Ce analize medicale TREBUIE să faci dacă alergi maratoane?

Uită de planul tău îndrăzneț de a termina un cros, semimaraton sau un ultra. De a urca pe podium sau de a-i întrece pe cei mai buni.

Primul lucru la care trebuie să te gândești, indiferent la ce nivel alergi, înainte să iei în pas de alergare toate parcurile, toate potecile sau munții, primul lucru e să faci o vizită medicului. Îți recomandăm cu tărie să îți vizitezi atât medicul de familie cât și pe cei specialiști ca să vezi dacă toate uzina funcționează cum trebuie și nu e nevoie să schimbi nimic.

Chiar dacă te vor descuraja cu alergarea, chiar dacă îți vor spune că ceea ce ți-ai propus nu e normal să faci, asta e prima cărămidă, primul pas al acestei călătorii: o vizită și o convingere. Trebuie să-l transformi pe medic, dacă se dovedește a fi un inamic într-un aliat. Și îți recomand să devină un obicei, o rutină ce o faci anual. Tu îl convingi prin propriul exemplu că alergarea e bună și el se asigură că funcționezi în parametri optimi.

Poți face aceste vizite oricât de des dorești sau când simți că ceva nu e în regulă cu organismul tău.Când te simți slăbit sau când ai încetat să ai un progres în planul tău de antrenament. 

Eu îmi fac analizele complete cam de două ori pe an, de fiecare dată încerc să mai adaug câte un parametru nou.

Mai jos îți recomand ce parametrii, ce analize să urmărești. Eu deja o fac iar la finalul articolului îți voi spune carențele și paramentrii în care mă aflu.

HOMOLEUCOGRAMA COMPLETĂ

Hemoleucograma este o analiza uzuala, care oferă informații despre celulele sângelui. Aceasta analiza cuprinde date despre:

  • globulele albe (leucocite sau WBC);
  • globulele rosii (hematii sau RBC);
  • hemoglobina (o proteina cu fier ce se regaseste in componenta hematiilor, dându-le culoarea roșie, dar are și rolul de a transporta oxigenul si dioxidul de carbon in organism); 
  • hematocrit (reprezinta masa de globule rosii dintr-un anumit volum de sange exprimata in procente);
  • media volumului globulelor (MCV);
  • media globulara a hemoglobinei (MCH) ; concentratia media a hemoglobinei (MCHC) si numarul de trombocite.

Hemoleucograma completă este un barometru pentru măsurarea stării de sănătate a organismului. Este cel mai bun test care monitorizează anumite disfuncționalități, cum sunt toate formele de anemie, leucemiile, inflamațiile sau stările de deshidratare. Pentru medici aceste teste furnizează pârgiile unor diagnostice în cazul a numeroase boli.

HEMATIILE

Hematiile sunt intre 4,5-6 milioane/mmc la barbati, iar la femei sunt cuprinse intre 4-5,4 milioane/mm, insa ele pot varia cand exista un deficit de vitamina B12, acid folic sau fier.

De asemenea, numarul hematiilor poate scadea in anemii hemoragice, hemolitice si nutritionale sau creste in cazul bolilor pulmonare, cardiovasculare si in unele boli renale sau hepatice.

Valorile hemoglobinei si hematocritului evolueaza asemanator cu cel al numarului de hematii si trebuie corelat cu indicii eritrocitari.

Trombocitele reprezinta un tip special de celulele ale sangelui cu rol important in procesul de coagulare. Daca un pacient nu are o cantitate suficienta de trombocite in sange, poate fi supus unui risc crescut de hemoragii si vanatai.

CELE 5 TIPURI DE LEUCOCITE
  • neutrofile;
  • limfocitele;
  • basofile;
  • monocite
  • eozinofile;

Sunt prezente in sânge in proporții relativ stabile, însă pot varia in funcție de afecțiunile organismului. 

Spre exemplu, o infectie poate provoca cresterea concentratiei de neutrofile pentru a proteja organismul impotriva bacteriilor.

In cazul alergiilor, creste numarul eozinofilelor ce elibereaza anumite chimicale (antihistamine) pentru a minimiza efectul alergic. Limfocitele pot fi stimulate sa produca imunoglobuline (anticorpi), iar in anumite stadii ale bolilor (precum este leucemia) se multiplica rapid globulele albe anormale si imature, crescand numarul leucocitelor.

CREATINKINAZA

Creatinkinaza este o enzima ce se gaseste in concentratii crescute in miocard si muschii scheletici si in concentratii mult mai mici, la nivelul creierului.

TRANSAMINAZELE TGO și TGP

Aceste analize sunt de pe tărâmul ficatului. 

TGO sau aspartat-aminotransferaza (AST) este o enzima din clasa transferazelor ce catalizeaza reactia reversibila de transfer a unei grupari amino de la un aminoacid (acidul L- aspartic) la un cetoacid (acidul alfa-cetoglutaric)1.

TGO se gaseste predominant in tesuturile cu metabolism crescut: miocard, ficat, muschi scheletici, si in cantitati mai reduse in rinichi, pancreas si eritrocite.

SIDEREMIE

Cantitatea totala de fier din organism. Recomandari pentru determinarea sideremiei:

• Diagnosticul diferential al anemiilor in special microcitare si/sau hipocrome;

• Evaluarea anemiei feriprive, talasemiei, anemiei sideroblastice;

• Diagnosticul supraincarcarii cu fier si hemocromatozei;

• Diagnosticul intoxicatiei cu fier3;5;8.

ASLO

ASLO este prescurtarea de la ”anticorpi antristreptolizina O”. Acesti anticorpi isi fac aparitia in sange din cauza prezentei in organism a streptococului hemolitic de grup A. Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc antistreptolizine. Rezultatele se exprima in unitati ASLO/ml ser.

Una din regulile de aur în medicină este plasarea analizelor în contextul clinic.
Cu alte cuvinte, n-ar trebui s-avem niciodată încredere oarbă în analize. Analizele sunt prelucrate de mașini proiectate și manipulate de oameni. Oamenii au zile proaste, iar mașinile se pot defecta.
Știți ce fac oamenii de laborator când întâlnesc o valoare anormală? Verifică dosarul medical al pacientului. Dacă datele medicale sunt compatibile cu parametrul anormal, pot elibera rezultatul cu inima împăcată.

EKG COMPLET

-Revin cu detalii dimineață!

TESTOSTERON 

Alergarea, sportul de anduranță, efortul fizic mai mare de 50 de minute sunt inamicul numărul unu al acestui hormon.

Dacă ai nivel scăzut de testosteron nu mai ai chef să faci mai nimic. Nu ai chef să speli vase, să faci cumpărături și nici să te antrenezi. Ai în vedere acest hormon cu următoarele analize medicale.

Facebook
Email

Ultimele 3 Articole:

Participi la o competitie și cauti un plan de antrenament?

semimaraton | maraton|ultramaraton

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *