Bucovina Ultra Rocks 4Summit

Povestea celui de-al doilea ultramaraton. Traseul m-a dus pe cele mai înalte 3 vârfuri din Bucovina: Rarău (de 2 ori), Pietrosul Bistriței și Giumalău, traversând Cheile Moara Dracului, Codrul Secular și alte zone spectaculoase. 

Timp de citire:  10 minute;

Fotografii: Pixel ProSport, Bucovina Fotogenică;

 

Poveste trăită și scrisă de:

În cursa ce urma să alerg, am dorit să aplic ce a mers bine la Olympus Mithical Trail (primul meu ultramaraton) și am dorit să pun în aplicare ce am învățat din greșelile făcute acolo. Mi-am propus să calculez mult mai atent nutriția și hidratarea din cursă. Pentru asta am apelat la Carmen să recapitulez ce am invățat de la ea în trecut.

Sunt un om al cifrelor. Ca să-mi fie ceva clar și logic, simt nevoia să pun într-un tabel. Așa am făcut și cu planul de cursă, inclusiv cu nutriția și hidratarea.

Am împărțit traseul în 9 părți, reprezentând distanțele dintre checkpointuri. Am calculat timpul de cursă pentru fiecare bucată, și apoi ce trebuie să mănânc și să beau pe fiecare segment, fără sa depășesc cele 60g de carbohidrați/oră.

Abia după ce am pus în tabel ce ar trebui să mănânc în cursă, am conștientizat mai bine ce am greșit la OMT. Mâncasem mai mult decât puteam să diger în prima parte a concursului, iar  după 50 km stomacul meu a refuzat orice mâncare. Așa că, de data asta, mi-am propus să acord o mai mare atenție și să nu mănânc în cursă nici prea mult, nici prea puțin. 

După ce a fost gata planul de bătaie, i-am trimis lui Robert să îl verifice. A făcut mici modificări, dar în rest am primit acceptul lui. Puteam sta liniștit din acest punct de vedere.

După OMT am avut o săptămână de recuperare, cu alergări ușoare de maxim 10 km, iar după ce am ajuns acasă, am început antrenamentele de tempo, pe trail. Având în vedere că Clubul Sportiv Rupicapra a organizat un concurs online, pe 3 trasee frumoase în pădurea Făget, am ales să fac antrenamentele de trail acolo.

La a doua alergare, în Făget, am reușit sa calc strâmb cu piciorul stâng, destul de urât. Am auzit cum pocnește piciorul, câteva minute bune nu am simțit aproape deloc glezna, dar după aceea am început sa alerg și, ca de obicei după ce calc strâmb, piciorul și-a revenit și alergarea aceea a mers bine, dar seara m-am trezit cu glezna umflată. Astfel m-am ales cu o entorsă frumoasă.

Am continuat antrenamentele, dar cu mai mare grijă. Așa cum mi-a zis și fizioterapeuta, Mădălina, este foarte mare riscul să fac o a doua entorsă, care ar putea fi mult mai urâtă decât prima.

Bucovina

Cu peripeții avute cu mașina pe drum, în loc de joi seara, am reușit să ajungem în Câmpulung Moldovenesc vineri după-amiază cu ajutorul unui prieten din Bistrița. Am mers către concurs cu soția mea, Irina, și cu băiatul nostru cel mic de 2 ani și jumătate. După ce ne-am cazat, m-am dus să ridic kitul, iar în drum spre zona de check-in, m-am întâlnit cu Robert, care tocmai se ducea să doarmă, fiindcă el avea startul la ora 00:00. 

L-am întrebat ce sfat îmi dă pentru cursă, iar el mi-a zis super calm: „Nu lăsa să fii depășit și depășește cât mai mulți poți!“. Prima mea reacție a fost să râd, după care i-am urat o cursă cât mai bună și l-am lăsat să mearga să doarmă.

După ce am ridicat kitul de participare, am pregătit repede drop-bag-ul, în care am pus și o pereche de pantofi de schimb, pentru orice eventualitate, după care m-am grăbit la ședința tehnică.

Seara, după cină, am continuat pregătirea echipamentului, mi-am recapitulat în gând ce am de făcut în fiecare oră, ce, unde, să pun în vestă. După vreo oră am fost gata și pe la 23:00 m-am pus în pat.

Aveam o stare ciudată, nu am avut emoții ca în alte dăți. Am fost calm, singura mea preocupare a rămas sa setez ceasul sa sune la 4:45. Am adormit cu gândul că Robert și ceilalți alergători din cursa de la cursa de 105k sunt deja la linia de start.

Cu Alin și Viorica înainte de start

Dimineața startului

La ora 5:30 am ajuns la punctul de start. L-am întrebat pe Paul până unde au ajuns Robert, Cristi și Cătălin. Îmi spunea cu entuziasm și mirare, că pe Pietrosul Bistriței. Nebunie. M-am uitat puțin pe live tracking și am văzut că cel care conduce cursa e Cristi. După el vine Robert și al treilea e Cătălin. Doamne, asta da cursa! 

Nu se plictisesc băieții!

După ce am schimbat cateva vorbe cu Alin și Gicu, colegii mei de la TrailRunning Academy, am început încălzirea și am așteptat startul.

Startul a fost făcut în ordinea punctajului ITRA și la interval de 15 secunde porneau cate 2 concurenți. Colegii mei au plecat mai repede, eu am fost al 40-lea.

Start Bucovina Ultra Rocks

Start-Rarău

Am început alergarea foarte relaxat și confortabil. Traseul ne ducea pe o potecă frumoasă de la marginea pădurii, în puțină coborâre. După primul km, am început să simt durerea în glezna stângă, dar am sperat că o să-mi treacă după ce se încălzesc musculatura și tendoanele .

L-am ajuns pe Gicu, am alergat împreună aproximativ 1 km, după care am început să mă îndepărtez de el. De la primul km, am început să depășesc concurenți,  în fiecare minut verificându-mi pulsul să nu fie ritmul prea tare. 

Am ajuns în primul checkpoint la ora 6:56, exact cum am calculat. Am fost în grafic, m-am oprit doar să fiu scanat și am plecat mai departe. Apa era programată pentru cel de-al doilea checkpoint, sus pe Rarău. 

A urmat o urcare de 7km cu o diferență de nivel de +740m, l-am ajuns pe Alin, am început să alerg cu el.  Având în vedere că aveam același timp în care doream să terminăm cursa, am stabilit că pe urcari merg eu în față, să dau ritmul, iar pe coborâri conduce el. A început să-mi fie foame, am mâncat primul baton pe urcare, care a intrat super bine. Ar mai fi intrat unul, dar nu am mâncat mai mult, ci m-am ținut de plan.

Urcare înainte de Rarău

Rarău - Slătioara

“Fiecare secundă de neatenție la un ultra poate să te coste mult!”

Paul Smereciuc

Am ajuns pe Rarău la ora 8:03, cu 7 minute mai repede decât preconizasem, deci urcarea a mers foarte bine. Mi-am propus să nu pierd timpul în checkpointuri, am luat apă, electroliti și am plecat. A urmat o coborâre de 7.8 km, până la Moara Dracului. Alin s-a dus în față, am ținut greu pasul cu el din cauza gleznei. Am intrat într-o pădure, coborârea a fost destul de grea pentru glezna mea – multe rădăcini, pietre și noroi. Toate astea, împreună cu viteza ce o aveam și cu o clipă de neatenție, au adus „roade” și am reușit să calc strâmb din nou. M-a fulgerat durerea până în creier, mi-am adus aminte ce mi-a zis Paul în Grecia: “Fiecare secundă de neatenție la un ultra poate să te coste mult!”. Așa că am redus viteza și mi-am propus să o iau mai încet pe coborâri.

Am ajuns împreuna cu Alin în cheile Moara Dracului, unde ne-a așteptat o priveliște unică. Am traversat cu grijă podulețele și am ajuns la ora 9:00 în checkpoint, cu 10 minute mai repede decât plănuisem. În checkpoint a urmat rutina: scanare, apă, electroliți și apoi am plecat mai departe către Slătioara. Planul de nutriție a funcționat perfect, dar nu am vrut să mă bucur prea repede, am zis că dupa 5-6 ore o să văd dacă chiar funcționează.

După o urcare scurtă, a urmat o porțiune alergabilă, cu o bucată de asfalt.  În timp ce alergam, i-am spus lui Alin: Parcă-i văd pe Robert, Cristi și Cătălin cum alergau aici cot la cot și încercam să ghicesc viteza lor.  Noi aveam un pace mediu de 5 minute/km.

Cheile Moara Dracului

Slătioara- Rarău

Am ajuns în Slătioara la ora 9:45. Am pierdut avansul de 10 minute, dar am ieșit repede din checkpoint. A început urcarea în Codru Secular, am luat-o în față, Alin a rămas în urmă să-și aranjeze ceva în vestă. De atunci l-am pierdut și am rămas singur.  Am mers în ritmul meu. Aveam de urcat 7.4 km înapoi pe Rarău. În timp ce mă minunam de frumusețea pădurii, am ronțăit încă un baton. Peste alte 30 minute, un piure de fructe și totul a funcționat cum trebuie.

Rarău - Zugreni

Am ajuns pe Rarău a 2-a oară la ora 11:17. Pe urcarea asta, am reușit să recuperez din timp. Se pare că partea de care îmi era teamă din alergarea montană îmi merge bine. Pe traseu am început să mă întâlnesc cu alergători de la cursele mai scurte, care mi-au dat un impuls pozitiv. 

A urmat coborârea până in Zugreni. Pe acest segment a trebuit să fiu mai atent decât oricând, fiecare pas greșit putea să mă coste mult. M-a durut glezna, dar deja mă obișnuisem cu durerea. Abia așteptam să ajung la Rusca să-mi schimb pantofii, dar până acolo mai aveam de urcat pe Pietrosul Bistriței – balaurul cursei.

Până in Zugreni, am avut o coborâre frumoasă și alergabilă prin pădure, după care, pe un drum forestier, am ajuns la checkpoint la 12:19. Asta însemna că aveam 15 minute întârziere față de plan, deci clar glezna făcea probleme pe porțiunile de coborâre și de plat. Dar m-am consolat că e mai bine așa decât să pățesc ceva și mai grav. 

Din cursa din Grecia, am invațat cât de importantă e apa. Mai ales pe urcarile lungi, în căldură. Așa că am luat 1.5l de apă din checkpoint, am băut prima dată în cursă cola și am pornit spre Pietrosul Bistriței.

Zugreni - Rusca

După ce am trecut barajul peste râul Bistrița, a început urcarea. Nu am scos bețele de la început, fiindcă am vrut să văd cât de abruptă este urcarea – 4 km cu o diferență de nivel de 932m. Pe primul km nici nu ar fi fost de ajutor bețele,  fiindcă în mare parte l-am făcut în patru labe. Planificasem că voi face 25 minute/km, ceea ce ar fi înseamnat că într-o oră și 40 de minute ar fi trebuit să ajung pe vârf. Primul km a fost în grafic, dar al doilea a trecut atât de greu că deja nu mai știam dacă s-a blocat ceasul sau dacă mă învârt pe loc. Am reușit să îl fac abia în 37 minute.

Era cald, vreo 30 de grade, ceea ce îmi amintea de urcarea către Livadaki din Grecia, care a fost de 10km lungime și unde m-am simțit atât de rău din cauza stomacului, că nu vedeam bine. Acolo au fost 36 de grade și umiditate la maxim, ca într-o saună imensă.  Mi-am spus în gând că acum e lux față de urcarea aia și că nu am de ce să mă plâng. Nutriția funcționează, glezna nu mă doare pe urcare, apă am. Deci nu am motive serioase pentru care să nu pot ține ritmul propus, așa că mi-am dat o resetare și am început să măresc ritmul.  Inspiram și expiram adânc, cum ne arătase Robert să facem pe urcări, și pas cu pas, am ajuns în vârf la ora 14:28. Cu 40 de minute peste ce era planificat.

În vârf era o priveliște de neuitat, se vedeau Rarăul, Pietrele Doamnei, o vale cu localități și următoarea destinație a cursei, vârful Giumalău, care părea a fi un deal înalt și lung. 

Mi-am verificat telefonul  și am văzut că am primit un mesaj de la Irina în care mi-a scris ca Robert a câștigat. M-am bucurat pentru el, simțeam că o sa câștige. Și mi-a mai scris că sunt pe locul 10-11. Până la acel moment, nu mă gândisem pe ce poziție sunt, dar gândul că aș putea să termin în top 10 mi-a dat un impuls de putere, un sentiment nou și foarte plăcut. Am făcut un bilanț rapid: trecuseră 8 ore și jumătate din cursă, nutriția funcționează, hidratarea merge exact cum trebuie, mușchii sunt în stare bună, de gleznă am grijă. De ce nu? 

Clar trebuie să termin în top 10!

A urmat o coborâre lungă către Rusca, acolo unde mă aștepta drop bag-ul. 

Prima partea a coborârii a fost puțin tehnică, dar după aceea marcajul ne ducea într-o pădure frumoasă. Parcă era ireală. Poteca șerpuia printre brazi și solul era atât de moale că simțeam că plutesc. La fiecare pas, corpul cerea să măresc ritmul, dar mintea îmi spunea că e mai bine să alerg mai încet decât să fac vreo minune cu glezna. A fost tare ciudat să alerg cu sentimentul acesta, de obicei este invers: mintea îmi spune că trebuie să alerg mai tare și corpul este cel care caută scuze. Pe coborâre m-a depășit o fată, care alerga rapid pe coborâri, dar pe care o depășeam tot timpul pe urcări.

Câteva momente înainte de Pietrosul Bistriței

Rusca - Runc

Am ajuns la Rusca, la drop bag, la ora 15:42, față de 15:05 planificat. În checkpoint, m-am întâlnit cu Viorica și cu alți  3 alergători ce stăteau pe scaune. 

Am luat drop bagul, iar în timp ce mă schimbam de pantofi și de tricou, a ajuns și a doua fată. Am văzut-o pe Viorica că împachetează rapid și pleacă, așa că am luat și eu 1,5l de apă, am băut 300ml Cola și am pornit.

Mi-a prins foarte bine refresh-ul cu șosete și pantofi noi, dar am început să am probleme cu nutriția, batonul nu mai intra, gel nici atât. Am spus că iau o pauză de la mâncare să-mi revin, am băut doar apă aproximativ 1 oră, am pierdut din ritm, dar simțeam că nu am de ales. După o oră, am mâncat un piure de cartofi dulci cu morcovi, care a intrat super bine și totul a revenit la normal.

Urcarea pe Giumalău a fost mai lungă decât am anticipat. Era cald, cu un soare foarte puternic, dar nu asta m-a deranjat, ci că nu am reușit să găsesc un ritm confortabil: când măream ritmul, simțeam cum consum mai multă energie, dar nu reușeam să aduc un beneficiu în viteză care să merite efortul. Până la urmă, am ajuns la 17:46 în varf față de 16:50 planificat.

Ca de obicei, nu am stat în checkpoint, am băut o gură de cola și electroliti, am luat apă și am plecat mai departe.

Am încercat să abordez coborârea cu un ritm mai mare, dar mi-a trecut repede acest gând, când am reușit iar să calc strâmb. 

A urmat o porțiune alergabilă, unde am tot depășit concurenți. Nu știu exact de la ce curse erau, cert este că unii dintre ei erau epuizați la maxim și cum se mai spune, „erau în filmul lor”. I-am întrebat pe câțiva dacă e totul ok, dar în afară de un da scurt, nu au schițat mare lucru, nu aveau niciun chef de vorbă. Cam așa fusesem și eu în a doua partea a concursului OMT, dar de data asta am fost mult mai atent la nutriție și hidratare. Mă simțeam în forță. 

Până la Stâna Muncei a fost de urcat un deal destul de abrupt, dar scurt, unde m-a prins ploaia. Pe urcare am depășit încă un grup de alergători de la cursa de 110km. 

După ce am ieșit din checkpoint, singurul lucru la care m-am gândit a fost ultima urcare înainte de finish, „surpriza BUR”.

Runc- Finish

Până acolo am mai avut de urcat câteva dealuri mai mici. Traseul ne ducea într-o zonă de unde se vedeau pădurile, dealurile verzi și văile superbe. 

Peisajul ce l-am văzut în acea seara, înainte de apus și după ploaie, când soarele încă încerca să iasă din spatele norilor, luminând într-o culoare cum nu mai văzusem, o sa îmi rămână în minte mult timp.

Am scos telefonul din buzunar și i-am scris Irinei un mesaj, că ajung pe la 20:45-21:00 la finish. Depindea de cât de lungă și de grea urma să fie ultima urcare.

Am ajuns la poalele Runcului după o coborâre ușoară pe un drum forestier. Am băut o gură de cola și mai aveam vreo 500ml de apă.

Am plecat să termin ce începusem dimineața la 6:05. 

M-am trezit cu un „zid” în față, o urcare de 1,5 km, cu o diferență de nivel de aproape 400m. În pădure era întuneric, dacă ajungeam cu 20 minute mai târziu, ar fi trebuit să scot frontala.

După vreo 800m urcare, am auzit ceva din tufișuri: erau 3 porci mistreți alergând către mine! M-am speriat puțin, dar am luat repede fluierul și după ce au auzit zgomotul, au schimbat direcția și au fugit înapoi în pădure. 

Am ajuns în vârf în aproximativ 27 minute, unde Mateo mă aștepta strigând că sunt în top 10. M-a scanat, l-am întrebat încotro trebuie sa merg, mi-a arătat drumul și am început să alerg de parcă atunci m-am trezit din pat. 

Am acest sentiment de fiecare dată când sunt pe ultimii kilometri. Parcă mă cuprinde un val de energie care îmi șterge toată oboseala și toată durerea adunate pe traseu.

Abia dacă am văzut pe unde calc în întuneric. M-am rugat să ajung cu bine la finish, unde era Irina cu cel mic. I-am strâns pe amândoi în brațe și am stat așa câteva secunde bune. Toată ziua am așteptat momentul acesta!!!

Mi-au revenit în minte cuvintele lui Robert dinainte de cursă: „Nu te lăsa să fii depășit și depășește cât mai mulți poți!“.

Până la urmă, exact asta am făcusem! M-am ținut de plan, am aplicat tot ce am învățat de la Robert și am ajuns pe locul 7, cu 1 oră si jumătate peste ce am planificasem de acasă, neștiind cu exactitate cât de brutală e urcarea pe Pietrosul Bistriței, cât de lungă e urcarea pe Giumalău, cat de abruptă e urcarea pe Runc și nici că urma să îmi revină entorsa nevindecată.

A fost o cursa bună, cu peisaje superbe, cu urcări care câteodată m-au stors de energie, cu coborâri în păduri ca scoase din poveste. 

Pot să spun că am învățat din greșelile pe care le-am făcut la OMT și că știu ce am de corectat la următorul ultramaraton. 

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 90 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.
Peter Schuller - Before

Peter Schuller, înainte de alergare

Peter Schuller, lighter, faster

Peter Schuller

Peter Schuller

Om simplu și calm. Tot ceea ce fac, fac din plăcere. Alergarea este o pasiune dar o tratez cu seriozitatea unui job full time fiindca mă împinge să-mi depășesc limitele.

11 comentarii la „Bucovina Ultra Rocks 4Summit

  1. Felicidades Don Pedro !!! Robert, predai si proza la Trailrunning Academy ?! -)))

    1. Doar la pachetul „mai mult decât elev” 😀 !

      1. Multumesc Paul! 🙂 se pare că Robert scoate din om lucruri la care nici nu te-ai gândit 😜

  2. Bravo elev!
    Bravo profesor!

    1. Mersi Serghei! 🙂

  3. Felicitari Peter!
    Foarte bun articolul. Foarte buna cursa!
    Keep it up!

    1. Multumesc George!

  4. Felocitari Peter! e ceva wow sa te vad aici! Bravo👏

    1. Multumesc! 🙂

  5. Bravo! Felicitari! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *