Publicat pe 2 comentarii

“Trust Gives Power!” Povestea lui Cosmin Lambā de la Bucovina Ultra Rocks (Locul 1) cursa de 88 kilometri

Devino un atlet mai puternic, mai rapid, cu risc minim de accidentare.

“Trust Gives Power!” Povestea lui Cosmin Lambā de la Bucovina Ultra Rocks (Locul 1) cursa de 88 kilometri

Photo: Sbiera Laurentiu pentru Bucovina Ultra Rocks

Cea mai așteptă cursă a anului! Pentru cursa asta m-am antrenat 9 luni. 

Bucovina Ultra Rocks urma sa fie highlight-ul acestui sezon pentru mine și sunt convins că și pentru alți participanți acum că am trait experiența acestui eveniment.

M-am antrenat mult și din greu pentru cursa asta, dar initial doar cu scopul de a o termina. Știam că e o cursă foarte grea, mi s-a repetat în nenumerate rânduri. Chiar Robert m-a întrebat de câteva ori dacă răman la 88K. M-a pus pe gânduri întrebarea lui, dar am rămas ferm pe alegerea facută, plus că rezultatele de la cursele lungi din sezon mi-au întărit dorința de a participa și mai tare.

Mărturisesc că mi-a fost frică de această cursă. Din mai multe motive…că e grea, că n-am alergat niciodată atâția km, dar și pentru că undeva în adâncul sufletului nu voiam să fie ăsta un eșec al sezonului.

Obiectivul începea să se schimbe pe măsură ce se apropia ziua cursei. Progresul meu de anul ăsta m-a făcut din ce în ce mai încrezător, dar nu atât de încrezător încât să scap de temerile că poate nu reușesc să termin cursa, ori că o termin cu un rezultat dezamăgitor.

Am început cu câteva săptămâni bune înainte să mă gândesc la strategia de cursă și am studiat fiecare participant din lista disponibilă pe site. Firește că am exclus dintre adversarii mei pe Robert Hajnal și Pau Capell, două nume grele care se aflau pe listă.

Ar fi fost o mega onoare pentru mine sa alerg în aceeași cursă cu doi dintre cei mai muni alergători din lume, dar recunosc că m-am bucurat când am aflat că totuși s-au mutat la cursa de 48K.
M-am bucurat pentru că obiectivul meu se sculpta ușor ușor din dorința de a termina cursa în dorința de a face o surpriză placută. Și fără Robert si Pau competiția era mai aproape de nivelul meu.

Frica s-a reinstalat atunci când au apărut așteptările mari cum că am șanse să termin cursa pe podium, primul care m-a provocat la asta fiind chiar Robert. Încurajările și încrederea lui în mine mi-au dat o mega satisfacție care m-a împins cumva în dorința de a scoate un rezultat excelent. Dar aveam mixed feelings pentru ca frica de cursă nu dispărea nici cum. Nu reușeam să îndrăznesc să sper la un asemenea rezultat.

A fost prima cursă în care mi-am calculat fiecare aspect logistic, având în vedere că urma să am și crewing făcut de Laura și erau multe lucrui de pregătit.

La Câmpulung am întâlnit mulți oameni, mulți TRA-iști, și de la prima oră a dimineții de Vineri a fost un vibe fain care m-a motivat și mai mult.

Presiunea a crescut și mai mult când am aflat că și alți oameni au aceleași așteptări de la mine, ba chiar unii m-au întrebat: tu caștigi mâine? Mărturisesc că am avut o noapte grea și agitată înainte de cursă…

N-am dormit prea mult și nici măcar adânc cu o noapte înainte, așa că m-am trezit nerăbdător la ora 04:40.

Cursa începea la 06:00.

Încă nu reușisem să mă dezmeticesc când am ajuns la start, așa că am pornit la o încalzire de vreo 10 minute înainte.

Ora 05:57, mă așez la Start lângă Gicu la care îi urez succes.
Ora 06:00, nu mai e cale de întoarcere, cursa a început!

Am rămas surprins, ritmul cu care s-a pornit era lent, nu mai participasem la nici o cursă cu asemenea start, mi s-a parut wow! Urcam prima pantă spre direcția Runcului și puteam să alerg la nivel conversational.
Mă îndreptam ușor spre primii 2-3 alergători fără să depun vreun efort prea mare. În gândul meu suna cam așa: Pai dacă așa se aleargă înseamnă că am șanse la podium.

Cred ca după 2 km eram deja în grupul de primii 3 oameni, m-am bucurat și când s-a apropiat Paula Dogaru să mă salute și am chat-uit preț de câteva minute.

După ce s-a îngustat poteca și am intrat în pădure parcă s-a accelerat puțin ritmul, dar nu ceva de speriat. Eram 4 care luasem avans și stăteam destul de apropiați.

Pădurea era minunată la ora aia și sălbăticia prin care treceam parcă mă încărca cu mai multă energie de care aveam nevoie pentru restul zilei.
Am întâlnit și căprioare pe care presupun că le trezeam din somn de apăreau așa de nicăieri.

Pe la jumatea traseului înainte de prima urcare pe Rarău m-a abordat Emanoil Apărece care m-a întrebat dacă eu sunt Cosmin Lambă. Surprins i-am răspuns ca da, am făcut cunoștință și din vorbă în vorbă aflu că știa multe lucruri despre mine și că știe că sunt bun și m-a felicitat :)) mi-am mai luat un pic de energie și de la el.

Am rămas împreună și am ajuns primii sus pe Rarău unde mă aștepta Laura cu reîmprospătarea. Mă simțeam super bine la km 14, mâncasem tot ce am avut la mine, dar nici nu am tras prea tare. Am ajuns cam cu 10 min mai târziu decât planul.
Am stat în post 1 min cred și am pornit pe coborârea spre Slătioara.

Traseul mi s-a părut super fain prin Moara Dracului, pădurile pline de mușchi și gălbiori, eram foarte entuziasmat de ce văd!

A doua urcare pe Rarău însă m-a solicitat destul de tare, multe obstacole, trunchi de arbori căzuți peste care trebuia să sărim, și am mărit și ritmul pentru că Emanoil a rămas un pic în urmă când am ieșit iar din pădure, și am zis ca poate e momentul sa mă depărtez puțin. Asta cred că fost prima greșeală, pentru că aproape de vârf am lăsat-o moale și m-a și prins din urmă, deci energie irosită degeaba până acolo. Apoi am și greșit amândoi puțin traseul de urcare pe vârf.
Mi-am zis atunci că nu e încă momentul să trag pentru distanțare și că o să mai alerg în ritmul lui vreo 20 km.

Km 34:  nutriția merge bine, încă nu sunt obosit, doar un pic solicitat de ultima urcare.

După ceva dificultăți de a urma marcajele la coborârea de pe vârf, am început să mă simt mai bine decât eram după ultima urcare și parcă simțeam nevoia sa-l forțez un pic pe Apărece așa ca am mărit ritmul, dar numai cât sa-l țin aproape de mine fără să mă distanțez.

A urmat apoi coborârea prin albia râului unde eu m-am odihnit și distanțat (mie îmi plac coborârile tehnice), iar după ce am ieșit în forestier am mărit pace-ul la 4:30-5:00 la mie. Din spate venea și Apărece care m-a prins din urmă iar. Atunci am înțeles ca de fapt și el se folosea de ritmul confortabil și mi s-au derulat în minte momentele de dinainte în care mă tot invita să trec în fața lui. Am înțeles că am un adversar puternic și că e momentul să atac.

La CP Zugreni (km 42) el s-a oprit să ia apă, însă eu am continuat pentru că pe Rarău 2 primisem 3 flaskuri de la Laura și încă aveam 2 pline plus ceva apă în al treilea.

Am speculat momentul și am zis că trebuie să mă distanțez.
Dar a fost o decizie pe care aveam sa o regret mai târziu, deci făcusem a doua greșeală.

M-am dus tare în față, iar când am ajuns la asfalt m-am blocat pentru că nu știam in ce direcție să o iau. Nu vedeam marcaj iar track-ul de pe ceas nu mă prea ajuta.
Am decis să fac stânga la vale, dar nevăzând nici un alt marcaj am decis sa mă întorc după vreo 200m. Atunci l-am zărit pe Apărece cum gonea dinspre forestier la dreapta pe asfalt. Pffff, am dat tare la deal să îl prind din urmă pentru că știam că urmează urcarea spre Pietrosul Bistriței și nu voiam sa îi las avans.

L-am ajuns la poarta de la capătul podului și l-am surprins că vin din spate, părea și el cam dezorientat de ce se întâmplă și l-am simțit și un pic obosit.

Urcarea spre creastă a fost foarte grea, dar mi-a plăcut foarte mult natura, plus ca ieșirea în creastă a fost pur și simplu o recompensă pentru mine. 

Priveliștea era minunată, mi se părea ca sunt pe o bucată de traseu din TMB după Champex Lac spre Fenetre d’Arpette cu multe tufe de afine si merișoare, plus că luasem și avans, Apărece rămăsese deja mult în urmă.

Decizia sa nu mă opresc la ultimul CP sa fac refill la apă era deja regretată sus în creastă pentru că mai aveam foarte puțină și gelurile nu intrau fără. Mai mult, deja aveam mici probleme cu stomacul după urcarea abruptă și nici nu știam dacă mai am vreo altă sursă până la Rusca unde mă aștepta Laura.

Pe vârful Pietrosul am întrebat de apă și mi s-a spus de un izvor în 2 km la vale. 

N-au fost doi, au fost vreo 4km, iar eu i-am simțit ca 20.

La izvor am reușit sa-mi revin un pic și am început să mănânc iar, dar încă nu mă simțeam foarte bine, iar coborârea până în Rusca mi-a pus capac. Mă uitam din km în km la ceas și îmi spuneam cu voce tare: încă un pic și ajungi la Laura. Doar asta mă mai ținea pe picioare.

Simțeam cum se formează bășicile în adidași, nu mai reușeam sa alerg pe urcări foarte line, mi-era extrem de cald, mă simțeam deshidratat… cred ca am pierdut minute bune pe o coborâre unde aș fi putur să-mi construiesc un avans foarte bun.

La Rusca km 60 era Laura pregătită să mă resusciteze. Mi-a zis că n-am voie să stau mai mult de 3 min în post, indicațiile veneau de la Robert: “menține un ritm ok pe urcări și forțează pe coborâri.”

La mine era fix invers. Parcă aveam mai multă vlagă pe urcări decât pe coborâri.
După mai puțin de 5 min în care am schimbat șosete, tricou, am băut bere cu ghimbir și cola și am mâncat covrigei să mai reduc din aciditate apare și Apărece care părea și el istovit.

M-am ridicat rapid, am pus vesta pe mine și am luat-o din loc. Urcarea spre Giumalău a fost un alt factor care nu mă mai lăsa să mănânc. Nu mai reușeam să-mi revin, dar m-am forțat, mai ales să beau apă. Probabil asta a fost a treia greșeală pentru că mai târziu aveam să nu mai mănânc deloc.

Era foarte cald, eram încins tot deși aveam gheață la brâu în pantaloni. Bine…s-a topit in 7 min, dar măcar încă simțeam rece…

Pe Giumalău km 60 am urcat ok-ish, dar sus deja începeam să mă simt deja rău cu stomacul.
Am văzut pastilele de sodiu pe masă în post și am sărit pe ele pentru că știam cât transpirasem în ultimii 10km.

M-am simțit ușurat știind că am trecut și de ultimul vârf, însă mai aveam în focus și ultima urcare pe Runc.

În următorii 5 km nici apă n-am mai putut să beau, parcă aveam o supapă închisă în gât și îmi era super greață. La Stâna Transrarău îmi doream tare să vomit, deși nu puteam. Acolo a fost primul moment în care îmi doream să mă opresc. Aveam deja o oră de când nu mai mâncam, iar apa pe care o beam mai mult o plimbam prin gură fără vreo dorință să o înghit.

Am stat 1-2 minute pe loc să-mi revin și părea că ies din nou la lumină. Părea că intră totuși apa așa că am speculat momentul și am înfipt repede și un gel cu ochii închiși .
Am început iar să alerg…sa merg….intr-un ritm mai alert….și simțeam cum revin la viață. Gelul își făcea efectul.

Ușor ușor am început să-mi revin și parcă atunci când suna ceasul pentru masă nu mai pica cerul pe mine și am început să reiau nutriția….mă simțeam din nou în cursă.

Am coborât prin pășunile si Forestierul spre pârâul Mesteacăn fericit că mi-am revenit, treceam pe lângă cei de la 110k, ba chiar unii fugeau de mine crezând că mă întrec cu ei.

Într-un final am ajuns și la baza Runcului unde am avut un șoc când am văzut ce mă așteaptă! Un pieptiș sănătos preț de 32 de minute care părea că nu se mai termină. 

M-am simțit înfrânt de Runc!

Sus în culme era o doamnă drăguță și fericită că vede un țap de la 4Summits care m-a felicitat, mi-a făcut o poză cu copiii care m-au și scanat, și m-a zorit să pornesc la vale pentru că domnul Apărece trecuse și el deja de CP de la pârâu.

Din vale se auzea tare în boxe numele meu unde știam că mă așteaptă multă lume la finish, și parcă picioarele mi se înmuiau de emoții. 

Energia mea era la -1, dar am găsit forță să alerg la vale și să trec linia de sosire învingător! km

 

Antrenor de alergare?

Cosmin L. Este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Octombrie 2022.

Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Două ultramaratoane by UTMB de urmărit în weekend

Lavaredo Ultra Trail Robert Hajnal

Două ultramaratoane by UTMB de urmărit în weekend

În calitatea de pasionați ai alergării montane, fie de pe margine, fie direct de pe ,,teren", ne așteaptă un weekend intens: stăm cu ochii pe două ultramaratoane by UTMB ce au loc în acest weekend.

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.

Trail 100 Andorra by UTMB

24-26 Iunie 2022

Provocarea din Munții Pirinei este acum parte din UTMB® World Series, alăturându-se astfel celor mai populare și mari evenimente de alergare din lume.

Cursa face parte din Andorra Multisport Festival și are pregătite 4 probe diferite:

  • Ultra 105km, 6900m+
  • Trail 50km, 3600m+
  • Trail 21km, 1750m+
  • Family 7,5km, 500m+
Îi ținem pumnii lui Alexandru Țimpău, sportiv TRA care va participa la Trail 100 Andorra. Have a good pace & enjoy the ride!
Ordino, Andorra ultramaratoane din weekend
Ordino, punctul de start/ finish al Trail 100 Andorra

3800 de alergători cu 50 naționalități diferite, iau startul la cea de-a 14 ediție a Lavaredo Ultra Trail, unul dintre cele mai iubite și de interes concursuri de alergare montană.

Comunitatea TRA se adună și în acest an în Dolomiți: Robert Hajnal (Lavaredo Ultra Trail, 120km, 5800m+), Cristian Bilegan si Marius Ivăniciuc (UltraDolomites, 80km, 4600m+) si Maria Taban (Cortina Skyrace, 20km, 1000m+).

Printre atletii favoriți la cursa regină se număra Marco De Gasperi, Andreas Reiterer, Xavier Thevenard, Germain Grangier, Andreu Aymerich și Hannes Namberger, al cărui interviu acordat TRA îl poți citi aici.

Lavaredo Ultra Trail Robert Hajnal
,,Memories in the Dolomites before Lavaredo Ultra Trail" - Robert Hajnal

P.S. Am lansat un GIVEAWAY pe pagina noastră de Facebook. Participă și ai șansa să câștigi odată cu Robert!

Pe aceași temă

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Antrenor Alergare - Hajnnal Robert
Publicat pe Lasă un comentariu

Peter Schuller. O prăjitură de alergător

Peter Schuller

Peter Schuller. O prăjitură de alergător

Pe 1 Noiembrie 2019, în Cluj, la Let’s Coffe l-am întâlnit prima dată pe Peter Schuller. Purta colanți negri de compresie, tricou alb tehnic și un zâmbet relaxat. Vasi, barista, i-a luat comanda întrebându-l dacă dorește „ca de obicei”.

În cafenelele de specialitate întâlnești deseori alergători care sunt niște rockstar-uri ai locului. Mi s-a întâmplat de cel puțin 4 ori să fiu într-o cafenea și în același timp o celebritate să fie în preajmă. Dar când un alergător intră, în colanți, să-și savureze cafeaua înainte de-o alergare, are mari șanse să fure toate privirile.

După ce a scanat locul, Peter m-a recunoscut. Vorbiserăm în urmă cu 8 zile la telefon pentru a-i face un plan de antrenament. Și-a luat dublul espresso și am intrat în vorbă. „Felicitări pentru locul 2 la UTMB și că motivezi oamenii să alerge! Te-am urmărit cu sufletul la gură la ultimele două UTMB-uri”, mi-a spus.

Atunci m-am lăsat să îl cunosc mai bine decât am făcut-o la telefon. Simțeam că el știe mai multe despre mine și ar trebui să echilibrez balanța. Peter este omul care își câștigă pâinea și desertul suflecându-și mânecile, aruncând un pumn de făină pe masă și făcându-le.

Pentru astăzi avea de alergat 10 kilometri (în 42 minute). Un antrenament „test”. Cu amabilitatea ce-l caracterizează m-a invitat, pe seară, la atelierul său pentru o degustare de prăjituri. A vrut să mă ducă dintr-un teren neutru într-un loc familial.

L-am privit în ochi și mi-am dat seama că este un om mânat de pasiune atât în alergare, cât și în job-ul lui. După doar câteva minute, mi-a arătat fotografii cu deserturile ce le gândește și execută. Mi-a venit în minte un singur cuvânt pe care am simțit nevoia să i-l silabisesc cu voce tare. IM-PE-CA-BIL. „Dacă aș alerga la fel de bine pe cât de bine arată deserturile astea, aș fi campion mondial”, mi-am spus. Câteva ore mai târziu aveam să mă și conving de cât de gustuoase sunt.

Peter este disciplinat. Asta se vede nu doar în prezența constantă la cele 6 antrenamente din timpul săptămânii, ci și în perseverența de care dă dovadă zilnic în pasiunea lui – cofetăria artizanală. A reușit în nici doi ani, de la a găti din propria bucătărie la a realiza peste 100 de produse și a învăța alte 70 de persoane cum să-și câștige pâinea cu propriile mâini.

A început prin a face torturi pentru cei apropiați, ca în cele din urmă să își deschidă, în același an în care i s-a născut fiul, Paul, un laborator de cofetărie – Iris Délice. Prin produsele pe care le prepară, Iris Délice dorește să ofere clienților nu doar deserturi, dar și o experiență inedită.

Peter „empowers people”. Scoate la suprafață partea bună a oamenilor. Are lucruri frumoase de spus despre persoanele cu care se înconjoară. Mi-a spus de soția lui că i-a îmbunătățit viața de 10 ori, de Alex – colegul lui de atelier – despre cât de bine se pricepe la asta, că e un geniu al prăjiturilor.

Nu l-am auzit să spună ceva negativ despre nimeni.

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 90 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.

„Cea mai mare provocare 

este să ne reinventăm.

Când un atlet completează formularul de înscriere pentru a-i realiza un plan de antrenament, nu știu ce așteptări să-mi setez la rândul meu, pentru că nu vreau să îl dezamăgesc. Vreau să fiu realist și să-i acord suficientă încredere că obiectivele lui se pot îndeplini. Niciun vis nu este suficient de îndrăzneț.

Fiecare atlet are un entuziasm aparte la început, însă ceea ce contează este trăinicia acestui entuziasm. Cu alte cuvinte, nu contează la fel de mult cât ești de exaltat, cât contează cât de consecvent vei fi pe parcurs. E ca în dragoste – toate relațiile sunt frumoase la început, însă după 6-9 luni probabil că vei avea parte de căderea din rai.

Partea bună în relația „antrenor-atlet” este că după cel mult 1 lună de zile se poate vedea dacă relația va funcționa, dacă patosul se va menține. În dragoste durează mai mult. Ceea ce este admirabil la Peter, este că nu și-a pierdut deloc din avânt, chiar dacă a trecut prin antrenamente grele și a transpirat litri de sudoare.

Cu amabilitatea ce-l caracterizează, înainte să alerge cei 10km, la finalul discuției din cafenea, m-a invitat pe seară la atelierul său pentru o degustare de prăjituri. A vrut să mă ducă dintr-un teren neutru într-un loc familial.

Urma să schimbe complet meniul de la cofetărie, să îl reinventeze. Crede că e de datoria lui să facă asta. Doar așa simte o evoluție. Înainte de a fi cofetar-patiser se ocupa de aprovizionarea farmaciilor cu medicamente, iar acum continuă să facă mereu câte un pas în față, să inoveze la alterlier, de două ori pe an. 

Așa a ales să împartă cu mine ultimele prăjituri din „vechea colecție”. A dat un telefon și 5 prăjituri au fost puse la abatitor pentru degustarea ce urma să fie la 19 seara.

Am acceptat invitația. Urma să-mi dau seama că un plan de antrenament are foarte multe în comun cu prăjitura SACHER.

Contradicția stă la baza evoluției.

Când Peter a completat formularul de înscriere pentru a-i realiza un plan de antrenament, nu știam ce așteptări să-mi setez la rândul meu, pentru că nu voiam să-l dezamăgesc. Voiam să fiu realist și să-i acord suficientă încredere că obiectivele lui se pot îndeplini. Niciun vis nu este suficient de îndrăzneț.

Am stabilit că un obiectiv realist pentru următoarele 6 luni este un maraton în 3 ore 10 minute. Pentru asta mi-am propus să-i îmbunătățim personal best-ul de 10 km (de la 43:45 la 40:45) și personal best-ul de semimaraton (de la 1h45 la 1h30).

Fiecare atlet are un entuziasm aparte la început, însă ceea ce contează este trăinicia acestui entuziasm. Cu alte cuvinte, nu contează la fel de mult cât ești de exaltat, cât contează cât de consecvent vei fi pe parcurs. E ca în dragoste – toate relațiile sunt frumoase la început, însă după 6-9 luni probabil că vei avea parte de căderea din rai.

Partea bună în relația „antrenor-atlet” este că după cel mult 1 lună de zile se poate vedea dacă relația va funcționa, dacă patosul se va menține. În dragoste durează mai mult. Ceea ce este admirabil la Peter, este că nu și-a pierdut deloc din avânt, chiar dacă a trecut prin antrenamente grele și a transpirat litri de sudoare – vedeam asta în selfie-urile ce mi le trimitea la finalul antrenamentelor.

La cofetărie, Peter schimba complet meniul, îl reinventa. Crede că e de datoria lui să facă asta. Înainte de a fi cofetar-patiser, se ocupa de aprovizionarea farmaciilor cu medicamente, iar acum continuă să facă mereu câte un pas în față, să inoveze la alterlier, de două ori pe an.

Așa a ales să împartă cu mine ultimele prăjituri din „vechea colecție”. A dat un telefon și 5 prăjituri au fost puse la abatitor pentru degustarea ce urma să fie la 19 seara.

Am acceptat invitația. Urma să-mi dau seama că un plan de antrenament are foarte multe în comun cu prăjitura SACHER.

Laboratorul unei cofetării era pentru mine un teren necunoscut. Locul unde se nasc deserturile Iris Délice este pe Dumbrava Roșie nr.7 în Cluj Napoca, într-o casă ce pare mai degrabă a unei familii cu 2 copii decât locul de muncă a 6 angajați. Vitrina de la intrare, unde se expun prăjiturile comandate, este cea care dă de gol scopul locului.

Am intrat într-un hol mic unde se găsea o casă de marcat. Peter ne-a înmânat halatele începând cu prezentarea spațiului, a mașinăriilor și a câtorva măsuri de siguranță. „De cât timp sunteți aici?”, „Abatitorul spui că este ca un cuptor, dar care răcește?”, „ 5000 de euro, atâta costă?” Răbdător și amuzat de inocența întrebărilor, Peter nu a lăsat nicio piatră neîntoarsă.

Dintre prăjiturile pe care le-am mâncat în acea seară „Sacher” i-a atras atenția alergătorului din mine pentru că este prăjitura cu 7 straturi, ce sunt aranjate în funcțe de densitate și intensitate – jos cel mai crocant, sus cel mai moale. M-am întrebat de cât timp e nevoie să se ajungă la produsul final, câte teste eșuate au fost în spatele prăjiturii executate perfect? Câte degustări?

Și straturile unui plan de antrenament se fac în funcțe de intensitate, calitatea și cantitatea kilometrilor.

Primul strat al prăjiturii, de sus în jos, este o glazura de cacao Valrhona, ce are gust intens de cacao și culoare caldă de mahon. Mi-a plăcut atât de tare, încât mi-am spus că am mâncat cacaoa greșită toată viața mea.

Primul strat al planului de antrenament, pentru a-l face un alergător mai rapid pe Peter, dar și pentru îmbunătățirea tehnicii de alergare, a fost clădit în principal din antrenamente de viteză – repetări pe distanță scurtă. În această primă etapă, Peter mi-a trimis video-uri cu tehnica lui de alergare; astfel, mi-am dat seama că își folosește brațele foarte puțin, din lipsa de forță a brațelor, abdomenului, pieptului și că stă prea drept, vertical, poziția corectă de alergare fiind în ușoară cădere, aplecat către înainte. Făcea asta dintr-o dezvoltare insuficientă a musculaturii lombare și a fesierilor.

Al doilea strat al prăjiturii, puțin mai dens, este din cremă supreme de ciocolată Inaya 65% și Alnuga 41%. Pe lângă gustul intens de cacao, găsești un echilibru perfect între gustul amărui și notele citrice.

Pentru al doilea „strat” al planului am stabilit un baseline, un punct de plecare. Peter a dat „teste” pe distanța de 5 km, respectiv de 10 km pentru a putea măsura progresul în viitor. Testele au și efect de creștere a moralului. El a văzut cum, în nici 3 luni de antrenamente, a ajuns pe distanța de 21 kilometri de la 1 oră 45 minute la 1 oră 30 minute.

Al treilea strat al lui Sacher arată ca o fâșie foarte subțire de înghețată. Este făcut din cremă Namelaka cu ciocolată albă Zephyr și bucăți de caise deshidratate.

Al treilea strat al planului a fost făcut din sudoare în sala de forță. Peter și-a făcut abonament la sală și a pus întrebări legate de exerciții. Am urmărit creșterea fitness-ului general, dar și a forței specifice cu exerciții simple, dar eficiente – rutine în care am încorporat exerciții cu greutatea corpului, dar și îndreptări, genuflexiuni. Și exerciții cu kettlebell-ul. Multe.

Al patrulea strat, centrul prăjiturii, ce-i dă și numele, Sacher, este un blat umed cu migdale, insiropat cu un sirop de cacao și lichior Grand Marnier.

Al patrulea strat a fost din antrenamente de durată mai îndelungată cu pulsul în zona pragului lactic (zona în care ficatul reintroduce acidul lactic organism, transformându-l în energie). Am urmărit eficientizarea corpului – întărirea simultană a sistemului cardiovascular și a musculaturii. Acum, aceste două trebuie să lucreze împreună pentru întârzierea absorbției de acid lactic. Cu cât corpul asimilează mai puțin acid lactic în timpul efortului, cu atât performanța este mai mare.

Al cincilea strat este făcut din gem de caise. „Ce caută gemul de caise?”, „De ce nu gem de căpșuni?” El este cel care face legătura cu stratul superior, iar blatul Sacher merge mână în mână cu gemul de caise.

Al cincilea strat al planului a fost ca un text ce trebuie citit printre rânduri. Au fost zile de antrenament ușoare, (05:30/ km, puls sub 135 bpm ) pentru ca în zilele solicitante Peter să poată trage tare.

Al șaselea strat este un ganache de ciocolată Inaya 65% și cacao Valrhona.

Al 6-lea strat a fost axat pe acordarea unei zile complete de pauză în care Peter a ales să meargă săptămânal la un fizioterapeut. Este ziua în care simte un restart.

Ultimul strat este un blat crocant cu migdale.

De la prima mușcătură a prăjiturii simțeai cum dinții străbat toate straturile. Și cum papilele gustative sunt stimulate pe toate părțile.

În plus, urma noua colecție. În acest domeniu, inovația este succesul.

Rețeta planului, ca și cea a prăjiturii, a trebuit adaptată. Au fost și zile prea solicitante, zile în care corpul lui nu se recupera suficient sau zile în care nu se odihnea.

Atât în fața planurilor de antrenament, cât și în fața unei rețete de prăjitură, trebuie să rămâi onest cu tine. Nu ai cum să grăbești drumul către succes, nu ai cum să te păcălești sau să trișezi.

După degustare am zâmbit larg, admirativ. Zâmbetul satisfacției este moneda de schimb și un punct comun ce-l împărtășesc cu Peter – el voia să mă vadă că mănânc cu poftă și că zâmbesc, eu că transpiră și că la final îmi primesc replica ce mă recompensează*„a fost greu, dar foarte fain”*!

„Când aud cuvântul „succes”, mă gandesc la senzatia ce o am după un antrenament reușit sau după un concurs unde am atins ce mi-am propus.”

Interviu Peter Schuller

Maestru Cofetar la Patiseria Iris Délice,
plan de antrenament TrailRunningAcademy din 01.10.2019

Cu ce prăjitură ți-ai începe ziua lângă un dublu espresso, Ethiopia?

De obicei nu mănânc nimic lângă o cafea de specialitate, pentru că îmi place să descopăr toate aromele cafelei, fără să fiu influențat de alte gusturi. Dar dacă ar fi să aleg să mănânc ceva lângă un espresso Ethiopia, aș alege checul nostru cu banane sau croissantul nostru cu unt.

Cu ce fel de mâncare le-ai recomanda alergătorilor să facă carb loading?

Cred că acest lucru este destul de subiectiv, având în vedere că avem metabolism diferit; la mine funcționează bine orezul și produsele noastre de patiserie, care sunt ușor digerabile, având în vedere că procesul de producție (dospire lentă) facilitează acest lucru. Dacă ar fi să fac o recomandare, aș spune să aleagă întodeauna mâncare făcută din materii prime de calitate, carbohidrați simpli, ușor digerabili, combinate cu o cantitate mai mică de grăsimi saturate.

În ce fel te-a ajutat alergarea în cofetăria artizanală?

Alergarea mi-a arătat cât de importantă este alimentația. În ultimele 6 luni am învățat și mai multe despre metabolism, biochimie și cum folosește și transformă corpul nostru mancarea în energie, ce ajută și ce îngreunează acest proces.
Acest lucru m-a ajutat să creăm produse care să fie nu numai gustoase, dar să și ajute corpul în acest proces, folosind combinatii echilibrate de macronutrienți.

Care e ultima prăjitură ce ai gătit-o pentru familie?

🙂 Sună ciudat, dar familia mea nu este un fan deserturi. Lor le plac lucrurile simple – gogoși, clătite sau croissant cu unt. Dar ultima dată am adus acasă o selecție de deserturi pe care am facut-o pentru cutii de weekend și spre surprinderea mea au gustat din fiecare 🙂

Ce te face pe tine un alergător diferit față de alți 99% dintre alergători?

Nu cred ca sunt un alergător special, dar faptul ca mă antrenez după un plan foarte bine structurat, că sunt perseverent și atent la orice detaliu ce îmi semnalează corpul, mă face să evoluez mai repede.

E vreun obiectiv (de timp sau câștigarea unei competiții) ce l-ai atins mai repede decât ți-ai fi imaginat?

Acum 6 luni nu am crezut că într-un timp așa de scurt o să ajung să alerg un semimaraton în 1:30. Concurs nu am câștigat, dar mi-a plăcut foarte mult senzația când am alergat în top 20 alergători la concursuri.

Ce știi acum și ți-ar fi plăcut să știi și acum 5 ani și crezi că ți-ar fi făcut viața mai ușoară legat de alergare?

Practic toate lucrurile învățate în ultimele 6 luni :), dar sincer să fiu, aș lăsa totul așa cum a fost. Eu cred ca totul se întamplă în viață la momentul potrivit, nu aș schimba nimic din trecut. Făcând greșeli, învățăm să apreciem lucrurile importante și de folos.

Care e piesa de echipament ce ți-ai cumpărat-o în ultima lună?

Kettlebell-ul.

Care e nemesis-ul tău? Ultimul obiectiv? Ce fac oamenii care au atins obiectivul ce-l visezi și tu nu faci încă?

Un obiectiv al meu ar fi să pot alerga cu timp decent la concursuri de trail renumite, în locuri frumoase (de ex: MIUT, UTMB) – anul acesta cel mai mare obiectiv este OMT100. Eu simt că am început să fac toate lucrurile ce trebuie făcute, diferența stă în timp. Și cred că e important să rămân perseverent.

Care e achiziția (echipament) ce ar trebui să existe în dulapul fiecărui alergător, dar foarte puțini îl folosesc, fie că nu-i cunosc beneficiul, fie că n-au auzit de el?

Dacă pornesc de la mine, cred că un capitol important și neglijat de destul de multi alergători este recuperarea. La acest capitol este de nelipsit o saltea de yoga, foam roller și ulei/sare de magneziu.

Care sunt alergatorii fun de urmărit pe social media?

Nu stiu dacă există o listă oficială cu alergători de urmărit, dar parerea mea este că trebuie să învățăm de la cei mai buni. Eu îi urmăresc pe Robert Hajnal :), Pau Capell, Xavier Thevenard, Jordi Gamito, Kilian Jornet.

Ai vreun antrenament preferat?

Toate antrenamentele îmi plac 🙂

Care crezi că e recordul din alergare cel mai greu de doborât?

Până la urmă, toate recordurile sunt greu de doborât, dacă vorbim de recorduri personale. Dar dacă facem un plan bine structurat, ne focusăm pe ceea ce avem de făcut și punem osul la treabă, o să avem o șansă foarte mare să reușim.

Există un domeniu al vieții tale despre care ți-ar plăcea să ți se ia interviu, pe langă cel de alergare?

Aș vorbi cu mare drag despre domeniul în care activez, cofetărie/patiserie.

Cine e prima persoană care îți vine în minte atunci când auzi cuvântul SUCCES?

Nu imi vine în minte o persoană anume. În schimb, când aud cuvântul succes, mă gândesc la senzatia ce o am după un antrenament reușit sau după un concurs unde am atins ce mi-am propus. Mă gândesc la întregul sistem din spatele reușitei, la oamenii care îmi arată ce am de făcut și mă ajută să reușesc – antrenorul Robert, nutriționista Carmen, fizioterapeuta Mădă și, bineînțeles, familia mea care mă sprijină în acest sport. Cred în puterea echipei, în orice domeniu din lume. Singur nu poți face multe, dar când ai o echipă, poți să faci lucruri frumoase.

Peter Schuller - Iris Delice

Degustare Prăjituri Iris Délice

Ultimele prăjituri din meniul presuprematism

„Cred în puterea echipei, în orice domeniu din lume. Singur nu poți face multe, dar când ai o echipă, poți să faci lucruri frumoase.”

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 90 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.