OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mytical Trail este un ultramaraton de 108 kilometri și 6800 diferență pozitivă, în Grecia, aflat la a 9-a ediție. Recordul cursei este realizat de Foltopoulos Moysis în 14h20min. Cea mai bună clasare Românească la masculin: Marius Vasilache, 2015, locul 1, 14h57min.

 

De multe ori simt nevoia să scriu. Se simte la fel ca nevoia de a alerga.

Această poftă reprezintă o externalizare a sentimentelor, o „golire” a acestora pentru a face loc următoarelor sentimente. Pentru a asigura un flux, nu un blocaj. În ultimul timp, îmi doresc din ce în ce mai des doar să stau în fața tastaturii, să-mi las degetele să-mi exprime și să-mi concretizeze gândurile. Îmi doresc asta, însă eșuez în a-mi crea o rutină în jurul acestui obicei. 

Eșuez în a-mi crea o rutină în jurul oricărui obicei, pe lângă alergare. Dar asta e altă poveste.

Faptul că sunt plecat într-o localite nouă, singur, sub pretextul unei competiții de alergare, îmi oferă ocazia perfectă să mă las purtat de valul creației. Este un moment bun „să mă așez în fața ecranului și să sângerez”. Sângerarea e oprită doar de mâncare bună și o carafă de apă. Preferam să fie vin, dar… 

Este 20 iunie, anul pandemiei, și în exact două săptămâni voi lua startul la al doilea ultramaraton al acestui an: Olympus Mitycal Trail. Un ultramaraton de 105 kilometri aflat la a 9-a ediție. Traseul te duce pe potecile „grădinii” lui Zeus.

Acest concurs nu era pe lista competițiilor la începutul anului. Ergo, un prieten foarte bun, a alergat anul trecut și a fost impresionat de competiție, povestindu-mi lucruri bune. După câteva mesaje schimbate cu Lazaros, organizatorul, mi-am spus că, dacă el e atât de hotărât să țină un concurs în mijlocul pandemiei, atunci și eu pot să fiu la fel de hotărât să-l alerg. Organizatorii și alergătorii par a fi într-o simbioză perfectă de satisfacere a nevoii competitvității. 

Ziua 0

„Sosirea”

Aventura a început cu un ultra-drum cu autocarul de 12 ore București – Tessaloniki-Litochoro. Îmi permit să-i zic „ultra-drum” pentru că totul pare a fi „ultra” în zilele de astăzi. „Ultra șampon” cu „ultra grijă”, „ultra pastă de dinți” care te „ultra albește”.

Drumul ar fi trecut repede, dacă nu erau opririle dese ale șoferilor. Drumul de 12 ore cu autobuzul ar fi putut fi făcut în 9. Acesta este doar un reminder pentru mine vizavi de beneficiul de a avea o mașină. 

Ajuns în Litochoro, Lazaros a fost suficient de amabil încât să mă aștepte în centrul orașului, să-mi facă un mini tur al locului, să salutăm lumea care ne iese în cale, să-mi arate înălțimile care veghează de mii de ani locurile de la poalele muntelui.
„Pare că-i și văd fața liniștită a lui Zeus care râde de noi și de pandemia noastră”, mi-am spus. 

Ne-am întins la povești la locul unde voi fi cazat pentru următoarele zile. Am făcut un mini plan pentru weekend care implică alergare și multă diferență de nivel. Apoi mi-am luat doza de somn pierdută în ultimele 24 de ore. Voiam să fie o supradoză, dar căldura și Luna (cățelul) mi-au dat deșteptarea.

Mi-am spus că am ocazia să descopăr locurile, să descopăr mâncarea, să mă așez în fața laptopului și să-mi deschid gândurile. 

Ceva-mi spune că va fi o experiență inedită, pentru că am plecat din țară fără așteptări, fără prea multă presiune pe mine, dar mai focalizat și antrenat decât la orice alt concurs de alergare. 

Litochoro este un orășel la 5 kilometri de mare, la poalele munților, de aproximativ 7500 locuitori, dintre care fiecare are o poveste inedită. 

Locul unde sunt cazat mi-a fost aranjat de Lazaros înainte să ajung. Este o cameră  cu două paturi, la etaj, în casa lui Dimitris (Takis) care are o fată, Sellini, și un labrador, Luna.  

La prima vedere, încăperea unde m-am cazat pare doar un loc unde pot dormi și aștepta liniștit ziua concursului. E echipat cu o baie a cărei ușă nu se închide, o masă rotundă cu 2 scaune, ventilator de aer în tavan și o curte mare. 

Văzând lucrurile ce erau prin curte, mi-am amintit de casa în care m-am mutat de nici 2 luni în Brașov.

După ce m-am întors de la o plimbare scurtă,  m-am așezat la masă cu Takis pe semi-întuneric. 

Atunci mi-am dat seama că locul este mai mult decât ceea ce pare a fi la prima vedere. Fiecare casă preia din personalitatea celui care-l locuiește, îți poți face o impresie despre personalitatea gazdelor din lucrurile mici ce și le ține la îndemână. Aici erau împrăștiate blocuri de piatră ponce care păreau sculpturi neterminate.

Chiar dacă primul gând a fost că Takis este sculptor, de la prima conversație din grădină, pe muzica lui Miles Davis, mi-a spus că simte și cântă blues. Atunci mi-am dat seama că eu și Takis avem cel puțin un lucru în comun. 

El trăiește blues-ul cum eu trăiesc alergarea montană.

Discuția noastră a început de la faptul că muzica e stilul lui de viață și că blues-ul se trăiește înainte de a se cânta. Am discutat despre asta, despre starea de „flow” ce ți-o dau muzica și alergarea, despre cât de important e să faci ceea ce-ți place și să fii o persoană bună. 

Mi-am dat seama că sunt un bun ascultător, pentru că-mi făcea plăcere doar să stau și să îl urmăresc atent cum îmi povestește despre viața lui și despre valorile după care își ghidează existența. 

M-am ridicat de la masă nerăbdător pentru ziua de mâine. Urma să fac prima alergare, dar și să iau parte la un mini-concert în grădina lui Takis. Îl vizita un prieten împreună cu care va cânta bluess. 

Ziua 1

„Acomodarea”

M-am adaptat foarte ușor ritmului grecilor de a face lucrurile. Blând și cu tihnă. Unii văd în asta lene, eu văd în asta înțelepciune. 

La ora 9, cu adidașii de asfalt în picioare, pe un cer fără nori, am ieșit la alergare cu Greg. Greg e un polonez care a decis să se mute în Litochoro. Alergarea a fost una de acomodare: 5 kilometri în sus, 5 kilometri la vale, pe aceeași rută. 

După o săptămână petrecută în parcurile din București și din Sibiu, picioarele mele s-au simțit foarte fresh, atât pe urcare, cât și pe coborâre. Era un semn că le pot utiliza mai mult și cu spor în zilele următoare. 

A fost cald și mi-a părut rău că nu mi-am luat apă să mă hidratez. E aspectul ce vreau să-l îmbunătățesc. Vreau să ajung să consum 650-700 ml de lichid pe ora de alergare.

Pe seară, am descoperit că Litochoro are pistă de atletism și m-a dus cu gândul la un posibil cantonament la început de an pentru Transgrancanaria. 

Ziua 2

„Prima zi de recunoaștere a Olympus Mithycal Trail”. 

Litochoro-Apostolidis

Motivul principal pentru care vin mai devreme, înainte de un concurs, e să văd ce-mi rezervă traseul, ca apoi să-mi fac un plan cât mai potrivit pentru o cursă cât mai reușită.

Dar, în entuziasmul de a fi într-un loc nou, aproape că am uitat de asta. Am fost trezit la realitate de propriile-mi gânduri la 55 Peaks, magazinul cu echipament montan din Litochoro. Aici, Lazaros mi-a făcut cadou o hartă cu regiunea montană și atunci mi-a venit în gând să-mi traseze pe ea traseul concursului cu o cariocă roșie. 

Harta e de folos atunci când GPS-ul cedează, dar și în momentele de tihnă de la cabane când vrei să te orientezi și să memorezi locațiile pe unde ai trecut și care vor urma.

Am început alergarea la ora 13. Dispăruseră norii care prevedeau furtuna, dar și micul dejun pe care l-am luat cu 4 ore în urmă. Prefer ca la o alergare care durează mai mult de 3 ore să fiu cu stomacul aproape plin, nu greoi, dar să simt că am ceva resurse. Acum am plecat cu rezervele pe minimum.

Traseul începe cu o urcare țeapănă, 4 kilometri cu 700+, care pare că-ți pune plumb în picioare. Oricât de vitezoman ai fi, tot ți le îngreunează încă din primii kilometri. Următorii 10 kilometri sunt alergabili, porțiune pe care mi-am spus că se merită să alergi fără bețe în timpul concursului.

Astfel, în primii 14 kilometri ai timp să te încălzești suficient pentru cea mai lungă urcare din concurs, care nu este abruptă, dar este lungă – 11 kilometri cu mai mult de 1800+. Cu resurse puține, am avut două momente în care am simțit că-mi pierd forțele, iar în secunda doi am băgat vreo 2 geluri. 

În tură, am luat cu mine un flask, pe care l-am umplut cu cantitatea a 8 geluri, 2 batoane și 3 porții de isotonic. M-am bazat pe faptul că la refugii voi dormi și voi mânca bine. 

4 ore și jumătate mai târziu, după ce am luat start-ul, am ajuns la kilometrul 25, refugiul Apostolidis (foto).  Aici am mâncat bine, am dormit și mi-am făcut planul pentru următoarele 2 zile. Ceea ce îmi propusesem să alerg în 2 zile (75 kilometri), am decis să alerg în 3 zile. „Less is more” zice un băiat deștept, nu mai știu care dintre ei.

Ziua 3

„A doua zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”. 

Refugiul Apostolidis-Karia

De foarte puține ori în viață am povestit cu o altă persoană despre vreme, dar pe munte e una dintre cele mai importante discuții. Pe Olymp, creasta are aproximativ 15 kilometri. Cel mai periculos pentru un turist-alergător este ca aici să fie furtună cu fulgere și el să nu aibă un loc de refugiu.

Pentru a evita cel mai trist scenariu, furtuna, m-am trezit la 7. Am mâncat o omletă cu cașcaval și am băut o cafea mare, mi-am băgat echipamentul în pungile cu zip-lock de la IKEA și cu fluturi în stomac am plecat la alergare, sub creasta din imagine, în jur de ora 8. 

Chiar dacă începutul alergării era o porțiune aproape plată, fiind la aproximativ 2700 metri, pace-ul era în jur de 7 min/km, iar urcările mergeau chiar și mai greu. „Sper ca în timpul concursului să fiu mai bine”, îmi zic în gând.

Am început să înțeleg de ce timpul câștigătorilor e undeva apropiat de 15 ore. Se aleargă mult la altitudine, urcările sunt lungi și te consumă de energie, iar pe coborâri e foarte greu să-i dai blană”. Când traseul devine mai alergabil, glicogenul muscular nu mai este la locul lui, deci efortul resimțit este din ce în ce mai mare.

Am încheiat ziua după 26 kilometri, în Karia, unde m-am refugiat de ploaie. Aici am mâncat un prânz copios și mi-am făcut prieten un profesor pensionat care avea o engleză cu accent britanic. El vizitase acum 2 ani Petroșaniul, locul unde m-am născut.

În Karia am avut o cazare cu cireș în curte, lenjerie curată și apă caldă. La finalul zilei m-am simțit răsfățat și liniștit.

Ziua 4

„A treia zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”.

 Karia-Litochoro

M-am trezit la 06:30. În câteva minute aveam să mă întâlnesc cu un localnic, Lefteris, pentru a mă ghida către traseu. 

Chiar dacă știam drumul până acolo, am stabilit ca el să mă însoțească. Când ne-am întâlnit, mi-a adus o banană și două napolitane. Am alergat cot la cot 3 kilometri, iar la final am vrut să-i dau 10 euro pe care i-a refuzat. 

Am început alergarea pe un cer fără nori. Soarele se strecura printre pomi și printre ferigi. Chiar dacă era cea mai alergabilă porțiune din traseu, pace-ul era scăzut, picioarele îmi erau obosite și se afundau în noroi. 

În jur de ora 08:30, după 1 oră de alergare, am început să resimt căldura și deja mă gândeam cum să o combat în timpul cursei: „gheață, mai multe lichide, echipament light” erau câteva idei.

Alergarea s-a încheiat cu o baie în Lambada, lagună pe Enipeus, râul ce trece prin Litochoro. Apa era atât de rece, încât abia îmi puteam ține picioarele în ea. Mi-ar fi plăcut să împart singurătatea cu M. 

Ziua 5 și 6

„Două zile de relaxare”

În faza asta, cu 9 zile rămase până la concurs,  pauza este mai importantă decât orice antrenament. Este ca spațiul dintre cuvintele unui roman, este momentul ca musculatura să se relaxeze, ca glicogenul să se regenereze. Este momentul pentru un shift de pe focusul antrenamentelor către focusul strategiei de concurs. 

Marea, lagunele și Greg, polonezul, mi-au ținut companie. 

A fost momentul când am îndrăznit să fac un masaj „cu de toate” la Evanghelia – o fizioterapeută ce-și făcea singură uleiurile esențiale. 

Ea m-a tratat cu acupunctură, electrostimulare, cupping. Un meniu complet pentru a mă relaxa și a mă pregăti pentru alergările următoare. Apoi am tăiat-o către mare, care era la doar 5 kilometri. Mi-am rezervat o zi să nu fac nimic. Când a fost ultima dată în care nu ai făcut nimic?

Ziua 7 și 8

„Recunoaștere Ayanis – Livadachi-Prionia, Prionia-Litochoro”

Costase 40 de euro, dar a meritat – masajul și-a făcut efectul. Următoarea zi a fost o zi cu puțini nori pe cer. O zi în care simți că piesele puzzle-ului se potrivesc. Că planul prinde contur.

Am simțit că e o zi bună încă din primele minute ale alergării. Aveam picioare ușoare și chef de treabă.  Atât „în sus”, cât și pe porțiunile de fals plat sau pe coborârile tehnice. Am făcut urcarea de 10 kilometri cu 1800+ în mai puțin de 1h50. Un timp pe care visasem să-l fac și în concurs. 

Am încheiat antrenamentul cu o „fasolada” la Prionia (km 95) și cu o baie în laguna din spatele casei. Apa mi s-a părut mai primitoare decât prima dată, nu mă mai dureau tălpile picioarelor de la cât de rece era.

În copilărie am învățat să „sar în cap” într-un  lac, la Unex, și mi-am perfecționat stilul în Deltă. Săream de pe o salcie, și pentru că aveam chelie, ieșeam cu mâl pe creștet.

Laguna din Litochoro avea o piatră de 3 metri care era numai bună să-mi exersez skills-urile dobândite pe vremea când mi se spunea Mowgli. Dar în săritura mea de aproape nota 10, am reușit să îmi tensionez un mușchi din zona gâtului. 

Ziua următoare am alergat ultimii 13 kilometri ai traseului.

Ultima porțiune te plimbă de-a lungul râului Enipeus, pe cel mai popular drum de munte din Grecia, E4, ce leagă Litochoro de cele mai înalte culmi ale Olympusului. Traversezi râul pe două podețe de lemn. 

Atunci când te aștepți mai puțin, ruta cotește dreapta și din senin apar ultimele două urcări care te vor provoca să storci din tine și ultimele picături de glicogen.

În antrenament am alergat ultimii 13 kilometri în aproximativ 1 oră 30 minute, însă știam că în timpul concursului va dura mai mult. 

Oare cum mă voi simți pe bucata asta de traseu? Oare voi mai putea alerga? Oare voi mai putea mânca? Ce am să mă fac dacă voi fi pe locul 1 sau pe 3? Voi trage de mine până la finish sau mă voi mulțumi cu atât? 

Aveam să-mi răspund la aceste întrebări în câteva zile. 

Cauți un plan de antrenament?

Antrenează-te după un plan special conceput pentru tine

Pre-cursă

Un ultramaraton este diferit de oricare altă competiție de alergare, pentru că în pregătirea lui sunt implicați mai mulți factori. 

Pe lângă un plan bun de antrenament, este indicat să te ocupi de recunoașterea traseului, să ai pus la punct un plan de nutriție diversificat, compatibil cu distanța, gusturile și puterile stomacului tău.

Cu o zi înainte de concurs, am făcut o mică ședință tehnică pentru pregătirea nutriției și a echipamentului, atât pentru mine, cât și pentru alți doi alergători români, Peter și Vlad.

Echipa ce m-a ajutat a fost formată din Ergo și M.. Ergo mi-a eficientizat fiecare aspect al echipamentului și al nutriției. Mi-a băgat gelurile în pungi și electrolitii în degete de mănuși fără talc. 

Ajutorul lor de la kilometrul 47, respectiv 75 și 91 urma să fie de neprețuit. Am stabilit fiecare detaliu, fiecare punguță ce voiam să o primesc pentru cele 3 locații unde aveam să ne întâlnim. 

Pentru a mă simți cât mai fresh la linia de start, trebuie să apuc să dorm în timpul zilei. Am reușit să ațipesc în două reprize scurte. Între 15:30 -16:45 nu am simțit că am atins o stare produndă de somn, dar între 20:30-21:45 am sforăit și am lăsat chiar și urme de bale pe perna ce o îmbrățișam.

Cu toate detaliile puse la punct și vreo două 2 de somn din ultimele 18, eram gata să încep călătoria de 105 kilometri. 

Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Kit-Olympus Mithycal Trail
M. & BiB la Olympus Mithycal Trail

km 0 – km 25

Start -Apostolidis

Startul a fost stabilit la 00:00. Concurenții urmau să plece în funcție de punctajul lor ITRA. Eu eram al 2-lea pe listă, la egalitate de puncte cu un grec, Fotis. 

Mă încălzesc circa 15 minute cu o alergare ușoară și mă așez la start cu o peliculă subțire de transpirație pe brațe și pe frunte. 

Spre surprinderea mea, sunt primul, aflu că francezul cu cel mai mare punctaj ITRA nu găsise avion să ia start-ul la cursă.

În primul kilometru, sunt prins de Fotis, cel cu 838 puncte ITRA, și Moysis, câștigătorul ediției anterioare și deținătorul recordului de 14h20 minute al traseului.

Sunt în urcare și îmi spun că mai am 104 kilometri în care-i pot depăși. Continui urcarea în ritmul meu și mă bucur că totuși am luat bețele cu mine. Sunt cele mai ușoare bețe de pe piață, cu doar câteva grame mai ușoare ca ale mele, dar simt diferența.  

Ajuns la CP-ul de la km 4, îmi umplu cele 2 flask-uri, beau 3 pastile de electroliti (conform planului), îmi bag bețele în desagă și încep să alerg. 

Am vizualizat toate astea înainte să le execut. Îmi repet în gând mișcările, iar când ajung în CP, le pun în practică. Acest exercițiu mă ajută să am un timp cât mai mic în check-point, să fiu cât mai eficient și să fac o diferență între mine și ceilalți alergători. 

La kilometrul 12 îl prind pe Moysis și alerg cu el circa 2 kilometri. Ajungem împreună la Koromila, kilometrul 14. Voluntarii sunt călare pe el să-l ajute, dar pe mine mă lasă să mă descurc singur. Cred că nu se vedea pe fața mea cât de grăbit eram. 

Am nevoie doar de apă în cele două flask-uri și am plecat, îmi zic în gând. Dar nu ar fi ajutat nici dacă le ziceam răstit în românește. Ei mă întreabă de unde sunt. Fără chef de small-talk, le zic un scurt Romania. Îmi îndes flask-urile în cele două buzunare frontale și încep urcarea cu un power hike. 

Urcarea de km 14 la km 25 are porțiuni alergabile, pe care e bine să le cunoști. Mă simt mult mai bine și mai odihnit decât atunci când am făcut aceeași secțiune în antrenament. Anticipez pe unde trebuie să alerg și merge cu un ritm susținut pe urcările mai abrupte. Sunt mulțumit de mine, pentru că m-am distanțat de locul 3 cu 4 minute și în mintea mea mă apropii de locul 1. Dar, în realitate nu e deloc așa. Fotis, care m-a depășit la kilometrul 1, are 8 minute avans la kilometrul 14. 

Petrostrougka e la km 19. De aici începe altitudinea, iar alergarea devine din ce în ce mai dificilă. Sunt în grafic cu timpul meu, dar nu mă apropii de locul 1. 

La kilometrul 25, la Apostolidis, cabana de la altitudinea cea mai mare (2697m), Fotis are un avans de 10 minute și altitudinea începea să mă amețească.

Olympus Mithycal Trail 2020
Start Olympus Mithycal Trail 2020

km 25 – km 50

Apostolidis-
Bichtesi

La check-point îmi umplu flaskurile cu apă și ies în grabă. Respir forțat pentru a-mi oxigena mușchii și creierul și încerc să mențin un ritm bun de alergare. 

Kilometrii trec destul de greu, dar totuși trec. Ajung la cea mai solicitantă urcare din traseu. Pe profil pare o glumă, dar sunt  1.5km cu 400+ de la 2500m la 2900m. 

Pentru următoarele 25 de minute o dau la pas. Pe vârful Skolio, îmi las geaca de ploaie și mănușile și aflu că Fotis are 15 minute avans. Avea să fie și cea mai mare diferență de timp dintre noi. Cu alte cuvinte, când eu am ajuns pe Skolio, el era cu 2 kilometri în față.

De acum începe vânătoarea. Nu mai suntem doi alergători la un concurs în Grecia. Suntem vânător și vânat, iar viața noastră depinde de cât de bine ne fugărim unul pe celălalt. Astea toate – în capul meu.

Pe prima coborâre îmi simt genunchii tensionați, mai obosiți ca niciodată. Mă doare meniscul și-mi simt mușchii greoi. Să fie de la oxigenul limitat? Să fie de la tipul diferit de efort, necesar coborârilor? Nu știu. Ce știu este că nu vreau să alerg următorii 70 de kilometri cu feeling-ul ăsta. 

Inspir-expir puternic, diafragmatic, pun un pas de alergare în fața celuilalt și durerea începe să dispară. 

Sunt la kilometrul 31, pe o coborâre ciudat de abruptă.  Soarele răsărind luminează luna din dreapta, de parcă ceva din ea sângerează. 

Zic un „wow” în gând și continui să alerg. Pentru asta sunt acum aici, și nu să admir peisaje de parcă aș fi la un muzeu. 

Vine un alt CP, tot fără echipa mea de suport. Planul e simplu: apă, gel, electroliți și răsărit. 

Dau drumul la motoare către kilometrul 50 și reușesc să mă apropii la 8 minute de locul 1. 

Planul funcționează.

Apostolidis, Kilometrul 25

km 50 – km 75

Bichtesi-
Ayanis

Ajung la Bichtesi – primul CP în care mă întâlnesc cu Ergo și M. – și mă așez pe scaunul de pescar adus de Ergo.

Dau raportul: „Spring-urile nu intră, vreau doar flask-ul cu geluri GU, shot-ul de ghimbir și gheață la TO GO. Aici vreau electroliții, sucul de portocale cu sare”.

E bine să ai de unde alege. 

Ei se adaptează.

Beau sucul de portocale. 

ȘI ELECTROLIȚII! aproape că strig la ei.

După nici două minute, mă ridic. Îmi iau ochelarii și buff-ul de pus pe cap, gheață într-un alt buff, pe care Ergo mi-l leagă cu un șiret în jurul gâtului.

Simt cum senzația de prospețime îmi invadează tot corpul. Pielea mi se face de găină și simt cum mă alimentează un val neașteptat de energie. 

Sunt la kilometrul 50 și mă simt mai fresh decât la începutul cursei – asta e puterea unui check-point reușit.

Pentru că e cea mai alergabilă porțiune din traseu, îmi propun să să fie și cea mai rapidă, însă chiar dacă alerg cât pot de tare, rămâne prioritar să mă alimentez. 

Încep să alerg de parcă cel din fața mea mi-a furat bicicleta. Din 20 în 20 de minute sug din flask-ul cu geluri și omogenizez de fiecare dată cu o gură mare de apă. Sunt precis ca o rețetă de-a Jamilei.

Mușchii funcționează atât timp cât sunt alimentați corespunzător. Mi-am dat silința în acest sens, și chiar dacă deja sunt 25 de grade, simt că planul de acasă, de această dată, funcționează.

Kilometrul 65

km 75 – km 95

Ayanis-
Prionia

După alte 2 ore și 20 de minute de alergare, îmi revăd echipa, pe Ergo și pe M. Chiar dacă eu alerg de mai bine de 8 ore, au avut, ca de fiecare dată, și ei cursa lor.

În concurs, alergătorii trec prin deshidratare, greutatea efortului și a durerii, dar prezența echipei de suport face ca această luptă să fie îndulcită. 

Iar ei se luptă cu incertitudinea, dacă vor ajunge în timp util la locul și ora stabilită, cu respectarea planului de acasă, cu adaptare la nevoile mele. 

La kilometrul 75 sunt obosit, dar cu rezerve de energie. La ieșirea din check-point, caut gelurile GU și-mi îndes o doză de Cola într-un buzunar frontal, alături de gheață. Îmi iau și 1.5 litri de apă cu mine, căci urmeză o urcare mai lungă de 2 ore. 

Chiar dacă rucsacul s-a îngreunat, a fost o decizie bună. Ritmul este unul de mers, cu porțiuni scurte de alergare. Totul parcă se desfășoară în slow motion, însă eu sunt cel care are un ritm greoi. 

Întreb la fiecare CP de Fotis, însă acesta își menține avansul de 10 minute. 

Încep să realizez, să mă conving. 

Eu, el și ceilalți alergători nu suntem vânat sau vânător. Suntem oameni care vrem să facem traseul cât mai repede posibil. Ne-am antrenat, ne-am pregătit fiecare în stilul nostru să parcurgem distanța dintre start și finish. Să ne luptăm cu respirația greoaie cauzată de urcări, să înfruntăm tensiunile, durerile musculare pricinuite de coborâri. 

Nu suntem adversari. 

În toată treaba asta, suntem colegi, căci avem mult mai multe puncte în comun decât lucruri ce ne diferențiază.

Urcare Livadachi, kilometrul 80

km 90 – km 105

Prionia-
Finish

Mindset-ul meu se schimbase. Nu-mi mai doresc să alerg după Fotis, dar îmi doresc un timp cât mai bun. Am încetat să-l mai hăituiesc, dar am continuat să mă hăituiesc pe mine însumi.

Ajung la ultimul check-point unde pot să mă întâlnesc cu echipa. Unde mă pot ajuta, unde îmi pot da un restart. 

Ajuns la Prionia (km 95), mă așez pe scaunul de pescar și îmi iau 3 minute de relaxare. Beau 2 sticluțe de lapte cu cacao și îmi rezerv timp de  povestit.

M. îmi spune cu zâmbetul pe buze că am 12 minute în avans față de planul meu de acasă (de 13 ore 45 minute ca timp total de cursă). Sunt mulțumit.

La fel și ea, căci a prins încredere în mine. La cum arăt, crede cu tărie că voi duce cursa la capăt.  „Vreau doar să ajungi la finish”, îmi spusese înainte de start.

Pentru ultimii 13 kilometri mi-am propus să alerg într-o viteză de croazieră. Fără hăituială. Relaxat și cu zâmbetul pe buze.

Plec cu 1 litru de apă și doza de Cola regulamentară la buzunar, cu gândul să o desfac în vârful ultimei coborâri, pentru a sărbători orele de alergare.

Mențin ritmul lent. Kilometrii trec greu. Sunt la km 95 și mă întreb dacă aș mai fi dus alți 90 de kilometri? Probabil că da, însă sunt fericit că finalul este aproape.

Trec și ultimele două urcări care par nesemnificative din profil, dar care îți storc energia. Desfac doza de Cola și din 3 înghițituri o fac să dispară. A intrat ca apa în nisip.

Ultima coborâre o abordez cu gândul să nu mă accidentez și să nu-mi dau daună prea mare, iar cu 1 kilometru înainte de finish am parte de o surpriză.

Fata din CP îmi spune că sunt primul!

Sunt intrigat, nedumerit de situația creată. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu Fotis. Mi s-a spus că a rătăcit drumul. Bănuiesc că e undeva în spatele meu. Dau de un tip ce voia să mă filmeze și de Ergo, care-mi spune să trag tare că alerg pentru record. Îl întreb de Fotis și atunci aflu că a ajuns deja la finish, dar pe altă rută. 

Nu înțeleg mai nimic.

Nedumerit, alerg ultimii 800m. Trec linia de finish cu gândul că am făcut o cursă bună.

Lazaros îmi spune „Even if you came second, you are the first and you have the course record because Fotis had come on another road!”.

Finish Olympus Mithycal Trail 2020

Cauți un antrenor de alergare?

Antrenează-te cu robert hajnal 

locul 2 la UTMB-UL DIN 2018

Locul 1 la Olympus Mithycal trail

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea.

Organizator Olympus Mithtycal Trail

Lazaros Rigos

Lazaros este Lucian Clinciu al Greciei. 

A primit cetățenia de „munțoman” direct de la zei datorită dragostei de munte. Atent, face tot posibilul  ca alergătorii să aibă o experiență inedită. Atât înainte cât și pe durata și după concurs. 

Cu 10 zile înainte de start a urcat apă cu măgari. A distribuit fotografii pe Social Media, a curățat potecile concursului, a marcat traseul.

M-a întâmpinat de cum am ajuns pe străzile din Litochoro. S-a ocupat de curățarea potecilor cu c

 

Fondatorul primului maraton montan din Grecia. 

 

Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986
Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986

19 comentarii la „OMT: Olympus Mythical Trail 2020

  1. Esti minunat, Robert!
    Ador sa citesc povestirile tale!
    Mut succes in tot ceea ce te face fericit!

  2. E duminica seara si am citit povestea asta scrisa de tine asa frumos si m-am umplut cu energie si chef de planificat pentru saptamana ce urmeaza . Multumesc Robert !

    1. Mă bucur că ai o stare mai bună :). Păi să avem spor și energie pentru săptămâna viitoare că avem planuri mari 😀

  3. Frumoasă poveste, aproape că am „alergat” cu gândul alături de tine. Mulţumim pentru cuvinte! Pentru trăirile împărtășite! Spor în toate!

    1. 🙂 cele bune Tandin!

  4. audentes fortuna adiuvat 🙂

  5. faina cursa!

  6. Foarte faina istorisirea 🙂 Daca te plictisesti de alergat,te poti apuca de scris 🙂

    1. Deocamdată le fac pe amândouă! 🙂

  7. nicio barfa? pfoooaii… vreau povestea din carca noptii! se poate?

    1. Eu nu sunt cu bârfele dar a existat o conversatie între mine și organizator în care i-am prezentat punctul meu de vedere.
      Cert a fost că au amânat premierea pentru luarea unei decizii până a doua zi. A doua zi am aflat că l-au descalifact pe Fotis :(.
      Din 10 persoane 8 susțineau că e decizia corectă.
      1 spunea că ar fi fost ok să-i dea 60 minute penalizare
      1 l-ar fi pus pe Fotis cu mine pe locul 1.
      Antrenamentul + cursa foarte bună nu-i poate lua nimeni omului. Va mai fi o ediție și la anul și sigur au fost câteva lecții învățate și de către el și de către organizatori.

      1. Fabulos… Nu-mi inchipuiam ca-s atat de corecti. Sincer. O sa ma uit altfel la ei. Mersic.

  8. Superbă cursă, minunată povestirea! Felicitări, Robert!

  9. Felicitari Robert!!! Te pricepi la scris ca si la alergat, foarte foarte bine.

  10. Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *