Blăniță Gabriel la Ciucas X3: O zi în care am mers mai departe decât credeam
cu sprijinul:
Articol scris și trăit de Blăniță Gabriel – atlet TrailRunning Academy, antrenat de Robert Hajnal
Participarea la Ciucaș X3 The Ridge 2025 a fost pentru mine o confirmare clară a progresului din ultimul an. Deși începutul cursei m-a surprins cu un moment de slăbiciune timpurie, am reușit să-mi revin rapid și să continui cu un ritm constant. Pe urcări și coborâri am descoperit resurse neașteptate, fie prin comparația cu anul trecut, fie prin încurajările primite de la alți alergători și de la turiști. Am gestionat disconfortul fizic și momentele psihologice dificile, iar finalul solitar m-a găsit surprinzător de puternic. Am trecut linia de finish cu 48 de minute mai repede decât anul trecut — o dovadă că progresul, chiar dacă nu e liniar, este real și semnificativ.
© foto > Ciuacaș X3 Web
📍 Ciucaș X3 2025 – The Ridge
⏱️ Timp: 5h55min45sec (cu 48 minute mai rapid decât ediția anterioară)
📏 Distanță: 35km
🏅 47 open / 22 categorie
Ciucaș X3 The Ridge 2025 a fost o cursă care mi-a confirmat progresul pe care l-am înregistrat în ultimul an. Chiar dacă progresul din ultimele luni nu a fost foarte liniar, atunci când am ocazia să compar cu un an în urmă, pot să mă declar mulțumit de rezultat.
Am început cursa la un pace (ritm) foarte confortabil și conștient că urma imediat o urcare foarte lungă. Primul moment greu a venit mult mai repede decât mă așteptam, după cca. 40 min de la start, când am ieșit prima dată în soare și m-a lovit o moleșeală care m-a făcut să mă gândesc deja la abandon. Probabil că m-a surprins diferența de temperatură, sau de lumină, sau că băusem prea puțină apă până atunci – astfel încât pentru câteva sute de metri nu am făcut decât să merg, să respir adânc, și am golit recipientele de apă înainte să le încarc din nou de la primul CP.
Următorul moment memorabil s-a petrecut aproape de finele primei urcări, când mergeam destul de constant într-un pluton mai numeros, care a fost depășit la un moment dat de o alergătoare. Am încercat să țin pasul cu ea, depășind plutonul, și am avut surpriza să constat că, deși am accelerat ușor, pulsul nu crescuse prea mult, iar până în vârf am depășit-o și pe ea. Pe coborâre, aceeași alergătoare s-a apropiat din nou de mine și, când voiam să îi fac loc să mă depășească, îmi spune că nu e nevoie. Doar să îi dau un pic mai repede, că m-a văzut alergând și mai repede până atunci și crede că aș putea să duc ritmul mai vioi până la finish. Așa că, înarmat cu această încredere, i-am dat mai tare și nu ne-am mai întâlnit.
Al treilea moment memorabil s-a petrecut pe culmea Bratocea, unde poteca era foarte aglomerată, însă marea majoritate a turiștilor, nu doar că se dădeau din potecă, dar îi și încurajau și felicitau pe alergători. Astfel, înarmat cu un nou suflu de încurajare, am alergat mai peste tot, din respect pentru timpul celor care așteptau pe marginea potecii să treacă alergătorii.
Al patrulea moment memorabil s-a petrecut în CP-ul de după coborârea de pe Bratocea, pe la km 21, unde m-am oprit să mă descalț și să îmi scot toate pietricelele și tot nisipul care începuseră să mă deranjeze foarte tare. Gestul m-a ajutat mai mult psihologic, căci durerea a continuat și a crescut până la final. Aveam să aflu abia după cursă, când m-am descalțat, că motivul durerii era o bășică care crescuse cât jumătate de deget.
Al cincilea și ultimul moment memorabil a fost pe ultimele două urcări, unde am descoperit că există mai multe viteze în power walking (mersul alert) și am mai câștigat câteva locuri… mergând.
A urmat apoi un final destul de singuratic, în care nu am mai întâlnit pe nimeni pentru câțiva km. Am terminat la câteva minute după alergătorul din fața mea și la câteva minute în fața următorului.
Per total, a fost o cursă în care am reușit să țin pulsul și efortul relativ constante pe toată durata, chiar dacă destul de conservator. Am simțit că am resurse atât pe ultima urcare, cât și pe bucata de final din sat, ceea ce nu prea s-a întâmplat în trecut. Am trecut linia de finish cu 48 de minute mai repede ca anul trecut. Chiar dacă nu este liniar, progresul există, și față de anul trecut a fost semnificativ.
Long runs cu full gear, hill intervals, zone 2 plus strides
O lingură de ovăz și vreo 50g de pernițe Viva cu ciocolată și 200ml lapte + un jeleu
Cam 50g cu 2h30m înainte de start și 20g chiar înainte de start
Cam câte un gel Enduranz mare, de 45g și un SiS Beta Fuel, alternativ, la câte 30 min, și câte un jeleu de 20g cam la 1h30min. 7×45 + 4×40 + 3×20 = 535g CHO
Nu am avut timp să mă gândesc prea mult, am vrut doar să ajung cu energie și bine hrănit/hidratat la ultima urcare, pe care mereu o făcusem chinuit.
Am dormit prost ultimele două nopți, am ajuns târziu, nu am avut timp de încălzire. Am vrut să renunț prima dată când am ieșit la soare, după 3-4 km. Mi-au intrat multe pietricele/praf în pantofi. Am făcut o bășică la un deget după vreo 20 km și a fost cam dureros în a doua parte. Pe la 33 km, am făcut crampe la aductori.
Când am ieșit prima dată din pădure, în soare, și m-a lovit o moleșeală maximă, am vrut să renunț, nu mai puteam susține efortul. Am respirat mai adânc de câteva ori și am încercat să merg, chiar și încet, să nu stau pe loc. După câteva sute de metri m-am simțit mai bine și m-am bucurat că nu am renunțat.
