Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Bucovina Ultra Rocks – alergarea în echipa Petrovay

Cum se vede o competiție din ambele puncte. Atât ca alergător cât și ca susținător, director de check-point pentru un singur concurent.

Din afară vezi un om care aleargă singur pe munte. Kilometri fără număr, echipament ciudat și bețe. Singur cu gândurile lui, pe un drum care nu se știe unde a început sau unde se termină. Ciudat sport, să fii atâta timp singur, pe munți, prin păduri. Ce poate să fie interesant la asta?

Ce se vede e însă doar o mică parte din tot. Niciodată nu am simțit mai mult ca la Bucovina Ultra Rocks că alergarea e un sport de echipă. De echipă și de familie.

Un drum cu năluci pe care s-apuci

În munte s-ajungi, în neguri adânci

Departe-departe, la Miază-noapte

Drumuri-cruciş… în Mestecăniș.

Heavy metal curat de la trupa Bucovina. Nu cred că se putea ceva mai bun pentru ora 12 noaptea în Câmpulung pe munte. E ultimul lucru ce îl aud înainte de numărătoarea finală. Cântecul îmi dă energie și putere. Aprind frontala și pornesc. Las în spate lumini, voci și muzică și intru în întuneric și liniște. În spate, începe cursa și pentru EA…

Prima urcare pe Rarău merge ceas, conform planului. Încerc să mă temperez și să alerg cât mai economic. Se merge grupat și vedem în față liderii cursei cam tot drumul. Știu traseul și asta ajută enorm, alerg fără să fac eforturi de orientare. Alergatul la frontală mi s-a părut întotdeauna mai relaxant decât alergatul pe timpul zilei. Vezi doar ce trebuie și primești doar informațiile de care ai nevoie. În rest, mult negru și foarte multă liniște, pe care o savurez la fiecare pas. Se aud doar pașii noștri, în rest absolut nimic. Simt cum intră în mine liniștea și totul e perfect. Nu simt efortul și înaintez ușor. Timpul zboară și ajung pe Rarău, iar înainte să opresc în checkpoint îmi mai trec o dată prin minte lucrurile pe care le am de făcut.

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

De pe Rarău e o coborâre tehnică până în Slătioara. Alerg ușor, încerc să depun cât de puțin efort. Îm amintesc discuțiile cu Peter de la antrenamente legat de coborâri. Deși îmi vine să accelerez, o iau încet, pentru că știu că suntem abia la început și mai am nevoie de picioare până la final. Trecem de Moara Dracului unde mă întâlnesc cu Peter. De aici vom alerga împreună o bună bucată din cursă. În Slătioara pe asfalt pun pe pilot automat și mă opresc doar la checkpoint. Refill scurt și începem să urcăm Rarăul din nou. Urmează cea mai tehnică parte a cursei, cu copaci seculari doborâți de furtună peste care trebuie să ne croim noi drumul. Trecem și de asta, ieșim din pădure și atacăm urcarea finală sub prima lumină a răsăritului. Ajungem pe creastă și alergăm spre checkpoint. O văd de la distanță pe EA și asta îmi dă energie.

Diana și Gheorghe Petrovay la a doua urcare pe Rarău, un alt răsărit petrecut împreună.

„Tati, da’ câți kilometri o să alergi?” 

Le aud vocile în minte din când în când și de fiecare dată e un impuls și o injecție de energie mai tare decât orice. Le duc cu mine peste tot și nu sunt singur niciodată. Vreau să aibă un tată de care să fie mândre, vreau să fiu un model pentru ele.

De pe Rarău coborâm prin pădure și apoi pe forestier până la Zugreni. O așchie de lemn intră prin talpa pantofilor și devine deranjantă. Rezolv problema, mă scoate un pic din ritm, dar încerc să îmi revin. La Zugreni ne oprim scurt și luăm apă multă, urmează piatra de încercare, Pietrosul Bistriței. Țin minte cât m-am chinuit pe urcarea asta anul trecut și mă mir cât de lejer îmi e acum prin comparație. Au meritat toate antrenamentele, trezitul la 4-5, frigul, căldura, ploaia, zăpada. Încă un an de Trail Running Academy care a dat roade.

Am urcat Pietrosul prin pădure pe la umbră, dar pe vârf începem să simțim căldura. Te lovește și îți ia toată energia. Trecem rapid de zona de creastă și începem coborârea spre Rusca tot prin pădure. Aici agonizam anul trecut, acum alerg relaxat, deși încep durerile de la picioare.

Simt că merge tot mai greu. Pornește de la căldură. De acolo se duce la mâncare, care intră tot mai dificil. Deja sunt scârbit de geluri și de orice e dulce. Ignor tot mai multe alerte de nutriție de pe ceas. Căldura crește și ritmul scade. Știu bine urcarea asta, am mai facut-o de 3 ori. Dar pădurea pe care o aștept atât pare că nu mai vine. Trecem până la urmă și de ea, trecem de cabană și atacăm vârful. Ne felicită cei de la cursa de 48k cu care ne întâlnim, ajută un pic la moral. Pe vârf doar o realimentare scurtă și pornim la vale spre Valea Putnei. Suntem locurile 7 și 8, dar vedem tot mai mulți în spate care se apropie. Coborârea e destul de abruptă și ritmul ridicat. Ne deshidratăm, iar pe ultimii kilometri de plat avem nevoie de pauze ca să ne refacem. Ajungem la Valea Putnei obosiți și deshidratați.

Din checkpoint iau 5 măsline din care reușesc să mănânc 3. 

Prima porțiune a urcării e în pădure printr-un pârâu, asta ajută un pic la răcorire. Mai umplem o dată flask-urile unde știu că se termină apa și ieșim din pădure. Soarele e fix deasupra noastră, e ora 1:30. Ceva nu se simte cum trebuie. Urc în forță, ami mult din voință decât din mușchi. Îmi drămuiesc apa pentru că trebuie să îmi ajungă câteva ore. Pe măsură ce urc, e tot mai greu. 

Nu mai reușesc să mă țin după Peter pe urcare, dar îl ajung după 30 de minute pe o porțiune de plat. Stăm câteva minute la umbră sub niște brazi pentru că simțim cum temperatura corpului e prea ridicată. Apoi începem ultima urcare spre creastă. De aici urmează un drum lung, cu suișuri și coborâșuri spre Giumalăul care se vede departe și nu se mai apropie. Peter sapă după ultimele rezerve și o ia înainte. 

Merg mai lent, pentru că simt cum se degradează corpul. 

Picioarele sunt de lemn, rinichii și capul dor, iar vederea e tot mai încețoșată. Mai încerc să mă răcoresc o dată la umbră dar nu ajută. Mental oscilez între dorința de a continua cu orice preț și ideea de a mă opri pe Giumalău. 

Dorința de a continua e mai puternică, dar de la un moment dat îmi dau seama că stricăciunile fizice devin acute și ar fi periculos să continui. Ajung pe Giumalău sfârșit și mă opresc după aproape 90 de kilometri de cursă.

A fost un efort de echipă. De la primul mesaj ce i l-am dat lui Robert acum un an și jumătate, trecând prin toate antrenamentele individuale sau de grup, ascultând toate sfaturile și încercând să fur meserie de la cei mai buni ca mine, a fost o călătorie incredibilă. 

Am avut alături de mine echipa Trail Running Academy și familia. 

Orice parte ar fi lipsit din ecuația asta, toată evoluția mea sportivă nu ar fi fost posibilă.

 

Primul DNF. 

Prima dată când corpul m-a trădat, deși eram antrenat. 

Seara la cină cu Robert încerc să înțeleg de ce.

 Urmează câteva zile de recapitulat și de învățat tot ce se poate din cursa asta. 

Tot ce învăț acum folosesc ca și pregătire pentru Bucovina Ultra Rocks 2022.

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De pe blog.

Citește și:

Andrei Ivanescu - Beneficiile Antrenamentului la Altitudine Piatra Arsa 1

Beneficiile Antrenamentului la Altitudine

În acest articol vei afla ce înseamnă adaptarea organismului la antrenamentul de la altitudine, cum poți obține avantajele din antrenamentul la altitudine și ce perioadă de timp e recomandat să petreci la altitudine.

Peter Schuller - Bucovina Ultra Rocks 2021

Bucovina Ultra Rocks: 110 kilometri cu 6600m+

La Bucovina Ultra Rocks mi-am propus să fac tot ce am învățat și să alerg cea mai bună cursă de a mea de până acum. Concursul care mi-a arătat că planul de acasă se adaptează mereu concursului.