Iulian Filipov: ,, Activitatea sportivă este simbiotică vieții de familie.”

Andrei Ivănescu

Andrei Ivănescu

Iulian Filipov demonstrează că de multe ori singura limită este cea pe care ne-o punem noi înșine: poți să ai o familie, carieră frumoasă, să nu fi fost sportiv de performanță și să alergi a 7-a performanță a lumii la 24h.

Powered by:

datacor-green-energy-logo

 

 

 

Iulian Filipov este medic specialist în chirurgie orală și maxilo-facială. Și-a dorit inițial să ajungă polițist, iar în ultimul an de liceu s-a decis să urmeze calea medicinei. Acum, printre participările la conferințe naționale și internaționale din domeniul în care excelează, a intrat și sub lumina reflectoarelor în lumea sportului, după ce a doboât recordul național la 100km pe șosea.

Află din interviul acordat TRA despre cum a ajuns să practice acest sport la nivel de performanță și mai ales, cum a reușit să doboare un record, făcând istorie pentru România.

Iulian Filipov Record National 24h

FROM HOBBY TO PERFORMANCE

Aș vrea să începem direct cu un clickbait: Iulian, de cât timp alergi și care sunt cele mai bune performanțe ale tale? Ca să știm din prima despre ce vorbim.

 


Am început să alerg în februarie 2018, însă era vorba despre alergări de relaxare, scurte, de până la 8-10 km, fără a urmări vreun obiectiv de performanță.

Dintre rezultate obținute până în prezent, PB-urile mele sunt următoarele:   maraton – 2:37:35, 100 km – 6:41:07, 24h – 277.475 km. 

datacor-green-energy-logo

Furnizăm soluții fotovoltaice integrate, la cheie, care le permit clienților noștri să genereze energie verde, accesibilă și cu mentenanță minimă, totul respectând exigențele proiectului și ale mediului înconjurător.

Iulian Filipov, record national 24h

La începutul toamnei 2020 cred că ți-ai făcut oficial debutul în sportul de performanță, mai exact pe nișa de ultramaraton, plat. Cum te simțeai în timpul cursei, când ai realizat că urmează să dobori recordurile României pe 100km, respectiv 6h?

Într-adevăr, am realizat că am timpi considerabil mai buni în alergarea de plat decât în cea de trail și mi-am stabilit ca obiectiv să alerg 100 km în mai puțin de 7h, iar prima competiție a fost în Morfleden (Germania), unde am alergat 100 km în 6:59:04, în cadrul unui concurs care s-a desfășurat pe o pistă de 400 m. Bazându-mă pe timpii obținuți în antrenamente, am știut că pot alerga sub 7:37h (care era cel mai bun timp pe 100 km în România), însă obiectivul meu era să alerg sub 7 h, iar despre asta nu eram convins că pot. 

După 6h am conștientizat că pot obține timpul dorit. Din păcate nu au existat timpi de split la 6h, nici în Germania (unde alergasem 88.4 km), nici în Olanda (unde la 6h aveam 90.74 km).

record național 100km

 

Pare că ai un apetit înnăscut pentru anduranță. Mai întâi cariera de medic, care știm că cere o capacitate de efort, muncă și focus de excepție, iar acum alergarea pe distanțe (foarte) lungi. De unde provine tot ce acest drive interior, și ce îl alimentează în continuare?

 

Într-adevăr, determinarea și puterea de concentrare sunt atribute comune atât anduranței din alergare cât și celei din sala de operație. Asta nu înseamnă că sunt vreun model în acest sens. Adevărul este că de cele mai multe ori sunt chiar leneș. Însă, dacă am o motivație puternică, în general reușesc să obțin ce-mi propun și sper să confirm acest lucru și în viitor.

 


Al 7-lea timp din istorie pe 24h. Primul român din istorie care finalizează 100km sub 7h, iar în septembrie a venit următorul rezultat fantastic: 100km în 6:41h. Din surse sigure, am auzit că și răcit chiar. Ce recorduri îți mai dorești să dobori?

Cel mai bun timp la 100 km se pare că l-am obținut atunci când mă așteptam mai puțin din cauza unei viroze. Am tușit destul de mult în primii 60 km, după care m-am simțit chiar foarte bine și, cum atmosfera de pe traseul din Winschoten era una grozavă iar circuitul unul foarte rapid, a rezultat un timp foarte bun. Îmi doresc să alerg peste 160 km intr-o competiție de 12h, peste 290 km într-una de 24h ți sub 2:30h pe maraton. Cunoscându-mă, ultimul obiectiv mi se pare cel mai greu de atins.

"

Iulian Filipov a fost numărul 1 la Ultramaratonul de 100 de kilometri desfășurat în Morfelden-Walldorf , Germania. Brașoveanul a câștigat competiția în 6 ore, 59 de minute și 4 secunde. Filipov a reușit să doboare recordul național la 6 ore de alergare și este și deținătorul recordului național de 100 de kilometri. Performanța de excepție este cu atât mai valoroasă cu cât brașoveanul s-a apucat de alergare de doar doi ani de zile.

Iulian Filipov record 100km

După atâtea cifre incredibile, mai bine să nu vorbim și de cele din antrenamente. Aș vrea totuși să te-ntreb, ca între sportivi… cu refacerea cum stai? Ceva tips and tricks, pentru cei care au puțin timp la dispoziție, dar nu neglijează totuși acest aspect?

În antrenamente încerc să am una sau două alergări lungi de 40-60 de km pe săptămână și minim un antrenament de intervale, iar volumul încerc să-l țin cât mai aproape de 180 km pe săptămână. Somnul și nutriția sunt cele mai importante variabile controlabile care influențează recuperarea, în special atunci când timpul limitat nu îți permite să introduci și alte proceduri care facilitează refacerea.

În privința nutriției pot spune sincer și deschis că în lupta cu dulciurile sunt un gurmand și un pierzător absolut, oricât efort aș fi depus în dorința de a mai înclina balanța către un BMI (Indice de masă corporală) mai bun. În ceea ce privește somnul, încerc ca în a doua parte a zile, după activitatea de la spital, să-mi strecor 15-20 de minute de power nap printre două programări.

E clar că singur nu ai cum să le faci pe toate. Zicala “E nevoie de un sat întreg să crești un copil.” cred că se poate transpune și în rândul sportivilor: e nevoie să ai persoane apropiate care să te susțină, înțeleagă și mai ales, aprecieze. Cât de important a fost și este suportul celor apropiați în drumul spre performanță?

Realitatea este că atunci când beneficiezi de înțelegere din partea celor apropiați (sau, de ce nu, de toleranță alteori) activitatea sportivă este simbiotică vieții de familie și celei profesionale. Asta nu înseamnă că e ușor să îndeși în 24 de ore spațiu temporal pentru cei dragi, profesie, sport și refacere. Este un exercițiu perfectibil al cărui drive se regăsește în dorința fiecăruia de a se plasa la un anumit nivel, fie el social, profesional sau sportiv. Iar dacă energia depusă își găsește un cadru contextual favorabil, cred că se poate.

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

Call for comments! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.