Primii 26 de km din cursă au funcționat conform strategiei propuse.

La km 21, în Groznjan, am ajuns cu un minut mai repede decât aveam în plan, fapt ce mi-a dat încredere pentru a două parte a traseului.

Deși prima jumătate a cursei, în care s-a regăsit 80% din totalul elevației, a funcționat conform strategiei propuse, am simțit că nu reușesc să duc urcările așa cum eram obișnuit că pot în antrenamente. Iar asta a fost un prim semnal de alarmă că ceva nu este în regulă.

În zilele de după eveniment m-am tot gândit la cum m-am simțit în prima parte a cursei și consider că am greșit atunci când am decis să trag mai tare de mine pe cele două urcări, că să compensez din lipsa de forță pe care știam că o am din antrenamente, din frică să nu pierd din timpul propus și așa au apărut crampele musculare în partea superioară a picioarelor (mai ales cele de la piciorul stâng care m-au chinuit până la Finish). Dacă mergeam puțin mai încet pe urcări cred că aș fi evitat crampele musculare și aș fi reușit un negative split în partea a două a cursei.

Analizând cele întâmplate la rece consider că acesta a fost motivul principal pentru care nu am reușit să-mi ating targetul de 4h și 30 de minute.

Cred că este necesar să introducem un antrenament pe săptămână de anduranță musculară, care ar ajută la evitarea crampelor musculare în cursele viitoare.

Aș vrea să încerc înainte de următoarele long run-uri și Maurten Bicarb System, care am înțeles că ar preveni oboseală musculară.

Cel mai greu moment al cursei a fost înainte de Buje, la kilometrul 27, pe o porțiune tehnică de single track, atunci când au apărut niște crampe musculare dureroase în partea superioară a piciorului stâng care m-au făcut să mă opresc din alergat.

Timp de un minut am încercat câteva mișcări de stretching și să lovesc cu pumnul zona respectivă pentru a mai reduce din durere, dar odată ce reluăm alergarea revenea și disconfortul. Ele s-au mai redus din intensitate, dar la Buje (kilometrul 29) au apărut și la piciorul drept în aceeași zonă. În acel moment am realizat că timpul propus, de 4h 30 de minute, nu mai este realizabil și că trebuie să schimb strategia. Mi-am adus aminte de sfatul pe care l-a primit Rich Roll de la antrenorul lui în timpul unui Iron Man - să nu alerge toată distanța maratonului, iar asta îi va da un avantaj în fața tuturor celorlalți concurenți pentru că va avea mai multă energie pe final. Am adaptat această strategie la situația mea și mi-am propus că din distanța unui kilometru - 500 de metrii să îi merg cât de repede pot și 500 metrii să îi alerg astfel încât să pot ajunge la finish în 5h. Planul meu a dat roade - ba chiar ultimii 2 km i-am alergat complet, deși ambele picioare nu înțelegeau de ce fac asta. 😅

Mă bucur că am reușit să trec psihic peste acest moment și să duc cursa la bun sfârșit.

Starea generală era una bună pentru că am ajuns la km 21 în timpul propus.

Nu există o piesă de echipament pe care nu aș mai lua-o cu mine la următorul concurs.

Știind acum traseul cred că ar fi trebuit să iau cu mine bețele de la Leki - greutatea lor nu ar fi încurcat în timpul cursei și cu siguranță ar mai fi luat din presiunea pusă pe picioare.

10

7

Sâmbătă, 15 aprilie 2023, ora 06:30 dimineața. Emoțiile, care apar de fiecare dată în ziua unei curse, nu mă lasă să dorm. Și azi sunt la un nivel mai ridicat decât de obicei pentru că este prima mea competiție din cadrul UTMB World Series pentru care mă antrenez intens cu Ivă de la începutul anului. Iar când împarți casă timp de o săptămână cu antrenorul tău și cu alți trei alergători din cadrul Trail Running Academy, nu poți să nu ai emoții și pentru ei. Așadar, deși cursa avea startul programat la ora 12:00, la 07:00 dimineața eram deja în bucătărie, cu o cană de cafea în mână, pentru a privi startul cursei de 110 km, unde Irina și Alexandru luau startul.

După ce am trecut prin tot ceea ce presupune rutină din dimineața unei curse, la ora 09:00 am urmărit și startul cursei de 70 km, unde Ivă și Vlad luau startul. Ne-am bucurat că niște copii când l-am văzut pe transmisiunea live pe Ivă. Apoi m-am pornit spre Umag, de unde trebuia să iau autobuzul spre Motovun, unde avea loc startul cursei de 42 km. În autobuz am stat lângă o alergătoare din Zagreb care era la primul ei maraton și cu care am glumit, printre altele, despre partea cea mai grea care începe după terminarea cursei - să introduci subiectul în fiecare conversație pe care o vei avea în următorul an.

Ora 11:50. Mă așez în al 6-lea rând la start după ce am făcut o încălzire de 2 km. Că să mai controlez emoțiile îmi tot repet în gând că am făcut tot ceea ce trebuie până în ziua competiției și că acum trebuie doar să aplic ce am învățat. Când MC-ul a anunțat că mai sunt 3 minute pe piesă Thunderstruck a celor de la AC/DC, s-a lăsat și cu ceva lacrimi pe obraz.

Ora 12:00. Start cursa Yellow 42 km. S-a plecat în viteză, iar primul kilometru, care a avut 110 m diferență de nivel, l-am făcut în 7 minute și 23 de secunde. Au urmat 4 km de coborâre până la primul checkpoint de la Livade (kilometrul 5), unde mă aștepta Irene pentru încurajări și mă gândesc cât de norocos sunt să o am alături de mine în aceste momente. Am ajuns aici în 27 de minute - exact cum am scris pe foaie de acasă.

Ora 12:27. Părăsesc checkpointul de la Livade pentru cea mai grea parte a traseului - 15,5 km cu aproximativ 700 m diferență de nivel - pe care i-am resimțit destul de tare în picioare, dar odată ce m-am văzut ajuns în Groznjan (jumătatea cursei), în 2h și 29 min, mi-am spus că partea cea mai grea a cursei a trecut. Urmau 21 de km de coborâre și plat pe care trebuia să îi fac, fără prea mari emoții, în 2h.

Dar cum într-o cursă de maraton imprevizibilul își face întotdeauna apariția, la kilometrul 27, pe o porțiune tehnică de single track, m-au apucat niște crampe musculare dureroase în partea superioară a piciorului stâng și am fost nevoit să mă opresc din alergat. Timp de un minut am încercat câteva mișcări de stretching și să lovesc cu pumnul zona respectivă pentru a mai reduce din durere, dar odată ce reluăm alergarea revenea și disconfortul. Am decis să merg pe următoarea porțiune, că să nu stau locului, în speranța în care crampele musculare vor ceda. Ele s-au mai redus din intensitate, dar la Buje (kilometrul 29) au apărut și la piciorul drept în aceeași zonă. În acel moment am realizat că timpul propus, de 4h 30 de minute, nu mai este realizabil și că sunt nevoit să schimb strategia.

Pentru câteva minute m-am adâncit în gânduri negative și am încercat să caut tot felul de scuze pentru ce mi se întâmpla asta tocmai acum, când în timpul antrenamentelor toate au funcționat că la carte. Dar apoi am realizat că aceste gânduri nu mă ajută la nimic și că tot ce trebuie să fac este să găsesc o modalitate prin care să ajung cât mai repede la finish. Iar în acel moment mi-am adus aminte de sfatul pe care l-a primit Rich Roll de la antrenorul lui în timpul unui Iron Man - să nu alerge pe toată distanța maratonului, iar asta îi va da un avantaj în fața tuturor celorlalți concurenți pentru că va avea mai multă energie pe final. Am adaptat această strategie la situația mea și mi-am propus că din distanța unui kilometru - 500 de metrii să îi merg cât de repede pot și 500 metrii să îi alerg astfel încât să pot ajunge la finish în 5h. Planul meu a dat roade, iar când am văzut lanul de rapiță de la marginea orașului Umag nu m-am mai oprit din alergat pe ultimii 2 km.

La ora 17:03 am trecut linia de Finish, unde mă așteptau Irene, Alexandra și cele două „running stones” care mă duc mai aproape de participarea la OCC anul viitor dacă am noroc la tragerea la sorți.

Deși am rămas cu gândul la faptul că puteam termină în 4h 30 min, consider că cel mai mare câștig al acestei curse a fost că nu m-am lăsat copleșit de gândurile negative și că am scos tot ce se putea mai bun din situația dată.