Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile.
Bucovina UltraRocks mi-a arătat că alergarea este un sport al empatiei și al susținerii reciproce
Alergarea montană este un sport dificil. Mai ales dacă alergi singur(ă), dacă nu ai anturajul potrivit și dacă cei apropiați te întreabă după o competiție „și ce vei câștiga din asta?”.
Într-un fel, alergarea montană esta ca dragostea – dacă o împărtășești cu un străin sau cu cineva apropiat poate să fie cel mai frumos sport din lume, dar dacă o faci singur, la un moment dat îți pierzi interesul.
Puține lucruri sunt mai frumoase ca sprijinul celorlalți și ca ajutorul necondiționat primit de la apropiați în ceea ce te preocupă, și nu doar în alergare. Unul dintre ele ar fi Noah care ne face poze.
Pe 30-31 August am avut ocazia să ajungem pe vârfuri din Bucovina ale căror nume le cunoșteam doar din atlasele soioase de geografie, moștenite de la frații mai mari. Am urcat, după preferințe și poftă, pe un Rarău, pe un Pietros, pe un Giumalău. Cu alte cuvinte ne-am putut întrece ca în vremurile bune, cu sutele, pe munții din Bucovina.
Sau alții am preferat doar să fim alături de alergători în ziua care într-un final a venit, să îi susținem, având ocazia să împărtășim experiența alături de cei care depun atât de multă pasiune, că dacă alergarea montană ar fi un sport olimpic, pare că mulți și-ar dori să participe la proba asta, măcar în calificări.
Unii dintre noi am așteptat Bucovina UltraRocks 2021 din clipa în care am văzut fotografiile și filmulețul de prezentare de pe facebook în 2020 sau de când am trecut linia de finish a primei ediții.
Ceilalți i-am auzit, vrem-nu-vrem, cum pun la cale următorul long-run pe munte pentru că „în nici câteva săptămâni vine Runc-ul peste noi”.
O parte și-a făcut un plan de antrenament al cărui capăt ne era greu să ni-l imaginăm, am ieșit pe ușă cu gândul că fiecare antrenament este o cărămidă din temelia formei noastre fizice pentru a avea o cursă cât mai reușită peste câteva sute de zile, cealaltă parte a fost nevoită să bage extra haine la spălat și să ne certe că „nu trebuie să le amesteci pe alea transpirate cu alea din coș”.
Procesul de antrenament, concursul sunt momente pe care le împărtășim cu apropiații. Haide să vedem cum au stat lucrurile și pentru alergători și pentru susținători.
Vreau să le mulțumesc tuturor, mai ales Iuliei, care nu doar că m-a susținut din prima zi și a acceptat să am „o viață dublă” cu antrenamente zilnice, dar a fost acolo cu mine, mi-a oferit suport în cele două puncte de pe Rarău și a reușit cumva să ajungă și în Rusca.
Chiar dacă nu pare din exterior, și cei care ne oferă suport au o cursă extrem de dificilă în ziua concursului, dar și după, iar faptul că știam că mă așteaptă cineva în următorul punct sau la final mi-a dat aripi.
În aceeași măsură vreau să le mulțumesc și colegilor de la TrailRunning Academy (în special Robert, Peter și Gicu) pentru toate sfaturile oferite.
Pe fiecare urcare îl auzeam pe Peter cum zicea “Pași mici, ai grijă la puls, nu uita să mănânci”.
Am avut mai multă încredere în mine și mă simțeam mai pregătit în urma discuțiilor cu ei.
Pot spune că îmi amintește de o reprezentație de gimnastică (acum că tot avem Jocurile Olimpice). Pare foarte ușor, dar nu pentru că e ușor, ci pentru că sportivul e bun/dedicat.
Florin s-a antrenat cu o perseverență admirabilă, care îi este de altfel caracteristică. Nu a ratat niciun antrenament pentru că a plouat sau că a fost frig, sau că nu a dormit bine, sau Doamne ferește, că nu a avut chef.
Suna alarma dimineața, dădeam un snooze, iar după ce îl auzeam "Of, ce nu am chef de alergat azi" mergea să își ia papucii de alergare de pe balcon, se îmbrăca și începea antrenamentul.
Cât despre când ajungea acasă, aș vrea să punctez cât de „mort” era. Se vedea de fiecare dată când trebuia să tragă tare, că a dat tot ce a putut.
Acum, pe lângă antrenamente, au fost multe schimbări și mult timp investit în sportul ăsta în care din afară pare că "doar fugi".
De la ronțăitul de seara de la seriale a făcut tranziția la stretching-ul de seara de la seriale. A trebuit să investească timp și pentru mersul la masaj, pentru făcut cercetare pentru echipamente, toate astea îi ocupau nu doar timpul, dar efectiv mintea (încă o ocupă, nu că ar fi dispărut undeva). Se vedea și în conversațiile noastre.
Eu nu sunt mare alergatoare dar am ajuns să știu de la termeni, atleți la brand-uri de geluri și haine, fest.
Alergatul (nu acțiunea în sine, ci sportul cu tot ce implică) sunt o parte mare din Florin și el se bucură de toată experiența asta, cu grele și bune.
Pentru mine a fost frumos să îl văd așa dedicat, perseverent și concentrat pe noua lui pasiune. De când s-a apucat serios de alergat, procesul acesta l-a schimbat și mental și emoțional, ca un fel de mers la psiholog.
Am văzut că se cunoaște mai bine și poate gestiona mai bine situațiile dificile din viața de zi cu zi.
Să povestesc și din punctul de vedere al "echipei de suport" 😃
Eu nu cred că este în lumea asta sport care să fie individual la nivelul in care chiar poți avea performanțe de unul singur. Cel mai important (și aici am discutat și cu Florin și am mai tras cu urechea și la alți prieteni alergători mi se pare că e crearea unui spațiu în care el se poate desfășura într-un mod plăcut.
În primul rând spațiul emoțional, psihologic, în care e încurajat să își urmeze pasiunea.
Da, e ok să mergi 6 ore duminică să alergi!
Da, e ok să mergem zeci de km în weekend ca să alergi la concurs!
Da, ia-ți hainele/papucii/gelurile alea, ele nu sunt scumpe, sunt o investiție în tine, în plăcerea ta!
In al doilea rând, pentru el, cred că cel mai important e să fiu acolo.
Când începe cursa, sau când termină cursa, dacă se poate și pe parcurs, mi-a zis de atâtea ori că îi dă energie să îl încurajez. La fel a fost și la BUR.
Nu am făcut eu mare lucru dar am fost acolo să îl încurajez. Pregăteam proviziile, unde am putut l-am aștepta cu ceva rece, am avut lista de întrebări cu "Aia ai luat-o? Dar pe cealaltă o vrei? Dar aia nu mi-o lași?".
Răbdare am avut, de muncit am muncit și uite așa am reușit să alerg proba de ultramaraton.
La această dorință a mea au contribuit bineînțeles și oamenii din jurul meu, fără ajutorul cărora nu aș fi reușit:
Sorin, soțul meu care mi-a fost alături și la această cursă și care mereu a fost mai bine pregătit ca mine. Pot spune că eu sunt doar cu alergatul, el e cu organizarea, cu traseul, cu punctele de control, cu nutritia și tot ce mai am nevoie. Tot el imi aminteste că trebuie să dorm înainte de cursă și tot el se uită pe listă să vadă ce fete mai sunt în cursă. Cu așa echipă de suport, e foarte ușor pe traseu când știi exact ce ai nevoie în punctele de control. „Alergarea asta nu se mai termină?” a fost întrebarea fiicei mele, care a înțeles că alergarea este un proces continuu. De aceea îi mulțumesc că mereu are grijă să îmi noteze zilele pe tăblița din cameră pentru a bifa ziua de antrenament. Un rol important îl au prietenii alergători, cu care reușești să faci antrenamentele mai lungi, care îți țin pace-ul la intervale și care mereu încearcă să te încurajeze atunci când ai nevoie.
Pe această cale îi mulțumesc lui Cristi Spoială, lui Marin, Ovidiu, lui Gabriel, care, chiar dacă nu alerga cu mine, mereu era atent la promoțiile produselor sport😅, prietenei mele Ancuța cu care reușesc să fac antrenamente de intensitate și lui Augustin. Fiecare a avut rolul lui 🙂.
Mereu am în minte, la ultramaraton, faptul că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, se poate.
Antrenamentele au un rol important în pregătirea pentru ultramaraton, dar când și oamenii din jur iți sunt alături, parcă totul devine mai realizabil.
Pentru mine, un rol important îl are și antrenorul, pentru că mereu am avut încredere în ceea ce mi-a spus să fac, cum să mă pregătesc, cum să îmi fac strategia de nutriție. Atunci când respecți un om foarte mult și apreciezi ceea ce face, te gândești că nu vrei să-l dezamăgești, ci vrei să se simtă mândru că toată munca a dat rezultate.
Un prieten căruia aș vrea să îi mulțumesc în mod deosebit este Ionuț Copp (băiatul de pe afișul Bucovina ultra Rocks), care mereu m-a ajutat cu sfaturi utile, mereu m-a urmărit la curse, mereu mi-a preconziat timpul pe care îl voi scoate, iar când oamenii îți sunt alături, când tu ești implicat în ceea ce faci, mai devreme sau mai târziu rezultatele vor apărea, iar eu consider că încă sunt pe treptele de început a scării de alergare montană, care pare că urcă către cer și nu are un sfârșit.
Această cursă a fost pregătită minuțios cu foarte mult timp înainte prin antrenamente la sală, cu bicicleta, alergări pe stadion, pe șosea, de trail, pe malul mării, cât și prin numeroase recunoașteri de traseu.
De asemenea, și celelalte concursuri la care a participat au fost excelente examene de pregătire.
În toate aceste activități ale Irinei, familia îi acordă sprijin total și o susține cu toată căldura și încrederea.
În planificarea unui concurs punem accent pe odihna de înainte de cursă, pe condițiile meteo,pe echipamentul și alimentația aleasă, studierea traseului, a timpilor de concurs, check-point-uri, concurenți ș.a..
Îmi pare rău că nu sunt multe cursele în care reușim să facem echipă de suport, dar acolo unde Irina știe că este așteptată de familie cu exact ceea ce are nevoie, suntem siguri că ea se ambiționează să alerge mai tare și să ajungă mai repede.
Dacă la BUR 2020 scopul Irinei a fost de a termina cursa de 110k, la BUR 2021 țelul a fost de a scoate un timp mai bun și o clasare cât mai sus.
Mă bucur mult că tot ceea ce și-a planificat a fost realizat, ambiția și caracterul ei puternic ajutând-o foarte mult.
Asta facem cu toții, indiferent de nivel, ne antrenăm sperând că în ziua cursei vom avea cât mai mare încredere în noi și cât mai puține necunoscute.
Iar jumătatea noastră ne însoțește în zilele de „easy run” și, ca un fel de compensație pentru ajutorul primit, noi trebuie doar să facem suficient de multe poze. Un schimb decent, zic eu.
Dacă suntem puțin norocoși în ziua cursei, vom întâlni aceleași condiții întâlnite într-o zi sau în alta la antrenament. Dar în cele mai multe situații, concursul vine la pachet cu emoții, cu ore puține de somn, cu stres și cu prea puțină încredere în puterile proprii. Și toate astea pentru ambele „tabere” implicate în cadrul evenimentului. Unii cu alergarea, ceilalți cu suportul.
Alergarea este grea, însă făcută în echipă, efortul depus se înjumătățește, iar bucuriile se dublează.
După 8 luni de antrenamente organizate pot spune că nu știam mare lucru despre alergare. Acum pot spune că mai am multe de învățat iar acest lucru mă bucură.
Mă bucură să învăț, mă bucură să muncesc iar această bucurie este cu atât mai mare cu cât rezultatele antrenamentelor sunt din ce în ce mai vizibile. Un rezultat de care să fiu mulțumit într-o cursă implică foarte multe ore de antrenament în fiecare lună. Ore în care depun efort fizic și mental, ore în care oricât de obosit aș fi după o zi lungă de muncă încerc să dau tot ce am mai bun exact ca și când aș fi odihnit. În timpul antrenamentelor am învățat totuși că uneori e bine să îți asculți corpul.
Unele dureri nu sunt doar mușchi obosiți ce au nevoie doar de puțin mai mult timp să se încălzească.
Antrenamentele m-au învățat importanța unei nutriții de calitate în fiecare zi, importanța hidratării în fiecare zi.
Un singur pahar de vin seara face ca antrenamentul de a doua zi să nu se mai simtă la fel de productiv.
Este nevoie de disciplină și consecvență. Toate aceste lucruri nu se văd însă la start. În acel loc ești doar unul dintre alergătorii dornici să termine cât mai repede cursa și să îi depășească pe cei din fața lor.
Acesta este momentul în care toate antrenamentele și toată munca sunt puse în valoare dar toată pregătirea fizică ar fi în zadar fără un psihic puternic iar acesta este pregătit de oamenii de lânga tine, oamenii care cred în tine și te susțin necondiționat.
Indiferent de rezultat oameni precum Robert, Adelina și Silviu te vor încuraja, te vor susține, vor crede în tine și te vor face să muncești mai mult și mai bine. Oameni speciali ca ei te vor remonta după un eșec sau o accidentare și te vor face să fii mândru de tine.
Ei sunt oamenii care muncesc alături de tine, care suferă alături de tine și se sacrifică în același timp. Ei sunt oamenii minunați care, alături de voluntarii prezenți în cursă, vor aduce la suprafață tot ce e mai bun în tine.
THE BEAST
- Gabriel Pelmuș – DNF km 128;
ULTRA ROCKS 110
- Marius Iorga – Locul 2;
- Peter Schuller – Locul 6;
- Irina Stoica – Locul 2;
- Gheorghe Petrovay – DNF;
4 SUMMITS 88KM
- Răzvan Moisa & Florin Ionce – Locul 17;
- Anca Luca – Locul 7;
- Radu Ghinescu – Locul 15;
LADY’S ROCK 48km
- VLAD JEGAN – Locul 68;
ROCKY 33KM
- Andrei Ivănescu – Locul 1;
- Cornel Sava – Locul 77;
- Ștefan Hulpoi – Locul 154;
Robert Hajnal
Citește și:
Bogdan Ibănescu: Locul 1 la Cluj Eco Trail, poveste și Feedback post-cursă
Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Cluj Eco Trail si cum a reusit sa obtina locul 1 la ultramaratonul de 50 de kilomeri de Ziua Națională
Protejat: Monitorizarea lactatului din sânge pentru eficiențizarea antrenamentului de anduranță
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Informatii din Excursia de Studiu pentru test maximal de efort si alte date despre corpul meu
Cum au decurs testul maximal de efort si cel de transpiratie de la Universitatea din Loughborough. Mai dificil decat un concurs.
Cunoașterea de sine in alergare
Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti
