Publicat pe Lasă un comentariu

Mirela Resteman: “Primul obiectiv a fost să alerg minim 25 minute”

Mirela Resteman: “Primul obiectiv a fost să alerg minim 25 minute”

Consecvența, disciplina și nevoia de a-ți depăși limitele au dus-o pe Mirela în 10 ani, de la a alerga 25 minute fără oprire, la a câștiga 7 concursuri de alergare în 2021.

Alătură-te Tribului!

Te ținem la curent cu evenimentele importante din lumea alergări, te facem un alergător mai rapid, mai eficient cu informații la finalul fiecărei luni.

De unde a pornit toată această pasiune pentru alergare?

La mine sportul a venit târziu, după 35 de ani. Chiar dacă întotdeauna am fost harnică, activă, pasionată de ceea ce făceam, mi-am folosit aceste atuuri în alte direcții: de exemplu, am fost o elevă iar mai apoi studentă foarte bună.

Întotdeauna mi-au plăcut provocările, mai ales cu mine însămi… să fac mai bine, mai mult, să reușesc să-mi ating obiective impuse de mine pentru mine. Într-adevăr, lupta aceasta cu tine de multe ori te duce în vârful clasamentelor când ajungi să te compari cu alții, chiar dacă nu e un scop în sine. Cam așa a fost și cu alergarea la mine.

Primul km în alergare l-am făcut în anul 2011 pe malul Mureșului la Arad. În acea perioadă, datorită unor schimbări la muncă, era nevoie să rămân cazată foarte des în alte orașe, iar timpul liber câștigat astfel după-amiaza să fie o apăsare datorită problemelor personale din acea perioadă.

Singurul obiectiv la început era să alerg fără oprire minim 25 minute, nu conta deloc viteza, pulsul sau orice altceva. În acele minute, datorită efortului nu puteam gândi nimic, singura preocupare era să nu cedez, să nu mă opresc. A fost mai ieftin și mai sănătos decât la psiholog pentru că după alergare mă simțeam extraordinar.

Nu am evoluat spectaculos, cu 2-3 alergări pe săptămână, însă nici nu am dat nici un pas înapoi. Ajunsesem după ceva vreme să tot cresc distanța, timpul și îmi era tare frică să nu pierd ce am câștigat cu așa mare greutate.

Care a fost prima ta cursă? Cum a fost tranziția către distanțele mai lungi?

Prima dată când am depășit 10km a fost prin 2014-2015, iar primul concurs Semimaratonul Wizz Air în 10 aprilie 2016, unde mi-am dorit foarte mult să duc medalia de finisher fiului meu pentru că era ziua lui.

Când îmi amintesc întrebarea ce mi-a stat în cap tot concursul acela „Cine m-a pus să mă chinui în halul ăsta?” realizez că deși fac la fel și azi, chiar merită chinul. Nu mi-am imaginat niciodată că voi putea ajunge să fac sport, de podium nici nu mi-ar fi putut trece prin cap în urmă cu 10 ani.

Anul 2020 a fost un an nesperat pentru că deși am participat la 8 competiții fizice, la toate am fost pe podium la open sau categorie cu 3000km alergați până la finalul anului. Credeam că acela a fost apogeul și îmi propusesem ca în 2021 să alerg mai puțin ca volum (nu mai aveam luxul de a sta acasă ca în pandemie), dar să fac antrenamentele mai calitative.

Până la urmă și în 2021, dacă nu făceam pauză, ajungeam tot la 3000km, dar categoric am schimbat mult la felul în care mă antrenez și asta a contribuit mult la performanța mea. Pe lângă cele 7 victorii, cel mai mult m-au bucurat timpii obținuți pe 10km (44min) și 21km (1h:38min), în cadrul competițiilor virtuale.  

          Rezolutia mea de anul nou a fost „nici o săptămână fără intervale” . Însă la această rezoluție s-a mai adăugat după intrarea în liga SYR pe grupul „Share your run” în primele luni și „nici o săptămână fără o alergare de care să mă mândresc – viteză sau distanță”.

Aici, în acest grup, a apărut șansa de a fi norocoasa care să aibă parte de 3 luni gratuite cu Trail Running Academy. Așa că toate rezolutiile mele s-au transformat intr-una singură: să fac 100% antrenamentele indiferent de vreme, oboseală, timp limitat.

Cum reușești să îmbini viața sportivă cu cea profesională, personală?

Anul 2021 categoric a însemnat revenirea la normal cu programul de lucru și deplasările obișnuite dinainte de pandemie, așa că în zile trezită de la 6 dimineața cu 5-6 ore la volan pe lângă cele de vizite la medici în diverse orașe nu prea îmi venea să alerg seara când ajungeam acasă.

În alte zile pur și simplu aveam programul atât de încărcat încât nici nu știam cum să le împac pe toate.

Având antrenamentul de alergare pe lista de priorități din fiecare zi, de cele mai multe ori îmi stabilesc ora la care aș putea rupe timpul necesar și așa, nu am nici o șansă să ezit. Dacă nu îl fac la ora stabilită știu că nu mai am când să îl fac.

Astfel am ajuns să am zile când mă trezesc foarte devreme pentru antrenament și zile în care mă antrenez după-amiaza după muncă, iar având în vedere importanța intervalului fix de antrenament, vremea devine un factor mult mai puțin luat în calcul.

Totul in urma rezoluției „100% antrenamente conform planului”. Am foarte mare încredere în antrenorul meu Andrei și planul făcut pe măsura mea.

În urmă cu mai bine de un an povesteam cu un prieten Peter Schuller ce se antrena cu Robert și era atât de încântat încât m-a făcut să visez și eu să mă antrenez cu TRA.

Mi-aș fi dorit și eu așa mult să am planul meu de antrenament, adaptat pentru plusurile și minusurile mele, însă nu mă vedeam putând urma un plan de antrenament având în vedere problema mea cu anemia de la alergare și programul încărcat. Nici nu mi-aț fi putut imagina atunci că Andrei poate rezolva aceste probleme, găsind soluția atât pentru a evita anemia cât și un plan adaptat după programul meu.

Însă cel mai mare câștig îl am în motivația de a urma un plan bine gândit și faptul că am absolut tot timpul răspuns la orice intrebare, la orice preocupare, simt că am pe cineva alături căruia îi pasă de mine și își dorește la fel de mult ca și mine să evoluez.

„Atentie ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple!” la mine a funcționat, am primit cele 3 luni de antrenament gratuit, însă știam deja după primele săptămâni că voi continua. Dacă la început speram doar la un plan de antrenament, pe parcurs am realizat că primesc mult mai mult.

Tot Andrei m-a făcut să am încredere că nu pierd nimic ci câștig dacă fac o pauză, așa că în decembrie fac cea mai mare pauză de la alergare din ultimii 10 ani.

Ce schimbări aduce noul an pentru tine? Cu ce ți-ai dori să vină în plus?

Nu trag o linie între ani deoarece voi alerga și la anul. Alerg în primul rând pentru că mă face să mă simt bine (după 😊), de dragul comunității de alergători și a prietenilor pe care mi i-am făcut alergând. Pentru mine Strava e mai tare decât Facebook.

Nu vreau să mă opresc din alergat de frică să nu pierd ceea ce am câștigat ca și nivel de performanță, de frică să nu mă las. Deja după prima săptămână de pauză aveam impresia că dacă aș încerca să alerg nu aș mai ști să o fac… pare hilar, știu, dar atât de mare îmi este frică.

Mi-aș dori să am parte de mai multe antrenamente în care să nu fiu singură, să am pe cineva să mă „tragă” și în realitate, nu doar vocea lui Andrei din mintea mea. Aș vrea să îmi bat recordul la maraton și să scot timpul corect nivelului meu de antrenament și pentru asta m-am gandit la Maratonul de la Praga.

Însă cel mai mult îmi doresc să mă bucur de alergare în orice context, antrenament sau concurs. Sunt conștientă că în condițiile în care nu întineresc și am trecut la partea descendentă a vieții obiectivele trebuie să fie cât mai realiste. Podiumul nu este un obiectiv, însă mă voi bucura de câte ori ajung și acolo.

Pentru final, știm că ai avut o experiență interesantă în cadrul Primavera Trail Race 🙂

Am început anul 2021 cu primul obiectiv, cursa “Primavera Trail Race” ce urma să aibă loc în 30 martie. S-a anunțat doar cu puțin timp înainte că se amână pentru 10 iulie, așa că am apucat să mă antrenez specific pentru acest concurs aproape 3 luni la începutul anului și apoi încă o dată pentru varianta din iulie.

Aș putea spune că am muncit cel mai mult pentru acest concurs ce deși măsoara doar 16-17 km, este foarte tehnic și provocator, adunând și 1000m+ elevație. În mod normal în zona Vadu Crișului, unde s-a ținut concursul, primăvara e superb, plin de flori și o temperatură numai bună pentru alergat, în schimb vara poate fi foarte cald.

Am prins o vreme sufocantă, înnorată, părea că va veni furtuna, așa că toți alergătorii am transpirat cumplit de tare, fiind într-o stare de disconfort destul de mare (transpirația îmi picura de pe marginile fustei de alergare și mie și unei fete ce a alergat o vreme în fața mea).

Am pornit poate puțin cam tare, entuziasmul cu reîntâlnirea traseului fiind destul de mare, iar din cauza căldurii, nopții nedormite dinainte, pulsul mi-a rămas cam mult timp peste 160, așa că pe la km 8 am avut senzația că mi s-au terminat bateriile.

Am fost și depășită de mulți, inclusiv o fată, iar dacă la fete fusesem prima până atunci, mă obișnuiam deja cu ideea că voi fi pe locul 2. Nu aveam un obiectiv clar nici ca loc pe podium și nici ca timp total deoarece traseul era schimbat de la ediția anterioară, voiam însă o cursă în care să merg pe anumite segmente mai bine.

A venit ultima urcare grea și lungă pe care am dus-o mai greu decât mi-aș fi dorit, însă acceptam că astea erau condițiile și mă gândeam cu bucurie că vine o coborâre lungă de 4 km ce îmi plăcea maxim. După doar câteva sute de metri în jos mi-am revenit complet și am prins aripi, am depășit cel puțin 10 persoane, inclusiv fata.

Când am ajuns la finish cu papucii rupți dar euforică nici nu îmi mai aminteam că am avut cel putin 30 de minute în care m-am prăbușit atât fizic cât și emoțional.

 

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)
Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)

ANDREI IVĂNESCU

Sunt ghidat de o dorință arzătoare de a deveni mai bun cu fiecare zi. Atât în alergare, cât și în alte aspecte ale vieții. Cred în în succesul rutinelor. Sunt făurit cu un spirit competitiv aproape fără limite. Acestea sunt parte din „echipamentul” de alergare pentru fiecare antrenament, plus muesli.

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

Pe lângă toate acestea ai reduceri la competiții și produse sportive.

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

Vlad Jegan: „Văd alergarea ca fiind o aventură.”

Vlad Jegan: „Văd alergarea ca fiind o aventură.”

Vlad Jegan este unul dintre cei mai ambițioși elevi din cadrul TrailRunning Academy, progresul în cele 7 luni de când face parte în academie fiind unul organic, treptat. Începutul lunii decembrie a fost unul frumos pentru el, obținând recorduri personale pe distanțele de 5km (24:11) și 10km (48:46) în cadrul primului concurs de șosea la care a participat.

De unde și când a plecat toată această pasiune pentru alergare?

Îmi place să cred că am descoperit alergarea odată cu primul cros la care am participat prin gimnaziu. Erau câteva ture in exteriorul curții școlii și mi se părea o provocare de nedescris întrecerea cu ceilalți colegi alături de care, în general, băteam mingea de dimineață până seara.
De aproape doi ani am redescoperit alergarea, pe care astăzi o percep ca fiind o aventură, pe parcursul și prin intermediul căreia am ocazia să-mi hrănesc ego-ul și să petrec mai mult timp cu propriile gânduri. 
 
Din dorința de a-mi duce mai departe pasiunea pentru alergare și cu mintea la ambiția de a progresa și a mă autodepăși constant, am decis să mă antrenez inteligent sub îndrumarea unor atleți performanți, ce pot servi drept model pentru un alergător aflat încă la linia de start. Așa am ajuns să-i cunosc pe Robert și Andrei, profitând de toate beneficiile unor antrenamente personalizate în cadrul TRA, dar și de sprijinul și încurajarea unei îndrumări experimentate.
Încă de la primele antrenamente efectuate în cadrul TRA am știut că am făcut alegerea potrivită. Simțind propria evoluție și descoperind tot mai multe lucruri despre universul alergării montane am ajuns să caut răspunsuri cu privire la destinație, sau mai bine zis, linia de finish. Cum deocamdată nu le-am găsit, nu rămâne decât să-mi continui aventura.
 

De unde vine motivația de a face în fiecare zi antrenamente?

Pentru mine motivația este simplă: vreau să fiu un alergător, după care să încerc să devin unul mai bun de la an la an.

Dorința de a fi mâine mai bine pregătit decât ieri mă motivează ca azi să iau măsuri în privința asta.

Bineînțeles, romanțând puțin, mă motivez și amăgesc în fiecare zi că într-o bună zi voi trece din middle în front pack, cot la cot cu elitele. Hope high, dream higher, sau cum era asta?!

Toată fascinația pentru fenomenul alergării montane se datorează într-o bună măsură și spiritului competițional, ai cărui fiori mă copleșesc ori de câte ori mă aliniez la startul unui concurs (cât de mic) – ori eu, ori un alt alergător pe care îl apreciez.

Îmi place să urmăresc cursele live, să-mi încurajez favoriții, și să cred cu ardoare că mai devreme, sau mai cu seamă – mai târziu, voi avea și eu ocazia să-mi testez limitele la cel mai înalt nivel, concurând în sensul propriu al cuvântului.

De când te-am cunoscut, ai avut parte de o evoluție foarte faină. Ai reușit PB-uri peste PB-uri și să ai o formă fizică din ce în ce mai bună. Unde îți dorești să ajungi cu toată treaba asta? Există o linie de finish?

Cu toții ne dorim să fim mai buni și ar fi nedemn și lipsit de onestitate să susțin “dom’le, pe mine performanța nu mă interesează”.

Cu toate acestea, în ciuda evoluției pozitive din ultima perioadă sunt conștient că e mult de muncă pentru a putea sta în curse lângă umărul unui alergător de elită.

Sunt încă la început de drum raportat la ambițiile mele în ceea ce privește alergarea, dar de un lucru sunt sigur, sunt înconjurat de oameni ce mă motivează zilnic să-mi ating obiectivele de etapă, oricare ar fi ele și oricât ar fi acestea de curajoase.

Pentru mine, cum ziceam, linia de finish e un subiect aflat încă în dezbatere interioară. Sunt de părere că progresul/succesul nu este ceva ce poți urmări chiar dacă se spune că viața este precum o cursă. El vine mai degrabă ca o consecință a eforturilor depuse. 

Alergarea e o aventură, nu știi unde poți ajunge dacă ești consecvent și faci lucrurile din plăcere, cu tact și seriozitate. Desigur, pe cât posibil, nici prea multă seriozitate nu e bună. Călătoria trebuie în definitiv savurată.

Știm că uneori ieși la alergare în 3, iar al 4-lea te așteaptă acasă. Cât de important este să ai parte de susținerea celor din jur?

Pe lângă sprijinul echipei TRA, mă bucur întotdeauna de susținerea prietenei mele, Flavia, alături de care împart plăcerea alergării ori de câte ori avem ocazia, însoțiți fiind bineînțeles de Aria, cățeaua noastră de cursă scurtă, dar și de Blu, singurul motan pe care-l cunosc că se bucură în mod activ de activitățile de stretching post-alergare.

Am speranța că în 2022 voi reuși să înregistrez un progres asemănător celui înregistrat anul acesta, cu o creștere semnificativă în formă și șansa de a-mi duce pregătirea la un alt nivel, unul potrivit pentru a ataca cu ambiții curajoase anul 2023. Mai e mult până departe, dar cu fiecare pas în direcția potrivită… distanța se micșorează, asta e cert.

Cred că putem spune că în momentul în care te-ai apucat de alergat, ai început de la 0. Ce sfat le-ai da celor care abia acum descoperă alergarea?

Pentru a alerga în parc în fiecare duminică o jumătate de oră, nu e nevoie de mare lucru: avizul medicului, minimul de echipament adecvat și buna dispoziție ar trebui să fie suficiente. 

Desigur, pentru a progresa și dacă îți dorești mai mult de la alergare, recomand ajutorul unor specialiști în ale alergării și foarte multă răbdare cuplată la consecvență și identificarea motivației intrinseci. 

Indiferent că îți dorești doar să slăbești, să alergi 5k săptămânal pentru tot restul vieții, sau vrei numaidecât să alergi UTMB – cursa regină, fii convins că alegerea unui antrenor te poate ajuta să te racordezi la realitățile acestui sport, să-ți înlesnești progresul dar și să ții departe accidentările nedorite. 

La urma urmei, când vrei dinți mai frumoși nu te lași doar în baza spălatului pe dinți de două ori pe zi și a altor proceduri individuale ci apelezi la servicii specializate pentru cele mai bune soluții și o dantură ce îți va permite să devorezi pizza de după alergarea lungă de duminică. 😀

Spor și distracție la antrenamente!

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)
Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)

ANDREI IVĂNESCU

Sunt ghidat de o dorință arzătoare de a deveni mai bun cu fiecare zi. Atât în alergare, cât și în alte aspecte ale vieții. Cred în în succesul rutinelor. Sunt făurit cu un spirit competitiv aproape fără limite. Acestea sunt parte din „echipamentul” de alergare pentru fiecare antrenament, plus muesli.

Ultimele articole scrie de mine:

Aici găsești toate articolele mele

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

(Re)Start înscrieri Retezat SkyRace

(Re)Start înscrieri Retezat SkyRace

Retezat SkyRace se va desfăsura și anul acesta cu cele 3 probe traditionale: Custura, Buta, Valea Mării pe 19 Iunie.

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării

AMR 160 până pe 19 iunie, ziua de start a unuia din cele mai spectaculoase competiții din România: Retezat SkyRace

Competiția cu startul la Cheile Buții și-a reluat înscrierile pentru desfășurarea celei de-a 9-a ediții. Mai sunt disponibile mai puțin de 450 de locuri. Motiv pentru care să te grăbești să prinzi unul din locurile din față!

Retezat SkyRace se va desfăsura și anul acesta cu probele traditionale: 

  • Custura – 28 de km, +2300 m;
  • Buta – 23km, +1400m;
  • Valea Marii -7km, +300m; 

 

TOP 5 Retezat SkyRace Custura  2019:

  1. Cristi Mosoiu        3.09.25
  2. Paul Pepene         3.11.31
  3. Scott Hawker     3.11.36
  4. Viorel Palici          3.14.04
  5. Andrei Preda        3.15.13
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

11 Piese de Echipament pentru Alergarea Montană

Echipament alergare montana

11 Piese de Echipament pentru Alergarea Montană

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea. Locul 2 UTMB in 2018, 862 ITRA points.

Astăzi îți povestesc despre cum să investești inteligent atunci când îți cumperi echipament pentru alergarea montană. Alegerea unui tip sau altul de echipament poate deveni un lucru costisitor, care să te facă să bagi mâna adânc în buzunar sau sub saltea.

Înainte de toate trebuie să îți mărturisesc că am o teorie: poți alerga pe munte cu ceea ce ai deja în casă dar asta nu înseamnă ca va fi cea mai plăcută experiență. 

Atunci când alerg îmi place să mă simt confortabil și că nu pot fi luat prin surprindere de către natură. Îmi iau echipamentul potrivit și adecvat condițiilor meteo.

Așa, ca să nu mă plâng când mă ud și mi se face frig. Că îs și eu un delicat. Desigur că poți alerga prin noroaie cu echipamentul de asfalt dar experiența este mult mai distractivă cu echipament gândit pentru alergarea montană. 

Pe lângă diferența clară în construcția adidașilor, alergarea montană necesită și alte piese de echipament specifice.

Întrebările de la care trebuie să pleci atunci când îți cauți echipamentul potrivit sunt:  

  • Cum pot alerga eu distanța respectivă (21km/42km) pe cont propriu?
  • Ce opțiuni am ca să îmi car mâncarea și apa?
  • Cum mă protejez de imprevizibil?

Ți-am făcut o listă cu 11 piese de echipament pentru alergarea montană pe care să le adaugi în dulapul tău de trail-macho.

Vestea bună e că mare parte din echipament are și scop secundar. Îl poți folosi și la alergarea pe asfalt, în drumeții și alte sporturi.

1. MÂNCAREA (GELURI, JELEURI, FRUCTE CONFIATE, BATOANE, SANVISH-URI, ALUNE) 

Alergarea montană este exemplul perfect de a mânca pe fugă și a fugi pentru a mânca. Dacă tot cari cu tine un rucsac, de ce să nu ai la tine tot ce-ți trebuie pentru a-ți satisface poftele? Ia cu tine alimente ușor digerabile și ușor de mestecat.

Evită batoanele care se mestecă greu. Îți vor îngreuna respirația și vei simți că te sufoci. 

TESTEAZĂ! Ăsta e cuvântul cheie înainte să participi la o competiție. Mâncarea trebuie testată la antrenament, la alergările lungi pe care le ai în planul de antrenament pentru concursul respectiv. 

Cu cât e mai apropiată de starea lor naturală cu atât mâncarea îți va face mai bine.

2. TRUSĂ MEDICALĂ – Piesa de echipament pentru alergarea montană care lipsește din mulți rucsaci

Depinde foarte mult de spiritul tău de aventură și cât de departe vrei să te aventurezi. Trusa medicală e necesară în echipamentul pentru alergarea montană, chiar ai pus în ea doar lucrurile de bază. Niște leucoplast, șervețele, tifon, cremă solară, balsam de buze sunt întotdeauna folositoare. Aici poți adăuga și folia de supraviețuire pe care o poți folosi în condiții extreme pentru a te încălzi sau a-ți face un adăpost.

3. BUFF

Renunță la bandana veche din bumbac și alege un buff din material tehnic. Poate fi folosit ca bandană pentru cap, căciulă, acoperitoare pentru față. Te protejează de soare, transpirație, vânt, frig. E o piesă foarte versatilă de echipament pentru alergarea montană.

Alege un model care să te scoată în evidență. Fii îndrăzneț în alegere!

4. BEȚE / Trekking polls.

Alergarea montană cu bețe depinde foarte mult de teren și de tehnica ta. Pentru concursurile cu diferență de nivel mică (ex. Semimaraton Intersport) sunt doar greutate în plus. Dar dacă trebuie să te confrunți cu un “monstru” de cursă unde urci altitudinea unui Everest, bețele te pot ajuta să-ți menții echilibrul pe coborâri și te pot propulsa și la urcare, folosindu-ți puterea brațelor tale. E o piesă de echipament pentru alergarea montană pe care eu o consider destul de opțională.

Pentru că dacă nu ai o tehnică potrivită, nu-ți recomand să le folosești. Vei simți că mai mult te vor încurca. Bețele de trekking sunt puțin diferite de cele de schi dar nu foarte diferite. Există bețe fixe și bețe pliabile. Cu priză detașabilă și cu priză normală. 

Testează înainte de a le lua în cursă și vezi dacă ți-i mai confortabil cu sau fără ele.

5. ȘOSETE

Șosetele (înalte sau joase, cu compresie sau nu) sunt o parte de echipament pentru alergarea montană care cu siguranță îți vor crește confortul și îți vor preveni bășicile. Te vor proteja când îți va intra nămol/nisip în adidas.

Și crede-mă că vei avea din plin. Îți recomand șosetele de culoare închisă din lână și merino.

6. GAITERE

Știai că principalul motiv pentru care se abandonează la un ultramaraton sunt bășicile? 

Noroiul, nisipul, zăpada sunt unele dintre principalii factori care pot cauza asta și te pot scoate din cursă. De aceea, la un ultra consider că gaiterele sunt obligatorii ca parte de echipament pentru alergarea montană.

Alege un model care se ți potrivește cel mai bine. Cele mai mici sunt bune pentru a nu te supraîncălzi într-o zi caniculară.

7. RUCSAC-UL/VESTA DE ALERGARE ȘI SISTEMUL DE HIDRATARE 

Organismul uman are 3 funcții prioritare. 

  1. Termogeneza – adică reglarea unei temperaturi constante, față de mediul exterior;
  2. Hidratarea – păstrarea unei osmolarități ridicate a sângelui;
  3. Alimentarea – oferirea de nutrienți organelor pentru furnizarea de energie;

Aceste funcții sunt interconectate. Dacă nu funcționează funcția nr. 1 nu vor funcționa nici funcțiile 2 și 3.

Aici e o decizie cheie. Încearcă să ai un rucsac cu multe buzunare care să-ți ofere posibilitatea să ai totul la îndemână (ex. mâncare, bidoane). 

Personal prefer rucsacii de hidratare fără camelback în al meu echipament pentru alergarea montană. Acest tip de rucsac îmi oferă posibilitatea să am acces la bidonul de apă foarte rapid (dar să nu fie plasat în față, că mi se pare că bălăngăne).

8. BIDON-UL DE MÂNĂ

Il recomand doar când distanțele de alergare sunt mai scurte, traseul îți e foarte bine cunoscut și te vei întoarce de unde ai plecat în maxim 2 ore. Îți poți lua un singur bidon pe care să-l ai atașat la o centură de alergare. 

Însă, ai grijă, că pe munte poți fi luat prin surprindere foarte ușor.

9. MĂNUȘI

Chiar și în lunile caniculare vremea, la munte poate fi atât de rea încât să ai nevoie de mănuși. 

Te ajută să ai priză mai bună pe stâncile reci, și să îți menții căldura corporală. 40% din căldura corpului se pierde prin extremități. Dacă ai mănuși, căciulă, șosete de calitate poți scăpa de frig și chiar și de degerături.

10. GEACA DE PLOAIE

Condițiile meteorologice se pot schimba instantaneu la munte. De aici și zicala „Ești schimbător ca vremea”

Totuși mai există o zicală „Nu există vreme rea ci echipament nepotrivit”. Geaca de vânt și ploaie este o piesă de echipament obligatorie la aproximativ toate competițiile de alergare montană. Alege una rezistentă la apă, în care pielea poate respira și care blochează vântul. Gluga ar trebui să fie un fel de bonus.

11. ADIDAȘII pentru alergarea montană

Of, Doamne, cât putem dezbate pe subiectul ăsta! Îți spun din experiență că nu există adidașii perfecți. Însă poți adapta adidașii în funcție de nevoile tale și de natura terenului existent. De exemplu, există concursuri foarte alergabile cu 0 porțiuni tehnice. Și concursuri cu aproape 0 porțiuni alergabile și extraordinar de multe porțiuni tehnice.

Pentru concursurile tehnice ai nevoie de adidași foarte reactivi. Care să-ți permită să calci foarte repede, să îți schimbi centrul de greutate de pe un picior pe altul foarte repede. Îți recomand ceva cu talpa joasă dar totuși cu ceva amortizare. Salomon S-lab sunt potriviți, Mutant și Bushido de la La Sportiva.

Talpa depinde foarte mult de natura terenului. Pe teren cu noroi și zăpadă alege ceva cu aderență mai mare iar pe teren alergabil, alege ceva care îți oferă mai multă protecție (talpa moale).

Toate perechile. Da toate. Alege-le cu un număr mai mare. Așa vei evita să îți înnegrești unghiile.

EVITĂ SĂ FACI GREȘELI

GREȘEALA MEA cea mai mare a fost să-mi cumpăr adidași ficși iar după 100 de kilometri unghiile mele nu erau foarte fericite.

A doua greșeală a fost că nu m-am echipat bine când am purtat în cursă de 100 de km  pantaloni scurți, tricou și geacă de ploaie de calitate foarte slabă. Drept urmare, când a plouat cu grindină în timpul cursei, am cam înghețat. Am scăpat cu viață, după cum se vede, dar am suferit pe cinste în ziua respectivă.

În consecință, acum adaptez echipamentul în funcție de condițiile meteo și de condițiile cursei. Nu e niciodată standard. Totuși, prefer să fiu bine echipat și să nu fiu luat prin surprindere de forța naturii. 

Organizatorii acoperă foarte bine aspectul ăsta impunându-ți echipament obligatoriu la competițiile de alergare montană.

La final te sfătuiesc și pe tine. Evită să fii surprins/ă în alergările tale pe munte.

Protejează-te!

Pam Pa

Share on facebook
Facebook
Share on email
Email

Ultimele 3 Articole:

Participi la o competitie și cauti un plan de antrenament?

semimaraton | maraton|ultramaraton

Publicat pe Lasă un comentariu

Cum să fii rapid pe coborâri?

Cum sa alergi bine pe coborare

Cum să fii rapid pe coborâri?

În alergarea montană, coborârea poate fi cea mai distractivă parte. Pe o coborâre tehnică poti recupera mult timp într-o cursă. În special dacă accelerezi.

Alătură-te Tribului!

Te ținem la curent cu evenimentele importante din lumea alergări, te facem un alergător mai rapid, mai eficient cu informații la finalul fiecărei luni.

Eu mă simt viu când alerg cu viteză pe coborâre. Este un sentiment incredibil, dar trebuie să exersezi pentru că este mult mai greu să faci o coborâre bună decât o urcare bună.

(mai mult…)
Publicat pe Lasă un comentariu

Cum să îți eficientizezi cele 3 sisteme energetice | Cum să îți crești motorul

Sisteme energetice

Cum să îți eficientizezi cele 3 sisteme energetice | Cum să îți crești motorul

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.

Corpul uman este o mașină absolut incredibilă. Consumi mâncare,  de la fructe de pădure proaspete până la un burger, și în câteva minute o transformi într-o energie utilizabilă.

(mai mult…)
Publicat pe Lasă un comentariu

Cum îmi aleg cursa montană și cum îmi setez un obiectiv?

Trail-running-Bonneville-Shoreline-Trail-8907

[:en]Atunci când te înscri la o cursă, foarte mulți factori îți vor influența decizia de a rămâne dedicat planului de antrenament.

Pentru prima ta cursă montană ia în calcul un eveniment (cât mai) aproape de casă, unde te poți familiariza cu toate variabilele cursei și folosește-te de specificitatea antrenamentului pe care îl ai și pe care l-ai dobândit.

Continuă să citești Cum îmi aleg cursa montană și cum îmi setez un obiectiv?