Marius Mișan la Rocky: Mai rapid ca anul trecut, dar mult mai greu
cu sprijinul:
Articol scris și trăit de Marius Mișan – atlet TrailRunning Academy, antrenată de Hajnal Robert
Bucovina Ultra Rocks a fost o experiență intensă și plină de provocări, marcată de căldură extremă și momente grele atât fizic, cât și mental. Deși startul a decurs bine, alimentația și hidratarea neoptime au dus la stări de rău care mi-au încetinit ritmul și au transformat cursa într-o luptă cu mine însumi. Finalul a venit cu crampe, opriri dese și multă determinare, dar și cu bucuria autentică de a termina. Chiar dacă nu mi-am atins obiectivul, BUR 2025 mi-a oferit lecții valoroase și motivarea de a reveni mai pregătit în 2026.
© foto > Getpica Web
📍 Bucovina Ultra Rocks 2025 – Rocky
⏱️ Timp: 05h53min07sec (cu 5 minute mai rapid decât ediția anterioară )
📏 Distanță: 33km
🏅 Locul 103 open / Locul 25 categorie
Deși poate suna a clișeu, pentru mine BUR 2025 a fost o experiență cu adevărat unică, un eveniment complet – cu tot ce înseamnă el: drumul până acolo, atmosfera, socializarea, energia locului – pe care l-am așteptat luni de zile și pe care abia îl aștept din nou, în 2026. 😊
Cursa în sine a fost marcată de o căldură greu de suportat. Chiar de la start, deși era doar ora 9:00, aerul mi s-a părut apăsător, greu de respirat. Pe măsură ce timpul trecea, condițiile deveneau tot mai dificile. Eram conștient că hidratarea va juca un rol esențial și, cel puțin în prima parte – urcarea pe Rarău – am gestionat-o decent. Urcarea a durat pentru mine fix cât îmi propusesem: 2 ore și jumătate, cu avantajul că mare parte din traseu a fost umbrit de pădure.
Am păstrat ritmul meu și totul părea în grafic. Totuși, ajuns pe vârf, simțeam deja o oboseală apăsătoare. Am făcut și o greșeală pe care în mod normal o evit: am consumat Cola și pepene la punctul de alimentare. Credeam că mă va ajuta, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată – au început să apară grețuri, frisoane și o stare generală de rău care m-a împiedicat să mă hidratez cum trebuie. Fiecare încercare de a bea apă îmi provoca o senzație de disconfort accentuat. Am redus și consumul de geluri, ceea ce, cu siguranță, nu a ajutat.
Porțiunea de pe Transrarău mi s-a părut interminabilă, chiar dacă avea doar câțiva kilometri. Au mai fost momente bune pe coborârile prin pădure, dar din nou la punctul Prasca am revenit la aceeași combinație Cola-pepene și apoi coborârea spre Runc a fost cu adevărat grea. Deși era coborâre, fiecare pas părea un chin. Muscular mă simțeam bine, dar picioarele refuzau parcă să colaboreze. Am ajuns la Runc în 4:40, cam cu 10 minute peste planul inițial. Am luat un gel cu cofeină și am sperat că voi recupera. Mi-am zis că urmează totuși o porțiune prin pădure și că am șanse să intru din nou în ritm.
Din păcate, după doar 50-100 de metri de urcare, starea de rău s-a intensificat. A fost momentul avalanșei de gânduri, frustrări, resemnări – o luptă cu mine însumi la fiecare pas. Cu opriri dese, dar totuși fără să abandonez, am trecut de prima parte a urcării și am continuat într-un ritm lent, constant. Am ajuns sus după aproximativ 52 de minute – cu 12 mai mult decât anul trecut.
Coborârea nu a fost cu nimic mai ușoară – crampele la cvadricepși au apărut imediat. Am reușit să ajung în zona de case, complet expusă la soare, unde corpul a spus încă o dată „nu”. Am făcut o ultimă pauză, doar ca să pot susține „sprintul final”. 😊
Și am ajuns. Pe ultima linie. Eliberatoare. Bucuria de a termina a fost reală – chiar dacă a fost, poate, cea mai grea cursă din scurta mea „carieră” de alergător.
Am simțit o ușoară frustrare că nu mi-am atins obiectivul, dar am înțeles și am învățat multe din această experiență. Știu că pot folosi ce a mers, să evit ce nu a mers, și – mai ales – să îmi amintesc că nu e totul despre timp sau clasament. E despre experiență, despre ce înseamnă alergarea pentru mine și ce aduce ea în viața mea.
Sesiunile de uphill cred că au ajutat pentru urcare.
În cele aproape 6 ore am consumat 440 g în total, 50g CHO/ora (ca idee aveam setat 80 g/h
Mi s-a părut ca am mers binișor pe prima parte care însemnat aproape integral urcare (practic urcarea pâna pe Rarau)
În principal din cauza căldurii, dar posibil și din cauza faptului că nu m-am odihnit chiar foarte bine, pe coborâre și apoi pe Runc nu a mai funcționat nimic. Mi-a fost destul de rău, o stare de greață, m-am târât până la final. Am greșit că, din cauza căldurii și a stării de rău, am consumat Cola și pepene în puncte. Trebuia să mă concentrez pe ceea ce funcționa în mod normal: geluri și apă.
Urcarea de pe Runc, după primii 50-100 m de urcare. Îmi venea să renunț pentru că mă simțeam extrem de rău și era un chin să înaintez. În plus, eram afectat moral, deoarece îmi devenise clar că nu voi fi aproape de obiectivul setat. Mi-am zis, însă, că totuși, încet-încet, pot să înaintez și sunt, totuși, foarte aproape de finiș.
