Andrei Gherasim la Brașov Semimaraton 2026: Cum am spart bariera de 1h40 și am intrat în top 30
Articol scris și trăit de Andrei Gherasim – atlet TrailRunning Academy, antrenat de Andrei Ivănescu
Un race report detaliat de la Semimaratonul Brașov, unde 6 luni de antrenamente alături de coach Ivă și-au spus cuvântul. Articolul descrie provocările noului traseu, strategia abordată – de la dozarea efortului pe urcări, până la coborârea în forță din Șaua Tâmpei – și capcana ultimei pante dinaintea finișului. O poveste despre perseverență, adrenalină și depășirea propriilor așteptări, care a culminat cu un timp de 1h38 și o clasare excelentă în top 30 la general.
© foto > Brașov Semimaraton Web
📍 Brașov Semimaraton 2026
⏱️ Timp: 1h38min
📏 Distanță: 20km
🏅 Locul 27 open / Locul 13 categorie
Semimaratonul Brașov este cursa aia la care, oricât de tare alergi, ai șanse să nu prinzi top 30. Anul acesta mi-am făcut curaj și am zis că trebuie să văd și eu unde mă situez. Eu îmi doream să scot un timp între 1h45 – 1h50 pe traseul inițial, dar, după 6 luni de antrenament, coach Ivă a stabilit că nivelul meu actual este de sub 1:40.
Între timp a venit vestea cu schimbarea traseului, iar pentru noua variantă coach a spus că timpul ideal ar fi între 1h40 și 1h45. M-am pus încrezător la start, fără dureri, psihic bun, vreme bună, singura problemă fiind stomacul, dar de la adrenalină am și uitat de el.
A venit startul… În primii 2 km am accelerat cât să mă distanțez de mulțime, ne-am spart în mai multe grupuri, scopul fiind noua porțiune de traseu care este un single trail și unde te poți bloca. Ajuns la urcare, am ținut ritmul celor din fața mea, un ritm bun, dar nu extrem de tare. Cu toate astea, ajuns în drumul forestier, nu am accelerat și am stat o perioadă de timp într-un ritm confortabil ca să îmi reglez pulsul, chiar dacă eram depășit de alți alergători.
Când am ajuns în cel mai înalt punct al traseului, am realizat că ritmul a fost totuși sub media propusă, dar era bine că aveam energie și picioare pentru ce urma… coborârea. Din acest punct aveam în minte doar: „Nu ai mamă, nu ai tată, îi dai cât poți de tare!”. Am reușit să depășesc mulți alergători pe coborâre și am recuperat minute bune; totuși, am căzut în capcana acestei curse! Știam de mica urcare de la final, care te poate face să pierzi multe poziții și timp dacă rămâi fără energie înaintea ei!
Am tras, poate, mult prea tare pe ultima coborâre din Șaua Tâmpei și, ajuns pe plat, deja simțeam că picioarele nu mă mai ascultă la fel de bine, dar nu am încetinit și am încercat să țin un ritm constant, iar când am ajuns la ultima urcare, a trebuit să fac power hike și am pierdut destul de mult timp. Restul de traseu până la finish a fost un sprint total, deoarece am realizat că o să pot sparge bariera de 1h40… și a fost un timp final neașteptat de 1h38.
După această cursă, am realizat că nu sunt chiar atât de lent pe cum credeam, am prins top 30 cu un loc 27 la open și 13 la categorie. Asta îmi arată cât de mult a contat că m-am ținut de fiecare antrenament cât de bine am putut și, cu ocazia asta, vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, coach Ivă!
Consider că tot pachetul a contribuit la realizarea acestui timp. Antrenamentele de viteză, long run-urile de la Goruna, dar și antrenamentele de forță!
250g cu 4 ore înainte
85 grame
Alimentația și hidratarea
Am avut mici probleme digestive înainte de cursă, datorate oboselii și drumului lung înainte de cursă: mâncat mult prea devreme (ora 6 dimineața), start cursă la 12.
Având în vedere că nu știam traseul, am plecat mult mai reținut și nu am tras foarte tare pe prima porțiune de cursă, iar ulterior am fost nevoit să accelerez foarte tare ca să intru în obiectivul propus.
Aveam în minte doar …“pe coborâre…nu ai mamă, nu ai tată, tragi cât poți de tare!”








