Publicat pe 3 comentarii

Cluj EcoTrail de Florin Ione

Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Cluj EcoTrail de Florin Ione

Povestea de la Cluj Ecotrail prin ochii și picioarele mele.

Am început cursa pe un viscol venit parcă de nicăieri. Era primul meu contact cu ninsoarea în această iarnă. Chiar dacă părea că o să ne îngreuneze ziua mă bucuram, nu știu de ce.

Am făcut o alergare ușoară de încălzire cu Gicu și Peter și ajungem la start cu câteva minute înainte de ora 8.

Așteptarea trece mai repede decât mă așteptam, 3, 2, 1 și am pornit.

Primul kilometru l-am făcut ușurel, prudent cumva după care am accelerat puțin în următorii doi, dar fără să realizez și fără să îmi doresc neapărat asta.

Primii 3 kilometri au trecut ok, dar parcă ceva nu se simte în regulă, și de pe la kilometrul 4 simt o stare de greață și am pulsul mult prea mare pentru efortul pe care îl depun. Încerc să îmi dau seama din ce cauză, ce am făcut greșit. Sau poate nu am am făcut nimic greșit, dar uneori se întâmplă lucrurile astea. 

Mai iau o gură de maurten (320 cu cofeină) și îl simt incredibil de dulce.

Era prima dată când iau această concentrație, de obicei am luat 160. M-am gândit că nu sunt obișnuit cu el și din cauza asta nu mă simt bine. Nici geluri nu am mai luat de 3 săptămâni, de la Wizz Air Marathon, m-am gândit că mi s-a dezobișnuit organismul. Pfft, greșeli banale. Dar mi-am amintit ce îmi tot spunea Peter, într-o cursă de anduranță dacă te simți rău îți trece, dacă te simți bine, îți trece (el îmi spune de fapt că asta i-a spus Robert). 

Florin Ionce – Cluj Ecotrail

Așteptam așadar să îmi treacă în timp ce am mers doar pe apă și geluri.

Ajung la primul punct de control de la kilometrul 9 și realizez că sunt totuși în obiectiv până acuma. Urma și urcarea, unde de obicei mă simt mai bine, până acolo am avut în mare parte doar coborâre.

Următorii kilometri au trecut agonizant, nu mă simt mai bine, dar continui să mă alimentez, știu că dacă nu fac asta o să rămân fără energie. La kilometrul 15 am luat-o puțin greșit pe traseu și mi-am mai adăugat și o urcare extrem de dificilă. A fost așa abruptă cu așa mult noroi încât mă prindeam cu mâinile de pământ ca să pot urca. Super, nu? După toate astea, îmi zic un kilometru mai târziu că probabil o să abandonez la kilometrul 26, la finalul primei bucle. Nu trec 10 secunde și îmi spun “să nu te aud cu așa ceva, n-ai nimic, hai aleargă” ceea de am și făcut.

Pe ultima secțiune din buclă (km 16 – km 26) e aproape numai urcare și m-am simțit mai bine, am călcat puțin pedala de accelerație. Reușeam să alerg în locuri în care mă gândeam că ar trebui să o iau la pas. Super, încep să îmi revin.

Am ajuns la finalul primei bucle fără apă și am mai băut din maurten așa că trecuse mai mult de jumate din flask. Perfect, pot să pun apă peste pentru a-l dilua. Am stat puțin mai mult în acest punct (1-2 minute), am băut și niște cola și am luat-o la vale. Eram la jumătate și mă gândeam cum anul trecut am avut un moment psihologic mai dificil când a trebuit să plec de la zona de finish pentru a mai parcurge încă o dată traseul. De data aceasta am fost bine. M-am bucurat și am luat-o la vale.

În a doua buclă am vorbit mai mult cu alți alergători și parcă a trecut mai ușor timpul. Totuși am ajuns la primul punct de control de la kilometrul 35 și am constatat că am coborât considerabil mai încet decât prima dată. N-are nimic, dacă accelerez de acuma pot termina in 5 ore jumate, îmi spun eu nu prea convins.

Au venit totuși secțiunile cu mai multe urcari și mă simțeam puternic. Pe plat și pe coborâri era mai dureros, simțeam o durere în genunchiul drept. Bine că nu am mai prea avut astfel de secțiuni.

Kilometrii trec și mai reușesc să fac câte o depășire din când în când. Am reușit să și cad, dar din fericire nu s-a lăsat cu o accidentare.

La ultimul punct de control (cred că era pe la kilometrul 49-50) am reușit să depășesc în alergare un grup mai mare de alergători de la altă probă, iar voluntarul din PC mi-a strigat “Bravo ultra, bravo, ești meseriaș”. Sună ciudat, dar nu știu cum a reușit acea încurajare să mă umple de energie, mi-a venit să plâng fără să înțeleg de ce. Nu aveam însă timp de așa ceva, urma să o fac după cursă în mașină, din nou, fără să înțeleg ce se întâmplă.

Până la final mai erau 2km de urcare pe care am reușit să îi alerg în mare parte, mai făceam power hike în zonele ceva mai abrupte, dar într-un ritm nesperat de bun (pentru nivelul meu, sunt totuși doar un amator).

Am ajuns la finish, simțeam că pot sprinta, dar ce rost avea? 

Am ales să mă bucur de ultimii pași din concurs și să alerg într-un ritm confortabil. 

După finish, mă uit la ceas, indica 5 ore 27 de minute. Deși nu este un timp nici măcar aproape de locurile din față, pentru mine însemna că mi-am îndeplinit obiectivul și am reușit să progresez în acest an.

Deseori mă întreb de ce alerg, și deși nu am (încă?) un răspuns, zilele ca asta cu siguranță fac parte din motivele pentru care alerg.

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Mirela Resteman: “Primul obiectiv a fost să alerg minim 25 minute”

Mirela Resteman: “Primul obiectiv a fost să alerg minim 25 minute”

Consecvența, disciplina și nevoia de a-ți depăși limitele au dus-o pe Mirela în 10 ani, de la a alerga 25 minute fără oprire, la a câștiga 7 concursuri de alergare în 2021.

Alătură-te Tribului!

Te ținem la curent cu evenimentele importante din lumea alergări, te facem un alergător mai rapid, mai eficient cu informații la finalul fiecărei luni.

De unde a pornit toată această pasiune pentru alergare?

La mine sportul a venit târziu, după 35 de ani. Chiar dacă întotdeauna am fost harnică, activă, pasionată de ceea ce făceam, mi-am folosit aceste atuuri în alte direcții: de exemplu, am fost o elevă iar mai apoi studentă foarte bună.

Întotdeauna mi-au plăcut provocările, mai ales cu mine însămi… să fac mai bine, mai mult, să reușesc să-mi ating obiective impuse de mine pentru mine. Într-adevăr, lupta aceasta cu tine de multe ori te duce în vârful clasamentelor când ajungi să te compari cu alții, chiar dacă nu e un scop în sine. Cam așa a fost și cu alergarea la mine.

Primul km în alergare l-am făcut în anul 2011 pe malul Mureșului la Arad. În acea perioadă, datorită unor schimbări la muncă, era nevoie să rămân cazată foarte des în alte orașe, iar timpul liber câștigat astfel după-amiaza să fie o apăsare datorită problemelor personale din acea perioadă.

Singurul obiectiv la început era să alerg fără oprire minim 25 minute, nu conta deloc viteza, pulsul sau orice altceva. În acele minute, datorită efortului nu puteam gândi nimic, singura preocupare era să nu cedez, să nu mă opresc. A fost mai ieftin și mai sănătos decât la psiholog pentru că după alergare mă simțeam extraordinar.

Nu am evoluat spectaculos, cu 2-3 alergări pe săptămână, însă nici nu am dat nici un pas înapoi. Ajunsesem după ceva vreme să tot cresc distanța, timpul și îmi era tare frică să nu pierd ce am câștigat cu așa mare greutate.

Care a fost prima ta cursă? Cum a fost tranziția către distanțele mai lungi?

Prima dată când am depășit 10km a fost prin 2014-2015, iar primul concurs Semimaratonul Wizz Air în 10 aprilie 2016, unde mi-am dorit foarte mult să duc medalia de finisher fiului meu pentru că era ziua lui.

Când îmi amintesc întrebarea ce mi-a stat în cap tot concursul acela „Cine m-a pus să mă chinui în halul ăsta?” realizez că deși fac la fel și azi, chiar merită chinul. Nu mi-am imaginat niciodată că voi putea ajunge să fac sport, de podium nici nu mi-ar fi putut trece prin cap în urmă cu 10 ani.

Anul 2020 a fost un an nesperat pentru că deși am participat la 8 competiții fizice, la toate am fost pe podium la open sau categorie cu 3000km alergați până la finalul anului. Credeam că acela a fost apogeul și îmi propusesem ca în 2021 să alerg mai puțin ca volum (nu mai aveam luxul de a sta acasă ca în pandemie), dar să fac antrenamentele mai calitative.

Până la urmă și în 2021, dacă nu făceam pauză, ajungeam tot la 3000km, dar categoric am schimbat mult la felul în care mă antrenez și asta a contribuit mult la performanța mea. Pe lângă cele 7 victorii, cel mai mult m-au bucurat timpii obținuți pe 10km (44min) și 21km (1h:38min), în cadrul competițiilor virtuale.  

          Rezolutia mea de anul nou a fost „nici o săptămână fără intervale” . Însă la această rezoluție s-a mai adăugat după intrarea în liga SYR pe grupul „Share your run” în primele luni și „nici o săptămână fără o alergare de care să mă mândresc – viteză sau distanță”.

Aici, în acest grup, a apărut șansa de a fi norocoasa care să aibă parte de 3 luni gratuite cu Trail Running Academy. Așa că toate rezolutiile mele s-au transformat intr-una singură: să fac 100% antrenamentele indiferent de vreme, oboseală, timp limitat.

Cum reușești să îmbini viața sportivă cu cea profesională, personală?

Anul 2021 categoric a însemnat revenirea la normal cu programul de lucru și deplasările obișnuite dinainte de pandemie, așa că în zile trezită de la 6 dimineața cu 5-6 ore la volan pe lângă cele de vizite la medici în diverse orașe nu prea îmi venea să alerg seara când ajungeam acasă.

În alte zile pur și simplu aveam programul atât de încărcat încât nici nu știam cum să le împac pe toate.

Având antrenamentul de alergare pe lista de priorități din fiecare zi, de cele mai multe ori îmi stabilesc ora la care aș putea rupe timpul necesar și așa, nu am nici o șansă să ezit. Dacă nu îl fac la ora stabilită știu că nu mai am când să îl fac.

Astfel am ajuns să am zile când mă trezesc foarte devreme pentru antrenament și zile în care mă antrenez după-amiaza după muncă, iar având în vedere importanța intervalului fix de antrenament, vremea devine un factor mult mai puțin luat în calcul.

Totul in urma rezoluției „100% antrenamente conform planului”. Am foarte mare încredere în antrenorul meu Andrei și planul făcut pe măsura mea.

În urmă cu mai bine de un an povesteam cu un prieten Peter Schuller ce se antrena cu Robert și era atât de încântat încât m-a făcut să visez și eu să mă antrenez cu TRA.

Mi-aș fi dorit și eu așa mult să am planul meu de antrenament, adaptat pentru plusurile și minusurile mele, însă nu mă vedeam putând urma un plan de antrenament având în vedere problema mea cu anemia de la alergare și programul încărcat. Nici nu mi-aț fi putut imagina atunci că Andrei poate rezolva aceste probleme, găsind soluția atât pentru a evita anemia cât și un plan adaptat după programul meu.

Însă cel mai mare câștig îl am în motivația de a urma un plan bine gândit și faptul că am absolut tot timpul răspuns la orice intrebare, la orice preocupare, simt că am pe cineva alături căruia îi pasă de mine și își dorește la fel de mult ca și mine să evoluez.

„Atentie ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple!” la mine a funcționat, am primit cele 3 luni de antrenament gratuit, însă știam deja după primele săptămâni că voi continua. Dacă la început speram doar la un plan de antrenament, pe parcurs am realizat că primesc mult mai mult.

Tot Andrei m-a făcut să am încredere că nu pierd nimic ci câștig dacă fac o pauză, așa că în decembrie fac cea mai mare pauză de la alergare din ultimii 10 ani.

Ce schimbări aduce noul an pentru tine? Cu ce ți-ai dori să vină în plus?

Nu trag o linie între ani deoarece voi alerga și la anul. Alerg în primul rând pentru că mă face să mă simt bine (după 😊), de dragul comunității de alergători și a prietenilor pe care mi i-am făcut alergând. Pentru mine Strava e mai tare decât Facebook.

Nu vreau să mă opresc din alergat de frică să nu pierd ceea ce am câștigat ca și nivel de performanță, de frică să nu mă las. Deja după prima săptămână de pauză aveam impresia că dacă aș încerca să alerg nu aș mai ști să o fac… pare hilar, știu, dar atât de mare îmi este frică.

Mi-aș dori să am parte de mai multe antrenamente în care să nu fiu singură, să am pe cineva să mă „tragă” și în realitate, nu doar vocea lui Andrei din mintea mea. Aș vrea să îmi bat recordul la maraton și să scot timpul corect nivelului meu de antrenament și pentru asta m-am gandit la Maratonul de la Praga.

Însă cel mai mult îmi doresc să mă bucur de alergare în orice context, antrenament sau concurs. Sunt conștientă că în condițiile în care nu întineresc și am trecut la partea descendentă a vieții obiectivele trebuie să fie cât mai realiste. Podiumul nu este un obiectiv, însă mă voi bucura de câte ori ajung și acolo.

Pentru final, știm că ai avut o experiență interesantă în cadrul Primavera Trail Race 🙂

Am început anul 2021 cu primul obiectiv, cursa “Primavera Trail Race” ce urma să aibă loc în 30 martie. S-a anunțat doar cu puțin timp înainte că se amână pentru 10 iulie, așa că am apucat să mă antrenez specific pentru acest concurs aproape 3 luni la începutul anului și apoi încă o dată pentru varianta din iulie.

Aș putea spune că am muncit cel mai mult pentru acest concurs ce deși măsoara doar 16-17 km, este foarte tehnic și provocator, adunând și 1000m+ elevație. În mod normal în zona Vadu Crișului, unde s-a ținut concursul, primăvara e superb, plin de flori și o temperatură numai bună pentru alergat, în schimb vara poate fi foarte cald.

Am prins o vreme sufocantă, înnorată, părea că va veni furtuna, așa că toți alergătorii am transpirat cumplit de tare, fiind într-o stare de disconfort destul de mare (transpirația îmi picura de pe marginile fustei de alergare și mie și unei fete ce a alergat o vreme în fața mea).

Am pornit poate puțin cam tare, entuziasmul cu reîntâlnirea traseului fiind destul de mare, iar din cauza căldurii, nopții nedormite dinainte, pulsul mi-a rămas cam mult timp peste 160, așa că pe la km 8 am avut senzația că mi s-au terminat bateriile.

Am fost și depășită de mulți, inclusiv o fată, iar dacă la fete fusesem prima până atunci, mă obișnuiam deja cu ideea că voi fi pe locul 2. Nu aveam un obiectiv clar nici ca loc pe podium și nici ca timp total deoarece traseul era schimbat de la ediția anterioară, voiam însă o cursă în care să merg pe anumite segmente mai bine.

A venit ultima urcare grea și lungă pe care am dus-o mai greu decât mi-aș fi dorit, însă acceptam că astea erau condițiile și mă gândeam cu bucurie că vine o coborâre lungă de 4 km ce îmi plăcea maxim. După doar câteva sute de metri în jos mi-am revenit complet și am prins aripi, am depășit cel puțin 10 persoane, inclusiv fata.

Când am ajuns la finish cu papucii rupți dar euforică nici nu îmi mai aminteam că am avut cel putin 30 de minute în care m-am prăbușit atât fizic cât și emoțional.

 

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)
Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)

ANDREI IVĂNESCU

Sunt ghidat de o dorință arzătoare de a deveni mai bun cu fiecare zi. Atât în alergare, cât și în alte aspecte ale vieții. Cred în în succesul rutinelor. Sunt făurit cu un spirit competitiv aproape fără limite. Acestea sunt parte din „echipamentul” de alergare pentru fiecare antrenament, plus muesli.

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

Pe lângă toate acestea ai reduceri la competiții și produse sportive.

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti