Apuseni Ultra Race – al 3-lea ultramaraton

Apuseni Ultra Race este o competiție care se organizează în munții Apuseni. În cadrul evenimentului sunt 3 curse. Prima este și cea mai lungă are 180 km cu aprox 6800 m+ diferență de nivel,  a  2-a 100km cu 3300m+ și a 3-a 40 km lungime și  1550m+ diferență de nivel.

Poveste scrisă și trăită de: 

Fotografii: Dan Tăuțan

Având în vedere că s-a anulat cursa de la Transylvania 100, care trebuia să fie organizată  în weekend-ul 18-20 septembrie m-am hotărât să mă înscriu la cursa de 100 km din Apuseni. Mai mult decât atât mai mulți dintre colegii mei de la TrailRunning Academy au participat la cursele AUR.

Fiind traseul aproape de Cluj-Napoca, am zis că e oportun să facem o recunoaștere și să scoatem un timp bun la cursă. Așa cum îmi place mie, am pus în tabel caracteristicile cursei și am  împărțit-o în 3 etape:

  1. Start- Vlădeasa-Răchițele-Dealul Boti – Beliș: 42km cu 1200m+;
  2. Beliș – Mărișel – Măguri Racătău – 22km cu 435m+;
  3. Maguri Răcătău – Dobrin – Muntele Mare – Finish – 38km cu 1500m+;

După ce am discutat cu Alin și Gicu ne-am hotarat sa facem recunoaștera etapelor 1 și 3.

Recunoașterea

Apuseni Ultra Race-100km

Apuseni Ultra Race - Peter Schuller

Înainte cu 2 săptămani de cursă am facut recunoașterea cu Alin și Gicu la ultima parte din traseu.

Măguri Răcătău – Finish.

Traseul  începe cu o urcare susținută pe un drum forestier până la casele Dobrin: 11km cu 935m+ care ne-a luat, la ritm de cursă circa 2 ore. De aici începe o porțiune mai alergabilă cu urcări și coborâri, aproximativ 6km cu 120 m+ după care urma urcarea pe  Muntele Mare, care e o urcare alergabilă de 13km cu 410m+ care te consumă în cursă dacă nu știi să-ți dozezi energia. A urmat la Muntele Mare sa alergăm pe curbă de nivel, pe un fals plat, după care a fost o coborare și iar o urcare ușoară la Buscat, de acolo a urmat o coborare de 3km asfalt până la finish.

În total am facut 4h 40minute în ritm ușor și relaxant. Mi-am propus ca în cursă să scot 4h 30 minute pe acest segment.

Start Cabana Vlădeasa – Beliș 

Cu o saptamana înainte de cursă am parcurs cu Alin Voicu  prima partea a cursei, 42km cu o diferență de nivel de 1200m+ în mare parte pe dealul Boti. 

Traseul a început cu o urcare susținută dar nu foarte lungă pe vârful Vlădeasa, după care a urmat o coborare alergabilă care, după câțiva km s-a transformat în una puțin tehnică printr-o padure superbă, mi-a adus aminte de prima coborare de pe Rarău în Bucovina. 

După ce am ieșit din pădure a urmat o porțiune alergabilă până la cascada Valul Miresei, de acolo a început asfaltul până la ieșirea din Răchițele. 

A fost o portiune rapidă, dar care te consuma având în vedere porțiunea de asfalt destul de lungă.

La iesire din Răchițele, traseul a continuat cu o urcare susținuta pe un drum forestier, care ne ducea pe dealul Boti, de aici a început asfaltul până în Beliț. 

Am parcurs acest segment în 4h20min și am propus sa scot în 4h și 15 minute în cursă.

Pentru segmentul 2 din cursa, Belis-Mărisel-Maguri Răcătău – 22km – 435m+ am propus 2h 20minute

În total mi-a iesit un 11h și 26 minute.

După recunoașterea celor 2 etape din cursă și o discuție cu Robert, două lucruri mi-au fost foarte clare:

  1. Trebuie sa alerg în pantofi de asfalt pana în Măguri Racătau dacă nu vreau să am picioarele praf;
  2. Trebuie să-mi dozez foarte bine energia în cursă ca să reușesc să scot ultima parte în 4h30m și să am un finish bun.

 

Ziua cursei

Apuseni Ultra Race-100km

Startul a fost la ora 8:00. Ca să ajungem din Cluj la cabana Vlădeasa și să nu trebuiască să ne întoarcem după mașină,  am închiriat un microbuz care ne-a dus până acolo. 

Am pornit la 4:50 din Cluj și am ajuns la 7:00 la cabană, am prins un răsărit superb.

În cabană ne-au verificat echipamentele și cine a avut dropbag l-a predat organizatorilor. Dropbag-ul meu l-am lasat la Cristian, care nu a reusit sa participe la proba de 40km dar a venit sa ne susțină, el urma să ma aștepte și să mă ajute în CP – Măguri Răcătău.

Cum trecea timpul, cum am început să ne adunăm lângă cabana de unde se dădea startul. Fiecare alergător cu rutina lui de dinainte de cursă, eu încercam să recapitulez și să vizualizez ce am de făcut în fiecare porțiune în timp ce făceam câteva exerciții de încălzire.

Timpul a trecut atât de repede încât m-am trezit urcând către Vlădeasa, după cateva sute de metri am fost pe locul 4 după Cătălin, Andrei Sovereșan și Papp Csaba. În fiecare minut m-am uitat la puls să nu cumva sa fie ritmul prea ridicat, să nu cumva să mă consum prea tare de la începutul cursei, dar nu a fost, înainte de vârf m-au depasit 2 alergatori, dar nu m-a deranjat, mi-am văzut de treaba mea și de ritmul meu.

Prima partea a traseului am știut-o bine avand în vedere că am făcut recunoașterea cu o saptămână înainte, totul mi s-a părut că e în „fast forward” coborârea a mers excelent, la început mi-a fost puțin teamă de pantofii de asfalt, dar nu trebuia. La cascada Valul Miresei am prins viteză și am ajuns rapid la punctul de control, unde am spus numărul și am plecat mai departe, am știut că este un izvor pe urcare și am programat că iau apa de acolo. 

Am învațat de la Robert că cel mai bine este să nu mă bazez pe checkpointuri în afară de apă, maxim cola, toată nutriția necesară pentru cursă o aveam la mine și în dropbag.

Pe urcare am făcut power hike, nu avea sens să mă consum, numai bine am reușit să mănânc ceva solid și am luat apa de la izvor, după ce am ajuns sus am dat drumul la alergare și totul a mers conform planului.

Am ajuns la CP Dealul Boti cu un avantaj de timp de 15 minute față de cel propus, aici am luat apă și am băut puțină cola că știam că urmează o porțiune lungă de asfalt care o să mă consume.

Asa a și fost.

Înainte de Beliș alergam în spatele lui Csaba, și el și eu am fost sătui de urcări și coborâri de toate felurile. De pe Dealul Boti, abia am așteptat amândoi să ajungem la punctul de control.

CP Beliș

Am ajuns în 4 ore la Beliș față de 4h și 15 minute propuse.

„A trecut un maraton, mai avem încă unul și jumătate”, a răsunat în capul meu, când am conștientizat pe ce drum încearcă creierul meu sa ma ducă, l-am ignorat rapid și m-am gandit doar la ce am de făcut, „urmează o coborâre tot pe asfalt până la baraj și urcarea lângă partia de schi în Marișel, pe coborâre mănânc un gel și pe urcare un baton cu un piure de fructe”. I-am dat de lucru creierului ca să nu mai aibă timp de gânduri negative care să mă demoralizeze.

Urcarea a fost pe stilul meu, puțin tehnică și destul de abruptă. Nu am luat bețe. Aici simțeam puțin nevoia, dar stiam că nu e lungă și trece repede.

Am ajuns sus în Marișel, traseul a parcurs tot satul care se afla pe o curbă de nivel, bineînțeles că tot pe asfalt, cu 2km înainte de ieșirea din sat am ajuns la CP Mărișel. O doamnă mi-a oferit șnițele de pui și salată de cartofi, dar nu puteam să-mi imaginez cum să alerg mai departe după ce mănânc așa ceva 🙂 am luat apa și puțină cola și m-am dus mai departe. 

A urmat o coborare pe un drum de țară către Măguri Racătău, coborârea a fost alergabilă și spectaculoasă ca priveliște, se vedea valea unde trebuie să coborâm, mă dureau picioarele și fesierii de la cei 32 km de asfalt de pe Dealul Boti și Mărișel și mai aveam 4km în Măguri și inca 3,5km la finish, dar m-am bucurat că nu mai alergăm pe asfalt măcar până în Măguri. 

Am ajuns impreuna cu Csaba în CP Maguri Răcătău  unde m-a așteptat Cristian și soția lui. 

Schimbat pantofi, șosete, refill geluri, piureuri și batoane, apa și plecat mai departe, mai puțin de 3 minute și am ieșit din CP. Am avut un avantaj de 35 minute față de timpul propus.

Am știut că acum urmează greul. Urcarea de 10km pe drumul forestier până la casele Dobrin. Mi-am propus să fac 2h până sus, în ritm mai încet ca să mă odihnesc și sa mănânc. Trebuia să-mi ajungă 2 flaskuri de apă, unul aveam apă+ Iso și unul gol, am știut că este un izvor pe la jumătatea urcarii și mi-am propus să iau apă de acolo. 

Urcarea a mers în ritmul propus, problema a apărut că am ratat izvorul și nu am reușit să mănânc fără apă, am avut doar isotonic ca și „carburant” care parcă nu avea niciun efect, am început sa pierd din energie și abia am așteptat să ajung la casele Dobrin, parcă nu se mai termina urcarea, față de recunoaștere am simțit ca durează o eternitate.

CP casele Dobrin 

Am ajuns la CP în fix în 2 ore, cum mi-am propus. Am fost cam epuizat fără apă și fără să mănânc cât trebuie, am băut apă, cola și după ieșirea din CP am mancat un baton dar parcă tot nu aveam energie. Peste 20 minute am mâncat un gel, un piure de cartof dar nimic. Aici a fost greșeala…. într-o oră am reușit sa mananc prea multi carbohidrati și mi s-a făcut o bula de apa cu mancare în stomac, care înseamnă ca digestia s-a oprit și incet rămân fără energie.

Aveam doua opțiuni, ori scap de conținutul stomacului ori reduc pulsul și viteza și aștept să-mi revină digestia ca să am iar energia necesară pentru alergare.

Prima opțiune nu a mers, a ramas a doua, am redus viteza, (practic nici nu aveam energie sa alerg pe urcari) și am așteptat. Am avut un deja vu, am facut aceeași greșeală ca în Grecia, dar totuși bine ca am sesizat din timp ce s-a intamplat.

Au fost 2 ore destul de frustrante, am început să socotesc cât timp pierd, am început să citesc mesajele de susținere ale colegilor, dar degeaba, moralul meu a fost la pământ împreună cu digestia mea, ca cireașa de pe tort, intre timp m-a depășit un alergător. 

Prima oară de cand alerg.  M-a trecut gandul să mă opresc, că nu are rost, că nu o să reușesc să mă încadrez în timpul propus…. 

Creierul meu cu gandurile lui, a început să pună stăpânire pe mine, noroc ca mi-am dat seama ce se întamplă și rapid „i-am dat de lucru” înainte sa se concretizeze ceva din gândul de abandon.

Am început să calculez câți km mai am până la finish, cât timp îmi ia, când și ce o să mănânc până la capăt și am schițat planul B care mi-a arătat că am șanse mari să mă încadrez în 11h și 26 minute, ce mi-am propus înainte de start. 

Acest rezultat mi-a dat putere să alung gândurile negative, creierul meu avea iar de lucru și într-un final am simțit că digestia reîncepe să funcționeze. 

Am ajuns aproape de Muntele Mare, am început să alerg, picioarele mele au început să mă asculte și totul a reînceput să funcționeze! 

Mi-a rasunat în cap vorba lui Robert, „Te simti bine? Iti trece! Te simti rau? Iti trece!” Asa a și  fost 🙂

Am alergat cu zâmbetul pe buze, coborarea de pe Muntele Mare a mers perfect, am ajuns pe platoul de la Buscat de unde mai aveam aproximativ 3,5km coborâre pe asfalt până la finish. 

Pe coborarea pe asfalt m-a durut fiecare pas, parcă cineva infigea câte un cuțit în fesierele mele. Ca să mă încadrez în timpul propus, mai aveam 25 de minute la dispoziție, am mâncat ultimul gel, am băut ultima gură de apă din flask, am strâns din dinți și am alergat ignorand durerile provocate de combinatia dintre asfalt și pantofi de trail.

La Finish m-a așteptat Cristian, Adi Țap și colegii de la TrailRunning Academy: Lorin și Cosmina. Ca la fiecare cursa, pe  ultimul km  parcă cineva / ceva șterge toată durerea și oboseala adunată în cursă și alerg de parcă atunci am început ziua.

 

Finish

După ce am trecut finishul și am oprit ceasul am vazut timpul: 11h și 26 minute!

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 90 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.
Peter Schuller

Peter Schuller

Om simplu și calm. Tot ceea ce fac, fac din plăcere. Alergarea este o pasiune dar o tratez cu seriozitatea unui job full time fiindca mă împinge să-mi depășesc limitele.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *