Pantea Miruna la Madrid Marathon: Cum am îndeplinit o promisiune făcută în urmă cu 2 ani
Articol scris și trăit de Pantea Miruna – atletă TrailRunning Academy, antrenat de Andrei Ivănescu
Acest studiu de caz prezintă experiența Mirunei Pantea la Maratonul din Madrid, finalizat în 3 ore și 26 de minute. Dincolo de performanța sportivă, cursa a reprezentat îndeplinirea unei promisiuni emoționale făcute în perioada de recuperare după o operație de ligamente (LIA). Raportul sintetizează depășirea provocărilor tehnice ale traseului (360m elevație) , gestionarea efortului, precum și date cheie privind nutriția, ritmul cardiac și impactul antrenamentelor structurate.
📍 Madrid Marathon
⏱️ Timp: 3h26min
📏 Distanță: 42.2km
🏅 Locul 1592 open
Pentru mine, maratonul acesta a fost o promisiune pe care mi-am făcut-o în urmă cu aproape 2 ani, când eram proaspăt operată de LIA. Eram într-un moment nu prea bun al meu, plină de frustrări că trebuie să trec prin asta, dat fiind faptul că altcineva provocase accidentul.
Atunci mi-am spus că, dacă vreodată o să mai pot alerga ca înainte, când o să mă simt pregătită, am să alerg maratonul din Madrid, pentru că Madrid este orașul meu preferat de care mă leagă multe amintiri. În urma unei curse bune de la Făget, m-am înscris la maraton (funcționez bine pe principiul „după faptă și răsplată”), fără să știu exact ce mă așteaptă.
Mi-am dat seama ulterior că avea să fie greu, fiind un maraton cu elevație mare pentru unul de asfalt (aproximativ 360 m), dar am vrut să duc treaba până la capăt. Aveam multe gânduri înainte de cursă, nu știam dacă o să reușesc să termin în primul rând, dar apoi, când am văzut că toată lumea se bucură și se concentrează să își facă cât mai bine treaba, am spus că trebuie să fac același lucru.
Un moment greu a fost la km 28-34, când am intrat în Casa de Campo, supranumită de cei care alergaseră înainte maratonul ca „el infierno”, termen neînțeles înainte de către mine. Acum cred că nu există o descriere mai bună :). Un alt moment greu a fost la km 39-41, când mi se părea că nu se mai termină ultimii 6 km, toți pe urcare.
Atunci am făcut niște calcule rapide și mă gândeam că și dacă mă opresc și umblu ultimii 3 km, am să termin, dar a intervenit factorul rușine – pentru tot ce alergasem până în acel punct și pentru că îmi doream să mă simt împăcată cu tot ce am făcut. Am terminat cursa și simt că am îndeplinit promisiunea făcută în urmă cu 2 ani. Cred că, dacă Miruna de atunci ar fi văzut asta, ar avea mai multă încredere că până la urmă va fi bine. 🙂
Long run-urile și antrenamentele cu elevație.
Un croissant cu ciocolată.
4 geluri SIS Beta Fuel (4 x 40 g = 160 g).
Antrenamentele structurate cred că m-au ajutat mult.
Nu pot să spun neapărat că nu a funcționat, dar cred că aș putea îmbunătăți foarte mult partea de alimentație.
Cred că un moment greu a fost la km 28-34, când am intrat în Casa de Campo, unde a fost foarte cald, și la km 39-41, când eram foarte obosită, pentru că ultimii 6 km au fost doar urcare. M-am gândit atunci că vreau să fac tot ce pot ca să fiu împăcată cu mine la final.
