Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Cluj EcoTrail de Florin Ione

Povestea de la Cluj Ecotrail prin ochii și picioarele mele.

Am început cursa pe un viscol venit parcă de nicăieri. Era primul meu contact cu ninsoarea în această iarnă. Chiar dacă părea că o să ne îngreuneze ziua mă bucuram, nu știu de ce.

Am făcut o alergare ușoară de încălzire cu Gicu și Peter și ajungem la start cu câteva minute înainte de ora 8.

Așteptarea trece mai repede decât mă așteptam, 3, 2, 1 și am pornit.

Primul kilometru l-am făcut ușurel, prudent cumva după care am accelerat puțin în următorii doi, dar fără să realizez și fără să îmi doresc neapărat asta.

Primii 3 kilometri au trecut ok, dar parcă ceva nu se simte în regulă, și de pe la kilometrul 4 simt o stare de greață și am pulsul mult prea mare pentru efortul pe care îl depun. Încerc să îmi dau seama din ce cauză, ce am făcut greșit. Sau poate nu am am făcut nimic greșit, dar uneori se întâmplă lucrurile astea. 

Mai iau o gură de maurten (320 cu cofeină) și îl simt incredibil de dulce.

Era prima dată când iau această concentrație, de obicei am luat 160. M-am gândit că nu sunt obișnuit cu el și din cauza asta nu mă simt bine. Nici geluri nu am mai luat de 3 săptămâni, de la Wizz Air Marathon, m-am gândit că mi s-a dezobișnuit organismul. Pfft, greșeli banale. Dar mi-am amintit ce îmi tot spunea Peter, într-o cursă de anduranță dacă te simți rău îți trece, dacă te simți bine, îți trece (el îmi spune de fapt că asta i-a spus Robert). 

Florin Ionce – Cluj Ecotrail

Așteptam așadar să îmi treacă în timp ce am mers doar pe apă și geluri.

Ajung la primul punct de control de la kilometrul 9 și realizez că sunt totuși în obiectiv până acuma. Urma și urcarea, unde de obicei mă simt mai bine, până acolo am avut în mare parte doar coborâre.

Următorii kilometri au trecut agonizant, nu mă simt mai bine, dar continui să mă alimentez, știu că dacă nu fac asta o să rămân fără energie. La kilometrul 15 am luat-o puțin greșit pe traseu și mi-am mai adăugat și o urcare extrem de dificilă. A fost așa abruptă cu așa mult noroi încât mă prindeam cu mâinile de pământ ca să pot urca. Super, nu? După toate astea, îmi zic un kilometru mai târziu că probabil o să abandonez la kilometrul 26, la finalul primei bucle. Nu trec 10 secunde și îmi spun “să nu te aud cu așa ceva, n-ai nimic, hai aleargă” ceea de am și făcut.

Pe ultima secțiune din buclă (km 16 – km 26) e aproape numai urcare și m-am simțit mai bine, am călcat puțin pedala de accelerație. Reușeam să alerg în locuri în care mă gândeam că ar trebui să o iau la pas. Super, încep să îmi revin.

Am ajuns la finalul primei bucle fără apă și am mai băut din maurten așa că trecuse mai mult de jumate din flask. Perfect, pot să pun apă peste pentru a-l dilua. Am stat puțin mai mult în acest punct (1-2 minute), am băut și niște cola și am luat-o la vale. Eram la jumătate și mă gândeam cum anul trecut am avut un moment psihologic mai dificil când a trebuit să plec de la zona de finish pentru a mai parcurge încă o dată traseul. De data aceasta am fost bine. M-am bucurat și am luat-o la vale.

În a doua buclă am vorbit mai mult cu alți alergători și parcă a trecut mai ușor timpul. Totuși am ajuns la primul punct de control de la kilometrul 35 și am constatat că am coborât considerabil mai încet decât prima dată. N-are nimic, dacă accelerez de acuma pot termina in 5 ore jumate, îmi spun eu nu prea convins.

Au venit totuși secțiunile cu mai multe urcari și mă simțeam puternic. Pe plat și pe coborâri era mai dureros, simțeam o durere în genunchiul drept. Bine că nu am mai prea avut astfel de secțiuni.

Kilometrii trec și mai reușesc să fac câte o depășire din când în când. Am reușit să și cad, dar din fericire nu s-a lăsat cu o accidentare.

La ultimul punct de control (cred că era pe la kilometrul 49-50) am reușit să depășesc în alergare un grup mai mare de alergători de la altă probă, iar voluntarul din PC mi-a strigat “Bravo ultra, bravo, ești meseriaș”. Sună ciudat, dar nu știu cum a reușit acea încurajare să mă umple de energie, mi-a venit să plâng fără să înțeleg de ce. Nu aveam însă timp de așa ceva, urma să o fac după cursă în mașină, din nou, fără să înțeleg ce se întâmplă.

Până la final mai erau 2km de urcare pe care am reușit să îi alerg în mare parte, mai făceam power hike în zonele ceva mai abrupte, dar într-un ritm nesperat de bun (pentru nivelul meu, sunt totuși doar un amator).

Am ajuns la finish, simțeam că pot sprinta, dar ce rost avea? 

Am ales să mă bucur de ultimii pași din concurs și să alerg într-un ritm confortabil. 

După finish, mă uit la ceas, indica 5 ore 27 de minute. Deși nu este un timp nici măcar aproape de locurile din față, pentru mine însemna că mi-am îndeplinit obiectivul și am reușit să progresez în acest an.

Deseori mă întreb de ce alerg, și deși nu am (încă?) un răspuns, zilele ca asta cu siguranță fac parte din motivele pentru care alerg.

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

3 comentarii la „Cluj EcoTrail de Florin Ione

  1. Felicitari, Florin!

  2. Felicitări Florin! 😀

  3. foarte fain povestit, felicitari pentru tura! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

De pe blog.

Citește și:

Roller-coasterul UTMB

Emotiile și experianța avută pe parcursul celor 170 de kilometri de către atletul TrailRunning Academy, Valentin Bălănescu, pe durata UTMB-ului.