Alina Cataraga la Brașov Semimaraton: Fără obiective la start, dar cu mândrie pură la finish
Articol scris și trăit de Alina Cataraga – atletă TrailRunning Academy, antrenat de Robert Hajnal
Articolul surprinde experiența unei curse de trail începute fără așteptări, ca un simplu antrenament, dar care s-a transformat într-un record personal neașteptat (un pace sub 7). Este o poveste sinceră despre bucuria alergării, fair-play pe traseu și mândria profundă de a-ți depăși propriile limite, în ciuda provocărilor apărute pe ultimii kilometri.
📍 Brașov Semimaraton 2026
⏱️ Timp: 2h14min (cu 15 minute mai rapid decât ediția anterioară)
📏 Distanță: 20km
🏅 Locul 35 open feminin / Locul 16 categorie
Mi-a plăcut foarte mult să mă prezint la start fără niciun obiectiv, fără nicio așteptare și cu puține emoții. Ba mai mult, cu ceva oboseală de la antrenamentele anterioare.
Am zis că fac cursa ca parte din antrenament, nimic mai mult. Însă, odată ce am început cursa, am zis să trag pe primii 2 km ca să ajung la porțiunea aceea îngustă de urcare, să nu stau în coadă.
Iar odată ajunsă acolo, mi-am dat seama că stau bine și că oamenii sunt foarte receptivi, te lasă în față dacă vrei să treci. Apoi am ieșit pe forestier, în urcare, și am tot alergat cu Maria Hajnal, când ea în față, când eu. A fost motivant pentru mine și, în același timp, chiar m-am bucurat pentru ea și am admirat-o pentru determinare. Aleargă foarte bine.
Pe urcare a fost foarte constantă și a fost în fața mea o bună bucată de timp, apoi am ajuns-o în poiană, înainte de coborâre, iar de acolo i-am dat un pic mai tare. Ador coborârile. One love.
La un moment dat nu mai era în spatele meu, rămăsese puțin mai în urmă și chiar m-am gândit la ea. Asta mi-a plăcut cel mai mult la cursă: că am putut să mă bucur și să mă gândesc la alții, în timp ce eram fericită și pentru reușita mea. M-am simțit foarte bine.
Apoi, iarăși, m-a ajuns Maria și din nou am intrat în „joc”, a fost foarte interesant momentul acesta dintre noi.
Pe final, pe ultimii 3 km, mi-a fost puțin mai greu. Cred că am luat gelul prea târziu, practic pe coborârea de sub Tâmpa, și atunci am lăsat-o pe Maria în față. Au fost și porțiuni în care am luat-o la pas.
Însă, chiar și așa, sunt extrem de mândră de mine, pentru că o astfel de performanță pe trail nu am mai avut până acum. Să alerg cu pace sub 7 e ceva wow pentru mine. Așa că am continuat să mă mișc și abia așteptam să ajung la ultima urcare – cireșica :))
Acolo a fost challenging. Am avut crampe la gambe, dar am strâns din dinți și am urcat. Încă puțin fals plat și urcare, apoi ultimii metri de asfalt spre finish. I-am dat frumos până la final, cu un sentiment profund de mândrie pentru mine, pentru toate antrenamentele făcute până acum și pentru toată răbdarea pe care am avut-o.
Aș vrea să păstrez aceste sentimente mult timp de acum înainte, pentru că, mai presus de orice, fiecare dintre noi e într-o competiție continuă cu el însuși.
Pe lângă asta, m-am bucurat să știu că pot să fiu mândră și pentru alții. 🥹
Cred ca sesiunile de alergări în pantă și multe sesiuni de easy.
