Calotă Alexandru la Lavaredo 80km: Cursa care m-a învățat să nu renunț când planul se rupe
Articol scris și trăit de Calotă Alexandru – atlet TrailRunning Academy, antrenat de Vlad Jegan
Această cursă a început controlat, cu o primă urcare solidă, dar planul inițial s-a destrămat devreme din cauza durerilor la coborâri, a falsului plat surprinzător de greu și a unei defecțiuni de echipament care m-a obligat să îmi schimb strategia. Cursa s-a transformat rapid într-un exercițiu de adaptare, în care hidratarea, răcorirea și sprijinul echipei au devenit esențiale pe fondul căldurii și al oboselii acumulate. Deși coborârile lungi și repetitive au rămas dificile, urcările mi-au oferit momentele necesare pentru a-mi recăpăta încrederea. Ultima parte, tehnică și solicitantă, a adus o revenire neașteptată, permițându-mi să forțez din nou spre finish. Sosirea din Cortina, cu un timp de 13h52min, a confirmat că perseverența și deciziile corecte pot compensa o zi departe de a fi perfectă.
📍 Lavaredo Ultra Trail 2025
⏱️ Timp: 13h52min
📏 Distanță: 80km
🏅 Locul 281 open / Locul 73 categorie
Cursa a început bine. Am plecat împreună cu Vlad Buda, am alergat cot la cot aproximativ 2 km, apoi am decis să rămân puțin mai în spate. Prima urcare a mers bine, am încercat să păstrez un ritm constant, să nu forțez, și în 2 ore și 13 minute am trecut prin Forcella Lavaredo. Urmau apoi aprox. 11 km de coborâre și încă 4 km de fals plat până la primul check-point unde mă aștepta echipa de suport. De aici a început și cea mai rea perioadă a cursei pentru mine. Încă de la primii pași de coborâre, cvadricepsii mei dureau și se simțeau cumva slăbiți, coborârea în prima parte fiind abruptă și alunecoasă. A trebuit să merg foarte încet, pe a doua parte a coborârii a fost mai ok, dar în continuare mult mai greu decât trebuia să fie.
Am ajuns și la zona de fals plat unde nu a mers deloc alergarea, am alternat mers cu alergare deși nu era deloc abrupt; în mod normal acolo trebuia să alerg tot. Mi-am făcut o evaluare, am zis: „OK, avem urcarea care merge, platul și coborârea care sunt OK, neplăcute dar OK, și fals platul care nu merge deloc.” În timpul coborârii am simțit cumva tolba bețelor că se mișcă cam mult, dar nu am luat-o în seamă, aveam alte probleme mai importante.
Am ajuns în check-point, mă aștepta echipa de suport cu totul pregătit, îmi dau vesta jos, o arunc pe pătură, mă schimb la tricou, le spun că nu mă simt bine, îmi iau punguța cu geluri pentru următorii 30 km, beau o cola și mă ridic să plec. Când am ridicat vesta de pe pătură, tolba s-a desprins de pe vestă. Am crezut că s-au desfăcut prinderile, încerc să le prind la loc și văd că s-a rupt. În momentul ăla primul gând a fost: „OK, nu merge nimic bine astăzi, mă opresc aici.” Am lăsat gândul ăsta să treacă și mi-am dat seama că am 30 km până în următorul check-point unde mă așteaptă echipa de suport. E devreme încă, ziua e lungă, Dolomiții sunt frumoși, în cel mai rău caz fac un hike de 30 km și vedem acolo dacă mai continui.
Am renunțat la bețe; în mână nu-mi place să alerg cu ele, mai ales 55 de km, și în centură îmi cauzează dureri de spate. După plecarea din check-point a urmat o urcare de 550 m+ care a mers bine, mi-a dat puțină încredere, mi-a ridicat puțin moralul, apoi o coborâre până în check-pointul Malga Ra Stua. Mi-am umplut flask-urile, am băut un pahar de cola și am plecat mai departe.
După acest check-point a urmat o porțiune puțin valonată și apoi o porțiune mică de drum forestier până să înceapă Val Travenanzes. Începuse să fie cald și mi-a apărut o crampă la gamba stângă. M-am oprit, am întins puțin gamba și am avut noroc de un izvor la aprox. 150 m mai în față. Am băut 1,5 litri de apă, am luat niște pastile de sare și am mers mai departe. Urcarea prin Val Travenanzes a fost foarte caldă și lungă. M-am oprit la fiecare izvor sau râu să mă răcoresc și să beau apă și m-am simțit din ce în ce mai bine.
Am ajuns și la Col Gallina, mă aștepta echipa de suport cu totul pregătit: tricou, șosete, adidași, geluri și cola. Am stat câteva minute acolo și apoi am plecat pentru ultima bucată. Mai aveam 24 km, mi-am spus că mai am un semi la Subcarpați. Urcarea până la Averau a mers bine, mersesem în recunoaștere cu două zile înainte și o știam, apoi a început coborârea până în Passo Giau pe care nu o cunoșteam. M-a surprins puțin, nu mă așteptam să fie atât de tehnică ultima bucată.
După Passo Giau știam că mai am două urcări mici și apoi gata, coborârea până în Cortina. Din păcate, acele urcări mici, după 65 km, s-au simțit mult mai grele și mai lungi, dar am ajuns într-un final la ultima coborâre. Mai aveam o coborâre pe forestier până la ultimul check-point Croda da Lago și apoi încă 9 km până la finish.
Forestierul a fost greu, cumva cvadricepsii mei nu suportau bine o coborâre stil forestier cu pași repetitivi și dureau foarte tare, pe porțiunea asta nu am putut să forțez. Am ajuns la Croda da Lago, am mai luat doar un flask de apă, mai aveam jumătate de flask, ajungea până la finish, voiam să car cât mai puțină greutate.
A urmat bucata de coborâre prin pădure, eram avertizat și de Vlad și de alți oameni care au mai făcut cursa, că este grea și destul de tehnică. Din fericire, coborârea asta, unde nu era nevoie de același pas repetitiv, a mers bine, am putut să forțez, picioarele se simțeau mai bine, altitudinea scădea și nivelul de energie creștea puțin. Am încercat să dau tot pe bucata asta ca să termin sub obiectivul de 14h.
Atmosfera la finish a fost superbă, am alergat printr-un tunel de oameni prin Cortina până la linia de finish, reușind un timp de 13 ore și 52 de minute, obiectiv îndeplinit! A fost o cursă grea dar din care am învățat mai mult decât în toate cursele de până acum, abia aștept următoarea cursă!
Weekendul cu 3 antrenamente consecutive la munte și cursele din mai
2 banane si un Maurtenn 320
G160, C100, M320, SIS BF, Jeleu GN si COLA
Alimentația, combinația de Maurten cu SiS merge bine, mai schimb și gustul. Prefer să folosesc geluri mai mari, de 40g, și să mănânc mai rar decât mai mici și mai multe.
Planul de cursă spunea pentru planul A: 190 de minute până în primul CP (27 km cu 1700 m+), iar pentru planul C: 210. Știam că ambele sunt mult prea optimiste de la început, dar când am ajuns acolo după patru ore și puțin, combinat cu faptul că mi s-a rupt tolba de la bețe și a trebuit să le las în check-point, și că nu mă simțeam foarte bine (mă durea puțin spatele, picioarele dureau de la primii pași în coborâre, iar fals platul de câțiva km până la CP nu a mers deloc), toate astea și știind că sunt cumva 40 peste obiectiv m-au jucat puțin la psihic.
Primul check-point, când părea că nu merge nimic bine și am vrut să renunț. Apoi mi-am zis că sunt niște munți prea frumoși și că atâta timp cât pot să merg, am 30 km până la următorul CP asistat, o iau la pas și vedem. După ce am plecat din check-point, a urmat o urcare de câțiva km cu 550m+ pe care am început să mă simt din ce în ce mai bine. După coborârea de pe urcarea asta, a fost un forestier plat la un moment dat pe care mi s-a pus o crampă la gambă. De data asta n-am mai cedat psihic, am început să mă hidratez mult mai bine și de aici a început o altă cursă.
