Minea Andreea la Brașov Maraton: Cum am învins emoțiile primei curse lungi
Articol scris și trăit de Minea Andreea – atletă TrailRunning Academy, antrenat de Vlad Jegan
La primul ei maraton montan (Brașov Maraton), Andreea Minea a transformat un început dificil, marcat de oboseală și emoții, într-o cursă de succes finalizată cu zâmbetul pe buze în 06:29:15. Susținută de prieteni și cu o strategie nutrițională respectată cu strictețe (9 geluri), ea a depășit problemele de hidratare și și-a recăpătat încrederea în propriile forțe, regăsindu-se mai puternică la linia de sosire.
© foto > Brasov Maraton Web
📍 Brașov Maraton 2026 – Maraton
⏱️ Timp: 6h29min15sec
📏 Distanță: 41km
🏅 Locul 32 open feminin / Locul 4 categorie
„Nu m-am odihnit și nici antrenat destul pentru cursa asta, nu știu ce mă fac” – acestea au fost gândurile cu care am pornit în primul meu maraton. Toată săptămâna am simțit un sentiment de panică amestecat cu curiozitate și entuziasm, deoarece nu am reușit să strecor alergarea în programul saturat de hike-uri. Cu toate acestea, m-am gândit că toți kilometrii adunați în hike vor ajuta și ei măcar puțin și că îmi voi vedea progresul în urma antrenamentelor.
Planul a fost să nu pornesc cu un ritm prea intens, să consum 0,5L apă pe oră, să respect nutriția și să am încredere în mine în această provocare. Zis și făcut, ritmul a fost destul de încet și m-am gândit că trebuie să ajung la Vf. Postăvaru în 3 ore. Pe măsură ce înaintam, mă simțeam foarte grea și destul de încordată, nu aveam flow-ul pe care știam că îl am când sunt odihnită. În tot acest timp am încercat să mă concentrez pe frumusețea cursei și liniștea traseului (deși în mintea mea se dădeau multe bătălii). Timpul a zburat și odată ce am coborât de pe Postăvaru, în 2 ore și 58 min, totul conform planului, am simțit că pot zbura și eu după. Știam că mă vor aștepta prietenii mei la cabană ca să mă încurajeze și că mă voi simți și mai bine după ce îi voi vedea. Și chiar așa a fost. Am simțit că reintru în cursă și că nu ar mai trebui să mă îndoiesc de mine. Punctele mele slabe le consider urcările, pentru că știu că nu pot susține ritmul intens pentru o perioadă lungă de timp și că trebuie să alternez ritmul, așa că m-am gândit cu groază la ultima urcare, care a fost și abruptă. M-am resemnat și m-am concentrat la toți pașii pe care i-am făcut, iar toată frica a trecut mai repede decât mă așteptam.
Deja mă uitam la ceas și vedeam că am trecut de km 27 și mă gândeam: „Măi, eu nu cred că am alergat niciodată atât de mult și stomacul meu a acceptat foarte bine toate gelurile”, așa că de acolo am accelerat și mai mult. Mă simțeam foarte bine și fericită, fredonam Subcarpați, am reușit să mă și pierd pentru 200m din cauza asta, dar am și depășit cred că 3 fete și am stat concentrată la gândul că trebuie să îmi păstrez poziția. Cu aceste gânduri am ajuns înapoi în Șaua Tâmpei și, spre surprinderea mea, iar mi-am văzut prietenii care mă așteptau să îmi dea un pic de energie sub forma dulciurilor mele preferate. Deși de atunci drumul până în Piața Sfatului mi s-a părut destul de lung, am fost foarte constantă și fericită. Am ajuns la finish după 6 ore și 29 de minute, timp pe care nu l-am mai petrecut niciodată până acum în alergare, și s-a simțit foarte bine. Să termini o cursă așa lungă pentru prima oară cu zâmbetul pe buze și înconjurată de prieteni care cred în tine este o realizare foarte mare, mai ales când te îndoiești de tine mult timp. Susținerea colegilor din TRA a contat și ea foarte mult, m-am bucurat să ne încurajăm fie la start, fie pe traseu. La final, m-am regăsit mai puternică, conștientă și fericită cu parcursul meu în această călătorie.
Singurul lucru care nu a mers conform planului a fost hidratarea: am băut foarte puțină apă, nu cred că mai mult de 1,5L. Nu am simțit nevoia aproape deloc, deși știam că trebuie să beau apă pentru că mă deshidratez fără să îmi dau seama, dar nu am acordat destulă atenție. Pentru data viitoare va fi punct de focus și cu siguranță îmi voi pune remindere.
Cu siguranță antrenamentele specifice – alergările lungi, cu diferență de nivel și diferite abordări pe urcări/coborâri.
În cele 6 ore 30 am consumat 9 geluri de 40g, 360 g total, 55g CHO/oră.
Regula care a contat cel mai mult pentru mine, încă de la decizia de a face această cursă, a fost să mă bucur no matter what. Ca și regulă organizatorică, să continui să fiu constantă cu nutriția (am tot întâmpinat probleme de-a lungul timpului cu gelurile, maximul pe care am putut să-l iau până acum a fost de 5).
Nivelul meu de energie de la început. M-am simțit destul de grea, ca și cum încercam să fac o depășire cu o mașină cu motor mic. Mi-am revenit rapid în schimb, pentru că am realizat că este mai bine pentru a susține efortul în restul timpului. Acest lucru este din cauză că nu m-am odihnit bine în săptămâna cursei, iar cu o noapte înainte am dormit doar 5h.
Cel mai greu a fost începutul și faptul că îmi propusesem să o iau încet și să ajung la Vf. Postăvaru în maxim 3 ore și părea că nu voi reuși, devenisem destul de negativistă. Dar după ce am văzut că am reușit să îmi respect planul, că am energie în continuare și că am văzut persoane cunoscute am reușit să îmi cresc energia și să accelerez.
