Gratuit primele 15 zile apoi:
Ai cont si abonament activ? Login
Te ținem la curent cu evenimentele importante din lumea alergări, te facem un alergător mai rapid, mai eficient cu informații la finalul fiecărei luni.
La mine sportul a venit târziu, după 35 de ani. Chiar dacă întotdeauna am fost harnică, activă, pasionată de ceea ce făceam, mi-am folosit aceste atuuri în alte direcții: de exemplu, am fost o elevă iar mai apoi studentă foarte bună.
Întotdeauna mi-au plăcut provocările, mai ales cu mine însămi… să fac mai bine, mai mult, să reușesc să-mi ating obiective impuse de mine pentru mine. Într-adevăr, lupta aceasta cu tine de multe ori te duce în vârful clasamentelor când ajungi să te compari cu alții, chiar dacă nu e un scop în sine. Cam așa a fost și cu alergarea la mine.
Primul km în alergare l-am făcut în anul 2011 pe malul Mureșului la Arad. În acea perioadă, datorită unor schimbări la muncă, era nevoie să rămân cazată foarte des în alte orașe, iar timpul liber câștigat astfel după-amiaza să fie o apăsare datorită problemelor personale din acea perioadă.
Singurul obiectiv la început era să alerg fără oprire minim 25 minute, nu conta deloc viteza, pulsul sau orice altceva. În acele minute, datorită efortului nu puteam gândi nimic, singura preocupare era să nu cedez, să nu mă opresc. A fost mai ieftin și mai sănătos decât la psiholog pentru că după alergare mă simțeam extraordinar.
Nu am evoluat spectaculos, cu 2-3 alergări pe săptămână, însă nici nu am dat nici un pas înapoi. Ajunsesem după ceva vreme să tot cresc distanța, timpul și îmi era tare frică să nu pierd ce am câștigat cu așa mare greutate.
Prima dată când am depășit 10km a fost prin 2014-2015, iar primul concurs Semimaratonul Wizz Air în 10 aprilie 2016, unde mi-am dorit foarte mult să duc medalia de finisher fiului meu pentru că era ziua lui.
Când îmi amintesc întrebarea ce mi-a stat în cap tot concursul acela „Cine m-a pus să mă chinui în halul ăsta?” realizez că deși fac la fel și azi, chiar merită chinul. Nu mi-am imaginat niciodată că voi putea ajunge să fac sport, de podium nici nu mi-ar fi putut trece prin cap în urmă cu 10 ani.
Anul 2020 a fost un an nesperat pentru că deși am participat la 8 competiții fizice, la toate am fost pe podium la open sau categorie cu 3000km alergați până la finalul anului. Credeam că acela a fost apogeul și îmi propusesem ca în 2021 să alerg mai puțin ca volum (nu mai aveam luxul de a sta acasă ca în pandemie), dar să fac antrenamentele mai calitative.
Până la urmă și în 2021, dacă nu făceam pauză, ajungeam tot la 3000km, dar categoric am schimbat mult la felul în care mă antrenez și asta a contribuit mult la performanța mea. Pe lângă cele 7 victorii, cel mai mult m-au bucurat timpii obținuți pe 10km (44min) și 21km (1h:38min), în cadrul competițiilor virtuale.
Rezolutia mea de anul nou a fost „nici o săptămână fără intervale” . Însă la această rezoluție s-a mai adăugat după intrarea în liga SYR pe grupul „Share your run” în primele luni și „nici o săptămână fără o alergare de care să mă mândresc – viteză sau distanță”.
Aici, în acest grup, a apărut șansa de a fi norocoasa care să aibă parte de 3 luni gratuite cu Trail Running Academy. Așa că toate rezolutiile mele s-au transformat intr-una singură: să fac 100% antrenamentele indiferent de vreme, oboseală, timp limitat.
Anul 2021 categoric a însemnat revenirea la normal cu programul de lucru și deplasările obișnuite dinainte de pandemie, așa că în zile trezită de la 6 dimineața cu 5-6 ore la volan pe lângă cele de vizite la medici în diverse orașe nu prea îmi venea să alerg seara când ajungeam acasă.
În alte zile pur și simplu aveam programul atât de încărcat încât nici nu știam cum să le împac pe toate.
Având antrenamentul de alergare pe lista de priorități din fiecare zi, de cele mai multe ori îmi stabilesc ora la care aș putea rupe timpul necesar și așa, nu am nici o șansă să ezit. Dacă nu îl fac la ora stabilită știu că nu mai am când să îl fac.
Astfel am ajuns să am zile când mă trezesc foarte devreme pentru antrenament și zile în care mă antrenez după-amiaza după muncă, iar având în vedere importanța intervalului fix de antrenament, vremea devine un factor mult mai puțin luat în calcul.
Totul in urma rezoluției „100% antrenamente conform planului”. Am foarte mare încredere în antrenorul meu Andrei și planul făcut pe măsura mea.
În urmă cu mai bine de un an povesteam cu un prieten Peter Schuller ce se antrena cu Robert și era atât de încântat încât m-a făcut să visez și eu să mă antrenez cu TRA.
Mi-aș fi dorit și eu așa mult să am planul meu de antrenament, adaptat pentru plusurile și minusurile mele, însă nu mă vedeam putând urma un plan de antrenament având în vedere problema mea cu anemia de la alergare și programul încărcat. Nici nu mi-aț fi putut imagina atunci că Andrei poate rezolva aceste probleme, găsind soluția atât pentru a evita anemia cât și un plan adaptat după programul meu.
Însă cel mai mare câștig îl am în motivația de a urma un plan bine gândit și faptul că am absolut tot timpul răspuns la orice intrebare, la orice preocupare, simt că am pe cineva alături căruia îi pasă de mine și își dorește la fel de mult ca și mine să evoluez.
„Atentie ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple!” la mine a funcționat, am primit cele 3 luni de antrenament gratuit, însă știam deja după primele săptămâni că voi continua. Dacă la început speram doar la un plan de antrenament, pe parcurs am realizat că primesc mult mai mult.
Tot Andrei m-a făcut să am încredere că nu pierd nimic ci câștig dacă fac o pauză, așa că în decembrie fac cea mai mare pauză de la alergare din ultimii 10 ani.
Nu trag o linie între ani deoarece voi alerga și la anul. Alerg în primul rând pentru că mă face să mă simt bine (după 
), de dragul comunității de alergători și a prietenilor pe care mi i-am făcut alergând. Pentru mine Strava e mai tare decât Facebook.
Nu vreau să mă opresc din alergat de frică să nu pierd ceea ce am câștigat ca și nivel de performanță, de frică să nu mă las. Deja după prima săptămână de pauză aveam impresia că dacă aș încerca să alerg nu aș mai ști să o fac… pare hilar, știu, dar atât de mare îmi este frică.
Mi-aș dori să am parte de mai multe antrenamente în care să nu fiu singură, să am pe cineva să mă „tragă” și în realitate, nu doar vocea lui Andrei din mintea mea. Aș vrea să îmi bat recordul la maraton și să scot timpul corect nivelului meu de antrenament și pentru asta m-am gandit la Maratonul de la Praga.
Însă cel mai mult îmi doresc să mă bucur de alergare în orice context, antrenament sau concurs. Sunt conștientă că în condițiile în care nu întineresc și am trecut la partea descendentă a vieții obiectivele trebuie să fie cât mai realiste. Podiumul nu este un obiectiv, însă mă voi bucura de câte ori ajung și acolo.
Am început anul 2021 cu primul obiectiv, cursa “Primavera Trail Race” ce urma să aibă loc în 30 martie. S-a anunțat doar cu puțin timp înainte că se amână pentru 10 iulie, așa că am apucat să mă antrenez specific pentru acest concurs aproape 3 luni la începutul anului și apoi încă o dată pentru varianta din iulie.
Aș putea spune că am muncit cel mai mult pentru acest concurs ce deși măsoara doar 16-17 km, este foarte tehnic și provocator, adunând și 1000m+ elevație. În mod normal în zona Vadu Crișului, unde s-a ținut concursul, primăvara e superb, plin de flori și o temperatură numai bună pentru alergat, în schimb vara poate fi foarte cald.
Am prins o vreme sufocantă, înnorată, părea că va veni furtuna, așa că toți alergătorii am transpirat cumplit de tare, fiind într-o stare de disconfort destul de mare (transpirația îmi picura de pe marginile fustei de alergare și mie și unei fete ce a alergat o vreme în fața mea).
Am pornit poate puțin cam tare, entuziasmul cu reîntâlnirea traseului fiind destul de mare, iar din cauza căldurii, nopții nedormite dinainte, pulsul mi-a rămas cam mult timp peste 160, așa că pe la km 8 am avut senzația că mi s-au terminat bateriile.
Am fost și depășită de mulți, inclusiv o fată, iar dacă la fete fusesem prima până atunci, mă obișnuiam deja cu ideea că voi fi pe locul 2. Nu aveam un obiectiv clar nici ca loc pe podium și nici ca timp total deoarece traseul era schimbat de la ediția anterioară, voiam însă o cursă în care să merg pe anumite segmente mai bine.
A venit ultima urcare grea și lungă pe care am dus-o mai greu decât mi-aș fi dorit, însă acceptam că astea erau condițiile și mă gândeam cu bucurie că vine o coborâre lungă de 4 km ce îmi plăcea maxim. După doar câteva sute de metri în jos mi-am revenit complet și am prins aripi, am depășit cel puțin 10 persoane, inclusiv fata.
Când am ajuns la finish cu papucii rupți dar euforică nici nu îmi mai aminteam că am avut cel putin 30 de minute în care m-am prăbușit atât fizic cât și emoțional.
Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!
Sunt ghidat de o dorință arzătoare de a deveni mai bun cu fiecare zi. Atât în alergare, cât și în alte aspecte ale vieții. Cred în în succesul rutinelor. Sunt făurit cu un spirit competitiv aproape fără limite. Acestea sunt parte din „echipamentul” de alergare pentru fiecare antrenament, plus muesli.
Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole.
Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.
Pe lângă toate acestea ai reduceri la competiții și produse sportive.
Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Cluj Eco Trail si cum a reusit sa obtina locul 1 la ultramaratonul de 50 de kilomeri de Ziua Națională
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Cum au decurs testul maximal de efort si cel de transpiratie de la Universitatea din Loughborough. Mai dificil decat un concurs.
Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti
Probabil că ai auzit sportivi discutând despre zonele lor efort atunci când descriu antrenamentele. Este ușor să respingi discuțiile despre zone ca fiind doar un limbaj „pompos” de anduranță, dar nu ar trebui să o faci.
Dacă dorești să ajungi mai în formă, mai rapid, trebuie să știi ce sunt zonele și cum să le folosești
Pentru a specifica exact cât de tare să te antrenezi într-un sport, poți împărți eforturile în niveluri, sau zone, de la extrem de ușor la extrem de dificil. Există multe sisteme de zone, dar ceea ce au în comun (aproape) toate acestea este că aleg un parametru (cum ar fi ritmul cardiac, puterea sau ritmul) și îl folosesc pentru a descrie diferite grade de intensitate a antrenamentului ca procent dintr-un prag.
Pragul se referă la „pragul lactat” sau la punctul în care corpul tău trece de la aerobic (efort aerob) la anaerobic (efort anaerob). Sub pragul lactat este în general efortul ușor, iar efortul intens și mai scurt te împinge peste prag. Dacă îți cunoști pragul și zonele corespunzătoare, poți viza intensități și durate specifice pentru un beneficiu fiziologic maxim.
Primul pas pentru configurarea zonelor de efort este să-ți determini pragul lactat. Nu sări peste acest pas!
Fiecare atlet va avea un prag diferit, iar acesta este necesar pentru ca TrainingPeaks să calculeze parametri importanți, cum ar fi Training Stress Score (TSS), care îțiva spune cât de dure sunt antrenamentele tale.
Dacă nu ești sigur cum să îți găsești și stabilești pragul, nu-ți fă griji! Acest articol te va ajuta să începi.
Odată ce ți-ai determinat pragul, este timpul să îți setezi zonele în TrainingPeaks, care, din nou, se bazează pe procentaje din pragul tău lactat.
Tu sau antrenorul tău puteți efectua calculele, sau TrainingPeaks le poate face pentru tine.
Iată câteva instrucțiuni pas cu pas despre cum să-ți setezi zonele.
TrainingPeaks oferă mai multe sisteme de zone bazate pe diverse metodologii. Iată câteva modalități de a-l alege pe cel potrivit pentru tine:
Odată ce ți-ai stabilit zonele, ești gata să faci antrenamente structurate cu încrederea că mergi suficient de tare (sau ușor) pentru a-ți atinge obiectivele!
Mai jos poți afla mai multe despre metodologia originală TrainingPeaks din spatele zonelor și despre cum să le ajustezi pe fiecare pentru sportul și parametrii tăi preferați.
Cele ce urmează au fost publicate inițial pe TrainingBible.com, pe blogul lui Joe Friel. Copyright 2009 de Joe Friel.
Determină-ți ritmul cardiac de prag lactat (LTHR) cu un test contratimp de 25 minute. (Nu folosi 220 minus vârsta ta pentru a găsi frecvența cardiacă maximă, deoarece este la fel de probabil să fie greșit ca și corect).
Acest test LTHR se face cel mai bine la începutul perioadelor de bază și de construire.
Pentru a-ți găsi LTHR-ul, fă o probă de 25 de minute de unul singur (fără parteneri de antrenament și nu în cadrul unei curse). Din nou, ar trebui făcut ca și cum ar fi o cursă pentru toate cele 25 de minute. Dar la 5 minute de la începerea testului, apasă butonul de „lap” de pe monitorul de ritm cardiac.
Când ai terminat, uită-te pentru a vedea care a fost ritmul cardiac mediu pentru ultimele 20 de minute.
Acel număr este o aproximare a LTHR-ului tău.
O întrebare frecventă este dacă ar trebui să mergi tare în primele 10 minute. Răspunsul este: “Da, dă din greu pentru toate cele 30 de minute”. Dar ține cont de faptul că majoritatea persoanelor care fac acest test merg prea tare în primele minute și apoi încetinesc treptat pentru restul. Acest lucru îți va da rezultate inexacte. Cu cât faci acest test de mai multe ori, cu atât mai precis va deveni probabil LTHR-ul tău, deoarece vei învăța să pleci pe ritmul potrivit de la început.
Introdu valoarea de prag în contul tău TrainingPeaks.
TrainingPeaks îți permite să îți calculezi zonele de ritm cardiac pentru multe sporturi de anduranță diferite. Pentru triatloniști, este important să îți setezi pragul atât pentru bicicletă, cât și pentru alergare, deoarece zonele tale pentru fiecare vor fi ușor diferite. Atunci când îți încarci antrenamentul, TrainingPeaks va folosi automat zonele pentru acel sport.
Dacă nu ai un cont TrainingPeaks, poți folosi următorul ghid pentru a stabili fiecare zonă în funcție de sport.
Zone de alergare
Zona 1 – Mai puțin de 85% din LTHR
Zona 2 – Între 85% și 89% din LTHR
Zona 3 – Între 90% și 94% din LTHR
Zona 4 – 95% până la 99% din LTHR
Zona 5a – 100% până la 102% din LTHR
Zona 5b – 103% până la 106% din LTHR
Zona 5c – Mai mult de 106% din LTHR
Zone de biciclete
Zona 1 – Mai puțin de 81% din LTHR
Zona 2 – Între 81% și 89% din LTHR
Zona 3 – Între 90% și 93% din LTHR
Zona 4 – Între 94% și 99% din LTHR
Zona 5a – 100% până la 102% din LTHR
Zona 5b – 103% până la 106% din LTHR
Zona 5c – Mai mult de 106% din LTHR
Pasul 1
Stabilește pragul funcțional de putere (FTP). Utilizează același test de 30 de minute de contratimp de mai sus pentru LTHR pentru a-ți determina FTP. Singura diferență este că puterea medie pentru toate cele 30 de minute este o aproximare a FTPw (nu ultimele 20 de minute). Acest lucru se poate face pe șosea sau pe un trainer de interior. Șoseaua va da, în general, rezultate mai bune, atâta timp cât este relativ plană și lipsită de stoăuri și trafic intens (ține capul sus, deoarece contratimpul cu capul în jos este foarte periculos).
Ca și în cazul testării LTHR, cu cât faci acest test de mai multe ori, cu atât mai precise vor deveni rezultatele, deoarece există o curbă de învățare asociată cu un astfel de efort. Cel mai bine se face la începutul perioadei de bază și apoi la fiecare 4 până la 6 săptămâni după aceea. Cu cât faci acest test de mai multe ori, cu atât mai precis va deveni FTPw.
Etapa 2
Setează-ți zonele de antrenament de putere în TrainingPeaks.
Sportivii care nu au un cont TrainingPeaks pot folosi următoarele zone din Training and Racing With a Power Meter, de Hunter Allen și Andrew Coggan.
Zona 1 – Mai puțin de 55% din FTPw
Zona 2 – Între 55% și 74% din FTPw
Zona 3 – Între 75% și 89% din FTPw
Zona 4 – 90% până la 104% din FTPw
Zona 5 – Între 105% și 120% din FTPw
Zona 6 – Mai mult de 120% din FTPw
La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.
Ai cont si abonament activ? Login
După aproape 4 luni de antrenamente bine structurate am așteptat cu nerăbdare cursa asta.
Pentru mine cursa avea sa fie in primul rând un test al progresului meu de când ma antrenez cu Robert, dar și o validare in același timp, pentru ca după atâția km alergați in ultimele luni și atâta intensitate, mă simțeam mai pregătit decât la orice altă cursă la care am participat.
La Halcyon Făget Trail Race targetul era sa termin in primii 10 sub 1h:15’.
In săptămâna dinaintea concursului am povestit puțin cu Robert despre cum sa abordez cursa. Simplu la nivelul discuției noastre: mi-a recomandat sa împart cursa in părți mai mici, sa mențin un ritm Ok in prima jumătate in așa fel încât sa am in vizor grupul din fata, dar sa nu trag foarte tare, iar după jumătatea distantei sa-i dau tare si sa termin cursa in viteza (RPE 10+)…băgat la cap!
M-am așezat la start cu aceasta strategie, am reușit să ma poziționez chiar in față și s-a dat startul.
Cursa a început direct cu o urcare, iar băieții din față au pornit ca din pușcă. Pe prima bucată de urcare am avut și eu un ritm bun in spatele lor (am prins vreo 25 de min de încălzire înainte de ora de start si aveam pulsul sus), deci totul părea ca merge conform planului. A urmat după aceea o porțiune dreapta care a fost de fapt o confirmare pentru mine ca nu pot sa țin ritmul celor din fata, nici măcar sa-i păstrez in vizor, așa ca după vreo 2 km am decis sa o las mai moale și sa-mi intru in propriul ritm.
Au mai urmat vreo 2 km de urcare foarte ușoră, deci am avut timp sa ma calibrez, urmând după aceea o coborâre care m-a ajutat sa ma relaxez puțin și sa-mi intru in ritm. Ba chiar am întrecut pe cineva care părea deja sa aibă probleme cu respirația și câte a redus vizibil ritmul.
In spate aveam pe cineva care părea sa se țină după ritmul meu, dar nu pentru mult timp ca pe finalul coborârii a trecut glonț pe lângă mine. M-am poziționat in spatele lui și am decis sa-i țin ritmul care era Ok și pentru mine. A urmat o noua urcare care ne-a dat de furcă la amândoi (care a fost și cea mai grea de altfel), și tipul parca ma invita sa trec de el ca sa nu ma țină pe loc. Lucru pe care l-am și făcut pentru ca simțeam ca scade prea tare ritmul.
Am uitat sa menționez ca zapada din pădure nu doar ca era destul de mare, dar era și afânată, bătătorită doar de cei din fata și ceva voluntari înaintea noastră.
Am ieșit din pădure sub un soare puternic care strălucea in zăpada proaspăt așternută. Suna bine ca și peisaj, dar ca teren de alergare destul de dificil. Am parcurs cam un km pe acea porțiune de deal neîmpădurită și eram deja aproape de jumătatea cursei. Am văzut ca vine iar un deal serios, dar scurt, așa ca am băgat un gel și am băut niște apă pregătit de a doua jumătate care avea sa fie cu viteză maximă.
De departe se zăreau sus in deal câțiva de pe primele locuri, așa ca am simțit că totuși n-am pierdut prea mult cu tempo-ul de la început. Doar că din vârful dealului urma o coborâre lungă cu zăpadă parcă și mai mare cu și mai puține urme. Pe coborârea care a urmat m-am simțit de parcă eram pe un off-piste prin Poiana Brasov si parca alergam după snowboard-ul scăpat la vale :)).
Tipul era tot in spatele meu, se ținea scai de ritmul meu. In momentul ăla mi-aș fi dorit sa fiu eu in spatele lui sa văd cum curge terenul in fata sa știu pe unde calc. Dar n-am mai cugetat și mi-am dat drumul la vale. Picioarele roiau, si respirația devenea ușor mai grea.
Ajuns in vale, am intrat iar in pădure pe o urcare nu abrupta, dar lunguță. Studiasem traseul înainte si știam ca nu mai sunt urcări lungi si grele, așa ca am decis sa nu trag tare pe porțiunea aia ca sa-mi rezerv energia pentru ce urma. Din spate a apărut si al doilea tip care părea ca are aceeași strategie pe a doua parte a cursei, însă pe coborârea care a urmat l-am lăsat in urma si nu l-am mai văzut.
Nu si pe celălat tip care parca avea o sfoară legată de mine, iar eu eram tracțiune pentru el.
M-am uitat la ceas sa văd cât mai e si părea ca mai sunt câțiva km buni (vreo 7), deși eu simțeam ca sunt pe la km 10…începusem deja sa ma întreb dacă ceasul n-a avut vreo eroare de GPS.
Traseul a început sa se intersecteze cu cursa de 8 km, deci viteza devenea o problema pentru ca acum aveam și zapada, și pe cineva care îmi sufla in ceafă, dar și obstacole de depășit/ ocolit. Tipul din spatele meu (Áron, am aflat ulterior cum îl cheamă) a făcut o manevra la un moment dat și a trecut și de mine și de un alergăreț care bloca poteca. Am reușit sa trec și eu, iar Áron îmi făcea semne sa trec de el, ca și cum nu avea spor fără mine in față. Am trecut și am dat tot ce am putut in continuare.
Pe la km 13 (conform ceas) a urmat o urcare (‘ultima urcare!’ strigau voluntarii), iar intr-o curba unde parca mi se tăiase răsuflarea Áron a trecut de mine și a zis: Hai man! Era deja in fața mea și am înfipt picioare in pământ sa îmi iau din nou avânt, iar când ridic ochii din pământ, văd poarta de Finish unde Áron a redus ritmul sa-l prind și sa trecem amândoi.
Cosmin L. Este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Octombrie 2022.
Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!
Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Cluj Eco Trail si cum a reusit sa obtina locul 1 la ultramaratonul de 50 de kilomeri de Ziua Națională
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Cum au decurs testul maximal de efort si cel de transpiratie de la Universitatea din Loughborough. Mai dificil decat un concurs.
Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti
Ai acces la toate articolele. Gratuit primele 15 zile.
La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.
La sfârșitul anilor ’90 nu exista Facebook, Snapchat sau Netflix.
A început să-mi placă să petrec timp în casă când familia mea a decis să punem cablu la televizorul Samsung proaspăt cumpărat.
Atunci am descoperit că există Cartoon Network și posibilitatea de a te uita la desene animate cât e ziua de lungă. A fost același sentimente când am descoperit, adult fiind, că poți să mănânci orez cu lapte la orice oră a zilei.
În copilărie mă uitam la toate desenele animate ce se difuzau pe CN, dar cumva mi-au rămas în minte doar clasicele: Bugs Bunny, Tom și Jerry, Road Runner, Twetty și Sylvester.
Conștientizez acum că toate aceste desene animate sunt despre urmărire. Despre un personaj care-și dorește să-l prindă pe celălalt, adesea fiind și blestemul lui.
Tom își dorește cu orice preț pielea lui Jerry, coiotul dorește să-l mănânce pe Road Runner și Elmer să-l vâneze pe iepurașul neastâmpărat.
Acum sunt într-un punct în care alerg după un vis: câștigarea unui ultramaraton internațional din cadrul Ultra Trail du World Tour. Și știu că asta se va îndeplini la un moment dat.
Într-un fel, urmărirea unui vis este ca metafora oferită de desenele animate. O singură persoană pe urmele unui lucru aproape imposibil.
Din exterior, de către persoanele care nu mă cunosc, poate părea ceva admirabil, însă de familie sau prieteni poate părea ceva nebunesc.
Sunt de acord că este mult mai comod să stai acasă și să intri într-o rutină de familie. Nu e nimic greșit în asta, însă nu e ceea ce mă caracterizează în punctul acesta al vieții.
În câteva ore mă pregătesc să iau startul la primul ultramaraton de anul acesta.
125 kilometri prin munți, pe lângă vârfurile stâncoase din Gran Canaria.
Plănuiesc să fac puțin mai bine față de data trecută, pentru că m-am antrenat, pentru că am ajutorul celor dragi de partea mea și pentru că asta am ales să fac „pentru pâinea mea cea de toate zilele” pentru următorii 3 ani.
La ora 01:00 ora României, 23:00 ora locală, voi lua startul și am să alerg toată noaptea.
Am numărul 24 și sunt al 15-lea pe lista favoriților la băieți.
Vechii romani erau obișnuiți să fie învinși. Asemenea conducătorilor majorității marilor imperii din istorie, puteau să piardă bătălie după bătălie, dar să câștige totuși războiul. Un imperiu care nu poate să primească o lovitură și să rămână în picioare nu este cu adevărat un imperiu.
Au trecut mai bine de 7 luni de la UTMB-ul la care am renunțat la km 135. Aproape că uitasem cât de greu este să alergi un ultramaraton.
Atât pentru corp, cât și pentru minte.
Sâmbătă, 7 martie, am abandonat la TransGranCanaria, la km 110, cu doar 15 kilometri înainte de finish.
Alergasem mai bine de 85% din traseu până ce m-a lovit căldura.
Nu, nu o fac dinadins, dar nu am mai putut îndeplini niciun obiectiv de pe lista de obiective:
Am conștientizat la kilometrul 109 că nu pot bifa niciun obiectiv de mai sus, când m-am așezat pe scaun, la capătul deshidratării.
Simțeam că dacă mai continui să alerg câteva sute de metri, urmează să leșin și să fiu luat de salvare.
Concursul a fost o ocazie bună să aprofundez cât de importantă e hidratarea și să îmbunătățesc acest aspect, atât la antrenamentele viitoare, cât și la următoarele competiții.
După 20 de zile petrecute pe insulă, m-am pus la start încrezător că pot să ajung în top 5 la finalul celor 125 kilometri.
Alergările au mers brici, la fel și plimbările cu bicicleta.
Am fost încântat că alergam ziua, iar seara mă prindea pe biclă. Singurul dezavantaj a fost că în vârful muntelui, unde locuiam, se făcea frig tare-tare seara și uneori acesta intra în oase. Doar supa de pește putea să-l scoată cu ușurință.
În două seri consecutive, cu vreo 10-11 zile înainte de concurs, am făcut o tură de 50 km în care am fost prea gros îmbrăcat, am transpirat și m-am deschis la piept. Mă simțeam un Andrii Popa al Gran Canariei.
Asta a avut un efect negativ, pentru că am prins o tuse productivă și seacă în același timp. În săptămâna dinaintea concursului, mă trezeam dimineața și seara tușindu-mi plămânii. I-am dat cu ACC și sirop în speranța că voi scăpa de ea.
La start, cu două shot-uri de espresso prin vene, eram gata de luptă. Pregătit să stau cu primul pluton.
După 4 kilometri enervanți, de alergare pe plajă și faleză, traseul face stânga pe urcare – un forestier foarte lat și arid. În fața mea sunt 6 alergători, în spate 640. Nici nu-mi întorc privirea, ci mă gândesc doar la cei din față.
Fiecare în lupta lui cu el și cu ceilalți.
Cursa începe și se termină printr-alt canion unde fiecare pas poate să fie unul greșit. Pietre peste care trebuie să sari și să-ți pui încrederea. Noaptea nu face să fie mai ușoră această porțiune. Poate doar temperatura de 18 grade. La antrenament, când am alergat pe porțiunea asta, erau 30.
Pentru un ultramaraton, ritmul este foarte tare. Eu alergam cu 04:30 și nu am putut să țin pasul cu cei din față. Poate că nici nu era o idee bună.
Înainte de CP, dau cu umărul și mă feresc în ultimul minut de o frunză de cactus care mi-a făcut fața să sângereze. Speram doar ca arbitrii să nu mă oprească pentru că sângeram, pentru că „așa e în box”.
Mă șterg cu umărul, îmi umplu flascurile cu apă și continui.
Pentru următorii 8 kilometri avem o urcare serioasă. Până acum am învățat să am încredere în mine și în ritmul meu. Că e mult mai important să mergi constant, relaxat, decât să ai ruperi de ritm.
Îți poți da seama de un alt alergător care aleargă ultra de ceva timp sau de unul la început de drum în funcție de efortul ce-l depune în a alerga.
Cei mai experimentați sunt lejeri și dau impresia că nu depun niciun efort. Știu că urmează să facă asta ore întregi și vor să-și conserve efortul.
Alergam în paralel cu un alt atlet pe care nu-l cunoșteam, care părea că se grăbește deja la linia de finish. Fiecare urcare era o rupere de ritm.
Am fost mândru de mine că nu am intrat în jocul lui și că am preferat să merg porțiunile abrupte și să alerg porțiunile mai plate. Să mă hidratez și să consum calorii care să-mi susțină efortul. Să am un ritm lin, dar rapid.
Ajung la CP cu 20 de minute mai bine decât mi-am propus. Asta nu e neapărat un semn bun, însă picioarele nu-mi erau obosite.
Doar respirația părea că nu funcționează cum aș fi vrut. Pe urcări mă mai opream să tușesc ca o mașină de muzeu ce n-a mai fost pornită ceva timp.
Cu fiecare kilometru alergat ne îndreptam din ce în ce mai mult către inima insulei. Temperatura scădea și ora devenea din ce în ce mai târzie.
Sunt obișnuit ca în orele de alergare să ai puncte în care te simți in iad sau puncte în care simți că zbori. A devenit o acceptare. În ambele situații sunt precaut.
Ajuns în CP, Maria mă ia de mână și-i spun că nu mă simt tocmai bine. Mă plâng că tușesc și că mă simt slăbit. Încep să gust din multele alimente din CP și simt că fructele intră cel mai bine. Am încercat și un cartof fiert dar am simțit că-l vomit.
Ergo are o idee spontană, genială – îmi pune fructe „la pachet”.
Aveam cel mai bogat extra check-point dintre toți alergătorii. Aveam multe variante de back-up în caz că ceva nu intră. Acum au fost câștigătoare fructele. Parcă mereu sunt ele.
Părăsesc CP-ul și traseul urcă. Cu o mână dau din bețe și cu cealaltă bag fructe pe gât. Respir foarte greu și temperatura devine din ce în ce mai scăzută. Vântul și ceața ne fac viața și mai grea. În fața mea – alt alergător care parcă trage prea tare de el, deși încă nu suntem nici la jumătatea cursei.
Se oprește în pădure ptr #2 și vine porțiunea unde mi-am propus să accelerez.
Iau un gel și alerg cu 04:45 / km, pe coborâre, pe șosea. La antrenament ușor alergam cu 04:00 / km. Chiar dacă alergam de 40 km, nu am vrut să pun pe spatele oboselii lipsa mea de vlagă.
Pentru că nu era asta.
Sistemul meu respirator nu putea să facă față efortului. Aportul meu ineficient de O2 mă limita la un ritm nu foarte satisfăcător.
În schimb, coborârile tehnice mergeau bine, pentru că le duceam mai mult muscular decât cardiovascular.
Mi-am propus să fac urcările în mers, în forță, constant.
Știam că la km 50 urmează o urcare ce mi-am propus-o în antrenament să o alerg. Pentru extra energie am luat un gel. Gustul și faptul că am avut isotonic cu cofeină și gel cu cofeină m-au făcut să-l vomit, iar odată cu el și bucăți din paella de la prânz și parcă și o bucată de esofag.
Mă depășește un alergător francez, Ferarri, ce m-a recunoscut și-mi zice să merg cu el. Dar nu puteam ține ritmul. Pare că primul gând de abandon se instalează.
Însă pancarta care ilustra că mai sunt 70 kilometri până la finish mă trezește la realitate. Îmi spun că am tot timpul din lume să-mi revin și să intru în top 10.
Eram undeva pe 13 atunci.
Îmi amintesc că citisem într-un articol că ghimbirul te ajută în caz că ai probleme gastro-intestinale. Eu aveam un shot cu ghimbir, lămâie și mentă pe care l-am cumpărat doar să mai tai dulcele din curse. L-am luat și parcă de atunci am început să alerg.
Ajung la kilometrul 64. Prima victimă – renunțase la luptă un chinez care a alergat prea tare 40 km și s-a tăiat. Eu eram pe 12. Deci era nevoie fie să alerg mai bine decât alți 2, fie ca ei să abandoneze.
Mă hidratez, iau fructe la purtător și încep urcarea. Eu eram motivat, picioarele fresh, dar n-aveam respirație.
Între timp, un răsărit grandios e alături de noi.
Trag tare pe urcare, trag tare pe coborâre. Recuperez cel puțin 7 minute față de cei din față. Lucrurile devin optimiste, iar eu încep să zâmbesc odată cu gândurile pozitive.
În ultima parte a cursei mă bazasem doar pe fructe / smothie-uri și începuse să mă doară ficatul de la atâta fructoză. Așa că, pe porțiunea asta, mi-am propus să iau cu mine și niște cola.
Un flask cu apă și un flask cu cola. Am crezut că sunt suficiente lichide.
De circa 5 ore nu mai consumasem electroliți din lichide (Na, Mg, Cl, Ca) Aceștia au rolul de a reține apa în organism. Atunci, nu m-am gândit la asta. Isotonicul nu mai intra, îl vomitasem cu vreo 30km înainte.
Eram de 9 ore în cursă și simțeam cum se încălzește vremea. Ajung la Roque Nublo și îl văd pe Jared Hazen, unul dintre favoriți, că abandonează lupta.
Mă așteptam la asta. În fiecare an, TGC pune capac unui american.
Pentru că nu trebuia să respir foarte tare, accelerez pe coborâre. Sunt la maxim 3 minute de alți 2 alergători pe care eram convins că îi voi prinde până la următorul CP.
Însă nu i-am prins, așa că am început să fiu dezamăgit, obosit, irascibil și cvadricepșii să mă doară. Toate semne clare ale unui om răsfățat sau deshidratat.
Urmează 40 de kilometri de coborâre. Pe urcarea anterioară, am tot făcut calcule în minte în cât timp voi alerga ultimul maraton.
Cel mai probabil 3h30-3h45. Am fost optimist.
Ajuns în checkpoint, ca să fiu cât mai ușor, iau un singur flask cu apă. Greșeală fatală.
Ies din CP abia alergând, lovit deja de căldură. Mă chinui pe urcări, mă chinui pe coborâri. Totuși încerc să prind alergătorii din față.
Dar până a reuși asta, sunt prins de alergătorii de la maraton și depășit de primii 100. Se formează un trenuleț alimentat parcă de praf, iar eu intru printre ei ca unul din vagoane.
O țin într-un ritm lejer, dar după 4 kilometri rămân fără apă. Căldura mă lovește din plin, iar eu nu am nicio măsură de protecție împotriva ei.
Abia mă țin pe picioare pe coborâre, mă simt din ce în ce mai amețit.
Sunt întrecut de prima fată, de alți 2 băieți de la proba mea. Înainte cu 200m de CP, văd un scaun și simt nevoia să mă așez.
Pentru 10 minute mă uit în gol la alergătorii de la maraton care suferă la fel de mult ca mine de la căldură, dar care parcă refuză să se oprească.
Mă ridic și mă îndrept către CP. Acolo mă așteptă Ergo și Maria. Când mă văd, sar în ajutorul meu cu apă, gheață și alte fructe.
Le spun că am să mă opresc și că vreau să mă întind.
Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole.
Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.
Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Cluj Eco Trail si cum a reusit sa obtina locul 1 la ultramaratonul de 50 de kilomeri de Ziua Națională
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Cum au decurs testul maximal de efort si cel de transpiratie de la Universitatea din Loughborough. Mai dificil decat un concurs.
Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti
Încă de când am ajuns pe insulă am avut o senzație extrem de plăcută, cu aerul, căldură plăcută și peisajul absolut minunate.
Am mers la start pentru check-in și deja am început să am niște fluturi în stoma. Urma să iau startul la prima cursa în afară țării și simțeam ceva diferit. Tot la check-in am întâlnit și unii dintre favoriți curselor. I
I-am văzut pe Petter Engdahl, Abby Hall, Thibaut Garrivier, atleți pe care îi admir, le cunosc rezultatele și asta mi-a confirmat că e o cursa importantă iar eu trebuie să fiu focusat.
În dimineață cursei m-am simțit excelent, am dormit bine și totul a decurs conform planului. Atmosfera era super, temperatura bună de alergat. Cu o zi înainte de cursă am mers vreo 2 km de la start să văd cum merge drumul, dacă e larg, dacă e single track, pentru a ști cum să mă poziționez.
Am făcut foarte bine că am mers pentru că imediat după plecare, la aprox 1km, șoseaua intră pe single track și aia a fost pentru câțiva km. Așa că m-am poziționat în primul grup și totul a fost bine.
Am ajuns în primul checkpoint, mi-am umplut flaskurile și am scos bețele, de aici urmau vreo 12km cu 1500m+.
Am avut un ritm constant, bun, am fost într-un grup cu 2 francezi și un canadian, am râs, am discutat și am zis:
„olallala!”,lLa fiecare peisaj
.
Am rămas cu ei până cu 2 km înainte de vârf când am văzut că încep să le tremure picioarele așa că mi-am luat rămas bun și am plecat în treaba mea – nu aveam să ne mai vedem până la finish.
Am ajuns la Pico Ruivo foarte bine, mi-am luat apă și am mers mai departe. Înainte de Pico Areiro, am căutat geluri în vestă și nu mai aveam, atunci mi-am dat seama că am mâncat foarte mult pe urcare, 1 gel la fiecare 15 minute plus carbohidratul din Isotonic.
Gelurile din vestă trebuiau să mă țînă până la checpoint 4, unde urmă să scot pachețelul cu geluri din spate. Începea să mă ia foamea, așa că fix înainte de Pico Areiro am oprit, mi-am scos pachetul din spate, mi-am îndesat gelurile în vestă și am mers mai departe.
Am continuat să mănânc și să beau bine, la Chao de Lagoa am trecut prin punct și eram pe locul 28, nu știam că am mers atât de bine. Începuse coborârea, traseul, totuși încă era valonat cu mici urcări, ceea ce îmi convenea, nu eram pregătit de coborâre dintr-o bucată.
Am intrat pe o „levada” single track și am auzit în spatele meu pași grăbiți, m-am panicat deoarece mergeam foarte bine, era un grup de trei băieți, parcă erau cai de curse, au trecut pe lângă mine de mi-au fluturat urechile și nu știam ce se întâmplă. După câteva sute de metri când au început să mai treacă și alții, mi-am dat seama că sunt cei de la cursa scurtă și m-am liniștit.
Eram pe coborârea lungă din vârful Areiro și trebuia să cobor până la nivelul marii. Problema nu era că e mult că și diferența de nivel ci natură terenului, pante extrem de abrupte și scări – nu vrei să ai combinația asta!
Am ajuns la Portela și acolo am găsit un francez de la cursa mea care era terminat în checkpoint, am vb cu el ceva și cu 5 biscuiți tuk în mâna fiecare am dat-o la vale spre Porto da Cruz, știam că acolo mă așteaptă Elena și că orice stare de spirit aș avea ea poate să mă reînvie și să mă readucă la formă competitivă.
Am ajung în check-point cu 8 minute mai târziu decât preconizasem, ceea ce mi se pare ceas elvețian având în vedere că nu știam ce teren mă așteaptă și că totuși făcusem 45km până atunci.
M-am spălat pe față, am umplut flaskurile și am început să alerg, mai aveam 500m+ de nivel și știam că nu pot să îmi stea în cale.
Pe drum, am mers o bucată tot cu fratele francez din Portela, am discutat, am ras și la un mom dat când ceasul mi-a arată că e “x:15min” știam că trebuie să mănânc, l-am auzit și pe el că sfâșiat un ambalaj de gel să baton ce a mâncat el, „I don’t know”și am zis că trebuie să mănânc și eu.
Când am băgat mâna în buzunarele din vestă…nimic.
Rămăsesem fără mâncare, mai aveam aprox 13km și eu nu mai aveam mâncare și nici nu mi-am luat cola în flask, cum a zis Robert, după cursă.
Asta e… i-am zis tovarășului francez că „nous vedem a fin de la course, a bient-tot!” Și l-am lăsat în treaba lui, că eu nu aveam juice de competiție doar de supraviețuire iar în cvadricepsi pe coborâre nu mai aveam nici măcar de supraviețuire, am suferit mult!
Am ajuns la finish unde mă aștepta Elena, cu o ultima zvâcnire am alergat la linia de finish unde am terminat tot juice-ul, nu mai puteam.
Pe ultimele 2-3 ore fusese cald rău, pierdusem mult prin transpirație, eram epuizat dar fericit că am terminat MIUT cum îmi propusesem, în top 35, fix cum vorbeam cu Fane la antrenamente.
Nu e timpul pe care mi l-am propus, dar nici terenul la care m-am așteptat nu era… „așa că taci din gură!”
Mulțumesc Robert pentru toate sfaturile și antrenamentel faine pe care mi le-ai dat! Ne așteaptă Lavaredo și pe urmă CCC! Let’s have some fun!
Vlad Buda .
Este antrenat cu mândrie de Robert Hajnal din Septembrie 2020.
Află cum poți alerga mai rapid la următorul tău concurs!
Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Cluj Eco Trail si cum a reusit sa obtina locul 1 la ultramaratonul de 50 de kilomeri de Ziua Națională
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Cum au decurs testul maximal de efort si cel de transpiratie de la Universitatea din Loughborough. Mai dificil decat un concurs.
Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti
La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.
Echipa COROS se mărește cu 2 noi sportivi de talie mondială: Kilian Jornet și Emelie Forsberg, campioni mondiali la sky-running în 2018.
Fostul atlet sponsorizat de Suunto a anunțat în mediul online, în urmă cu câteva zile noul parteneriat, declarându-și încrederea acordată brandului și intenția de a se implica în dezvoltarea și proiectarea viitoarelor modele Coros. În prezent, ambii atleți folosesc modelul Coros Apex Pro, lansat în 2021.
Cu aceste două semnări, Coros își întregește echipa “Avangers”, așa cum a fost denumită de believeintherun.com, echipă ce îi are în componență și pe Eliud Kipchoge (cel mai bun maratonist), alipinistul Tommy Caldwell, câștigătoarea bronzului olimpic la maraton Molly Seidel, Camille Herron (deținătoarea recordului mondial de 24 ore și 100 mile) și Des Linden (câștigătoarea maratonului Boston în 2018).
Kilian Jornet, de 8 ori câștigător al Sierre Zinal, declară că se consideră un atlet montan 360°, iubind versatilitatea oferită de munte. Focusul în 2022 va fi pe Ultra Trail du Mont-Blanc, Hardrock-100 și Sierre-Zinal.
Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!
Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole.
Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.
Pe lângă toate acestea ai reduceri la competiții și produse sportive.
Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Cluj Eco Trail si cum a reusit sa obtina locul 1 la ultramaratonul de 50 de kilomeri de Ziua Națională
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Cum au decurs testul maximal de efort si cel de transpiratie de la Universitatea din Loughborough. Mai dificil decat un concurs.
Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti
Articol scris de:
Întreaga comunitate de alergare montană din lume își va îndrepta atenția către Austria la început de Iunie.
Campionatele Mondiale de Alergare Montană și Trail Running (WMTRC) din 2023 vor avea loc la Innsbruck și Stubai. Comunitatea din Innsbruck-Stubai va aduce WMTRC în Tyrol, Austria la începutul lunii iunie 2023, după un proces de licitație foarte competitiv, supravegheat de partenerii evenimentului, Asociația Internațională a Ultrarunnerilor (IAU), Asociația Internațională de Alergare de Trail Running (ITRA) și Asociația Mondială de Alergare Montană (WMRA), alături de World Athletics.
Se așteaptă ca până la 1600 de sportivi din peste 70 de tări să concureze în inima Alpilor. Pe parcursul a patru zile de competiție, atleții și atletele vor concura în patru probe diferite:
“Suntem încântați că ediția din 2023 a Campionatelor Mondiale de alergare montană și trail va avea loc în regiunea austriacă Innsbruck-Stubai”, a declarat președintele World Athletics, Sebastian Coe.
“Acest festival mondial de alergare va reuni alergători de elită de trail și de munte din întreaga lume, care vor alerga prin unele dintre cele mai spectaculoase peisaje pe care le poate oferi Austria.”
Terenul este variat, provocator, emblematic – și cu siguranță demn de un campionat mondial.
Cursele de titlu vor avea loc în unele dintre cele mai pitorești locuri din Alpi, cum ar fi Kalkkögel – așa numiții “Dolomiți ai Tirolului de Nord”, la poalele vârfului Elfer – care oferă priveliști asupra ghețarului Stubai -, și de-a lungul Nordkette, emblematicul lanț muntos care se înalță deasupra orașului Innsbruck: o priveliște de admirat atât pentru sportivi, cât și pentru spectatori.
Evenimentul este programat între 04.06 și 10.06.2023, iar probele propriu-zise vor avea loc de Miercuri 07.06 până Sâmbătă 10.06.
WMTRC va avea un total de 4 trasee (3 dintre ele de la un punct la altul, ceea ce înseamnă că începe și se termină în locații diferite), după cum se detaliază mai jos:
Cursa vertical este programată să înceapă miercuri, 7 iunie, la ora 13:00 (ora locală) și va reuni aproximativ 240 de sportivi.
În cursa masculină, Vertical, favoriții par a fi:
În cursa feminină, Vertical, favoritele sunt:
Pe lângă Madalina, în echipa României la cursa Vertical vor mai fi prezente:
iar la masculin:
Cursa Trail Short este programată să înceapă joi, 8 iunie, ora locală 09:00, cu peste 350 de sportivi la linia de start.
Davide Magnini nu va lua startul la cursa scurtă din cauza unei accidentări, după cum a anunțat pe pagina sa de Facebook.
La feminin, Trail Short:
În acest gând, din delegația României, la cursa trail short vor mai face parte:
La masculin, Trail Short, România are o echipă foarte puternică:
Trail long este programată să înceapă vineri, 9 iunie, la ora 06:30 (ora locală) și va reuni peste 300 de sportivi.
La masculin sunt multe elite de trail running aliniate, așa că este cursa oricui de luat, dar noi credem urmatorii sunt favoriți:
La feminin, trail long:
Chiar dacă obiectivul declarat al sezonului este UTMB-ul pentru favoritul Jim Walmsley, el își ia foarte în serios participarea la WMTRC. “Am studiat profilul traseului de foarte mult timp și sunt extrem de entuziasmat și motivat să concurez la Innsbruck-Stubai!”, a declarat pentru organizatorul evenimentului.
Jim Walmsley nu va lua startul la nicio probă in cadrul CM din motiv de accidentare.
Echipa României pentru trail long va avea 5 participanți la masculin:
Atât Butaci, cât și Manole vin după sezoane foarte bune până acum, Raul terminând pe locul 4 la Transgrancanaria 2023 Classic la începutul anului 2023, la fel și Cristian cu un loc 4 la Transvulcania, La Palma 2023 în urmă cu mai puțin de 1 lună.
În ultima zi a evenimentului, sâmbătă, 10 iunie, va avea loc cursa Mountain Classic (juniori + seniori), începând cu ora 10:00 (ora locală).
Peste 130 de juniori vor alerga în cadrul acestei curse și peste 240 în cursa seniorilor. La masculin, Patrick Kipngeno pare să aibă prima șansă, în timp ce la feminin Allie McLaughlin este din nou favorită, alături de Mădălina Florea, Tove Alexandersson (Suedia, ITRA 817) și Alice Gaggi. România va fi reprezentantă de aceleași fete și aceeași băieți, precum la cursa vertical.
Merită menționat faptul că atunci când vine vorba de echipe (adică fiecare țară va concura și pentru cursa pe echipe, ca parte a fiecărui eveniment) vor exista categorii separate pentru echipele masculine și echipele feminine, iar punctajul va fi bazat pe primii 3 alergători din clasament la proba respectivă. Totodată este foarte posibil ca pe parcursul săptămânii să apară mai multe surprize, mai ales pentru că mulți dintre cei mai bine cotați concurenți au ales să participe la probe multiple, astfel încât atleții ce vor intra mai concentrați pe o anumită disciplină pot porni cu o sansă în plus.
Pe baza informațiilor disponibile pe pagina de facebook a evenimentului, WMTRC 2023 Innsbruck-Stubai (https://www.facebook.com/p/WMTRC-2023-Innsbruck-Stubai-100086878917231), s-a anunțat: Campionatul Mondial de Alergare Montană și Trail Running 2023 va fi transmis în direct (live stream) în șase limbi diferite.
Cursele live pot fi urmarite aici: https://youtube.com/@wmtrc2023_innsbruckstubai
Vom actualiza acest articol pe măsură ce vom primi mai multe informații de la organizator.
Surse:
https://www.innsbruck-stubai2023.com/en/
https://my.raceresult.com/237839/
https://www.facebook.com/p/WMTRC-2023-Innsbruck-Stubai-100086878917231/
Din 2013 alergarea este pentru mine un stil de viață. Mă consider un om talentat în a fi informat si organizat, înainte de orice altceva.
Torn pasiune in toate activitățile pe care le întreprind si consider că sunt dator față de mine să îmi maximizez potențialul.
Am descoperit alergarea pe asfalt, m-am apropiat mult de pista, dar m-am indragostit iremediabil de trail.
Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!
Povestea lui Bogdan Ibanescu de la Cluj Eco Trail si cum a reusit sa obtina locul 1 la ultramaratonul de 50 de kilomeri de Ziua Națională
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
Cum au decurs testul maximal de efort si cel de transpiratie de la Universitatea din Loughborough. Mai dificil decat un concurs.
Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti
Stabilim obiective și drumul pe care trebuie să-l urmezi ca să le atingi.
În 48 de ore, antrenamente personalizate la tine pe ceas
Suntem experți în a fi eficienți și a nu te accidenta.
Am pregătit + 100 atleți și am reușit să îndeplinim alte sute de obiective.
Nemulțumit de colaborare?
Îți returnăm banii.
La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.
We set goals and the path you need to follow to achieve them.
In 48 hours, personalised running workouts on your watch
We're experts at being efficient and not getting injured.
We trained 100+ athletes and managed to achieve their goals
Are you unhappy with the collaboration? We'll give you your money back.
At the end of each month, we send out a newsletter that keeps you up to date with important events in the running world, gives you training ideas, and motivates you for your next competition.
