Publicat pe 11 comentarii

Bucovina Ultra Rocks 4Summit

Peter Schuller - Bucovina UltraRocks4Summit

Bucovina Ultra Rocks 4Summit

Povestea celui de-al doilea ultramaraton. Traseul m-a dus pe cele mai înalte 3 vârfuri din Bucovina: Rarău (de 2 ori), Pietrosul Bistriței și Giumalău, traversând Cheile Moara Dracului, Codrul Secular și alte zone spectaculoase. 

 

Timp de citire:  10 minute;

Fotografii: Pixel ProSport, Bucovina Fotogenică;

Poveste trăită și scrisă de:

În cursa ce urma să alerg, am dorit să aplic ce a mers bine la Olympus Mithical Trail (primul meu ultramaraton) și am dorit să pun în aplicare ce am învățat din greșelile făcute acolo. Mi-am propus să calculez mult mai atent nutriția și hidratarea din cursă. Pentru asta am apelat la Carmen să recapitulez ce am invățat de la ea în trecut.

Sunt un om al cifrelor. Ca să-mi fie ceva clar și logic, simt nevoia să pun într-un tabel. Așa am făcut și cu planul de cursă, inclusiv cu nutriția și hidratarea.

Am împărțit traseul în 9 părți, reprezentând distanțele dintre checkpointuri. Am calculat timpul de cursă pentru fiecare bucată, și apoi ce trebuie să mănânc și să beau pe fiecare segment, fără sa depășesc cele 60g de carbohidrați/oră.

Abia după ce am pus în tabel ce ar trebui să mănânc în cursă, am conștientizat mai bine ce am greșit la OMT. Mâncasem mai mult decât puteam să diger în prima parte a concursului, iar  după 50 km stomacul meu a refuzat orice mâncare. Așa că, de data asta, mi-am propus să acord o mai mare atenție și să nu mănânc în cursă nici prea mult, nici prea puțin. 

După ce a fost gata planul de bătaie, i-am trimis lui Robert să îl verifice. A făcut mici modificări, dar în rest am primit acceptul lui. Puteam sta liniștit din acest punct de vedere.

După OMT am avut o săptămână de recuperare, cu alergări ușoare de maxim 10 km, iar după ce am ajuns acasă, am început antrenamentele de tempo, pe trail. Având în vedere că Clubul Sportiv Rupicapra a organizat un concurs online, pe 3 trasee frumoase în pădurea Făget, am ales să fac antrenamentele de trail acolo.

La a doua alergare, în Făget, am reușit sa calc strâmb cu piciorul stâng, destul de urât. Am auzit cum pocnește piciorul, câteva minute bune nu am simțit aproape deloc glezna, dar după aceea am început sa alerg și, ca de obicei după ce calc strâmb, piciorul și-a revenit și alergarea aceea a mers bine, dar seara m-am trezit cu glezna umflată. Astfel m-am ales cu o entorsă frumoasă.

Am continuat antrenamentele, dar cu mai mare grijă. Așa cum mi-a zis și fizioterapeuta, Mădălina, este foarte mare riscul să fac o a doua entorsă, care ar putea fi mult mai urâtă decât prima.

Bucovina

Cu peripeții avute cu mașina pe drum, în loc de joi seara, am reușit să ajungem în Câmpulung Moldovenesc vineri după-amiază cu ajutorul unui prieten din Bistrița. Am mers către concurs cu soția mea, Irina, și cu băiatul nostru cel mic de 2 ani și jumătate. După ce ne-am cazat, m-am dus să ridic kitul, iar în drum spre zona de check-in, m-am întâlnit cu Robert, care tocmai se ducea să doarmă, fiindcă el avea startul la ora 00:00. 

L-am întrebat ce sfat îmi dă pentru cursă, iar el mi-a zis super calm: „Nu lăsa să fii depășit și depășește cât mai mulți poți!“. Prima mea reacție a fost să râd, după care i-am urat o cursă cât mai bună și l-am lăsat să mearga să doarmă.

După ce am ridicat kitul de participare, am pregătit repede drop-bag-ul, în care am pus și o pereche de pantofi de schimb, pentru orice eventualitate, după care m-am grăbit la ședința tehnică.

Seara, după cină, am continuat pregătirea echipamentului, mi-am recapitulat în gând ce am de făcut în fiecare oră, ce, unde, să pun în vestă. După vreo oră am fost gata și pe la 23:00 m-am pus în pat.

Aveam o stare ciudată, nu am avut emoții ca în alte dăți. Am fost calm, singura mea preocupare a rămas sa setez ceasul sa sune la 4:45. Am adormit cu gândul că Robert și ceilalți alergători din cursa de la cursa de 105k sunt deja la linia de start.

Cu Alin și Viorica înainte de start

Dimineața startului

La ora 5:30 am ajuns la punctul de start. L-am întrebat pe Paul până unde au ajuns Robert, Cristi și Cătălin. Îmi spunea cu entuziasm și mirare, că pe Pietrosul Bistriței. Nebunie. M-am uitat puțin pe live tracking și am văzut că cel care conduce cursa e Cristi. După el vine Robert și al treilea e Cătălin. Doamne, asta da cursa! 

Nu se plictisesc băieții!

După ce am schimbat cateva vorbe cu Alin și Gicu, colegii mei de la TrailRunning Academy, am început încălzirea și am așteptat startul.

Startul a fost făcut în ordinea punctajului ITRA și la interval de 15 secunde porneau cate 2 concurenți. Colegii mei au plecat mai repede, eu am fost al 40-lea.

Start Bucovina Ultra Rocks

Start-Rarău

Am început alergarea foarte relaxat și confortabil. Traseul ne ducea pe o potecă frumoasă de la marginea pădurii, în puțină coborâre. După primul km, am început să simt durerea în glezna stângă, dar am sperat că o să-mi treacă după ce se încălzesc musculatura și tendoanele .

L-am ajuns pe Gicu, am alergat împreună aproximativ 1 km, după care am început să mă îndepărtez de el. De la primul km, am început să depășesc concurenți,  în fiecare minut verificându-mi pulsul să nu fie ritmul prea tare. 

Am ajuns în primul checkpoint la ora 6:56, exact cum am calculat. Am fost în grafic, m-am oprit doar să fiu scanat și am plecat mai departe. Apa era programată pentru cel de-al doilea checkpoint, sus pe Rarău. 

A urmat o urcare de 7km cu o diferență de nivel de +740m, l-am ajuns pe Alin, am început să alerg cu el.  Având în vedere că aveam același timp în care doream să terminăm cursa, am stabilit că pe urcari merg eu în față, să dau ritmul, iar pe coborâri conduce el. A început să-mi fie foame, am mâncat primul baton pe urcare, care a intrat super bine. Ar mai fi intrat unul, dar nu am mâncat mai mult, ci m-am ținut de plan.

Urcare înainte de Rarău

Rarău - Slătioara

“Fiecare secundă de neatenție la un ultra poate să te coste mult!”

Paul Smereciuc

Am ajuns pe Rarău la ora 8:03, cu 7 minute mai repede decât preconizasem, deci urcarea a mers foarte bine. Mi-am propus să nu pierd timpul în checkpointuri, am luat apă, electroliti și am plecat. A urmat o coborâre de 7.8 km, până la Moara Dracului. Alin s-a dus în față, am ținut greu pasul cu el din cauza gleznei. Am intrat într-o pădure, coborârea a fost destul de grea pentru glezna mea – multe rădăcini, pietre și noroi. Toate astea, împreună cu viteza ce o aveam și cu o clipă de neatenție, au adus „roade” și am reușit să calc strâmb din nou. M-a fulgerat durerea până în creier, mi-am adus aminte ce mi-a zis Paul în Grecia: “Fiecare secundă de neatenție la un ultra poate să te coste mult!”. Așa că am redus viteza și mi-am propus să o iau mai încet pe coborâri.

Am ajuns împreuna cu Alin în cheile Moara Dracului, unde ne-a așteptat o priveliște unică. Am traversat cu grijă podulețele și am ajuns la ora 9:00 în checkpoint, cu 10 minute mai repede decât plănuisem. În checkpoint a urmat rutina: scanare, apă, electroliți și apoi am plecat mai departe către Slătioara. Planul de nutriție a funcționat perfect, dar nu am vrut să mă bucur prea repede, am zis că dupa 5-6 ore o să văd dacă chiar funcționează.

După o urcare scurtă, a urmat o porțiune alergabilă, cu o bucată de asfalt.  În timp ce alergam, i-am spus lui Alin: Parcă-i văd pe Robert, Cristi și Cătălin cum alergau aici cot la cot și încercam să ghicesc viteza lor.  Noi aveam un pace mediu de 5 minute/km.

Cheile Moara Dracului

Slătioara- Rarău

Am ajuns în Slătioara la ora 9:45. Am pierdut avansul de 10 minute, dar am ieșit repede din checkpoint. A început urcarea în Codru Secular, am luat-o în față, Alin a rămas în urmă să-și aranjeze ceva în vestă. De atunci l-am pierdut și am rămas singur.  Am mers în ritmul meu. Aveam de urcat 7.4 km înapoi pe Rarău. În timp ce mă minunam de frumusețea pădurii, am ronțăit încă un baton. Peste alte 30 minute, un piure de fructe și totul a funcționat cum trebuie.

Rarău - Zugreni

Am ajuns pe Rarău a 2-a oară la ora 11:17. Pe urcarea asta, am reușit să recuperez din timp. Se pare că partea de care îmi era teamă din alergarea montană îmi merge bine. Pe traseu am început să mă întâlnesc cu alergători de la cursele mai scurte, care mi-au dat un impuls pozitiv. 

A urmat coborârea până in Zugreni. Pe acest segment a trebuit să fiu mai atent decât oricând, fiecare pas greșit putea să mă coste mult. M-a durut glezna, dar deja mă obișnuisem cu durerea. Abia așteptam să ajung la Rusca să-mi schimb pantofii, dar până acolo mai aveam de urcat pe Pietrosul Bistriței – balaurul cursei.

Până in Zugreni, am avut o coborâre frumoasă și alergabilă prin pădure, după care, pe un drum forestier, am ajuns la checkpoint la 12:19. Asta însemna că aveam 15 minute întârziere față de plan, deci clar glezna făcea probleme pe porțiunile de coborâre și de plat. Dar m-am consolat că e mai bine așa decât să pățesc ceva și mai grav. 

Din cursa din Grecia, am invațat cât de importantă e apa. Mai ales pe urcarile lungi, în căldură. Așa că am luat 1.5l de apă din checkpoint, am băut prima dată în cursă cola și am pornit spre Pietrosul Bistriței.

Zugreni - Rusca

După ce am trecut barajul peste râul Bistrița, a început urcarea. Nu am scos bețele de la început, fiindcă am vrut să văd cât de abruptă este urcarea – 4 km cu o diferență de nivel de 932m. Pe primul km nici nu ar fi fost de ajutor bețele,  fiindcă în mare parte l-am făcut în patru labe. Planificasem că voi face 25 minute/km, ceea ce ar fi înseamnat că într-o oră și 40 de minute ar fi trebuit să ajung pe vârf. Primul km a fost în grafic, dar al doilea a trecut atât de greu că deja nu mai știam dacă s-a blocat ceasul sau dacă mă învârt pe loc. Am reușit să îl fac abia în 37 minute.

Era cald, vreo 30 de grade, ceea ce îmi amintea de urcarea către Livadaki din Grecia, care a fost de 10km lungime și unde m-am simțit atât de rău din cauza stomacului, că nu vedeam bine. Acolo au fost 36 de grade și umiditate la maxim, ca într-o saună imensă.  Mi-am spus în gând că acum e lux față de urcarea aia și că nu am de ce să mă plâng. Nutriția funcționează, glezna nu mă doare pe urcare, apă am. Deci nu am motive serioase pentru care să nu pot ține ritmul propus, așa că mi-am dat o resetare și am început să măresc ritmul.  Inspiram și expiram adânc, cum ne arătase Robert să facem pe urcări, și pas cu pas, am ajuns în vârf la ora 14:28. Cu 40 de minute peste ce era planificat.

În vârf era o priveliște de neuitat, se vedeau Rarăul, Pietrele Doamnei, o vale cu localități și următoarea destinație a cursei, vârful Giumalău, care părea a fi un deal înalt și lung. 

Mi-am verificat telefonul  și am văzut că am primit un mesaj de la Irina în care mi-a scris ca Robert a câștigat. M-am bucurat pentru el, simțeam că o sa câștige. Și mi-a mai scris că sunt pe locul 10-11. Până la acel moment, nu mă gândisem pe ce poziție sunt, dar gândul că aș putea să termin în top 10 mi-a dat un impuls de putere, un sentiment nou și foarte plăcut. Am făcut un bilanț rapid: trecuseră 8 ore și jumătate din cursă, nutriția funcționează, hidratarea merge exact cum trebuie, mușchii sunt în stare bună, de gleznă am grijă. De ce nu? 

Clar trebuie să termin în top 10!

A urmat o coborâre lungă către Rusca, acolo unde mă aștepta drop bag-ul. 

Prima partea a coborârii a fost puțin tehnică, dar după aceea marcajul ne ducea într-o pădure frumoasă. Parcă era ireală. Poteca șerpuia printre brazi și solul era atât de moale că simțeam că plutesc. La fiecare pas, corpul cerea să măresc ritmul, dar mintea îmi spunea că e mai bine să alerg mai încet decât să fac vreo minune cu glezna. A fost tare ciudat să alerg cu sentimentul acesta, de obicei este invers: mintea îmi spune că trebuie să alerg mai tare și corpul este cel care caută scuze. Pe coborâre m-a depășit o fată, care alerga rapid pe coborâri, dar pe care o depășeam tot timpul pe urcări.

Câteva momente înainte de Pietrosul Bistriței

Rusca - Runc

Am ajuns la Rusca, la drop bag, la ora 15:42, față de 15:05 planificat. În checkpoint, m-am întâlnit cu Viorica și cu alți  3 alergători ce stăteau pe scaune. 

Am luat drop bagul, iar în timp ce mă schimbam de pantofi și de tricou, a ajuns și a doua fată. Am văzut-o pe Viorica că împachetează rapid și pleacă, așa că am luat și eu 1,5l de apă, am băut 300ml Cola și am pornit.

Mi-a prins foarte bine refresh-ul cu șosete și pantofi noi, dar am început să am probleme cu nutriția, batonul nu mai intra, gel nici atât. Am spus că iau o pauză de la mâncare să-mi revin, am băut doar apă aproximativ 1 oră, am pierdut din ritm, dar simțeam că nu am de ales. După o oră, am mâncat un piure de cartofi dulci cu morcovi, care a intrat super bine și totul a revenit la normal.

Urcarea pe Giumalău a fost mai lungă decât am anticipat. Era cald, cu un soare foarte puternic, dar nu asta m-a deranjat, ci că nu am reușit să găsesc un ritm confortabil: când măream ritmul, simțeam cum consum mai multă energie, dar nu reușeam să aduc un beneficiu în viteză care să merite efortul. Până la urmă, am ajuns la 17:46 în varf față de 16:50 planificat.

Ca de obicei, nu am stat în checkpoint, am băut o gură de cola și electroliti, am luat apă și am plecat mai departe.

Am încercat să abordez coborârea cu un ritm mai mare, dar mi-a trecut repede acest gând, când am reușit iar să calc strâmb. 

A urmat o porțiune alergabilă, unde am tot depășit concurenți. Nu știu exact de la ce curse erau, cert este că unii dintre ei erau epuizați la maxim și cum se mai spune, „erau în filmul lor”. I-am întrebat pe câțiva dacă e totul ok, dar în afară de un da scurt, nu au schițat mare lucru, nu aveau niciun chef de vorbă. Cam așa fusesem și eu în a doua partea a concursului OMT, dar de data asta am fost mult mai atent la nutriție și hidratare. Mă simțeam în forță. 

Până la Stâna Muncei a fost de urcat un deal destul de abrupt, dar scurt, unde m-a prins ploaia. Pe urcare am depășit încă un grup de alergători de la cursa de 110km. 

După ce am ieșit din checkpoint, singurul lucru la care m-am gândit a fost ultima urcare înainte de finish, „surpriza BUR”.

Runc- Finish

Până acolo am mai avut de urcat câteva dealuri mai mici. Traseul ne ducea într-o zonă de unde se vedeau pădurile, dealurile verzi și văile superbe. 

Peisajul ce l-am văzut în acea seara, înainte de apus și după ploaie, când soarele încă încerca să iasă din spatele norilor, luminând într-o culoare cum nu mai văzusem, o sa îmi rămână în minte mult timp.

Am scos telefonul din buzunar și i-am scris Irinei un mesaj, că ajung pe la 20:45-21:00 la finish. Depindea de cât de lungă și de grea urma să fie ultima urcare.

Am ajuns la poalele Runcului după o coborâre ușoară pe un drum forestier. Am băut o gură de cola și mai aveam vreo 500ml de apă.

Am plecat să termin ce începusem dimineața la 6:05. 

M-am trezit cu un „zid” în față, o urcare de 1,5 km, cu o diferență de nivel de aproape 400m. În pădure era întuneric, dacă ajungeam cu 20 minute mai târziu, ar fi trebuit să scot frontala.

După vreo 800m urcare, am auzit ceva din tufișuri: erau 3 porci mistreți alergând către mine! M-am speriat puțin, dar am luat repede fluierul și după ce au auzit zgomotul, au schimbat direcția și au fugit înapoi în pădure. 

Am ajuns în vârf în aproximativ 27 minute, unde Mateo mă aștepta strigând că sunt în top 10. M-a scanat, l-am întrebat încotro trebuie sa merg, mi-a arătat drumul și am început să alerg de parcă atunci m-am trezit din pat. 

Am acest sentiment de fiecare dată când sunt pe ultimii kilometri. Parcă mă cuprinde un val de energie care îmi șterge toată oboseala și toată durerea adunate pe traseu.

Abia dacă am văzut pe unde calc în întuneric. M-am rugat să ajung cu bine la finish, unde era Irina cu cel mic. I-am strâns pe amândoi în brațe și am stat așa câteva secunde bune. Toată ziua am așteptat momentul acesta!!!

Mi-au revenit în minte cuvintele lui Robert dinainte de cursă: „Nu te lăsa să fii depășit și depășește cât mai mulți poți!“.

Până la urmă, exact asta am făcusem! M-am ținut de plan, am aplicat tot ce am învățat de la Robert și am ajuns pe locul 7, cu 1 oră si jumătate peste ce am planificasem de acasă, neștiind cu exactitate cât de brutală e urcarea pe Pietrosul Bistriței, cât de lungă e urcarea pe Giumalău, cat de abruptă e urcarea pe Runc și nici că urma să îmi revină entorsa nevindecată.

A fost o cursa bună, cu peisaje superbe, cu urcări care câteodată m-au stors de energie, cu coborâri în păduri ca scoase din poveste. 

Pot să spun că am învățat din greșelile pe care le-am făcut la OMT și că știu ce am de corectat la următorul ultramaraton. 

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 90 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.
Peter Schuller - Before

Peter Schuller, înainte de alergare

Peter Schuller, lighter, faster

Peter Schuller

Peter Schuller

Om simplu și calm. Tot ceea ce fac, fac din plăcere. Alergarea este o pasiune dar o tratez cu seriozitatea unui job full time fiindca mă împinge să-mi depășesc limitele.
Publicat pe Lasă un comentariu

Peter Schuller. O prăjitură de alergător

Peter Schuller

Peter Schuller. O prăjitură de alergător

Pe 1 Noiembrie 2019, în Cluj, la Let’s Coffe l-am întâlnit prima dată pe Peter Schuller. Purta colanți negri de compresie, tricou alb tehnic și un zâmbet relaxat. Vasi, barista, i-a luat comanda întrebându-l dacă dorește „ca de obicei”.

În cafenelele de specialitate întâlnești deseori alergători care sunt niște rockstar-uri ai locului. Mi s-a întâmplat de cel puțin 4 ori să fiu într-o cafenea și în același timp o celebritate să fie în preajmă. Dar când un alergător intră, în colanți, să-și savureze cafeaua înainte de-o alergare, are mari șanse să fure toate privirile.

După ce a scanat locul, Peter m-a recunoscut. Vorbiserăm în urmă cu 8 zile la telefon pentru a-i face un plan de antrenament. Și-a luat dublul espresso și am intrat în vorbă. „Felicitări pentru locul 2 la UTMB și că motivezi oamenii să alerge! Te-am urmărit cu sufletul la gură la ultimele două UTMB-uri”, mi-a spus.

Atunci m-am lăsat să îl cunosc mai bine decât am făcut-o la telefon. Simțeam că el știe mai multe despre mine și ar trebui să echilibrez balanța. Peter este omul care își câștigă pâinea și desertul suflecându-și mânecile, aruncând un pumn de făină pe masă și făcându-le.

Pentru astăzi avea de alergat 10 kilometri (în 42 minute). Un antrenament „test”. Cu amabilitatea ce-l caracterizează m-a invitat, pe seară, la atelierul său pentru o degustare de prăjituri. A vrut să mă ducă dintr-un teren neutru într-un loc familial.

L-am privit în ochi și mi-am dat seama că este un om mânat de pasiune atât în alergare, cât și în job-ul lui. După doar câteva minute, mi-a arătat fotografii cu deserturile ce le gândește și execută. Mi-a venit în minte un singur cuvânt pe care am simțit nevoia să i-l silabisesc cu voce tare. IM-PE-CA-BIL. „Dacă aș alerga la fel de bine pe cât de bine arată deserturile astea, aș fi campion mondial”, mi-am spus. Câteva ore mai târziu aveam să mă și conving de cât de gustuoase sunt.

Peter este disciplinat. Asta se vede nu doar în prezența constantă la cele 6 antrenamente din timpul săptămânii, ci și în perseverența de care dă dovadă zilnic în pasiunea lui – cofetăria artizanală. A reușit în nici doi ani, de la a găti din propria bucătărie la a realiza peste 100 de produse și a învăța alte 70 de persoane cum să-și câștige pâinea cu propriile mâini.

A început prin a face torturi pentru cei apropiați, ca în cele din urmă să își deschidă, în același an în care i s-a născut fiul, Paul, un laborator de cofetărie – Iris Délice. Prin produsele pe care le prepară, Iris Délice dorește să ofere clienților nu doar deserturi, dar și o experiență inedită.

Peter „empowers people”. Scoate la suprafață partea bună a oamenilor. Are lucruri frumoase de spus despre persoanele cu care se înconjoară. Mi-a spus de soția lui că i-a îmbunătățit viața de 10 ori, de Alex – colegul lui de atelier – despre cât de bine se pricepe la asta, că e un geniu al prăjiturilor.

Nu l-am auzit să spună ceva negativ despre nimeni.

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 90 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.

„Cea mai mare provocare 

este să ne reinventăm.

Când un atlet completează formularul de înscriere pentru a-i realiza un plan de antrenament, nu știu ce așteptări să-mi setez la rândul meu, pentru că nu vreau să îl dezamăgesc. Vreau să fiu realist și să-i acord suficientă încredere că obiectivele lui se pot îndeplini. Niciun vis nu este suficient de îndrăzneț.

Fiecare atlet are un entuziasm aparte la început, însă ceea ce contează este trăinicia acestui entuziasm. Cu alte cuvinte, nu contează la fel de mult cât ești de exaltat, cât contează cât de consecvent vei fi pe parcurs. E ca în dragoste – toate relațiile sunt frumoase la început, însă după 6-9 luni probabil că vei avea parte de căderea din rai.

Partea bună în relația „antrenor-atlet” este că după cel mult 1 lună de zile se poate vedea dacă relația va funcționa, dacă patosul se va menține. În dragoste durează mai mult. Ceea ce este admirabil la Peter, este că nu și-a pierdut deloc din avânt, chiar dacă a trecut prin antrenamente grele și a transpirat litri de sudoare.

Cu amabilitatea ce-l caracterizează, înainte să alerge cei 10km, la finalul discuției din cafenea, m-a invitat pe seară la atelierul său pentru o degustare de prăjituri. A vrut să mă ducă dintr-un teren neutru într-un loc familial.

Urma să schimbe complet meniul de la cofetărie, să îl reinventeze. Crede că e de datoria lui să facă asta. Doar așa simte o evoluție. Înainte de a fi cofetar-patiser se ocupa de aprovizionarea farmaciilor cu medicamente, iar acum continuă să facă mereu câte un pas în față, să inoveze la alterlier, de două ori pe an. 

Așa a ales să împartă cu mine ultimele prăjituri din „vechea colecție”. A dat un telefon și 5 prăjituri au fost puse la abatitor pentru degustarea ce urma să fie la 19 seara.

Am acceptat invitația. Urma să-mi dau seama că un plan de antrenament are foarte multe în comun cu prăjitura SACHER.

Contradicția stă la baza evoluției.

Când Peter a completat formularul de înscriere pentru a-i realiza un plan de antrenament, nu știam ce așteptări să-mi setez la rândul meu, pentru că nu voiam să-l dezamăgesc. Voiam să fiu realist și să-i acord suficientă încredere că obiectivele lui se pot îndeplini. Niciun vis nu este suficient de îndrăzneț.

Am stabilit că un obiectiv realist pentru următoarele 6 luni este un maraton în 3 ore 10 minute. Pentru asta mi-am propus să-i îmbunătățim personal best-ul de 10 km (de la 43:45 la 40:45) și personal best-ul de semimaraton (de la 1h45 la 1h30).

Fiecare atlet are un entuziasm aparte la început, însă ceea ce contează este trăinicia acestui entuziasm. Cu alte cuvinte, nu contează la fel de mult cât ești de exaltat, cât contează cât de consecvent vei fi pe parcurs. E ca în dragoste – toate relațiile sunt frumoase la început, însă după 6-9 luni probabil că vei avea parte de căderea din rai.

Partea bună în relația „antrenor-atlet” este că după cel mult 1 lună de zile se poate vedea dacă relația va funcționa, dacă patosul se va menține. În dragoste durează mai mult. Ceea ce este admirabil la Peter, este că nu și-a pierdut deloc din avânt, chiar dacă a trecut prin antrenamente grele și a transpirat litri de sudoare – vedeam asta în selfie-urile ce mi le trimitea la finalul antrenamentelor.

La cofetărie, Peter schimba complet meniul, îl reinventa. Crede că e de datoria lui să facă asta. Înainte de a fi cofetar-patiser, se ocupa de aprovizionarea farmaciilor cu medicamente, iar acum continuă să facă mereu câte un pas în față, să inoveze la alterlier, de două ori pe an.

Așa a ales să împartă cu mine ultimele prăjituri din „vechea colecție”. A dat un telefon și 5 prăjituri au fost puse la abatitor pentru degustarea ce urma să fie la 19 seara.

Am acceptat invitația. Urma să-mi dau seama că un plan de antrenament are foarte multe în comun cu prăjitura SACHER.

Laboratorul unei cofetării era pentru mine un teren necunoscut. Locul unde se nasc deserturile Iris Délice este pe Dumbrava Roșie nr.7 în Cluj Napoca, într-o casă ce pare mai degrabă a unei familii cu 2 copii decât locul de muncă a 6 angajați. Vitrina de la intrare, unde se expun prăjiturile comandate, este cea care dă de gol scopul locului.

Am intrat într-un hol mic unde se găsea o casă de marcat. Peter ne-a înmânat halatele începând cu prezentarea spațiului, a mașinăriilor și a câtorva măsuri de siguranță. „De cât timp sunteți aici?”, „Abatitorul spui că este ca un cuptor, dar care răcește?”, „ 5000 de euro, atâta costă?” Răbdător și amuzat de inocența întrebărilor, Peter nu a lăsat nicio piatră neîntoarsă.

Dintre prăjiturile pe care le-am mâncat în acea seară „Sacher” i-a atras atenția alergătorului din mine pentru că este prăjitura cu 7 straturi, ce sunt aranjate în funcțe de densitate și intensitate – jos cel mai crocant, sus cel mai moale. M-am întrebat de cât timp e nevoie să se ajungă la produsul final, câte teste eșuate au fost în spatele prăjiturii executate perfect? Câte degustări?

Și straturile unui plan de antrenament se fac în funcțe de intensitate, calitatea și cantitatea kilometrilor.

Primul strat al prăjiturii, de sus în jos, este o glazura de cacao Valrhona, ce are gust intens de cacao și culoare caldă de mahon. Mi-a plăcut atât de tare, încât mi-am spus că am mâncat cacaoa greșită toată viața mea.

Primul strat al planului de antrenament, pentru a-l face un alergător mai rapid pe Peter, dar și pentru îmbunătățirea tehnicii de alergare, a fost clădit în principal din antrenamente de viteză – repetări pe distanță scurtă. În această primă etapă, Peter mi-a trimis video-uri cu tehnica lui de alergare; astfel, mi-am dat seama că își folosește brațele foarte puțin, din lipsa de forță a brațelor, abdomenului, pieptului și că stă prea drept, vertical, poziția corectă de alergare fiind în ușoară cădere, aplecat către înainte. Făcea asta dintr-o dezvoltare insuficientă a musculaturii lombare și a fesierilor.

Al doilea strat al prăjiturii, puțin mai dens, este din cremă supreme de ciocolată Inaya 65% și Alnuga 41%. Pe lângă gustul intens de cacao, găsești un echilibru perfect între gustul amărui și notele citrice.

Pentru al doilea „strat” al planului am stabilit un baseline, un punct de plecare. Peter a dat „teste” pe distanța de 5 km, respectiv de 10 km pentru a putea măsura progresul în viitor. Testele au și efect de creștere a moralului. El a văzut cum, în nici 3 luni de antrenamente, a ajuns pe distanța de 21 kilometri de la 1 oră 45 minute la 1 oră 30 minute.

Al treilea strat al lui Sacher arată ca o fâșie foarte subțire de înghețată. Este făcut din cremă Namelaka cu ciocolată albă Zephyr și bucăți de caise deshidratate.

Al treilea strat al planului a fost făcut din sudoare în sala de forță. Peter și-a făcut abonament la sală și a pus întrebări legate de exerciții. Am urmărit creșterea fitness-ului general, dar și a forței specifice cu exerciții simple, dar eficiente – rutine în care am încorporat exerciții cu greutatea corpului, dar și îndreptări, genuflexiuni. Și exerciții cu kettlebell-ul. Multe.

Al patrulea strat, centrul prăjiturii, ce-i dă și numele, Sacher, este un blat umed cu migdale, insiropat cu un sirop de cacao și lichior Grand Marnier.

Al patrulea strat a fost din antrenamente de durată mai îndelungată cu pulsul în zona pragului lactic (zona în care ficatul reintroduce acidul lactic organism, transformându-l în energie). Am urmărit eficientizarea corpului – întărirea simultană a sistemului cardiovascular și a musculaturii. Acum, aceste două trebuie să lucreze împreună pentru întârzierea absorbției de acid lactic. Cu cât corpul asimilează mai puțin acid lactic în timpul efortului, cu atât performanța este mai mare.

Al cincilea strat este făcut din gem de caise. „Ce caută gemul de caise?”, „De ce nu gem de căpșuni?” El este cel care face legătura cu stratul superior, iar blatul Sacher merge mână în mână cu gemul de caise.

Al cincilea strat al planului a fost ca un text ce trebuie citit printre rânduri. Au fost zile de antrenament ușoare, (05:30/ km, puls sub 135 bpm ) pentru ca în zilele solicitante Peter să poată trage tare.

Al șaselea strat este un ganache de ciocolată Inaya 65% și cacao Valrhona.

Al 6-lea strat a fost axat pe acordarea unei zile complete de pauză în care Peter a ales să meargă săptămânal la un fizioterapeut. Este ziua în care simte un restart.

Ultimul strat este un blat crocant cu migdale.

De la prima mușcătură a prăjiturii simțeai cum dinții străbat toate straturile. Și cum papilele gustative sunt stimulate pe toate părțile.

În plus, urma noua colecție. În acest domeniu, inovația este succesul.

Rețeta planului, ca și cea a prăjiturii, a trebuit adaptată. Au fost și zile prea solicitante, zile în care corpul lui nu se recupera suficient sau zile în care nu se odihnea.

Atât în fața planurilor de antrenament, cât și în fața unei rețete de prăjitură, trebuie să rămâi onest cu tine. Nu ai cum să grăbești drumul către succes, nu ai cum să te păcălești sau să trișezi.

După degustare am zâmbit larg, admirativ. Zâmbetul satisfacției este moneda de schimb și un punct comun ce-l împărtășesc cu Peter – el voia să mă vadă că mănânc cu poftă și că zâmbesc, eu că transpiră și că la final îmi primesc replica ce mă recompensează*„a fost greu, dar foarte fain”*!

„Când aud cuvântul „succes”, mă gandesc la senzatia ce o am după un antrenament reușit sau după un concurs unde am atins ce mi-am propus.”

Interviu Peter Schuller

Maestru Cofetar la Patiseria Iris Délice,
plan de antrenament TrailRunningAcademy din 01.10.2019

Cu ce prăjitură ți-ai începe ziua lângă un dublu espresso, Ethiopia?

De obicei nu mănânc nimic lângă o cafea de specialitate, pentru că îmi place să descopăr toate aromele cafelei, fără să fiu influențat de alte gusturi. Dar dacă ar fi să aleg să mănânc ceva lângă un espresso Ethiopia, aș alege checul nostru cu banane sau croissantul nostru cu unt.

Cu ce fel de mâncare le-ai recomanda alergătorilor să facă carb loading?

Cred că acest lucru este destul de subiectiv, având în vedere că avem metabolism diferit; la mine funcționează bine orezul și produsele noastre de patiserie, care sunt ușor digerabile, având în vedere că procesul de producție (dospire lentă) facilitează acest lucru. Dacă ar fi să fac o recomandare, aș spune să aleagă întodeauna mâncare făcută din materii prime de calitate, carbohidrați simpli, ușor digerabili, combinate cu o cantitate mai mică de grăsimi saturate.

În ce fel te-a ajutat alergarea în cofetăria artizanală?

Alergarea mi-a arătat cât de importantă este alimentația. În ultimele 6 luni am învățat și mai multe despre metabolism, biochimie și cum folosește și transformă corpul nostru mancarea în energie, ce ajută și ce îngreunează acest proces.
Acest lucru m-a ajutat să creăm produse care să fie nu numai gustoase, dar să și ajute corpul în acest proces, folosind combinatii echilibrate de macronutrienți.

Care e ultima prăjitură ce ai gătit-o pentru familie?

🙂 Sună ciudat, dar familia mea nu este un fan deserturi. Lor le plac lucrurile simple – gogoși, clătite sau croissant cu unt. Dar ultima dată am adus acasă o selecție de deserturi pe care am facut-o pentru cutii de weekend și spre surprinderea mea au gustat din fiecare 🙂

Ce te face pe tine un alergător diferit față de alți 99% dintre alergători?

Nu cred ca sunt un alergător special, dar faptul ca mă antrenez după un plan foarte bine structurat, că sunt perseverent și atent la orice detaliu ce îmi semnalează corpul, mă face să evoluez mai repede.

E vreun obiectiv (de timp sau câștigarea unei competiții) ce l-ai atins mai repede decât ți-ai fi imaginat?

Acum 6 luni nu am crezut că într-un timp așa de scurt o să ajung să alerg un semimaraton în 1:30. Concurs nu am câștigat, dar mi-a plăcut foarte mult senzația când am alergat în top 20 alergători la concursuri.

Ce știi acum și ți-ar fi plăcut să știi și acum 5 ani și crezi că ți-ar fi făcut viața mai ușoară legat de alergare?

Practic toate lucrurile învățate în ultimele 6 luni :), dar sincer să fiu, aș lăsa totul așa cum a fost. Eu cred ca totul se întamplă în viață la momentul potrivit, nu aș schimba nimic din trecut. Făcând greșeli, învățăm să apreciem lucrurile importante și de folos.

Care e piesa de echipament ce ți-ai cumpărat-o în ultima lună?

Kettlebell-ul.

Care e nemesis-ul tău? Ultimul obiectiv? Ce fac oamenii care au atins obiectivul ce-l visezi și tu nu faci încă?

Un obiectiv al meu ar fi să pot alerga cu timp decent la concursuri de trail renumite, în locuri frumoase (de ex: MIUT, UTMB) – anul acesta cel mai mare obiectiv este OMT100. Eu simt că am început să fac toate lucrurile ce trebuie făcute, diferența stă în timp. Și cred că e important să rămân perseverent.

Care e achiziția (echipament) ce ar trebui să existe în dulapul fiecărui alergător, dar foarte puțini îl folosesc, fie că nu-i cunosc beneficiul, fie că n-au auzit de el?

Dacă pornesc de la mine, cred că un capitol important și neglijat de destul de multi alergători este recuperarea. La acest capitol este de nelipsit o saltea de yoga, foam roller și ulei/sare de magneziu.

Care sunt alergatorii fun de urmărit pe social media?

Nu stiu dacă există o listă oficială cu alergători de urmărit, dar parerea mea este că trebuie să învățăm de la cei mai buni. Eu îi urmăresc pe Robert Hajnal :), Pau Capell, Xavier Thevenard, Jordi Gamito, Kilian Jornet.

Ai vreun antrenament preferat?

Toate antrenamentele îmi plac 🙂

Care crezi că e recordul din alergare cel mai greu de doborât?

Până la urmă, toate recordurile sunt greu de doborât, dacă vorbim de recorduri personale. Dar dacă facem un plan bine structurat, ne focusăm pe ceea ce avem de făcut și punem osul la treabă, o să avem o șansă foarte mare să reușim.

Există un domeniu al vieții tale despre care ți-ar plăcea să ți se ia interviu, pe langă cel de alergare?

Aș vorbi cu mare drag despre domeniul în care activez, cofetărie/patiserie.

Cine e prima persoană care îți vine în minte atunci când auzi cuvântul SUCCES?

Nu imi vine în minte o persoană anume. În schimb, când aud cuvântul succes, mă gândesc la senzatia ce o am după un antrenament reușit sau după un concurs unde am atins ce mi-am propus. Mă gândesc la întregul sistem din spatele reușitei, la oamenii care îmi arată ce am de făcut și mă ajută să reușesc – antrenorul Robert, nutriționista Carmen, fizioterapeuta Mădă și, bineînțeles, familia mea care mă sprijină în acest sport. Cred în puterea echipei, în orice domeniu din lume. Singur nu poți face multe, dar când ai o echipă, poți să faci lucruri frumoase.

Peter Schuller - Iris Delice

Degustare Prăjituri Iris Délice

Ultimele prăjituri din meniul presuprematism

„Cred în puterea echipei, în orice domeniu din lume. Singur nu poți face multe, dar când ai o echipă, poți să faci lucruri frumoase.”

Cauți un plan de antrenament?

Peter Schuller este elevul TrailRunning Academy din Octombrie 2019. Printre cele mai bune rezultate se numără un semimaraton, în antrenament, în 90 de minute și un loc 7 la Bucovina Ultra Rocks4Summit.

Poți ocupa și tu unul din locurile dedicate antrenamentelor personalizate.