Devino membru activ TrailRunning Academy

Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile. 

Povestea Primului Podium de la Hoia Baciu Night Run după un an de Antrenamente

În câteva zile o să am un an de când am avut prima interacțiune cu Robert și am intrat în programul lui de antrenament. Nici nu-mi puteam imagina un mod mai potrivit de a sărbători un an de TrailRunning Academy.

Am participat la Hoia Baciu Night Run și în 2019, atunci la proba de 10 km și țin minte și acum euforia de la finalul cursei.

Era prima mea alergare la frontală și eram fascinat, de la luminile alergătorilor din față, la atmosfera din Poiana Rotundă și de la finish. Deși pe atunci nu alergasem încă distanța de semimaraton, mi-am setat în minte să mă întorc în 2020 să alerg proba de 21km. 

În 2020 trebuia să fie primul meu concurs de când mă antrenez cu TrailRunning Academy, dar nu s-a mai organizat în 2020 din cauza pandemiei așa că am păstrat înscrierea pentru ediția din 2021. 

Ca de obicei înainte de o cursă aveam calculele făcute, știam în ce timp îmi doream să mă încadrez, aveam și un scenariu optimist și unul pesimist. Și tot ca de obicei, obiectivele mele nu se legau de poziția în clasament ci despre timpul pe care îl reușesc. 

Fiind la doar două săptămâni după ce am alergat la Bucovina Ultra Rocks, nu mă așteptam să fac o cursă foarte bună. Urma să fie prima alergare mai tare și nu știam cum o să-mi reacționeze corpul.

 

S-ar putea să-ți placă și:

 

Înainte de start eram relaxat, cunoșteam și majoritatea traseului deoarece făcusem recunoaștere cu doar câteva zile înainte. Era deja întuneric, startul parcă mă ia prin surprindere, aud numărătoarea inversă dar nu reacționez, iau startul confuz, dar în scurt timp mă concentrez și intru în cursă. 

Am fost de la început în față, eram în prima linie cu Bogdan Ibănescu, dar eram un grup de 4-5 alergători la conducerea cursei. Deși era devreme în cursă, simțeam că pot ține același ritm până la final. Am continuat același grup până pe la kilometrul 3, când am luat-o greșit cu toții. A fost o greșeală banală, am urmat marcajul de la una din cursele scurte. A fost foarte frustrant, mai alergasem acolo cu câteva zile înainte și am făcut o plimbare pe traseu până în poiana rotundă cu doar câteva ore înainte, simțeam că nu aveam voie să fac așa o gafă.

Am revenit pe traseu cu moralul la pământ, m-am trezit în mijlocul plutonului și nu mai aveam motivație să forțez. A urmat un kilometru în care am alergat cumva fără motivație și puțin frustrat, dar pe măsură ce avansam mă simțeam tot mai bine. Atunci mi-am propus să mă concentrez pe ceea ce pot controla – pe cursă. Am mărit puțin ritmul și am reușit să depășesc un grup de mai mulți alergători până la punctul de control din poiana rotundă (era cam pe la kilometrul 5-6). Mă simțeam bine și după calculele mele, eram aproape de poziția 10 (eram pe 6). 

TrailRunning Academy - logo

Alătură-te!

Planurilor de antrenament,

sfaturilor de cursă,

comunității!

HOIA BACIU NIGHT RUN

Pădurea bântuită mi-a adus euforie și adrenalină

 

Când am ieșit din punctul de control eram copleșit de la adrenalină și simțeam un fior pe spate. Parcă eram la vânătoare. Până la următorul punct de control din Suceagu aveam un singur obiectiv, să mă apropiu de grupul din față. Purtat de adrenalină, eram într-o zonă necunoscută. Picioarele nu mai dureau, terenul parcă nu mai avea denivelări, corpul făcea tot ce trebuie, eu doar mă concentram la lanterna din fața mea. Lanternă de care nu mă puteam apropia oricât forțam. Au fost câțiva kilometri rapizi, dar părea că orice fac, distanța față de cei din față rămâne constantă. Știam însă că după punctul de control urmează cea mai lungă urcare din concurs și în ea îmi puneam toate speranțele. În general mă simt mai bine pe urcări decât pe coborâri și acea noapte nu a fost o excepție.

 

Am ajuns în punctul de control pe locul 5, dar eu credeam că sunt mai în spate. Am stat sub 30 de secunde în punct și am început să alerg ușor pe urcare. În mod normal, aș face power-hike pe acea urcare, nu aș alerga dar acuma simțeam că nu am de ales. Și a fost o decizie bună, am reușit să fac câteva depășiri pe acea urcare și l-am ajuns pe Cosmin din urmă. Și el era în grupul care a luat-o greșit la kilometrul 3. Am început să vorbim puțin și să alergăm împreună. Pe coborâri simțeam că îmi e dificil să țin pasul cu el, dar pe urcări recuperam și chiar treceam în față.

 

Kilometrii treceau repede și parcă nu simțeam efortul. Am fost surprins când am ajuns pentru a doua oară la poiana rotundă și un voluntar mi-a spus că sunt pe locul 3. Am sperat că ne putem apropia de Bogdan, dar am realizat că are un avans considerabil când am ajuns într-un punct din care vedeam destul de mult în față și el nu era în câmpul vizual. 

 

Atunci a dispărut și senzația care preluase controlul asupra mea, am înțeles că “vânătoarea” s-a încheiat. Știam că o să alergăm în doi până spre final și acolo o să încercăm fiecare să o luăm în față. Următoarea secțiune a trecut la fel de repede, picioarele se simțeau la fel de bine, corpul nu dădea niciun semn de slăbiciune. Păream amândoi mai relaxați, am început să discutăm despre alergare, concursuri și antrenamente. 

 

La puțin timp după intrarea în muzeu o aud pe Iulia, venise cu bicicleta să mă aștepte la finish dar i-am stricat puțin socoteala pentru că eram în fața finish-ului cu aproximativ 15 minute mai devreme decât estimasem (a fost și traseul mai scurt decât în 2019).  M-am bucurat să o aud, am încercat să o salut (nu știu exact ce sunete am reușit să scot) și am accelerat.

 

Eram din nou euforic, am luat-o puțin în față dar înaintea liniei de sosire Cosmin a revenit și trebuie să recunosc, a trecut linia cu un pas în fața mea, cel puțin eu așa am văzut. Eram foarte fericit și mulțumit de cursa pe care am făcut-o. După câteva minute am verificat clasamentul și am văzut că și eu și Cosmin am avut exact același timp. Eram surprins, am început să mă gândesc dacă e vreo greșeală. Aparent nu a fost, pur și simplu am trecut linia de start puțin mai târziu astfel că a avut loc o coincidență fericită.

 

În câteva zile o să am un an de când am avut prima interacțiune cu Robert și am intrat în programul lui de antrenament. Nici nu-mi puteam imagina un mod mai potrivit de a sărbători un an de TrailRunning Academy.

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De pe blog.

Citește și:

Andrei Ivanescu - Beneficiile Antrenamentului la Altitudine Piatra Arsa 1

Beneficiile Antrenamentului la Altitudine

În acest articol vei afla ce înseamnă adaptarea organismului la antrenamentul de la altitudine, cum poți obține avantajele din antrenamentul la altitudine și ce perioadă de timp e recomandat să petreci la altitudine.

Peter Schuller - Bucovina Ultra Rocks 2021

Bucovina Ultra Rocks: 110 kilometri cu 6600m+

La Bucovina Ultra Rocks mi-am propus să fac tot ce am învățat și să alerg cea mai bună cursă de a mea de până acum. Concursul care mi-a arătat că planul de acasă se adaptează mereu concursului.