Datorită antrenamentelor din ultima perioada, am reușit să mă simt și mai bine să am un ritm de 4:05-4:15 pe km și să pot menține pe tot parcursul cursei.

 La km 16, o crampă la nivelul gambei și-a făcut apariția îngreunând menținerea ritmului astfel pierzând câteva locuri

 Rulăm cu o încălțăminte cât mai valabilă*, și ne alimentăm și mai bine penteu evitarea crampelor.

 Ultima tura de la km 18 la 21, incercand sa ajung din nou la ritm

Super ok, m-am bucurat de alergare . Mai am jumatate 

Geaca de la Uglow a fost perfecta pentru vremea de afara, si nu m-am incalzit in ea.

Renuntam la perechea de rincon aflata in rulaj.

10

9

Că să mergi la Ciucaș, trebuie să fii cu capul da nu în nori. M-am rătăcit de vreo trei ori. Nu e vină lor...traseul e bine marcat. Doar trebuie să fii cu ochii în patru, sau poate opt. Atmosfera e superbă însă voluntarii sunt incredibili...mai ales cei din punctele de alimentare. Cum ajungeam mă încurajau să mănânc în timp ce se ocupau ei de umplut flascuri și altele. Nu am mai văzut așa organizare făînă.
Cursa în sine m-a smerit. Hai să îți zic o fază.
Există trei lucurui la care nu poți trișa în viața și 4 la care trebuie muncit din greu: dragostea cuiva, respectul celorlalți, carieră și cursele de alergare. Nu există scurtături spre inima cuiva, să te prefaci că eșți altcineva să câștigi respect, să trișezi în carieră sau să câștigi o cursa doar cu talent. Pentru cineva care totdeauna caută metode să facă totul mai ușor și să se bazeze pe talent, realizarea că de fapt chiar trebuie să munceșți dacă vrei să fii mai mult decât mediocru, te lovește într-o zi, destul de dur.
Așa m-a lovit pe mine la cursa asta. M-a smerit destul de mult. Că cineva care doar caută metode de a avea rezultate maxime dar cu efort minim, tentația de a-ți formă iluzii fantasmo imaginare este destul de mare.
Sperăm la 5 ore 30. Ok, to be honest, sperăm chiar la 5 ore 15. Pe la ultima urcare mi-am dat seama cât de lame sunt, cât de obraznică sunt și mare scula în bascula...să îmi permit să mă gândesc eu la 5 ore 15 min după doar o luna de antrenament.. și după ce Robert mi-a scris clar cât aș putea face cel mai bine (5 ore 40min) bazat pe matematică dom-le. Vorba (meme-ul) acela: "man cooks once and now he thinks he's a chef".
Nu. Trebuie MUNCĂ.GREA. Asta îmi repetăm pe drăcoasa aia de urcare: nu merge că la școală cu foile de teza deja copiate de acasă, sau furatu temei în pauză de la cineva care a stat acasă și a muncit la ea, cu intrebatul la coadă dacă pot să mă bag în față că pierd trenul, cu pupincurismul sub manecă la job doar că să întru în grațiile șefei.
La alergatul montan nu există scurtături, copiat, talent, pupincurism. Trebuie muncit și punct. Am terminat cursa cu o nouă mentalitate. A fost un fel de răstignire a Denisei grandioase care crede că totul se reduce la câteva mișcări de kettlebell și lansate pe stadion cu ceva Tâmpa pe deasupra și două luni de Chamonix.
Am terminat cursa nu dezamăgită: ci happy că mi-a dat cursa asta cu bâta în cap, să iau o dată taurul de coarne și să stau frumos să îmi iau porția de răbdare și muncit la greu. Talent my ass, miss, băga-ți-aș mințile în cap să ți le bag.