Tudor Cardaș la Everestille: De ce mă întorc să devin unul dintre „nebuni”
Articol scris și trăit de Tudor Cardaș – atlet TrailRunning Academy, antrenat de Robert Hajnal
O cronică a anduranței la Everestille (Grenoble), unde autorul transformă o participare accidentală într-o performanță de top. De la euforia primelor 15 urcări pe ritmuri techno și până la lupta brutală cu canicula de 39°C și genunchii blocați, textul surprinde anatomia unei curse de 37.000 de trepte. Un loc 8 onest care confirmă că, în trail-ul extrem, distracția maximă vine din formate absurde.
📍 Everestille 2026
⏱️ Timp: 17h25min
📏 Distanță: 57K, 7800m D+, 30 ture
🏅 Locul 8 open
Everestille: 260 m diferență de nivel – 1230 trepte / tură
Am participat anul trecut la Everestille, cumva ajuns complet din greșeală și fără vreun metru de diferență de nivel în pregătiri. Când am văzut câți „nebuni” vin să încerce the full deal (33 de urcări – 8800 m D+ – 20 de ore timp limită), mi-am promis că în 2026 voi reveni să fiu și eu printre acei nebuni.
A fost o cursă împărțită în trei părți. În prima parte, de la start și până la răsărit, au fost 9-10 ore care au mers mult, mult mai bine decât anticipasem. M-am antrenat timp de două luni la 27-28 de minute/tură, planificasem să le fac în 29-30 minute/tură și am ajuns ca primele 10 ore să le fac la 23-24 de minute/tură. Am venit cu un prieten care ataca primele poziții și am zis să mă țin de el la început. Primele ore le-am petrecut împreună pe primele două poziții, iar energia pe care o primeam când întâlneam un șir indian de 100 de frontale m-a împins să țin ritmul cât de mult se poate.
Am ajuns să ne separăm fiindcă aveam strategii diferite. Am încercat să îmi simplific nutriția din prima parte a cursei pentru a ține pauzele la un minim. Mi-am pregătit pachete de 180 g de carbs (pudră, gel, jeleuri, bars) pe care să le iau la fiecare 5 ture. După o pauză mai lungă, la 4 dimineața, după 15 urcări – marcată cu o 1664 în adevăratul spirit Trail – a urmat un bloc de 2,5 ore până la răsărit, luptându-mă cu somnul și alternând între locurile 3-4. A ajutat foarte mult mental faptul că am avut deja trei antrenamente de fix 2,5 ore pe acele scări, dar și niște techno la volum maxim pe coborâri, pentru a mă ține în priză.
De la răsărit și până la 10 dimineața, somnul a trecut, picioarele erau în continuare în formă bună, iar toată atenția mea era îndreptată spre a mă ține de planul de nutriție. Prin șansă, un prieten ce își făcea plimbarea de sâmbătă dimineață mi s-a alăturat pentru trei urcări și a făcut acel timp să zboare.
De la ora 10, după 12h 45m de scări, a fost momentul când cursa a început cu adevărat. Știam că urma să fie cea mai călduroasă zi din an până în acel punct și plănuisem totul pentru a evita deshidratarea. Din acel punct, pauzele erau la fiecare două ture (50-55 min), iar scopul era: „drink, salt, drink, salt, drink, salt”. Matematica începea să fie din ce în ce mai mult în favoarea mea, ajungând la posibilitatea să fac ultimele 5-6 ture chiar și în mers relaxat, dar yo-yo-ul între locurile 3-4 mă împingea să vreau să încerc să țin ritmul până la final.
După 27 de urcări, însă, genunchii au cedat, iar coborârile deveniseră un infern. Aș fi zis că măcar am timp să îi odihnesc pe urcări, dar cele 38-39 de grade resimțite aveau altceva de zis. Durerea în genunchi a urcat treptat, până când unul dintre ei s-a blocat complet. Un pitic de pe umăr îmi amintea de pain cave-ul lui Courtney, dar l-am ascultat pe celălalt, ce îmi zicea că vine un Backyard în mai puțin de două luni.
Final de scări: 37.000 de trepte, 30 de urcări. Oricum arată mai bine, e număr rotund. Un onest loc 8 printre „nebunii” din Grenoble și o confirmare că „format absurd” = „distracție maximă”.
Stride-urile de la final de alergări easy + antrenamentele pe downhill.
250g în 3 porții servite cu 9-6-3 ore înainte de start
-4 pudre Decathlon (4x90g = 360g);
– 2 pudre Naak (2x60g = 120g);
– 6 geluri Decathlon (6x30g = 180g);
– 4 Haribo packs (4x40g = 160g);
– 6 jellybars (6x20g = 120g);
– 2 Powerbar (2x40g = 80g);
115g piure cartofi dulci;
90g paste pesto;
– 1 RedBull (25g)
Nutriția am simțit-o super ”on-point” de la start și până la final. Am avut confirmarea ca pot duce 12-13 ore la 80g/h fără probleme de digestie.
Genunchii n-au făcut față până la final. Din păcate problemele au venit dintr-o dată la ambii genunchi, ca o durere înțepătoare, și nu ca ceva treptat.
Prima jumătate a cursei a mers atât de bine, încât eram cu aproximativ 1h–1h 30min înaintea programului. Știam că a doua jumătate va fi, în principiu, despre gestiunea căldurii, deci vreo două ore m-am ținut ocupat făcând calcule: „dacă mai țin ritmul ăsta X ture, pot ca ultimele Y ture să le merg și să termin fără stres”.
Au fost două mari hopuri. Primul, de la 3:30 până la 6:30, când am închis definitiv frontala. Am simțit o oboseală firească, dar anticipasem că un low înainte de răsărit este inevitabil. Urcările și coborârile se simțeau atât de ușor, încât mă lua somnul chiar și în mișcare. A ajutat să pun niște techno pe coborâri, iar pe urcări să dau note coapselor pe care le depășeam.
Al doilea a venit după 27 de urcări, când a apărut o durere înțepătoare la ambii genunchi pe timpul coborârilor. Am încercat să strâng din dinți și să îmi reamintesc că durerile doar vin și pleacă, dar, obiectiv vorbind, durerea creștea de la scară la scară până la a 30-a și ultima tură, făcută într-un singur picior, după ce stângul rămăsese înțepenit. Mai rămăseseră 2h 30m și 3 ture de făcut până la final – în teorie, timp destul să fie făcute și târâș, dar frica de o accidentare a primat.
