Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Feedback post curse Florin Ionce

Cuprins

Florin Ionce

Bucovina Ultra Rocks

Detalii cursă

Data cursei : 2022-07-30
Distanța și diferența de nivel : 110km - 6500
Locul obținut: 4 sau 5 open, 2 categorie
Timpul Realizat: 19:33

Ce a funcționat la cursă?

Am reușit cât de cât să mă țin de plan, să fac prima jumătate mai relaxat și să cresc intensitatea în a doua parte. Pe lângă asta aș mai adăuga că nu m-am oprit deloc, oricât de greu mergea mi-am propus să avansez mereu.

Ce nu a funcționat // Ce probleme ai întâmpinat?

Nutriția nu a funcționat cum mi-am dorit, în prima parte am avut crampe la stomac iar pe urcarea din Valea Putnei spre Giumalău 2 nu am reușit să mănânc și am rămas fără energie.

Ce facem la următoarea cursă, sau până atunci, pentru a evita problemele avute?

Trebuie să fiu mai atent la ce mănânc în ziua cursei dacă am startul seara / noaptea iar în cursă trebuie să fiu mai atent cât mănânc.

Care a fost cel mai greu moment al cursei și cum ai trecut peste?

 Între km 30 și 44 - deja aveam mai bine de o oră în care nu am putut mânca nimic și simțeam că mă lasă puterile.

Am vomitat forțat și asta m-a pus pe picioare.

Ce ți-ai spus când ai ajuns la jumătatea cursei, care era feeling-ul, starea ta generală?

Mă simțeam bine, eram puțin îngrijorat din cauza timpului deoarece eram în urma planului. Mi-am propus să încerc să cresc puțin ritmul, chiar dacă înseamnă să intru într-o zonă mai dureroasă.

Ce piesă de echipament nu o vei mai lua la următorul concurs, ce piesă de echipament a fost foarte utilă la acest concurs?

Am zis și după MSG Apuseni că nu o să mai car după mine batoane și alte produse de mâncat extra și totuși le-am luat și acuma cu mine fără să le folosesc. Foarte utile mi-au fost bețele în cursa asta și am m-am simțit foarte bine și în Altra Timp 4, fiind primul concurs și prima alergare lungă în ei.

Cât de mulțumit ești de procesul de antrenament până la cursă?

9

Cât de mulțumit ești de rezultatul obținut?

8

Povestea cursei

Ultra Rocks este o cursă de aproximativ 110km cu o diferență de nivel pozitivă de 6500m care pornește din Câmpulung Moldovenesc și străbate cele mai spectaculoase vârfuri din zonă.

Visez la cursa asta de doi ani, când abia mă apucam mai serios de alergat. Îmi amintesc cum am urmărit cu sufletul la gură duelul dintre Robert, Cătălin Șorecău și Cristi Manole. Îmi amintesc startul la miezul nopții pe ritmurile celor de la Bucovina, îmi amintesc primele poze din Cheile Moara Dracului și filmările de pe Runc. Totul mi se părea nebunie curată.

M-am pregătit intens pentru această cursă și știam că sunt pregătit, eram relaxat la start deși într-o asemenea cursă mereu pot să apară situații neprevăzute.

Startul a fost electrizant, cum mă așteptam de altfel, însă încet încet ne-am îndepărtat de oraș și a început să se aștearnă liniștea. Primele ore au mers foarte ușor, alergam cu Gicu într-un ritm lejer, conform planului.

Pe finalul celei de-a doua urcări pe Rarău a început să apară și lumina iar priveliștea era spectaculoasă. Eram la kilometrul 33, unde ne-a ajutat Diana, soția lui Gicu și în nici două minute am pornit în coborâre spre Zugreni. Am continuat în același ritm, fără să forțăm deoarece știam că urmează urcarea pe Pietrosul Bistriței, absolut brutală.

Ajunși la baza urcării ne-am propus să urcăm constant, fără pauze sau ruperi de ritm. Urcarea a mers bine și am ajuns fără prea mari probleme pe creastă unde a început o furtună puternică. Am ales să continuăm pentru că nu aveam unde să ne adăpostim și speram să parcurgem creasta cât mai repede și să coborâm în pădure, unde să fim în siguranță. Cu ceva emoții am reușit să ajungem lăsăm în urmă zona expusă și să continuăm spre Rusca, la kilometrul 60.

Acolo ne-am întâlnit din nou cu Diana, ne-am făcut provizii pentru a doua parte a cursei și am pornit spre Giumalău, o urcare de 9km cu aproape 1000m elevație. Îmi doream să o parcurg în două ore însă în prima parte m-am simțit slăbit și deși voiam să cresc ritmul nu simțeam că pot. De aici a început un adevărat roller coaster, atât fizic cât și emoțional.

Pe la jumătatea urcării am început să măresc ritmul, fără să simt efortul extra, pur și simplu am început să pot. Am continuat așa până în vârf unde am reușit să ajung în două ore și 6 minute, nu e rău. Șase minute aveam să recuperez pe coborârea în Valea Putnei, unde din nou m-am simțit foarte bine deja începeam să fac din nou calcule în cât timp pot ajunge la final.

Eram naiv, am început a doua urcare spre Giumalău (de această dată dinspre Valea Putnei) prea tare și combinat cu căldura care își făcuse apariția mi s-a făcut rău. Cât de multe se pot schimba în doar 10 minute, eram pe marginea unui drum, rezemat în bețe vomitând și gândindu-mă dacă mai pot face vreun pas. Asta înseamnă o cursă de ultramaraton, indiferent cum te simți o să-ți treacă.

Situația nu arăta tocmai bine dar știam că trebuie să continui. Am început încet, pas cu pas, încercam să mă rehidratez ușor. Știam că de mâncat încă nu poate fi vorba, dar mă simțeam mai bine. Pe măsură ce trecea timpul, treceam și eu prin diverse stări iar uneori eram copleșit de emoții. Cred cu tărie că în astfel de curse ajungi să te cunoști mai bine și dezgropi lucruri ascunse adânc, e o formă mai ciudată de terapie.

Pe ultimii kilometri ai urcării am reușit să mănânc din nou și să mă simt bine. Am ajuns cu o întârziere de 25 de minute față de plan, dar nu eram dezamăgit. Am fost fericit că am reușit să trec peste momentele grele și nu am renunțat, nici nu am avut acest gând nicio clipă.

De aici mai aveam puțin sub 20 de kilometri până la final. Prima parte a coborârii de pe Giumalău a fost ceva mai tehnică, mă durea fiecare pas și am alergat destul de prost. Totuși când am ajuns mai jos terenul a devenit parcă mai neted, pământul mai moale, picioarele erau mai ușoare. Nu mă mai uitam la ceas, nu mai număram kilometrii rămași, nu îmi mai păsa de durere, eram “in the zone”. Voiam doar să ajung la Runc cât mai repede și acolo să dau tot ce pot, știam că nu mai am nimic de pierdut.

Ajuns la baza Runcului, m-au luat puțin emoțiile. Auzisem așa de multe despre el încât eram nerăbdător să încep urcarea. Anul trecut, deși am participat la proba de 88km nu am ajuns pe Runc din cauza unei furtuni. Această urcare a fost cireașa de pe tort. Un kilometru și jumătate cu o diferența de nivel de vreo 450m după 107km pare o adevărată tortură, dar câtă fericire trebuie să fi adus celor care au ajuns în vârf.

Finalul a fost superb, m-au așteptat mai mulți prieteni care au început să mă încurajeze din momentul în care m-au văzut pe ultima coborâre și au alergat cu mine ultima sută de metri. Au fost clipe foarte frumoase care completează o experiență de neuitat.

Am terminat cursa în 19 ore și 33 de minute, cu aproape 50 de minute mai mult decât mi-am propus dar asta contează mai puțin de data asta. De data asta sunt fericit că am reușit să continui până la final și să dau ce am mai bun.

Dacă acum doi ani, această cursă părea o enigmă pe care visam timid să o descifrez cândva acuma a devenit realitate și trebuie să recunosc, este și mai frumoasă și cu siguranță o să ne revedem.

Msg Apuseni

Detalii cursă

Distanța : 88km
Data cursei : 2022-05-28

Ce a funcționat la cursă?

Probabil câte puțin din toate. În partea a doua a funcționat nutriția foarte bine și am putut să termin în forță, am respectat planul cursei destul de bine și m-a ajutat să știu cum stau.

Și aș mai spune că a functionat și mintea, am găsit soluții cănd am avut momente mai dificile și nu m-am dus cu gândul la abandon. Încă o chestie foarte bună a fost că am cunoscut a doua buclă, știam ce urmează, unde să forțez și unde să o las mai moale. Și psihic m-a ajutat foarte mult.

Ce nu a funcționat // Ce probleme ai întâmpinat?

Încă de la primul gel am simțit că intră foarte greu, am avut o senzație de greață și îmi venea să vomit. Pe prima buclă nu mi-am respectat prea bine planul de nutriție, dar pe la km 42 am decis să încerc să vomit. Pare că a fost decizia bună, pentru că de acolo am început să mă simt tot mai bine.

O a doua "problemă" au fost coborârile. Nu pot să zic că am avut neapărat probleme, dar am simțit că merg mai prost decât pe urcări, mă dureau și cvadricepșii.

Am alergat coborârile, dar simt că puteau merge mai bine.

Ce facem la următoarea cursă, sau până atunci, pentru a evita problemele avute?

Pentru probleme cu stomacul, nu știu, parcă e și loterie cu ce mănânc înainte.

Pentru coborâri - o să reiau exercițiile de forța (aveam ceva de la Vlad Ixel) și încerc să ajung la LR-uri prin zone mai tehnice.

Care a fost cel mai greu moment al cursei și cum ai trecut peste?

 Între km 30 și 44 - deja aveam mai bine de o oră în care nu am putut mânca nimic și simțeam că mă lasă puterile.

Am vomitat forțat și asta m-a pus pe picioare.

Ce ți-ai spus când ai ajuns la jumătatea cursei, care era feeling-ul, starea ta generală?

Începeam deja să mă simt mai bine și îmi spuneam că pe a doua buclă o să am mai puține probleme.

Ce piesă de echipament nu o vei mai lua la următorul concurs, ce piesă de echipament a fost foarte utilă la acest concurs?

Hmm, am mereu la mine batoane în caz că nu o să intre gelurile, dar cred că le iau degeaba.

Când nu intră gelurile, nici nu mă pot gândi la batoane.
Nu știu ceva util ce să fi ieșit în evidență.

Cât de mulțumit ești de procesul de antrenament până la cursă?

9

Cât de mulțumit ești de rezultatul obținut?

9

Povestea cursei

M-am înscris la cursă cu 3 săptămâni înainte, deci nu am avut timp să planific prea multe, dar am fost în recunoaștere pe a doua buclă și am fost impresionat de frumusețea locurilor pe unde trece traseul.

Știam că o să mă bucur de cursă, indiferent de rezultat.

Atmosfera de la start a fost energizantă, cu torțe, foc și ritmul tobelor care creștea în intensitate. Mai era puțin până la miezul nopții și eram nerăbdător să iau startul.

S-a pornit destul de tare pentru o cursă de ultramaraton și speram să nu regret asta în partea a doua.Prima coborâre a fost foarte lungă, de vreo 19km și după doar câțiva km am rămas singur cu Peter, nu era nimeni nici în față nici în spate și așa am rămas vreo 70 de km. Deși a fost o noapte cu peripeții, de la căzătura lui Peter, la problemele mele cu stomacul am reușit să forțăm pe urcări și să terminăm prima buclă în 5 ore și 18 minute, mai bine decât planificasem.

Energizați de oprirea la dropbag dar și de răsărit, am pornit pe a doua buclă încrezător că o să facem o cursă bună. Cunoșteam și traseul, stomacul începea să colaboreze și vremea părea numai bună de alergare, nu era prea cald nici nu începuse (încă) ploaia.

Încă de pe prima coborâre din a doua buclă am simțit că picioarele nu se simt cel mai bine, fiecare pas venea cu o doză de durere. Partea bună a fost că era ușor să te lași pierdut de peisaj și să nu mai conteze aceste mărunțișuri.


Pe la km 60 ne-am întâlnit cu Robert la răscruce, el avea 12km avans și arăta foarte bine, zici că atunci se apucase de alergat. Nu voiam să mă gândesc cum arătam eu. Urma cea mai spectaculoasă parte din traseu, o buclă pe la Scărița Belioara, dar tot odată și o coborâre tehnică de care voiam să scap cât mai repede și o urcare lungă. Pe coborâre m-am chinuit, nu am reușit să țin pasul cu Peter, dar după ce am scăpat știam că nu mai am de ce să îmi fie frică în restul cursei.
Pe urcare am reînceput să facem calculele, să vedem în cât timp estimăm că vom termina. Eu plănuisem 12 ore și 30 de minute, deși prima buclă am dus-o la un ritm care ne-ar fi permis să terminăm puțin sub 12 ore. Peter a estimat atunci că vom termina în 12 ore și 20 de minute. Am grăbit puțin pasul pe urcare, părea greu de crezut dar încă aveam resurse suficiente. Pe coborâre în schimb era mai greu să accelerăm din cauza durerilor.

Pe ultima urcare ne-am intersectat cu traseul de la semi maraton și tot în acel punct am aflat că suntem în top 10, pentru mine a fost o surpriză. Aproape toată cursa am alergat-o singuri, nu a venit nimeni din spate, iar de depășit am depășit doar doi alergători. Veștile astea ne-au făcut să forțăm și mai tare pe urcare, mai ales că eram impulsonați și de semimaratoniști. Am urcat ultimul sector de 3.5km cu 6 minute mai rapid decât o făcusem când am mers în recunoașterea traseului. Ireal, încă o dată am realizat că vocile care îți spun să o lași mai încet sau că ești terminat sunt doar bariere pe care ni le impunem singuri.

Am rămas plăcut impresionat de frumusețea cursei dar și de modul în care a fost organizată, totul mi s-a părut la superlativ și sunt sigur că o să revin.

Articole scrise de Florin Ionce

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!