OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mytical Trail este un ultramaraton de 108 kilometri și 6800 diferență pozitivă, în Grecia, aflat la a 9-a ediție. Recordul cursei este realizat de Foltopoulos Moysis în 14h20min. Cea mai bună clasare Românească la masculin: Marius Vasilache, 2015, locul 1, 14h57min

De multe ori simt nevoia să scriu. Este aproape la fel ca nevoia de a alerga.

Această poftă reprezintă o externalizare a sentimentelor, o „golire” a acestora pentru a face loc celorlalte sentimente pentru a asigura un flux, nu un blocaj. Din ce în ce mai des în ultimul timp îmi doresc doar să stau în fața tastaturii și să-mi las degetele să-mi exprime și să-mi concretizeze gândurile. Îmi doresc asta însă eșuez în a-mi crea o rutină în jurul acestui obicei. Eșuez în a-mi crea o rutină în jurul oricărui obicei pe lângă alergare. Dar asta e altă poveste.

Faptul că sunt plecat într-o nouă zonă, singur, sub pretextul unei competiții de alergare, îmi oferă ocazia perfectă să mă las purtat de valul creației, „să mă așez în fața ecranului și să sângerez”.   Sângerarea e oprită de mâncare bună și o carafă de apă. Preferam să fie vin dar…
Este 20 Iulie, anul pandemiei, și în exact două săptămâni voi lua startul la al doilea ultramaraton al acestui an: Olympus Mytical Trail. Un ultramaraton de 108 kilometri aflat la a 9-a ediție ce te duce pe potecile „grădinii” lui Zeus.

Acest concurs nu era pe lista competițiilor la începutul anului. Ergo, un prieten de-al meu foarte bun, a alergat anul trecut și a fost impresionat de competiție povestindu-mi doar lucruri bune. După câteva mesaje schimbate cu Lazaros, organizatorul, mi-am spus că dacă el e atât de hotărât să țină un concurs în mijlocul pandemiei atunci și eu pot să fiu la fel de hotărât să-l alerg. Organizatorii-Alergătorii pare a fi într-o simbioza perfectă de satisfacerea nevoii competitvității. 

Ziua 0

„Sosirea”

A început cu un ultra-drum de 12 ore București – Tessaloniki. Îmi permit să-i zic „ultra-drum” pentru că totul pare a fi „ultra” în zilele de astăzi. „Ultra șampon” cu „ultragrijă”, „Ultra pastă-de-dinți” care te „UltraAlbește”.

Drumul ar fi trecut repede dacă nu erau opririle dese ale șoferilor. Drumul de 12 ore, cu autobuzul, ar fi putut fi făcut în 9. Acesta este doar un reminder pentru mine și beneficiul de a avea o mașină. 

Nu mă plâng ci doar încerc să fac un bilanț.

Fără mașină: 

  • Drum autobuz: 12 ore;
  • încărcat telefonul și ajutat transportat colete – 1 oră;
  • așteptat în autogara Tesaloniki – 3 ore;
  • Drum – Tesaloniki – Litochoror – 2 ore;
  • espresso băute: 2;

Total: 18 ore și 2 espresso;

Cu mașină 

  • 10 ore și 3 espresso, probabil;

Ajuns în Litochoro, Lazaros a fost suficient de amabil încât să mă aștepte în centrul orașului, să-mi facă un mini tur al locului, să salutăm pe toată lumea care ne iese în cale, să-mi arate înălțimile care veghează de mii de ani locurile de la poalele lui.
„Pare că-i și văd fața liniștită a lui Zeus care râde de noi și pandemia noastră”, mi-am spus. 

Ne-am întins la povești la locul unde voi fi cazat pentru următoarele zile, am făcut un mini plan pentru weekend care implică alergare și multă diferență de nivel și apoi mi-am luat doza de somn pierdută în ultimele ore. Voiam să fie o supradoză dar căldura și Luna (cățelul) mi-au dat deșteptarea.

Mi-am spus că am mai mult timp să descopăr locurile, să descopăr mâncarea să mă așez în fața laptopului și să-mi deschid gândurile. Ceva-mi spune că va fi o experiență inedită pentru că am plecat din țară fără așteptări, fără prea multă presiune pe mine. Însă poate că mai focusat și antrenat decât la orice alt concurs de alergare. 

Litochoro este orașul-sat de aproximativ 7500 locuitori  în care fiecare are o poveste inedită. 

Locul unde sunt cazat mi-a fost aranjat de Lazaros înainte să ajung. Este o cameră  cu două paturi, la etaj, în casa lui Dimitris (Taki) care are o fată, Sellini, și un labrador, Luna.  

La prima vedere, încăperea unde m-am cazat pare doar un loc unde pot dormi și aștepta liniștit ziua concursului. E echipat cu o baie a cărei ușă nu se închide, o masă rotundă cu 2 scaune, ventilator de aer în tavan și o curte mare. 

Văzând lucrurile ce erau prin curte mi-am amintit de casa în care m-am mutat de nici 2 luni în Brașov.

După ce m-am întors de la o scurtă plimbare și o orientare pe hartă făcută de Lazaros și câțiva prieteni, m-am așezat la masă cu Taki pe semi-întuneric. Atunci mi-am dat seama că locul este mai mult decât ceea ce pare la prima vedere. 

Fiecare casă preia din personalitatea celui care-l locuiește și-ți poți face o impresie de personalitatea gazdelor din lucrurile mici ce și le ține la îndemână. Aici erau împrăștiate blocuri de piatră ponce care păreau sculpturi neîncepute.

Chiar dacă primul gând a fost că Takie este sculptor, de la prima conversație, din grădină, pe muzica lui Miles Davis mi-a spus că simte și cântă blues. Atunci mi-am dat seama că eu și Taki avem cel puțin un lucru în comun. 

El trăiește blues-ul cum eu trăiesc alergarea montană. Discuția noastră a început de la faptul că muzica e stilul lui de viață și că blues-ul se trăiește înainte de a se cânta. Am discutat despre asta, despre starea de „flow” ce ți-o dă muzica și alergarea, despre cât de important e să faci ceea ce-ți place și să fi o persoană bună. 

Mi-am dat seama că sunt un bun ascultător pentru că-mi făcea plăcere doar să stau și să-l ascult cum îmi povestește despre viața lui și valorile după care își ghidează viața. 

M-am ridicat de la masă nerăbdător pentru ziua de mâine în care voi face prima alergare și voi lua parte la un mini-concert în grădina lui Taki unde va veni un prieten să-l viziteze și să cânte. 

Ziua 1

„Acomodarea”

M-am adaptat foarte ușor ritmului grecilor de a face lucrurile blând și cu tihnă. Unii văd în asta lene eu văd în asta înțelepciune. 

La ora 9 cu adidașii de asfalt în picioare,  pe un cer fără nori, am ieșit la alergare cu Greg pe tura lui. Greg e un polonez ce a decis să se mute în Litochoro. Alergarea a fost una de acomodare: 5 kilometri în sus, 5 kilometri la vale, pe aceași rută. După o săptămână petrecută în parcurile din București și Sibiu picioarele mele s-au simțit foarte fresh, atât pe urcare cât și pe coborâre. Era un semn că le pot utiliza mai mult și cu spor în zilele următoare. 

A fost cald și mi-a părut rău că nu mi-am luat apă să mă hidratez. E aspectul ce vreau să-l îmbunătățesc. Vreau să ajung să consum 650-700 ml de lichid pe ora de alergare.

Pe seară, am descoperit că Litochoro are pistă de atletism și m-a dus cu gândul la un cantonament la început de an pentru Transgrancanaria. 

Ziua 2

„Prima zi de recunoaștere a Olympus Mithycal Trail”. Litochoro-Apostolidis

Motivul principal pentru care vin mai devreme, înainte de un concurs, e să văd ce-mi rezervă traseul ca apoi să-mi fac un plan cât mai potrivit pentru o cursă cât mai reușită.

În entuziasmul de a fi într-un loc nou aproape că am uitat de asta. Am fost trezit la realitate de proprile-mi gânduri la 55 peaks, magazinul cu echipament montan din Litochoro. Aici, Lazaros, mi-a făcut cadou o hartă cu regiunea montană și atunci mi-a venit în gând să-mi traseze pe ea traseul cu o cariocă roșie. 

Harta e de folos atunci când GPS-ul cedează dar și în momentele de tihnă de la cabane când vrei să te orientezi și să memorezi locațiile pe unde ai trecut și care vor urma. 

Am început alergarea la ora 13. Dispăruseră norii care prevedeau furtuna dar și micul dejun pe care l-am luat cu 4 ore în urmă. Prefer ca la o alergare care durează mai mult de trei ore să fiu cu stomacul aproape plin, nu greoi dar să simt că am ceva resurse. Acum am plecat cu rezervele pe minimum.

Traseul începe cu o urcare țeapănă, 4 kilometri cu 700+ care pare că-ți pune plumb în picioare. Oricât de vitezoman ai fi tot ți le îngreunează încă din primii kilometri. Următorii 10 kilometri sunt alergabili, porțiune pe care mi-am spus că se merită să alergi fără bețe în timpul concursului. În primii 14 kilometri ai timp să te încălzești suficient pentru cea mai lungă urcare din concurs care nu este abruptă dar este lungă. 11 kilometri cu mai mult de 1800+. Cu resurse puține am avut două momente în care am simțit că-mi pierd forțele și în secunda doi am băgat vreo două geluri. 

În tură, am luat cu mine un flask pe care l-am umplut cu cantitatea a 8 geluri, două batoane și 3 porții de isotonic. M-am bazat că la refugii voi dormi și voi mânca bine. 

4 ore și jumătate mai târziu, după ce am luat start-ul am ajuns la kilometrul 25, refugiul Apostolidis (foto).  Aici am mâncat bine am dormit și mi-am făcut planul pentru următoarele 2 zile. Ceea ce mi-am propus să alerg în 2 zile (75 kilometri) am decis să alerg în 3 zile. „Less is more” zice un băiat deștept, nu mai știu care.

Ziua 3

„A doua zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”. Refugiul Apostolidis-Karia

De foarte puține ori în viață am avut discutat cu o altă persoană despre vreme. Pe munte e una dintre cele mai importante discuții. Pe Olymp, creasta are aproximativ 15 kilometri. Cel mai periculos pentru un turist-alergător este ca aici să fie furtună cu fulgere și să nu aibă un loc de refugiu.

Pentru a evita cel mai trist scenariu, pentru a evita furtuna, m-am trezit la 7, am mâncat o omletă cu cașcaval și am băut o cafea mare, mi-am băgat echipamentul în pungile cu zip-lock de la IKEA și cu fluturi în stomac am plecat la alergare, sub creasta din imagine, în jur de ora 8. 

Chiar dacă începutul alergării era o porțiune aproape plată, fiind la aproximativ 2900 metri, pace-ul era în jur de 7 min/km iar urcările mergeau chiar și mai greu. 

Am început să înțeleg de ce timpul câștigătorilor e undeva apropiat de 15 ore. Se aleargă mult la altitudine, urcările sunt lungi și te consumă de energie, iar coborâri e foarte greu să-i dai „blană”. Când traseul devine mai alergabil glicogenul muscular nu mai este la locul lui și efortul resimțit este din ce în ce mai mare.

Am încheiat ziua după 26 kilometri, în Karia, unde m-am refugiat de ploaie, unde am mâncat un prânz copios și mi-am făcut prieteni pe un profesor pensionat ce a vizitat acum 2 ani Petroșaniul, locul unde m-am născut, care avea o engleză cu accent britanic. 

În Karia am avut o cazare cu cireș în curte, lenjerie curată și apă caldă. La finalul zilei m-am simțit răsfățat.

Ziua 4

„A treia zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”. Karia-Litochoro

M-am trezit la 06:30. În câteva minute aveam să mă întâlnesc cu Lefteris pentru a mă ghida către traseu. Chiar dacă știam drumul până acolo am stabili să mă însoțească. Dimineață mi-a adus o banană și două napolitane. Am alergat cot la cot 3 kilometri iar la final am vrut să-i dau 10 euro pe care mi i-a refuzat. 

Am început alergarea pe un cer fără nori. Soarele se strecura printre pomi și ferigi. Chiar dacă era cea mai alergabilă porțiune din traseu pace-ul era scăzut, picioarele îmi erau obosite și se afundau în noroi. 

În jur de ora 08:30, după o oră de alergare, am început să resimt căldura și deja mă gândeam cum să o combat. Gheață, mai multe lichide, echipament light. 

Alergarea s-a încheiat cu o baie în Lambada. O lagună pe Enipeus, râul ce trece prin Litochoro. Apa era atât de rece încât abia îmi puteam ține picioarele în ea. Mi-ar fi plăcut să împart singurătatea cu M. 

Ziua 5 și 6

„Două zile de relaxare”

M-am trezit la 06:30. În câteva minute aveam să mă întâlnesc cu Lefteris pentru a mă ghida către traseu. Chiar dacă știam drumul până acolo am stabili să mă însoțească. Dimineață mi-a adus o banană și două napolitane. Am alergat cot la cot 3 kilometri iar la final am vrut să-i dau 10 euro pe care mi i-a refuzat. 

Am început alergarea pe un cer fără nori. Soarele se strecura printre pomi și ferigi. Chiar dacă era cea mai alergabilă porțiune din traseu pace-ul era scăzut, picioarele îmi erau obosite și se afundau în noroi. 

În jur de ora 08:30, după o oră de alergare, am început să resimt căldura și deja mă gândeam cum să o combat. Gheață, mai multe lichide, echipament light. 

Alergarea s-a încheiat cu o baie în Lambada. O lagună pe Enipeus, râul ce trece prin Litochoro. Apa era atât de rece încât abia îmi puteam ține picioarele în ea. Mi-ar fi plăcut să împart singurătatea cu M. 

Între 17-19 Iulie alergăm în Bucegi

3 zile | 75 kilometri | 5500 dif +

 cazare la Padina și mălăiești

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *