Publicat pe 8 comentarii

Cei 10 magnifici ai podiumului UTMB 2022

Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Cei 10 Magnifici ai podiumului

Am avut ocazia să împart podiumul UTMB 2022 cu alți 10 dintre cei mai buni atleți de anduranță din lume. Cine sunt, cum i-am cunoscut și gândurile mele despre ei.

Articol scris și trăit de 

Am ajuns cu 2 minute înainte de ora stabilită de organizatori la cortul din spatele scenei, locul destinat atleților care urmează să urce pe podium. Sunt un norocos că și eu sunt unul dintre cei care au terminat UTMB-ul în primii 10.

Este un vis reluat și (re)îndeplinit, la care am muncit alți 4 ani după locul 2 din 2018. Atunci credeam că mă voi lăsa de alergare, însă UTMB m-a făcut să-mi doresc să revin cel puțin încă o dată. Am avut ani în care am aprofundat lecțiile oferite de ultramaraton, în 2019 am suferit de deshidratare, în 2021 de prea puțin antrenament, iar în 2022 am revenit în cea mai bună formă a mea de ultra de când m-am apucat de asta. Suficient de experimentat și antrenat pentru a face o figură frumoasă.

În cortul premianților am avut parte de un șoc când am văzut cei mai buni alergători ai planetei – Kilian, Jim, Zach, Tom, Mathieu – în același loc pentru prima dată. Faptul că am fost în acel cort, în acel moment, cu aceeași intenție, de a urca pe podium, a fost un eveniment atât de important încât ar fi trist să trec peste el fără să scriu despre această experiență. Cred că fiecare alergător din cei 2700 câți au fost la start și-ar dori să petreacă 1 minut în acel cort, să le adreseze câte o întrebare fiecăruia. Atât de multe mi-au trecut prin cap, încât nu am reușit să povestesc foarte multe cu niciunul, însă mă cuprinde un val de recunoștință și mi se face pielea de găină gândindu-mă că am fost acolo cu ei. 

10. Thibaut GARRIVIER

Prin Noiembrie 2021 eram între Pico Ruivo și Pico Areiro, la Madeira Island Ultra Trail. Această porțiune este una dintre cele mai frumoase poteci de alergare din lume. Totuși, pe cât de frumoasă, pe atât de tehnică. Trepte. Stânci abrupte de-ți ard picioarele și-ți întorc stomacul pe dos, dacă alergi prea intens.

Eram la kilometrul 72 și am făcut ceva ce nu prea fac în timpul unui concurs : m-am uitat în spate. 

La nici 1 kilometru văd un alergător care pășește pe treptele inegale cu pași de uriaș, aplecat către înainte, aproape cocoșat de înclinația pantei. M-am simțit vânat. Alerga cu mâinile pe genunchi și în următoarele 10 minute m-a ajuns din urmă. Eu, pe lângă el, păream că stau pe loc. Am făcut un pas în lateral și am rămas uimit de puterea acestuia, de tăria și de intensitatea efortului și de cât de bine-i face față. Avea respirația întretăiată, dar părea că nu-l deranjează asta. Dacă eu aș fi fost prada lui, sigur n-aș fi scăpat cu viață.

M-am bucurat în sinea mea că este la o cursă mai scurtă, am privit cu admirație cum înainta printre stâncile înalte, de parcă era un fel de Spiderman montan.

Atletul care mă depășise era Thibaut și avea să câștige cursa de 70 de kilometri de la MIUT. Pau Capell venise pe 2. Două luni mai devreme câștigase CCC-ul cu record de cursă, fiind una din revelațiile UTMB-ului din acel an. 

Anul acesta a venit pe locul 10 la UTMB, prima lui cursă de 100 de mile. A suferit mai bine de 12 ore pentru că nu a putut să mănânce sau să bea apă, adaptându-și ritmul pentru a închide bucla și a ajunge la finish. A fost nevoie de multă putere mentală, multă concentrare pentru a îndeplini această sarcină aparent banală de a pune un picior în fața celuilalt.

În cort, mă ridic din scaunul meu confortabil să-l felicit și să-i strâng mâna pentru reziliența din timpul concursului. Este greu să cuantifici suferința într-un ultramaraton, dar cred că din primii 10 Thibaut a suferit cel mai mult pentru a ajunge la linia de finish. 

@Thibaut, mi-ar fi plăcut să povestim mai multe despre cursa ta și suferința prin care ai trecut ca un cuțit încins prin unt. 

8. Jonas RUSSI

După finish-ul unui concurs îmi place să beau cel puțin o bere. Asta am făcut și acum la UTMB. Mă întrebam ce alți atleți mai fac asta. Nici bine nu mi-a trecut gândul acesta prin cap, că Maria îmi spune că Jonas Russi mă caută să-mi vorbească. Știam că a terminat înaintea mea, însă nu-i asociam fața cu numele. Eram în spatele porții când a venit la mine cu un zâmbet larg, fericit că s-a încheiat cursa, cu o bere în mână și mi-a mărturisit că a fugit cu mine-n gând pe ultima porțiune – îi era teamă că-l voi prinde. Asta a făcut și la Lavaredo, cu 2 luni în urmă. Nu a fost să-l depășesc la niciuna din cele două curse, însă mă bucur că văd pe cineva la finish cu care pot să ciocnesc un pahar de bere. 

Jonas este una dintre cele mai sociabile și carismatice persoane ce le-am întâlnit. Are personalitate de italian, dar văd că își face postările în limba germană. În cortul celor care urmam să urcăm pe podium el este liantul, persoana care pune cele mai multe întrebări oricui și felicită pe toată lumea. Era enervant de carismatic și tocmai terminase pe locul 8 cea mai populară cursă de alergare montană din lume. Se citeau mulțumirea și fericirea pe chipul lui. În urmă cu un an de zile Jonas a venit pe locul 2 la TORX, pare că august – septembrie este perioada când atletul își numără trofeele.

@Jonas, mi-ar plăcea să bem câteva beri și să ne împărtășim poveștile acumulate până acum în ultramaratoane. Oare cine ar pica primul sub masă?

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

7. Arthur JOYEUX BOUILLON

Pe urcarea din Cural das Freiras către Pico Ruivo, la prima ediție de MIUT la care am participat, l-am întâlnit pe Arthur pentru prima dată. Începuse cursa cam tare și mi-a spus să-l depășesc că am un ritm mai bun. Era 2019 și eram amândoi la primele noastre competiții în afara țării noastre. Urma să terminăm amândoi în top 10, eu pe 4 și el pe 9. De atunci Arthur a venit pe 3 la TDS în 2021 și a continuat să viseze la UTMB. L-am urmărit din umbră cum fac cu mulți alergători și am fost mândru de progresul lui. Părea că este din ce în ce mai experimentat și că-și va folosi cunoștințele în acest UTMB.

Cu 3 zile înainte de cursă, ne-am văzut la o întâlnire a echipei Altra și, cu zâmbetul pe buze, într-o engleză cu accent dulce-franțuzesc, mi-a urat toate cele bune la cursă.

Este o fire veselă, însă în timpul cursei nu ar trebui să te lași păcălit de blândețea din ochii lui. La UTMB a făcut o cursă excelentă, aparent fără greșeală, care l-a adus pe un meritat loc 7. Sunt convins că Arthur nu o să se oprească aici și că va visa la fel de îndrăzneț ca până acum. 

@Arthur, sigur drumurile noastre se vor intersecta și de acum înainte. Rămâi neaccidentat și progresul îți va fi asigurat. 

6. Benat MARMISSOLLE

Madeira nu este doar locul drăguț unde m-am logodit cu Maria, ci și locul unde am întâlnit cei mai mulți alergători foarte buni. Un paradis al iubirii și al alergării.

Benat a pornit în MIUT 2021 cu gândul să câștige cursa. Cu aproximativ o lună în urmă venise pe 3 la Diagonala Nebunilor din Insula Reunion. Asta i-a dat suficientă încredere în sine să aibă acest gând nebunesc.

La MIUT a alergat mai bine de 60 de kilometri cu Hannes Namberger care avea să câștige, însă probabil din oboseala acumulată și apă prea puțină, pe cea mai lungă urcare din cursă l-au lăsat puterile, pierzând câteva locuri în clasament. Atunci l-am depășit și eu, doar pentru că știam foarte bine traseul și mi-am păstrat forțe pentru ultima porțiune. La premiere, am schimbat câteva vorbe cu Benat și ne-a mărturisit că încă nu are un sponsor și că a făcut multe sacrificii pentru ultimele două curse. 

Vestea bună este că între timp Asics a pus ochii si logo-ul pe el și pare că fac echipă bună.

La UTMB m-a depășit aproape de kilometrul 100 când eu am avut un moment de slăbiciune. Cumva s-a revanșat pentru Madeira. Mi-am spus că am suficient timp să-l prind din urmă și să-l depășesc. Nu am reușit să fac asta, el alergând excelent până la finalul cursei. I-au lipsit 21 de secunde pentru a-i fura locul lui Zach Miller și a intra în top 5. 

@Benat, mulțumesc că mi-ai arătat că trebuie să tratezi cu atitudine cursele și să ai un plan nebunesc încă de la început, să îți menții un ritm constant până la final și niciun nume nu este suficient de mare pentru ca să fie depășit. În ochii mei ai devenit unul dintre zei. 

5. Zach MILLER

În 2016, la primul meu CCC, Zach Miller a câștigat cursa, iar eu am terminat pe locul 8. Am așteptat cu nerăbdare ziua premierei, să urc pe podium cu el și cu ceilalți alergători din top 10. Dar Zach a ales să nu vină la premiere, ci să-i încurajeze pe colegii lui din SUA care participau la UTMB. Atunci David Laney a venit pe locul 3. A meritat.

Eu mi-am vrut poza mea de podium cu el, de acum 6 ani. I-am văzut pe strada principală – pe el, pe Tim Tollefson și pe David- în jurul unei sticle cu lichid transparent (nici acum nu știu dacă era apă sau vodcă) și mi-am revendicat poza.

Atunci vedeam alergătorii din top 3 ca fiind din altă ligă. Fiind făcuți parcă din alt material. Acum, faptul că am trecut cu toții prin aceeași suferință, că am strâns din dinți, că am avut timpi apropiați, mă face să cred că suntem cu toții făcuți din aceeași esență. 

După premiere am avut răgaz și i-am mărturisit că i-am simțit lipsa pe podiumul CCC și l-am îndemnat să scrie mai des, că face asta la fel de bine precum aleargă. 

@Zach, foarte multă lume mi-a spus că noi doi semănăm, atât la stilul de alergare, cât și la față. Tu ce părere ai despre asta?

4. Jim WALMSLEY

În cort văd că Jim este liber pentru o secundă. Am un open liner potrivit să deschid o conversație cu el. 

Înveți mai repede franceza decât te așteptai? Cum te descurci cu limba lor de când te-ai mutat în Franța?

Cu o voce timidă și surprinsă, poate pentru că nu-l întreb despre alergare, mi-a răspuns că înțelege conversațiile de nivel începător între două persoane, doar că este foarte important contextul. Într-o  conversație îi e greu să reproducă cuvinte. Pe scurt, se descurcă la magazin și la brutărie.

Poate că atunci când Jim o să vorbească fluent limba franceză, o să și câștige UTMB-ul, poate că victoria la UTMB nu depinde de cât de bine ești antrenat, ci de cât de bine ai râdăcinile înfipte în cultura francofonă. Atunci, alergarea buclei în jurul Mont Blanc-ului o să i se pară la fel de naturală ca mersul după o baghetă și un pain au chocolat, post alergare.

Cu siguranță are toate șansele să câștige o ediție de UTMB, are tot ce trebuie pentru asta – ambiție, inteligență, putere mentală. Doar este unul din cei mai buni alergători din lume, ce naiba. Îmi place să cred că avem și câteva lucruri în comun ca pasiunea pentru alergare, sacrificiul, trecutul militar. 

@Jim, sper că ai vorbit serios când m-ai invitat să vin în vizită câteva zile, să alergăm pe dealurile din spatele casei tale și apoi să încercăm să comandăm patiserie în franțuzește, pentru că te voi vizita! Apropo, îmi poți întoarce vizita, în România. Comunitatea de aici te va primi cu brațele deschise. Avem cafea bună, bere artizanală și etajul lui Ergo de acasă este liber. 

3. Thomas EVANS

Tom mi-a îmbunătățit lumea de alergător de la primul contact. Mi-a lărgit universul arătându-mi mindset-ul unui atlet de anduranță. Mi-a arătat că trebuie să mă transform dintr-un romantic al alergării într-un atlet. Că un alergător este atât de bun cât îi sunt rutinele de antrenament. M-a tranformat de la prima alergare până la ultima replică “I would love to do another training camp together”. Tom are puterea asta asupra mea: de a ma influența pozitiv, de a mă motiva și de a mă ambiționa.

Îmi amintesc cu atât de multă prospețime în minte sesiunile noastre de antrenament din 2018, dar mai mult decât atât au fost discuțiile din jurul cinei.

Ce-ți dorești să relizezi cu alergarea? Pentru ce faci toate aceste lucruri atât de bine? l-am întrebat eu după câteva zile când mi-am câștigat din curaj. 

Desigur că ne antrenam pentru campionatul mondial, dar stiam că mai e ceva în plus. Pe scurt, mi-a mărturisit că vrea să fie cel mai versatil alergător, “any surface, any distance”. Să câștige Western States, UTMB, să se califice la olimpiada de maraton, să câștige MDS în fața marocanilor. 

A doua zi am alergat între kilometrul 42 și 52 al traseului de la Campionatul Mondial. A fost un traseu cu plat și urcare. Pe urcări Tom părea că-și continuă alergarea ușoară începută la încălzire, înaintând parcă fără efort. Pe mine mă ardeau mușchii și încercam să respir chiar și pe urechi. Am coborât pe asfalt și mi-am făcut personal best pe 5 kilometri. Alergănd lângă el, mi-am dat seama că omul acesta poate să-și realizeze toate visele, că nu era deloc îndrăzneț în obiectivele lui, căci pare născut pentru asta. Eficiența lui în alergare se vede cu ochiul liber. Chiar și Maria mi-a spus după UTMB cât de light alerga Tom la kilometrul 152. 

@Tom iti sunt recunoscător pentru încrederea în mine acordată în 2018, în cantonamentul de alergare, dar și înainte de startul UTMB când mi-ai spus că nu visez suficient, nu sunt îndrăzneț și că un top 10 pot cu ușurință. Deseori în timpul cursei vorbele tale mi-au alimentat rezervele de glicogen.  

Ai în minte pentru 2023 un loc de training camp? Count me in!

2. Mathieu BLANCHARD

După UTMB, la câteva ore, după ce lucrurile s-au mai așezat și am înțeles cum au concurat fiecare atelt din top 10, am trimis un singur mesaj în care am felicitat un singur atlet. „Amazing performance Mathieu, amazing” . Știam că M.B. îmi va răspunde, a făcut-o de fiecare dată până acum. 

El nu știe asta, dar pe Mathieu l-am întâlnit pentru prima dată în 2019 între Bonatti si coborârea de la Arnuvaz. Avea mustață și un ritm vioi. După alergare am intrat pe Strava Flyby să văd pe lângă cine am trecut. De atunci îl am în vizor și văd mereu ce pune la cale. Mathieu a progresat constant, și între timp a devenit o celebritate, concurând la „Supraviețuitorul”. 

Performanța lui de a alerga bucla UTMB în sub 20 de ore este impresionantă. Rezultatul lui îmi spune că pot să fac și eu asta, trebuie doar să „fur” rețeta de la el. 

Față de Mathieu mă simt cel mai apropiat, ca atlet. Nu alergăm de mici copii, ne-am apucat de asta acum 10 ani, aveam un top 3 la UTMB (acum el are două), cariera noastră de alergare a început după ce am semnat cu un sponsor principal. 

@Mathieu, știu că vei citi asta, să-mi spui și mie secretul unui UTMB sub 20 de ore. Mulțumesc că ne-ai arătat că se poate face asta. Spune-mi te rog unde te găsesc pentru alergarările alea ce trebuia să le facem în Chamonix.

1. Kilian JORNET

Kilian este cel la care se va ajunge în fiecare discuție cu prietenii tăi alergători. El a schimbat jocul alergării montane. A schimbat jocul, nu doar prin această cursă, ci prin tot ceea ce a făcut de-a lungul timpului în acest sport. De când a primit 3 perechi de pantofi de alergare de la Salomon până în prezent. Nu știu dacă și-a propus asta, dar a reușit. Nu spun că el este apropiat de o figură divină, dar alergarea s-ar putea împărți în două de acum: înainte de Kilian și după Kilian. 

Kilian are în prezent 1.3 milioane de urmăritori pe Instagram și, într-o formă sau alta, cred că a modificat viața a peste 1 milion de alergători, inclusiv pe a mea. Acum 9-10 ani, la începutul carierei mele de alergător, am avut o fază în care citeam fiecare carte care era conectată cu alergarea. Printre ele au fost Ultramaratonistul – Dean Karnazes, Eat & Run – Scott Jurek și Run or Die a lui Kilian. Acum mă aflu la 3 metri de el, după ce am parcurs același traseu și urmează să urcăm pe același podium. Acum 10 ani eram impresionat de tot ceea ce face prin alergare, acum îmi place să cred că avem asta în comun. În cort, puteam să-l întreb aproape orice, să-i mulțumesc și să-l felicit pentru tot ceea ce a făcut. Nu am făcut-o, căci n-am vrut să par un prea mare fan. Deși îi sunt. 

Deseori eu pun întrebarea asta prietenilor ”Dacă ai putea să inviți pe cineva la cină, oricine din lume, pe cine ai invita și ce l-ai întreba?” Zilele astea răspunsul din partea mea ar fi Kilian. Sunt recunoscător vieții și momentului că am ajuns până în punctul acesta. Nu l-am întrebat nimic, pentru că ar trebui să-l scot o săptămână în fiecare seară la cină ca să-mi răspundă la toate întrebările. 

@Kilian, dacă citești acest articol, ar fi ciudat să-ți bat la ușa din Norvegia și să te scot la cină la un local drăguț, aproape de casă (orice înțelegi tu prin asta), pentru o poveste și pentru a-mi semna cărțile ce stau în bibliotecă și-mi oferă inspirație de atât de mult timp?

1. Dl Stan Turcu

Finish-ul UTMB-ului este un lucru extrem de emoționant. În 2018 mi-au dat lacrimile înainte de linia de finish. În capul meu mi-a trecut gândul că totul este posibil și că niciun vis nu este prea îndrăzneț. Că mi-am îndeplinit un vis ce mă urmărea din momentul trecerii linei de finish al primului meu ultramaraton (Ciucaș 2013).

Anul acesta voiam să trec linia de finish cât mai repede, satisfăcut de un rezultat și un loc bun. Nu am avut timp să mă emoționez. Am păstrat lacrimile pentru mai târziu. 

A doua zi, cam pe la aceeași oră la care am trecut eu linia de finish, avea să treacă linia de finish câștigătorul categoriei 70+, dl. Stan Turcu. La 74 de ani, dl. Turcu a făcut bucla în jurul Mont Blancului în 44 de ore 59 minute și 48 secunde. Am fost și eu la linia lui de finish. Când a mers să-și ia vesta de finisher, am reușit să îl îmbrățișez și abia atunci m-au învăluit emoțiile și lacrimile.

Pe domnul Stan l-am cunoscut mai bine la un workshop, Școala Alergarii, în București când ne-a povestit mai multe despre visul lui de a termina UTMB-ul. M-au fascinat ambiția și hotărârea dumnealui. Aveam vârste diferite, însă același vis. 

De atunci Dl. Stan s-a antrenat, a planificat, a visat cursa aceasta și s-a așezat mai încrezător la startul competiției. A alergat, s-a hidratat și a mâncat ca să închidă bucla în timpul limită, dar a reușit să facă asta mult mai bine decât atât. 

Dacă atleții de top ne-au arătat că limitele sunt în capul nostru, dl. Stan ne-a arătat că niciodată nu este târziu să începi un lucru și să-l duci la bun sfârșit. Este suficient să visezi, să te pregătești și să execuți planul gândit în anii de pregătire. 

@Dl. Stan Turcu, mulțumesc că ne-ați oferit acest moment și acest exemplu. Am îndrăznit să mă transpun pe mine peste 40 de ani și să-mi spun că îmi voi dori să fac asta și la vârsta dumneavoastră. 

Publicat pe Lasă un comentariu

Plan nutritie Transgrancanaria

125,9 kilometri, 6919+.
CUT-OFF TIME: 30 ore
PART OF: Spartan Trail World Championship.
ITRA: 5 ITRA points

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.

Strategie cursa

Planul înainte de cursă ar trebui să conțină câtă apă bei, câte calorii mănânci, cât sodiu consumi între oricare două puncte, și astfel, la final vei avea un plan general.

Fiecare din cele 3 categorii are o importanță deosebită pentru a te asigura că ritmul nu-ți are de suferit din cauza lipsei apei, caloriilor sau sodiului.

Planul nutritional ar trebui întocmit cu cel puțin 6-8 săptămâni înainte de concurs pentru a-l testa în alergările lungi, care să imite profilul cursei.

Eu am testat acest plan nutrițional la alergările cu durata între 3 și 6 ore.

Articol pentru membrii Elite

Ai cont si abonament activ? Login

Articol scris de:

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea. Locul 2 UTMB in 2018, 862 ITRA points.
Publicat pe 20 comentarii

OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mithycal Trail 2020

OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mytical Trail este un ultramaraton de 108 kilometri și 6800 diferență pozitivă, în Grecia, aflat la a 9-a ediție. Recordul cursei este realizat de Foltopoulos Moysis în 14h20min. Cea mai bună clasare Românească la masculin: Marius Vasilache, 2015, locul 1, 14h57min.

 

De multe ori simt nevoia să scriu. Se simte la fel ca nevoia de a alerga.

Această poftă reprezintă o externalizare a sentimentelor, o „golire” a acestora pentru a face loc următoarelor sentimente. Pentru a asigura un flux, nu un blocaj. În ultimul timp, îmi doresc din ce în ce mai des doar să stau în fața tastaturii, să-mi las degetele să-mi exprime și să-mi concretizeze gândurile. Îmi doresc asta, însă eșuez în a-mi crea o rutină în jurul acestui obicei. 

Eșuez în a-mi crea o rutină în jurul oricărui obicei, pe lângă alergare. Dar asta e altă poveste.

Faptul că sunt plecat într-o localite nouă, singur, sub pretextul unei competiții de alergare, îmi oferă ocazia perfectă să mă las purtat de valul creației. Este un moment bun „să mă așez în fața ecranului și să sângerez”. Sângerarea e oprită doar de mâncare bună și o carafă de apă. Preferam să fie vin, dar… 

Este 20 iunie, anul pandemiei, și în exact două săptămâni voi lua startul la al doilea ultramaraton al acestui an: Olympus Mitycal Trail. Un ultramaraton de 105 kilometri aflat la a 9-a ediție. Traseul te duce pe potecile „grădinii” lui Zeus.

Acest concurs nu era pe lista competițiilor la începutul anului. Ergo, un prieten foarte bun, a alergat anul trecut și a fost impresionat de competiție, povestindu-mi lucruri bune. După câteva mesaje schimbate cu Lazaros, organizatorul, mi-am spus că, dacă el e atât de hotărât să țină un concurs în mijlocul pandemiei, atunci și eu pot să fiu la fel de hotărât să-l alerg. Organizatorii și alergătorii par a fi într-o simbioză perfectă de satisfacere a nevoii competitvității. 

Ziua 0

„Sosirea”

Aventura a început cu un ultra-drum cu autocarul de 12 ore București – Tessaloniki-Litochoro. Îmi permit să-i zic „ultra-drum” pentru că totul pare a fi „ultra” în zilele de astăzi. „Ultra șampon” cu „ultra grijă”, „ultra pastă de dinți” care te „ultra albește”.

Drumul ar fi trecut repede, dacă nu erau opririle dese ale șoferilor. Drumul de 12 ore cu autobuzul ar fi putut fi făcut în 9. Acesta este doar un reminder pentru mine vizavi de beneficiul de a avea o mașină. 

Ajuns în Litochoro, Lazaros a fost suficient de amabil încât să mă aștepte în centrul orașului, să-mi facă un mini tur al locului, să salutăm lumea care ne iese în cale, să-mi arate înălțimile care veghează de mii de ani locurile de la poalele muntelui.
„Pare că-i și văd fața liniștită a lui Zeus care râde de noi și de pandemia noastră”, mi-am spus. 

Ne-am întins la povești la locul unde voi fi cazat pentru următoarele zile. Am făcut un mini plan pentru weekend care implică alergare și multă diferență de nivel. Apoi mi-am luat doza de somn pierdută în ultimele 24 de ore. Voiam să fie o supradoză, dar căldura și Luna (cățelul) mi-au dat deșteptarea.

Mi-am spus că am ocazia să descopăr locurile, să descopăr mâncarea, să mă așez în fața laptopului și să-mi deschid gândurile. 

Ceva-mi spune că va fi o experiență inedită, pentru că am plecat din țară fără așteptări, fără prea multă presiune pe mine, dar mai focalizat și antrenat decât la orice alt concurs de alergare. 

Litochoro este un orășel la 5 kilometri de mare, la poalele munților, de aproximativ 7500 locuitori, dintre care fiecare are o poveste inedită. 

Locul unde sunt cazat mi-a fost aranjat de Lazaros înainte să ajung. Este o cameră  cu două paturi, la etaj, în casa lui Dimitris (Takis) care are o fată, Sellini, și un labrador, Luna.  

La prima vedere, încăperea unde m-am cazat pare doar un loc unde pot dormi și aștepta liniștit ziua concursului. E echipat cu o baie a cărei ușă nu se închide, o masă rotundă cu 2 scaune, ventilator de aer în tavan și o curte mare. 

Văzând lucrurile ce erau prin curte, mi-am amintit de casa în care m-am mutat de nici 2 luni în Brașov.

După ce m-am întors de la o plimbare scurtă,  m-am așezat la masă cu Takis pe semi-întuneric. 

Atunci mi-am dat seama că locul este mai mult decât ceea ce pare a fi la prima vedere. Fiecare casă preia din personalitatea celui care-l locuiește, îți poți face o impresie despre personalitatea gazdelor din lucrurile mici ce și le ține la îndemână. Aici erau împrăștiate blocuri de piatră ponce care păreau sculpturi neterminate.

Chiar dacă primul gând a fost că Takis este sculptor, de la prima conversație din grădină, pe muzica lui Miles Davis, mi-a spus că simte și cântă blues. Atunci mi-am dat seama că eu și Takis avem cel puțin un lucru în comun. 

El trăiește blues-ul cum eu trăiesc alergarea montană.

Discuția noastră a început de la faptul că muzica e stilul lui de viață și că blues-ul se trăiește înainte de a se cânta. Am discutat despre asta, despre starea de „flow” ce ți-o dau muzica și alergarea, despre cât de important e să faci ceea ce-ți place și să fii o persoană bună. 

Mi-am dat seama că sunt un bun ascultător, pentru că-mi făcea plăcere doar să stau și să îl urmăresc atent cum îmi povestește despre viața lui și despre valorile după care își ghidează existența. 

M-am ridicat de la masă nerăbdător pentru ziua de mâine. Urma să fac prima alergare, dar și să iau parte la un mini-concert în grădina lui Takis. Îl vizita un prieten împreună cu care va cânta bluess. 

Ziua 1

„Acomodarea”

M-am adaptat foarte ușor ritmului grecilor de a face lucrurile. Blând și cu tihnă. Unii văd în asta lene, eu văd în asta înțelepciune. 

La ora 9, cu adidașii de asfalt în picioare, pe un cer fără nori, am ieșit la alergare cu Greg. Greg e un polonez care a decis să se mute în Litochoro. Alergarea a fost una de acomodare: 5 kilometri în sus, 5 kilometri la vale, pe aceeași rută. 

După o săptămână petrecută în parcurile din București și din Sibiu, picioarele mele s-au simțit foarte fresh, atât pe urcare, cât și pe coborâre. Era un semn că le pot utiliza mai mult și cu spor în zilele următoare. 

A fost cald și mi-a părut rău că nu mi-am luat apă să mă hidratez. E aspectul ce vreau să-l îmbunătățesc. Vreau să ajung să consum 650-700 ml de lichid pe ora de alergare.

Pe seară, am descoperit că Litochoro are pistă de atletism și m-a dus cu gândul la un posibil cantonament la început de an pentru Transgrancanaria. 

Ziua 2

„Prima zi de recunoaștere a Olympus Mithycal Trail”. 

Litochoro-Apostolidis

Motivul principal pentru care vin mai devreme, înainte de un concurs, e să văd ce-mi rezervă traseul, ca apoi să-mi fac un plan cât mai potrivit pentru o cursă cât mai reușită.

Dar, în entuziasmul de a fi într-un loc nou, aproape că am uitat de asta. Am fost trezit la realitate de propriile-mi gânduri la 55 Peaks, magazinul cu echipament montan din Litochoro. Aici, Lazaros mi-a făcut cadou o hartă cu regiunea montană și atunci mi-a venit în gând să-mi traseze pe ea traseul concursului cu o cariocă roșie. 

Harta e de folos atunci când GPS-ul cedează, dar și în momentele de tihnă de la cabane când vrei să te orientezi și să memorezi locațiile pe unde ai trecut și care vor urma.

Am început alergarea la ora 13. Dispăruseră norii care prevedeau furtuna, dar și micul dejun pe care l-am luat cu 4 ore în urmă. Prefer ca la o alergare care durează mai mult de 3 ore să fiu cu stomacul aproape plin, nu greoi, dar să simt că am ceva resurse. Acum am plecat cu rezervele pe minimum.

Traseul începe cu o urcare țeapănă, 4 kilometri cu 700+, care pare că-ți pune plumb în picioare. Oricât de vitezoman ai fi, tot ți le îngreunează încă din primii kilometri. Următorii 10 kilometri sunt alergabili, porțiune pe care mi-am spus că se merită să alergi fără bețe în timpul concursului.

Astfel, în primii 14 kilometri ai timp să te încălzești suficient pentru cea mai lungă urcare din concurs, care nu este abruptă, dar este lungă – 11 kilometri cu mai mult de 1800+. Cu resurse puține, am avut două momente în care am simțit că-mi pierd forțele, iar în secunda doi am băgat vreo 2 geluri. 

În tură, am luat cu mine un flask, pe care l-am umplut cu cantitatea a 8 geluri, 2 batoane și 3 porții de isotonic. M-am bazat pe faptul că la refugii voi dormi și voi mânca bine. 

4 ore și jumătate mai târziu, după ce am luat start-ul, am ajuns la kilometrul 25, refugiul Apostolidis (foto).  Aici am mâncat bine, am dormit și mi-am făcut planul pentru următoarele 2 zile. Ceea ce îmi propusesem să alerg în 2 zile (75 kilometri), am decis să alerg în 3 zile. „Less is more” zice un băiat deștept, nu mai știu care dintre ei.

Ziua 3

„A doua zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”. 

Refugiul Apostolidis-Karia

De foarte puține ori în viață am povestit cu o altă persoană despre vreme, dar pe munte e una dintre cele mai importante discuții. Pe Olymp, creasta are aproximativ 15 kilometri. Cel mai periculos pentru un turist-alergător este ca aici să fie furtună cu fulgere și el să nu aibă un loc de refugiu.

Pentru a evita cel mai trist scenariu, furtuna, m-am trezit la 7. Am mâncat o omletă cu cașcaval și am băut o cafea mare, mi-am băgat echipamentul în pungile cu zip-lock de la IKEA și cu fluturi în stomac am plecat la alergare, sub creasta din imagine, în jur de ora 8. 

Chiar dacă începutul alergării era o porțiune aproape plată, fiind la aproximativ 2700 metri, pace-ul era în jur de 7 min/km, iar urcările mergeau chiar și mai greu. „Sper ca în timpul concursului să fiu mai bine”, îmi zic în gând.

Am început să înțeleg de ce timpul câștigătorilor e undeva apropiat de 15 ore. Se aleargă mult la altitudine, urcările sunt lungi și te consumă de energie, iar pe coborâri e foarte greu să-i dai blană”. Când traseul devine mai alergabil, glicogenul muscular nu mai este la locul lui, deci efortul resimțit este din ce în ce mai mare.

Am încheiat ziua după 26 kilometri, în Karia, unde m-am refugiat de ploaie. Aici am mâncat un prânz copios și mi-am făcut prieten un profesor pensionat care avea o engleză cu accent britanic. El vizitase acum 2 ani Petroșaniul, locul unde m-am născut.

În Karia am avut o cazare cu cireș în curte, lenjerie curată și apă caldă. La finalul zilei m-am simțit răsfățat și liniștit.

Ziua 4

„A treia zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”.

 Karia-Litochoro

M-am trezit la 06:30. În câteva minute aveam să mă întâlnesc cu un localnic, Lefteris, pentru a mă ghida către traseu. 

Chiar dacă știam drumul până acolo, am stabilit ca el să mă însoțească. Când ne-am întâlnit, mi-a adus o banană și două napolitane. Am alergat cot la cot 3 kilometri, iar la final am vrut să-i dau 10 euro pe care i-a refuzat. 

Am început alergarea pe un cer fără nori. Soarele se strecura printre pomi și printre ferigi. Chiar dacă era cea mai alergabilă porțiune din traseu, pace-ul era scăzut, picioarele îmi erau obosite și se afundau în noroi. 

În jur de ora 08:30, după 1 oră de alergare, am început să resimt căldura și deja mă gândeam cum să o combat în timpul cursei: „gheață, mai multe lichide, echipament light” erau câteva idei.

Alergarea s-a încheiat cu o baie în Lambada, lagună pe Enipeus, râul ce trece prin Litochoro. Apa era atât de rece, încât abia îmi puteam ține picioarele în ea. Mi-ar fi plăcut să împart singurătatea cu M. 

Ziua 5 și 6

„Două zile de relaxare”

În faza asta, cu 9 zile rămase până la concurs,  pauza este mai importantă decât orice antrenament. Este ca spațiul dintre cuvintele unui roman, este momentul ca musculatura să se relaxeze, ca glicogenul să se regenereze. Este momentul pentru un shift de pe focusul antrenamentelor către focusul strategiei de concurs. 

Marea, lagunele și Greg, polonezul, mi-au ținut companie. 

A fost momentul când am îndrăznit să fac un masaj „cu de toate” la Evanghelia – o fizioterapeută ce-și făcea singură uleiurile esențiale. 

Ea m-a tratat cu acupunctură, electrostimulare, cupping. Un meniu complet pentru a mă relaxa și a mă pregăti pentru alergările următoare. Apoi am tăiat-o către mare, care era la doar 5 kilometri. Mi-am rezervat o zi să nu fac nimic. Când a fost ultima dată în care nu ai făcut nimic?

Ziua 7 și 8

„Recunoaștere Ayanis – Livadachi-Prionia, Prionia-Litochoro”

Costase 40 de euro, dar a meritat – masajul și-a făcut efectul. Următoarea zi a fost o zi cu puțini nori pe cer. O zi în care simți că piesele puzzle-ului se potrivesc. Că planul prinde contur.

Am simțit că e o zi bună încă din primele minute ale alergării. Aveam picioare ușoare și chef de treabă.  Atât „în sus”, cât și pe porțiunile de fals plat sau pe coborârile tehnice. Am făcut urcarea de 10 kilometri cu 1800+ în mai puțin de 1h50. Un timp pe care visasem să-l fac și în concurs. 

Am încheiat antrenamentul cu o „fasolada” la Prionia (km 95) și cu o baie în laguna din spatele casei. Apa mi s-a părut mai primitoare decât prima dată, nu mă mai dureau tălpile picioarelor de la cât de rece era.

În copilărie am învățat să „sar în cap” într-un  lac, la Unex, și mi-am perfecționat stilul în Deltă. Săream de pe o salcie, și pentru că aveam chelie, ieșeam cu mâl pe creștet.

Laguna din Litochoro avea o piatră de 3 metri care era numai bună să-mi exersez skills-urile dobândite pe vremea când mi se spunea Mowgli. Dar în săritura mea de aproape nota 10, am reușit să îmi tensionez un mușchi din zona gâtului. 

Ziua următoare am alergat ultimii 13 kilometri ai traseului.

Ultima porțiune te plimbă de-a lungul râului Enipeus, pe cel mai popular drum de munte din Grecia, E4, ce leagă Litochoro de cele mai înalte culmi ale Olympusului. Traversezi râul pe două podețe de lemn. 

Atunci când te aștepți mai puțin, ruta cotește dreapta și din senin apar ultimele două urcări care te vor provoca să storci din tine și ultimele picături de glicogen.

În antrenament am alergat ultimii 13 kilometri în aproximativ 1 oră 30 minute, însă știam că în timpul concursului va dura mai mult. 

Oare cum mă voi simți pe bucata asta de traseu? Oare voi mai putea alerga? Oare voi mai putea mânca? Ce am să mă fac dacă voi fi pe locul 1 sau pe 3? Voi trage de mine până la finish sau mă voi mulțumi cu atât? 

Aveam să-mi răspund la aceste întrebări în câteva zile. 

Cauți un plan de antrenament?

Antrenează-te după un plan special conceput pentru tine

Pre-cursă

Un ultramaraton este diferit de oricare altă competiție de alergare, pentru că în pregătirea lui sunt implicați mai mulți factori. 

Pe lângă un plan bun de antrenament, este indicat să te ocupi de recunoașterea traseului, să ai pus la punct un plan de nutriție diversificat, compatibil cu distanța, gusturile și puterile stomacului tău.

Cu o zi înainte de concurs, am făcut o mică ședință tehnică pentru pregătirea nutriției și a echipamentului, atât pentru mine, cât și pentru alți doi alergători români, Peter și Vlad.

Echipa ce m-a ajutat a fost formată din Ergo și M.. Ergo mi-a eficientizat fiecare aspect al echipamentului și al nutriției. Mi-a băgat gelurile în pungi și electrolitii în degete de mănuși fără talc. 

Ajutorul lor de la kilometrul 47, respectiv 75 și 91 urma să fie de neprețuit. Am stabilit fiecare detaliu, fiecare punguță ce voiam să o primesc pentru cele 3 locații unde aveam să ne întâlnim. 

Pentru a mă simți cât mai fresh la linia de start, trebuie să apuc să dorm în timpul zilei. Am reușit să ațipesc în două reprize scurte. Între 15:30 -16:45 nu am simțit că am atins o stare produndă de somn, dar între 20:30-21:45 am sforăit și am lăsat chiar și urme de bale pe perna ce o îmbrățișam.

Cu toate detaliile puse la punct și vreo două 2 de somn din ultimele 18, eram gata să încep călătoria de 105 kilometri. 

Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Kit-Olympus Mithycal Trail
M. & BiB la Olympus Mithycal Trail

 0 – 25 km, 3002 m+

00:00-03:45

Start -Apostolidis

Startul a fost stabilit la 00:00. Concurenții urmau să plece în funcție de punctajul lor ITRA. Eu eram al 2-lea pe listă, la egalitate de puncte cu un grec, Fotis. 

Mă încălzesc circa 15 minute cu o alergare ușoară și mă așez la start cu o peliculă subțire de transpirație pe brațe și pe frunte. 

Spre surprinderea mea, sunt primul, aflu că francezul cu cel mai mare punctaj ITRA nu găsise avion să ia start-ul la cursă.

În primul kilometru, sunt prins de Fotis, cel cu 838 puncte ITRA, și Moysis, câștigătorul ediției anterioare și deținătorul recordului de 14h20 minute al traseului.

Sunt în urcare și îmi spun că mai am 104 kilometri în care-i pot depăși. Continui urcarea în ritmul meu și mă bucur că totuși am luat bețele cu mine. Sunt cele mai ușoare bețe de pe piață, cu doar câteva grame mai ușoare ca ale mele, dar simt diferența.  

Ajuns la CP-ul de la km 4, îmi umplu cele 2 flask-uri, beau 3 pastile de electroliti (conform planului), îmi bag bețele în desagă și încep să alerg. 

Am vizualizat toate astea înainte să le execut. Îmi repet în gând mișcările, iar când ajung în CP, le pun în practică. Acest exercițiu mă ajută să am un timp cât mai mic în check-point, să fiu cât mai eficient și să fac o diferență între mine și ceilalți alergători. 

La kilometrul 12 îl prind pe Moysis și alerg cu el circa 2 kilometri. Ajungem împreună la Koromila, kilometrul 14. Voluntarii sunt călare pe el să-l ajute, dar pe mine mă lasă să mă descurc singur. Cred că nu se vedea pe fața mea cât de grăbit eram. 

Am nevoie doar de apă în cele două flask-uri și am plecat, îmi zic în gând. Dar nu ar fi ajutat nici dacă le ziceam răstit în românește. Ei mă întreabă de unde sunt. Fără chef de small-talk, le zic un scurt Romania. Îmi îndes flask-urile în cele două buzunare frontale și încep urcarea cu un power hike. 

Urcarea de km 14 la km 25 are porțiuni alergabile, pe care e bine să le cunoști. Mă simt mult mai bine și mai odihnit decât atunci când am făcut aceeași secțiune în antrenament. Anticipez pe unde trebuie să alerg și merge cu un ritm susținut pe urcările mai abrupte. Sunt mulțumit de mine, pentru că m-am distanțat de locul 3 cu 4 minute și în mintea mea mă apropii de locul 1. Dar, în realitate nu e deloc așa. Fotis, care m-a depășit la kilometrul 1, are 8 minute avans la kilometrul 14. 

Petrostrougka e la km 19. De aici începe altitudinea, iar alergarea devine din ce în ce mai dificilă. Sunt în grafic cu timpul meu, dar nu mă apropii de locul 1. 

La kilometrul 25, la Apostolidis, cabana de la altitudinea cea mai mare (2697m), Fotis are un avans de 10 minute și altitudinea începea să mă amețească.

Olympus Mithycal Trail 2020
Start Olympus Mithycal Trail 2020

km 25 – km 50

Apostolidis-
Bichtesi

La check-point îmi umplu flaskurile cu apă și ies în grabă. Respir forțat pentru a-mi oxigena mușchii și creierul și încerc să mențin un ritm bun de alergare. 

Kilometrii trec destul de greu, dar totuși trec. Ajung la cea mai solicitantă urcare din traseu. Pe profil pare o glumă, dar sunt  1.5km cu 400+ de la 2500m la 2900m. 

Pentru următoarele 25 de minute o dau la pas. Pe vârful Skolio, îmi las geaca de ploaie și mănușile și aflu că Fotis are 15 minute avans. Avea să fie și cea mai mare diferență de timp dintre noi. Cu alte cuvinte, când eu am ajuns pe Skolio, el era cu 2 kilometri în față.

De acum începe vânătoarea. Nu mai suntem doi alergători la un concurs în Grecia. Suntem vânător și vânat, iar viața noastră depinde de cât de bine ne fugărim unul pe celălalt. Astea toate – în capul meu.

Pe prima coborâre îmi simt genunchii tensionați, mai obosiți ca niciodată. Mă doare meniscul și-mi simt mușchii greoi. Să fie de la oxigenul limitat? Să fie de la tipul diferit de efort, necesar coborârilor? Nu știu. Ce știu este că nu vreau să alerg următorii 70 de kilometri cu feeling-ul ăsta. 

Inspir-expir puternic, diafragmatic, pun un pas de alergare în fața celuilalt și durerea începe să dispară. 

Sunt la kilometrul 31, pe o coborâre ciudat de abruptă.  Soarele răsărind luminează luna din dreapta, de parcă ceva din ea sângerează. 

Zic un „wow” în gând și continui să alerg. Pentru asta sunt acum aici, și nu să admir peisaje de parcă aș fi la un muzeu. 

Vine un alt CP, tot fără echipa mea de suport. Planul e simplu: apă, gel, electroliți și răsărit. 

Dau drumul la motoare către kilometrul 50 și reușesc să mă apropii la 8 minute de locul 1. 

Planul funcționează.

Apostolidis, Kilometrul 25

km 50 – km 75

Bichtesi-
Ayanis

Ajung la Bichtesi – primul CP în care mă întâlnesc cu Ergo și M. – și mă așez pe scaunul de pescar adus de Ergo.

Dau raportul: „Spring-urile nu intră, vreau doar flask-ul cu geluri GU, shot-ul de ghimbir și gheață la TO GO. Aici vreau electroliții, sucul de portocale cu sare”.

E bine să ai de unde alege. 

Ei se adaptează.

Beau sucul de portocale. 

ȘI ELECTROLIȚII! aproape că strig la ei.

După nici două minute, mă ridic. Îmi iau ochelarii și buff-ul de pus pe cap, gheață într-un alt buff, pe care Ergo mi-l leagă cu un șiret în jurul gâtului.

Simt cum senzația de prospețime îmi invadează tot corpul. Pielea mi se face de găină și simt cum mă alimentează un val neașteptat de energie. 

Sunt la kilometrul 50 și mă simt mai fresh decât la începutul cursei – asta e puterea unui check-point reușit.

Pentru că e cea mai alergabilă porțiune din traseu, îmi propun să să fie și cea mai rapidă, însă chiar dacă alerg cât pot de tare, rămâne prioritar să mă alimentez. 

Încep să alerg de parcă cel din fața mea mi-a furat bicicleta. Din 20 în 20 de minute sug din flask-ul cu geluri și omogenizez de fiecare dată cu o gură mare de apă. Sunt precis ca o rețetă de-a Jamilei.

Mușchii funcționează atât timp cât sunt alimentați corespunzător. Mi-am dat silința în acest sens, și chiar dacă deja sunt 25 de grade, simt că planul de acasă, de această dată, funcționează.

Kilometrul 65

km 75 – km 95

Ayanis-
Prionia

După alte 2 ore și 20 de minute de alergare, îmi revăd echipa, pe Ergo și pe M. Chiar dacă eu alerg de mai bine de 8 ore, au avut, ca de fiecare dată, și ei cursa lor.

În concurs, alergătorii trec prin deshidratare, greutatea efortului și a durerii, dar prezența echipei de suport face ca această luptă să fie îndulcită. 

Iar ei se luptă cu incertitudinea, dacă vor ajunge în timp util la locul și ora stabilită, cu respectarea planului de acasă, cu adaptare la nevoile mele. 

La kilometrul 75 sunt obosit, dar cu rezerve de energie. La ieșirea din check-point, caut gelurile GU și-mi îndes o doză de Cola într-un buzunar frontal, alături de gheață. Îmi iau și 1.5 litri de apă cu mine, căci urmeză o urcare mai lungă de 2 ore. 

Chiar dacă rucsacul s-a îngreunat, a fost o decizie bună. Ritmul este unul de mers, cu porțiuni scurte de alergare. Totul parcă se desfășoară în slow motion, însă eu sunt cel care are un ritm greoi. 

Întreb la fiecare CP de Fotis, însă acesta își menține avansul de 10 minute. 

Încep să realizez, să mă conving. 

Eu, el și ceilalți alergători nu suntem vânat sau vânător. Suntem oameni care vrem să facem traseul cât mai repede posibil. Ne-am antrenat, ne-am pregătit fiecare în stilul nostru să parcurgem distanța dintre start și finish. Să ne luptăm cu respirația greoaie cauzată de urcări, să înfruntăm tensiunile, durerile musculare pricinuite de coborâri. 

Nu suntem adversari. 

În toată treaba asta, suntem colegi, căci avem mult mai multe puncte în comun decât lucruri ce ne diferențiază.

Urcare Livadachi, kilometrul 80

km 90 – km 105

Prionia-
Finish

Mindset-ul meu se schimbase. Nu-mi mai doresc să alerg după Fotis, dar îmi doresc un timp cât mai bun. Am încetat să-l mai hăituiesc, dar am continuat să mă hăituiesc pe mine însumi.

Ajung la ultimul check-point unde pot să mă întâlnesc cu echipa. Unde mă pot ajuta, unde îmi pot da un restart. 

Ajuns la Prionia (km 95), mă așez pe scaunul de pescar și îmi iau 3 minute de relaxare. Beau 2 sticluțe de lapte cu cacao și îmi rezerv timp de  povestit.

M. îmi spune cu zâmbetul pe buze că am 12 minute în avans față de planul meu de acasă (de 13 ore 45 minute ca timp total de cursă). Sunt mulțumit.

La fel și ea, căci a prins încredere în mine. La cum arăt, crede cu tărie că voi duce cursa la capăt.  „Vreau doar să ajungi la finish”, îmi spusese înainte de start.

Pentru ultimii 13 kilometri mi-am propus să alerg într-o viteză de croazieră. Fără hăituială. Relaxat și cu zâmbetul pe buze.

Plec cu 1 litru de apă și doza de Cola regulamentară la buzunar, cu gândul să o desfac în vârful ultimei coborâri, pentru a sărbători orele de alergare.

Mențin ritmul lent. Kilometrii trec greu. Sunt la km 95 și mă întreb dacă aș mai fi dus alți 90 de kilometri? Probabil că da, însă sunt fericit că finalul este aproape.

Trec și ultimele două urcări care par nesemnificative din profil, dar care îți storc energia. Desfac doza de Cola și din 3 înghițituri o fac să dispară. A intrat ca apa în nisip.

Ultima coborâre o abordez cu gândul să nu mă accidentez și să nu-mi dau daună prea mare, iar cu 1 kilometru înainte de finish am parte de o surpriză.

Fata din CP îmi spune că sunt primul!

Sunt intrigat, nedumerit de situația creată. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu Fotis. Mi s-a spus că a rătăcit drumul. Bănuiesc că e undeva în spatele meu. Dau de un tip ce voia să mă filmeze și de Ergo, care-mi spune să trag tare că alerg pentru record. Îl întreb de Fotis și atunci aflu că a ajuns deja la finish, dar pe altă rută. 

Nu înțeleg mai nimic.

Nedumerit, alerg ultimii 800m. Trec linia de finish cu gândul că am făcut o cursă bună.

Lazaros îmi spune „Even if you came second, you are the first and you have the course record because Fotis had come on another road!”.

Finish Olympus Mithycal Trail 2020

Cauți un antrenor de alergare?

Antrenează-te cu robert hajnal 

locul 2 la UTMB-UL DIN 2018

Locul 1 la Olympus Mithycal trail

Organizator Olympus Mithtycal Trail

Lazaros Rigos

Lazaros este Lucian Clinciu al Greciei. 

A primit cetățenia de „munțoman” direct de la zei datorită dragostei de munte. Atent, face tot posibilul  ca alergătorii să aibă o experiență inedită. Atât înainte cât și pe durata și după concurs. 

Cu 10 zile înainte de start a urcat apă cu măgari. A distribuit fotografii pe Social Media, a curățat potecile concursului, a marcat traseul.

M-a întâmpinat de cum am ajuns pe străzile din Litochoro. S-a ocupat de curățarea potecilor cu c

 

Fondatorul primului maraton montan din Grecia. 

 

Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986
Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986
Publicat pe Lasă un comentariu

Cum îmi setez Zonele de Puls de efort cu ajutorul testului contratimp de 25 minute, ca alergător.

  • Pentru ciclism, alergare și înot, va trebui să îți determini pragul lactat prin efectuarea unui test contratimp de 25 de minute.
  • După ce ți-ai stabilit pragul lactat, poți introduce valorile țintă (în termeni de ritm cardiac, putere sau ritm) în TrainingPeaks.
  • Acest lucru îți va permite să-ți planifici intensitatea antrenamentelor pentru a-ți atinge obiectivele fără a te epuiza.
  • De asemenea, vei putea să-ți urmărești cu exactitate condiția fizică, forma și oboseala folosind scorul de stres de antrenament bazat pe pragul lactat (TSS) și graficul de gestionare a performanței.

Probabil că ai auzit sportivi discutând despre zonele lor efort atunci când descriu antrenamentele. Este ușor să respingi discuțiile despre zone ca fiind doar un limbaj „pompos” de anduranță, dar nu ar trebui să o faci. 

Dacă dorești să ajungi mai în formă, mai rapid, trebuie să știi ce sunt zonele și cum să le folosești

Ce sunt Zonele de Efort?

Pentru a specifica exact cât de tare să te antrenezi într-un sport, poți împărți eforturile în niveluri, sau zone, de la extrem de ușor la extrem de dificil. Există multe sisteme de zone, dar ceea ce au în comun (aproape) toate acestea este că aleg un parametru (cum ar fi ritmul cardiac, puterea sau ritmul) și îl folosesc pentru a descrie diferite grade de intensitate a antrenamentului ca procent dintr-un prag. 

Pragul se referă la „pragul lactat” sau la punctul în care corpul tău trece de la aerobic (efort aerob) la anaerobic (efort anaerob). Sub pragul lactat este în general efortul ușor, iar efortul intens și mai scurt te împinge peste prag. Dacă îți cunoști pragul și zonele corespunzătoare, poți viza intensități și durate specifice pentru un beneficiu fiziologic maxim.

Cum îți setezi zonele de efort?

Primul pas pentru configurarea zonelor de efort este să-ți determini pragul lactat. Nu sări peste acest pas!

Fiecare atlet va avea un prag diferit, iar acesta este necesar pentru ca TrainingPeaks să calculeze parametri importanți, cum ar fi Training Stress Score (TSS), care îțiva spune cât de dure sunt antrenamentele tale.

Dacă nu ești sigur cum să îți găsești și stabilești pragul, nu-ți fă griji! Acest articol te va ajuta să începi. 

Odată ce ți-ai determinat pragul, este timpul să îți setezi zonele în TrainingPeaks, care, din nou, se bazează pe procentaje din pragul tău lactat.

Tu sau antrenorul tău puteți efectua calculele, sau TrainingPeaks le poate face pentru tine.

Iată câteva instrucțiuni pas cu pas despre cum să-ți setezi zonele. 

  1. Deschide aplicația mobilă TrainingPeaks
  2. Click pe setări
  3. Click pe zone
  4. Alege fie ritmul cardiac, fie ritmul, fie puterea
  5. Introdu valoarea de prag lactat
  6. Alege „Calculate New Zones”, click pe „more”.
  7. Se vor afișa noul prag și noile zone;

TrainingPeaks oferă mai multe sisteme de zone bazate pe diverse metodologii. Iată câteva modalități de a-l alege pe cel potrivit pentru tine:

  • Dacă ai achiziționat un plan de antrenament, utilizează sistemul de zone recomandat în acel plan.
  • Dacă ai un antrenor, întrebă-l ce sistem folosește.
  • Dacă te antrenezi singur, analizează acest articol pentru a afla mai multe despre diferitele calcule ale sistemului de zone și selectează-l pe cel care ți se pare cel mai bun! 

Odată ce ți-ai stabilit zonele, ești gata să faci antrenamente structurate cu încrederea că mergi suficient de tare (sau ușor) pentru a-ți atinge obiectivele!

Mai jos poți afla mai multe despre metodologia originală TrainingPeaks din spatele zonelor și despre cum să le ajustezi pe fiecare pentru sportul și parametrii tăi preferați.

Cele ce urmează au fost publicate inițial pe TrainingBible.com, pe blogul lui Joe Friel. Copyright 2009 de Joe Friel.

Setarea zonelor de ritm cardiac (alergare și ciclism)

Pasul 1

Determină-ți ritmul cardiac de prag lactat (LTHR) cu un test contratimp de 25 minute. (Nu folosi 220 minus vârsta ta pentru a găsi frecvența cardiacă maximă, deoarece este la fel de probabil să fie greșit ca și corect).

Acest test LTHR se face cel mai bine la începutul perioadelor de bază și de construire.

Pentru a-ți găsi LTHR-ul, fă o probă de 25 de minute de unul singur (fără parteneri de antrenament și nu în cadrul unei curse). Din nou, ar trebui făcut ca și cum ar fi o cursă pentru toate cele 25 de minute. Dar la 5 minute de la începerea testului, apasă butonul de „lap” de pe monitorul de ritm cardiac.

Când ai terminat, uită-te pentru a vedea care a fost ritmul cardiac mediu pentru ultimele 20 de minute.

Acel număr este o aproximare a LTHR-ului tău.

O întrebare frecventă este dacă ar trebui să mergi tare în primele 10 minute. Răspunsul este: “Da, dă din greu pentru toate cele 30 de minute”. Dar ține cont de faptul că majoritatea persoanelor care fac acest test merg prea tare în primele minute și apoi încetinesc treptat pentru restul. Acest lucru îți va da rezultate inexacte. Cu cât faci acest test de mai multe ori, cu atât mai precis va deveni probabil LTHR-ul tău, deoarece vei învăța să pleci pe ritmul potrivit de la început.

Pasul 2

Introdu valoarea de prag în contul tău TrainingPeaks.

TrainingPeaks îți permite să îți calculezi zonele de ritm cardiac pentru multe sporturi de anduranță diferite. Pentru triatloniști, este important să îți setezi pragul atât pentru bicicletă, cât și pentru alergare, deoarece zonele tale pentru fiecare vor fi ușor diferite. Atunci când îți încarci antrenamentul, TrainingPeaks va folosi automat zonele pentru acel sport.

Dacă nu ai un cont TrainingPeaks, poți folosi următorul ghid pentru a stabili fiecare zonă în funcție de sport.

Zone de alergare

Zona 1 – Mai puțin de 85% din LTHR

Zona 2 – Între 85% și 89% din LTHR

Zona 3 – Între 90% și 94% din LTHR

Zona 4 – 95% până la 99% din LTHR

Zona 5a – 100% până la 102% din LTHR

Zona 5b – 103% până la 106% din LTHR

Zona 5c – Mai mult de 106% din LTHR

Zone de biciclete

Zona 1 – Mai puțin de 81% din LTHR

Zona 2 – Între 81% și 89% din LTHR

Zona 3 – Între 90% și 93% din LTHR

Zona 4 – Între 94% și 99% din LTHR

Zona 5a – 100% până la 102% din LTHR

Zona 5b – 103% până la 106% din LTHR

Zona 5c – Mai mult de 106% din LTHR

Setarea zonelor de putere (ciclism)

Pasul 1

Stabilește pragul funcțional de putere (FTP). Utilizează același test de 30 de minute de contratimp de mai sus pentru LTHR pentru a-ți determina FTP. Singura diferență este că puterea medie pentru toate cele 30 de minute este o aproximare a FTPw (nu ultimele 20 de minute). Acest lucru se poate face pe șosea sau pe un trainer de interior. Șoseaua va da, în general, rezultate mai bune, atâta timp cât este relativ plană și lipsită de stoăuri și trafic intens (ține capul sus, deoarece contratimpul cu capul în jos este foarte periculos).

Ca și în cazul testării LTHR, cu cât faci acest test de mai multe ori, cu atât mai precise vor deveni rezultatele, deoarece există o curbă de învățare asociată cu un astfel de efort. Cel mai bine se face la începutul perioadei de bază și apoi la fiecare 4 până la 6 săptămâni după aceea. Cu cât faci acest test de mai multe ori, cu atât mai precis va deveni FTPw.

Etapa 2

Setează-ți zonele de antrenament de putere în TrainingPeaks. 

Sportivii care nu au un cont TrainingPeaks pot folosi următoarele zone din Training and Racing With a Power Meter, de Hunter Allen și Andrew Coggan.

Zona 1 – Mai puțin de 55% din FTPw

Zona 2 – Între 55% și 74% din FTPw

Zona 3 – Între 75% și 89% din FTPw

Zona 4 – 90% până la 104% din FTPw

Zona 5 – Între 105% și 120% din FTPw

Zona 6 – Mai mult de 120% din FTPw

Ai alte întrebări și obiectie îndrăznețe?

Stabilește un call gratuit

Vezi și ceilalți pași din acest
#handbook

Course 2

How to build a successful email newsletter

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. aulla sit amet magna sodales, interdum tortor etlert of dictum mauris loean ultricies lectus quis gravida urna interdum quam bibend.

How to build a successful email newsletter

5 lessons - 4:11 hours
View Course

Course 3

How to use online reviews to boost your business

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. aulla sit amet magna sodales, interdum tortor etlert of dictum mauris loean ultricies lectus quis gravida urna interdum quam bibend.

How to use online reviews to boost your business

5 lessons - 4:11 hours
View Course
Publicat pe Lasă un comentariu

Cele mai frecvente întrebări ale unui alergător începător

Cele mai frecvente întrebări ale unui alergător începător

Te-ai apucat recent de alergare? Citește în acest articol răspunsul celor mai frecvente întrebări la inceputul carierei de alergator.

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.

În primii ani de alergare, cu toții aveam mai multe întrebări decât răspunsuri. Alergarea este un sport aparent simplu la suprafață, dar pentru o evoluție cât mai bună, cu multe aspecte de care să ții. Mai jos m-am gândit la cele mai frecvente întrebări care pot apărea la începutul carierei de alergător a fiecărei persoane. Evident, întrebările vin la pachet cu răspunsuri.

Antrenament

1. Cât de mult să mă antrenez în săptămâna cursei?

Săptămâna cursei este în general de relaxare, celebra „descărcare” sau „taper-ul” de  înainte de concurs. Antrenamente ușoare, scurte, pentru menținerea tonusului muscular. Se poate adăuga și o sesiune de intervale scurte, dar antrenamentul nu ar trebui resimțit ca fiind foarte solicitant.

2. Ce warm up (încălzire) să fac înainte de concurs?

Depinde. Cu cât cursa e mai lungă, cu atât încălzirea e mai scurtă. Exemple:

  1.  Concurs peste 2h: stretching ușor dinamic, 10min alergare ușoară;
  2. Concurs sub 2h: stretching ușor dinamic, 15min alergare ușoară, 1 serie de 4 Exerciții din Școala Alergării, 4 lansate.

Încălzirea diferă de nivelul la care se află fiecare alergător, astfel că ea poate să fie mai lungă sau scurtă față de exemplele de mai sus.

3. Are sens să mai fac cool down (încheiere) după ce am alergat deja 3h?

Și da și nu. Dacă ai avut un finish în forță, ultimii 500m fiind aproape ca într-un sprint, atunci are sens să faci 10min de alergare ușoară și stretching static. Dacă ai avut un finish relaxat, atunci poate fi suficient să acorzi 20min stretching-ului. 

stretching

Alimentație

1. Ar trebui să mănânc ceva diferit în săptămâna cursei?

În principiu nu, mănânci alimentele cu care ești obișnuit. Dacă știi că faci diverse excese: alcool, dulciuri, prea multă carne, ar fi bine să fie reduse până la 0. Astfel te odihnești mai bine și ai un stomac bine funcțional în timpul cursei. Unele persoane scot glutenul de exemplu, dar fiecare știe cu ce îi merge bine. 🙂

2. Ce să mănânc cu o seară înainte și cu cât timp înainte de culcare?

Probabil că te gândești puțin și la carbo loading. Cel mai ok este să mănânci ușor mai mulți carbohidrați începând cu câteva zile înainte de concurs, nu să pui accentul pe seara de dinaintea cursei. În acea seară poți mânca ușor, pentru o digestie cât mai… ușoară. Cartofi / orez cu pește, paste cu sos de roșii parmesan și busuioc, mămăligă cu brânză. Just keep it simple și cu grăsimi și fibre reduse. Porția de mâncare medie, iar cina luată cu 2-3h înainte de culcare. Nu trebuie să te culci flămând, dar nici sătul.

3. Cu cât timp înainte să mă trezesc și ce să mănânc în dimineața cursei?

În general, cu 2-3h, iar cantitatea de mâncare variază în funcție de fiecare persoană în parte. Unii se pot simți bine cu jumătate de banană și un biscuite, alții cu 2 sandwish-uri cu Nutella și unt de arahide, o banană si un latte. Mâncarea în dimineața cursei este extrem de particularizată și ea trebuie testată înainte de concurs, înainte de antrenamentele de weekend, precum cele de tempo sau long run. Evident, dacă un concurs, în general ultra, are startul la 04:00 dimineața, atunci și trezirea poate este mai aproape de ora cursei, iar mâncarea este mai puțină.

În dimineața cursei, alimentația ar trebui gândită astfel: low protein, low fat, high carbs, medium fibre.

micdejunsportiv

Echipament

1. Să port pantofi noi la concurs astfel încât să fie în starea cea mai bună?

Regula de aur a zilei de concurs: ”Nimic nou în ziua cursei!”. Chiar dacă pantofii noi se simt extraordinar, este nevoie să ai câteva ture de purtare înainte de concurs, iar subiectul cred că e de interes, poate o să fie tema unui articol viitor. Protocol de inaugurare pantofi noi de cursă:

  1. Stat prin casă cu ei.
  2. Ieșit până la Lidl (Lidl sponsor us!!!), plimbare de maxim 1:30h.
  3. Un antrenament de alergare ușoară, maxim 1h.
  4. Un antrenament intens, maxim 1:30h.

Eu unul cel puțin, abia după acest proces mă simt safe să port o pereche nouă de pantofi în concurs. Aici găsești o mulțime de variante de pantofi de alergare și echipamente de cea mai înaltă calitate.

2. Îmi iau brâu sau vestă?

Dacă tot echipamentul îți încape în brâu, cel mai probabil e alegerea corectă.

3. Cum îmi aranjez echipamentul cât mai ok?

Jacheta trebuie împachetată cât mai bine, și ca să nu prindă iar volum, se poate ține sub tensiune cu ajutorul elasticelor. Gelurile / batoanele pot fi puse în punguțe pe care să scrii ora la care le iei. Cu cât devine cursa mai lungă, cu atât sunt mai multe aspecte de care să ții cont.

4. Cum să mă îmbrac?

În general, regula din antrenamente spune astfel:

– dacă ai antrenament ușor, te îmbraci ca și cum ar fi cu 10-15 grade mai mult;

– dacă ai antrenament tare, 15-20 grade.

Deci la nivel de curse, la 10 grade, te poți îmbrăca ca și cum ar fi 25 afară și ai ieși la plimbare, de exemplu pantaloni scurți si o bluză subțire cu mânecă lungă. Dar trebuie luată în calcul și umiditatea, vântul și dacă ajungi la altitudini înalte, unde cel mai probabil e bine să ai jacheta la tine, deoarece vremea poate fi schimbătoare.

5. În echipamentul obligatoriu scrie de jacheta de ploaie, dar m-am uitat pe prognoza meteo și e vreme bună. Are sens să o mai iau?

Echipamentul obligatoriu se ia și cam asta e toată discuția. Nu contează că uneori pare că nu-și are sensul, frumos este să ne supunem cu toții regulilor, astfel încât ”bătălia” să fie de la egal la egal. Sunt curse de ultra unde cântă păsărelele de la start la finish (mai puțin noaptea, majoritatea dorm), și semi-uri unde parcă se dezlănțuie iadul, în 30min treci de la puțin înnorat, cer negru, grindină și real feel cu 20 grade mai mic. Știu că pare greu de crezut, dar pe munte conduita preventivă primează.

6. Cu ce încălțăminte să alerg?

Cursele de șosea cu pantofi de alergare de curse de șosea: există pantofi potriviți până la 42km, și alții de la maraton în sus. Race shoes se numesc ei și e bine să fie folosiți mai ales în concurs și antrenamentele cheie pre-race.

La montan se complică treaba: pantofii nu sunt diferiți doar prin distanța recomandată de utilizare: curse scurte/lungi, ci și pentru tipul de teren: tehnic și netehnic (alergabil?). Astfel că dacă am merge ca la carte, am avea 4 tipuri de categorii: alergabil scurt / lung, tehnic scurt / lung. Adevărul e că în general e mai comod să ai 2 perechi, ambele pentru distanțe lungi, una pentru tehnic, cealaltă pentru easy trail.

Pentru început, dacă te afli în fața dilemei ”Ce pereche să-mi cumpăr prima dată?”, află că există și categoria de pantofi all rounder, adică cumva buni la tot. Nu au ei cele mai bune crampoane pentru tehnic, și nici lejeritatea unui pantof de montan gândit pentru easy trail, dar te descurci în principiu cu ei în orice condiții.

pantofi alergare Altra

Nutriția în timpul cursei

1. Câte geluri să iau în timpul concursului?

Este una dintre întrebările recurente, dar cu unul dintre cele mai dificile răspunsuri, pentru că este un lucru particularizat de la persoană la persoană. Așa cum antrenezi picioarele și inima pentru a susține efortul ridicat, așa se antrenează și tot procesul de consumare a carbohidraților, sub orice formă ar fi ei (lichid, gel, solid) în timpul efortului. Este unul dintre lucrurile pe care pun foarte mult accent în procesul de antrenament, și dacă vrei să pună cineva presiune constant pe tine să consumi geluri în timpul long run-urilor, poți să alegi să îți iei unul dintre antrenorii TrailRunning Academy.

Lăsând gluma și reclama semi-ascunsă la o parte, cea mai generală recomandare pe care o pot face este: încearcă să consumi un gel o dată la 30-40min, alături de 300-400ml de lichide în sezonul rece și până la 700-800ml în sezonul cald, în cursele mai lungi de 75 minute.

2. Să iau și batoane, sau doar geluri? Să mă folosesc de puncte?

Dacă cursa are peste 3h, poți alterna 1 baton cu 1 gel în fiecare oră. Ideea e relativ simplă: cu cât e cursa mai lungă, cu atât alergi la pulsații mai scăzute, astfel că poți digera mâncare din ce în ce mai solidă.

Poți să te folosești de puncte pentru a face refill-ul la apă, pentru a scăpa de ambalajele de la geluri și ca să te alimentezi cu ceea ce ai specificat în planul cursei. Dacă cursa e de 2h, am făcut un plan de geluri, și deodată apare slănină în puncte, desigur, îți poți satisface pofta, dar probabil nu o să te ajute să alergi mai repede. 😀

nutritie ultramaraton

Abordarea tactică a cursei

1. M-am uitat pe site dar încă nu îmi dau seama cum e traseul. Ce sfaturi ai pentru a menține un pace bun?

La început pot să fie destul de multe informații, dar e bine să le iei pe rând: vezi care este distanța exactă  a traseului, câte urcări există, unde sunt punctele de alimentare șamd. Dacă ai mai fost și la alte concursuri și ai observat că te afli undeva pe la jumătatea clasamentului, e probabil să ajungi cam tot pe acolo la finish și la această cursă, poate puțin mai în față, dacă te-ai antrenat mai bine în ultima perioadă. Te poți deci uita cam care este timpul celor de la jumătatea clasamentului și astfel să-ți faci o idee pe unde o să te situezi ca timp.

2. Cu ce pace ar trebui să încep?

Dacă vorbim de curse mai lungi de 10km, în caz că începi să gâfâi și simți oboseală încă din primul km, probabil că alergi prea tare. Ritmul trebuie să fie unul ușor-moderat la începutul cursei, și mai ales dacă există mai mult de o urcare, trebuie să-ți conservi resurse până la urcarea finală.

Dacă faci încălzirea specificată la începutul articolului o să-ți fie mai ușor să treci peste criza de adaptare la efort, și să poți pleca la un ritm destul de susținut, fără să devină în scurt timp epuizant.

3. Ce sfaturi ai pentru a putea scoate din mine ce e mai bun la concurs?

Toate sfaturile le poți afla pe parcursul colaborării noastre. Află mai multe detalii de aici.

 

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Andrei Ivanescu - Antrenor alergare

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

De pe blog.

Citește și:

Publicat pe Lasă un comentariu

Feedback Post-Curse Marius Iorga

Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Feedback Post-Curse Marius Iorga

Curse

Articol pentru membrii Elite

Gratuit primele 15 zile apoi:

Ai cont si abonament activ? Login

Articol scris de:

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea. Locul 2 UTMB in 2018, 862 ITRA points.
Publicat pe Lasă un comentariu

Muscular Endurance (ME) sau Anduranța Musculară Tot ce trebuie să știi!

Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Muscular Endurance (ME) sau Anduranța Musculară Tot ce trebuie să știi!

De ce unii alergători pot urca 1.000 de metri în alergare în 35-40 minute, în timp ce alții se chinuie cu aceași diferență de nivel pentru câteva ore?

Articol pentru membrii Elite

Gratuit primele 15 zile apoi:

Ai cont si abonament activ? Login

Articol scris de:

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea. Locul 2 UTMB in 2018, 862 ITRA points.
De pe blog.

Citește și:

Publicat pe Lasă un comentariu

Cât de importantă este diversificarea pantofilor de alergare?

Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Cât de importantă este diversificarea pantofilor de alergare?

Plecând de la o postare făcută de Robert și un comentariu adăugat de mine, am observat că subiectul este unul de interes, astfel încât de ce să nu-i dedicăm un articol întreg.
Diversificarea pantofilor de alergare

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.

Adevărul e că tips and trick-urile astea le-am învățat o dată ce am devenit sponsorizat de un brand de încălțăminte sportivă, n-o să dau nume (Hoka) și din discuții în discuții, am înțeles motivele pentru care diversificarea pantofilor este importantă. Astfel poți face diferența între:
– un antrenament reușit / nereușit;
– picioare mai odihnite / obosite;
– risc mai redus / crescut de accidentare;
– durabilitate mai mare / mică a pantofilor;
– utilizarea lor într-un raport calitate / preț cât mai ok.

1. Tipul antrenamentului

Pantofii rapizi sunt construiți pentru viteză, iar cei de alergare ușoară tocmai pentru alergare ușoară: nu diferă doar greutatea, ci și poziția în interiorul pantofului; putem face astfel o paralelă cu industria auto: o mașină cu motor de 4.4l nu e gândită pentru a se merge cu 30km/h cu ea.în oraș, bară la bară, cum una cu motor de 0.9l nu e gândită pentru a merge la 4000 turații în regim de autostradă. Pantofii pentru curse scurte se deosebesc ușor de cei de recovery run: în general, nu cât sunt mai ușori, cu atât sunt gândiți mai mult pentru viteză, cel puțin în cazul aceluiași brand de pantofi.

2. Uzura pantofilor

Pantofii rapizi se uzează mult mai rapid față de cei de easy run; cei de curse au parte de un retur bun de energie poate maxim 150-250km, iar cei de easy sunt gândiți tocmai în sensul amortizării, confortului și nu a returului de energie. Citisem undeva că după 500-600km talpa daily trainerilor își pierde 80% din capacitatea de amortizare, astfel că șocurile cu solul, nemaifiind absorbite de pantof, se duc către articulații (dureri de genunchi), musculatură (încărcare mai rapidă, refacere mai lungă) sau chiar nervi (inflamația sciaticului). Deci ideal este ca pantofii de alergare ușoară să fie ținuț maxim acest nr de km, după care să fie trași pe dreapta către plimbare prin oraș, sală, drumeții, unde impactul cu solul nu este la fel de mare. “Las că merge și așa” funcționează doar pe termen scurt-mediu.

3. Percepția psihică

Creierul învață prin repetiție și asociere… Astfel că o pereche de pantofi folosită doar pentru viteze de la 3:30/mie în jos (cum bănuiesc că e cazul lui Robert), în momentul în care este încălțată doar în regim de viteză, face ca creierul să asocieze acei pantofi cu viteza, astfel că la viitoarele utilizări îți pot induce o stare pre-cursă/intervale, mai specifică. E foarte clar că sportul de anduranță se susține și prin anduranță psihică, astfel că rolul creierului este important, mai ales când vorbim de percepția sa asupra efortului / durerii.

4. Factorul financiar

Pantofii rapizi se uzează mult mai repede și sunt de multe ori mai scumpi, astfel că merită să îi utilizezi numai unde dau randamentul cel mai bun. Exemplu simplu: pantofi de 500 lei, gândiți de curse de șosea. Ei au un retur de energie bun doar în primii 200km. Dacă într-un sezon fugim 2 maratoane cu ei, 4 semi-uri și 3 curse de 10km, putem să ne declarăm mulțumiți că au fost de ajutor un sezon întreg. Dacă îi folosim și la antrenamente, e foarte posibil ca ultimele 3 curse din sezon să nu mai simțim mari beneficii din urma lor. Dar după un sezon plin de curse, ei își pierd doar din returul de energie, nu și amortizarea complet. Construcția lor este una de viteză, astfel că următorul sezon pot fi folosiți ca pantofii de intervale. Astfel că primul sezon au ajutat în curse, al doilea sezon ca pantofi de antrenamente tari, astfel că deja au fost utili timp de 2 ani.

5. Evitarea accidentărilor

Pantofii rapizi nu oferă amortizare foarte bună (să nu confundăm returul de energie cu amortizarea), deci corpul este ușor mai expus accidentărilor alergând mulți km astfel. În același timp, riscul de accidentare crește la o utilizare necorespunzătoare deoarece pantofii rapizi te îndeamnă prin a lor construcție să alergi mai mult pe pingea. Tendonul lui ahile este mai solicitat, cât și ischiogambierii automat, lucru care nu e de dorit la încălzire, ci abia după ce corpul este pregătit pentru efort intens.

Pe aceași temă

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

Publicat pe Lasă un comentariu

Ce este RPE (Rate of Percived Exertion) în alergare?

Ce este Rate Of Percived Exertion RPE in alergare
Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Ce este RPE (Rate of Percived Exertion) în alergare?

Cum să-ți cunoști nivelul de intensitate al alergării cu ajutorul scalei RPE. RPE în alergare înseamnă Rata Efortului Perceput
Ce este Rate Of Percived Exertion RPE in alergare

Să fii un alergător inteligent înseamnă să m̶e̶r̶g̶i̶ ̶alergi pe linia delicată dintre a-ți asculta corpul și a ști când să îl ignori pentru a-ți depăși limitele. Modul de a merge pe această linie fină este de a învăța să alergi după scara RPE. 

RPE în alergare înseamnă rata efortului perceput sau efortul perceput relativ.

A învăța cum să alergi după RPE este o artă care a devenit prea complicată. Suntem acum bombardați de statistici, de la accesoriile noastre portabile la aplicațiile noastre până la calculatoarele de ritm de cursă.

Tot acest zgomot poate distrage atenția de la adevărata măsură a antrenamentului nostru: cum ne simțim TU în alergare?

Și pentru că există atât de multe variabile în alergare și în viață – care sunt inextricabil legate – cum ne simțim la o alergare poate fi foarte diferit. Putem alerga pe același traseu, în același ritm, pe aceeași vreme, purtând aceleași haine, după ce am mâncat același mic dejun, și să ne simțim GREOI sau GROZAV în zile diferite. 

Stresul vieții, o zi dificilă la birou, un copil bolnav, ciclul menstrual sau o mie de alte lucruri pot avea un impact asupra alergării noastre. Ceasul nostru Coros cu GPS nu ține cont de aceste lucruri, dar corpul nostru le ia în considerare.

Deoarece alergătorii pot fi perfecționiști sau au o tendință obsesiv-compulsivă față de numere (haide să recunoaștem, știu că nu sunt doar eu!), încercăm să alergăm în anumite ritmuri, indiferent de costuri, iar acest lucru ne poate sabota antrenamentul.

Antidotul la acest lucru este alergarea după RPE.

RPE ÎN ALERGARE

În acest articol, voi explica:

  • Ce este RPE în alergare
  • Ce este scara RPE în alergare
  • De ce ar trebui să alergi după RPE
  • Diferența dintre scara RPE și zonele HR
  • 8 sfaturi despre cum să alergi după RPE

Ce este RPE în alergare?

RPE în alergare sau, alergarea după scara „Rate of Perceived Exertion” (rata efortului perceput), este alergarea prin măsurarea intensității (cât de greu se simte alergarea).

Rata efortului perceput se bazează pe reacțiile fizice la exercițiile fizice, inclusiv:

  • Ritmul cardiac;
  • Transpirația;
  • Ritmul respirației;
  • Oboseala musculară.

Cea mai obișnuită scală RPE pentru alergare evaluează nivelurile de intensitate de la 1 la 10: 1 reprezintă o intensitate extrem de ușoară, iar 10 reprezintă alergare la maxim.

Există și alte scale RPE cu diferite intervale, cum ar fi scala Borg, pe care o menționez mai jos. Pentru sportivii mei și pentru acest articol, voi folosi cea mai simplistă scală RPE de 1-10.

Care este scara RPE pentru alergare?

Scara RPE pentru alergare aliniază numerele de la 1 la 10 cu diferite zone de antrenament și ritmuri, de la recuperare, ușor, tempo, la ritmuri de interval.

Iată scara RPE pentru alergare:

RPE 1 – mers pe jos

RPE 2 – alergare de recuperare sau alergare de antrenament

RPE 3-4 alergare ușoară de construire a bazei, încălzire, răcire

RPE 5 – Ritm de maraton

RPE 6 – Ritm de semimaraton

RPE 7 – Alergare tempo (ritmul pe care îl puteți menține timp de o oră, de exemplu, între 10 km și 15 km)

RPE 8 – Ritm de Intervale (ritm pe care îl puteți menține timp de 30-45 de minute, de exemplu, de la 8k la 10k)

RPE 9 – Intervale scurte și rapide (efort de la 2km la 5 km), VO2 Max

RPE 10 –  Sfârșitul antrenamentului, lovitura de final, anaerobic

Cu alte cuvinte, RPE în alergare este:

Nivelurile 1-4 sunt ușoare, respirația pe gură este suficientă, poți menține o conversație normală dacă alergi cu un prieten. Simți că poți menține efortul timp îndelungat, chiar și câteva ore dacă ar fi nevoie.

Nivelurile 5-6 reprezintă un efort moderat însă respirația îți este întretăiată. Încă poți menține o conversație însă efortul se simte mai provocator.

Nivelurile 7-8 este un efort dur/dificil, dar controlat. Poți articula 1-2 propoziții, este un efort pe care atunci când îl atingi mai poți continua 1-2 minute iar acesta se va transforma in scurt timp în efort de tip 9-10.

Nivelurile 9-10 înseamnă să dai tot ce poți! Simți că îți e aproape imposibil să continui. Abia poți să respiri și simți o nevoie urgentă să te oprești.  

Scala RPE – Rata Efortului Perceput
 

Este același lucru să alergi după ritmul cardiac și RPE?

Alergarea în funcție de RPE și alergarea în funcție de zonele de ritm cardiac nu sunt același lucru – deși sunt conectate.

Alergarea în funcție de RPE ia în considerare ritmul cardiac, dar și alți factori fizici, inclusiv ritmul respirației, transpirația și modul în care te simțiți în general.

În schimb, antrenamentul după zonele de ritm cardiac ia în considerare doar viteza de pompare a inimii, care poate fi influențată de mai mulți factori. 

Pentru a obține adevăratele zone de ritm cardiac este nevoie de teste de laborator.

Câteva exemple care ar putea avea un impact asupra ritmului dvs. cardiac includ:

  • Dacă ai băut cafea înainte de antrenament, ritmul cardiac ar putea fi ridicat.
  • Locul în care te afli în ciclul menstrual ar putea să îți ridice ritmul cardiac.

Ritmul cardiac mai ridicat. 

Unele persoane tind să aibă o frecvență cardiacă mai ridicată în mod natural. Alergătorii începători au aproape întotdeauna ritmuri cardiace foarte ridicate atunci când aleargă.

Monitorul tău de ritm cardiac ar putea fi, de asemenea, inexact. Monitoarele de ritm cardiac bazate pe încheietura mâinii pot avea o marjă de eroare de până la 13,5 la sută, arată cercetările.

Scala Borg RPE combină efortul cu zonele de ritm cardiac. Este o scală care variază de la 6 (fără efort) la 20 (efort maxim). Pentru a o utiliza, luați scorul de efort și înmulțiți-l cu (aproximativ) 10 pentru a obține frecvența cardiacă aproximativă.

De exemplu, o alergare în tempo ar trebui să fie între 15 și 16 pe scara Borg, astfel încât ritmul cardiac corespunzător ar trebui să se situeze între 150 și 160 de grade.

Cum corespunde scara RPE cu zonele HR?

Scala RPE și zonele de ritm cardiac sunt legate între ele.  Ambele au niveluri de intensitate corespunzătoare. Mai jos este un rezumat al nivelurilor RPE și al zonelor de ritm cardiac:

Nivelurile RPE 1-4/zonele de ritm cardiac 1-2 (50-70 la sută din HR-ul maxim) reprezintă alergări de recuperare, ușoare și lungi

Nivelurile RPE 5-6/zonele de ritm cardiac 3 (70-80) la sută din FC maximă) reprezintă eforturi moderate, inclusiv alergări de tempo

Nivelurile RPE 7-8/Zonele de ritm cardiac 4 (80-90 la sută din FC maximă) reprezintă eforturi grele, dar controlate, inclusiv intervale, prag lactic, fartleks și progresii.

Nivelurile RPE 9-10/zonele 5 de ritm cardiac (90-100% din FC maximă) sunt intervale de VO2 max, sprinturi sau, sfârșitul unei curse sau al unui antrenament.

De ce ar trebui să folosesc RPE pentru alergare?

Există atât de multe motive pentru a utiliza RPE în alergare:

1. RPE ține cont de variabilele de alergare. 

Frumusețea utilizării RPE pentru alergare este că ia în considerare toate variabilele alergării, cum ar fi:

  • Vremea
  • Somnul 
  • Ciclul menstrual
  • Calitatea somnului
  • Stresul vieții
  • Boală
  • Teren
  • Oboseala de antrenament

2. RPE îți permite să te antrenezi mai eficient.

Alergarea în funcție de RPE este un mod subiectiv de antrenament care îți permite să fii cu adevărat în ton cu corpul tău. Acest lucru te va  ajuta să execuți scopul fiecărei alergări.

Prin antrenarea în funcție de rata de efort:

  • nu veii fi tentat să transformați o alergare de tempo într-o cursă;
  • nu vei alerga cursele sau antrenamentele ușoare prea repede, de exemplu;
  • nu vei forța o alergare atunci când nu te vei simțiți bine și vei sfârși prin a te îmbolnăvi;
  • Vei fii capabili să îți echilibrezi recuperarea și stresul.
  • Îți vei îmbunătățiți performanța în cursă.
  • Vei învăța ce metodologii de antrenament funcționează cel mai bine pentru tine

De exemplu, s-ar putea să credeți că 80 kilometri pe săptămână este o distanță de antrenament excelentă. Dar atunci când te antrenezi după scara RPE, fiecare alergare se poate simți grea la acel volum. Acest lucru te poate ajuta să recunoaștii că 80 kilometri este un volum de antrenament optim pentru dumneavoastră.

3. Nu ai nevoie de un ceas.

Alergarea după senzație este simplă și te readuce la bucuria pură de a-ți simți corpul în mișcare. Nu ai nevoie de un ceas scump. Nu ai nevoie să calculezi date sau să te compari cu alții. Tot ce ai nevoie este să te acordezi la ceea ce simți.

Cum se calculează RPE în alergare?

Folosește RPE în alergare pentru a rămâne în ton cu ceea ce simți cu adevărat. Acest lucru necesită practică și răbdare. Începe prin a face mai întâi diferența între extrem de ușor și extrem de greu. Apoi completează spațiile goale de la mijloc.

Amintește-ți că majoritatea alergărilor ușoare ar trebui să fie în jurul unui nivel 3. Asta înseamnă doar câteva trepte în plus față de mers.

Mulți alergători vor trebui să alerge fără căști și ceasuri pentru a-și spori conștientizarea fizică. 

Faceți scanări mentale ale corpului și fă notițe mentale cum:

  • se simte fizic corpul tău (obosit sau energizat?),
  • se simt bătăile inimii? Sunt accelerate sau nici măcar nu o simți în piept?
  • cum îți este respirația? Este accelerată sau îți vine ușor să respiri doar pe nas?
  • atitudinea ta este pozitivă sau negativă,
  • cât efort mental depui ca să continui alergarea?
  • cât de mult transpiri?

Acești factori se adună pentru a crea rata de efort perceput (RPE) Cunoașterea acestor indicatori adevărați te va ajuta să stabilești adevăratele zone de antrenament și să ști când să forțezi și când să te temperezi. 

Cum îmi pot da seama ce înseamnă un efort greu?

Un efort greu în alergare (nivelurile 7-10 pe scara RPE) se caracterizează prin respirație grea, o frecvență cardiacă ridicată în zonele 4-5, transpirație ridicată și senzație de oboseală. De asemenea, este dificil să vorbești.

Sunt șanse ca, atunci când alergi la un efort greu, să te gândești la momentul în care vei ajunge să te oprești din alergare. Adesea, atunci când alergi la un efort intens este momentul în care începi să te lupți cu gândurile negative.

În legătură cu acestea: 9 sfaturi de antrenament mental pentru alergători de la psihologii sportivi

Ce este alergarea cu efort ușor?

Atunci când alergi la un efort ușor, ai senzația că poți alerga la nesfârșit, poți să ții o conversație sau să cânți un cântec, respirația și ritmul respirației sunt scăzute, nu transpiri mult și te simți energizat, nu obosit.

8 sfaturi pentru a alerga în funcție de RPE

  1. Începe ușor. Începeți alergarea cu o alergare ușoară foarte ușoară. Acest lucru te va ajuta să creați o bază de referință pentru ceea ce înseamnă RPE 1-2. Crește viteza.
  2. Aleargă fără căști. Fii în ton cu corpul tău. Ascultați-vă respirația. Simte-ți  bătăile inimii. Observă cum îți simțiți picioarele.
  3. Acoperă-ți ceasul. Urmărețe-ți progresul, dar nu te lăsa să vezi în ce ritm alergii sau care îți este ritmul cardiac.  Încearcă să ghicești înainte să te uiți pe ceas. Te poți uita la date mai târziu. Observă cum corespund cifrele (pace, HR) cu modul în care te simți pentru a crea o nouă bază de referință pentru ceea ce înseamnă intensitate ușoarî, moderată și grea. De asemenea, poții alerga fără ceas.
  4. Fă testul de vorbire. Pe măsură ce accelerezii ritmul, vorbește cu ceilalți sau cântă un cântec pentru a-ți da seama cât de tare alergi. Ușor: Puteți să purtați o conversație sau să cântați un cântec. Moderat: Puteți înșira o propoziție. Greu: Puteți spune doar un cuvânt sau două la un moment dat.
  5. Termină repede. Termină-ți alergarea cu o preluare rapidă a ultimilor 2 kilometri sau făcând sprinturi pe dealuri de 4 a câte 50 de metri pentru a vedea cum se simte RPE 9 (sau 10).
  6. Juacă-te cu ritmul. La următoarea alergare, juacă-te cu ritmul, fă un fartlek și ia notițe mentale despre cum te simțiți în diferite zone. Acordă atenție oboselii musculare, respirației, transpirației și ritmului cardiac. 
  7. Fă testul de vorbire. Scrie-ți ca feedback în aplicația de alergare pentru a-ți bloca diferitele niveluri. O mulțime de aplicații, cum ar fi TrainingPeaks (pe care o folosesc pentru antrenamente), îți permite să acorzii un scor de efort la finalul alergării.
  8. Cunoașteți scopul din spatele fiecărei alergări. Pe măsură ce învăța să-ți calibrezi  scara RPE, asigură-te că ști care este scopul fiecărei alergări și nivelurile RPE corespunzătoare pentru a rămâne fidel zonelor tale.
RPE este o tehnică bună pentru calibrarea efortului atât pentru alergarea pe plat, dar mai ales pentru alergarea pe trail unde diferența de nivel poate să schimbe intensitatea resimțită a efortului. Este o tehnică de care se folosesc alergătorii care vor să fie în armonie cu ceea ce le spune corpul. 

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

De pe blog.

Citește și:

Publicat pe 9 comentarii

Cum să-ți faci un checkpoint ca la carte pentru următorul tău ultramaraton

Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Cum să-ți faci un checkpoint ca la carte pentru următorul tău ultramaraton

Ai echipă de suport la următorul tău ultramaraton? Uite de ce ai nevoie pentru o cursă reușită și un checkpoint „cu de toate”!

Echipa de suport și un checkpoint doar pentru tine sunt elementele esențiale care pot face diferența dintre un rezultat bun și un rezultat excelent. Un checkpoint doar al tău pentru un ultramaraton necesită extra planificare, însă 10 minute de planificare înainte de cursă îți pot îmbunătăți rezultatul cu până la jumătate de oră, pentru o cursă de 100 de kilometri, care durează între 15 și 25 de ore. În plus, ai un pretext să te întâlnești în timpul concursului cu un apropiat care-ți va pune un zâmbet larg pe buze în cele mai grele momente. 

Alerg ultramaratoane de mai bine de 10 ani și fiecare cursă reprezintă un prilej să-mi îmbunătățesc checkpoint-ul și rutina ce o dezvolt în cele câteva minute petrecute în postul de hidratare. Cei mai buni ultramaratoniști petrec în total între 10 și 20 de minute în toate checkpoint-urile unei curse de 20 de ore, de 170 kilometri, cum a fi UTMB-ul.

Fotografia din articol este de la Campionatul Național de Ultramaraton din 2021 unde am terminat pe locul 3,  însă toată lumea mi-a admirat checkpoint-ul și agilitatea Mariei de a-l instala în câteva minute și de a-mi oferi fix ce am nevoie. Dacă vei citi până la final, îți voi spune un tip despre cum să-l instalezi perfect de fiecare dată. 

Regula #1. Înainte să citești următoarele rânduri este ca checkpoint-ul tău să fie instalat înainte ca tu să ajungi la el. Deseori s-a întâmplat ca atleții să ajungă în locul unde ar trebui să fie checkpoint-ul iar acesta nu era instalat și atleții pierdeau timp. Ideea este să faci tot ce e nevoie pentru a câștiga timp, nu a pierde timp și a zăbovi în cp.

Regula #2 Echipa de suport trebuie să-ți pregătească flaskurile cu apă, isotonic, atât pentru checkpoint cât și pentru următoarea etapă de traseu înainte ca tu să ajungi la ei. Este o greșeală să consumi timp în checkpoint doar pentru asta. 

Ce am pregătit în checkpoint?

  1. Nutriție pentru următoarea secțiune. Este important ca toate gelurile (batoanele, baby food etc.) să stea pe un plic/prosop, pentru ca atunci când părăsești checkpoint-ul acesta să fie gol, iar tot ce ține de nutriție să fie băgat în buzunarele vestei. Aceasta este siguranța ta că ai luat ceea ce ai nevoie pentru următoarea secțiunen – să lași acea suprafață goală.
  2. Hidratarea pentru următoarea secțiune, în flask-uri. La fel ca la nutriție, e esențial să iei cu tine tot ceea ce ți-ai planificat. Chiar dacă vesta ți se pare grea după ce ieși din checkpoint, nu vărsa apa, pentru că vei avea nevoie de ea. Este clar că ai o minte mai limpede în momentul planificării decât în timpul concursului, deci ai incredere în ce ai stabilit dinainte. În general eu  îmi pun 500 ml de apă într-un flask + 500ml apă + izotonic sau Maurten 160 în alt flask.
  3. Pastile de electroliți. Primul lucru ce-l fac când ajung în CP este să iau 1-2 pastile de electroliți ca aceasta (SaltStick).
  4. Hidratarea din checkpoint  / 4.1 – Apă plată / 4.2 – Apă minerală / 4.3 – Izotonic  / 4.4 Suc de portocale (în ultimele ultramaratoane am renunțat la acesta pentru că îmi oferea spike-uri de insulină, îmi dădea energie, dar apoi mă lăsa).
  5. Prosop ud, rece – pentru șters pe gât / față / mâini / picioare (preferabil în ordinea asta).
  6. Caserolă cu salty cravings – pentru pofte sărate.
  7. Fructe pentru a le mânca în checkpoint, doar dacă am poftă.
  8. Liquid Cravings – chestii lichide ce le-am băut la antrenamente  și posibil să-mi fie poftă de ele în timpul concursului. 8.1 – piure de mere, 8.2 – ginger beer, 8.3 – smothie de mango, zmeură.
  9. Carbohidați simpli – Coca-Cola, Red Bull. Utile pentru a 2-a parte a concursului, când deseori planul de nutriție trebuie adaptat. Totuși ai nevoie de calorii care să te țină în mișcare; pentru mine, la Istria 100 de mile acestea au fost soluția după ce altceva nu a mai funcționat.
  10. Pereche extra de pantofi de alergare, cu șosete curate – dacă ai nevoie de un refresh pentru picioare sau dacă ai făcut bășici.
  11. Extra echipament / Ochelari de soare pentru următoarea secțiune, cu soare puternic. Te sfătuiesc să ai ai mereu pregătit un tricou de schimb, o șapcă deschisă la culoare ce te protejează de temperaturile ridicate. În timpul unui ultramaraton trebuie să cauți confortul. Schimbă-te dacă ești transpirat, pune-ți un extra layer dacă îți e frig. Folosește check-point-ul ca punct în care-ți dai restart la echipament și la motivație.
  12. Spray rece pentru picioare sau alte grupe musculare. Aplică la o distanță de 20-25 centimetri, altfel vei simți că arde.

EXTRA (ce nu se vede în fotografie, pentru că am adăugat după acel concurs):

  1. O mică punguță cu salty cravings (biscuiți Tuc, covrigei mici, sărați cu gust de pretzls).
  2. O mică punguță cu fructe moi (mango, pepene galben, caise etc).
  3. Gheață – într-un bag termoizolant. Este foarte utilă pentru vremea caldă, să o bagi în pantaloni, în buzunarele vestei pentru a te răcori.   este foarte bună ca să-ți mențină băuturile reci.
  4. Pâine, grisine. Merg foarte bine cu Cola.
  5. Shot de ghimbir – util pentru momentele când vomiți și ai nevoie de a-ți schimba gustul dulce/sărat din gură.
  6. Un telefon/cronomentru pornit pentru a-ți cronometra timpul în care stai în CP.

UTILE pentru echipa de suport

  1. Tacâmuri
  2. Caserole de diverse mărimi
  3. Caiet hârtie / pix
  4. 2-3 bidoane
  5. Track GPS pus pe ceas si harta traseului încăcată în google maps
  6. Haine groase
  7. Bandă adezivă și marker pentru a scrie pe flask-uri ce conțin

Rutina din fiecare checkpoint

Timpul petrecut în punctele de control poate face diferenta. Poți termina o cursă de 100 kilometri cu 25-30 de minute mai repede doar din timpul economisit în checkpoint-uri. În același timp, punctele de control te pot pune pe picioare după un moment dificil din timpul cursei. Cu toate astea, nu trebuie să zăbovești în punctele de control, dar nici să nu te grăbești. Stai extra minute doar dacă te simți obosit și simți că ai nevoie să te hidratezi și să te alimentezi mai bine.

Îmi amintesc că la UTMB 2022, la kilometrul 100 am avut cel mai jos punct al cursei, din punctul de vedere al energiei. Șitam că urmează Arnouvaz, un checkpoint unde găsesc supă, apă și ce am nevoie pentru următorii kilometri. Știam că mai e mult până la finish și mi-am permis să petrec 4 minute în acest CP, unde m-am hidratat mai bine și am mâncat supă cu biscuiți Tuc.  Am făcut bine, căci urma o urcare lungă, iar cele 2 minute în plus de odihnă m-au pus pe picioare. 

Uite ce trebuie să faci pentru o rutină eficientă în check-point-uri:

  1. Înainte cu 1-2 kilometri de a ajunge în CP, revizuiește-ți mental ce vei face în acel punct de control.
  2. Asigură-te că bei toate lichidele din flask-urile pe care le ai la tine. Dacă ți-ai planificat bine cursa, nu vei avea foarte mult de băut. Nu arunca apa, mai bine o bei.
  3. Adună-ți într-un buzunar (sau poți ține chiar în mână) ambalajele până ajungi în CP. Aruncă-le la picioarele echipei de suport.
  4. Înainte să intri în CP, întinde mâna și lasă echipa de suport să te ghideze unde ți-a aranjat masa; ar trebui să te tragă de mână până la locul destinat ție.
  5. Echipa de suport ar trebui să-ți pună un prosop ud în jurul gâtului, ca să te răcorești.
  6. Informează-ți echipa de suport cum te simți, ce probleme ai avut.
  7. Cand ai ajuns, dă drumul la un ceas, cronometrează cât stai în CP.
  8. Bea 300-350ml de apă în CP cu 1-2 pastile de electroliți.
  9. Bagă-ți nutriția de pe plic (foto: #1) (geluri, batoane etc.) în buzunare, pentru următoarea secțiune.
  10. Continuă să bei / mănânci după pofta inimii, însă nu exagera, pentru că vei vomita. Eu aleg să mănânc o supă caldă, sărată, în care-mi pun biscuiți Tuc.
  11. Nu zăbovi în CP decât dacă ai nevoie de asta.

Cel sau cea care decide să te ajute într-un punct de control va avea o cursă diferită de a ta, însă la fel de intensă. Își va face griji pentru tine, își va face griji dacă vei (și va) ajunge la timp în checkpoint. Va dormi pe fugă, va conduce între diferite localități. Nu e cazul să fii nervos pe echipa de suport, căci îți dorește binele și de asta te ajută. Greșeli se pot întâmpla în timpul unei curse, însă nu trebuie să te demotiveze asta. Adaptează-ți planul la nevoile tale și continuă cursa cu o atitudine pozitivă, în cele din urmă te poți folosi de ceea ce ți-au pregătit organizatorii în punctele de control, în cazul în care echipa de suport nu reușește să urmeze planificarea.

Tips & tricks: pentru un checkpoint perfect, îți recomand să-l instalezi cu echipa de suport cu o zi înainte de competiție și să-i faceți o fotografie. Persoana care te va ajuta va ști cum să-l instaleze în funcție de acea fotografie, iar tu nu vei fi suprins de o aranjare diferită a itemurilor. 

Pastile Electroliți

Spray rece

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

De pe blog.

Citește și:

Publicat pe Lasă un comentariu

Am dat o fugă la Cluj pentru Wizz Maraton

Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Articol scris și trăit de 

Am dat o fugă la Cluj pentru Wizz Maraton

Nu m-aș fi gândit niciodată că o să ajung să am un maraton de șosea, Wizz Maraton, drept sesiune de antrenament pentru un ultramaraton.
Devino un atlet mai puternic, mai în formă, în mai puțin timp, cu risc minim de accidentare.

Azi e o duminică însorită de septembrie. Mă îndrept pe jos spre locul de start al celui de-al doilea concurs de maraton de șosea și cel de-al cincilea maraton pe care îl alerg pe această suprafață. Mi-am propus să alerg în regim de antrenament, alergare lungă, cu un tempo mediu spre susținut, ținând cont că peste doar șase zile voi lua startul la primul meu Ultra de +100 km. Până azi, înainte de orice concurs, emoțiile mă cuprindeau cu câteva zile înainte și mă frământau mai ales pe timpul nopții.

De data aceasta știind că o să fie un simplu antrenament am putut să fiu mai relaxat și să dorm suficient în ultimele zile. Cumva sunt intrigat de liniștea pe care o am, oare o să mă mobilizez să pot face față unei asemenea curse?

 N-am prea alergat pe asfalt în ultima perioadă, volumul l-am făcut majoritatea pe trail și sunt puțin sceptic în privința capacității mele de a susține ritmul pe care ți-l cere asfaltul și suprafața plată. Am avut totuși câteva alergări de tempo în ultimele săptămâni care au funcționat aproximativ în parametrii așa că îmi zic că este important să mă bucur de cursă, de alergătorii de pe traseu, de frumusețea orașului Cluj-Napoca și de spectatorii clujeni care mereu sunt alături de cei care aleargă și îi susțin cu căldură. 

 Ajung deja pe traseu și văd două voluntare zgribulite la o buclă de tip”U”. Mă salută și le răspund și le întreb dacă le e rece. Îmi spun că așteaptă să urce soarele că e cam rece. 

Alți alergători se îndreaptă și ei spre Cluj Arena, locul în care la ora 8:30 se dă startul. Energia este bună și entuziasmul e prezent în fiecare. Îmi iau o apă de la o tarabă și mă îndrept spre zona în care îmi fac încălzirea. Douăzeci de minute mai târziu sunt încălzit și montat pentru start. Prezentatorul ne invită în zona de start și din spatele coloanei pornesc plin de energie bună pe traseu.

 

Se pornește mai încet ca anul trecut, pe mine acest lucru mă bucură. Eu nu sunt un alergător de viteză, sunt o țestoasă constantă și încăpățânată, dar “vitezist” n-am fost și nici nu știu dacă voi mai fi vreodată. Mi-am propus să alerg la un puls în jurul valorii de 140bpm și vreau să țin asta cât mai constant. La acest maraton aleargă și nea Sorin, un prieten din Baia Mare ce a împlinit anul acesta 62 de ani. El alergă, de pe la 50 de ani, în fiecare dimineață în parc, câte 14km. Zi de zi, an de an. A mai participat la un semimaraton și credea până săptămâna trecută că tot la semimaraton va alerga și la Wizz AIR. Dar cine l-a înscris se pare că din greșeală l-a înscris la maraton. Înainte de cursă am povestit și era emoționat pentru primul lui maraton. 

E mare lucru să faci asta la vârsta lui. Îl admir pentru disciplină dar și pentru curaj. Maratonul este o experiență care merită trăită la orice vârstă.

  Traseul este de 21km și se face de două ori. Este un traseu lent și solicitant. Are 14 întoarceri “U” și se face de două ori; așa că la fiecare kilometru și jumătate ești nevoit să încetinești, să iei curba în siguranță, ca mai apoi să forțezi să reintri în tempo. Pentru mine, care tratez cursa ca pe un antrenament, este traseul ideal, pentru cei care aleargă cursa cu toată dăruire este super epuizant. Oricât de bun maratonist ești eu cred că este imposibil de alergat într-un timp mai mic de două ore și cinsprezece minute. Și aici mă refer la cei mai buni maratoniști din lume. 

  Lumea e bine, alergătorii își văd de cursă, se discută, se încurajează cei care se cunosc, voluntarii și spectatori sunt vocali și ne susțin cu căldură sud-americană. Pe nea Sorin îl văd constant pentru că-mi permite traseul și îl încurajez de fiecare dată. La fel face și el și îmi dă energie. 

Mai sunt și alți alergători pe care îi cunosc; și cu ei procedez la fel. Îmi place să încurajez în timpul unei curse pentru că iubesc reacția lor pozitivă și asta îmi dă și mie putere.

Alergarea merge lin până la kilometrul treizeci. Sunt constant și pulsul rămâne în parametri. M-am hidratat la fiecare punct si m-am alimentat în grafic. De aici soarele începe să ardă. Nu știu câte grade sunt dar parcă dintr-o dată toată lumea caută umbra. Tot mai mulți alergă la bustul gol, semn că este o senzație generală. Și cei de la semimaraton, care au început mai târziu cu două ore dar si cei de la cros care au început de curând, caută umbra. 

  Ceasul îmi arată un puls de 156 așa că reduc viteza și aștept să scadă pulsul. Îmi este foarte cald. Câțiva kilometri îi fac mult mai lent și cu abia reușesc să aduc pulsul la un nivel de 140bpm. Parcă la viteză mică totul e mai greu. Nu știu ce să fac?! Să încerc să urc tempo-ul ca să-mi fie mai ușor sau să merg la puls? Mă gândesc că peste șase zile mă așteaptă un ultra și mă decid să rămân în zonă. La o întoarcere în “U” un alergător din fața mea, trecut de cincizeci de ani alunecă și cade. N-a încetinit suficient și asta se întâmpla când deja și oboseala își pune amprenta. Se ridică și face semn că este în regulă și pornește la pas. Ajung în dreptul lui și îl întreb dacă-l pot ajuta cumva. Îmi zice că este relativ bine și că n-am cu ce să-l ajut. Eu mă gândeam să rămân lângă el și să-l susțin până reintră în ritm. Îmi zice că e bine așa că mă îndepărtez. 

Kilometrii trec mai greu cu un ritm moale. Nea Sorin mă întrebă dacă mai avem mult și îi zic că mai sunt doar cinci kilometri. 

  E tot mai cald și greu de alergat la puls mic pentru că încetinesc tot mai tare. Mă hotărăsc să măresc ritmul dar parcă corpul nu mă ascultă. Cumva refuză comenzile. Oare ce mă fac săptămâna viitoare la +100k dacă acum e greu. “Niculai, bagă-ți mințile în cap, adună-te și hai pornește!”. E vocea care mă dojenește din străfundul minții. Mai iau un gel și două pahare de izotonic și-mi aduc aminte de antrenamentele cu lansate. Îmi zic să-i dau o lansată și parcă reușesc să mă urnesc. Dar după cinci sute de metri iar mă scufund în alergare ușoară. Și, încăpățânat cum sunt îi mai dau o lansată. De data asta a funcționat. 

 

Ultimii kilometri îi fac cu aproape același ritm ca la început. Nu mă mai uit la puls pentru că nu mai contează. Imediat voi încheia și mă bucur de senzația de final. Cresc tot mai mult ritmul și mă apropii de stadion. Depășesc mai mulți alergători de la maraton dar si mai mulți de la semimaraton. Pe stadion parcă e mai bine. Aproape că termin în sprint și mă bucur să primesc medalia de finiș-er.

  Continui să mă mișc și să alerg foarte ușor pentru a-mi scădea pulsul și să-mi fac cum trebuie revenirea. Sunt fericit! Am terminat din nou un maraton. Mă uit la rezultat și văd că am fost mai rapid cu șase minute față de anul trecut. Atunci m-am luptat cu mine și i-am dat maxim. Azi m-am bucurat de traseu, am și suferit dar mi-a ieșit mai bine. Nea Sorin a terminat și el cursa cu un timp onorabil.

  Sunt recunoscător și împlinit. Nu m-aș fi gândit niciodată că o să ajung să am un maraton de șosea drept sesiune de antrenament. Abia aștept Crazy Wolf Ultramaraton să văd ce îmi rezervă. Fiecare cursă are povestea ei și lecția ei de oferit. Alergarea de anduranță e un amalgam de bucurie, suferință, meditație, agonie și extaz! 

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

De pe blog.

Citește și:

Publicat pe Un comentariu

Roller-coasterul UTMB

Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Roller-coasterul UTMB

Emotiile și experianța avută pe parcursul celor 170 de kilometri de către atletul TrailRunning Academy, Valentin Bălănescu, pe durata UTMB-ului.

Articol scris și trăit de: Valentin Bălănescu

E vineri, 26.08.2022, ora 17.53, iar peste celebra piață Place du Triangle de l’Amitie din Chamonix, după momentele de prezentare a favoriților și de încurajare a participanților de dinaintea cursei s-a așternut liniștea. Este o liniște profundă, într-o piață ce acum câteva secunde bătea din palme sacadat și la unison, o trecere dintr-o extremă în altă, de la agonie la extaz, așa cum sunt toate cursele de ultra. 

După câteva secunde, liniștea este spartă timid, câte o notă, pe rând, de Vangelis și al sau Conquest of Paradise, imnul oficial al UTMB. Simți cum toată marea de alergători este pătrunsă de energia melodiei. Este momentul în care realizez că sunt AICI. Momentul la care am visat 5 ani de zile este acesta. Momentul pentru care am planificat, m-am antrenat, m-am accidentat, recuperat, trezit devreme sau culcat târziu, pentru care am alergat zeci, sute, mii de kilometri, am urmărit documentare, citit cărți, reviste, analize, în sfârșit a sosit ! 

Drumul se încheie aici! Sau abia acum începe?

Închid ochii și simt vibrația pieței, nerăbdarea crescândă dată de adrenalină momentului și prin minte îmi trec rapid imaginile abandonului de la MIUT din aprilie, ultimul concurs de ultra la care am participat. Nu mi-e teamă de cei 171 km care vor urmă, ci chiar dacă mintea mă pune la încercare, mă simt motivat și nerăbdător de aventură ce stă să înceapă. 

Apoi mă văd tot în piață trecând linia de sosire, de mâna cu copiii, așa cum le-am promis. 

Ultra m-am învățat că orice îndoială, tentativă a minții de a-ți pune la încercare determinarea, poate fi învinsă prin contraexemple pozitive. Sunt liniștit și convins că totul va fi bine. 

Îmi revin în minte cuvintele lui Robert:

”o să vezi că o să fie foarte bine, dacă nu comiți vreo greșeală gravă’’. 

Asta ar însemna că în 36 de ore să fiu înapoi, la finish cu copiii de mâna.

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

10,9,8,7,6,5,4,3,2,1 Staaaaaaaaaaaaaarttttt ! Sunt undeva între ultimii, pe scările bisericii și de pe trepte îi văd pe primii cum o rup la fugă. 

Mulțimea începe să se miște ușor, cam în ritmul în care se intră la metrou la Pipera seară pe la 18:00 când toată lumea termină muncă. După aproape 3 minute ajung la linia de start, dar se merge în continuare încă vreo 100 de metri din cauza aglomerației. Doar sunt aproape 2800 de alergători la start.

După trecerea liniei de start atmosfera este incredibilă, oamenii sunt îmbulziti pe margini, ne încurajează și fac o atmosferă pe care nu am mai întâlnit-o până acum nici măcar pe vreun stadion de fotbal. Tot Chamonix-ul este la start, în piață unde traseul cotește și apoi înșirat de-a lungul centrului până la ieșirea din localitate. Când cordonul se termină, mă uit pe ceas și suntem déjà la km 1.54.

Déjà emoțiile de început au trecut, am închis și GoPro-ul și mă concentrez pe ce am de făcut. Primii 8 km până la Les Houches sunt plat și îi fac în 54 minute. Les Houches, la fel că Chamonix este în sărbătoare, toată localitatea este de-a lungul traseului, cu trompete, vuvuzele, muzică. Toată lumea ne încurajează și trebuie să fii foarte puternic să te ții de plan, fiindcă atmosfera te poate fură imediat și să nu îți dai seama când ai apăsat accelerația.

Începutul e conform planului : lejer, cu principalul scop că după 50 km să fiu fresh și de acolo să încep să măresc treptat ritmul. Chiar dacă HR-ul este puțîn cam ridicat, în jur de 165, e normal având în vedere că nu am făcut încălzire și sigur o să îl cobor pe urcarea ce urmează. 

De pe urcare, în spate, se vede toată valea și Les Houches, peste care începe să se așeze ușor întunericul. Sunt în mijlocul unui șir indian fără-de-sfârșit care nu pare să se termine nici în față mea, dar nici în spate. Ritmul este unul constant, bătăile au scăzut, așa că mă pot bucură de priveliștea incredibilă din jurul meu : culmile albe ale Mont Blancului, porțiunile roșiatice pe care soarele le lasă la apus pe crește, dar și verdele infinit printre care își face loc cărarea. 

Mă concentrez pe nutriție și hidratare, care de-a lungul multor curse mi-au creat probleme. Sunt conștient că dacă ele vor merge bine, atunci cursa este în proporție de 95% asigurată. 

La Saint – Gervais, la capătul primului semimaraton ajung în 3 ore 35,  și sunt  super fresh. Am mers economicos, fără să forțez deloc. All good.

First semi – check, 7 to go!

Urmează o urcare ușoară către Les Contamines. Cel puțîn, așa părea din profilul cursei, deoarece primii 81 km până la Courmayeur nu îi știu. Așa că informațiile despre traseu le am din descrierile prietenilor care déjà au făcut cursa sau de pe filmulețele de pe youtube unde am analizat specificul traseului. 

În realitate nici o surpriză, așa că ajung în CP la km 32 după 5:25, parcurși lejer. În CP au supă cu tăiței. Încerc cu pâine și cașcaval : dragoste la prima gustare. Deși nu am mai mâncat până acum supe prin concursuri, pică foarte bine și ultima piesă din puzzle-ului nutriției tocmai a fost găsită.

De altfel de aici până la final, nutriția va fi una simplă dar precisă : pe traseu – alternez gelurile fie cu Snickers, fie cu piure cu chia și fructe de la Lidl, iar în CP-uri : supă cu tăiței, pâine, cașcaval, portocale, pepene verde. 

Între timp afară s-a întunercat, iar traseul se vade foarte clar după licuricii din față aka frontalele alergătorilor. Se merge în continuare în șir indian. 

Liniștea muntelui este spartă doar de cei care merg în grupuri și se conversează între ei. Cum nutriția merge bine, iar reflexul este déjà format astfel încât cam la 30-40 minute mănânc și cam la 10-15 minute beau câte o gură de apă, mă pot bucură de cerul senin plin de stele. 

Nu îmi este somn deloc, deși orele trec una după altă astfel încât nu apelez la gelurile cu cofeină, iar, la indicațiile lui Robert, mă țin departe și de Cola. 

După Les Contamines trecem printr-un parc ce pare de distracții și ajungem într-un tunel luminat cu led-uri al celor de la Hoka. Mi-e ciuda că nu sunt pe faza să pornesc GoPro-ul, dar pe de altă parte simt momentul cum îmi da aripi : Fly Human Fly, iar pace-ul crește ușor până când începe urcarea și mă temperez. 

Urmează urcarea spre Col du Bonhomme, care este lungaaaaaa. Începe să se lumineze iar în vale se vede lungul șir format din sute de frontale. E momentul perfect pentru un mic dejun în vârf de munte și o priveliște ce îți taie răsuflarea. Mă așez pe un bolovan pe marginea cărării, îmi scot sandvișul și privesc cum răsare soarele milimetru cu milimetru după vârful muntelui, iar coloana de alergători trece pe lângă mine. Se simte liniștea muntelui, spartă doar de susurul apei ce curge în vale, iar toată presiunea pe care am simțit-o toată săptămâna s-a risipit că prin minune. 

Imagine there’s no past, no future too! 

Deși în CP-uri mă mișc contratimp, acum parcă nu aș mai pleca din loc, deși am terminat de mâncat și nu mă simt nici obosit. Din contra simt energia și după ce o iau din loc depășesc fără nici un efort, unul câte unul, un mănunchi de alergători până la Col de la Seigne.

Priveliștea este de vis și nici nu știu când trec Col de la Seigne, Lac Combal, Arete du Mont-Favre, Checrout – Maison Vieille. Sunt în grafic și totul merge mai bine decât aș fi sperat. Deși este jumătatea din concurs pe care nu o cunosc, totul a mers perfect.

Prima provocare apare pe ultima parte din coborârea spre Courmayeur, când se intră în pădure și pe o bucată de vreo 3 km se aleargă pe o potecă în care picioarele se afundă în praf. Cum se aleargă destul de tare praful este ridicat în aer și cu greu se poate respiră. Ochii, buzele și gâtul încep să mă usture din cauza prafului care cred că mi-a intrat și în sânge. A trecut și prin gaitere până în pantofi și deși înainte de porțiunea asta mă gândeam că nu are rost să schimb încălțările, acum dilema a fost rezolvată.

În Courmayeur mă așteaptă Marius pe o stradă pe care îl aud de la o sută de metri cum mă încurajează de cum mă vede. Aleargă cu mine până la intrarea în CP unde bat palmă cu copiii și uit de praful ce tocmai îmi stricase mai înainte zen-ul. Ramona mă ajută să ia drop-bag-ul, să fac refill la geluri și piure-uri pentru a două jumătate. Mă răcorește spray-ul rece, schimb tricoul și pantofii și printre mișcări  termin shake-ul de proteine și mănânc supă de tăiței pe care mi-a adus-o. 

Mă simt că la Formulă 1 și mă grăbesc să plec mai departe. 

Salut la ieșire echipa de suport și plec mai departe prin soarele care déjà arde spre Bertone. Probabil că sunt în jur de 25-27 de grade dar nefiind pic de umbră mă topesc. Noroc cu o fântână care este în drum unde toți ne repezim să pe răcorim. Mă bag direct sub robinet, ud șapcă și îmi torn în cap 3 pahare de apă. Restart !

Urcarea spre Bertone este, din cauza căldurii, cea mai grea din concurs, dar o abordez în ritm ponderat și susținut. Nu accelerez, dar nici nu mă opresc. 

Aproape de Bertone un grup de turiști urmărește cursa live pe telefon și fac anunțul : Kilian trece linia de finish și a făcut record : e primul care coboară sub 20 de ore. Trebuie să apară și Blanchard în câteva minute, a intrat și el în Chamonix. Îi întreb de Robert și îmi spun că e pe 10. 

Super, jos era pe 11 și a intrat în Top 10. Mai are timp să avanseze 1-2 locuri 😊

Sus la Bertone găsesc o grămadă de alergători întinși în cele 2 corturi ce feresc de dogoarea soarelui. Mănânc 2 bucăți de portocale, umplu flask-urile cu apă și plec mai departe. Sub semnul caniculei este toată bucată de traseu până la Arnouvaz. Din când în când cărarea cotește de-a lungul muntelui și intră în zone cu umbră: o binecuvântare! Îți vine să te pui un fund pe o piatră și să aștepți până spre seară că să pleci mai departe. Dar sunt în plan și ar fi păcat să nu mențîn ritmul având în vedere că în afară disconfortului creat de caniculă, pe care îl tratez cu multe lichide, restul merge mai bine decât aș fi putut speră.

Trec prin Bonatti și Arnouvaz în același scenariu. Începe urcarea spre Grand Col Ferret, granița dintre Italia și Elveția și scenariul se schimbă. Este umbră și pe măsură ce urcăm spre vârf începe să bată vântul din ce în ce mai tare. Apare și ceață la orizont, așa că e momentul pentru activarea foiței. 

Este un déjà-vu de anul trecut, la CCC, cursa de 100 de kilometri când am întâlnit același tip de vreme.

De aici începe coborârea spre La Fouly, partea mea favorită unde anul trecut la CCC am comis-o apasand prea tare  pedala de accelerație. Mi-am învățat lecția și mi-am planificat să fiu ponderat, să alerg după ritmul inimii : nu mai sus de 140 bpm. 

Kilometrii trec unul câte unul și după La Peule totul se schimbă : începe a două cursa. Îmi fuge o piatră de sub piciorul stâng și simt cum se întinde ligamentul și o căldură instanța îl cuprinde.

 

Mă opresc, pare să nu fie chiar așa de grav, pot calcă și nu simt să fie ceva grav. Plec mai departe. Însă, pe măsură ce timpul trece durerea crește încet-încet, dar sigur. 

Pe urcarea spre Champex-Lac începe să mă doară la fiecare pas pe care îl fac. Realizez că obiectivul s-a schimbat din respectarea planului de a termină în 36 ore în a termină în maxim 46 ore jumătate cât este timpul limită. Strâng din dinți și mă gândesc că mai am la dispoziție aproape 18 de ore pentru restul de 45 kilometri. În Champex nu stau mult, mi-e teamă să nu mi se răcească și să se agraveze, plus că nu am de ce, nutriția merge în continuare bine, umplu flask-urile, beau din mers supă și mănânc 2 sferturi de portocale.

Urmează urcarea către La Giete care este destul de abruptă. Anul trecut porțiunea asta până la final mi-a pus cele mai mari probleme, când nutriția nu a funcționat și mi-a fost rău. Acum situația este diferită, așa că pe urcare merg constant până la limita suportabilă a durerilor, dar fără să fac pauze. Problemele apar după Giete, unde coborârea este abruptă iar durerile sunt insuportabile din cauza faptului că nu pot flexa deloc piciorul stâng. Merg încet, ca un melc, folosindu-mi bețele pe post de cârje și făcând loc tuturor celor care par că zboară pe lângă mine.

Din când în când alternez modul în care calc pe piciorul stâng, încercând pe cât posibil să nu flexez: fie calc pe călcai, fie mă sprijin în bețe, fie cobor în lateral punând în față piciorul drept și apoi stângul fără a-l îndoi.

O cursa de ultra se aseamănă foarte mult cu o viață de om : te pune în față multor greutăți, te trece că un carusel de la extaz la agonie și înapoi. Sunt momente în care un minut pare o zi și o zi pare un minut. Acum te doboară fiind sigur că ai ajuns la limita resurselor că imediat să te simți mai proaspăt decât înaintea startului. Pentru a putea duce până la capăt o asemenea provocare este important să te autocunoști, să îți înveți reacțiile și să șțîi cum se ți le gestionezi astfel încât să tii departe gândurile de abandon.

Acum sunt într-o asemenea situație. 

Fiecare pas îmi spune să renunț, că durerea este mult prea mare, că nu merită riscul, că timpul zboară iar eu mă mișc mai încet că un melc și mai mult că sigur nu voi reuși și în cel mai fericit caz voi ajunge la finish după cut-off și îmi mai risc și sănătatea pe deasupra.

Pentru a reuși într-o asemenea situație este esențial să înțelegi că mintea este cea care ne limitează. Din spirit de autoconservare, ea este cea care ne creează toate scenariile în cap care să ne facă să renunțăm. Dar pentru fiecare situație, ultra te învață că există și soluțîi. 

Pentru a liniști mintea trebuie să îi demonstrezi că se înșeală, așa că mă concentrez pe tot ceea ce merge bine și demontez fiecare contraargument în parte : nutriția este excelență, niciodată nu m-am simțit mai bine că acum. Chiar dacă mă doare piciorul avansez și am găsit soluții să îl menajez pe cât posibil. Chiar dacă mai sunt vreo 40 kilometri, doar vreo 15 sunt în coborâre. Păi nu am mai făcut eu 15 kilometri accidentat? Normal că am mai făcut! Oricum obiectivul principal de la început a fost să termin cursa, deci e ok chiar dacă pică cel de timp.

 Apoi le-am promis copiiilor că vom trece linia de finish de mâna și am să mă țin de cuvânt.

Astfel trec kilometru după kilometru, oră după oră.

 Las în spate Trient, Les Tseppes și mă apropii de Valorcine. (Kilometrul 156) Aici, pe coborârea interminabilă, ce pare o eternitate mi se pare că timpul zboară prea repede și eu nu înaintez deloc. E acel sentiment în care ți se pare că o ora trece într-un minut stând pe loc. Este momentul cel mai dificil al cursei pentru că mi se înfiripă din ce în ce mai adânc ideea că nu voi reuși. Doar mai am o urcare de aproape 1000 m și o coborâre de încă pe atât în aproape 20 de kilometri și este déjà aproape ora 09.00 dimineață, ceea ce însemna că mai am la dispoziție încă 7 ore jumătate. Par foarte multe pentru mai puțîn de un semimaraton dar la viteză cu care mă mișc pe coborâre par o secundă.

Sună telefonul. 

Este Ramona și îmi spune că mă așteaptă împreună cu Marius în CP. Primul gând este că mă așteaptă în Chamonix și le zic să nu mă mai aștepte că o să ajung târziu. Îmi zice că mă vede pe aplicație și trebuie să ajung în 3 minute în CP și că sunt în Valorcine. Simt cum se ridică moralul și senzația e că măresc ritmul deși cred că e doar o senzație, mai mult că sigur. După câteva minute ajung în CP și îl aud de la distanță pe Marius stringand cât să trezească și ultimul somnoros din tot Valorcine-ul : Valiiiiii, Hai Vaallliiiiiii ! Până la capaaaat !

În CP Mariu îmi aduce o cafea (singură pe care am băut-o în tot concursul) iar Ramo se ocupă de picior care este cât bocancul. Ba chiar pare să dea pe dinafară de la cum este de umflat. Spray-ul rece plus antiinflamatoarele par peste vreo 10 minute să aibă efect. 

Încurajările lor mi-au ridicat moralul și sunt hotărât să merg până la capăt. După Valorcine sunt vreo 2-3 km de plat fals care merg bine și pare că piciorul este mai bine, durerile se diminuează. Drumul cotește de pe potecă pe lângă asfalt și în față îi văd pe Marius și Ramo așteptându-mă din nou. Mă însoțesc vreo 500 de metri până unde este Col de Montets. Cele 5minute cu ei mi-au ridicat și mai mult moralul așa că abordez urcarea plin de elan. Chiar dacă ceasul mi-a murit, urc destul de bine deși soarele este déjà sus și de la jumătate de topește. 

Nu mai contează, moralul este sus și mult mai ușor decât îmi imaginăm cu câteva ore înainte ajung sus. Sus bate soarele, dar cărarea este plină de turiști care ne încurajează și chiar dacă durerile par să revină încet încet ajung la Tete aux Vents. Este 12 :15 și aici am siguranță că voi ajunge cu bine la finish : mai am 4 ore și un sfert pentru 10 kilometrii.

Până la final merg cu siguranță celui care are la dispoziție tot timpul din lume pentru a termină. Din fericire îmi ia mai puțîn de două ore, deși pe lângă mine trec o grămadă de alergători care mă încurajează și mă felicita pentru faptul că nu am cedat. Pe la jumătatea coborârii drumul trece printre mesele terasei La Floria unde primesc un rând de aplauze de la oamenii care se relaxau la o bere și printre încurajări aud și un Hai România ! 

De aici începe iarăși șirul spectatorilor, înșirați în grupuri din 50 în 50 de metri, care ne încurajează și ne felicita pentru performanță : Courage ! Allez ! Allez ! Quatre kilomettres !

Când întru în oraș o sun pe Ramo și o anunț că am intrat în Chamonix. Îmi spune că mă așteaptă la Ultra Village, iar copiii mă așteaptă aproape de sfârșit să trecem împreună linia de sosire. 

Ultimul kilometru probabil că nu îl voi uită prea curând. Este esență acestei curse la care am visat 5 ani de zile : pe de o parte durerea pe care o resimțeam la fiecare pas, pe de altă parte încurajările sutelor de persoane care mă încurajau de pe margine, bucuria revederii copiiilor care mi-au sărit în brațe cu vreo 100 de metri înainte de finish și cu care am trecut de mâna linia de finish și sentimentul de a termină visul pe care îl începusem în urmă cu 44 ore și 16 minute.

The turtle race 😉 has ended! Până la următoarea.

De pe blog.

Citește și:

Publicat pe Lasă un comentariu

Bucovina Ultra Rocks 88 – Peter Schuller

Peter Schuller - BUR - Cover Story 2022
Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Bucovina Ultra Rocks 88 – Peter Schuller

Povestea Bucovina Ultra Rocks 88 din 2022 prin ochii și picioarele lui Peter.

De ce alergi? De ce alergi atât de mult?

Aud întrebarea asta destul de des, dar niciodată nu am putut răspunde, nu am înțeles nici eu exact și nu am putut descrie în cuvinte.

De când am fost copil, am urât din tot sufletul alergarea, și azi mai țin minte ziua când toată școala a râs de mine pentru că am fost ultimul pe pista de zgură din Carei, la proba de 1000m, cu pantofi de piele, în pantaloni de sport, cârpiți, și într-un pulover. 

Mă ardeau picioarele, mi-am dat tot duhul și tot ultimul am fost, umilit…

Am jurat că nu mai alerg niciodată. Am simțit că alergarea este cel mai urât lucru care poate exista.

 

După aproape 20 de ani de la acel moment, am început să alerg, cu scopul de a slăbi, deoarece ajunsesem la peste 110kg și simțeam că nu e de bine.

Acum mă aflu în Câmpulung Moldovenesc, la linia de start a competiției Bucovina Ultra Rocks 4Summit, 88km, cu 5400m diferență de nivel, competiție care e și Campionatul Național de Ultra-alergare Montană.

Este ora 5:40, o dimineață înnorată, încă e întuneric, soarele abia se face văzut. Sunt înconjurat de cei mai buni alergători pe distanță lungă din România, am schimbat câteva vorbe cu colegii „de suferință”, dar în mintea mea nu a fost altceva decât „filmul” cursei pe care urmează să o parcurg. 

Cunoșteam traseul, fiindcă l-am parcurs în ultimii doi ani, vizualizam ce și unde o să mănânc, pe ce porțiuni o să accelerez, pe ce porțiuni o las mai încet. Totuși, încercam să ghicesc cu ce dificultăți o să mă confrunt, fiindcă este imposibil ca într-un ultra-maraton să nu existe situații dificile.

Drumul până la linia de start nu a fost ușor, dar tot timpul este loc pentru și mai bine. Am respectat planul de antrenament cu strictețe, în ultimele 3 luni am alergat peste 1000km, cu 36000m diferență de nivel. Mă simt pregătit și fizic, și mental, am făcut tot ce am putut să fac, acum este testul și urmează să văd cum o să mă descurc.

3, 2, 1… START  Bucovina Ultra Rocks 

Traseul ce urma să îl fac l-am împărțit în 3 etape, în 3 intervale de timp:

  1. START – RARĂU 2 – 4h35’
  2. RARĂU 2 – RUSCA – 4h03’
  3. RUSCA – FINISH – 4h57’

Pentru fiecare etapă, am avut un timp propus, pe care l-am stabilit cu ajutorul lui Robert, și doar asta aveam în minte, să mă încadrez în acel timp.

 

După start, alergam controlat, mă aflam în mijlocul plutonului, alergam cu colegii de club, Adi și Moruțan. CSM Cluj, a avut două echipe de băieți la campionat. Ca să fie validată o echipă, era necesar ca cel puțin trei membri să termine cursa. Colegii mei de echipă erau Sovereșan, Moruțan și Radu. 

În ultimele zile, în Bucovina a ploat foarte mult. Am știut că trebuie să am mare grijă, fiindcă talpa pantofului meu nu avea cea mai potrivită tracțiune pe solul umed, mai ales pe rădăcini și pietre. Deja știam unde o să alerg mai încet decât calculasem inițial și am restructurat planul, rapid.

Prima urcare pe Rarău a mers conform planului, dar coborârea către Cheile Moara Dracului mi-a dat bătăi de cap…

Noroi, stânci și rădăcini umede, a mers mult mai încet decât doream.

Nu e bai, că urmează porțiunea unde pot accelera, până la Check Point Slătioara a mers bine, dar simțeam apropierea furtunii, vântul începea să se facă simțit din ce în ce mai tare. Scopul meu a fost să ajung cât mai rapid în Codrul Secular, astfel încât, dacă vine furtuna, să mă prindă în pădure.

Cum urcam prin această pădure minunată, simțeam cum se face din ce în ce mai frig, iar cum ajungeam către marginea pădurii deja simțeam vântul cum trece prin hainele ude de transpirație în interior în exterior leoarcă din cauza umidității din aer.

Am ajuns pe vârful Rarău a doua oară, ploua încet și cu întrerupt, m-am realimentat cu o jumătate de banană și un gel și am început rapid coborârea către Zugreni, aveam peste 5 minute întârziere față de plan.

Nu am forțat pe coborâre, pentru că nu avea sens să mă supun la riscuri; am alergat controlat, mâncând un baton, iar când am ajuns pe forestier am preluat viteza de croazieră și am alergat constant până la punctul de control, de unde am luat 1,5l de apă iar apoi mi-am continuat drumul către cea mai grea urcare din cursă – Pietrosul Bistriței.

Pe urcarea către cel mai spectaculos peisaj ploaia s-a oprit parcă dorind să ne facă un favor, dar a rămas umiditatea ridicată în pădure, mă simțeam ca într-o saună turcească; înaintam constant către vârf, dar mergea mai greu decât voiam. Deja parcursesem mai bine de 50 de kilometri. Oricât de antrenat ai fi după atât timp în efort începi să resimți oboseală.

Împingeam foarte puternic în bețe, cum nu am mai făcut până atunci.  Pe unele porțiuni solul aluneca atât de tare, încât efectiv nu puteam să mă las doar în picioare; pas cu pas, metru cu metru, am ajuns sus, în vârf unde urma creasta și coborârea așteptată.

La Check Point Rusca, de la kilometrul 60, am ajuns cu 16 minute mai repede decât planul, asta însemna că am recuperat întârzierea și aveam un avans de 11 minute. Nu îmi venea să cred că am reușit să recuperez 16 minute pe această porțiune. 

 

În Check Point, nu am avut altceva în cap decât să stau sub 5 minute, încercam să mă concentrez pe ce am de făcut. 

În timp ce voluntarii mă ajutau să prepar isotonicul, am șters noroiul și praful întărit de pe picioare, am luat nutriția pentru ultimul segment din cursă și am plecat. Totul a durat 5 minute și 19 secunde.

Pe urcare către vârful Giumalău, mi-am propus să alerg pe tot traseul, cu excepția a trei porțiuni mai abrupte… Bineînțeles că ce-mi doream eu nu corespundea cu ce urma să fie… Din Rusca urcam cu Viorica Mălai, încercam să țin un ritm constant și susținut, cum îmi place mie. Căldura începea să fie din ce în ce mai mare și resimțeam asta, „trebuia să iau mai multă apă” – era gândul principal din capul meu.

După ce am terminat flask-ul cu apă, am trecut pe primul flask cu iso, simțeam că nu e plin flask-ul, cum am înghițit am știut că urmează să am probleme cu nutriția… 

A fost foarte concentrat iso-ul, nu am verificat la Check Point să fie flask-ul plin cu apă, am greșit, greșeala asta mă va costa.

Nu aveam de ales, am băut câte puțin din flask, dar degeaba, mi s-a format o bulă în stomac. Știam ce am de făcut, fiindcă am mai trecut prin asta: trebuie să ajung pe vârf cât mai repede, să iau apă. De mâncat, nu puteam mânca fără apă, iso-ul nu intra, soarele ardea și mai tare… Sufeream. 

 

E a patra oară când urc pe Giumalău și de fiecare dată am suferit, tot timpul de căldură și de lipsă de apă, zici că e o tradiție deja pentru mine. Nu aveam pentru ce să mă mai enervez, că nu rezolvam nimic, am tras de mine să ajung pe vârf. Am ajuns la ultima parte a urcării, o porțiune mai abruptă, am adunat energia ce o mai aveam în picioare și brațe și am urcat cu ultimele forțe

În Check Point am stat sub 1 minut, am luat apă și am pornit către Transrarău.

 

În curse, îmi plac momentele alea despre care povestește Robert, când „dezarhivez” antrenamente și corespund bucățile din traseu cu un traseu făcut într-un antrenament, sau momentele grele dintr-un antrenament, momente peste care am trecut, iar toate aceste amintiri mă fac să fiu mai confortabil cu suferința.

Prima parte din coborârea de pe Giumalău seamănă mult cu coborârea de pe Jepii Mari. Nu am accelerat încă, nu avea sens; coboram constant printre rădăcini și stânci, iar singurul meu gând a fost să-mi revin cu digestia, fiindcă urma o porțiune unde trebuie să trag. Mi-am adus aminte de shot-ul de ghimbir pe care l-am luat cu mine, l-am băut și am așteptat ca ghimbirul să-și facă efectul.

Am trecut de porțiunea tehnică și am intrat pe poteca mea preferată din traseu, poteca ce duce către Transrarău, prin pădure. Este o plăcere să alergi pe poteca asta, solul este moale, zici că e un covor gros și lung, care a fost pus acolo intenționat, pentru ca piciorul alergătorului să se poată recupera după traseul dificil pe care l-a parcurs până acolo.

Digestia mea tot nu a fost ce trebuie, trecuse deja o oră fără să mănânc. Am mâncat un gel în mai multe tranșe, să văd ce se întâmplă, greața tot mă bântuia, dar știam că trebuie să am răbdare.

 

Cum alergam către șosea, vedeam mașinile parcate ale susținătorilor, speram să îi văd pe Irina și pe copii. 

Cum am ieșit din pădure, nu mi-a venit să cred ce vedeam: erau Irina și băieții, mă așteptau… Inima mea a început să bată tare, ca cea a unui adolescent la prima întâlnire cu o fată. Fix în brațele ei m-am oprit.  Îmi spunea că merg foarte bine, că mă iubește și că arăt bine și în formă și să țin tot așa, până la final! 

Spunea că nu are ce să-mi dea, dar nici nu aveam nevoie de altceva, întâlnirea asta de nici 1 minut mi-a dat un val de energie pe care nu-l pot descrie în cuvinte! Simțeam din partea ei iubire, înțelegere, apreciere, respect, bucurie! Deși ea nu este direct implicată în planul meu de antrenament și nici în pregătirea mea pentru curse, mă înțelege și mă susține mai mult decât oricine și îmi arată asta exact când am nevoie!

 

Am traversat drumul cu lacrimi în ochi și am început să urc către punctul de control de la stână. Mă simțeam ca un câștigător, am câștigat în clipele mai devreme mai mult decât îmi puteam dori de la această cursă.

Pe ultima parte rămasă din cursă, în ciuda faptului că mi-a fost greu și sufeream din cauza lipsei de energie, alergam cu zâmbetul pe buze și așteptam cu nerăbdare să cobor de pe Runc și să ajung iar în brațele iubite.

În spatele meu, deja se auzeau tunetele și și se vedea un nor negru și întunecat, în fața mea era soare și lumină încă, parcă alergam între două lumi.

13h și 9 minute arăta ceasul meu când l-am oprit după trecerea liniei de finish, un timp mai bun cu 26 de minute decât planul. 

Sunt în brațele Irinei, cu băieții lângă noi, înconjurați de prieteni, mă simt câștigător!

De ce alerg?

Poate pentru că îmi place să aflu ce este dincolo de zona mea de confort, poate pentru că îmi place să ajung în situații unde începe lupta între corp și minte, poate pentru că în curse lungi sunt obligat să găsesc soluții la situații apărute, poate pentru că îmi dă putere mentală să pot trece peste momente dificile cu care mă confrunt în viața profesională și personală, poate pentru a avea un corp sănătos și o minte pe măsură, poate pentru a fi un exemplu pentru copii mei, poate pentru momentele unice  când redescopăr ce este cu adevărat important în viață.

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 87 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.
Peter Schuller

Peter Schuller

Om simplu și calm. Tot ceea ce fac, fac din plăcere. Alergarea este o pasiune dar o tratez cu seriozitatea unui job full time fiindca mă împinge să-mi depășesc limitele.
De pe blog.

Citește și:

Publicat pe 4 comentarii

Ce m-a învățat alergarea

Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Ce m-a învățat alergarea

Ar fi trebuit să fie povestea unei curse, Mogoșa Everesting dar o să fie despre ce ne învață alergarea în viața de zi cu zi

Articol scris și trăit de 

Ar fi trebuit să fie povestea unei curse, Mogoșa Everesting dar o să fie despre ce ne învață alergarea. 

Anul trecut, în 2021, pe 7 August participam la prima mea competiție sportivă, Mogoșa Everesting. Alergam deja din 2013 dar o făceam doar la nivel de jogging. Întâmplător am auzit la un post de radio local, din Baia Mare, o reclamă ce spunea: “Participă la Mogoșa Everesting și află care e Everestul tău. Termină cel puțin o singură urcare și coborâre și vei primi medalia de finish-er.” Mi-a plăcut mult mesajul și eram conștient că nu sunt pregătit să fac cele 18 ture pentru a strânge 8848 de metri în sus și în jos, dar mă întrebam oare care este Everestul meu. 

Așa am ajuns să particip și după mai bine de 19 ore, am adunat 11 ture adică Everestul meu era de 5401 metri și se întindea pe mai bine de 44 de kilometri. Mi-am dat seama că reușisem să alerg (e mult a spune alergare, mai degrabă să mă târăsc) un ultramaraton cu o diferență considerabilă pentru un om obișnuit, nicidecum un sportiv. 

Pentru cei care nu cunosc competiția, am să fac o mică descriere a traseului: lângă Baia Sprie, parte din munții Gutâi, este vârful Mogoșa ce are o altitudine de 1246 m. De pe acest vârf pornește o pârtie de schi ce se bifurcă la un momentdat în mai multe variante până la lacul Mogoșa și în altă parte spre stațiunea Șuior. Diferența de nivel dintre lac și vârf este de aproximativ 500m pe o distanță de maxim 2 km, cu o înclinație medie de peste 25%. Se face o urcare si apoi o coborâre pe una din variantele de pârtie de ski…și tot așa de 18 ori, până la capăt, cu un termen limită de 24 de ore. Brutal! Cine nu a făcut urcări si coborâri pe o înclinație de peste 25% nu poate însemna prea mare lucru, dar odată ce faci asta și începi să miroși respectul pe care ți-l transmite muntele, optica devine diferită. Iar pentru un om obișnuit, chiar e brutal. Da,cuvântul acesta descrie cel mai bine acest concurs. 

Mi-a placut așa de mult conceptul, atmosfera de la concurs, alergătorii care se încurajau și se felicitau unul pe altul când se înâlneau pe traseu, încât mi-am promis, că începând cu următoarea săptămână de după concurs, am să încep pregătirea și în 2022 am să particip foarte bine pregătit și am să fac toate cele 18 ture în mai puțin de 24 de ore. Și asa am și făcut. 

Am strâns într-un an de zile 399 de alergări care în total însumau 3814  km alergați cu o diferență de nivel de peste 90.000 m. Am citit cărți, mi-am ordonat viața, mi-am planificat antrenamentele, am participat la mai multe curse pregătitoare printre care și două ultramaratoane de 52 și 87 km. Totul pentru a fi pregătit pe 6 August 2022. Această dată era pentru mine un eveniment ce urma să fie foarte important în viața mea. 

Și așa cum spunea o vorbă: “atunci când îți faci planuri universul râde de tine”, cu aproximativ zece zile înainte de cursă am simțit că răcesc. Am zis, o răceală, trece. Am mai avut o grămadă și cum au venit așa au și trecut. Dar după o zi m-am simțit scanat de răceală și mi-am dat seama că nu-i răceală, că-i covid (eram vaccinat dar și trecut prin boală așa că știam cum te face să te simți covidul). Mi-am făcut un prim test și a ieșit negativ. Am fost fericit că nu-i covid și mi-am văzut în continuare de antrenamente. N-am vrut să ratez nici un antrenament. Am vrut să fiu 100% în ziua concursului. Dar după alte două zile am simțit că merge tare greu un antrenamet relativ simplu. Mi-am mai făcut un test și am ieșit pozitiv. Simțeam că lumea se sfârșește, că cerul se coboară în întregime pe umerii mei. Imi ziceam că oricum Covidul trece în cinci zile si văd eu cum mă simt și pe sâmbătă mă duc la concurs. 

Mi-a trebuit aproape incă o săptămână în care să discut cu cei apropiați, cu antrenorul meu, Robert, ca să zic până la urmă că sănătatea e mai importantă ca orice. Eu de fapt alerg pentru sănătate, alerg pentru că îmi place și pentru că îmi doresc  să fac acest lucru până la adânci bătrâneți. 

Modelul meu este un senior din Baia Mare care la 90 de ani aleargă în fiecare zi peste 4 km. Am realizat că alergarea m-a învățat să fiu reziliant și să iau lucrurile așa cum sunt. Că a fi sănătos este cel mai important lucru, că bucuria de a alerga e peste rezultatul unei competiții, că antrenamentele sunt frumusețea alergării și că ele sunt grosul călătoriei noastre de alergători, că-i important să știm să pierdem, indiferent ce pierdem. Sunt recunoscător pentru această lecție și imi propun ca pe viitor să mă bucur de fiecare antrenament, de fiecare cursă și de fiecare zi în care voi putea sănătos să mă vâr în pantofii de alergare și să pornesc pe cărări și străzi, să savurez fiecare pas indiferent că-i ușor sau greu! 

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

De pe blog.

Citește și: