Până acolo am mai avut de urcat câteva dealuri mai mici. Traseul ne ducea într-o zonă de unde se vedeau pădurile, dealurile verzi și văile superbe.
Peisajul ce l-am văzut în acea seara, înainte de apus și după ploaie, când soarele încă încerca să iasă din spatele norilor, luminând într-o culoare cum nu mai văzusem, o sa îmi rămână în minte mult timp.
Am scos telefonul din buzunar și i-am scris Irinei un mesaj, că ajung pe la 20:45-21:00 la finish. Depindea de cât de lungă și de grea urma să fie ultima urcare.
Am ajuns la poalele Runcului după o coborâre ușoară pe un drum forestier. Am băut o gură de cola și mai aveam vreo 500ml de apă.
Am plecat să termin ce începusem dimineața la 6:05.
M-am trezit cu un „zid” în față, o urcare de 1,5 km, cu o diferență de nivel de aproape 400m. În pădure era întuneric, dacă ajungeam cu 20 minute mai târziu, ar fi trebuit să scot frontala.
După vreo 800m urcare, am auzit ceva din tufișuri: erau 3 porci mistreți alergând către mine! M-am speriat puțin, dar am luat repede fluierul și după ce au auzit zgomotul, au schimbat direcția și au fugit înapoi în pădure.
Am ajuns în vârf în aproximativ 27 minute, unde Mateo mă aștepta strigând că sunt în top 10. M-a scanat, l-am întrebat încotro trebuie sa merg, mi-a arătat drumul și am început să alerg de parcă atunci m-am trezit din pat.
Am acest sentiment de fiecare dată când sunt pe ultimii kilometri. Parcă mă cuprinde un val de energie care îmi șterge toată oboseala și toată durerea adunate pe traseu.
Abia dacă am văzut pe unde calc în întuneric. M-am rugat să ajung cu bine la finish, unde era Irina cu cel mic. I-am strâns pe amândoi în brațe și am stat așa câteva secunde bune. Toată ziua am așteptat momentul acesta!!!
Mi-au revenit în minte cuvintele lui Robert dinainte de cursă: „Nu te lăsa să fii depășit și depășește cât mai mulți poți!“.
Până la urmă, exact asta am făcusem! M-am ținut de plan, am aplicat tot ce am învățat de la Robert și am ajuns pe locul 7, cu 1 oră si jumătate peste ce am planificasem de acasă, neștiind cu exactitate cât de brutală e urcarea pe Pietrosul Bistriței, cât de lungă e urcarea pe Giumalău, cat de abruptă e urcarea pe Runc și nici că urma să îmi revină entorsa nevindecată.
A fost o cursa bună, cu peisaje superbe, cu urcări care câteodată m-au stors de energie, cu coborâri în păduri ca scoase din poveste.
Pot să spun că am învățat din greșelile pe care le-am făcut la OMT și că știu ce am de corectat la următorul ultramaraton.
11 comentarii la „Bucovina Ultra Rocks 4Summit”
Felicidades Don Pedro !!! Robert, predai si proza la Trailrunning Academy ?! -)))
Doar la pachetul „mai mult decât elev” 😀 !
Multumesc Paul! 🙂 se pare că Robert scoate din om lucruri la care nici nu te-ai gândit 😜
Bravo elev!
Bravo profesor!
Mulțumim Savin 🙂
Mersi Serghei! 🙂
Felicitari Peter!
Foarte bun articolul. Foarte buna cursa!
Keep it up!
Multumesc George!
Felocitari Peter! e ceva wow sa te vad aici! Bravo👏
Multumesc! 🙂
Bravo! Felicitari! 😀