Scris de Robert Hajnal

23 august 2017

10 minutes read

[:ro]Lumea ultramaratonului se schimbă. Oamenii încep să fie mai atenți cu antrenamentele lor și realizează că dacă fac lucrurile care trebuie făcute, până la eveniment, își vor oferi cea mai bună șansă către succes.

Totuși, sunt multe presupuneri și erori în stilul și metodologia de antrenament. Frecvent văd ultramaratoniști făcând aceleași greșeli. Fără scop, prioritizează kilometrajul în detrimentul antrenamentului focusat. Se antrenează prea încet. Nu se antrenează, specific, pentru un eveniment anume. Metodologia corectă nu doar că rezolvă aceste probleme dar optimizează pregătirea atletului pentru succes. Haide să aruncăm împreună un ochi la cele mai grave probleme și des întâlnite greșeli în antrenament.

GREȘEALA NR.1: 1 la puterea N

 

Am experiența proprie în zona ultramaratoniștilor. Am terminat o droaie de competiții și am concurat în unele din cele mai dure curse din lume. Am avut zile bune dar și zile execrabile. Am renunțat când nu ar fi trebuit și am terminat curse când ar fi trebuit să abandonez.

M-am antrenat pentru viteză, diferență de nivel, anduranță și pentru fiecare aspect despre care le predic tuturor. Mi-am îmbunătățit rezultatele enorm ca ultramaratonist. În ciuda tuturor lucrurilor, îmi folosesc foarte puțin din experiențele personale când antrenez un atlet.

În documentele de cercetare, numărul subiectului pentru un experiment este reprezentat cu N, și cele mai bune studii beneficiază de o mulțime de N. Acum, realizez că și eu sunt unul dintre acei N. Dacă vreodată folosesc un „Eu” în planurile mele de antrenament atunci voi greși. Și totuși e greșeala pe care o întâlnesc constant.

Un antrenor ar trebui să ia în considerare propria lui experiență. Totuși, bazat pe acea experiență, ea s-a întâmplat o singură dată, la o singură persoană.  Iar ca să generalizezi ar însemna să greșești. Am văzut o grămadă de atleți care eșuează în a se îmbunătăți pentru că se bazează pe un N care a avut o singură experiență să îi ghideze. Antrenorii de ultramaraton regurgitează antrenamentele personale pentru atleții lor. Și alergătorii care sunt proprii lor antrenori tind să introducă prea mult din ceea ce știu în proces. Alții își întreabă colegii ce au făcut bazânduse că același lucru va funcționa și la ei.

GREȘEALA NR. 2: Prea mult accent pus pe Volum

 

Ultramaratoanele sunt lungi iar uneori iau o zi sau două zile pentru a trece linia de finish. Atleții deseori aruncă un ochi la viteza medie, la tipul de mișcare și se simt copleșiți gândindu-se: „Dacă voi fi acolo pentru totdeauna, păi așa ar și trebui să mă antrenezm hiking și alergare cât cuprinde”. Fac sacrificiul clasic să înlocuiască intensitatea cu volumul.

Ei se antreneză la o intensitate mică și o fac tot timpul. În timp ce acest tip de antrenament produce beneficii limitate pentru un alergător de ultramaraton, duce cu sine și un risc semnificant, și punctul de plafon este iminent. Pe scurt, alergi mai mulți kilometri dar nu ai beneficii maxime din ei.

GREȘEALA NR. 3: Intensitate Insuficientă

 

Atleții deseori se gândesc „Voi alerga încet în timpul cursei, deci nu trebuie să mă antrenez la un ritm ridicat”. Această modalitate de gândire nu e complet lipsită de sens. Nu e că trebuie să alergi spectaculos de repede ci mai degrabă trebuie să te axezi pe o serie de diferite intensități. Dezvoltându-ți părți diferite fiziologice prin intensitate focusată, în diferite perioade ale anului, vei deveni un atlet mai fit și mai pregătit indiferent de background-ul tău sau obiectivele tale. Pentru tine care citești acest articol care încorporeazi un anumit tip de antrenament, te felicit și te aplaud și te încurajez să îți dai o îmbrățișare cu prima ocazie. Totuși chiar și când atleții încorporează intensitatea în planul lor de antrenament, deseori e sporadică și nesistematică. Fac diferite intensități în timpul săptămânii (spunându-și o sesiune de intervale marti și un tempo joi) sau insuficientă intensitate cumulată. Desigur că niște intensitate e mai bună decât deloc, dar intensitatea concentrată și focusată, aplicată sistemic, pentru o perioadă de câteva săptămâni e cea mai bună metodă să devi un atlet complet.

GREȘEALA NR. 4: Lipsa specificității

 

E ușor să generalizăm că toți ultramaratoniști se antrenează mult și la intensitate scăzută. Deși deseori e cazul, poți să te antrenezi specific, pentru curse anume. Cât de abrupte sunt urcările? Cât de cald e la cursă? Cât de îndepărtate sunt Check-point-urile? Cum este terenul? Există elemente specifice pentru care te poți antrena? De exemplu trail vs asfalt? Atleții înțeleg că dacă evenimentul e pe potecă ei trebuie să se antreneze pe potecă. Simplu nu? Totuși mulți atleți, chiar și cei mai buni fac greșeala să-și schimbe suprafața de antrenament în săptămânile de dinainte de o competiție.

Există o pistă fantastică în Chamonix, Franța, aproape de start-ul UTMB-ului. Este un peisaj de vis cu Alpii măreți în background. Fin motive doar de ei știute, când mii de atleți ajung în Chamonix în fiecare August pentru cursa de 100 de mile, sau alte curse din cadrul festivalului, mulți dintre ei fac bucăți de 800m, 1km sau verificări de 5km, în jurul pistei. Ultima dată când am verificat, pe potecile din Alpi nu există pistă de atletism. Nici măcar un metru.  Conceptul de specificitate poate fi extins. Nu se rezumă doar la suprafața pe care alergi.[:en]Lumea ultramaratonului se schimbă. Oamenii încep să fie mai atenți cu antrenamentele lor și realizează că dacă fac lucrurile care trebuie făcute, până la eveniment, își vor oferi cea mai bună șansă către succes.

Totuși, sunt multe presupuneri și erori în stilul și metodologia de antrenament. Frecvent văd ultramaratoniști făcând aceleași greșeli. Fără scop, prioritizează kilometrajul în detrimentul antrenamentului focusat. Se antrenează prea încet. Nu se antrenează, specific, pentru un eveniment anume. Metodologia corectă nu doar că rezolvă aceste probleme dar optimizează pregătirea atletului pentru succes. Haide să aruncăm împreună un ochi la cele mai grave probleme și des întâlnite greșeli în antrenament.

GREȘEALA NR.1: 1 la puterea N

 

Am experiența proprie în zona ultramaratoniștilor. Am terminat o droaie de competiții și am concurat în unele din cele mai dure curse din lume. Am avut zile bune dar și zile execrabile. Am renunțat când nu ar fi trebuit și am terminat curse când ar fi trebuit să abandonez.

M-am antrenat pentru viteză, diferență de nivel, anduranță și pentru fiecare aspect despre care le predic tuturor. Mi-am îmbunătățit rezultatele enorm ca ultramaratonist. În ciuda tuturor lucrurilor, îmi folosesc foarte puțin din experiențele personale când antrenez un atlet.

În documentele de cercetare, numărul subiectului pentru un experiment este reprezentat cu N, și cele mai bune studii beneficiază de o mulțime de N. Acum, realizez că și eu sunt unul dintre acei N. Dacă vreodată folosesc un „Eu” în planurile mele de antrenament atunci voi greși. Și totuși e greșeala pe care o întâlnesc constant.

Un antrenor ar trebui să ia în considerare propria lui experiență. Totuși, bazat pe acea experiență, ea s-a întâmplat o singură dată, la o singură persoană.  Iar ca să generalizezi ar însemna să greșești. Am văzut o grămadă de atleți care eșuează în a se îmbunătăți pentru că se bazează pe un N care a avut o singură experiență să îi ghideze. Antrenorii de ultramaraton regurgitează antrenamentele personale pentru atleții lor. Și alergătorii care sunt proprii lor antrenori tind să introducă prea mult din ceea ce știu în proces. Alții își întreabă colegii ce au făcut bazânduse că același lucru va funcționa și la ei.

GREȘEALA NR. 2: Prea mult accent pus pe Volum

 

Ultramaratoanele sunt lungi iar uneori iau o zi sau două zile pentru a trece linia de finish. Atleții deseori aruncă un ochi la viteza medie, la tipul de mișcare și se simt copleșiți gândindu-se: „Dacă voi fi acolo pentru totdeauna, păi așa ar și trebui să mă antrenezm hiking și alergare cât cuprinde”. Fac sacrificiul clasic să înlocuiască intensitatea cu volumul.

Ei se antreneză la o intensitate mică și o fac tot timpul. În timp ce acest tip de antrenament produce beneficii limitate pentru un alergător de ultramaraton, duce cu sine și un risc semnificant, și punctul de plafon este iminent. Pe scurt, alergi mai mulți kilometri dar nu ai beneficii maxime din ei.

GREȘEALA NR. 3: Intensitate Insuficientă

 

Atleții deseori se gândesc „Voi alerga încet în timpul cursei, deci nu trebuie să mă antrenez la un ritm ridicat”. Această modalitate de gândire nu e complet lipsită de sens. Nu e că trebuie să alergi spectaculos de repede ci mai degrabă trebuie să te axezi pe o serie de diferite intensități. Dezvoltându-ți părți diferite fiziologice prin intensitate focusată, în diferite perioade ale anului, vei deveni un atlet mai fit și mai pregătit indiferent de background-ul tău sau obiectivele tale. Pentru tine care citești acest articol care încorporeazi un anumit tip de antrenament, te felicit și te aplaud și te încurajez să îți dai o îmbrățișare cu prima ocazie. Totuși chiar și când atleții încorporează intensitatea în planul lor de antrenament, deseori e sporadică și nesistematică. Fac diferite intensități în timpul săptămânii (spunându-și o sesiune de intervale marti și un tempo joi) sau insuficientă intensitate cumulată. Desigur că niște intensitate e mai bună decât deloc, dar intensitatea concentrată și focusată, aplicată sistemic, pentru o perioadă de câteva săptămâni e cea mai bună metodă să devi un atlet complet.

GREȘEALA NR. 4: Lipsa specificității

 

E ușor să generalizăm că toți ultramaratoniști se antrenează mult și la intensitate scăzută. Deși deseori e cazul, poți să te antrenezi specific, pentru curse anume. Cât de abrupte sunt urcările? Cât de cald e la cursă? Cât de îndepărtate sunt Check-point-urile? Cum este terenul? Există elemente specifice pentru care te poți antrena? De exemplu trail vs asfalt? Atleții înțeleg că dacă evenimentul e pe potecă ei trebuie să se antreneze pe potecă. Simplu nu? Totuși mulți atleți, chiar și cei mai buni fac greșeala să-și schimbe suprafața de antrenament în săptămânile de dinainte de o competiție.

Există o pistă fantastică în Chamonix, Franța, aproape de start-ul UTMB-ului. Este un peisaj de vis cu Alpii măreți în background. Fin motive doar de ei știute, când mii de atleți ajung în Chamonix în fiecare August pentru cursa de 100 de mile, sau alte curse din cadrul festivalului, mulți dintre ei fac bucăți de 800m, 1km sau verificări de 5km, în jurul pistei. Ultima dată când am verificat, pe potecile din Alpi nu există pistă de atletism. Nici măcar un metru.  Conceptul de specificitate poate fi extins. Nu se rezumă doar la suprafața pe care alergi.[:]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *