Se spune că viața în sine este un maraton. Și atunci de ce mai alergăm și la maratoane? De ce montan?

Sportul a fost întotdeauna o parte din viața mea. În clasele primare am practicat tenis timp de 4 ani, dar în clasa a 5-a m-au retras părinții din cauza notelor mici de la școală și de atunci am rămas cu un gol în mine, pe care am reușit să îl acopăr abia după ce am descoperit alergarea în 2018. Chiar dacă nu am practicat o bună perioadă de timp am urmărit îndeaproape mai multe sporturi, printre care: tenis, baschet, fotbal și Formula 1.

Ca să răspund la întrebare, alerg maratoane montane dintr-un motiv foarte simplu: pentru că îmi place, pentru că mă face fericit și pentru că îmi aduce aminte de mine când eram copil, când abia așteptam antrenamentele de tenis.

E un hobby pe care îl fac cu pasiune. Nu trebuie să trag de mine ca să ies la antrenamente, dimpotrivă. Mai mult de atât, am zile când mă pierd cu orele încercând să învăț cât mai multe despre asta: fie că mă uit la documentare, citesc cărți, ascult podcasturi sau caut echipamentul cel mai potrivit. 

Cu toții avem limite, iar de multe ori sportul de anduranță ne demonstrează că se mai poate puțin, când credeai că nu se mai poate. Ce limite ți-ai depășit o dată cu alergarea? 

Alergarea m-a făcut să realizez că dacă reușesc să controlez acea voce interioară care te face să te îndoiești de capacitățile tale, ești capabil de foarte multe lucruri. Cred că asta e cea mai importantă limită pe care am reușit să o depășesc datorită acestui sport. Iar la pachet cu acest echilibru mental a venit încrederea în sine și o mai bună capacitate de concentrare.

Se spune că e bine să investești în pasiuni, dar tu ai dus asta la un cu totul alt nivel. O să spun doar asta, și te las pe tine să completezi: o bornă are numele tău scris pe ea. Ne spui mai multe?

În august 2018 am fost selectat să particip la Școala de Mers pe Munte, un proiect Tășuleasa Social. Experiența celor 4 zile, două în campusul Tășu și două în munții Călimani, unde am urcat în premieră pe Vârful Pietrosu (2.100 m) și am dormit pentru prima oară la cort, a avut un impact foarte mare asupra mea. Deși multă lume nu știe asta, atunci am decis că drumețiile și alergările montane vor face parte din viața mea pentru totdeauna. Pur și simplu m-am îndrăgostit definitiv de munte datorită oamenilor faini pe care i-am cunoscut acolo. Tot atunci am decis că voi face tot ce îmi stă în putință să susțin, atunci când resursele îmi vor permite, cel puțin unul dintre proiectele Asociației Tășuleasa Social.  

Și acest moment a venit în martie 2021. Prin MC CLEAN, firma de curățenie pe care o administrez de mai bine de 14 ani, am reușit să achiziționez un kilometru, din cei 1.400, pe care îi va avea drumul care unește, Via Transilvanica. Borna se află în județul Harghita, la 2 km de satul Daia. Încă nu am reușit să ajung fizic acolo, dar face parte din lista de drumeții pe care mi le-am propus în acest an. 

Sunt foarte mândru de această realizare pe care o trec la una dintre marile reușite personale.

Când te uiți la trecut, ce simți că ți-a adus mai multă fericire? Consecvența, timpii din ce în ce mai buni, sau finish-ul curselor?

Cred că e o combinație de cele trei la un loc. Pentru că toate au jucat un rol important în formarea mea ca alergător. În primul an de alergare, terminarea curselor era scopul principal și atunci când reușeam să depășesc câte o bornă (7 km, 11 km, 21 km / diferență de nivel din ce în ce mai mare), asta mă făcea cel mai fericit. Dar cu trecerea timpului și cu acumularea experienței, consecvența a devenit focusul principal, iar la pachet cu asta, inevitabil, au venit și timpii din ce în ce mai buni. Asta spunea și James Clear în cartea Atomic Habits: dacă vrei să devii alergător trebuie să te identifici cu asta, nu doar să ai ca obiectiv alergarea unui maraton și gata. Iar consecvența mi-a adus fericire deoarece, în 3 ani, m-a transformat în alergător de maratoane montane.

Dar dacă totuși ar fi să fac un top, el ar arăta cam așa: consecvența, timpii din ce în ce mai buni și finish-ul curselor.

Las aici și două PR de care sunt mândru: 5 km în 23:10 min; 10 km în 49:18 min. 

Dacă viața este un maraton, atunci antreprenoriatul clar este un maraton montan: traseu variat, care arată diferit în funcție de vreme, trebuie să fi pregătit pentru orice condiție, să te adaptezi și cine știe, poate să mănânci și ceva dulce, pe drum, pentru energie, că nu e timp de stat. Cred că pot găsi multe legături între antreprenoriat și cursele lungi, dar mi-aș dori să ne împărtășești din experiența ta. Există o simbioză între cele 2?

Cu siguranță este o legătură între cele două. Eu aș merge chiar mai departe. Aș compara antreprenoriatul cu un ultramaraton, dar care nu are linie de finish, ci doar puncte de control (checkpoint-uri) pe care tot trebuie să le atingi, într-un timp limită, ca să rămâi în cursă. 

Nike și Salomon au avut două campanii, cu următoarele slogane, care mi se par foarte potrivite pentru comparația asta: “There is no finish line” – Nike și “The trail never ends” – Salomon. Iar traseul pe care concurezi, care ar reprezenta piața din România, este cu siguranță montan și diferența de nivel este eternul grafic cu încasări, din excel, în formă de W, care reprezintă etapele prin care, inevitabil, trece o companie, mai ales în vremurile nesigure din ultimii doi ani. 

În cei peste 14 ani, de când administrez firma de curățenie MC CLEAN (www.mcclean.ro), am trecut prin toate etapele și stările pe care ți le dă o cursă lungă. Primii doi ani au fost despre supraviețuire. Apoi, după câștigarea primului client important, a fost despre oportunitatea de a demonstra că poți gestiona șansa care ți s-a oferit. În anul opt a venit și un moment de cotitură, odată cu pierderea celui mai mare client a venit dizolvarea parteneriatului în care eram și am fost foarte aproape de a pierde tot ce s-a construit până atunci. Dar, atunci când crezi foarte mult în ceea ce faci, există o forță interioară care te ține în cursă și, deși am fost nevoit să o iau oarecum de la capăt, din anul 10 lucrurile s-au așezat pe un traseu clar și sigur – ba mai mult decât atât am reușit să reluăm parteneriatul cu clientul care ne-a părăsit în anul 8. 

În momentul de față avem o echipă formată din 54 de persoane. Clienții noștri sunt în proporție de 90% companii multinaționale. Iar, consecvența, despre care povesteam devreme, a fost singurul lucru pe care nu l-am schimbat în tot acest timp. Cred că aici se potrivește următoarea remarcă pe care nu mai țin minte exact unde am citit-o: “Atunci când îți este bine va trece. Atunci când este rău cu siguranță și asta va trece.“ You just have to keep pushing no matter what.

În decembrie 2020, DoR – Decât o Revistă a scris un articolul despre noi, care a apărut în Volumul VI al Ghidului 24/7 – dedicat rezilienței antreprenorilor în pandemie. Îl puteți citi online aici.

Când am avut call-ul inițial ți-am recomandat o carte numită Atomic Habits și am înțeles că ți-a plăcut. Știu că împreună cu soția ta, Irene, aveți o pasiune și pentru citit. Care ar fi cele mai faine cărți pe care le-ai recomanda, instrumente care să te ajute să te descoperi mai bine? Vedem cum extrapolăm noi asta după la alergare. 

Îmi place foarte mult să citesc biografii pentru că, personal, cred că viața depășește cu mult imaginația și ficțiunea. Iar cum poveștile ne fac să ne simțim mai puțini singuri recomand cu căldură următoarele cărți: 

• What I Talk about When I Talk about Running: A Memoir, Haruki Murakami

Am descoperit cartea lui Murakami la recomandarea unei prietene, în primul meu an de alergare și m-am îndrăgostit de ea încă de la primele pagini, pentru că m-am identificat foarte mult cu povestea sa. Iată două coincidențe: m-am apucat de alergat din aceleași motiv (să fiu mai sănătos) și la aceeași vârstă, 33 de ani; înainte să devină scriitor a fost și el antreprenor – a avut un club de jazz în Tokyo. 

Este una dintre puținele cărți pe care le-am citit de două ori. O recomand pentru orice persoană care este la început de drum cu alergarea. Iar pasiunea lui Murakami pentru alergat este molipsitoare.  Și ca să vă stârnesc puțin curiozitatea iată câteva citate din carte, varianta în engleză, care au rămas cu mine:

“I’m no great runner, by any means. I’m at an ordinary—or perhaps more like mediocre—level. But that’s not the point. The point is whether or not I improved over yesterday. In long-distance running the only opponent you have to beat is yourself, the way you used to be.” 

“Pain is inevitable. Suffering is optional. Say you’re running and you think, ‘Man, this hurts, I can’t take it anymore. The ‘hurt’ part is an unavoidable reality, but whether or not you can stand anymore is up to the runner himself.”

“I’ll be happy if running and I can grow old together.”

• Open, Andre Agassi 

Am citit cartea lui Agassi tot în 2018 și sunt de părere că este una dintre cele mai bune autobiografii scrise vreodată, datorită sincerității cu care a ales să își spună povestea. Totodată este una dintre cărțile mele preferate. Ca să vă stârnesc curiozitatea și aici, iată cum începe această carte: “My name is Andre Agassi […] I play tennis for a living, even though I hate tennis, hate it with a dark and secret passion, and always have.” 

• Creative Confidence: Unleashing the Creative Potential Within Us All, de David Kelley și Timp Kelley 

O carte despre puterea creativității care se află în fiecare dintre noi, indiferent de domeniul de activitate. Iată un exemplu care mi s-a părut foarte creativ și practic în același timp: directorul unui spital a apelat la o echipă de Formula 1 pentru a reduce timpii de acțiune din momentul în care un pacient intră pe ușa spitalului și până îi este soluționată problema – câștigând astfel timp pentru alte cazuri. 

• Recomandare Bonus: The incomplete book of running, Peter Sagal

Gazda podcastului „Wait Wait… Don’t Tell Me!”, Peter Sagal, scrie despre experiența ca alergător amator. 

Ce obiective ai anul acesta în alergare? Calendarul competițional cum arată?

În 2022 am în plan depășirea recordurilor personale pe 21 și 42 de km. De aceea îmi doresc foarte mult să alerg atât un semimaraton, cât și un maraton pe plat.

Jason Koop scria în cartea Training Essentials For Ultrarunning (mulțumesc că mi-ați recomandat-o atunci când am început colaborarea) că, atunci când alegi o competiție, ar fi ideal să te lege ceva de locul respectiv pentru o motivație suplimentară. Am avut asta în minte pentru calendarul competițional de anul acesta.

Deși încă lucrez la el, știu ce voi face în prima parte a anului: în mai 2022 se împlinesc 4 ani de când m-am apucat de alergat și vreau să marchez acest moment cu participarea la două evenimente: pe 17 aprilie 2022 – Semimaraton Iași – unde vreau să îmi depășesc recordul actual pe 21 de km și pe 14 mai 2022 – Maratonul Tășuleasa, organizat de Transylvania Legends într-una de etapele de ultramaraton – unde voi alerga cea mai lungă distanță de până acum, 44 km cu aproximativ 1.500 m diferență de nivel.

Iar pentru că Brașov este ca o a doua casă pentru mine și soția mea, voi participa la proba de maraton, pe 4 iunie 2022, din cadrul competiției Brașov Marathon.

Partea a doua a anului este încă în lucru, dar cu siguranță va mai cuprinde cel puțin un semimaraton maraton montan și un maraton pe plat în toamnă.