Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Bucovina Ultra Rocks 88 – Peter Schuller

Povestea Bucovina Ultra Rocks 88 din 2022 prin ochii și picioarele lui Peter.

De ce alergi? De ce alergi atât de mult?

Aud întrebarea asta destul de des, dar niciodată nu am putut răspunde, nu am înțeles nici eu exact și nu am putut descrie în cuvinte.

De când am fost copil, am urât din tot sufletul alergarea, și azi mai țin minte ziua când toată școala a râs de mine pentru că am fost ultimul pe pista de zgură din Carei, la proba de 1000m, cu pantofi de piele, în pantaloni de sport, cârpiți, și într-un pulover. 

Mă ardeau picioarele, mi-am dat tot duhul și tot ultimul am fost, umilit…

Am jurat că nu mai alerg niciodată. Am simțit că alergarea este cel mai urât lucru care poate exista.

 

După aproape 20 de ani de la acel moment, am început să alerg, cu scopul de a slăbi, deoarece ajunsesem la peste 110kg și simțeam că nu e de bine.

Acum mă aflu în Câmpulung Moldovenesc, la linia de start a competiției Bucovina Ultra Rocks 4Summit, 88km, cu 5400m diferență de nivel, competiție care e și Campionatul Național de Ultra-alergare Montană.

Este ora 5:40, o dimineață înnorată, încă e întuneric, soarele abia se face văzut. Sunt înconjurat de cei mai buni alergători pe distanță lungă din România, am schimbat câteva vorbe cu colegii „de suferință”, dar în mintea mea nu a fost altceva decât „filmul” cursei pe care urmează să o parcurg. 

Cunoșteam traseul, fiindcă l-am parcurs în ultimii doi ani, vizualizam ce și unde o să mănânc, pe ce porțiuni o să accelerez, pe ce porțiuni o las mai încet. Totuși, încercam să ghicesc cu ce dificultăți o să mă confrunt, fiindcă este imposibil ca într-un ultra-maraton să nu existe situații dificile.

Drumul până la linia de start nu a fost ușor, dar tot timpul este loc pentru și mai bine. Am respectat planul de antrenament cu strictețe, în ultimele 3 luni am alergat peste 1000km, cu 36000m diferență de nivel. Mă simt pregătit și fizic, și mental, am făcut tot ce am putut să fac, acum este testul și urmează să văd cum o să mă descurc.

3, 2, 1… START  Bucovina Ultra Rocks 

Traseul ce urma să îl fac l-am împărțit în 3 etape, în 3 intervale de timp:

  1. START – RARĂU 2 – 4h35’
  2. RARĂU 2 – RUSCA – 4h03’
  3. RUSCA – FINISH – 4h57’

Pentru fiecare etapă, am avut un timp propus, pe care l-am stabilit cu ajutorul lui Robert, și doar asta aveam în minte, să mă încadrez în acel timp.

 

După start, alergam controlat, mă aflam în mijlocul plutonului, alergam cu colegii de club, Adi și Moruțan. CSM Cluj, a avut două echipe de băieți la campionat. Ca să fie validată o echipă, era necesar ca cel puțin trei membri să termine cursa. Colegii mei de echipă erau Sovereșan, Moruțan și Radu. 

În ultimele zile, în Bucovina a ploat foarte mult. Am știut că trebuie să am mare grijă, fiindcă talpa pantofului meu nu avea cea mai potrivită tracțiune pe solul umed, mai ales pe rădăcini și pietre. Deja știam unde o să alerg mai încet decât calculasem inițial și am restructurat planul, rapid.

Prima urcare pe Rarău a mers conform planului, dar coborârea către Cheile Moara Dracului mi-a dat bătăi de cap…

Noroi, stânci și rădăcini umede, a mers mult mai încet decât doream.

Nu e bai, că urmează porțiunea unde pot accelera, până la Check Point Slătioara a mers bine, dar simțeam apropierea furtunii, vântul începea să se facă simțit din ce în ce mai tare. Scopul meu a fost să ajung cât mai rapid în Codrul Secular, astfel încât, dacă vine furtuna, să mă prindă în pădure.

Cum urcam prin această pădure minunată, simțeam cum se face din ce în ce mai frig, iar cum ajungeam către marginea pădurii deja simțeam vântul cum trece prin hainele ude de transpirație în interior în exterior leoarcă din cauza umidității din aer.

Am ajuns pe vârful Rarău a doua oară, ploua încet și cu întrerupt, m-am realimentat cu o jumătate de banană și un gel și am început rapid coborârea către Zugreni, aveam peste 5 minute întârziere față de plan.

Nu am forțat pe coborâre, pentru că nu avea sens să mă supun la riscuri; am alergat controlat, mâncând un baton, iar când am ajuns pe forestier am preluat viteza de croazieră și am alergat constant până la punctul de control, de unde am luat 1,5l de apă iar apoi mi-am continuat drumul către cea mai grea urcare din cursă – Pietrosul Bistriței.

Pe urcarea către cel mai spectaculos peisaj ploaia s-a oprit parcă dorind să ne facă un favor, dar a rămas umiditatea ridicată în pădure, mă simțeam ca într-o saună turcească; înaintam constant către vârf, dar mergea mai greu decât voiam. Deja parcursesem mai bine de 50 de kilometri. Oricât de antrenat ai fi după atât timp în efort începi să resimți oboseală.

Împingeam foarte puternic în bețe, cum nu am mai făcut până atunci.  Pe unele porțiuni solul aluneca atât de tare, încât efectiv nu puteam să mă las doar în picioare; pas cu pas, metru cu metru, am ajuns sus, în vârf unde urma creasta și coborârea așteptată.

La Check Point Rusca, de la kilometrul 60, am ajuns cu 16 minute mai repede decât planul, asta însemna că am recuperat întârzierea și aveam un avans de 11 minute. Nu îmi venea să cred că am reușit să recuperez 16 minute pe această porțiune. 

 

În Check Point, nu am avut altceva în cap decât să stau sub 5 minute, încercam să mă concentrez pe ce am de făcut. 

În timp ce voluntarii mă ajutau să prepar isotonicul, am șters noroiul și praful întărit de pe picioare, am luat nutriția pentru ultimul segment din cursă și am plecat. Totul a durat 5 minute și 19 secunde.

Pe urcare către vârful Giumalău, mi-am propus să alerg pe tot traseul, cu excepția a trei porțiuni mai abrupte… Bineînțeles că ce-mi doream eu nu corespundea cu ce urma să fie… Din Rusca urcam cu Viorica Mălai, încercam să țin un ritm constant și susținut, cum îmi place mie. Căldura începea să fie din ce în ce mai mare și resimțeam asta, „trebuia să iau mai multă apă” – era gândul principal din capul meu.

După ce am terminat flask-ul cu apă, am trecut pe primul flask cu iso, simțeam că nu e plin flask-ul, cum am înghițit am știut că urmează să am probleme cu nutriția… 

A fost foarte concentrat iso-ul, nu am verificat la Check Point să fie flask-ul plin cu apă, am greșit, greșeala asta mă va costa.

Nu aveam de ales, am băut câte puțin din flask, dar degeaba, mi s-a format o bulă în stomac. Știam ce am de făcut, fiindcă am mai trecut prin asta: trebuie să ajung pe vârf cât mai repede, să iau apă. De mâncat, nu puteam mânca fără apă, iso-ul nu intra, soarele ardea și mai tare… Sufeream. 

 

E a patra oară când urc pe Giumalău și de fiecare dată am suferit, tot timpul de căldură și de lipsă de apă, zici că e o tradiție deja pentru mine. Nu aveam pentru ce să mă mai enervez, că nu rezolvam nimic, am tras de mine să ajung pe vârf. Am ajuns la ultima parte a urcării, o porțiune mai abruptă, am adunat energia ce o mai aveam în picioare și brațe și am urcat cu ultimele forțe

În Check Point am stat sub 1 minut, am luat apă și am pornit către Transrarău.

 

În curse, îmi plac momentele alea despre care povestește Robert, când „dezarhivez” antrenamente și corespund bucățile din traseu cu un traseu făcut într-un antrenament, sau momentele grele dintr-un antrenament, momente peste care am trecut, iar toate aceste amintiri mă fac să fiu mai confortabil cu suferința.

Prima parte din coborârea de pe Giumalău seamănă mult cu coborârea de pe Jepii Mari. Nu am accelerat încă, nu avea sens; coboram constant printre rădăcini și stânci, iar singurul meu gând a fost să-mi revin cu digestia, fiindcă urma o porțiune unde trebuie să trag. Mi-am adus aminte de shot-ul de ghimbir pe care l-am luat cu mine, l-am băut și am așteptat ca ghimbirul să-și facă efectul.

Am trecut de porțiunea tehnică și am intrat pe poteca mea preferată din traseu, poteca ce duce către Transrarău, prin pădure. Este o plăcere să alergi pe poteca asta, solul este moale, zici că e un covor gros și lung, care a fost pus acolo intenționat, pentru ca piciorul alergătorului să se poată recupera după traseul dificil pe care l-a parcurs până acolo.

Digestia mea tot nu a fost ce trebuie, trecuse deja o oră fără să mănânc. Am mâncat un gel în mai multe tranșe, să văd ce se întâmplă, greața tot mă bântuia, dar știam că trebuie să am răbdare.

 

Cum alergam către șosea, vedeam mașinile parcate ale susținătorilor, speram să îi văd pe Irina și pe copii. 

Cum am ieșit din pădure, nu mi-a venit să cred ce vedeam: erau Irina și băieții, mă așteptau… Inima mea a început să bată tare, ca cea a unui adolescent la prima întâlnire cu o fată. Fix în brațele ei m-am oprit.  Îmi spunea că merg foarte bine, că mă iubește și că arăt bine și în formă și să țin tot așa, până la final! 

Spunea că nu are ce să-mi dea, dar nici nu aveam nevoie de altceva, întâlnirea asta de nici 1 minut mi-a dat un val de energie pe care nu-l pot descrie în cuvinte! Simțeam din partea ei iubire, înțelegere, apreciere, respect, bucurie! Deși ea nu este direct implicată în planul meu de antrenament și nici în pregătirea mea pentru curse, mă înțelege și mă susține mai mult decât oricine și îmi arată asta exact când am nevoie!

 

Am traversat drumul cu lacrimi în ochi și am început să urc către punctul de control de la stână. Mă simțeam ca un câștigător, am câștigat în clipele mai devreme mai mult decât îmi puteam dori de la această cursă.

Pe ultima parte rămasă din cursă, în ciuda faptului că mi-a fost greu și sufeream din cauza lipsei de energie, alergam cu zâmbetul pe buze și așteptam cu nerăbdare să cobor de pe Runc și să ajung iar în brațele iubite.

În spatele meu, deja se auzeau tunetele și și se vedea un nor negru și întunecat, în fața mea era soare și lumină încă, parcă alergam între două lumi.

13h și 9 minute arăta ceasul meu când l-am oprit după trecerea liniei de finish, un timp mai bun cu 26 de minute decât planul. 

Sunt în brațele Irinei, cu băieții lângă noi, înconjurați de prieteni, mă simt câștigător!

De ce alerg?

Poate pentru că îmi place să aflu ce este dincolo de zona mea de confort, poate pentru că îmi place să ajung în situații unde începe lupta între corp și minte, poate pentru că în curse lungi sunt obligat să găsesc soluții la situații apărute, poate pentru că îmi dă putere mentală să pot trece peste momente dificile cu care mă confrunt în viața profesională și personală, poate pentru a avea un corp sănătos și o minte pe măsură, poate pentru a fi un exemplu pentru copii mei, poate pentru momentele unice  când redescopăr ce este cu adevărat important în viață.

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 87 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.
Peter Schuller

Peter Schuller

Om simplu și calm. Tot ceea ce fac, fac din plăcere. Alergarea este o pasiune dar o tratez cu seriozitatea unui job full time fiindca mă împinge să-mi depășesc limitele.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

De pe blog.

Citește și:

Roller-coasterul UTMB

Emotiile și experianța avută pe parcursul celor 170 de kilometri de către atletul TrailRunning Academy, Valentin Bălănescu, pe durata UTMB-ului.