Cătălina Marin la Transylvania 80km: O cursă mai lungă și mai provocatoare decât promitea

Cred că diferența a fost făcută mai degrabă de combinația mai multor tipuri de antrenamente decât de o singură ședință. Long run-urile și antrenamentele efectuate în condiții de oboseală acumulată m-au ajutat cel mai mult, pentru că exact asta am simțit în partea a doua a cursei: nu neapărat o limitare fizică majoră, ci nevoia de a continua să funcționez și să iau decizii bune după multe ore de efort.

70 g carbohidrați consumați cam cu 90 min înainte de cursă

Schema de nutriție a fost bazată pe aport constant de carbohidrați la fiecare ~30 minute (~20–22 g CHO/administrare), utilizând o combinație de geluri cu concentrații diferite:  geluri 4Endurance / Nduranz (~45 g CHO/gel); geluri SIS Isotonic (~22 g CHO/gel); geluri 4Energy (~22 g CHO/gel); 2 geluri SIS Nootropics; 2 geluri SIS cu 75 mg cafeină.

Cred că a funcționat foarte bine faptul că nu am improvizat prea mult şi am rămas destul de disciplinată pe ce stabilisem înainte de cursă. Nutriția a mers bine, am mâncat constant, cam la fiecare 30 minute și nu am avut probleme digestive sau momente în care să simt că m-am golit complet energetic. M-a ajutat mult și faptul că eram pregătită pentru porțiunile tehnice şi pentru vreme. Pentru zona Ţigăneşti-Omu eram pregătită și mental, şi logistic aveam echipamentul potrivit și nu am simțit că mă ia ceva prin surprindere. Pe final, când a început să fie mai greu, cred că a funcționat și partea cu „hai până la următorul copac / stâlp / punct”. Mi-a fost mai uşor să mă concentrez pe pași mici decât pe câți kilometri mai aveam până la finish.

Nu au fost probleme majore de nutriție sau digestie, însă au existat câteva lucruri care au complicat cursa pe parcurs. În zonele înalte au fost momente în care am simțit mâinile amorţite de frig. Ceața din partea de sus a adus și o oarecare stare de confuzie, marcajele se vedeau destul de greu şi am ajuns să mă orientez mai mult după harta de pe ceas (am şi deviat puțin la un moment dat). Am avut și o căzătură pe un pod, care mi-a „aranjat” piciorul stâng, iar pe ultima coborâre a început să mă doară și piciorul drept (ca să nu rămână în urmă). Nu a fost ceva care să mă oprească, dar s-a simțit spre final. Pe partea mentală, cursa nu a pornit cu un obiectiv de clasament, ci mai degrabă ca o repetiție pentru Lavaredo 120 k – test de nutriţie, echipament şi nivel de pregătire. A fost încurajator să aflu pe parcurs că eram pe locul 3. Am fost depăşită aproape de Moieciu, pe coborâre, iar la scurt timp după aceea am și căzut. Cum mai erau aproximativ 20 km și încă niște urcări serioase până la finish, am ales să nu forțez inutil și să rămân în planul meu de cursă.

Per total, nu cred că au fost probleme majore, mai degrabă câteva lucruri care merită ajustate. Pentru cursele viitoare aș acorda mai multă atenţie protecţiei împotriva frigului în zonele înalte (mai ales pentru mâini), astfel încât să evit momentele de amorțeală și să nu consum energie suplimentară din cauza disconfortului. Cred că merită lucrat și pe partea de gestionare a finalului de cursă atât fizic, cât și mental pentru că ultimele ore au fost cele în care am simţit cel mai mult oboseala acumulată și a început partea de negociere cu mine. Un aspect important pentru următoarea cursă este și ora de start. Cursa aceasta a început la ora 5:00, o oră care mi se potriveşte destul de bine. La următoarea cursă voi porni la ora 00:00, deci cred că trebuie să încep să mă pregătesc și mental pentru ideea de a începe efortul exact într-un moment în care, în mod normal, corpul ar vrea să doarmă.

Pe la Bolboci m-am bucurat că, totuşi, au rămas mai puțini kilometri şi mai puțină diferență de nivel și aveam senzația că partea mai grea a cursei a trecut. În același timp, am evitat inclusiv în capul meu ideea de „ce-a fost greu, a trecut”, pentru că am învățat că la munte lucrurile se pot schimba foarte repede şi nu voiam să trag concluzii prea devreme. Vremea putea să se schimbe dintr-un moment în altul şi să-mi răstoarne complet teoria :)). Cred că eram mai degrabă într-un mod practic: mă bucuram că lucrurile funcţionau, dar fără să mă relaxez prea tare sau să încep să fac calcule până la finish.