
Supă de sfeclă roșie cu păstârnac, fasole neagră, smântână și cipsuri de legume. O masă proteică, gustoasă și sățioasă post-alergare.
45 minute | 4 porții | După alergare;
Această rețetă se gătește în special pe timp de carantină. Dacă nu ai carantină la îndemână poți face o oală pentru momentul când te pregătești să te antrenezi sau când îți chemi prietenii în vizită.
Aroma de păstârnac o să fie la fel de puternică ca cea de Anason și fasolea o să-i ofere o consistență plăcută iar cipsurile de legume vor face ca supa să fie crocantă. Neașteptat.
400g păstârnac;
400g sfeclă roșie;
2 cepe mici;
2 căpățâni de usturoi;
30g unt nesărat;
3 steluțe de anason;
o conservă de 800g fasole neagră;
125g smântână;
100g chipsuri vegetale;
Sfecla roşie şi sucul de sfeclă roşie sunt, în mod natural, bogate în nitrat şi pot fi un ajutor în creşterea performanţei sportive. Nitraţii şi nitriţii sunt transformaţi într-un puternic vasodilatator, oxidul nitric (NO), acesta fiind important pentru funcţia cardiovasculară, circulaţia sanguină şi pentru creşterea cantităţii de oxigen care ajunge la muşchi. Acest lucru duce la creşterea forţei musculare şi a duratei de timp în care muşchii pot depune efort.
Un studiu publicat în „Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics” a arătat că adăugarea în alimentaţie a sfeclei preparate termic poate îmbunătăţi performanţa la alergare. După ce au consumat 200g de sfeclă roşie, sportivii au putut alerga cu aproximativ 3% mai rapid. Într-un alt studiu, sucul de sfeclă consumat de ciclişti i-a ajutat să parcurgă o distanţă cu 16% mai mare.
Sfecla are capacitatea de a scădea inflamaţia şi de a stimula procesele naturale de detoxifiere ale organismului. Compuşii antiinflamatori din sfeclă, betalainele, sunt studiate pentru beneficiile pe care le pot aduce în cazul afecţiunilor inimii şi a managementului hipertensiunii arteriale.
Aceasta datorită betacianinei, substanța care dă culoarea intensă sfeclei și care este, totodată, implicată în reducerea tumorilor.
Chiar dacă organismul are mecanismele sale prin care poate elimina toxinele, sfecla le poate completa și chiar stimula.
Datorită conținutului ridicat de fibre, sfecla poate normaliza digestia, mai ales după ce se consuma grăsimi și proteine în exces. Consumul regulat de sfeclă reglează deci tranzitul intestinal.
Această performanță se datorează fibrelor care absorb grăsimile și conduc la eliminarea lor din corp.
Prin eliberarea unei substanțe ale cărei efecte au impact benefic asupra funcționării vaselor de sânge, sfecla roșie reduce hipertensiunea. Sucul de sfeclă roșie reglează tensiunea arterială în câteva ore de la consum. Acest lucru se petrece întrucât unele substanțe din sfeclă se transformă în oxid nitric odată ce pătrund în organism. Oxidul nitric relaxează vasele de sânge, dilatându-le și reducând astfel tensiunea arterială mărită.
Anumiti compuși din sfecla au propriatăți antiinflamatoare. Un nivel redus de inflamație în organism scade riscul de afecțiuni precum Alzheimer, Parkinson, afecțiuni cardiace, diabet și nu numai.
Dieta pe care o adoptăm în general, bogată în zahăr, alimente procesate și grasimi, favorizează inflamația așa că este recomandat consumul de sfeclă.
Stabilim obiective și drumul pe care trebuie să-l urmezi ca să le atingi.
În 48 de ore, antrenamente personalizate la tine pe ceas
Suntem experți în a fi eficienți și a nu te accidenta.
Am pregătit + 100 atleți și am reușit să îndeplinim alte sute de obiective.
Nemulțumit de colaborare?
Îți returnăm banii.
La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.
We set goals and the path you need to follow to achieve them.
In 48 hours, personalised running workouts on your watch
We're experts at being efficient and not getting injured.
We trained 100+ athletes and managed to achieve their goals
Are you unhappy with the collaboration? We'll give you your money back.
At the end of each month, we send out a newsletter that keeps you up to date with important events in the running world, gives you training ideas, and motivates you for your next competition.
Please select a template first