Bucovina UltraRocks mi-a arătat că alergarea este un sport al empatiei și al susținerii reciproce

Alergarea pentru mine a început dintr-o joacă, mai mult pentru a slăbi, și am continuat de la mici alergări de 5 km la semimaraton, la maraton, iar mai apoi la ultramaraton - cursa care cred că mi se potrivește cel mai bine pentru că m-a învățat să am răbdare așa cum îmi spunea mereu sora mea mai mare, că orice dorință va fi îndeplinită prin muncă și efort. Trebuie doar să am răbdare, să stau la o coadă, doar că la această coadă apar din senin oameni în fața mea, ale căror dorințe sunt mai importante și poate mai mari.

Răbdare am avut, de muncit am muncit și uite așa am reușit să alerg proba de ultramaraton.

La această dorință a mea au contribuit bineînțeles și oamenii din jurul meu, fără ajutorul cărora nu aș fi reușit:

Sorin, soțul meu care mi-a fost alături și la această cursă și care mereu a fost mai bine pregătit ca mine. Pot spune că eu sunt doar cu alergatul, el e cu organizarea, cu traseul, cu punctele de control, cu nutritia și tot ce mai am nevoie. Tot el imi aminteste că trebuie să dorm înainte de cursă și tot el se uită pe listă să vadă ce fete mai sunt în cursă. Cu așa echipă de suport, e foarte ușor pe traseu când știi exact ce ai nevoie în punctele de control. „Alergarea asta nu se mai termină?” a fost întrebarea fiicei mele, care a înțeles că alergarea este un proces continuu. De aceea îi mulțumesc că mereu are grijă să îmi noteze zilele pe tăblița din cameră pentru a bifa ziua de antrenament. Un rol important îl au prietenii alergători, cu care reușești să faci antrenamentele mai lungi, care îți țin pace-ul la intervale și care mereu încearcă să te încurajeze atunci când ai nevoie.

Pe această cale îi mulțumesc lui Cristi Spoială, lui Marin, Ovidiu, lui Gabriel, care, chiar dacă nu alerga cu mine, mereu era atent la promoțiile produselor sport😅, prietenei mele Ancuța cu care reușesc să fac antrenamente de intensitate și lui Augustin. Fiecare a avut rolul lui 🙂.

Mereu am în minte, la ultramaraton, faptul că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, se poate.

Antrenamentele au un rol important în pregătirea pentru ultramaraton, dar când și oamenii din jur iți sunt alături, parcă totul devine mai realizabil.

Pentru mine, un rol important îl are și antrenorul, pentru că mereu am avut încredere în ceea ce mi-a spus să fac, cum să mă pregătesc, cum să îmi fac strategia de nutriție. Atunci când respecți un om foarte mult și apreciezi ceea ce face, te gândești că nu vrei să-l dezamăgești, ci vrei să se simtă mândru că toată munca a dat rezultate.

Un prieten căruia aș vrea să îi mulțumesc în mod deosebit este Ionuț Copp (băiatul de pe afișul Bucovina ultra Rocks), care mereu m-a ajutat cu sfaturi utile, mereu m-a urmărit la curse, mereu mi-a preconziat timpul pe care îl voi scoate, iar când oamenii îți sunt alături, când tu ești implicat în ceea ce faci, mai devreme sau mai târziu rezultatele vor apărea, iar eu consider că încă sunt pe treptele de început a scării de alergare montană, care pare că urcă către cer și nu are un sfârșit.