Bogdan Ibănescu la Brașov Ultra-Maraton: Locul 5 cu gust de victorie

Având în vedere experiența neplăcută de anul trecut, când am fost redirecționat pe un traseu greșit anul acesta m-am întors să îmi „iau revanșa”. Nu neapărat să câștig, voiam să demonstrez că ceea ce s-a întâmplat în 2024 a fost o întâmplare nefericită.

Am fost foarte încântat să știu că această competiție o să fie prima la care TrailRunning Academy participă ca și club sportiv și că, împreună cu Robert, Cosmin și Florin, am o să fiu parte din această echipă 💚.

La start eram destul de emoționat, dar asta nu e nimic nou pentru mine, mi se întâmplă mereu. Știam că elitele o să plece tare, dar nu aveam nicio competiție cu ei. Planul meu era să mă țin cât mai aproape posibil de ei și să nu fie o distanță prea mare între noi.  Asta îmi asigura un avans față de ceilalți concurenți.

După urcarea pe Tâmpa, am reușit să îmi calmez pulsul și până pe Vârful Postăvaru totul a mers foarte bine. Acolo am văzut că avansul celor din față nu era mai mare de câteva minute.

La km 26, după 2h20m, mă aștepta Teo, fratele meu, în punctul de hidratare. Fac rapid schimb de flascuri, iau geluri, bat palma cu el și pornesc spre urcarea către Peștera de Lapte.

De acolo am urmărit să îmi păstrez avansul față de Robert, care era la câteva minute în spate. Știam că mai este mult din cursă, dar trebuia să profit de fiecare ocazie. După încă câțiva kilometri, ajung la Bunloc 1, acolo unde era să ajung înaintea lui Teo, care avea la el toate gelurile mele pentru bucla de pe Piatra Mare.

Cred că doar o minune a făcut să ajungă chiar cu câteva minute înainte ca eu să ajung în punct. Totul a fost destul de rapid și aici – am schimbat flascurile, am băut o bere cu ghimbir și m-am înarmat cu multă energie de la cei din checkpoint. Știam că am nevoie pe urcare.

Până pe Piatra Mare aveam impresia că traseul s-a lungit. A fost destul de greu, mai ales că era plin de vegetație.

Chiar când am ajuns la Cabana Piatra Mare, cobora primul concurent. Aflasem că Bogdan Damian trecuse în fruntea cursei. Apoi, pe urcarea către vârf, m-am întâlnit cu restul: Toma, Preda și Sorecău. Avansul era de 15–20 de minute față de ei. Dar grija mea era să mă dozez suficient de bine cât să am o coborâre bună, ca mai apoi să am energie pe ultimii 15 km din cursă (acolo unde am suferit enorm anul trecut).

La întoarcere mă întâlnesc cu Robert, care părea destul de obosit. Avansul meu era de cam 6 minute față de el. În urma lui erau Buliga și Cosmin Lamba, care nici ei nu arătau prea bine. Asta mi-a dat încredere că pot chiar să forțez anumite porțiuni ca să îmi cresc avansul față de ei.

Coborârea a fost destul de tehnică și foarte udă, dar am coborât bine, iar porțiunea de forestier am făcut-o în viteză – am reușit să alerg chiar și sub 4 min/km.

Așteptam să ajung din nou la Bunloc, unde mă aștepta echipa de suport. Simțeam că, din cauza căldurii, mi se sleiesc puterile și aveam nevoie de un boost.

În checkpoint m-am mișcat destul de repede. Ajutorul primit de la Teo, Ana și Laura a fost unul foarte mare. S-au organizat foarte bine și asta m-a făcut să nu pierd mult timp.

Pe ultima parte am preferat să îmi păstrez bețele pentru orice eventualitate. Chiar dacă, teoretic, totul este foarte alergabil, nu am vrut să mă chinui ca anul trecut.

Am început foarte bine totul, dar ultimii kilometri au fost destul de grei. Cred că am băgat cam multă cofeină, pentru că mă durea stomacul și mi s-a făcut rău. Toate astea, în combinație cu căldura, au fost destul de chinuitoare. Picioarele îmi erau bine, inima și plămânii la fel, dar când acceleram, durerea de stomac și senzația de greață mă obligau să încetinesc.

Am strâns din dinți și am dat cât am putut – pentru echipă, pentru a păstra avansul față de urmăritori. Ba chiar îmi doream să vină Robert din spate, ca să mă motiveze să trag mai tare de mine. Mă tot uitam în spate, crezând că mă ajunge.

Cu gândul ăsta ajung sub Tâmpa, totul urma să se termine… Nu îmi venea să cred – deja l-am zărit pe Teo, care a venit în fața mea să mă încurajeze. M-am bucurat enorm să îl văd, știind că mai am mai puțin de 10 minute până la finish. Când am început să cobor, deja știam că nimic nu se mai poate întâmpla și mi-am asigurat locul în clasament.

Am reușit să opresc cronometrul la 7h50min, locul V la prima mea participare la CN – o mulțumire extrem de mare pentru mine.

După 4 minute ajunge și Robert, apoi și Cosmin. Cu timpul total, am reușit să terminăm pe locul II la echipe… totul a fost foarte frumos.

După această cursă, mă bucur și mai mult de parcursul meu în alergarea montană, mă bucur de colaborarea cu TRA și cu Robert, mă bucur că am luat decizia de a merge și la sală. Împreună cu cei de la T Gym (Chio, Billy, Tiby și Ana), totul are sens și îmi îmbunătățesc performanțele.

Asta este încă o piesă din puzzle-ul de anul acesta în drumul meu spre UTMB și sunt fericit pentru că s-a terminat cu bine pentru mine.

Vă pup și ne vedem la următoarele! 💛💚