Florin Ionce la UPP: Cum arată un ultramaraton calculat
Articol scris și trăit de Florin Ionce – atlet TrailRunning Academy, antrenat de Robert Hajnal
După o pauză de câteva luni fără competiții, această cursă a devenit primul obiectiv real al anului și o reîntoarcere mult așteptată la start. Abordată cu răbdare și luciditate, strategia a fost clară: economie de energie în prima parte și asumarea unui risc calculat pe final. Pe un traseu tehnic, cu urcări solicitante, coborâri abrupte și porțiuni monotone, cursa s-a transformat treptat într-un exercițiu de control mental. Ultimii kilometri au adus nu doar accelerație și locuri câștigate în clasament, ci și confirmarea că o gestionare corectă a efortului și a minții poate deschide resurse neașteptate. Mai mult decât un timp sau o poziție finală, această cursă a fost o reamintire clară a bucuriei de a forța atunci când contează cu adevărat.
© foto > Urme pe play Web
📍 Urme pe play 2025 – Ultra
⏱️ Timp: 7h02min
📏 Distanță: 54km
🏅 Locul 10 open / Locul 3 categorie
Am așteptat cu nerăbdare această cursă, primul meu obiectiv din acest an. Nu mai alergasem într-o competiție obiectiv din 1 decembrie și simțeam că mi-a lipsit.
După câteva discuții cu Ibă despre traseu, am decis să plec cât mai relaxat, fără să forțez în prima parte, ca să păstrez energie pentru ultimii 15 km.
Kilometrii au trecut repede. Am întâlnit mulți alergători — prieteni vechi și fețe noi —, am schimbat câteva cuvinte și ne-am bucurat împreună de peisaje.
La mijlocul urcării spre Prejba, am realizat că nu depuneam foarte mult efort, așa că am decis să accelerez ușor până pe vârf, apoi să cobor încet, atent să nu-mi încarc cvadricepșii prea devreme. Coborârea, cu secțiuni de 25-30% înclinație, a fost una dintre cele mai grele porțiuni pentru mine.
Odată încheiată coborârea, a urmat porțiunea cea mai monotonă: un fals plat de câțiva kilometri pe Valea Sadului. I-am alergat fără probleme, însă, privind înapoi, poate că ar fi fost loc să alerg puțin mai tare. Eram încă bine adâncit în zona de confort.
La kilometrul 35 a început o nouă urcare, iar atunci am simțit că pot și trebuie să accelerez. Pe măsură ce urcam, prindeam din urmă tot mai mulți alergători. După vreo 5 km am ajuns la căsuța MGS, simțindu-mă surprinzător de bine. De acolo mai aveam 14 km până la finish. Mi-am verificat ceasul: 1h24m la dispoziție pentru a încheia sub 7 ore. Știam că e puțin strâns, mai ales cu vreo 450 m de urcare și 1000 m de coborâre în față, dar am hotărât să risc.
Am alergat cât am putut de tare pe ultima porțiune. O furtună scurtă cu grindină m-a prins din urmă, dar, în loc să mă încurce, m-a răcorit exact când aveam nevoie.
Obiectivul de 7 ore — fixat într-un mod absolut arbitrar (de ce 7:00 și nu 6:55 sau 7:13?) — m-a împins să dau tot ce aveam. Deși a devenit mai greu, alergam cu bucurie, plin de adrenalină, simțind din plin ce înseamnă să fii „alive”.
Sunt fericit că am ales să forțez finalul. Mi-a confirmat că am gândit bine cursa (de pe vârful Prejba până la finish am câștigat șase locuri în clasament) și, mai important, că atunci când îți gestionezi bine mentalul, poți accelera chiar și atunci când corpul pare gata să cedeze.
A ajutat mult că am făcut alergările lungi (3-4 ore) pe un profil similar cu cel al cursei. De asemenea, sesiunile de tempo în urcare(🥵) au fost foarte benefice.
Vafe cu miere
Un gel SiS Beta Fuel la start (40g CH), două pahare de cola (30g CH), în rest am mers cu gel făcut de mine, aveam 4 flaskuri.
A mers foarte bine totul: de la antrenament la nutriție, la echipamentul ales.
De data asta nu am avut probleme.
Nu am avut momente grele, dar coborârea de pe Prejba încercam să o fac cât mai relaxat pentru a nu-mi distruge picioarele.
Ar fi trebuit să studiez mai bine cursa înainte. Nu prea știam exact ce secțiuni urmează și în cât timp voi avea din nou apă. Cred că dacă studiam mai bine traseul, puteam merge ceva mai bine.
Mă simțeam bine, dar am realizat că eram puțin în urmă față de obiectivul principal (sub 7 ore) și mi-am spus că, după acea secțiune, o să accelerez ușor.
