Bandit Runner, încă din 1896

Ne întoarcem puțin în timp, mai precis în 1896, când Jocurile Olimpice au fost ,,reînviate”. Femeile au fost din nou excluse din probele de alergare. Cum pe femei nimic nu le poate opri din a obține ce își doresc, o femeie pe nume Melpomene s-a prezentat ca participantă la Maratonul Olimpic. Cu toate că organizatorii cursei i-au refuzat participarea, atleta a alergat, în afara concursului” (bandit runner, cum s-ar zice), finalizând în aproximativ 4:30h. Aproape un secol a trecut până când următoarea femeie va alerga la Maratonul Olimpic, în mod oficial.

Prima femeie cronometrată oficial în proba de maraton

Violet Piercy a Marii Britanii a fost prima participantă cronometrată oficial în cadrul probei de maraton, cu un timp de 3:40:22 la Polytehnic Marathon, în 1926. Cu toate că regula impusă de Asociația de Atletism Amator a Femeilor (WAAA) era ca nicio cursă pentru femei nu trebuie să depășească 800m, Violet Percy a încălcat cu bucurie regulile în acel an. Din această cauză și din lipsa de competiție, recordul a rezistat nu mai mult, nu mai putin de 37 ani.

Abia în 1963, în Culver City a fost înregistrat primul timp care este considerat și primul record: 3:37h la Maratonul Emisferei de Vest din California, al atletei Merry Lepper, din SUA.

Prima femeie finisher la maratonul Boston

În 1966, Roberta Gibb s-a ascuns în spatele unui tufiș la startul Maratonului de la Boston și a reușit să termine cursa  într-un timp neoficial de 3:21:25. Ea a fost prima femeie cunoscută care a finalizat această cursă.

Probabil una dintre cele mai cunoscute povești din lumea maratonului este din 1967, când Katherine Switzer a încercat și a și reușit să se înscrie oficial la Boston Marathon. Antrenorul ei, deși neîncrezător, i-a promis că o va duce chiar el la Boston dacă îi demonstrează că poate alerga distanța dorită. Zis și făcut, Switzer a alergat în antrenament maratonul + extra 5 mile.

Atleta s-a înscris la concurs sub numele de K.V. Switzer (preferință personală) și înscrierea i-a fost aprobată, neștiindu-se. După aproape 2 mile, mașinile de presă, în frunte cu organizatorul cursei, au apărut în spatele ei. Poza vorbește de la sine și povestea întreagă, spusă chiar de atletă, poate fi citită chiar aici. 

Nu aș vrea să distorsionez cuvintele prin traducere, întâmplarea fiind mai mult decât emoționantă și inspirațională, așa că am să ajung direct la finalul fericit: Katherine a terminat cursa și a devenit astfel, prima femeie finisher la Boston Marathon, oficial.

Schimbări din ce în ce mai mari

• La 31 august 1971, Adrienne Beames din Australia a devenit prima femeie care a alergat un maraton sub trei ore, spărgând această barieră cu un timp de 2:46:30.
• În 1972, femeilor li s-a permis să concureze oficial pentru prima dată la Boston Marathon.
• Pe 28 octombrie 1973, primul maraton pentru femei a avut loc la Waldniel, Germania de Vest. Succesul acelei curse a fost construit în octombrie anul următor, când Dr. Ernst Ban Aaken, un german de vest și un puternic susținător al alergării feminine, a sponsorizat primul Campionat Internațional de Maraton pentru Femei de la Waldniel. La eveniment au concurat 40 de femei din șapte țări.
• In 1981, a fost luată decizia includerii femeilor în proba olimpică de maraton, o zi mare! Better late than never, nu?

Au fost adesea invocate două motive pentru  care această excludere, care a durat mai mult decât ar fi trebuit:

În primul rând, unii experți au susținut că sănătatea femeilor ar fi afectată de alergarea pe distanțe lungi. Această teorie s-a dovedit falsă nu numai prin studiile medicale, ci și prin succesul femeilor maratoniste din anii 1970.

În al doilea rând, Carta Olimpică prevedea că pentru a fi inclus în Jocuri, un sport feminin trebuie să fie practicat pe scară largă în cel puțin 25 de țări de pe cel puțin două continente (pentru evenimentele masculine, cerința era de 50 de țări de pe trei continente). Maratonul feminin, susțin organizatorii olimpici, pur și simplu nu a fost suficient de popular pentru a fi inclus.