Peter Schuller. O prăjitură de alergător

Pe 1 Noiembrie 2019, în Cluj, la Let’s Coffe l-am întâlnit prima dată pe Peter Schuller. Purta colanți negri de compresie, tricou alb tehnic și un zâmbet relaxat. Vasi, barista, i-a luat comanda întrebându-l dacă dorește „ca de obicei”.

În cafenelele de specialitate întâlnești deseori alergători care sunt niște rockstar-uri ai locului. Mi s-a întâmplat de cel puțin 4 ori să fiu într-o cafenea și în același timp o celebritate să fie în preajmă. Dar când un alergător intră, în colanți, să-și savureze cafeaua înainte de-o alergare, are mari șanse să fure toate privirile.

După ce a scanat locul, Peter m-a recunoscut. Vorbiserăm în urmă cu 8 zile la telefon pentru a-i face un plan de antrenament. Și-a luat dublul espresso și am intrat în vorbă. „Felicitări pentru locul 2 la UTMB și că motivezi oamenii să alerge! Te-am urmărit cu sufletul la gură la ultimele două UTMB-uri”, mi-a spus.

Atunci m-am lăsat să îl cunosc mai bine decât am făcut-o la telefon. Simțeam că el știe mai multe despre mine și ar trebui să echilibrez balanța. Peter este omul care își câștigă pâinea și desertul suflecându-și mânecile, aruncând un pumn de făină pe masă și făcându-le.

Pentru astăzi avea de alergat 10 kilometri (în 42 minute). Un antrenament „test”. Cu amabilitatea ce-l caracterizează m-a invitat, pe seară, la atelierul său pentru o degustare de prăjituri. A vrut să mă ducă dintr-un teren neutru într-un loc familial.

L-am privit în ochi și mi-am dat seama că este un om mânat de pasiune atât în alergare, cât și în job-ul lui. După doar câteva minute, mi-a arătat fotografii cu deserturile ce le gândește și execută. Mi-a venit în minte un singur cuvânt pe care am simțit nevoia să i-l silabisesc cu voce tare. IM-PE-CA-BIL. „Dacă aș alerga la fel de bine pe cât de bine arată deserturile astea, aș fi campion mondial”, mi-am spus. Câteva ore mai târziu aveam să mă și conving de cât de gustuoase sunt.

Peter este disciplinat. Asta se vede nu doar în prezența constantă la cele 6 antrenamente din timpul săptămânii, ci și în perseverența de care dă dovadă zilnic în pasiunea lui – cofetăria artizanală. A reușit în nici doi ani, de la a găti din propria bucătărie la a realiza peste 100 de produse și a învăța alte 70 de persoane cum să-și câștige pâinea cu propriile mâini.

A început prin a face torturi pentru cei apropiați, ca în cele din urmă să își deschidă, în același an în care i s-a născut fiul, Paul, un laborator de cofetărie – Iris Délice. Prin produsele pe care le prepară, Iris Délice dorește să ofere clienților nu doar deserturi, dar și o experiență inedită.

Peter „empowers people”. Scoate la suprafață partea bună a oamenilor. Are lucruri frumoase de spus despre persoanele cu care se înconjoară. Mi-a spus de soția lui că i-a îmbunătățit viața de 10 ori, de Alex – colegul lui de atelier – despre cât de bine se pricepe la asta, că e un geniu al prăjiturilor.

Nu l-am auzit să spună ceva negativ despre nimeni.

„Cea mai mare provocare 

este să ne reinventăm.

Când un atlet completează formularul de înscriere pentru a-i realiza un plan de antrenament, nu știu ce așteptări să-mi setez la rândul meu, pentru că nu vreau să îl dezamăgesc. Vreau să fiu realist și să-i acord suficientă încredere că obiectivele lui se pot îndeplini. Niciun vis nu este suficient de îndrăzneț.

Fiecare atlet are un entuziasm aparte la început, însă ceea ce contează este trăinicia acestui entuziasm. Cu alte cuvinte, nu contează la fel de mult cât ești de exaltat, cât contează cât de consecvent vei fi pe parcurs. E ca în dragoste – toate relațiile sunt frumoase la început, însă după 6-9 luni probabil că vei avea parte de căderea din rai.

Partea bună în relația „antrenor-atlet” este că după cel mult 1 lună de zile se poate vedea dacă relația va funcționa, dacă patosul se va menține. În dragoste durează mai mult. Ceea ce este admirabil la Peter, este că nu și-a pierdut deloc din avânt, chiar dacă a trecut prin antrenamente grele și a transpirat litri de sudoare.

Cu amabilitatea ce-l caracterizează, înainte să alerge cei 10km, la finalul discuției din cafenea, m-a invitat pe seară la atelierul său pentru o degustare de prăjituri. A vrut să mă ducă dintr-un teren neutru într-un loc familial.

Urma să schimbe complet meniul de la cofetărie, să îl reinventeze. Crede că e de datoria lui să facă asta. Doar așa simte o evoluție. Înainte de a fi cofetar-patiser se ocupa de aprovizionarea farmaciilor cu medicamente, iar acum continuă să facă mereu câte un pas în față, să inoveze la alterlier, de două ori pe an. 

Așa a ales să împartă cu mine ultimele prăjituri din „vechea colecție”. A dat un telefon și 5 prăjituri au fost puse la abatitor pentru degustarea ce urma să fie la 19 seara.

Am acceptat invitația. Urma să-mi dau seama că un plan de antrenament are foarte multe în comun cu prăjitura SACHER.

Contradicția stă la baza evoluției.

Când Peter a completat formularul de înscriere pentru a-i realiza un plan de antrenament, nu știam ce așteptări să-mi setez la rândul meu, pentru că nu voiam să-l dezamăgesc. Voiam să fiu realist și să-i acord suficientă încredere că obiectivele lui se pot îndeplini. Niciun vis nu este suficient de îndrăzneț.

Am stabilit că un obiectiv realist pentru următoarele 6 luni este un maraton în 3 ore 10 minute. Pentru asta mi-am propus să-i îmbunătățim personal best-ul de 10 km (de la 43:45 la 40:45) și personal best-ul de semimaraton (de la 1h45 la 1h30).

Fiecare atlet are un entuziasm aparte la început, însă ceea ce contează este trăinicia acestui entuziasm. Cu alte cuvinte, nu contează la fel de mult cât ești de exaltat, cât contează cât de consecvent vei fi pe parcurs. E ca în dragoste – toate relațiile sunt frumoase la început, însă după 6-9 luni probabil că vei avea parte de căderea din rai.

Partea bună în relația „antrenor-atlet” este că după cel mult 1 lună de zile se poate vedea dacă relația va funcționa, dacă patosul se va menține. În dragoste durează mai mult. Ceea ce este admirabil la Peter, este că nu și-a pierdut deloc din avânt, chiar dacă a trecut prin antrenamente grele și a transpirat litri de sudoare – vedeam asta în selfie-urile ce mi le trimitea la finalul antrenamentelor.

La cofetărie, Peter schimba complet meniul, îl reinventa. Crede că e de datoria lui să facă asta. Înainte de a fi cofetar-patiser, se ocupa de aprovizionarea farmaciilor cu medicamente, iar acum continuă să facă mereu câte un pas în față, să inoveze la alterlier, de două ori pe an.

Așa a ales să împartă cu mine ultimele prăjituri din „vechea colecție”. A dat un telefon și 5 prăjituri au fost puse la abatitor pentru degustarea ce urma să fie la 19 seara.

Am acceptat invitația. Urma să-mi dau seama că un plan de antrenament are foarte multe în comun cu prăjitura SACHER.

Laboratorul unei cofetării era pentru mine un teren necunoscut. Locul unde se nasc deserturile Iris Délice este pe Dumbrava Roșie nr.7 în Cluj Napoca, într-o casă ce pare mai degrabă a unei familii cu 2 copii decât locul de muncă a 6 angajați. Vitrina de la intrare, unde se expun prăjiturile comandate, este cea care dă de gol scopul locului.

Am intrat într-un hol mic unde se găsea o casă de marcat. Peter ne-a înmânat halatele începând cu prezentarea spațiului, a mașinăriilor și a câtorva măsuri de siguranță. „De cât timp sunteți aici?”, „Abatitorul spui că este ca un cuptor, dar care răcește?”, „ 5000 de euro, atâta costă?” Răbdător și amuzat de inocența întrebărilor, Peter nu a lăsat nicio piatră neîntoarsă.

Dintre prăjiturile pe care le-am mâncat în acea seară „Sacher” i-a atras atenția alergătorului din mine pentru că este prăjitura cu 7 straturi, ce sunt aranjate în funcțe de densitate și intensitate – jos cel mai crocant, sus cel mai moale. M-am întrebat de cât timp e nevoie să se ajungă la produsul final, câte teste eșuate au fost în spatele prăjiturii executate perfect? Câte degustări?

Și straturile unui plan de antrenament se fac în funcțe de intensitate, calitatea și cantitatea kilometrilor.

Primul strat al prăjiturii, de sus în jos, este o glazura de cacao Valrhona, ce are gust intens de cacao și culoare caldă de mahon. Mi-a plăcut atât de tare, încât mi-am spus că am mâncat cacaoa greșită toată viața mea.

Primul strat al planului de antrenament, pentru a-l face un alergător mai rapid pe Peter, dar și pentru îmbunătățirea tehnicii de alergare, a fost clădit în principal din antrenamente de viteză – repetări pe distanță scurtă. În această primă etapă, Peter mi-a trimis video-uri cu tehnica lui de alergare; astfel, mi-am dat seama că își folosește brațele foarte puțin, din lipsa de forță a brațelor, abdomenului, pieptului și că stă prea drept, vertical, poziția corectă de alergare fiind în ușoară cădere, aplecat către înainte. Făcea asta dintr-o dezvoltare insuficientă a musculaturii lombare și a fesierilor.

Al doilea strat al prăjiturii, puțin mai dens, este din cremă supreme de ciocolată Inaya 65% și Alnuga 41%. Pe lângă gustul intens de cacao, găsești un echilibru perfect între gustul amărui și notele citrice.

Pentru al doilea „strat” al planului am stabilit un baseline, un punct de plecare. Peter a dat „teste” pe distanța de 5 km, respectiv de 10 km pentru a putea măsura progresul în viitor. Testele au și efect de creștere a moralului. El a văzut cum, în nici 3 luni de antrenamente, a ajuns pe distanța de 21 kilometri de la 1 oră 45 minute la 1 oră 30 minute.

Al treilea strat al lui Sacher arată ca o fâșie foarte subțire de înghețată. Este făcut din cremă Namelaka cu ciocolată albă Zephyr și bucăți de caise deshidratate.

Al treilea strat al planului a fost făcut din sudoare în sala de forță. Peter și-a făcut abonament la sală și a pus întrebări legate de exerciții. Am urmărit creșterea fitness-ului general, dar și a forței specifice cu exerciții simple, dar eficiente – rutine în care am încorporat exerciții cu greutatea corpului, dar și îndreptări, genuflexiuni. Și exerciții cu kettlebell-ul. Multe.

Al patrulea strat, centrul prăjiturii, ce-i dă și numele, Sacher, este un blat umed cu migdale, insiropat cu un sirop de cacao și lichior Grand Marnier.

Al patrulea strat a fost din antrenamente de durată mai îndelungată cu pulsul în zona pragului lactic (zona în care ficatul reintroduce acidul lactic organism, transformându-l în energie). Am urmărit eficientizarea corpului – întărirea simultană a sistemului cardiovascular și a musculaturii. Acum, aceste două trebuie să lucreze împreună pentru întârzierea absorbției de acid lactic. Cu cât corpul asimilează mai puțin acid lactic în timpul efortului, cu atât performanța este mai mare.

Al cincilea strat este făcut din gem de caise. „Ce caută gemul de caise?”, „De ce nu gem de căpșuni?” El este cel care face legătura cu stratul superior, iar blatul Sacher merge mână în mână cu gemul de caise.

Al cincilea strat al planului a fost ca un text ce trebuie citit printre rânduri. Au fost zile de antrenament ușoare, (05:30/ km, puls sub 135 bpm ) pentru ca în zilele solicitante Peter să poată trage tare.

Al șaselea strat este un ganache de ciocolată Inaya 65% și cacao Valrhona.

Al 6-lea strat a fost axat pe acordarea unei zile complete de pauză în care Peter a ales să meargă săptămânal la un fizioterapeut. Este ziua în care simte un restart.

Ultimul strat este un blat crocant cu migdale.

De la prima mușcătură a prăjiturii simțeai cum dinții străbat toate straturile. Și cum papilele gustative sunt stimulate pe toate părțile.

În plus, urma noua colecție. În acest domeniu, inovația este succesul.

Rețeta planului, ca și cea a prăjiturii, a trebuit adaptată. Au fost și zile prea solicitante, zile în care corpul lui nu se recupera suficient sau zile în care nu se odihnea.

Atât în fața planurilor de antrenament, cât și în fața unei rețete de prăjitură, trebuie să rămâi onest cu tine. Nu ai cum să grăbești drumul către succes, nu ai cum să te păcălești sau să trișezi.

După degustare am zâmbit larg, admirativ. Zâmbetul satisfacției este moneda de schimb și un punct comun ce-l împărtășesc cu Peter – el voia să mă vadă că mănânc cu poftă și că zâmbesc, eu că transpiră și că la final îmi primesc replica ce mă recompensează*„a fost greu, dar foarte fain”*!

„Când aud cuvântul „succes”, mă gandesc la senzatia ce o am după un antrenament reușit sau după un concurs unde am atins ce mi-am propus.”

Interviu Peter Schuller

Maestru Cofetar la Patiseria Iris Délice,
plan de antrenament TrailRunningAcademy din 01.10.2019

Cu ce prăjitură ți-ai începe ziua lângă un dublu espresso, Ethiopia?

De obicei nu mănânc nimic lângă o cafea de specialitate, pentru că îmi place să descopăr toate aromele cafelei, fără să fiu influențat de alte gusturi. Dar dacă ar fi să aleg să mănânc ceva lângă un espresso Ethiopia, aș alege checul nostru cu banane sau croissantul nostru cu unt.

Cu ce fel de mâncare le-ai recomanda alergătorilor să facă carb loading?

Cred că acest lucru este destul de subiectiv, având în vedere că avem metabolism diferit; la mine funcționează bine orezul și produsele noastre de patiserie, care sunt ușor digerabile, având în vedere că procesul de producție (dospire lentă) facilitează acest lucru. Dacă ar fi să fac o recomandare, aș spune să aleagă întodeauna mâncare făcută din materii prime de calitate, carbohidrați simpli, ușor digerabili, combinate cu o cantitate mai mică de grăsimi saturate.

În ce fel te-a ajutat alergarea în cofetăria artizanală?

Alergarea mi-a arătat cât de importantă este alimentația. În ultimele 6 luni am învățat și mai multe despre metabolism, biochimie și cum folosește și transformă corpul nostru mancarea în energie, ce ajută și ce îngreunează acest proces.
Acest lucru m-a ajutat să creăm produse care să fie nu numai gustoase, dar să și ajute corpul în acest proces, folosind combinatii echilibrate de macronutrienți.

Care e ultima prăjitură ce ai gătit-o pentru familie?

🙂 Sună ciudat, dar familia mea nu este un fan deserturi. Lor le plac lucrurile simple – gogoși, clătite sau croissant cu unt. Dar ultima dată am adus acasă o selecție de deserturi pe care am facut-o pentru cutii de weekend și spre surprinderea mea au gustat din fiecare 🙂

Ce te face pe tine un alergător diferit față de alți 99% dintre alergători?

Nu cred ca sunt un alergător special, dar faptul ca mă antrenez după un plan foarte bine structurat, că sunt perseverent și atent la orice detaliu ce îmi semnalează corpul, mă face să evoluez mai repede.

E vreun obiectiv (de timp sau câștigarea unei competiții) ce l-ai atins mai repede decât ți-ai fi imaginat?

Acum 6 luni nu am crezut că într-un timp așa de scurt o să ajung să alerg un semimaraton în 1:30. Concurs nu am câștigat, dar mi-a plăcut foarte mult senzația când am alergat în top 20 alergători la concursuri.

Ce știi acum și ți-ar fi plăcut să știi și acum 5 ani și crezi că ți-ar fi făcut viața mai ușoară legat de alergare?

Practic toate lucrurile învățate în ultimele 6 luni :), dar sincer să fiu, aș lăsa totul așa cum a fost. Eu cred ca totul se întamplă în viață la momentul potrivit, nu aș schimba nimic din trecut. Făcând greșeli, învățăm să apreciem lucrurile importante și de folos.

Care e piesa de echipament ce ți-ai cumpărat-o în ultima lună?

Kettlebell-ul.

Care e nemesis-ul tău? Ultimul obiectiv? Ce fac oamenii care au atins obiectivul ce-l visezi și tu nu faci încă?

Un obiectiv al meu ar fi să pot alerga cu timp decent la concursuri de trail renumite, în locuri frumoase (de ex: MIUT, UTMB) – anul acesta cel mai mare obiectiv este OMT100. Eu simt că am început să fac toate lucrurile ce trebuie făcute, diferența stă în timp. Și cred că e important să rămân perseverent.

Care e achiziția (echipament) ce ar trebui să existe în dulapul fiecărui alergător, dar foarte puțini îl folosesc, fie că nu-i cunosc beneficiul, fie că n-au auzit de el?

Dacă pornesc de la mine, cred că un capitol important și neglijat de destul de multi alergători este recuperarea. La acest capitol este de nelipsit o saltea de yoga, foam roller și ulei/sare de magneziu.

Care sunt alergatorii fun de urmărit pe social media?

Nu stiu dacă există o listă oficială cu alergători de urmărit, dar parerea mea este că trebuie să învățăm de la cei mai buni. Eu îi urmăresc pe Robert Hajnal :), Pau Capell, Xavier Thevenard, Jordi Gamito, Kilian Jornet.

Ai vreun antrenament preferat?

Toate antrenamentele îmi plac 🙂

Care crezi că e recordul din alergare cel mai greu de doborât?

Până la urmă, toate recordurile sunt greu de doborât, dacă vorbim de recorduri personale. Dar dacă facem un plan bine structurat, ne focusăm pe ceea ce avem de făcut și punem osul la treabă, o să avem o șansă foarte mare să reușim.

Există un domeniu al vieții tale despre care ți-ar plăcea să ți se ia interviu, pe langă cel de alergare?

Aș vorbi cu mare drag despre domeniul în care activez, cofetărie/patiserie.

Cine e prima persoană care îți vine în minte atunci când auzi cuvântul SUCCES?

Nu imi vine în minte o persoană anume. În schimb, când aud cuvântul succes, mă gândesc la senzatia ce o am după un antrenament reușit sau după un concurs unde am atins ce mi-am propus. Mă gândesc la întregul sistem din spatele reușitei, la oamenii care îmi arată ce am de făcut și mă ajută să reușesc – antrenorul Robert, nutriționista Carmen, fizioterapeuta Mădă și, bineînțeles, familia mea care mă sprijină în acest sport. Cred în puterea echipei, în orice domeniu din lume. Singur nu poți face multe, dar când ai o echipă, poți să faci lucruri frumoase.

Peter Schuller - Iris Delice

Degustare Prăjituri Iris Délice

Ultimele prăjituri din meniul presuprematism

„Cred în puterea echipei, în orice domeniu din lume. Singur nu poți face multe, dar când ai o echipă, poți să faci lucruri frumoase.”

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *