Turneul național Școala Alergării​

Învață cum să alergi la cel mai înalt nivel, fără să te accidentezi!

Scoala-Alergarii-Robert-Hajnal-bucuresti-09
Rulează videoul

Urmează: Iași

23 Februarie

249 - 599 RON

Robert Hajnal

“După ce am câștigat Ciucaș X3 – primul ultramaraton montan la care am participat, am îndrăznit să visez la podiumul de la UltraTrail du Mont Blanc – cea mai populară competiție de alergare montană din lume. În acel an mi-am propus să fiu unul dintre primii 10 alergători care trec linia de finish la UTMB, iar 5 ani mai târziu am ocupat locul 2!

Am primit puține încurajări în grupul de alergători unde am întrebat la acel moment “De ce credeți că e nevoie pentru ca cineva să câștige UTMB-ul/clasare pe podium?
Foarte mulți bani sau multă mămăligă provenită din industria farmaceutică au fost unele dintre răspunsuri. Cred că foarte puțini au crezut că e realizabil visul meu și am constatat ulterior că oamenii tind să supraaprecieze ce pot să facă într-un an și subestimează ce pot să facă în 5.

A fost nevoie de multă documentare despre tipuri de antrenamente de alergare, principii după care se organizează un plan de antrenament eficient, de multe ore de alergat ca să testez tot ce învățam. Dacă plecam la drum în 2013 cu tot ce livrez în Școala Alergării, probabil ajungeam pe podium la UTMB cu 3 ani mai devreme.”

Robert Hajnal – vicecampion la UTMB; cel mai bun ultramaratonist român

Alergarea este un sport care a devenit foarte popular în ultima vreme în România. Practicată pe asfalt sau pe poteci de munte, alergarea este un sport simplu, natural, care nu necesită o logistică costisitoare. Dacă ai o pereche de adidași, poți ieși foarte ușor la alergat. Sigur, îți mai trebuie și un pic de motivație, care poate veni și doar uitându-te la pozele din social media cu alergători fericiți trecând linia de sosire. În plus, alergarea te conectează la un eu mai sălbatic, mai atent la tine însuți, mai modern, mai bun.

Pe cât de tentant e să ieși cât mai des la alergat, pe atât de riscant poate fi să o faci greșit. Iar mulți alergători nu își pot concepe un program eficient de antrenament pentru că se confruntă cu probleme precum:

  • accidentări;
  • informații nestructurate și nepotrivite;
  • lipsa motivației;
  • lipsa unui obiectiv concret;
  • lipsa unui plan de antrenament bine structurat și personalizat;
  • o persoană specializată care să îi ghideze

În plus, pe internet, nu e tot timpul ușor să găsești informații corecte, relevante, în care să poți avea 100% încredere. Poate că nu face reclamă la nimic, dar autorul articolului pe care l-ai găsit. este de fapt un amator, care are mai mult timp de blogging decât de adunat kilometri. Poate autorul este, dimpotrivă, foarte experimentat, însă sfaturile lui nu ți se potrivesc ție. Poate simți că ești pe aceeași lungime de undă cu ce citești, însă autorul nu are cum să îți știe istoricul medical și sportiv.

Workshopul Școala alergării te ajută să înțelegi cum să abordezi alergarea astfel încât să te poți antrena eficient și să-ți concepi un plan de antrenament pentru a-ți atinge obiectivul propus și, în același timp, cum să ai rezultate minimizând riscul accidentărilor.

Turneul se va desfășura în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, în mai multe orașe din România.

34 de lucruri ESENȚIALE PENTRU PLANUL TĂU DE ANTRENAMENT

7 principii de antrenament

Planul de antrenament în alergare se construiește eficient ținând cont de anumite principii testate și verificate (ex. „Principiul randamentului variabil”, „Principiul regresului accelerat” etc.)

5 tipuri de antrenament

Care e specificul fiecăruia în parte, cum faci distincția între tipuri diferite (ex: „Threshold”, „Intervale”, „Repetiții”), ce beneficii îți aduce fiecare tip de antrenament și cum le utilizezi într-un plan de antrenament eficient.

15 sfaturi, 15 ani

15 sfaturi de care să ții cont pentru a ajunge să alergi și peste 15 ani de acum încolo, fără să te accidentezi.

4 ingrediente ale succesului

Vei distinge exact cum poți să-ți măsori succesul, în funcție de metricii care contează pentru tine.

3 tipuri de alergatori

Care sunt cele 3 tipuri de alergători, ce avantaje și dezavantaje are fiecare, cum poți trece dintr-o categorie în alta și cum să îți asiguri un progres constant.

planul de antrenament

Cum îți stabilești obiectivele, cum combini și diversifici tipurile de antrenamente și nutriția pentru a obține rezultate.

Ce pierzi dacă nu participi?

  • Știai că 80% dintre alergători se accidentează pe parcursul unui an? Dacă nu participi, nu vei afla informații despre cum să eviți să fii unul dintre ei.
  • Se spune că dacă ți-ai trecut un obiectiv pe hârtie, 50% din el e deja realizat. Vei rata ce e nevoie pentru ceilalți 50%.
  • Vei rata principii, tipuri de antrenament care te-ar fi putut ghida să faci  antrenamente mai eficiente.
  • Și, nu în ultimul rând, nu vei afla acele informații care l-au transformat pe Robert dintr-un alergător superficial într-unul dintre cei mai bine bine pregătiți alergători montani. Fizic și mental 🙂

Workshopul e pentru tine dacă:

  • Plănuiești să te apuci de alergat și vrei să alegi „drumul corect”. Vrei să te antrenezi eficient încă de la început.
  • Alergarea e hobby-ul tău, o faci cu și din pasiune, însă simți că începi să te plafonezi.
  • Participi cu regularitate la concursurile de alergare (trail sau asfalt) și vrei să îți organizezi acest hobby mai bine, să-l duci la nivelul următor.
  • Vrei să știi cum să te antrenezi mai eficient și să eviți accidentările.
  • Vrei să afli care sunt principiile după care să îți organizezi singur/ă antrenamentele.

REZERVĂ LOC LA TINE ÎN ORAȘ!

Înscrierile se deschid luni 1 octombrie 2018. Locurile la fiecare workshop sunt limitate!

NUMĂR LIMITAT DE BILETE!

599 ron (VIP)

acces la comunitatea Trail Running Academy;
bilet la tombola;
coffee break;
e-book;
discount la parteneri;
loc în primul rând;
plan de antrenament personalizat pt 1 lună;
sesiune de antrenament cu Robert*.

249 ron

acces la comunitatea Trail Running Academy;
bilet la tombolă;
coffee break;
e-book;
discount la parteneri




91 ron

sesiune de antrenament cu Robert*
sfaturi personalizate
tips&tricks
corectare postură de alergare


(inclusă în biletele VIP; se poate achiziționa pe lângă biletele normale)

* în grup, cu toți cei care achiziționează bilete VIP (max.5/workshop) sau bilet de 91 ron; data și ora la care va avea loc se va stabili și comunica pentru fiecare oraș;


TRAINER

Robert Hajnal este cel mai bun ultramaratonist român al momentului. A participat la prima competiție de alergare în 2012, când alergarea a început să devină “hobby-ul lui serios”. Autodidact și interesat mereu de modalități noi și eficiente de antrenament a ajuns destul de repede să câștige toate cursele de ultramaraton la care a participat până acum în țară. E vicecampion la Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB) – cea mai importantă cursă de profil din lume, și a făcut parte din delegația României de la prima participare la Campionatul Mondial de Ultramaraton Montan (ediția Penyagolosa, Spania).

Pentru că a simțit, în aventura lui de la un alergător amator la unul de elită, că există o prăpastie adâncă de informații pe care le dețin alegătorii de top și cele pe care le deține marea majoritatea a celor care practică acest sport, a inițiat proiectul Școala Alergării – în care prezintă informațiile pe care le-a acumulat el și care l-au ajutat să se antreneze eficient și fără să se accidenteze.

"Dacă știam de la început ce livrez acum în workshopurile Școala Alergării,
aș fi urcat pe podium la UTMB cu 3 ani mai devreme probabil."
Hajnal Robert Campionatul Mondial
Robert Hajnal
Cel mai bun ultramaratonist român

IMPRESII DE LA WORKSHOP:

Mă bucur că există astfel de inițiative, dar și interes din partea alergătorilor pentru documentare în direcția întocmirii unui plan de antrenament, informații depre nutriție, prevenirea accidentărilor și așa mai departe. Multe informații utile pe care mi-aș fi dorit să le cunosc și eu când am început alergarea.
Cursul este un concentrat de informații și noțiuni legate de universul alergării, explicate pe înțelesul tuturor. Este util pentru începători, dar și pentru alergătorii experimentați care vor să aducă ordine în viața lor de alergător. Apreciez la Robert dorința de evoluție continuă, capacitatea de a-și stabili obiective îndrăznețe și de a le realiza. A fost o ocazie să învăț de la el și să aflu cum se antrenează.
Am participat, ca invitat, la workshop și pot spune că am fost surprins să descopăr o altă fațetă a lui Robert – cea de “profesor de alergare”, la fel de strălucitoare ca cea de alergător! Am asistat la un curs foarte interesant și util oricărui alergător. Au fost prezentate noțiuni teoretice, cu exemple concrete din experiența personală, de pregătire fizică (plan concret de antrenament), pregătire psihică, nutriție. Deși m-am documentat și eu mult în cei peste 10 ani de alergare, am aflat destule lucruri noi din acest workshop. Sincere felicitări, Robert!
Recomand cu încredere acest workshop tuturor celor care doresc să afle micile secrete ale alergării, principii de alergare și, nu în ultimul rând , să plece cu un plan inteligent de antrenament, personalizat și structurat pe 12 săptămâni. Personal, mă simt mai bine informat după aceste câteva ore interactive petrecute într-un cadru organizat.
Rareș Pasargiu
Trail runner
Personal acest workshop mi-a oferit un impuls concretizat prin faptul că pot lucra eficient și cuantificabil pentru a-mi atinge scopurile. Probabil că nu mă va face câștigător la primul concurs, dar mă va ajuta să pot evalua ce nu am făcut bine pentru a putea îmbunătăţi pe viitor. Mulţumesc pentru sfaturi.
Silviu Vlad
Ofițer MApN
Am participat la workshopul din Cluj și mi s-a părut foarte util. E bine să ai acces la cunoștințele celor mai buni din domeniu, iar Robert și echipa sa chiar au acumulat ceva informații. Am aflat multe lucruri noi și în sesiunea de alergare de după și m-am decis să îmi structurez antrenamentele după un plan. Felicitări și spor în continuare!
Cristian Bilegan
Trail Runner
"Mi s-a părut un curs foarte interesant. Recunosc că de la nivelul de hobby la următorul nivel e nevoie de studiu. Până acum alergam pur și simplu de plăcere, fără niciun fel de plan dinainte și îmi dau seama că pentru a progresa am nevoie de informațiile astea. Plec cu idei pe care vreau deja să le aplic și mi s-au părut informații foarte utile și exemple practice."
Daniel Cazacu
Trail Runner
Informația a fost foarte utilă și pot spune asta pentru că am fost și la precedentul workshop și am aplicat ceea ce mi-a spus Robert. Mi-am îmbunătățit timpii de alergare, deci categoric și 100% informația este corectă. Ideea este să aplici ceea ce spune Robert și să fii perseverent.
Trail Runner
Dacă aspiri la statutul de bun alergător, nu ocoli acest workshop. Ai informație de cea mai bună calitate, într-o atmosferă relaxată. Oricât de multe știi, oricât de multă experiență ai, vor fi lucruri care să te surprindă, să te facă să te întrebi sau să-ți întărească convingeri. Și poți să întrebi orice, să-ți descompui experiențele, să-ți expui temerile. E un schimb de energie și idei. Când părăsești sala, ai convingerea că nebunia asta cu alergatul e chiar o pasiune mișto. Mulțumim, Robert!
Bianca B.
Happy Runner

ȘCOALA ALERGĂRII susține VIA TRANSILVANICA

Asociația Tășuleasa Social a inaugurat anul acesta primii 140 de kilometri din traseul Via Transilvanica! Circuitul de 1000 de km care va traversa România de la Putna la Drobeta-Turnu Severin şi va străbate 10 judeţe (Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin) a fost inspirat de potecile de pelerinaj din Spania și cele de anduranță din Statele Unite sau India.

Via Transilvanica e o invitație la călătorie altfel decât cu mașina, în descrierea oficială, acest drum fiind destinat parcurgerii pe jos, pe bicicletă, sau călare.

Bornele de început și de final au o semnificație aparte: Drobeta Turnu Severin e locul prin care a intrat prima dată în țară Regele Carol, iar la Putna se odihnește Ștefan cel Mare.

Călătorii care vor parcurge Via Transilvanica vor descoperi  bogățiile culturale ale acesteia, frumuseţea, diversitatea, dar mai ales istoria.

Costurile amenajării unui kilometru de traseu au fost evaluate la suma de 1.000 de euro, o sumă care acoperă costurile de realizare a bornelor de andezit, sablate şi sculptate, instalarea lor, marcarea suplimentară a drumului şi alte detalii logistice.

În cadrul workshopurilor din turneu strângem donații pentru susținerea acestui proiect!

PARTENERII TURNEULUI:

Partener GOLD

Partener Silver

Partener Silver

Partener Bronze

CONCURSURILE PARTENERE:

ÎN TIMPUL LIBER ROBERT MAI E ȘI:

roberthajnal-utmb-irunfar

blogger

povești din curse și sfaturi legate de alergare

Running Coach robert hajnal trailrunning utmb

running coach

planuri de antrenament personalizate pentru alergătorii isteți

Humus-de-casa-Ultrafood.ro

nutrition adviser

nutriție specifică pentru alergarea pe distanțe lungi