Ina Solomon la Brașov Semimaraton: Primul meu semimaraton de trail și reconectarea cu natura
Articol scris și trăit de Ina Solomon – atletă TrailRunning Academy, antrenată de Vlad Jegan
O relatare sinceră și emoționantă despre primul semimaraton de trail, o cursă care s-a transformat rapid dintr-o provocare fizică într-o profundă călătorie interioară. De la greșeala plecării prea rapide în cursă, la lecția răbdării și magia alergării prin pădure, povestea surprinde reconectarea cu spiritul liber al copilăriei. Este un race report despre gestionarea efortului, despre dialogul cu propriul corp și, mai presus de toate, un memento valoros că uneori cea mai mare victorie este să nu renunți la timpul dedicat ție.
© foto > Brașov Semimaraton Web
📍 Brașov Semimaraton 2026
⏱️ Timp: 2h48min
📏 Distanță: 20km
🏅 Locul 114 open feminin / Locul 29 categorie
Cărarile copilăriei – Acest prim semimaraton de trail a fost, pentru mine, încă un pas dintr-un drum lung, această călătorie interioară, pe care îl înțeleg cu adevărat doar atunci când sunt acolo, pe traseu, atunci se leagă totul: psihic, suflet, corp.
Am plecat încrezătoare și destul de tare, poate prea tare. După nici 1 km și jumătate, pe acel fals plat de început, am rămas fără suflu. Inima mi-a luat-o razna și, deși plecasem cu multă încredere, acel moment mi-a amintit foarte clar cât de la început sunt, de fapt. Am mers fără rușine ca să îmi scad pulsul.
Apoi a venit prima urcare abruptă, unde oricum ritmul s-a rupt și a trebuit să mergem. Acolo am reușit să mă odihnesc puțin și, poate cel mai important, să-mi amintesc de ce sunt acolo. Nu ca să forțez, nu ca să demonstrez ceva, ci pentru că vreau să alerg, să mă mișc în natură. Mi-am propus atunci foarte clar să nu mai forțez deloc, ci să mă bucur cât pot de mult și să fiu atentă la nutriție. Atunci am luat și primul gel.
Am avut noroc de o vreme superbă de primăvară și asta a ajutat enorm. Eram foarte curioasă cum o să mă simt pe traseu, fiind prima dată când îl făceam, și mai ales cu cine o să mă „întâlnesc” pe la km 13. Din această curiozitate am mers mai departe cum s-a putut, când alergat, când mers, fără presiune, dar cu o energie super bună. Și am simțit clar că antrenamentele în zona 2 și-au spus cuvântul pe porțiunile de fals plat.
Pe urcări mi-a fost greu, chiar mai greu decât pe coborâri, din lipsa antrenamentului cu elevație. Dar nu pot să spun că am avut probleme reale. Mai degrabă a fost un dialog constant cu corpul meu, în care am ales de fiecare dată să nu forțez.
La jumătatea cursei, pe acele cărări înguste din pădure, m-am simțit cel mai bine. Am prins un grup și, fără să ne spunem nimic, ne-am sincronizat. A fost extraordinar. Pentru primul meu semimaraton de trail, să fiu acolo, în pădure, alergând pe acele cărări, a fost exact genul de experiență care mi-a amintit de copilărie: de cum cutreieram dealurile din jurul casei, liberă, fără niciun alt scop.
La km 13 mi-a fost din nou greu, dar de data asta eram pregătită. Am avut grijă la nutriție, am luat gelul la timp și mi-am pus și muzică. M-a ajutat să trec peste acel moment, mai ales că m-a prins într-o porțiune destul de ciudată ca teren.
Spre finalul cursei și imediat după mi-a amintit cât de wildling sunt. Așa am crescut, alergând prin grădini, pe dealuri, afară, liberă. Și, în ciuda unei perioade dificile, atât personal cât și profesional, am reușit să mă țin de antrenamente, să ajung la start și să duc cursa până la capăt. Și am fost foarte mândră că nu am renunțat la acele 24 de ore doar ale mele.
Antrenamentele de zona 2
Schema de nutriție din timpul cursei a fost alcătuită din: 4 geluri Maurten Gel 100 (4 × 25g = 100g CHO); aproximativ 4 covrigei de la aid station (~20–25g CHO); câteva bucăți de portocală (~5–8g CHO);
Că m-am odihnit noaptea de dinainte de cursă; începând mai târziu cursa, am putut să dorm mai mult. Că nu am forțat încă un antrenament, fiind pe drum vineri, și mi-am conservat energia.
Am plecat tare și am rămas fără suflu după 1 km și jumătate, până la prima urcare. Foarte greu pe urcări, mai greu decât pe coborâri. Dar nu pot să zic că am avut probleme. Doar lipsa de antrenament cu elevație.
Primii 2 km au fost cei mai grei, și ultima urcare. M-am oprit când am văzut că pulsul e la 183 și urcă, am zis: „Aia e, merg și gata!”, chiar dacă nu ajunsesem încă la prima urcare serioasă. Am avut grijă să nu forțez și să mă bucur de natură, de cursă, și a fost extraordinar.
La jumătatea cursei eram foarte bine, fix pe cărări în pădure, pe acelea înguste. Am prins un grup și ne-am sincronizat, și a fost EXTRAORDINAR. Pentru primul meu semimaraton de trail, să chiar fiu în pădure, în natură, mi-a amintit de când eram copil și asta făceam: cutreieram dealurile din jurul casei noastre.
