Povestea acestei curse a început de la prima ediție, în 2020 unde am luat startul la primul meu maraton iar rezultatul și pregătirea mea au fost exact cum va așteptați, ca de prima dată.

Apoi focusul meu a fost că în fiecare an să iau parte la această competiție, fiind organizată acasă în Bucovina chiar la câțiva kilometri de locul unde am copilărit.  Ca scop aveam doar să reușesc să îmi îmbunătățesc performanța din anii precedenți.

La ediția de anul trecut, din 2022, am reușit să ajung în primii 5 iar pe anul acesta ca și scop aveam să prind podiumul, asta m-a motivat să trag mai tare și să fiu mai serios în antrenamente, atunci am luat decizia să mă antrenez cu Robert de la TrailRunning Academy.

Toate bune și frumoase, cu temele făcute, în joia de înaintea concursului toate planurile se dau peste cap… Pau și Robert iau și ei startul la aceeași cursa ca si mine, mă apucă panică, emoții de tot felul.

Nu știam dacă mă bucur sau dacă să îmi pară rău.

Două nopți stau mai mult treaz decât să dorm și să mă odihnesc. Îmi făceam în cap scenarii de tot felul dar nimic nu avea cum să egaleze deznodământul care nu putea să fie unul mai frumos.

Sâmbăta, ziua cursei, mă ridic din pat pe la 5, emoțiile erau la cote maxime, așteptam  startul  pentru ca după primii kilometri toate gândurile  dispar, intru in cursā si ma focusez pe ce am de fācut. 

Ora 7, așteptarea a luat sfârșit, mă așezasem în fruntea plutonului alături de favoriții cursei, nu îmi venea să cred, eram cot la cot cu unii dintre cei mai buni alergători de trail din lume, cărțile erau făcute, nu mai aveam cum să dau înapoi.

Începem în forță cu urcare până la vechiul start al cursei, în față aveam deja 4 alergători cu care încercăm să țin pasul. După câțiva kilometri, nimic nu avea să se schimbe, doar făceam schimb de locuri cu un alergător din Ucraina.

Începem urcarea pe Rarau, mă apucă râsul când mă gândeam că am făcut urcarea asta în ultimul an de mai multe ori decât am făcut-o în viață mea, calculând că în primăvară am făcut 11 urcări la “Rarau Everesting” .

Ajung în check point-ul de pe Rarau, acolo dau de niște fețe cunoscute, Vlad și Elena, primesc încurajări de la ei și un mare boost de energie care avea să îmi țină loc de mâncare, care nu întră nicicum.

Reușisem să îmi păstrez locul și să nu las pe primii 3 să se distanțeze prea tare. Începe coborârea de pe Rarau către Zugreni, după 2 km reușesc să îl ajung pe al 3 lea alergător care se rătăcite, l-am strigat și i-am oferit indicații cum să intre înapoi pe traseu.

Îmi continui coborârea, știam că mă așteaptă o porțiune foarte grea din cauza ploilor masive din anul acesta. Râul a ieșit din matcă și a spălat tot în cale și făcuse zona foarte greu de străbătut.

După o alergare de vreo 2km prin albia râului și bolovani am ajuns la drum și totul mergea super bine, mai puțin alimentația.

Ajung la CP Zugreni, reușesc să mă distanțez de cei din spatele meu, mănânc ceva rapid de pe masă, beau un pahar de cola și încep să trag de bețe, urcarea de 5km cu +1100m până pe Giumalău avea să mă stoarcă de energie, aflu în CP ul din vârf că Pau și Robert erau la 10 min distanță.

Mănânc niște chipsuri, beau un pahar de cola și ii dau la vale, încercăm să o iau mai ușor să îmi revină stomacul care îmi făcea probleme de ceva vreme.

Reușesc să fac o coborâre destul de bună, ajung în Transrarau și mă apuc de urcat la Stana… Era o chestiune de timp până urmau să apară crampele.

Nu apuc să mă gândesc la asta că mi s-a blocat cvadricepsul la ambele picioare, panică m-a cuprins din nou știind că în spatele meu sunt mai mulți alergători care pot să mă întreacă destul de ușor în condițiile astea.

Mi-am amintit de o tehnică pe care mama m-a învățat din terapia bowen pentru crampe musculare, o aplic și miracol, au dispărut că prin minune. Mai capăt un pic de energie, bag cu greu un gel și niște electroliți, strâng din dinți și termin urcarea până la CP Stana Transrarau.

După Stana a urmat porțiunea alergabila până la pârâul Mesteacăn unde sperăm să mai am ceva energie și să reușesc să bag măcar un gel, dar până la final, doar speranțe au rămas. Am reușit să merg din inerție și dint-o ambiție nebunească până în următorul check point. Acolo nici nu mă uit la ce este de mâncare sau de băut, iau doar o sticlă de apă pe care mi-o torn în cap să mă trezesc la realitate că știam că urmează cireașa de pe tort: RUNCUL.

Încep urcare și totodată și rugăciunile să ajung cu bine în vârf că de acolo știu că nimic nu mă poate întrece. Termin urcarea într-un timp mizerabil de 28 minute dar o duc până la capăt fără să mă opresc. În vârf deja îmi dădeau lacrimile de emoții și auzeam că la linia de finish se apropie fratele meu Teo care participase la cursa de 33km.

Strâng din dinți, mă adun și pornesc către linia de finish, între timp Teo terminase iar apoi deja începuse să vorbească crainicul în microfon că mă apropii de finish în completarea podiumului alcătuit din Robert și Pau.

Pulsul mi-a luat-o razna, mă luau fiorii prin tot corpul, simțeam fiecare picătură de sânge care îmi curgea prin vene… Atunci mi-am dat seama că urmează să termin ceea ce am început în 2020 și mi-am dorit de la început.

Trec linia de finish cu lacrimi în ochi și cu o bucurie enormă că reușesc să stau pe podium lângă doi mari campioni.

Mulțumesc tuturor celor care mă susțin și au crezut în mine, mulțumesc familiei, mulțumesc Bucovina Ultra Rocks pentru experiență memorabila, mulțumesc Trail Running Academy…

AM REUȘIT!