Dana
Licsandru
Un an mai târziu poate însemna un timp mai bun, o distanță care înainte părea prea mult sau pur și simplu un mod mai clar de a te antrena.
Am întrebat câțiva atleți TRA ce s-a schimbat pentru ei în ultimul an și i-am lăsat să povestească în cuvintele lor.
1. Dacă te întorci la momentul în care ai intrat în TRA / la tine de acum un an, unde erai cu alergarea?
Acum un an alergam constant, dar fără o direcție clară. Uneori mă antrenam prea mult, alteori prea puțin și ajungeam să fiu obosită fără să înțeleg exact de ce. Pentru mine, alergarea a fost mereu despre sănătate, eliberare și starea aceea de bine pe care mi-o oferă. Totuși, simțeam că pot mai mult și că am nevoie de structură pentru a evolua.
2. Ce te-a făcut să începi să lucrezi cu TRA și cu antrenorul tău?
Simțeam că nu mă antrenez atât de eficient pe cât mi-aș fi dorit. Îmi lipsea un program adaptat mie și aveam nevoie de cineva care să mă ghideze. Voiam să învăț nu doar când să accelerez, ci și când să încetinesc, să mă opresc și să-mi ofer timp pentru recuperare. Am înțeles că progresul nu înseamnă doar să muncești mai mult, ci să muncești mai inteligent și mai echilibrat.
3. Care a fost primul moment în care ai simțit că ceva începe să fie diferit?
Am început să simt schimbarea atunci când am înțeles că fiecare antrenament are un scop și că toate se leagă între ele. Nu mai alergam la întâmplare, ci aveam un plan și o direcție.
4. Ce faci acum diferit față de alergătorul care erai atunci?
Anul acesta a fost unul plin de provocări. Am participat la multe curse noi, fiecare cu specificul și dificultatea ei, iar unele rezultate m-au surprins chiar și pe mine. Atunci mi-am dat seama cât de mult am evoluat! Acum îmi gestionez mult mai bine antrenamentele și efortul. Mi s-au îmbunătățit rezistența, viteza, disciplina și încrederea, dar cea mai importantă schimbare este în felul în care privesc pregătirea. Am învățat că nu trebuie să alerg mereu la maximum pentru a deveni mai bună. Odihna și recuperarea nu înseamnă că mă îndepărtează de progres, ci că îi ofer corpului meu șansa să se adapteze și să devină mai puternic.
5. Care este progresul de care ești cea mai mândră?
Sunt cea mai mândră că am avut curajul să ies din zona mea de confort. Am încercat curse noi, cu provocări și cerințe diferite, și am descoperit că pot mai mult decât credeam. Pentru mine, progresul nu înseamnă doar rezultate sau clasamente, ci și curajul de a mă alinia la start, de a avea încredere în pregătirea mea și de a vedea până unde pot ajunge.
6. Care este progresul care nu apare pe Strava?
Cel mai important progres este încrederea în mine. Am devenit mai răbdătoare și am învățat să-mi ascult corpul. Nu mai simt că fiecare antrenament trebuie să demonstreze ceva și nu mă mai judec după o singură zi sau după un singur rezultat. Am înțeles că uneori odihna este cea mai bună alegere și că progresul se construiește și în zilele în care nu alerg.
7. Ce te-a făcut să continui să lucrezi cu TRA?
Am continuat pentru că am simțit că alergarea mea a trecut la un alt nivel. Trail Run Academy m-a ajutat să înțeleg mai bine cum se construiește o cursă, cum îmi stabilesc strategia, cum folosesc nutriția și cum îmi dozez ritmul. Acum nu mai plec la o cursă doar cu dorința de a o termina, ci cu un plan, cu mai multă claritate și cu o strategie potrivită mie.
8. Ce ai învățat despre tine ca atlet de când ai intrat în TRA?
Am învățat că sunt mai puternică decât credeam, dar și că nu trebuie să demonstrez asta la fiecare antrenament. Am descoperit că disciplina nu înseamnă să forțezi mereu, ci să respecți planul, să ai răbdare și să ai grijă de corpul tău. Am învățat să am încredere în proces și să accept că fiecare etapă, chiar și una dificilă, contribuie la evoluția mea.
9. Dacă ai putea să îi trimiți un mesaj alergătorului care erai atunci când ai început, ce i-ai spune?
I-aș spune să aibă răbdare și mai multă încredere în ea. Să nu se compare cu ceilalți și să nu creadă că fiecare antrenament trebuie să fie perfect. I-aș spune să se bucure de drum, să aibă încredere în proces și să continue să facă ceea ce îi place. Cu timpul, va descoperi că poate ajunge mult mai departe decât își imaginează.
10. Dacă avem conversația asta din nou peste un an, ce ai vrea să fie diferit?
Mi-aș dori să fiu mai puternică, mai sigură pe mine și pregătită să accept provocări și mai mari. Vreau să continui să evoluez atât ca sportivă, cât și ca om, și să descopăr în continuare cât pot. Dar, dincolo de rezultate și obiective, vreau să păstrez bucuria de a alerga și legătura cu motivul pentru care am început. Pentru că, până la urmă, fiecare cursă este o competiție cu mine însămi,cu limitele mele de ieri, cu temerile mele și cu dorința de a deveni, pas cu pas, o versiune mai bună a mea.

Antrenor









