Peter Timea la Brașov Semimaraton: O cursă imperfectă, un rezultat excelent
Articol scris și trăit de Péter Timea – atletă TrailRunning Academy, antrenată de Vlad Jegan
O relatare sinceră de la Semimaratonul Brașov despre lupta cu așteptările proprii și durerea fizică. Renunțând la presiunea competiției și concentrându-se exclusiv pe gestionarea propriului corp pe traseu, autoarea reușește, în ciuda dificultăților, să-și îmbunătățească timpul cu 9 minute. Este o poveste inspirațională despre acceptare, reziliență și importanța eliberării de blocajele mentale inutile.
© foto > Brașov Semimaraton Web
📍 Brașov Semimaraton 2026
⏱️ Timp: 1h45min39sec (cu 9 minute mai rapid decât ediția anterioară)
📏 Distanță: 20km
🏅 Locul 4 open feminin / Locul 2 categorie
Am așteptat mult acest concurs, pentru că avea o semnificație aparte pentru mine. Semimaraton Brașov a fost prima mea cursă de alergare, în 2023; am participat și în 2025 și m-am simțit foarte bine la ambele ediții. Anul acesta însă a fost mult mai dificil să iau startul, mai ales din punct de vedere mental.
La primele două participări am alergat fără așteptări și fără presiune, dar anul acesta lucrurile au stat diferit. Știam cât de mult am muncit în perioada de iarnă și, cumva, presiunea de a obține un timp mai bun, de a urca în clasament și de a concura cu sportive bune a devenit apăsătoare. În același timp, eram răcită de două săptămâni și aveam emoții legate de abdomen, temându-mă să nu reapară durerea.
Cu o zi înainte de cursă m-am gândit chiar să-l anunț pe Vlad că nu voi mai participa. Însă când mi-a scris: „Timea, ești pregătită, am încredere în tine”, nu am mai vrut să-l dezamăgesc și am decis să merg înainte, indiferent de rezultat.
Am și eu ritualul meu înainte de cursă: pe lângă încălzire, încerc să mă liniștesc mental, să mă concentrez doar pe mine, pe corpul meu, pe ceea ce am de făcut și pe ceea ce pot controla. Pot spune că, la start, nu mai aveam emoții și nici așteptări mari. Îmi doream doar să mă bucur de cursă și de alergare, indiferent de rezultat.
Din păcate, de data aceasta nu a decurs cum mi-am dorit. Încă de la primul kilometru a apărut durerea abdominală. Nu m-am panicat, am încercat să mă concentrez pe respirație, sperând că va trece. Nu m-am uitat la cine este lângă mine sau cine mă depășește — m-am concentrat doar pe corpul meu și pe cursa mea.
Urcările nu au fost ușoare. Din punct de vedere fizic mă simțeam bine, aveam energie, însă durerea abdominală m-a obligat să-mi modific postura de alergare, ceea ce mi-a afectat ritmul. Am încercat să păstrez o distanță față de alergătorii din spate, astfel încât la coborâre să pot menține un ritm confortabil, nu maxim, știind că altfel durerea s-ar intensifica. Și acest lucru mi-a reușit.
La jumătatea cursei a devenit mai dificil. Îmi era teamă de coborâre — deși este partea care îmi place cel mai mult — pentru că știam că nu voi putea forța la maximum. În acele momente m-au ajutat foarte mult încurajările celorlalți participanți de pe traseu: „Hai, Timea! Bravo!” Simțeam că, dacă am ajuns până acolo, voi reuși să termin cursa cu un timp okei.
Știam că sunt foarte aproape de cele două fete din fața mea, dar nu aveam starea potrivită de competiție și am acceptat situația în care mă aflam. La penultimul kilometru, Leo era pe traseu și mi-a spus că are un avans de 30 de secunde a treia concurentă. De obicei, astfel de informații mă motivează și intru complet în „race mode”. De data aceasta însă am lăsat lucrurile să curgă așa cum au venit.
Aș fi putut face o cursă mai bună? Cu siguranță, dacă circumstanțele ar fi fost mai favorabile. Dar nu putem avea mereu condiții ideale. Trebuie să trecem peste momentele grele și să le gestionăm cât mai bine pentru noi. Nu regret că nu am forțat mai mult și nici că am luat startul până la urmă . De data aceasta, atât s-a putut.
Și, în ciuda tuturor circumstanțelor, sunt mulțumită de rezultatul obținut, deoarece chiar și așa mi-am îmbunătățit timpul de anul trecut cu 9 minute, pentru care sunt recunoscătoare.
Per ansamblu, mi-am dat seama că presiunile pe care mi le pun înainte de cursă sunt inutile. Traseul, adversarii, modul în care vor alerga ceilalți sau ce se va întâmpla în cursă nu depind de mine. Sunt lucruri care doar ne blochează mintea și ne distrag atenția de la ceea ce putem controla cu adevărat.
Am ajuns la final cu mai multă încredere în mine și cu sentimentul că mi-am îndeplinit propriile așteptări. Sunt sigură că la următoarea competiție, în locul presiunilor inutile, va rămâne doar adrenalina sănătoasă. Iar dacă nu va fi așa, atunci va trebui să mai lucrez la acest aspect.
Antrenamentele de viteză + uphills
110g în total, 60g -prima oră 50g în 45 min
60g -i am fuelling amestecat în 500ml apa, 2 geluri i am fuelling (25g/gel)
Hidratarea, nutriția o fost Ok. Încălzirea mai lungă care m-a ajutat.
Probleme la abdomen și diafragma – dar asta nu depindea de cursa sau de pregătire.
Am avut probleme la abdomen și diafragmă de la primul km până la sfârșit. Trebuia să modific postura de alergare și să mă concentrez la respirație. Durerea era inconfortabilă. Ce m-a ajutat? Mentalul. Am mers să alerg și doar asta îmi era în cap, că trebuie să rezist și doar să alerg.
Am fost destul de dezamăgită, pentru că urma valea – preferata mea, dar știam că nu pot să trag maxim din cauza durerii. Dar m-a ajutat faptul că m-am depărtat destul de bine de ceilalți atleți și speram că o să mă ajute ritmul care pot să susțin cu durere să rămân pe poziția 4.
