Sebastian Avram

CINE SUNT:
Am crescut la Bușteni, iar acum locuiesc în Amsterdam. Sunt pasionat de tot ceea ce înseamnă activități outdoor – hiking, skiing, cycling, trail running – dar și de fotografie și film-making. Fac tot posibilul să am mereu o cameră cu mine, fie că este analog sau digitală.
Am descoperit trail runningul destul de întâmplător, fiind în vacanță în Dolomiți, în timpul curselor Lavaredo. Alerg din noiembrie 2024 și am ca obiectiv principal un ultramaraton, dar și dorința de a vedea cât de departe pot ajunge în această călătorie.
AMINTIREA FAVORITĂ LEGATĂ DE ALERGARE:
Amintirea mea favorită legată de alergare este prima mea cursă: proba de 20k din Chianti. Fiind o experiență complet nouă, emoțiile au fost intense, dar a fost și momentul în care am simțit roadele tuturor antrenamentelor de până atunci. În același timp, a fost o validare personală și clipa în care am început să mă simt cu adevărat un trail runner.
CE REPREZINTĂ ALERGAREA PENTRU MINE:
Alergarea oferă vieții mele structură și scop. Îmi dă ceva pentru care să muncesc, mă împinge dincolo de limite și îmi aduce încredere în fiecare zi.
CU CE LECȚII A VENIT ALERGAREA ȘI MĂ AJUTĂ ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI:
Alergarea m-a învățat să fiu consecvent, să am răbdare și să înțeleg că progresul vine odată cu timpul. Mi-a arătat, de asemenea, că limitele sunt mult mai departe decât mi-aș putea imagina.
PB Sebastian Avram - Atlet TRA
- 5k: 27:06
- 10k: 58:40
Curse alergate in ultimele 12 luni
- Bucovina Ultra Rocks 33k, 05:51;
- Lavaredo Ultra Trail by UTMB 10k, 01:02;
- Chianti Ultra Trail by UTMB 21k, 02:37.
Antrenor

Primul nostru contact a pornit din fascinația pentru fenomenul Lavaredo Ultra Trail. După aproape un an de pregătire – pornind aproape de la zero în ceea ce privește alergarea – Seba a ajuns chiar el să fie parte din fascinanta poveste a cursei din vestiții Dolomiți. Deși și-a fixat la început obiective modeste, precum crosul sau semimaratonul, privind acum înapoi îmi dau seama că alergarea era deja parte din el. Astăzi, Seba nu doar aleargă, ci trăiește fiecare experiență și este cu adevărat consumat de această pasiune. Sunt nerăbdător să văd cât de departe îl vor duce aventurile sale – Lavaredo a fost doar începutul.








