu mai reușeam sa alerg pe urcări foarte line, mi-era extrem de cald, mă simțeam deshidratat… cred ca am pierdut minute bune pe o coborâre unde aș fi putur să-mi construiesc un avans foarte bun.

La Rusca km 60 era Laura pregătită să mă resusciteze. Mi-a zis că n-am voie să stau mai mult de 3 min în post, indicațiile veneau de la Robert: “menține un ritm ok pe urcări și forțează pe coborâri.”

La mine era fix invers. Parcă aveam mai multă vlagă pe urcări decât pe coborâri.
După mai puțin de 5 min în care am schimbat șosete, tricou, am băut bere cu ghimbir și cola și am mâncat covrigei să mai reduc din aciditate apare și Apărece care părea și el istovit.

M-am ridicat rapid, am pus vesta pe mine și am luat-o din loc. Urcarea spre Giumalău a fost un alt factor care nu mă mai lăsa să mănânc. Nu mai reușeam să-mi revin, dar m-am forțat, mai ales să beau apă. Probabil asta a fost a treia greșeală pentru că mai târziu aveam să nu mai mănânc deloc.

Era foarte cald, eram încins tot deși aveam gheață la brâu în pantaloni. Bine…s-a topit in 7 min, dar măcar încă simțeam rece…

Pe Giumalău km 60 am urcat ok-ish, dar sus deja începeam să mă simt deja rău cu stomacul.
Am văzut pastilele de sodiu pe masă în post și am sărit pe ele pentru că știam cât transpirasem în ultimii 10km.

M-am simțit ușurat știind că am trecut și de ultimul vârf, însă mai aveam în focus și ultima urcare pe Runc.

În următorii 5 km nici apă n-am mai putut să beau, parcă aveam o supapă închisă în gât și îmi era super greață. La Stâna Transrarău îmi doream tare să vomit, deși nu puteam. Acolo a fost primul moment în care îmi doream să mă opresc. Aveam deja o oră de când nu mai mâncam, iar apa pe care o beam mai mult o plimbam prin gură fără vreo dorință să o înghit.

Am stat 1-2 minute pe loc să-mi revin și părea că ies din nou la lumină. Părea că intră totuși apa așa că am speculat momentul și am înfipt repede și un gel cu ochii închiși .
Am început iar să alerg…sa merg….intr-un ritm mai alert….și simțeam cum revin la viață. Gelul își făcea efectul.

Ușor ușor am început să-mi revin și parcă atunci când suna ceasul pentru masă nu mai pica cerul pe mine și am început să reiau nutriția….mă simțeam din nou în cursă.

Am coborât prin pășunile si Forestierul spre pârâul Mesteacăn fericit că mi-am revenit, treceam pe lângă cei de la 110k, ba chiar unii fugeau de mine crezând că mă întrec cu ei.

Într-un final am ajuns și la baza Runcului unde am avut un șoc când am văzut ce mă așteaptă! Un pieptiș sănătos preț de 32 de minute care părea că nu se mai termină. 

M-am simțit înfrânt de Runc!

Sus în culme era o doamnă drăguță și fericită că vede un țap de la 4Summits care m-a felicitat, mi-a făcut o poză cu copiii care m-au și scanat, și m-a zorit să pornesc la vale pentru că domnul Apărece trecuse și el deja de CP de la pârâu.

Din vale se auzea tare în boxe numele meu unde știam că mă așteaptă multă lume la finish, și parcă picioarele mi se înmuiau de emoții. 

Energia mea era la -1, dar am găsit forță să alerg la vale și să trec linia de sosire învingător! km

 

Antrenor de alergare?

Cosmin L. Este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Octombrie 2022.

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe 3 comentarii

Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Bucovina Ultra Rocks (locul 3)

Bogdan Ibanescu - Bucovina ultra rocks - Podium
Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Bucovina Ultra Rocks (locul 3)

Bogdan Ibanescu - Bucovina ultra rocks - Podium

Povestea acestei curse a început de la prima ediție, în 2020 unde am luat startul la primul meu maraton iar rezultatul și pregătirea mea au fost exact cum va așteptați, ca de prima dată.

Apoi focusul meu a fost că în fiecare an să iau parte la această competiție, fiind organizată acasă în Bucovina chiar la câțiva kilometri de locul unde am copilărit.  Ca scop aveam doar să reușesc să îmi îmbunătățesc performanța din anii precedenți.

La ediția de anul trecut, din 2022, am reușit să ajung în primii 5 iar pe anul acesta ca și scop aveam să prind podiumul, asta m-a motivat să trag mai tare și să fiu mai serios în antrenamente, atunci am luat decizia să mă antrenez cu Robert de la TrailRunning Academy.

Toate bune și frumoase, cu temele făcute, în joia de înaintea concursului toate planurile se dau peste cap… Pau și Robert iau și ei startul la aceeași cursa ca si mine, mă apucă panică, emoții de tot felul.

Nu știam dacă mă bucur sau dacă să îmi pară rău.

Două nopți stau mai mult treaz decât să dorm și să mă odihnesc. Îmi făceam în cap scenarii de tot felul dar nimic nu avea cum să egaleze deznodământul care nu putea să fie unul mai frumos.

Sâmbăta, ziua cursei, mă ridic din pat pe la 5, emoțiile erau la cote maxime, așteptam  startul  pentru ca după primii kilometri toate gândurile  dispar, intru in cursā si ma focusez pe ce am de fācut. 

Ora 7, așteptarea a luat sfârșit, mă așezasem în fruntea plutonului alături de favoriții cursei, nu îmi venea să cred, eram cot la cot cu unii dintre cei mai buni alergători de trail din lume, cărțile erau făcute, nu mai aveam cum să dau înapoi.

Începem în forță cu urcare până la vechiul start al cursei, în față aveam deja 4 alergători cu care încercăm să țin pasul. După câțiva kilometri, nimic nu avea să se schimbe, doar făceam schimb de locuri cu un alergător din Ucraina.

Începem urcarea pe Rarau, mă apucă râsul când mă gândeam că am făcut urcarea asta în ultimul an de mai multe ori decât am făcut-o în viață mea, calculând că în primăvară am făcut 11 urcări la “Rarau Everesting” .

Ajung în check point-ul de pe Rarau, acolo dau de niște fețe cunoscute, Vlad și Elena, primesc încurajări de la ei și un mare boost de energie care avea să îmi țină loc de mâncare, care nu întră nicicum.

Reușisem să îmi păstrez locul și să nu las pe primii 3 să se distanțeze prea tare. Începe coborârea de pe Rarau către Zugreni, după 2 km reușesc să îl ajung pe al 3 lea alergător care se rătăcite, l-am strigat și i-am oferit indicații cum să intre înapoi pe traseu.

Îmi continui coborârea, știam că mă așteaptă o porțiune foarte grea din cauza ploilor masive din anul acesta. Râul a ieșit din matcă și a spălat tot în cale și făcuse zona foarte greu de străbătut.

După o alergare de vreo 2km prin albia râului și bolovani am ajuns la drum și totul mergea super bine, mai puțin alimentația.

Ajung la CP Zugreni, reușesc să mă distanțez de cei din spatele meu, mănânc ceva rapid de pe masă, beau un pahar de cola și încep să trag de bețe, urcarea de 5km cu +1100m până pe Giumalău avea să mă stoarcă de energie, aflu în CP ul din vârf că Pau și Robert erau la 10 min distanță.

Mănânc niște chipsuri, beau un pahar de cola și ii dau la vale, încercăm să o iau mai ușor să îmi revină stomacul care îmi făcea probleme de ceva vreme.

Reușesc să fac o coborâre destul de bună, ajung în Transrarau și mă apuc de urcat la Stana… Era o chestiune de timp până urmau să apară crampele.

Nu apuc să mă gândesc la asta că mi s-a blocat cvadricepsul la ambele picioare, panică m-a cuprins din nou știind că în spatele meu sunt mai mulți alergători care pot să mă întreacă destul de ușor în condițiile astea.

Mi-am amintit de o tehnică pe care mama m-a învățat din terapia bowen pentru crampe musculare, o aplic și miracol, au dispărut că prin minune. Mai capăt un pic de energie, bag cu greu un gel și niște electroliți, strâng din dinți și termin urcarea până la CP Stana Transrarau.

După Stana a urmat porțiunea alergabila până la pârâul Mesteacăn unde sperăm să mai am ceva energie și să reușesc să bag măcar un gel, dar până la final, doar speranțe au rămas. Am reușit să merg din inerție și dint-o ambiție nebunească până în următorul check point. Acolo nici nu mă uit la ce este de mâncare sau de băut, iau doar o sticlă de apă pe care mi-o torn în cap să mă trezesc la realitate că știam că urmează cireașa de pe tort: RUNCUL.

Încep urcare și totodată și rugăciunile să ajung cu bine în vârf că de acolo știu că nimic nu mă poate întrece. Termin urcarea într-un timp mizerabil de 28 minute dar o duc până la capăt fără să mă opresc. În vârf deja îmi dădeau lacrimile de emoții și auzeam că la linia de finish se apropie fratele meu Teo care participase la cursa de 33km.

Strâng din dinți, mă adun și pornesc către linia de finish, între timp Teo terminase iar apoi deja începuse să vorbească crainicul în microfon că mă apropii de finish în completarea podiumului alcătuit din Robert și Pau.

Pulsul mi-a luat-o razna, mă luau fiorii prin tot corpul, simțeam fiecare picătură de sânge care îmi curgea prin vene… Atunci mi-am dat seama că urmează să termin ceea ce am început în 2020 și mi-am dorit de la început.

Trec linia de finish cu lacrimi în ochi și cu o bucurie enormă că reușesc să stau pe podium lângă doi mari campioni.

Mulțumesc tuturor celor care mă susțin și au crezut în mine, mulțumesc familiei, mulțumesc Bucovina Ultra Rocks pentru experiență memorabila, mulțumesc Trail Running Academy…

AM REUȘIT!

 

Antrenor de alergare?

Bogdan I. Este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Aprilie 2023.

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Campionatul Mondial de Alergare Montana 2023 din Innsbruck – Stubai

Innsbruck - Stubai - roastmedia_WMTRC23
Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Campionatul Mondial de Alergare Montana 2023 din Innsbruck – Stubai

Articol scris de:

Marius Enescu
Marius Enescu
Innsbruck - Stubai - roastmedia_WMTRC23
©Innsbruck Stubai | Roastmedia

Întreaga comunitate de alergare montană din lume își va îndrepta atenția către Austria la început de Iunie.

Campionatele Mondiale de Alergare Montană și Trail Running (WMTRC) din 2023 vor avea loc la Innsbruck și Stubai. Comunitatea din Innsbruck-Stubai va aduce WMTRC în Tyrol, Austria la începutul lunii iunie 2023, după un proces de licitație foarte competitiv, supravegheat de partenerii evenimentului, Asociația Internațională a Ultrarunnerilor (IAU)Asociația Internațională de Alergare de Trail Running (ITRA) și Asociația Mondială de Alergare Montană (WMRA), alături de World Athletics. 

Se așteaptă ca până la 1600 de sportivi din peste 70 de tări să concureze în inima Alpilor. Pe parcursul a patru zile de competiție, atleții și atletele vor concura în patru probe diferite:

  1. Alergare montană în urcare;
  2. Alergare montană clasică în urcare și coborâre;
  3. Traseu scurt;
  4. Traseu lung;

“Suntem încântați că ediția din 2023 a Campionatelor Mondiale de alergare montană și trail va avea loc în regiunea austriacă Innsbruck-Stubai”, a declarat președintele World Athletics, Sebastian Coe.

“Acest festival mondial de alergare va reuni alergători de elită de trail și de munte din întreaga lume, care vor alerga prin unele dintre cele mai spectaculoase peisaje pe care le poate oferi Austria.”

Terenul este variat, provocator, emblematic – și cu siguranță demn de un campionat mondial. 

Cursele de titlu vor avea loc în unele dintre cele mai pitorești locuri din Alpi, cum ar fi Kalkkögel – așa numiții “Dolomiți ai Tirolului de Nord”, la poalele vârfului Elfer – care oferă priveliști asupra ghețarului Stubai -, și de-a lungul Nordkette, emblematicul lanț muntos care se înalță deasupra orașului Innsbruck: o priveliște de admirat atât pentru sportivi, cât și pentru spectatori.

Evenimentul este programat între 04.06 și 10.06.2023, iar probele propriu-zise vor avea loc de Miercuri 07.06 până Sâmbătă 10.06.

WMTRC va avea un total de 4 trasee (3 dintre ele de la un punct la altul, ceea ce înseamnă că începe și se termină în locații diferite), după cum se detaliază mai jos:

  1. Cursa Verticală (Vertical, 7,1 km, 1020D+), traseu în urcare, cu plecare din Neusfit și sosire la Elferhütte.
  2. Cursa scurtă (Trail Short, 45,2km, 3.132D+, 2719D-), foarte tehnic. 50% din traseu la peste 1500m și 18% la peste 2000m, cu plecare din Innsbruck și sosire în Neusfit.
  3. Cursa lungă (Trail Long 84.9km, 5544D+, 5966D-), foarte tehnic, abordare alpină înaltă, 50% din traseu la peste 1500m și 31% la peste 1900m, cu plecare din Innsbruck, sosire în Neusfit. Cel mai înalt punct este 2516m.
  4. Cursa montană clasică – (Mountain Clasic bucla 1, 7,5km, 374D+ și bucla 2 7,5km, 377D+) 2 bucle scurte, similare, cu plecare și sosire în Innsbruck. Prima buclă va fi parcursă de juniori și seniori, în timp ce seniorii vor parcurge și cea de-a doua buclă.

Cursa vertical este programată să înceapă miercuri, 7 iunie, la ora 13:00 (ora locală) și va reuni aproximativ 240 de sportivi.

În cursa masculină, Vertical, favoriții par a fi:

  • Patrick Kipngeno (Kenya, ITRA 925, Sierra Zinal 2022 locul 2, Giir di Mont 2022 câștigător Uphill) și 
  • Jim Walmsley (SUA, ITRA 938).

În cursa feminină, Vertical, favoritele sunt:

  • Allie McLaughlin (SUA, ITRA 795, câștigătoare a etapei 1 din Golden Trail World Series 2022),
  • Judith Wyder (Elveția, ITRA 731) și
  • Mădălina Florea (România, ITRA 753, câștigătoare a cursei de urcare și coborâre GIIR Di Mont 2022). 

Pe lângă Madalina, în echipa României la cursa Vertical vor mai fi prezente:

  • Maria Magdalena Bosinceanu,
  • Liliana Maria Dragomir (ITRA 630),
  • Elena Adelina Panaet (ITRA 618) la feminin,

iar la masculin:

  • Peter-Daniel Herman (ITRA 816),
  • Rares Imre Miklos (ITRA 784), 
  • Marius Valentin Popa (ITRA 698).

Cursa Trail Short este programată să înceapă joi, 8 iunie, ora locală 09:00, cu peste 350 de sportivi la linia de start. 

  • Thibaut Baronian (Franța),
  • Jonathan Albon (Marea Britanie, ITRA 938, The Amazing Thailand WMRC 2022 – Chiangmai wmtrc 2021 short locul 3, câștigător Marathon du Mont Blanc 2022, UTMB CCC 2022 locul 2),
  • Peter Engdahl (Suedia, ITRA 923, câștigător UTMB® Mont Blanc 2022 – CCC®)
  • Stian Hovind Angermund (Norvegia, ITRA 916, The Amazing Thailand WMRC 2022 – Chiangmai wmtrc 2021 câștigător traseul scurt),
  • Davide Magnini (Italia, ITRA 925, Marathon du Mont Blanc 2022 locul 2, Zegama – Aizkorri 2022 locul 2),
  • Francesco Puppi (Italia, ITRA 899),
  • Ruy Ueda (Japonia, ITRA 904, Marathon du Mont-Blanc 2022 – 42 Km du Mont-Blanc locul 3) par a fi favoriți în cursa masculină.

Davide Magnini nu va lua startul la cursa scurtă din cauza unei accidentări, după cum a anunțat pe pagina sa de Facebook.

La feminin, Trail Short:

  • Daniela Oemus (ITRA 735) vine după proaspăta victoria de la Zegama, dar va avea competiție puternică precum
  • Nuria Gil (Spania ITRA 770, câștigătoare Transgrancanaria Marathon 2023),
  • Fabiola Conti (Italia, ITRA 760),
  • Judith Wyder (ITRA 731),
  • Lucille Germain (Franța, ITRA 740),
  • Emelie Forsberg (Suedia, ITRA 742),
  • Alice Gaggi (Italia, ITRA 742), dar și pe
  • Cristina Simion, care a luat lumea prin surprindere în 2019 când a devenit campioană mondială de alergare montană câștigând cursa de 41,05 km din Argentina, presupunând că este în formă bună. 

În acest gând, din delegația României, la cursa trail short vor mai face parte:

  • Raluca Adriana Burtea (ITRA 664),
  • Oana Mihalcea (ITRA 710) și
  • Andreea Piscu (ITRA 721, câștigătoare Val D’Aran 2021).

La masculin,  Trail Short, România are o echipă foarte puternică:

  • Leonard Mitrică (ITRA 870, locul 10 Zegama-Aizkorri 2023, locul 9 UTMB CCC 2022),
  • Bogdan Damian (ITRA 857, locul 11 Zegama-Aizkorri 2023),
  • Alexandru Blejdea (ITRA 841) și
  • Valentin Toma (ITRA 866) și poate spera chiar la un loc fruntaș, atât la general, cât îndeosebi la echipe.

Trail long este programată să înceapă vineri, 9 iunie, la ora 06:30 (ora locală) și va reuni peste 300 de sportivi.

La masculin sunt multe elite de trail running aliniate, așa că este cursa oricui de luat, dar noi credem urmatorii sunt favoriți:

  • Thibaut Garrivier (Franța, ITRA 912, câștigător MIUT 85 2022, câștigător UTMB CCC 2021),
  • Hannes Namberger (Germania, ITRA 923, câștigător Lavaredo Ultra trail 2022, câștigător MIUT 115 2021),
  • Andreas Reiterer (Germania, ITRA 911, locul 3 Transvulcania Ultra),
  • Jim Walmsley (SUA) și
  • Zach Miller (SUA, ITRA 883 (câștigător Trail 100 Andorra 2022, câștigător Tarawera Ultramarathon 2023) au cele mai mari șanse la victorie.

La feminin, trail long:

  •  Blandine L’Hirondel (Franța, ITRA 812, câștigătoare UTMB CCC 2022, The Amazing Thailand WMRC 2022 – Chiangmai wmtrc 2021 Câștigător lung),
  • Marcela  Vasinova (Cehia, ITRA 765),
  • Martina Valmassoi (Italia, ITRA 732, câștigătoare UTMB® Mont Blanc 2022 – TDS®)
  • Yuri Yoshizumi (Japonia, ITRA 755)   au cele mai mari șanse de a termina pe primul loc. 

Chiar dacă obiectivul declarat al sezonului este UTMB-ul pentru favoritul Jim Walmsley, el își ia foarte în serios participarea la WMTRC. “Am studiat profilul traseului de foarte mult timp și sunt extrem de entuziasmat și motivat să concurez la Innsbruck-Stubai!”, a declarat pentru organizatorul evenimentului. 

Jim Walmsley nu va lua startul la nicio probă in cadrul CM din motiv de accidentare.

Echipa României pentru trail long va avea 5 participanți la masculin:

  • Ionel Cristian Manole (ITRA 893),
  • Raul Butaci (ITRA 868),
  • Cătălin Sorecau (853),
  • Andrei Preda (ITRA 851) și
  • Ianco Slovak (ITRA 793), dar niciun participant la feminin.

Atât Butaci, cât și Manole vin după sezoane foarte bune până acum, Raul terminând pe locul 4 la Transgrancanaria 2023 Classic la începutul anului 2023, la fel și Cristian cu un loc 4  la Transvulcania, La Palma 2023 în urmă cu mai puțin de 1 lună.

În ultima zi a evenimentului, sâmbătă, 10 iunie, va avea loc cursa Mountain Classic (juniori + seniori), începând cu ora 10:00 (ora locală).

Peste 130 de juniori vor alerga în cadrul acestei curse și peste 240 în cursa seniorilor. La masculin, Patrick Kipngeno pare să aibă prima șansă, în timp ce la feminin Allie McLaughlin este din nou favorită, alături de Mădălina Florea, Tove Alexandersson (Suedia, ITRA 817)  și Alice Gaggi. România va fi reprezentantă de aceleași fete și aceeași băieți, precum la cursa vertical.

Merită menționat faptul că atunci când vine vorba de echipe (adică fiecare țară va concura și pentru cursa pe echipe, ca parte a fiecărui eveniment) vor exista categorii separate pentru echipele masculine și echipele feminine, iar punctajul va fi bazat pe primii 3 alergători din clasament la proba respectivă. Totodată este foarte posibil ca pe parcursul săptămânii să apară mai multe surprize, mai ales pentru că mulți dintre cei mai bine cotați concurenți au ales să participe la probe multiple, astfel încât atleții ce vor intra mai concentrați pe o anumită disciplină pot porni cu o sansă în plus.

Pe baza informațiilor disponibile pe pagina de facebook a evenimentului, WMTRC 2023 Innsbruck-Stubai (https://www.facebook.com/p/WMTRC-2023-Innsbruck-Stubai-100086878917231), s-a anunțat: Campionatul Mondial de Alergare Montană și Trail Running 2023 va fi transmis în direct (live stream) în șase limbi diferite.

Cursele live pot fi urmarite aici: https://youtube.com/@wmtrc2023_innsbruckstubai

Vom actualiza acest articol pe măsură ce vom primi mai multe informații de la organizator.

Surse:

https://worldathletics.org/news/news/world-mountain-trail-running-championships-2023-innsbruck-stubai 

https://www.innsbruck-stubai2023.com/en/ 

https://my.raceresult.com/237839/ 

https://www.facebook.com/p/WMTRC-2023-Innsbruck-Stubai-100086878917231/ 

https://itra.run/ 

https://utmb.world/ 

Marius Enescu

Marius Enescu

Din 2013 alergarea este pentru mine un stil de viață. Mă consider un om talentat în a fi informat si organizat, înainte de orice altceva.
Torn pasiune in toate activitățile pe care le întreprind si consider că sunt dator față de mine să îmi maximizez potențialul.
Am descoperit alergarea pe asfalt, m-am apropiat mult de pista, dar m-am indragostit iremediabil de trail.

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Un comentariu

Povestea lui Vlad Buda de la MIUT 60KM

Vlad Buda - MIUT 60 2
Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

Povestea lui Vlad Buda de la MIUT 60KM

Vlad Buda - MIUT 60 2
Photo: Vlad Buda, MIUT 60KM, Pico Ruivo - Pico Areiro

Încă de când am ajuns pe insulă am avut o senzație extrem de plăcută, cu aerul, căldură plăcută și peisajul absolut minunate.

Am mers la start pentru check-in și deja am început să am niște fluturi în stoma. Urma să iau startul la prima cursa în afară țării și simțeam ceva diferit. Tot la check-in am întâlnit și unii dintre favoriți curselor. I

I-am văzut pe Petter Engdahl, Abby Hall, Thibaut Garrivier, atleți pe care îi admir, le cunosc rezultatele și asta mi-a confirmat că e o cursa importantă iar eu trebuie să fiu focusat.

În dimineață cursei m-am simțit excelent, am dormit bine și totul a decurs conform planului. Atmosfera era super, temperatura bună de alergat. Cu o zi înainte de cursă am mers vreo 2 km de la start să văd cum merge drumul, dacă e larg, dacă e single track, pentru a ști cum să mă poziționez.

Am făcut foarte bine că am mers pentru că imediat după plecare, la aprox 1km, șoseaua intră pe single track și aia a fost pentru câțiva km. Așa că m-am poziționat în primul grup și totul a fost bine.
Am ajuns în primul checkpoint, mi-am umplut flaskurile și am scos bețele, de aici urmau vreo 12km cu 1500m+.

Vlad Buda - MIUT Urcare

 

Am avut un ritm constant, bun, am fost într-un grup cu 2 francezi și un canadian, am râs, am discutat și am zis:

„olallala!”,lLa fiecare peisaj 😂 .

Am rămas cu ei până cu 2 km înainte de vârf când am văzut că încep să le tremure picioarele așa că mi-am luat rămas bun și am plecat în treaba mea – nu aveam să ne mai vedem până la finish.

Am ajuns la Pico Ruivo foarte bine, mi-am luat apă și am mers mai departe. Înainte de Pico Areiro, am căutat geluri în vestă și nu mai aveam, atunci mi-am dat seama că am mâncat foarte mult pe urcare, 1 gel la fiecare 15 minute plus carbohidratul din Isotonic.

Gelurile din vestă trebuiau să mă țînă până la checpoint 4, unde urmă să scot pachețelul cu geluri din spate. Începea să mă ia foamea, așa că fix înainte de Pico Areiro am oprit, mi-am scos pachetul din spate, mi-am îndesat gelurile în vestă și am mers mai departe.

Am continuat să mănânc și să beau bine, la Chao de Lagoa am trecut prin punct și eram pe locul 28, nu știam că am mers atât de bine. Începuse coborârea, traseul, totuși încă era valonat cu mici urcări, ceea ce îmi convenea, nu eram pregătit de coborâre dintr-o bucată.

Am intrat pe o „levada” single track și am auzit în spatele meu pași grăbiți, m-am panicat deoarece mergeam foarte bine, era un grup de trei băieți, parcă erau cai de curse, au trecut pe lângă mine de mi-au fluturat urechile și nu știam ce se întâmplă. După câteva sute de metri când au început să mai treacă și alții, mi-am dat seama că sunt cei de la cursa scurtă și m-am liniștit.
Eram pe coborârea lungă din vârful Areiro și trebuia să cobor până la nivelul marii. Problema nu era că e mult că și diferența de nivel ci natură terenului, pante extrem de abrupte și scări – nu vrei să ai combinația asta!

Am ajuns la Portela și acolo am găsit un francez de la cursa mea care era terminat în checkpoint, am vb cu el ceva și cu 5 biscuiți tuk în mâna fiecare am dat-o la vale spre Porto da Cruz, știam că acolo mă așteaptă Elena și că orice stare de spirit aș avea ea poate să mă reînvie și să mă readucă la formă competitivă.

Am ajung în check-point cu 8 minute mai târziu decât preconizasem, ceea ce mi se pare ceas elvețian având în vedere că nu știam ce teren mă așteaptă și că totuși făcusem 45km până atunci.

M-am spălat pe față, am umplut flaskurile și am început să alerg, mai aveam 500m+ de nivel și știam că nu pot să îmi stea în cale.

Pe drum, am mers o bucată tot cu fratele francez din Portela, am discutat, am ras și la un mom dat când ceasul mi-a arată că e “x:15min” știam că trebuie să mănânc, l-am auzit și pe el că sfâșiat un ambalaj de gel să baton ce a mâncat el, „I don’t know”și am zis că trebuie să mănânc și eu.

Când am băgat mâna în buzunarele din vestă…nimic.

Vlad Buda - MIUT 60, Porto da Cruz
Vlad Buda – MIUT 60, Porto da Cruz

Rămăsesem fără mâncare, mai aveam aprox 13km și eu nu mai aveam mâncare și nici nu mi-am luat cola în flask, cum a zis Robert, după cursă. 

Asta e… i-am zis tovarășului francez că „nous vedem a fin de la course, a bient-tot!” Și l-am lăsat în treaba lui, că eu nu aveam juice de competiție doar de supraviețuire iar în cvadricepsi pe coborâre nu mai aveam nici măcar de supraviețuire, am suferit mult!

Am ajuns la finish unde mă aștepta Elena, cu o ultima zvâcnire am alergat la linia de finish unde am terminat tot juice-ul, nu mai puteam.

Pe ultimele 2-3 ore fusese cald rău, pierdusem mult prin transpirație, eram epuizat dar fericit că am terminat MIUT cum îmi propusesem, în top 35, fix cum vorbeam cu Fane la antrenamente.

Nu e timpul pe care mi l-am propus, dar nici terenul la care m-am așteptat nu era… „așa că taci din gură!”

Mulțumesc Robert pentru toate sfaturile și antrenamentel faine pe care mi le-ai dat! Ne așteaptă Lavaredo și pe urmă CCC! Let’s have some fun!

Antrenor de alergare?

Vlad Buda .

Este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Septembrie 2020.

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert

S-ar putea să te intereseze:

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Am întrebat atleții TrailRunning Academy ce lecții au învățat de la concursul și din pregătirea pentru Istria 100.

ISTRIA 100mile echipa RobertHajnal
Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

Am întrebat atleții TrailRunning Academy ce lecții au învățat de la concursul și din pregătirea pentru Istria 100.

Weekend-ul 14-16 Aprilie a adus prima cursă din circuitul UTMB World Series 2023 și anume Istria 100 by UTMBEvenimentul a oferit multiple distanțe pentru toate gusturile alergătorilor, fiind destinate atât celor mai începători în alergarea pe poteci, cât și celor mai experimentați și adunând la start atleți de pe tot globul, chiar și dintre cei mai bun, astfel:

  1. Cursa Red (168k / 6600D+) a fost câștigată de Jim Walmsley (SUA) cu nou CR de 17:40, după un duel intens cu Arthur Joyeux Bouillon (Franța). La cursa feminină s-a impus Kimino Miyazaki (Japonia) în 23:11. La această cursă Ștefania Buzincu din România a ocupat locul 3 la general.
  2. Cursa Blue de (110k / 3860D+) unde s-a impus Theo Le Boudec (Franța) cu 9:55 / Sarah Vieuille la feminin cu 11:13;
  3. Cursa Green de 69k / 2200D+ câștigată de Stian Angermund (Norvegia) după 5:19 / Blandine L’hirondel (Franța) cu 5:56
  4. Cursa Yellow 42.1k / 950D+ cu Andreas Reiterer (Italia) câștigător în 2:45:59, respectiv Eleanor Davis (Marea Britanie) la feminin cu 3:18:31
  5. Cursa White 21.4k / 130D+ unde s-a impus Johan Freimann (Franța) după 1:22:46 și Rebecca Kone Kone la feminine cu 1:31:52.

Toate cursele au avut același punct de sosire în orășelul de pe coasta Marii Adriatice, Umag, având însă puncte de plecare diferite (Labin pentru cursa Red, Buzet pentru Blue și Green, Motovun pentru Yello, respectiv Buje pentru White).

Traseele au purtat concurenții prin diferite forme de relief, de la dealuri domoale, la campii verzi, până la munți (i.e. Učka 1369m altitudine) și pe suprafețe multiple (poteci line, tehnice, asfalt teren accidentat, piatră cubică etc.), având atât porțiuni alergarile, cât și unele zone destul de tehnice, oferind peisaje pitorești specifice zonei de peninsulă din Croația.

Atleții Trail Running Academy au fost prezenți la majoritatea probelor din cadrul evenimentului și am folosit acest prilej pentru a îi întreba cum a fost această experiență pentru ei, cum au depășit momentele cheie din timpul cursei, dar și alte lucruri interesante cu care se confruntă alergătorii în procesul lor de îmbunătățire continuă.

 

 

Cornel Sava - Cursa yellow
Cornel este parte din comunitatea #TrailRunning Academy de 2 ani. Este ghidat în antrenamente și competiții de Andrei Ivănescu. Vezi toate cursele lui Cornel aici
Ce te-a inspirat să participi la Istria, proba de 42 kilometri?
Înscrierea la Istria a venit în mod natural, după ce am analizat primele curse din an care fac parte din circuitul UTMB World Series. 
 

Am vrut o provocare similară cu cea de anul trecut, de la Transylvania Legends (42 km pe Via Transilvanica, între Poiana Negri și Tășuleasa Social, cu 1.000 m diferență de nivel), ca să văd cu cât mi-am îmbunătățit forma într-un an de zile pe această distantă (am reușit să scad o oră din timpul de anul trecut la această cursă). 

În spatele înscrierii au stat și cele două running stones pe care le-am colectat odată cu finalizarea cursei – care mă duc mai aproape de visul meu – participarea la OCC anul viitor dacă am noroc la tragerea la sorți.

Care crezi că a fost cea mai bună parte a planului de antrenament pentru această cursă?

Sunt de părere că antrenamentele de intensitate de tip fartlek și cele de intervale simple sau combinate m-au ajutat foarte mult în cele 3 luni de pregătire pentru această cursă. Zic asta pentru că datorită lor am reușit de mai multe ori să îmi îmbunătățesc timpii pe 15k, 10k și 5k. Iar asta mi-a dat mai multă încredere în mine pentru ziua cursei. 

Care a fost cea mai mare / grea provocare cu care te-ai confruntat în această cursă?

Totul a funcționat conform strategiei propuse până înainte de Buje, la aproximativ 2-3 km distanță de ultimul checkpoint, pe o porțiune tehnică de single track, atunci când au apărut niște crampe musculare dureroase la piciorul stâng (partea superioară – cvadriceps femural – sper că zic corect).

Am fost nevoit să mă opresc din alergat timp de un minut și să lovesc cu pumnul zona cu crampe pentru a reduce din durere, dar odată ce reluam alergarea revenea și disconfortul. Am decis să merg puțin ca să nu stau locului în speranța în care crampele musculare vor ceda. Ele s-au mai redus din intensitate, dar la Buje au apărut și la piciorul drept în aceeași zonă. În acel moment am realizat că timpul propus, de 4h 30 de minute, nu mai este realizabil, dar mi-am adus aminte de o experiență similară povestită de Rich Roll în cartea lui și am decis să alerg 500m și să merg 500m astfel încât să termin cursa în maxim 5h. Planul meu a dat roade – ba chiar ultimii 2 km i-am alergat complet deși ambele picioare nu înțelegeau de ce fac asta. 😅

Mă bucur că am reușit să trec psihic peste acest moment și dă duc cursa la bun sfârșit.

Marius Sanciuc este antrenat de Andrei Ivănescu din Februarie 2023
Marius Sanciuc este antrenat de Andrei Ivănescu. din noiembrie 2022, vezi toate cursele lui Marius aici

Care a fost strategia ta de cursă pentru a-ți menține un ritm constant de la start pana la finish?

Nu am avut o strategie anume, am mers mult după cum m-am simțit. Nu am tras foarte tare în prima parte a cursei, până la Livade (unde am avut și suport), fiind porțiune de urcări cu noroi și destul de înghesuită (mulți participanți, +500 la cursa Green).

A doua parte am împărțit-o în două, urcarea despre care am vorbit inițial – unde mă așteptam să rămân fără apă, așa s-a și întâmplat și porțiunea de coborâre până la finish.

Plăcere și chin au fost ultimii 5 km, unde am rămas fără apă și fără chef; după ce am verificat ce ritm aveam, 5:00-5:20/km, m-am gândit să alerg un pic mai încet, să fiu sigur că ajung la finish.

PS – Între Livade și Groznjan este un izvor amenajat, de unde am băut și eu, și alți concurenți;

PPS – Nu am avut probleme digestive după 🤩

Ce ți-ai spus pentru a rămâne motivat pe tot parcursul cursei? 

Fiind ‘my new longest run’ am fost destul de ambiționat să o și termin. Nu aveam așteptări foarte mari, îmi doream să mă plasez între locurile 50-100 pe global, cu un timp de aprox. 7h30m-7h45m.

Cum te-ai alimentat și hidratat în timpul cursei? Care a fost strategia de acasă și cât de bine ai executat-o?

M-am alimentat doar cu geluri, fără batoane sau alte alimente din punctele de hidratare. Primisem recomandarea de a consuma 1 gel la fiecare 20’, dar amintindu-mi de experiența de la ultima mea competiție (Primavera Trail Run), unde m-am simțit ‘plin’ și am sărit de 2 ori peste câte un gel, am ales să consum câte un gel la fiecare 25‘ (al 3-lea, 6-lea … gel cu carbs+cofeină). Analizând acum, cred că mai bună era recomandarea antrenorului (un gel la fiecare 20’).

Nu am avut, nici nu m-am gândit în prealabil la un plan de hidratare (deși ar trebui?). Am băut când mi-a fost sete/mi-am amintit că ar trebui să beau. În total am băut aprox. 3500-3700ml apă.

Vlad Jegan este antrenat
Vlad Jegan este antrenat și direcționat de Andrei Ivănescu. Vlad face parte din comunitatea #TRA de 2 ani.

Ai avut tehnici mentale specifice care te-au ajutat să treci peste momentele dificile ale cursei? 

De regulă, atunci când nu am o experiență asemănătoare trăită de mine la care să mă raportez, încerc să-mi imaginez ce ar face alți atleți în situația mea. În cazul acestei curse, după accidentarea de dinainte Groznjan, am căutat soluții să mă mențin în mișcare până la final, având în minte curse în care alți atleți au avut moment dificile și nu au renunțat deși știau că pentru ei cursa e compromisă la nivel de rezultat/obiectiv.

Cum ai reușit să te menții motivat pentru această cursă?

Cu sprijinul inspirației oferite de comunitatea #TRA și pe fondul ambiției puternice de a ajunge la UTMB (obținerea de running stones).

Ce te-a inspirat să participiu la Istria, fiind și primul tău ultramaraton? 

Am început alergarea cu dorința de a alerga UTMB (inspirat de succesul lui Robert). Știam că e mult de construit si o să-mi ia ani. Acum că primii ani au trecut și încep tranziția spre ultramaraton sper că în următorii ani sa mi ating obiectivul inițial.

Marius Enescu - IstriaGreen
Marius Enescu face parte din comunitatea TRA din Ianuarie 2023 și este antrenat de Robert Hajnal

În ce fel ți-a adus beneficii mentale și fizice participarea la un ultra?

După 10 ani de alergare în care am trecut prin toate distanțele, antrenându-mă specific pentru probe de la o milă până la maraton, cu precădere asfalt / pistă, în ultimii ani începusem să mă orientez si către trail. Am trecut prin semimaratoane și maratoane, destule și locuind de câteva luni la munte a făcut trecerea la ultra oarecum organică. Din punct de vedere al fitness-ului simt că am ajuns la un nivel de anduranță, mai ales musculară, la care nu am mai fost până acum, văzând asta și pe partea de recuperare, fiind capabil să alerg un long de aproape 4 ore prin zăpadă, la doar 2 zile după un efort lung de tempo susținut. Mă simt mult mai focused în ultima perioadă și chiar simt că mi-a crescut capacitatea de organizare și de a îmi eficientiza mai multe capitole din viața, iar asta vine de la o persoane care oricum se considera (si e considerată) super organizată.


Cum ai sărbătorit după ce ai terminat cursa?

Funny story. Am ieșit la masa și la bere. După ce m-am așezat la masă am început să am crampe groaznice și îmi era destul de greu sa mă mai ridic. Așa că am decis să beau o bere. 🙂 Poor judgement, really, am fost la un pas de leșin. 😂 Am fost literalmente cărat pe umăr până acasă după un ultra și juma’ de halba de bere.

Cum ai echilibrat antrenamentul cu alte angajamente din viața ta?

Asta e o intrebare foarte dificilă.

Cred că încă încerc sa găsesc un echilibru. Viața mea oricum e împărțită între mai multe locuri și orașe, la care se adaugă antrenamentul de ultra, evident job-ul și toate celelalte. Mă ajuta mult faptul că pot sa lucrez remote (în cea mai mare parte), altfel sincer nu știu cum m-aș descurca. Încerc să imi fac alergarile în pauzele dintre call-uri (Atunci cand există). Oricum, partea asta e dificilă pentru toți. Organizarea care e necesară pentru un ultra, se transpune desigur și în toate celelalte aspecte ale vieții. Uneori mă simt ca un circar care jonglează cu 100 de mingi în același timp. Noroc ca am invățat să le țin în aer.

Valentin Bălănescu -
Valentin Bălănescu – face parte din comunitatea #TRA de 2 ani de zile. Este antrenat de Robert Hajnal

Cum te-ai simțit când ai văzut pe ceas că mai ai „doar” 50 de kilometri până la finish? Când alergi 100 de mile la borna de 70 kilometri ceasul îți arată 100km.

M-am simțit forte bine din 2 motive: eram in pace de sub 17:30, ceea ce imi sugerase Live Run ca si timp estimativ bazat pe Indexul UTMB. Mă simțeam fresh și mai erau „doar” 50 km, adică doar 2 bucle de semimaraton Subcarpati cu și mai puțină elevație. 😀 In concursuri ma focusez întotdeauna pe aspectele pozitive, iar faptul ca trecusem de jumătatea cursei erau un alt punct pozitiv. Plecând dintre ultimii 15-20 concurenți la start, eram în creștere de ritm si depaseam constant concurenți ceea ce îmi dădea un boost suplimentar.

Dacă te-ai întoarce la începutul planului de antrenament pentru această cursă, ce sfat ti-ai da si ce ai adăuga planului?

În primul rand sa încerc cumva sa gasesc mai mult timp pentru antrenamente (cred ca am reusit sa respect planul cam in proportie de vreo 80% din lipsa timpului) si sa adun cat mai multe antrenamente cu elevație unde sa antrenez cvadricepsii si stomacul. Sunt cele 2 aspecte care m-au trădat in ultimii 30 km.

Paul Pamfil

Care a fost unul dintre antrenamentele cheie înainte de această cursă? 

Cred ca alergarea de 36 k urmata a doua zi de 22k.

În ce fel ți-a adus beneficii mentale și fizice participarea la un ultra?

Fiind primul ultra încă nu mă pronunț. Cu siguranță beneficii există. Mental stiu că dacă-mi propun și planific bine ceva, o să se finalizeze cu succes. Fizic tot drumul până la startul unui ultra te face mai puternic, cu siguranță. 

Dacă ar fi să dai un singur sfat unui viitor alergător la proba BLUE, ce i-ai spune înainte de start?

! Don’t look back 😊

Alexandru Țimpău - Istria Blue
Alexandru Țimpău este parte din comunitatea #TRA de mai bine de 2 ani de zile. Este ghidat în antrenamente și în competiții de Robert Hajnal.

Cum ai reușit să te menții motivat pentru această cursă?

Nu pot spune ca am făcut ceva special, imi place alergarea, o fac din pasiune și nu am nevoie de o motivație suplimentară pentru a face un antrenament sau pentru a concura la o cursa. Istria 100, fiind o cursa internațională din cadrul UTMB World Series , motivatia vine de la sine și automat îți dorești sa te antrenezi si sa dai totul pentru a face o cursa reușita și la final sa te bucuri de ce ai realizat.

Ce te-a inspirat să participiu la Istria, fiind și primul tău ultramaraton de peste 100 kilometri?

Cu certitudine pot spune că unul din argumentele principale de a participa la Istria100 a venit după victoria lui Robert de anul trecut, un alt aspect este cel al locului fiind o destinatie făină de petrecut cateva zile, este o cursă la început de an perfectă pentru a începe sezonul și fiind și primul meu ultramaraton am considerat că este o cursă potrivită privind profilul pentru a concura la primul ultramaraton.

Irina Stoica face parte din comunitatea #TRA de aproximativ 2 ani.  Este ghidat în antrenamente și în competiții de Robert Hajnal.

Ai avut tehnici mentale specifice care te-au ajutat să treci peste momentele dificile ale cursei

Momente dificile nu am avut în această cursă, momente dificile am avut înainte de a începe cursa, m-am simțit pregătită fizic, dar nu știam dacă voi reuși să gestionez problemele ce ar putea să apară.

Dacă în viitor vei primi un telefon de la un alergător ce aleargă la Istria 100 de mile și ar vrea să abandoneze, ce i-ai spune ca să-l faci să continue?

Adu-ți aminte de ce ai venit, adu-ți aminte toate sacrificiile pe care le-ai făcut ca să ajungi până aici. Adu-ți aminte cât de puternic ești după sutele de ore de antrenament, adu-ți aminte de oamenii care sunt alături de tine. Nu abandona într-un punct de control, la căldură, adună-ți forțele să mergi mai departe, chiar dacă o faci doar pentru 2km. Nu te gândi la toată cursa, gândește-te să ajungi la următorul punct de control, s-ar putea să fi surprins câte lucruri se pot schimba până acolo.

Dacă ar fi să alergi cu 10s/km mai tare sau să poți mânca 10g carbs /oră mai mult ce ai alege? 

10g carbs/oră, fără discuții.

Care crezi că este cea mai importantă lecție ce te-a învățat distanța de 100 de mile?

Oricât de pregătit aș crede că sunt și oricât de multe lucruri aș lua în considerare, mereu va fi ceva de pus la punct și de învățat. Nihil sine nutriție sau Care nu mănânci, coapsele te vede… Lecție învățată în 100km în loc de 170.

Ce amintire fizică ai luat cu tine de la Istria pentru a te face să te întorci la această probă? 

Degetul mic de la piciorul drept zdrobit. Dar nu la fel de zdrobit ca încrederea în mine  :))

Care este lecția luată din alergare și te ajută în viața de zi cu zi? 

Oricât de greu ar fi eșecul nu ai de ales, trebuie să te ridici, să te scuturi și să o iei de la capăt ținând cont de lecțiile învățate.

Peter Schuller – Istria Red

Care a fost cel mai greu moment al cursei și cum ai trecut peste acesta? 

Greu de spus care a fost cel mai greu moment al cursei fiindcă au fost mai multe. Dar cel mai greu a fost când am trecut de jumătatea cursei și am conștientizat că suntem peste plan cu 2h.

Am analizat situația și având în vedere avariile musculare cauzate de coborârile tehnice pe sol foarte alunecos cu vestă supraîncărcată (lipsă suport) știam că nu ne lasă să recuperăm nici măcar jumătate din acest timp, ba din contră, să mai avem întârziere. (Fiecare pas pe coborâri mă suprasolicita)

La TDS nu am avut aceste probleme și m-a pus pe gânduri, dar am ajuns la un pact cu mine, dacă ajung  în Buzet înainte de 8:30 și când mă schimb de pantofi/șosete ude nu am beșici sau alte avarii care poate să se înrăuțească, merg mai departe cu tot cu întârziere. Am calculat că avem șanse să terminăm între 19:00-19:30.

Greu să accepți și să asumi că te-a doborât ceva în cursă la care nu te-ai gândit și ești mai slab decât ai simțit, cred ca de aici provine gândul de abandon la o cursă.

Pe mine mă ajută mult experiența de la TDS plus susținerea celor dragi, inclusiv mesajele soției mele pe care îmi trimite în timpul cursei. Gândul la familia pe care am lăsat acasă, la multe multe ore de antrenamente grele, litrii de transpirație și suferință din pregătire, merită să termin cursa (bineînțeles dacă nu fac ceva damage mare cu corpul meu)

Care au fost alergările cheie din planul de antrenament ce te-au ajutat cel mai mult la această probă?

Sincer să fiu au fost 2 tipuri care m-au ajutat în două direcții:

  • Antrenamentele pe urcări (înclusiv banda) – am depășit pe urcări tot timpul
  • Long run – am reușit să liveantrenez ritmul constant și nutriția (am mâncat și am băut tot ce am propus)

 

Antrenor de alergare?

Intră în comunitatea noastră și primește direcționare potrivită pentru următorul tău obiectiv de la alergători cu experiență

Hajnal Robert - Antrenor Alergare

S-ar putea să te intereseze:

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Povestea Semimaraton Intersport 2023. Alergător Cosmin Lambă

Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

Povestea Semimaraton Intersport 2023. Alergător Cosmin Lambă

Photo: Semimaraton Intersport

Cursa asta a fost pentru mine ca o reîntoarcere în timp într-o variantă a mea mai bună și mult mai pregătită.

În urmă cu 4 ani m-am înscris la Intersport la proba de Cros și avea să fie prima competiție la care am participat vreodată și prima alergare montană care să depășească 5km (dacă îmi aduc bine aminte, pentru că atât alergam când mă pregăteam pentru cursă câteva săptămâni înainte). Am avut atunci niște trăiri în cei 10 km cum n-am avut vreodată. 

Ăla a fost momentul în care am decis că îmi place trail running. Deci cursa de anul asta a fost în primul rând o celebrare pentru mine.

Când m-am înscris m-a întrebat Robert ce target am? Sincer…nu știam. Nu știam încă nivelul la care ajunsesem după vreo 6 săptămâni de antrenament cu TRA. Studiasem eu timpii din anii trecuți, comparăm cu ce știam că pot eu și am zis: vreau în primii 10 la categorie.

Sub 1h 40m, e realizabil? Nu mi-a răspuns…probabil deja i se învârteau rotițele cum să mă pregătească pentru rezultatul asta :). În mare, a fost o perioadă de câteva luni destul de intensă. Greu cu asfalt, Daneze (vai câte Daneze!), bandă, frig, ploaie, ger, ninsoare…greu, da’ mi-a plăcut fiecare minut!

Programul de antrenament pe trail s-a desfășurat destul de mult pe traseul de Intersport, așa că pot să zic că ajunsesem să știu orice bucățică. Am avut câteva antrenamente în care am scos un timp care avea să bată 1h 40m fără probleme, și deja mă gândeam cum o să scot eu un timp record de neașteptat (PB evident, nu recordul cursei). În fine, zăpada mi-a stricat tot feng shui-ul. Și eu sunt ăla care se bucură când ninge că imediat scot placă,

M-am pus la start în ziua cursei cu gândul că dau tot ce pot indiferent de starea traseului.
Am pornit destul de tare împreuna cu primii 50 de concurenți poate. 

În față erau elitele, printre care și Robert, și chiar îmi doream să-l ajung să bat pumnul cu el înainte de a începe urcarea de la Solomon. N-am forțat însă, cum am făcut la cursa din Februarie de la Cluj unde m-am tăiat destul de repede la început, așa că am rămas în ritmul meu și mi-am văzut de treabă.

Înainte de Pietrele lui Solomon eram pe la 4:00 pe km și mă simțeam excelent. După ce am trecut barieră am simțit deja apă la papuci și mi-am dat seama că o să fie distracție.

Urcarea a mers bine, am ținut un ritm constant, am ajustat la elevații mai mari, am atacat unde era mai ușor, totul a mers conform a ce stabilisem cu mine la antrenamente că voi face.

La antrenamente am avut multe procese și discuții cu mine, uneori chiar și în contradictoriu: “nu poți să ții tu ritmul asta de cursă până sus”…”Ba pot…și am s-o fac în ziua cursei”. Nu mai zic de zilele grele în care trăgeam de mine și asta mă demotiva; în momentele alea părea departe timpul de 1h 40m.
Ce m-a motivat în cursă foarte tare însă, mai ales pe urcare, a fost faptul că nu m-am chinuit, am respirat Ok, n-am tras de mine și totul a mers excelent. Parcă se împăcase Cosmin optimistu’ cu ăla pesimistu’ și dispăruseră toate divergențele.

Totul a decurs bine până la Carieră, deja consumasem mai mult de jumătate din flascul cu Maurten 320 și nu mă simțeam obosit sau deshidratat. Potecă de intrare în pădure arăta pitoresc, eu alergam deja singur și faptul că ninsese nici nu mă mai deranja așa tare.

După prima coborâre mai abruptă pe un canal scurt, unde chiar am coborât fără probleme, am început să dau drumul la picioare la maxim și călcam în bălți, zăpadă și noroi fără nici un stres.
Lucrurile au început să se schimbe totuși după prima semi-căzătură pe prima porțiune mai tehnică, unde am simțit cât de rece e zăpada și că n-am aderență așa bună pe cât am crezut. Atunci mi-am zis că trebuie să fiu atent și că nu merită să fac vreo prostie, așa că am lăsat-o un pic mai moale. Nu pentru multă vreme însă…eram foarte hyped după prima porțiune de viteză și nu voiam să pierd energia aia.
Am fost atent totuși, și deși derapam pe ici colo, n-am mai luat nici o trântă până în Poiana Stechil. Până acolo am accelerat pe unde am putut, intrăm în zăpadă mare pe porțiunile mai late la vale să pot să-i dau tare fără să mă încurce zăpada amestecată cu noroi de pe potecă formată. O altă provocare a început la Băncuțe unde ne intersectăm cu traseul de cros și trebuia să depășesc o mulțime de oameni care aveau un ritm mult mai scăzut…”challenge accepted” mi-am spus.

După Stechil am avut un derapaj mai serios unde am simțit cum s-a întins gamba dreaptă și preț de câteva minute am simțit că piciorul nu mai e așa de stabil. Dar n-am avut timp să bag în seamă, eram concentrat pe ritm și echilibru, și cumva asta mi-a distras atenția de la durere.

Mai târziu înainte de Șaua Tâmpei am mai luat o căzătura unde am fost ridicat de un tip din spatele meu care părea să se țînă de ritmul meu, că n-a vrut să treacă în față după ce m-a ‘săltat’ de jos.
Am ieșit în șa, iar coborârea spre Răcădău părea să fie o provocare dificilă având în vedere că era mai mult noroi și apă decât zăpadă. Asta nu m-a împiedicat să dau drumul iar la picioare, ba chiar pe unele porțiuni parcă alunecările ajutau la coborâre. Viteză nu era că pe o coborâre pe uscat, dar era destul de mare.

La barieră mă aștepta soția mea Laura cu un flasc cu Maurten 160 care trebuia să-mi fie de folos după ce ocoleam Tâmpa. Mă apropiam de ea cu viteză destul de mare, așa că am agățat flascul din alergare pentru că mi-a fost destul de greu să încetinesc luând în calcul starea terenului.

Am ‘oprit’ însă 20 de metrii mai jos unde m-am prăvălit efectiv pentru că n-am reușit să mă redresez înapoi pe potecă după ce am luat flascul. Am reușit totuși să nu mă accidentez nici aici, dar vreo 200m mai încolo simțeam cum îmi joacă un șiret și că stângul mi-e mai larg. Evident, șiretul se desfăcuse, iar eu deja pierdusem câteva poziții cu căzătura dinainte, nu voiam să mai pierd și cu șiretul. Dar nu am avut de ales, a trebuit să-l închei, moment în care cred că am mai pierdut o poziție pe care am recâștigat-o mai târziu plus încă una.


Urcarea pe pietre după scările lui Gaboni a fost destul de grea pentru că am pierdut multă energie înainte cu căzătura, șiret, recuperat poziții…
Când a început iar coborârea am început să-i dau tare până am ajuns la urcarea după grădini și cea înainte de troiță, care a fost dificilă, dar mai ușoară decât mă așteptam. 

Am văzut totuși cum crește pace-ul mediu de la 5:03 la 5:12 și deja mă gândeam că pierd timp prețios pe final, doar că voiam să închei în forță, așa că am urcat fără să mă epuizez. Unde mai pui că șiretul încheiat se desfăcuse din nou. N-am mai stat să-l închei.

Am coborât cu mare grijă după troiță pe cea mai periculoasă pârtie de pe traseu, am ieșit la asfalt de unde am dat maxim 10+ și am trecut linia de sosire al 19-lea la open și al 8-lea la categorie.

Că și rezultat m-am încadrat în ce i-am zis lui Robert că vreau să obțîn, chiar și cu terenul dat, însă eu cred că dacă era uscat ar fi fost poate cel puțîn la fel de greu pentru că aș fi tras mult mai tare să scot un rezultat mai bun pentru că îmi doream să depășesc targetul pe care mi-l propusesem.

Antrenor de alergare?

Cosmin L. Este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Octombrie 2022.

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe 3 comentarii

Moment istoric: Eliud Kipchoge la Boston Maraton – Cel mai bun maratonist al tuturor timpurilor la cea mai veche cursa de maraton din lume, 17.04.’23

Kenya's Eliud Kipchoge, the marathon world record holder, celebrates as he successfully completes his attempt to run a marathon in under two hours in Vienna, Austria, October 12, 2019. REUTERS/Lisi Niesner
Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Moment istoric: Eliud Kipchoge la Boston Maraton – Cel mai bun maratonist al tuturor timpurilor la cea mai veche cursa de maraton din lume, 17.04.’23

Articol scris de:

Marius Enescu
Marius Enescu
Kenya's Eliud Kipchoge, the marathon world record holder, celebrates as he successfully completes his attempt to run a marathon in under two hours in Vienna, Austria, October 12, 2019. REUTERS/Lisi Niesner
© Lisi Niesner | REUTERS

„Doar cei disciplinați în viață sunt liberi”

“Nu vreau doar să particip la toate cele 6 curse din cadrul Abbott World Marathon Majors (i.e. Berlin, Boston, Chicago, London, New York, Tokyo), vreau să particip și să le caștig pe toate cele 6. Sunt 2 lucruri distincte și mai ales să reușesc și recorduri de cursă. Deja le-am obținut pe cele de la Berlin, Londra si Tokyo“.  

Acestea sunt cuvintele pe care a ales să le folosească Eliud Kipchoge, într-un interviu acordat recent pe canalul de Youtube NNRunningTeam, echipă din care face parte.

Despre Eliud s-a scris foarte mult de-a lungul timpului. 

Este, incontenstabil, cel mai bun maratonist al tuturor timpurilor după ce a reușit, în ultimii 10 ani să caștige 17 dintre cele 19 maratoane la care a participat, incluzând : 

  • Maratonul Berlin de 4 ori (2015, 2017, 2018, 2022). În 2022 a reușit să alerge maratonul în 2:01:09 (WR);
  • Maratonul Londra de 4 ori (2015, 2016, 2018, 2019 – 2:02:37 CR) ;
  • Maratonul Tokyo în 2021 – 2:02:40 CR ;
  • 2 titluri Olimpice pe distanta de maraton (Rio de Janeiro 2016, Tokyo 2020) ;
  • 2017 Breaking2 (cursă experimentală având ca scop coborârea sub pragul de 2h, timp reușit 2:00:25);
  • 2019 INEOS 1:59 Challenge (cursă experimentală având ca scop coborârea sub pragul de 2h, timp reușit 1:59:40).

Singurele sale înfrângeri, au fost locul 2 la Berlin în 2013, al 2-lea maraton alergat și pierdut în fața lui Wilson Kipsang (Kenya) ce a stabilit un record mondial la acea cursă, cu 2:03:23 și la Londra în 2020, loc 8, acuzând probleme de sănătate resimțite în timpul cursei. Deci se poate întâmpla tuturora asta. 

Mai mult decât atât, Kipchoge a avut parte de una dintre cele mai longevive cariere în alergarea de lungă distanță, reușind să câștige prima medalie la un eveniment mondial important la Campionatul Mondial de la Paris, in 2003 (proba 5000m), învingându-l pe legendarul Hicham El Guerrouj. 

Având în vedere că cea mai recentă reușită de la Berlin datează din 2022, atletul a ajuns astfel la 19 ani de carieră la cel mai înalt nivelul al sportului și pare că, în absența unui eveniment nefericit major, iși va extinde dominația chiar la 20+ ani. Toate aceastea, dar și multe altele i-au convins pe mulți să il numească pe Eliud The G.O.A.T. (Greatest Of All Time), nu doar pe disțanta de maraton, unde nu are egal, dar chiar și pe alergarea de lungă distanță, în general. 

„Doar cei disciplinați în viață sunt liberi” , „Niciun om nu este limitat” sunt doar câteva dintre motto-urile după care iși traiește atletul viața, el petrecându-și zilele departe de ochii media, având comportamentul unui om simplu, cu rutine bine definite, petrecându-și timpul liber, având grijă de gospodăria, ferma și familia sa, iar perioadele de pregătire pentru competiție (în general, minim 3-4 luni înainte de o cursă majoră, însemnând, 8-9 luni pe an). Eliud petrece tot acest timp în tabăra de pregătire cu altleți din Kaptagat, Kenya.

 Aici, sub îndrumarea antrenorului său, Patrick Sang, Eliud urmează un plan de antrenament cu o dedicare desăvârșită. Nutriția sa este una simplă, specific atleților din Kenya, bazată pe multe lichide (pana la 3L/zi), pâine facută în casă, fructe locale, legume, carne și mai ales ugali, un tip de mâncare din porumb, specifică țărilor din Africa de Est. 

Toate aceastea coroborate cu o rutina de recuperare temeinică, cu multă atenție acordată odihnei de după antrenamente reprezintă rețeta succesului. Simplitate, rutină, dedicare.

Repetiția, consecventa și mai ales disciplina, alături de obiceiurile simple, par să fie secretele ce l-au ajutat pe Eliud să devină atât de longeviv într-un sport în care majoritatea nu rezistă mai mult de 5-10 ani. În multe cazuri chiar mai puțin. Adăugând la aceste ingrediente curiozitatea sa nativă și dorința de cunoaștere. 

Kipchoge este un cititor cunoscut a multor cărți din aria dezvoltare personală, self-help ori diverse scrieri inspiraționale ale marilor personalități, ajutându-l astfel să iși dezvolte tehnicile de rezistentă mentală, atât de necesare în cursele de anduranță la cel mai înalt nivel).

Sunt puțini atleți în istorie ce au reușit în sportul lor ce a izbutit kenyanul pe distanța de maraton și aici îl putem compara cam cu ce a realizat Michael Jordan în baschet, Roger Federer în tenis, Lewis Hamilton în Formula 1 sau Tiger Woods în golf. 

Personalități pe care însuși Eliud recunoaște că le admiră și de la care consideră că a învătat foarte multe lucruri ce l-au ajutat în cariera sa. Prin toate realizările sale, Kipchoge a reușit să transceandă dincolo de alergarea de lungă distanță și să devină cunoscut, chiar și pentru publicul larg si să devină o inspirație pentru toți cei care doresc să își urmeze visul, indiferent care ar fi acesta.

Având aceste premise, Eliud capătă un soi de misticism, o aură de invincibilitate ce il recomandă să continue acest trend de victorii, în ciuda vârstei sale de 38 de ani, în contextul în care, chiar si din punct de vedere biologic pare că timpul nu mai are răbdare și ar fi de așteptat să înceapă o regresie naturală a performanței, chiar dacă una doar marginală.

În orice caz, în urmă cu puțin peste 6 luni, atletul reușea să stabilească la Berlin recordul mondial la maraton, cu un timp de 2:01:09, coborând a-2-a oară pe un traseu eligibil sub 2:02 (după 2:01:39, tot la Berlin, în 2018) ceea ce pană la el, părea o barieră de neatins, cel puțin în timpul generației noastre. 

În prezent avem 2 atleți, ce au mai reușit să coboare sub 2:02 

  • Kenenisa Bekele ETH, 2:01:41, Berlin 2019
  • Kelvin Kiptum KEN, 2:01:53, Valencia 2022.

Cu ce este diferit Boston Marathon față de celelalte maratoane?

Boston Marathon este totuși o cursă diferită fată de toate celelalte din circuitul Abbott World Marathon Majors, din mai multe privințe, incluzând, dar nefiind limitat la : 

  • Este o cursă între 2 puncte si nu o buclă, ceea ce îl face un traseu neeligibil pentru record mondial ;
  • Diferența de nivel netă este ușor negativă, cu toate că sunt destule dealuri (aproximativ 250m+), culminând cu celebrul Heartbreak Hill de la km 32-33) ;
  • Istoric, au fost multe ediții cu vreme capricioasă (vânt, ploaie, dar și temperaturi foarte ridicate pentru o cursă de maraton) ceea ce face un timp rapid mai putin probabil ;
  • Boston Marathon este o cursă de tip campionat, ce nu permite paceri (i.e. iepuri care sa păstreze un anumit ritm constant).

Toate aceastea sunt premisele unei curse cum Kipchoge nu a mai întâlnit până acum, însă atletul pare pregătit chiar și pentru aceste provocări, după ce, alături de echipa sa a conceput un traseu special în Kenya, pe care l-au numit caracteristic „Boston”, traseu pe care Eliud își face majoritatea alergărilor lungi de până la (și chiar peste) 40km, cu teren variat, pe drumul forestier roșu specific zonei. În unele cazuri aceste antrenamente ce, culminează cu alergări uptembo, în partea de final ajungând la  aproape de ritmul de maraton, în condițiile în care alergarea este facută la aproximativ 2500m altitudine, fapt ce îngreunează simțitor efortul fată de o cursă  la nivelul marii.

Adăugând sesiunile de forță, stabilitate si echilibru, dar și alte antrenamente specifice (fartlek, bucăți de viteză la ritm de maraton cu legătură rapidă, dar și beneficile alergări ușoare și aerobice) însumând până la sau peste 200km în unele săptămâni, par să fie ingrediente ce îl recomandă pe Eliud să iși păstreze invincibilitatea pe această distantă, chiar și după data de 17 Aprilie 2023.

Boston Marathon este una dintre cele mai vechi curse de maraton din lume, cu prima ediție datând din 19 Aprilie 1897, având un record de cursă de 2:03:02, timp stabilit de Geoffrey Mutai in 2011, un timp care la momentul respectiv a fost cel mai rapid alergat în istorie, chiar și în condițiile în care, după cum am menționat, nu este un traseul eligibil pentru record mondial.

Pare că avem toate premisele necesare unei curse rapide și presupunând că vom avea parte de condiții meteo decente, vom putea asista la un adevărat festival al alergării de lungă distantă. Mai ales că la start pe langă Eliud sunt confirmați deja 6 alți atleți cu PB sub 2:05, dintre care 3 chiar sub 2:04

  • Evans Chebet, Kenya, 2:03:00 PB ;
  • Gabriel Geay, Tanzania, 2:03:00 ;
  • Herpasa Negasa, Ethiopia, 2:03:40 

Va reuși Eliud să iși treacă în palmares a 18-a cursă caștigată de maraton ? Va reuși el să stabilească un nou record de cursă ? Va inregistra oare a 3a înfrangere din carieră ?

Toate aceastea sunt întrebări care iși așteaptă răspunsul. Pentru noi, cei pasionați de acest sport va fi poate una dintre ultimele șanse să vedem un artist desăvârșit în timpul actului creativ și indiferent de rezultat să ne bucurăm ca am fost contemporani cu unul dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor.

Surse:

https://www.baa.org/races/boston-marathon/pro-athletes/2023-boston-marathon-professional-team 

https://en.wikipedia.org/wiki/Eliud_Kipchoge 

https://www.youtube.com/@NNRunningTeam 

Marius Enescu

Marius Enescu

Din 2013 alergarea este pentru un mine un stil de viață. Mă consider un om talentat în a fi informat si organizat, înainte de orice altceva.
Torn pasiune in toate activitățile pe care le întreprind si consider că sunt dator față de mine să îmi maximizez potențialul.
Am descoperit alergarea pe asfalt, m-am apropiat mult de pista, dar m-am indragostit iremediabil de trail.

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Cum funcționează Antrenamentul de Alergare

Cum Functioneaza Antrenamentul de Alergare - Articol
Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Cum funcționează Antrenamentul de Alergare

Antrenamentul te face mai slab. Recuperarea te face mai în formă, mai rezistent, mai rapid, mai îndemânatic, mai puternic.
Cum Functioneaza Antrenamentul de Alergare - Articol

Ai citit bine. Din recuperare obții beneficiul cel mai mare, nu din antrenamentul p-zis. Acesta  este unul dintre cele mai prost înțelese principii de antrenament.

Expunerea organismului la un factor de stres care perturbă homeostazia unuia sau mai multor sisteme energetice ale corpului provoacă o multitudine de răspunsuri adaptative care ajută la pregătirea organismului pentru un stres similar impus în viitor.  Ne antrenăm acum pentru a ne fi mai ușor la competiție

Acest lucru funcționează dacă aceste stresuri impuse (pe care le numim antrenamente) nu sunt prea solicitante sau prea frecvente și au o recuperare suficientă pentru a permite suficient timp pentru ca procesele de adaptare să aibă loc. Sindromul de adaptare generală (GAS) a fost propus pentru prima dată de endocrinologul maghiar Hans Selye în jurul anului 1950. Deși cercetările sale s-au axat pe boli, principiile se aplică și în cazul antrenamentului.

Orele sau zilele dintre sesiunile de antrenament sunt momentul în care apar aceste adaptări critice. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că ceea ce faceți după o sesiune de antrenament poate avea un impact asupra răspunsului organismului tău. De la practicarea yoga, la o alimentație sănătoasă și până la integrarea automasajului, multe strategii pot facilita o recuperare mai rapidă și mai completă, permițând ca beneficiile următoarei sesiuni de antrenament să apară mai repede.

Cascada Antrenamentului de Anduranță

Aplică

Stimul al Antrenamentului de Anduranță 

Creează
Stres Metabolic

Provoacă

O Semnalizare Biologică

Induce

Sinteza Proteinelor

 

Duce la

Adaptarea Metabolică

Rezultatul este

Îmbunătățirea Performanțelor

Ceea ce se întâmplă pentru ca aceste adaptări să apară după o sesiune de antrenament de anduranță poate fi descris cel mai bine ca o cascadă de evenimente, unul care duce la altul, așa cum este ilustrat în graficul de mai sus.

Observați că stimulul de antrenament provoacă un stres asupra metabolismului tău celular. Această cascadă are ca rezultat adaptări metabolice în profunzimea mușchilor care lucrează, ceea ce duce la îmbunătățirea performanțelor de anduranță. Aici se află unul dintre cele mai importante concepte în antrenamentul pentru activitățile de anduranță.

Anduranța este un Efect Metabolic

Rezistența se îmbunătățește prin modificarea metabolismului celulelor musculare. 

Efectul de antrenament: De ce este importantă Recuperarea?

Antrenamentul nu produce câștiguri instantanee sau în creștere constantă. Imediat după o sesiune de antrenament, performanța ta în pentru aceleași sarcini pe care le-ai antrenat va fi diminuată.

Abia după o perioadă de recuperare, condiția fizică/performanța ta revine la nivelul anterior și în cel mai bun caz îl depășește. A

ceastă scădere a performanțelor, urmată de o revenire, este cunoscută sub numele de efectul de antrenament.

Următorul grafic din Training for the New Alpinism și Training for the Uphill Athlete ilustrează trei faze:

  • în primul rând, te conduci la o stare de oboseală care declanșează această cascadă;
  • apoi, acorzi suficient timp de recuperare pentru ca adaptările la stimulii de antrenament să se producă;
  • în final, rezultatul este faza de supercompensare, în care se realizează câștiguri de performanță.
Exemple ale Efectului de Antrenament

 

Problema Goldilock în Alergare

Dacă impui un stimul de antrenament prea mic, vei vedea doar o supercompensare minusculă. La polul celălalt, un stimul prea mare, care te împinge la o oboseală profundă, nu te va ajuta să te recuperezi până la sesiunea următoare iar adaptarea se va produce și se va diminua până când vei fi recuperat.

Arta antrenamentului constă în găsirea încărcăturii potrivite pe care să o aplici pentru a obține o supercompensare frumoasă și să te antrenezi din nou în timp ce te afli în acea fază de recuperare supercompensată.

Cel puțin, aceasta este teoria.

În practică, lucrurile devin mai complexe, deoarece o sesiune de antrenament rareori impune un singur stimul. Deoarece diferite sisteme fiziologice se recuperează în ritmuri diferite, calendarul fazei de supercompensare devine un pic confuz. Teoria nu ne dezamăgește. Este doar prea simplă pentru a explica pe deplin situația din teren.

Poate că George Box care, atunci când descrie modele (teorii) are perfectă dreptate. Acesta mărturisește:

Toate modelele sunt greșite. Unele sunt utile.

Graficul următor, oferit de Jan Olbrecht în cartea sa Science of Winning (Știința victoriei), arată rata de recuperare după diferite tipuri de stimuli de antrenament într-un mod mai cantitativ.

O sesiune de antrenament impune adesea mai mulți stimuli deodată, iar sincronizarea bună a recuperării pentru unul nu se va potrivi pentru altul.

Atingerea încărcăturii de antrenament și a sincronizării este ceea ce face ca antrenamentul să funcționeze sau nu.

Timpul de Recuperare si Supra-Compensare


Articol tradus și adaptat de Robert Hajnal.  

Articol original: „How Training Works”Scott Johnston

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti