Abilitatea nr. 1 a oricărui alergător. Oare am pierdut-o?

• ÎNȚELEPCIUNE (R10). Există DNF-uri la competiții după care înveți infinit mai multe lucruri decât după un podium. Crede-mă, sunt trecut prin asta. De exemplu după un DNF la Transgrancanaria în 2020, la începutul pandemiei, am învățat ce trebuie să fac, ce pași să urmez să-mi răcesc corpul în timpul efortului, când temperatura este extrem de ridicată. 12 luni mai târziu am reușit ca, după ce abandonasem aproape leșinat la kilometrul 116 la umbra unui copac, să fiu în top 5 finisheri la aceeași cursă. Și exemplul care deja este un „clasic” și la care mă întorc de fiecare dată când am ocazia: UTMB 2018 unde am avut aceleași condiții ca în 2017. Mi-am învățat lecțiile, am pus planul de atac la punct și am făcut mai bine. Am fost un corigent ce vine în toamnă și trece cu 10. Înțelepciunea este capacitatea de analiză obiectivă a greșelilor, asumarea lor și schimbarea abordării cursei sau a unei părți din procesul de antrenament. Din acest motiv, atunci când vei participa pentru a 2-a oară la aceeași competiție, chiar după un eșec, vei avea un rezultat mai bun pentru că vei fi mai înțelept și vei ști cum să abordezi distanța dintre start și finish, iar creierul tău va fi mai puțin surprins. Eu mi-am dat notă maximă pentru că învăț din greșeli si fac multe; mai mereu însă, dacă le fac, acestea nu sunt în van. Sunt nerăbdător să-mi analizez cursele și să aplic lecțiile la următoarele ediții. Inclusiv acest articol este o analiză prelungită a ultimului an competițional.

FOCUS PE PROCES (R8). Ca alergători gândim că suntem atât de rapizi în funcție de cât de bun sau rău ne-a fost ultimul rezultat. Acest lucru este parțial adevărat. Ca durată competițională vs perioadă petrecută în antrenament, dacă ar fi să calculez procentual, aș spune că 1% din timp alerg în concursuri și 99% din timp mă antrenez. Acesta e raportul normal. Majoritatea alegătorilor acordă o prea mare atenție competițiilor, pentru că acestea sunt „la vedere”. Timpii de concurs sunt disponibili publicului larg și poți să fii judecat și apreciat după acest factor, însă un atlet matur (din punctul meu de vedere) este cel care este focusat, în primul rând, pe îmbunătățirea procesului de antrenament, mai mult decât a scoate timpi din ce în ce mai buni sau a parcurge distanțe din ce în ce mai lungi în competiții. Un alergător complet este cel care-și cunoaște timpii de antrenament și urmărește progresul zi după zi, după zi, după zi. Mi-am dat nota 8 pentru că îmi aleg competițiile cu atenție și în majoritatea timpului nu alerg impulsiv în căutarea faimei efemere. Sunt adeptul îmbunătățirii distanțelor scurte – 5km, 10km, maraton și nu sunt sub nicio formă un „EgoRunner” care vrea cât mai multe concursuri pe distanțe din ce în ce mai lungi într-o durată cât mai scurtă de timp. Nu mi-am dat notă maximă, nici măcar mai mare  pentru că sunt totuși un alergător „bucket list”. Adică sunt fanul curselor de făcut cel puțin o dată în viață. La început erau ultramaratoanele de la noi (M7500, BUR, Ciucaș), apoi lista s-a extins la ultramaratoanele din UTWT, iar acum sunt ultramaratoanele care au o cultură și o tradiție. Mă gândesc la Comrades, la WSER, la UTMB și altele care sunt deja la peste a 20-a ediție.

• DISPONIBILITATE DE ANTRENAMENT – WORKLOAD (R6). Disponibilitatea de a depune efort, de a alerga, a ridica greutăți, a te reface și a te recupera cât mai repede. Pentru mine acest focus, această energie, fluctuează pe tot parcursul anului. Când am un obiectiv clar pentru care mă antrenez (momentan este ultramaratonul de la Brașov Maraton din data de 28 mai), reușesc să mă mobilizez mai ușor și să ies la alergare sau să fac tot ce e nevoie ca atunci când ajung la linia de start să fiu în forma mea cât mai apropiată de forma maximă. La fel când sunt în cantonament sau într-o locație nouă. Nu îmi e greu să mă încalț, să ies la alergare, să-mi fac antrenamentul planificat. Din experiență, am ajuns la concluzia că alcoolul, somnul, alimentația, stresul, influențează în mod direct această abilitate. De a pune osul la treabă. Capacitatea de muncă pentru un alergător ține foarte mult de cât de obosit, stresat sau odihnit îți e creierul și cât de bine stai la capitolul hidratare, nutriție și odihnă generală. Chiar dacă ai un job de birou, care nu este solicitant fizic, capacitatea ta de a te supune efortului și de a considera ceva plăcut poate să fie scăzută.

• ANGAJAMENT EMOȚIONAL (R8). Este un concept introdus de Jason Koop și se referă la încărcarea emoțională ce o ai față de competiția la care urmează să iei startul. Ce înseamnă pentru tine cursa la care participi? Cât de atașat emoțional ești de cursă, de locul respectiv? Ce amintiri și ce ancore emoționale te leagă de oamenii, peisajul, locațiile de pe traseu? Din acest motiv încerc să mă îmbogățesc cu experiențe înainte de startul unei curse călătorind cu 30 zile înainte de start pentru a parcurge traseul în antrenament și a-mi crea amintiri. Așa am făcut în Thailanda, asta fac de 7 ani în Chamonix, asta am făcut în USA. Din același motiv încurajez atleții din cadrul TRA să participe la cursele locale, unde s-au născut sau unde locuiesc. Există un atașament emoțional puternic față de potecile unde alergi zi de zi. Astfel îți vei da cele mai multe șanse să performezi.

• BACKGROUND SPORTIV / DE ANTRENAMENTE (R9). Dacă un alergător mă întreabă din senin „eu cum pot să ajung să fac performanță în ultramaraton?” prima întrebare ce i-o pun este „ce sport ai practicat când erai copil?”.Dacă-mi spune că era genul care avea scutire la ora de sport, încerc să schimb subiectul. Eu nu am făcut atletism în copilărie (deși adult fiind, mi-ar fi plăcut) însă am fost mereu o persoană activă. Ardeam multe calorii făcând mulți pași pe dealuri și jucând fotbal, în fiecare zi, și asta cred că a contat mult la cât de bine stau cu mitocondriile și cât de eficient sunt ca alergător, astăzi. Dacă nu ai făcut sport în tinerețe, e greu ca adult să faci performanță în asta. Nu spun că e imposibil, însă puțin probabil. Apoi, un alt strat important sunt antrenamentele făcute în ultimii ani, ultimele luni și ultimele săptămâni pentru cursa ta. Eu alerg de mai bine de 12 ani. Am adunat peste 50.000 de kilometri în toți acești ani în efort, de asta cred că stau bine la capitolul asta. Însă nu excelez.

• AUTOCUNOAȘTERE. A corpului și a propriilor forțe (R9). E tare important să știi până unde și cât poți trage de tine sau cât de mult poți să mănânci în timpul efortului de alergare.  Unul din skill-urile pe care le am este să știu cu ce pace alerg și ce puls aproximativ am în momentul efortului. Asta mă ajută să nu intru în zona „roșie” de efort prea devreme și să-mi rezerv resursele pentru momentele importante ale unei curse. Pentru ultima urcare sau pentru un eventual „duel” pentru victorie. Un jurnal de antrenament ajută să înveți cum te situezi la toate capitolele.

• EXPERIENȚA COMPETIȚIONALĂ (R8) Nu începi un ultramaraton de 100 de mile cum începi o alergare de 5 km pe asfaltul Brașovului. Și nu începi 5 kilometri cum începi o cursă de 100 de mile. Această lecție reprezintă „arta alergării”, menajarea resurselor și depășirea limitelor, o lecție ce încă încerc să o șlefuiesc și să mi-o reamintesc la startul fiecărui concurs. Această problemă de „echilibrare” o execut mai greu la distanțele de sub 20 de kilometri pentru că „experiența mea competițională” este destul de mică la curse ce durează între 15 și 80 de minute. Am fost surprins ca la o cursă de 10 kilometri din Barcelona, din 2021, mindsetul de „începe temperat și prinde-i pe final” să nu funcționeze. Am fost depășit în toate cele 33deminuteși20secunde cât a ținut cursa.  Când distanța de alergare este atât de scurtă, menajarea resurselor nu este cea mai bună tactică. Însă am și o scuză: am alergat o singură dată o cursă de 3 kilometri (9:24), o singură dată o cursă de 5 kilometri 16:20, de 5 ori cursă de 10km (33:20 PB).

• ADAPTABILITATEA (8). Chiar şi statul pe scaun, timp de 20 de ore, creează probleme. În alergare lucrurile se întâmplă mai rapid. Lucruri neprevăzute pot apărea încă de la primul kilometru și au legătură în general cu răspunsul corpului la efortul depus. Planificarea, echipamentul, hidratarea, ritmul de alergare, alimentația pot să fie factorii care îți ușurează sau îngreunează sarcina de a parcurge distanța dintre A și B, cât mai rapid. Cheia este să găsești soluții la problemele apărute, într-un timp cât mai scurt și să continui către atingerea obiectivului.

• TALENT (R6). Pentru un ultramaratonist, ca pentru orice alt alergător, talentul este reprezentat de abilitățile lui înnăscute. Jack Daniels spune că abilitățile unui alergător sunt mai puțin vizibile decât ale unui baschetbalist sau ale unui gimnast, însă ele există și pot fi factorul diferențiator între 2 alergători ce par la prima vedere identici. În concluzie,  „talentul” s-ar traduce prin parametri fiziologici ridicați sau potențialul atletului dat de factori fiziologici și psihologici. Propriu-zis pentru un alergător acestea înseamna un VO2Max ridicat, procent ridicat de ardere a grăsimilor la viteză cât mai ridicată în detrimentul carbohidraților (fatmax-burn ratio), remetabolizarea lactatului la viteză crescută. Eu nu sunt un alergător cu VO2Max ridicat. Am între 62 si 67, la fel ca antrenorul meu. Eu și el avem timpi de 5 kilometri și 10 kilometri relativ apropiați. Ceea ce cred eu că mă diferențiază față de el și de alți alergători este capacitatea ridicată de ardere a grăsimilor la LT1, pragul lactat 1 și durabilitatea – perioada de timp ridicată în susținerea unui efort de mare intensitate.

• #1 Reziliența (8) – este puterea mentală. Capacitatea de a rămâne în efort, de a continua indiferent de cât de greu percepi efortul, indiferent de dificultatea traseului sau a momentului în care ești în timpul alergării. Continui indiferent de ce-ți spun vocile din capul tău, indiferent că durerea îți invadează corpul și simți nevoia acută de a te opri din alergare? Da sau Nu. Spune! De ce consider reziliența abilitatea #1? Pentru că ai nevoie de această putere, chiar dacă alergi 100 de metri sau 100 de mile. E nevoie să îți ieși din zona de confort cu fiecare antrenament de intensitate, la fiecare concurs și cu cât reușești să petreci mai mult timp și mai inteligent în disconfort, cu atât te vei apropia de potențialul tău maxim. Îmi amintesc și acum primele antrenamente de intervale de 400m metri pe stadionul de zgură în care simțeam gust de metal în gură și mușchii-mi ardeau. Îmi amintesc cum am strâns din dinți pentru prima dată pe urcarea din Trient (km 145) la UTMB 2018 sau cel mai recent efortul de 10 kilometri pe pista albastră din Iași în care simțeam o durere de ficat ce m-a dus cu gândul la meciul Doroftei – Gatti. Dacă reușești să continui efortul de alergare, sau dacă te oprești – ține de cât de rezilient ești. Cât de bun prieten ești cu disconfortul și cât de bine reușești să-ți pui pe mute vocile din cap. Mușchii-ți ard? Pulsul îți e în aer? Te dor unghiile? Nu mai știi ce organ e în dreapta? Ai durere și în stânga? Pui un pas în fața celuilalt? Menții intensitatea sau te târăști către linia de finish, însă nu te oprești? Felicitări. Ești rezilient. Inițial am vrut să-mi acord nota 6, însă aș fi fost prea dur cu mine. Uit totuși că stau bine la capitolul ăsta, însă sunt de maxim 8.