Mihnea Neferu Brasov Ultra-Marathon: Cum am învins traseul și frica de DNF la Brașov Ultra
Articol scris și trăit de Mihnea Neferu – atlet TrailRunning Academy, antrenat de Robert Hajnal
Primul meu ultra-maraton a fost la Brașov Marathon, cursa pe care am ales-o strategic pentru a mă pregăti pentru CCC. Povestea urmărește atât pregătirea mea fizică și mentală, cât și provocările de pe traseu: ploaia persistentă, urcarea dificilă de 9 kilometri și lupta mea cu teama de DNF. Am împărtășit momentele de epuizare, modul în care mi-am gestionat ritmul și felul în care m-am concentrat exclusiv pe pasul următor, până la momentul în care am trecut linia de finish după 15 ore și 15 minute. Emoția finală și mândria tatălui meu subliniază importanța determinării, a perseverenței și a pașilor mici, dar siguri, în drumul meu către obiective mari. Articolul evidențiază nu doar performanța fizică, ci și transformarea personală care a însoțit acest ultra-maraton.
© foto > Brasov Marathon Web
📍 Brasov Ultra-Marathon 2025
⏱️ Timp: 15h15min
📏 Distanță: 72km
🏅 Locul 83 categorie / Locul 66 open
Îmi doream să alerg un ultra adevărat de când a început anul, însă nu am vrut să o fac prea repede, știind că am de acumulat ceva experiență în antrenamente și că momentul trebuie ales cu cap. Simțeam, încă de când am început să colaborez cu Robert și TRA, că Brașov Marathon o să fie cursa la care voi face ultra-ul dinainte de CCC. Știam că e momentul potrivit din punct de vedere fizic, psihic și chiar ca și vreme pentru a vedea la ce nivel mă situez pentru CCC și, în același timp, să îmi las timp de recuperare pentru CCC.
Când l-am întrebat pe Robert despre ce distanță să alerg la Brașov, el mi-a zis în stilul său: “n-ar fi rău să încerci ultra”. În secunda doi am pus mâna pe card și m-am înscris, eu așteptând cel mai mic semn că este cursa bună.
Săptămâna premergătoare cursei a plouat non-stop, dar nu am văzut-o ca pe o problemă, așa că la start m-am pus cu gândul să termin cursa și să îmi dozez bine efortul.
Totul a mers bine până la jumătatea traseului, unde a urmat o urcare de 9 kilometri care părea că nu se mai termină. Vedeam cum timpul se scurgea, iar distanța parcă rămânea neschimbată. Deja intram în panică să nu fac primul DNF din viața mea și am început să accelerez și mai tare, astfel încât am ajuns la check-point cu 1 minut înainte de cut off. Mă simțeam obosit, dar excludeam ideea de a renunța, așa că am umplut repede flask-urile cu apă și am continuat. S-a lăsat seara, iar în jur mai vedeam doar lumina frontalei care se reflecta în marcaje. Nu îmi mai păsa de timp, de oră; tot ce mă interesa era următorul pas înainte.
Am ajuns ultimul la finish, dar nu mi-a păsat. Nu mai era nimeni acolo, în afară de lumea care strângea echipamentul, vrând să meargă acasă să se odihnească la fel ca restul alergătorilor care deja se recuperau.
Am trecut linia de finish sfios, fără a deranja pe cineva, văzând că ceasul se oprise, dar atunci îl aud pe tatăl meu strigând: “Bravo, Mihnea!”. Toți oamenii din jur și-au reluat posturile, făcând poze, pregătind speech-ul și oferindu-mi medalia. Am oprit ceasul la 15 ore și 15 minute. Apoi am auzit iar o voce: “Nu e nimic, indiferent de ce arată pe ceas, eu sunt mândru de tine”.
Era tot tatăl meu; în viața mea nu am auzit asta vreodată de la el. Voia să mă ia în brațe, doar că nu știa cum; nici eu nu știam cum să reacționez. Nu am plâns, deși m-am abținut cu greu. Am tras aer în piept și m-am pus într-un colț, făcându-mi stretching-ul de revenire. Știam că asta a fost doar un pas, un pas mai aproape către obiectiv.
30g/felie paine × 4 = 120g / geluri ndurance 2X45 g / o portocala 16g/ pachet biscuiti TUC 1 X60 carbs/ jeleuri gold nutrition 2×20 carbs/ napolitana DARE 1X22 carbs/1 baton Fitness 1X18 carbs
Urcările au mers foarte bine, nu mi-am pierdut suflul; antrenamente de pantă, clar.
Coborârile au fost foarte complicate pentru mine. Cred că aș avea nevoie de antrenamente de îmbunătățire a tehnicii de coborâre, cu recomandare de traseu (Panta Goruna, Brașov, etc.).
km 38, cred, atunci când am văzut că închizătorul de traseu era în spatele grupului și simțeam presiunea că nu o să termin. Am inspirat adânc și am continuat, trăgând și mai tare.
Că mai am jumătate și nu m-am omorât tocmai pentru a avea energie. Știam că o să doară de la început și nu am avut vreo surpriză.
