Scris de Robert Hajnal

9 octombrie 2017

4 minutes read

[:ro]Vreau mai intai sa le multumesc absolut tuturor care m-au incurajat pe traseu cand m-au depasit (fara nicio exceptie, s-au oferit cu ce au putut), voluntarilor, persoanelor aflate pe traseu in afara concursului, celor care mi-au dat mesaje sau m-au sunat.

Nu in ultimul rand, vreau să le mulțumesc celor care au avut grija de mine cand am intrat pe munte in stare de hipotermie (salvamont+jandarmerie+voluntari) si celor care m-au ajutat cu ce au putut in sala de sport: loc langa aragaz ca sa ma incalzesc, haine groase uscate. Lui Robert Hajnal si Litoiu Teofil care s-au tot uitat dupa mine si totusi nu am aparut.

Sunteti extraordinari toti!

Comunitatea alergarii montane este una calda, sustinatoare si ma bucur ca simt ca fac parte din ea.

ACUM, POVESTEA UNUI DNF:

Am dormit destul de putin (4-5h), cam greu sa poti adormi la camin cand vecinii testeaza puterea difuzoarelor, dar totusi m-am trezit odihnit.

Am plecat in plutonul fruntas, dupa 22-24km eram in top 10, chiar cu resurse, pana am simtit deodata ca mi se face rau.

Ce a urmat, pentru mine, a fost aproape de domeniul SF-ului: am inceput sa ametesc, stare de lesin, sa vomit si dureri groaznice de stomac. Practic ma goleam pe toate partile 😂.

Nu stiu cum am ajuns la o cabana unde se aflau jandarmeria si salvamontul si m-au ajutat sa ma imbrac cu tot ce aveam la mine (echipamentul obligatoriu fiind complet), fiind intrat deja in stare de hipotermie. Dupa cateva minute bune am decis sa termin cursa, avand nevoie la fiecare checkpoint sa ma ajute cineva sa alimentez, neputand sa-mi mai coordonez ok bratele.

Am fost depasit probabil de 50-100 oameni lejer, avand pace-ul pe ultimii 20km (care totusi, au fost mai mult coborare), mai prost ca pe urcari. Platul fals in coborare il „alergam” cu 8-9min/km, pe portiunie tehnice/plat/urcare nu s-a mai pus problema sa pot alerga.

Din punctul meu de vedere, nesuportand frigul (consider frig orice e sub 15 grade), cei 25km parcursi prin zapada/ceata/viscol/ninsoare au fost cei mai grei din viata mea. Se vede ca in sezonul rece nu ma ating de munte, nu schiez, nu am nicio legatura cu frigul si zapada. Pe coborare am de 5-10-15 cazaturi, chiar nu le mai stiu numarul. Poate chiar mai multe, daca le pun si pe cele micute.

Antrenor-de-alergare-in-articol (1)

Pot sa ma laud ca, in conditii de vreme normala, sunt un coborator destul de bun, mai ales pe cele tehnice.

Cred ca este prima coborare facuta pe zapada, nu am reusit sa-mi dau seama cum putea lumea sa alerge. Am 0 tehnica in conditii de zapada/gheata/ploaie.

Pot spune ca am alergat doar prima jumatate a cursei. A 2a a reprezentat un trekking, doar ca sa ajung intreg la finish.

Bun bun, am suferit atat. De ce nu am abandonat? Nu era mai simplu/normal sa ma intorc jos, tinand cont de starea precara pe care o aveam?

Poate a fost vorba de orgoliu. Poate pentru ca este ultimul maraton pe care as fi putut avea ocazia sa-l termin in urmatorii ani, deoarece o sa ma axez doar pe curse de 10-21km. Poate pentru ca am vrut sa-mi vad limitele.

Am avut ocazia sa vad voluntari care nu exista, fiind doar niste copaci, sa cant Mos craciun, doar pentru ca vedeam zapada. Dupa ce realizam asta, parea chiar amuzant.

Stiu, sunt incostient, in primul rand ca ma inscriu la maraton de la 19 ani si in al doilea rand pentru ca nu am fost suficient de matur incat sa abandonez cand a fost cazul. Se mai intampla. Am noroc chiar ca sunt doar vanat/taiat/julit, nu ma dor muschii/ligamentele/articulatiile.

Multumesc inca o data tuturor, pot sa spun ca sunt teafar, sanatos, mai ales datorita voua!

Ivanescu Andrei Maraton Piatra Craiului

 

ARTICOLE PE ACEAȘI TEMĂ:

https://trailrunningacademy.com/2017/10/09/poveste-despre-mpc/[:]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *