Publicat pe Lasă un comentariu

Plan nutritie Transgrancanaria

Ultramaraton

125,9 kilometri, 6919+.
CUT-OFF TIME: 30 ore
PART OF: Spartan Trail World Championship.
ITRA: 5 ITRA points

Alătură-te Tribului!

La finalul fiecărei luni trimitem un newsletter care te ține la curent cu evenimentele importante din lumea alergării, îți oferă idei de antrenament și te motivează pentru următoarea ta competiție.

Strategie cursa

Planul înainte de cursă ar trebui să conțină câtă apă bei, câte calorii mănânci, cât sodiu consumi între oricare două puncte, și astfel, la final vei avea un plan general.

Fiecare din cele 3 categorii are o importanță deosebită pentru a te asigura că ritmul nu-ți are de suferit din cauza lipsei apei, caloriilor sau sodiului.

Planul nutritional ar trebui întocmit cu cel puțin 6-8 săptămâni înainte de concurs pentru a-l testa în alergările lungi, care să imite profilul cursei.

Eu am testat acest plan nutrițional la alergările cu durata între 3 și 6 ore.

Articol pentru membrii Elite

Ai cont si abonament activ? Login

Articol scris de:

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea. Locul 2 UTMB in 2018, 862 ITRA points.
Publicat pe Lasă un comentariu

Mirela Resteman: “Primul obiectiv a fost să alerg minim 25 minute”

Mirela Resteman: “Primul obiectiv a fost să alerg minim 25 minute”

Consecvența, disciplina și nevoia de a-ți depăși limitele au dus-o pe Mirela în 10 ani, de la a alerga 25 minute fără oprire, la a câștiga 7 concursuri de alergare în 2021.

Alătură-te Tribului!

Te ținem la curent cu evenimentele importante din lumea alergări, te facem un alergător mai rapid, mai eficient cu informații la finalul fiecărei luni.

De unde a pornit toată această pasiune pentru alergare?

La mine sportul a venit târziu, după 35 de ani. Chiar dacă întotdeauna am fost harnică, activă, pasionată de ceea ce făceam, mi-am folosit aceste atuuri în alte direcții: de exemplu, am fost o elevă iar mai apoi studentă foarte bună.

Întotdeauna mi-au plăcut provocările, mai ales cu mine însămi… să fac mai bine, mai mult, să reușesc să-mi ating obiective impuse de mine pentru mine. Într-adevăr, lupta aceasta cu tine de multe ori te duce în vârful clasamentelor când ajungi să te compari cu alții, chiar dacă nu e un scop în sine. Cam așa a fost și cu alergarea la mine.

Primul km în alergare l-am făcut în anul 2011 pe malul Mureșului la Arad. În acea perioadă, datorită unor schimbări la muncă, era nevoie să rămân cazată foarte des în alte orașe, iar timpul liber câștigat astfel după-amiaza să fie o apăsare datorită problemelor personale din acea perioadă.

Singurul obiectiv la început era să alerg fără oprire minim 25 minute, nu conta deloc viteza, pulsul sau orice altceva. În acele minute, datorită efortului nu puteam gândi nimic, singura preocupare era să nu cedez, să nu mă opresc. A fost mai ieftin și mai sănătos decât la psiholog pentru că după alergare mă simțeam extraordinar.

Nu am evoluat spectaculos, cu 2-3 alergări pe săptămână, însă nici nu am dat nici un pas înapoi. Ajunsesem după ceva vreme să tot cresc distanța, timpul și îmi era tare frică să nu pierd ce am câștigat cu așa mare greutate.

Care a fost prima ta cursă? Cum a fost tranziția către distanțele mai lungi?

Prima dată când am depășit 10km a fost prin 2014-2015, iar primul concurs Semimaratonul Wizz Air în 10 aprilie 2016, unde mi-am dorit foarte mult să duc medalia de finisher fiului meu pentru că era ziua lui.

Când îmi amintesc întrebarea ce mi-a stat în cap tot concursul acela „Cine m-a pus să mă chinui în halul ăsta?” realizez că deși fac la fel și azi, chiar merită chinul. Nu mi-am imaginat niciodată că voi putea ajunge să fac sport, de podium nici nu mi-ar fi putut trece prin cap în urmă cu 10 ani.

Anul 2020 a fost un an nesperat pentru că deși am participat la 8 competiții fizice, la toate am fost pe podium la open sau categorie cu 3000km alergați până la finalul anului. Credeam că acela a fost apogeul și îmi propusesem ca în 2021 să alerg mai puțin ca volum (nu mai aveam luxul de a sta acasă ca în pandemie), dar să fac antrenamentele mai calitative.

Până la urmă și în 2021, dacă nu făceam pauză, ajungeam tot la 3000km, dar categoric am schimbat mult la felul în care mă antrenez și asta a contribuit mult la performanța mea. Pe lângă cele 7 victorii, cel mai mult m-au bucurat timpii obținuți pe 10km (44min) și 21km (1h:38min), în cadrul competițiilor virtuale.  

          Rezolutia mea de anul nou a fost „nici o săptămână fără intervale” . Însă la această rezoluție s-a mai adăugat după intrarea în liga SYR pe grupul „Share your run” în primele luni și „nici o săptămână fără o alergare de care să mă mândresc – viteză sau distanță”.

Aici, în acest grup, a apărut șansa de a fi norocoasa care să aibă parte de 3 luni gratuite cu Trail Running Academy. Așa că toate rezolutiile mele s-au transformat intr-una singură: să fac 100% antrenamentele indiferent de vreme, oboseală, timp limitat.

Cum reușești să îmbini viața sportivă cu cea profesională, personală?

Anul 2021 categoric a însemnat revenirea la normal cu programul de lucru și deplasările obișnuite dinainte de pandemie, așa că în zile trezită de la 6 dimineața cu 5-6 ore la volan pe lângă cele de vizite la medici în diverse orașe nu prea îmi venea să alerg seara când ajungeam acasă.

În alte zile pur și simplu aveam programul atât de încărcat încât nici nu știam cum să le împac pe toate.

Având antrenamentul de alergare pe lista de priorități din fiecare zi, de cele mai multe ori îmi stabilesc ora la care aș putea rupe timpul necesar și așa, nu am nici o șansă să ezit. Dacă nu îl fac la ora stabilită știu că nu mai am când să îl fac.

Astfel am ajuns să am zile când mă trezesc foarte devreme pentru antrenament și zile în care mă antrenez după-amiaza după muncă, iar având în vedere importanța intervalului fix de antrenament, vremea devine un factor mult mai puțin luat în calcul.

Totul in urma rezoluției „100% antrenamente conform planului”. Am foarte mare încredere în antrenorul meu Andrei și planul făcut pe măsura mea.

În urmă cu mai bine de un an povesteam cu un prieten Peter Schuller ce se antrena cu Robert și era atât de încântat încât m-a făcut să visez și eu să mă antrenez cu TRA.

Mi-aș fi dorit și eu așa mult să am planul meu de antrenament, adaptat pentru plusurile și minusurile mele, însă nu mă vedeam putând urma un plan de antrenament având în vedere problema mea cu anemia de la alergare și programul încărcat. Nici nu mi-aț fi putut imagina atunci că Andrei poate rezolva aceste probleme, găsind soluția atât pentru a evita anemia cât și un plan adaptat după programul meu.

Însă cel mai mare câștig îl am în motivația de a urma un plan bine gândit și faptul că am absolut tot timpul răspuns la orice intrebare, la orice preocupare, simt că am pe cineva alături căruia îi pasă de mine și își dorește la fel de mult ca și mine să evoluez.

„Atentie ce îți dorești că s-ar putea să ți se întâmple!” la mine a funcționat, am primit cele 3 luni de antrenament gratuit, însă știam deja după primele săptămâni că voi continua. Dacă la început speram doar la un plan de antrenament, pe parcurs am realizat că primesc mult mai mult.

Tot Andrei m-a făcut să am încredere că nu pierd nimic ci câștig dacă fac o pauză, așa că în decembrie fac cea mai mare pauză de la alergare din ultimii 10 ani.

Ce schimbări aduce noul an pentru tine? Cu ce ți-ai dori să vină în plus?

Nu trag o linie între ani deoarece voi alerga și la anul. Alerg în primul rând pentru că mă face să mă simt bine (după 😊), de dragul comunității de alergători și a prietenilor pe care mi i-am făcut alergând. Pentru mine Strava e mai tare decât Facebook.

Nu vreau să mă opresc din alergat de frică să nu pierd ceea ce am câștigat ca și nivel de performanță, de frică să nu mă las. Deja după prima săptămână de pauză aveam impresia că dacă aș încerca să alerg nu aș mai ști să o fac… pare hilar, știu, dar atât de mare îmi este frică.

Mi-aș dori să am parte de mai multe antrenamente în care să nu fiu singură, să am pe cineva să mă „tragă” și în realitate, nu doar vocea lui Andrei din mintea mea. Aș vrea să îmi bat recordul la maraton și să scot timpul corect nivelului meu de antrenament și pentru asta m-am gandit la Maratonul de la Praga.

Însă cel mai mult îmi doresc să mă bucur de alergare în orice context, antrenament sau concurs. Sunt conștientă că în condițiile în care nu întineresc și am trecut la partea descendentă a vieții obiectivele trebuie să fie cât mai realiste. Podiumul nu este un obiectiv, însă mă voi bucura de câte ori ajung și acolo.

Pentru final, știm că ai avut o experiență interesantă în cadrul Primavera Trail Race 🙂

Am început anul 2021 cu primul obiectiv, cursa “Primavera Trail Race” ce urma să aibă loc în 30 martie. S-a anunțat doar cu puțin timp înainte că se amână pentru 10 iulie, așa că am apucat să mă antrenez specific pentru acest concurs aproape 3 luni la începutul anului și apoi încă o dată pentru varianta din iulie.

Aș putea spune că am muncit cel mai mult pentru acest concurs ce deși măsoara doar 16-17 km, este foarte tehnic și provocator, adunând și 1000m+ elevație. În mod normal în zona Vadu Crișului, unde s-a ținut concursul, primăvara e superb, plin de flori și o temperatură numai bună pentru alergat, în schimb vara poate fi foarte cald.

Am prins o vreme sufocantă, înnorată, părea că va veni furtuna, așa că toți alergătorii am transpirat cumplit de tare, fiind într-o stare de disconfort destul de mare (transpirația îmi picura de pe marginile fustei de alergare și mie și unei fete ce a alergat o vreme în fața mea).

Am pornit poate puțin cam tare, entuziasmul cu reîntâlnirea traseului fiind destul de mare, iar din cauza căldurii, nopții nedormite dinainte, pulsul mi-a rămas cam mult timp peste 160, așa că pe la km 8 am avut senzația că mi s-au terminat bateriile.

Am fost și depășită de mulți, inclusiv o fată, iar dacă la fete fusesem prima până atunci, mă obișnuiam deja cu ideea că voi fi pe locul 2. Nu aveam un obiectiv clar nici ca loc pe podium și nici ca timp total deoarece traseul era schimbat de la ediția anterioară, voiam însă o cursă în care să merg pe anumite segmente mai bine.

A venit ultima urcare grea și lungă pe care am dus-o mai greu decât mi-aș fi dorit, însă acceptam că astea erau condițiile și mă gândeam cu bucurie că vine o coborâre lungă de 4 km ce îmi plăcea maxim. După doar câteva sute de metri în jos mi-am revenit complet și am prins aripi, am depășit cel puțin 10 persoane, inclusiv fata.

Când am ajuns la finish cu papucii rupți dar euforică nici nu îmi mai aminteam că am avut cel putin 30 de minute în care m-am prăbușit atât fizic cât și emoțional.

 

Antrenor de alergare?

Lasă-mă să te învăț trucuri de antrenament, nutriție și competiție!

Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)
Andrei Ivănescu - Autor Articol (1)

ANDREI IVĂNESCU

Sunt ghidat de o dorință arzătoare de a deveni mai bun cu fiecare zi. Atât în alergare, cât și în alte aspecte ale vieții. Cred în în succesul rutinelor. Sunt făurit cu un spirit competitiv aproape fără limite. Acestea sunt parte din „echipamentul” de alergare pentru fiecare antrenament, plus muesli.

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin proprile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

Pe lângă toate acestea ai reduceri la competiții și produse sportive.

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe 6 comentarii

13 competiții de alergare ale lui 2021

Start UTMB 2021, în prima linie

13 competiții de alergare ale lui 2021

Poveștile, pe scurt, ale competițiilor din acest an. De la turnanta din sala, „Ioan Soter” la Munții din Bucovina, pasurile din Mont Blanc și cursa ce traversează Madeira.
Start UTMB 2021, în prima linie

Ar fi extraordinar să poți obține locul 1 la toate concursurile la care participi, însă succesul poate să fie definit și altfel decât a ocupa prima treaptă a podiumului. Succesul, în alergare, poate să fie definit ca încheierea unui sezon fără accidentări, motivat și energic pentru sezonul următor.

Pentru mine 2021 a fost un an foarte bogat în competiții.  M-am antrenat mai puțin (aproape de finalul anului am alergat aproximativ 4000 kiometri), dar de competiții nu am dus lipsă. M-am bucurat să alerg cu pulsul în gât probe ce țin de la 10 minute până la ultramaratoane ce durează peste 20 de ore.  

Drept concluzie, le voi prefera mereu pe cele mai lungi, pentru că sunt mai bun la asta și pentru că implică mai multă mâncare. 

Și mereu mă bucur să alerg „de toți banii”.

Campionatul Național 3000m

București, 6 Februarie
09:24:31, locul 20

Încălzire cu atleții, pentru prima dată în sala „Ioan Soter”
La luptă, în spatele lui Damian
Finish în forță cu eforturi ce se vedeau pe față

3000m

Am început anul competițional foarte devreme, alegând să alerg proba de 3000m în sală. A fost pentru mine o noutate. Dacă ajungi la 30 de ani să iei startul la genul ăsta de competiție, ai șanse să fii cel mai bătrân atlet de la linia de start sau din valul tău. 

Eu am avut noroc cu Damian că mi-a luat el locul de cel mai „bătrân” atlet din valul nostru.

Pentru mine a fost prima participare la 3000m pistă, deci oricum aș fi terminat, rezultatul final era un personal best. 

Încă de la start m-am bazat pe experiența lui Bogdan Damian care a mai alergat această probă. Strategia a fost simplă: “nu pleca (prea) tare și stai cât de mult poți cu el, nu depăși în turnantă și încearcă să ai ultimul kilometru cel mai rapid”. 

M-am așezat la start cu o pereche de Altra (XC Racer), pe când toți ceilalți atleți aveau cuie. Turele au trecut foarte repede, deși pe durata celor 9 minute am avut pulsul la nivel record.  

Fără prea mult antrenament specific, înclinația turnantei mi-a dat bătăi de cap și o durere de gluteu, post concurs. 

 Timpii intermediari „zbierați” de către Sergiu, antrenorul de la CSM Cluj m-au ajutat să-mi dau seama că încetinesc pe ultimul kilometru, în loc să accelerez. 

Am terminat în 09:25, un parametru real al formei în care mă aflam. 

Campionatul Național de 10 km șosea

Timișoara, 04.04.
34:11, locul 28

10km

În Timișoara am avut o zi dificilă. 

O buclă denivelată de 2,5 km și o durere din partea dreaptă  m-au împiedicat să-mi fac PB pe distanța de 10 kilometri. Nu știu exact ce mi-a cauzat durerea care aproape m-a îngenuncheat. Poate că am lăsat prea puțin timp între mic dejun și alergare, poate că am băut cafea prea multă, poate că am început cam tare. 

Am terminat cursa în 34:11 și cu o dorință să fac mai bine.

Campionatul Național de 50 km șosea

București, 17 aprilie
3:08:43, locul 7

50km

Ultramaratonul este tărâmul meu. Este proba la care mă simt cel mai bine și la care am cele mai bune rezultate. La ultra e nevoie să ai răbdare, să-ți cunoști părțile puternice, dar și pe cele slabe, e nevoie să-ți păstrezi rezervele de energie pentru final. 

Nu trebuie să dai totul de la start. E necesar să ai un final în forță, ceva la care mă pricep foarte bine.

Pentru prima dată, la București s-a desfășurat un Campionat Național pe această distanță. Competiția a fost prilej de calificare pentru Campionat Mondial de 50 km din China -competiție anulată în cele din urmă, dar mă bucur că FRA a organizat această alergare. 

S-au stabilit noi recorduri naționale la diferite probe, iar eu mi-am făcut PB pe distanța de maraton (2h:34min) pentru că am avut ocazia să mă alimentez constant și să fiu încurajat din 4 în 4 kilometri. 

Am alergat aproape toată distanța cu colegul de la CSM Cluj, Andrei Crainic. A fost o zi bună și pentru echipa de la CSM Cluj cu care am ocupat locul 2. 

Am rămas impresionat de Corneschi care a câștigat toate cele 3 probe la care am luat startul în ultimele luni 3000m, 10km, 50km. 

Se pare că poți să fii bun la toate!

Transilvania Legends

Putna, Prima etapă
42km, Locul 1

Transilvania legends

Am făcut o călătorie până în locul unde se agață harta-n cui să alerg primii 42 kilometri ai ViaTransilvanica, la Transilvania Legends.

A fost o zi plină de noroi, peisaje frumoase și voie bună. O zi în care un antrenament bun mi-a adus locul 1 la prime etapă din prima ediție a Transilvania Legends, o cursă multistage de peste 650 kilometri pe ViaTransilvanica. 

După etapă am plecat către Tășuleasa Social unde am petrecut următoarea săptămână.

Feleacu Running Hills

19+ 9 km, Cluj Napoca,
1:59, locul 2

Greu la deal!
Feleacu Running Hills - Hajnal si Ivanescu
Eu cu Andrei Ivănescu pe ultima urcare în proba scurtă. Aveam să câștig eu această probă, însă a câștigat el proba de 19 și generalul.
Feleacu Running Hills
Top 5 Feleacu Running Hills

Feleacu Running Hills

Când mă gândesc la Cluj, mă gândesc la prietenii ce mi i-am făcut în ultimii ani acolo: Peter, Paul, Bogdan, Florin, Răzvan, Mișu, și cât de încântat sunt când îi revăd și cum stăm la povești în jurul unei cine (prea) picante sau a unei sticle cu vin. 

Mă întorc cu bucurie în acest oraș pentru ei, iar dacă e și o competiție, cu atât mai bine.

De la Feleacu Running Hills nu am avut foarte mari așteptări. Mai ales că era la 3 zile distanță de Transilvania Legends. E adevărat că nu am tras tare de mine la concursul de 42 de kilometri din Bucovina, dar nici nu voiam să mă omor la concursul cu două starturi din Cluj.  

Îmi amintesc că la prima probă, de 9 kilometri, s-a plecat foarte tare, iar cei din față se rătăceau unul câte unul. Eu am stat la pândă, urmând traseul corect. Am fost ca o vulpe bătrână șireată.

Surprinzător chiar și pentru mine, am terminat cursa scurtă pe locul 2 și cea lungă tot pe locul 2, ajungând la general – ai ghicit – pe locul 2. 

Câștigător a fost Andrei Ivănescu, care m-a întrecut cu 1 minut și ceva mărunțiș în clasamentul general.  

După cursă, am decoperit cea mai bună pizza, care părea și interminabilă. Cred că pasta party ar trebui să se transforme în pizza party.

ViaTransilvanica Maraton

Tășuleasa, 18 Iunie
3:07 locul 1

Punem lumea la cale cu Tibi și Cristi
Linia de finish VTM
Peisajul din grădina lui Tibi - ciubăr și dealul Tășuleasa
Trofeul, M și un Curcubeu
Podium VTM

Via Transilvanica Maraton

După aproape 10 zile de „acomodare” în locul în care speram să nu ajung prea curând (traume militare), am luat startul la concursul care a durat mai puțin decât aș fi vrut, dar care mi-a adus locul 1. 

Acest concurs a fost ca o sărbătoare a alergării. Pădurile de un verde crud puternic, urcările alergabile, burgării delicioși de la finish și berea infinită au fost câteva dintre bonusurile oferite de organizatori. 

Am avut ocazia în aceste 10 zile să mă rătăcesc pe ViaTransilvanica, să petrec câteva zile bune cu Tibi, să bem câteva sticle de vin, să facem ciubăr, saună și să ne planificăm anul care promitea multe.

A fost ca un miniconcediu „all inclusive” în care doamna Aurica a avut grijă de noi de la răsărit până la asfințit. 

Campionatul Național
Ultramaraton Montan

Șuncuiuș, 84km, 3500+
Locul 3, 8h45

Echipa CSM Cluj - Locul 1
Top 3 Șunciuș: Preda, Toma, Eu
Revitalizare ca la carte!
Ultimii kilometri

Campionatul național de ultramaraton Primavera TrailRace - Șuncuiuș

De la început de 2021, am făcut aproape fiecare alergare cu gândul la această competiție. Competiție care s-a amânat în primă fază și care mi-a dat planurile de a participa la Transgrancanaria și Lavaredo peste cap .

Motivul: o posibilă calificare la Campionatul Mondial de ultramaraton din Thailanda. Pentru asta am ales să particip la Campionatul Național și să dau tot ce pot. 

Ne așteptam să fie o zi călduroasă și să suferim din cauza asta. În prima parte a concursului a fost destul de cald, dar apoi a venit o ploaie ce ne-a răcorit. 

Cu puțin noroc, am ieșit pe locul 3 după Andrei Preda și Toma Valentin. 

Am avut un check-point exemplar și o cazare pe cinste la cătunul lui Victor. 

Brașov Maraton

38 km, 2200+
Locul 3

Cu locul 2 Alex Blejdea, la finish
Cu fetele mele dragi!
Coborâre de pe Tâmpa, km 5
Podium Brașov Maraton: Alex II, Cristi I, Eu III

Brașov Maraton

Au trecut doar 6 zile de la cursa de 80+ kilometri din Șuncuiuș. Totuși, am decis să alerg și Brașov Maraton. Pentru că e la 1 kilometru de casă, pentru că e pe potecile unde mă antrenez, pentru că mi-ar fi părut rău să nu o fac. 

Nici aici nu a fost o zi ușoară. Poate pentru că nu sunt atât de antrenat pe cât cred, poate pentru că perioada alocată pentru viteză a fost neproductivă, poate pentru că sunt obosit, mi-a fost greu să alerg chiar și serpentinele până în vârful Tâmpei.

Ceea ce îmi e clar e că lucrurile se pot termina mai bine decât te aștepți. 

Eram pe la kilometrul 16, înainte de Postăvaru, și mă gândeam să abandonez pentru că eram pe locul 5. În plus, știind toate potecile, știam cum să ajung direct acasă, pe Drumul Vechi. Totuși, mi-am spus că trebuie să duc alergarea la capăt, să o transform într-un long run, dacă nu pot să fiu ceva mai competitiv. 

Însă curând, alergătorii din fața mea au început să aibă probleme: crampe, deshidratare, scăzând din ritm. Așa că în următorii kilometri, pe coborâre, am ajuns pe locul 3, fiind mai mult decât încântat că în 7 zile am scos maximul din 2 competiții”. 

Bucovina Ultra Rocks

Câmpulung Moldovenesc
85 km, 5400+, Locul 1

Bucovina Ultra Rocks

Am fost indecis până în ultima clipă. Nu știam ce cursă ce să ale(r)g: 85, 110 sau 180.

Am ales să alerg o cursă mai scurtă – 80km – în care să adun maximul de elevație. Ah, și că start-ul era la o oră decentă. 

A fost concursul la care am plecat cât de tare am putut încă de la start – ceva ce nu mă caracterizează. Voiam să văd cât rezist. Cred că am reușit să țin un ritm foarte bun până la kilometrul 60, când a venit căldura și când am aflat că am peste 30 de minute față de locul 2. 

A fost concursul în care am rămas fără geluri și în care am luat o pauză mai lungă de odihnă, înainte să urc Runc-ul. 

Ultra Trail Du Mont Blanc

Chamonix, 25 August
170 km cu 10100+
Locul 46, 27:45

TrailRunning Academy - logo

Cauți antrenor de alergare?

UTMB - Poartă de start cu M.
2 ani mai târziu, am ajuns cu M la poarta de start
UTMB - Team Hajnal
Echipa Hajnal înainte de start la Moodys (Mama, M, Ergo)
UTMB - Kit minimalist
Kit minimalist UTMB - cu ajutorul lui Ergo am reușit să am un rucsac foarte mic și ușor. Criteriu esențial pentru o cursă reușită.
Lac Combal - UTMB 2021
Lac Combal, km 70, primele semne de oboseală.
Cu Mateo pe urmele mele, la kilometrul 150, către finish. Mă luptam cu gândul de a abandona la ultimul check point.
Hajnal Robert - Antrenor Alergare
Altrarian mândru
UTMB - Imperfect
Imperfect - cadou de la Ramona înainte de start
UTMB 2021 - Saint Gervais - Robert Hajnal
Saint Gervais - km 21. Alergarea - încă o plăcere.
UTMB - Nebunia de la Start
Nebunia UTMB, al 4-lea start la această cursă.
UTMB - Gran Col Ferret Climb
Urcare Gran Col Ferret - Începeam să-mi revin după cea mai „neagră” parte a ultramaratonului. Se făcuse lumină, eram pe locul 20 și am decis să accelerez, să prind cât mai mulți alergători din urmă.
UTMB - Cu M la Fouly
La Fouly, km 110 - M mă pune la curent cu poziția pe care sunt, îmi spunea că sunt cu 20 minute înaintea estimărilor. Mă simțeam foarte bine, eram pe locul 12.

utmb

Am fost la UTMB a 5-a oară. De 4 ori am alergat cursa de 100 de mile. De data asta am suferit cel mai mult și am ales să continui. Anul acesta mi-au lipsit competițiile mai lungi de 15 ore și un cantonament la altitudine, astfel că atunci când ajungeam pe la 1800+ mă lăsau puterile.  

Partea bună e că o să fie și la anul o ediție și cu siguranță voi fi și eu la linia de start cu dorința de a obține un rezultat excelent.

Am scris o poveste detaliată a UTMB-ului aici

Sibiu International Half-Maraton

Sibiu, 21 km,
1h19, locul 4

Maratonul International Sibiu
Finish Sibiu HalfMaraton, locul 4. După 20 de kilometri am simțit că am intrat în ritmul de concurs. Poate că mi s-ar fi potrivit mai bine maratonul?
Maria - Roxana - Manuela - DentEstet Power
Roxana și Manuela au fost câștigătoarele cursei de 10 și 4 kilomietri
Chiar dacă primele antrenamente de alergare au fost în parcul Subarini și în AFT, nu-mi imaginam acum 10 ani când eram student în Academia Forețelor Terestre că voi ajunge să alerg pe străzile acestui oraș.
Concursul ne-a dus din centrul Sibiului până în Muzeul Satului
Dent Estet a participat cu peste 20 de alergători la ediția aceasta, iar eu am fost unul dintre alergătorii care au alergat „în culorile” lor.

Sibiu International Maraton

Într-o zi răcoroasă de toamnă, în centrul Sibiului,am luat startul la o cursă ce ne-a plimbat pe străzile orașului, prin Muzeul Satului, prin Parcul Subarini. 

E greu să ai viteză după un concurs de 100 de mile. Chiar dacă simțeam că am motorul turat la maximum, abia puteam să alerg cu 3:50 / km. 

Alergarea a trecut relativ repede și ne-a lăsat mult timp pentru pizza. 

Ar fi fost oare o idee bună să alerg proba de Maraton? Poate la ediția din 2022. 

Penyagolosa Trails

Castelon de la Plana
110 km, 5400+, Locul 3

Cu M înainte de Penyagolosa, la kituri și spionat alți alergători
Penyagolosa 2021 - Last Km
Ultimii 5 kilometri ai Penyagolosa Trails sunt chiar sub vârful Penyagolosa. Este cea mai „fierbinte” și aridă secțiune a cursei.
Start - Penyagolosa Trails
Pentru a doua oară la linia de start a Penyagolosa Trails
Primii kilometri, înainte de Les Useres, la Penyagolosa Trails
Penyagolosa 2021 - M Hug
Îmrățișarea prin care Mă topește
Focus Penyagolosa km 65
Primii kilometri, înainte de Les Useres, la Penyagolosa Trails
Podium Penyagolosa. Locul 1 - Alexei Tolstenko, Locul 2 - Rodrigo Monasor Romero De Tejada, Locul 3 - Eu 😀

Penyagolosa Trails

După UTMB am simțit că mai am energie pentru două competiții de final de an. Am ales Penyagolosa și MIUT. 

În Castelon am alergat cursa de 105 kilometri care începe în mijlocul orașului și are finish-ul sub vârful Penyagolosa. Acum 3 ani, când mă antrenam pentru Campionatul Mondial, mi-am promis că mă voi întoarce să alerg cursa cea mai lungă a evenimentului. 

M-a surprins că eram al doilea favorit, după punctele ITRA, și mi-am spus că am șanse să fiu cel puțin în primii 3. 

Am început temperat cursa și, spre surprinderea mea, după 50 de kilometri eram pe locul 4. La kilometrul 55 am ajuns pe locul 3 și așa am terminat cursa. Am tras ceva de mine pentru asta, dar a meritat.

Penyagolosa Trails este o cursă foarte alergabilă, însă foarte dificilă din cauza terenului tehnic, al pietrelor și stâncilor de pe traseu. Dacă pe hârtie pare o cursă rapidă, la timpul ce crezi că-l vei face va trebui să adaugi cel puțin 10%

A fost o încântare locul 3 la această competiție. Acum 3 ani am stat circa 30 de zile în Vistabella, un sat pe traseul concursulu, iar anul acesta am urcat pe podium.

MIUT - Madeira Island Ultra Trail

Porto Moniz - Machico
115 km, 7200+, Locul 5

MIUT - Madeira Ultra Trail 2021 - BIB Maria
Cu M la ridicarea Kit-ului,
Prima coborâre a competițieo. Luminile frontalelor dansând pe coborâre
Ultimii kilometri înainte de Finish
Finish, locul 5.
Al 9-lea favorit, oare pe ce loc voi ajunge?
MIUT - Fanal, pădurea de Laurisilva
„Dandy relaxat”
„Dandy relaxat”
Înainte de cursă am apucat să povestesc cu Hannes, atletul care a câștigat anul acesta Lavaredo și avea să câștige și MIUT-ul. Cool guy!
Podium SuperAtletas - Ryan Sandes, Alexei Tolstenko, Dimitry Mitiaeyev, Hannes Namberger, Jean-Phillipe Tscumi, Benoit Marmissole

Madeira island ultra trail

Maria. MIUT. Madeira. 

Acesta a fost planul pentru care m-am întors în acest loc pentru a 4-a oară. 

Când am plecat din Porto do Sao Lorenco in primăvară, mi-am spus că voi reveni și că o voi cere pe Maria în căsătorie, fix acolo. 

6 luni mai târziu mă găseam cu vocea tremurând adresându-i întrebarea. 

Euforic, după ce Maria a spus „Da”, rezultatului cursei a ajuns să conteze foarte puțin. Mi-am propus să „sufăr” cât mai puțin, gândind că  un top 10 ar însemna un rezultat bun, un top 5 – foarte bun, un top 3 – excepțional, iar locul 1 – extraordinar.

Am început cursa cu o problemă la unul din bețe, ajungând la primul CP pe locul 30ish. Aveam timp încă 110 kilometri să tot depășesc. Ceea ce am și făcut. 

Am avut un avantaj enorm în faptul că știam traseul ca la carte și tot ce a trebuit să fac a fost să fiu răbdător și să mănânc și să alerg către finish. 

Locul 5 a fost bonusul acestei călătorii. 

Eu văd alergarea ca o călătorie, ca un mijloc plăcut de navigare în viața de zi cu zi. Este ceea ce-mi dă sens și-mi oferă impresia că m-am născut cu un scop. Am fost destul de norocos să transform acest hobby într-un stil de viață. Totuși, participarea mea la aceste competiții nu s-ar fi putut realiza fără ajutorul Altra, Uglow, Datacor, Gold Nutrition, InfinityRun.

Ți-a plăcut ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră din antrenamente, din timpul concursului și de după, când scriem aceste articole. 

Alergător cu alergător, vom strânge o comunitate care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor celorlalți alergători prin propriile povești, despre cum ne antrenăm, cum concurăm, cum relaționăm, cum îi putem schimba pe cei de lângă noi prin sport.

De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe Lasă un comentariu

4 greșeli de antrenament pe care le fac ultramaratoniștii

Greseli Ultramaraton

4 greșeli de antrenament pe care le fac ultramaratoniștii

Evită aceste 4 greșeli de antrenament și vei fi mai aproape de succes în ziua evenimentului, oricum l-ai defini.

Articol pentru membrii Elite

Ai cont si abonament activ? Login

Articol scris de:

Robert Hajnal

Robert Hajnal

Sunt om de munte și am o viziune clară despre ce vreau să fac în viața mea. Îmi imaginez o lume în care fiecare om face sport și își pune pe primul loc sănătatea. Locul 2 UTMB in 2018, 862 ITRA points.
De pe blog.

Citește și:

Testare cadriometabolica in alergare in Loughborough

Cunoașterea de sine in alergare

Despre calatoria mea in Loughborough la cel mai important centru universitar pentru testarea cardio-metabolica, vo2max, lactate treshold, analiza transpiratiei si alte povesti

Publicat pe 20 comentarii

OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mithycal Trail 2020

OMT: Olympus Mythical Trail 2020

Olympus Mytical Trail este un ultramaraton de 108 kilometri și 6800 diferență pozitivă, în Grecia, aflat la a 9-a ediție. Recordul cursei este realizat de Foltopoulos Moysis în 14h20min. Cea mai bună clasare Românească la masculin: Marius Vasilache, 2015, locul 1, 14h57min.

 

De multe ori simt nevoia să scriu. Se simte la fel ca nevoia de a alerga.

Această poftă reprezintă o externalizare a sentimentelor, o „golire” a acestora pentru a face loc următoarelor sentimente. Pentru a asigura un flux, nu un blocaj. În ultimul timp, îmi doresc din ce în ce mai des doar să stau în fața tastaturii, să-mi las degetele să-mi exprime și să-mi concretizeze gândurile. Îmi doresc asta, însă eșuez în a-mi crea o rutină în jurul acestui obicei. 

Eșuez în a-mi crea o rutină în jurul oricărui obicei, pe lângă alergare. Dar asta e altă poveste.

Faptul că sunt plecat într-o localite nouă, singur, sub pretextul unei competiții de alergare, îmi oferă ocazia perfectă să mă las purtat de valul creației. Este un moment bun „să mă așez în fața ecranului și să sângerez”. Sângerarea e oprită doar de mâncare bună și o carafă de apă. Preferam să fie vin, dar… 

Este 20 iunie, anul pandemiei, și în exact două săptămâni voi lua startul la al doilea ultramaraton al acestui an: Olympus Mitycal Trail. Un ultramaraton de 105 kilometri aflat la a 9-a ediție. Traseul te duce pe potecile „grădinii” lui Zeus.

Acest concurs nu era pe lista competițiilor la începutul anului. Ergo, un prieten foarte bun, a alergat anul trecut și a fost impresionat de competiție, povestindu-mi lucruri bune. După câteva mesaje schimbate cu Lazaros, organizatorul, mi-am spus că, dacă el e atât de hotărât să țină un concurs în mijlocul pandemiei, atunci și eu pot să fiu la fel de hotărât să-l alerg. Organizatorii și alergătorii par a fi într-o simbioză perfectă de satisfacere a nevoii competitvității. 

Ziua 0

„Sosirea”

Aventura a început cu un ultra-drum cu autocarul de 12 ore București – Tessaloniki-Litochoro. Îmi permit să-i zic „ultra-drum” pentru că totul pare a fi „ultra” în zilele de astăzi. „Ultra șampon” cu „ultra grijă”, „ultra pastă de dinți” care te „ultra albește”.

Drumul ar fi trecut repede, dacă nu erau opririle dese ale șoferilor. Drumul de 12 ore cu autobuzul ar fi putut fi făcut în 9. Acesta este doar un reminder pentru mine vizavi de beneficiul de a avea o mașină. 

Ajuns în Litochoro, Lazaros a fost suficient de amabil încât să mă aștepte în centrul orașului, să-mi facă un mini tur al locului, să salutăm lumea care ne iese în cale, să-mi arate înălțimile care veghează de mii de ani locurile de la poalele muntelui.
„Pare că-i și văd fața liniștită a lui Zeus care râde de noi și de pandemia noastră”, mi-am spus. 

Ne-am întins la povești la locul unde voi fi cazat pentru următoarele zile. Am făcut un mini plan pentru weekend care implică alergare și multă diferență de nivel. Apoi mi-am luat doza de somn pierdută în ultimele 24 de ore. Voiam să fie o supradoză, dar căldura și Luna (cățelul) mi-au dat deșteptarea.

Mi-am spus că am ocazia să descopăr locurile, să descopăr mâncarea, să mă așez în fața laptopului și să-mi deschid gândurile. 

Ceva-mi spune că va fi o experiență inedită, pentru că am plecat din țară fără așteptări, fără prea multă presiune pe mine, dar mai focalizat și antrenat decât la orice alt concurs de alergare. 

Litochoro este un orășel la 5 kilometri de mare, la poalele munților, de aproximativ 7500 locuitori, dintre care fiecare are o poveste inedită. 

Locul unde sunt cazat mi-a fost aranjat de Lazaros înainte să ajung. Este o cameră  cu două paturi, la etaj, în casa lui Dimitris (Takis) care are o fată, Sellini, și un labrador, Luna.  

La prima vedere, încăperea unde m-am cazat pare doar un loc unde pot dormi și aștepta liniștit ziua concursului. E echipat cu o baie a cărei ușă nu se închide, o masă rotundă cu 2 scaune, ventilator de aer în tavan și o curte mare. 

Văzând lucrurile ce erau prin curte, mi-am amintit de casa în care m-am mutat de nici 2 luni în Brașov.

După ce m-am întors de la o plimbare scurtă,  m-am așezat la masă cu Takis pe semi-întuneric. 

Atunci mi-am dat seama că locul este mai mult decât ceea ce pare a fi la prima vedere. Fiecare casă preia din personalitatea celui care-l locuiește, îți poți face o impresie despre personalitatea gazdelor din lucrurile mici ce și le ține la îndemână. Aici erau împrăștiate blocuri de piatră ponce care păreau sculpturi neterminate.

Chiar dacă primul gând a fost că Takis este sculptor, de la prima conversație din grădină, pe muzica lui Miles Davis, mi-a spus că simte și cântă blues. Atunci mi-am dat seama că eu și Takis avem cel puțin un lucru în comun. 

El trăiește blues-ul cum eu trăiesc alergarea montană.

Discuția noastră a început de la faptul că muzica e stilul lui de viață și că blues-ul se trăiește înainte de a se cânta. Am discutat despre asta, despre starea de „flow” ce ți-o dau muzica și alergarea, despre cât de important e să faci ceea ce-ți place și să fii o persoană bună. 

Mi-am dat seama că sunt un bun ascultător, pentru că-mi făcea plăcere doar să stau și să îl urmăresc atent cum îmi povestește despre viața lui și despre valorile după care își ghidează existența. 

M-am ridicat de la masă nerăbdător pentru ziua de mâine. Urma să fac prima alergare, dar și să iau parte la un mini-concert în grădina lui Takis. Îl vizita un prieten împreună cu care va cânta bluess. 

Ziua 1

„Acomodarea”

M-am adaptat foarte ușor ritmului grecilor de a face lucrurile. Blând și cu tihnă. Unii văd în asta lene, eu văd în asta înțelepciune. 

La ora 9, cu adidașii de asfalt în picioare, pe un cer fără nori, am ieșit la alergare cu Greg. Greg e un polonez care a decis să se mute în Litochoro. Alergarea a fost una de acomodare: 5 kilometri în sus, 5 kilometri la vale, pe aceeași rută. 

După o săptămână petrecută în parcurile din București și din Sibiu, picioarele mele s-au simțit foarte fresh, atât pe urcare, cât și pe coborâre. Era un semn că le pot utiliza mai mult și cu spor în zilele următoare. 

A fost cald și mi-a părut rău că nu mi-am luat apă să mă hidratez. E aspectul ce vreau să-l îmbunătățesc. Vreau să ajung să consum 650-700 ml de lichid pe ora de alergare.

Pe seară, am descoperit că Litochoro are pistă de atletism și m-a dus cu gândul la un posibil cantonament la început de an pentru Transgrancanaria. 

Ziua 2

„Prima zi de recunoaștere a Olympus Mithycal Trail”. 

Litochoro-Apostolidis

Motivul principal pentru care vin mai devreme, înainte de un concurs, e să văd ce-mi rezervă traseul, ca apoi să-mi fac un plan cât mai potrivit pentru o cursă cât mai reușită.

Dar, în entuziasmul de a fi într-un loc nou, aproape că am uitat de asta. Am fost trezit la realitate de propriile-mi gânduri la 55 Peaks, magazinul cu echipament montan din Litochoro. Aici, Lazaros mi-a făcut cadou o hartă cu regiunea montană și atunci mi-a venit în gând să-mi traseze pe ea traseul concursului cu o cariocă roșie. 

Harta e de folos atunci când GPS-ul cedează, dar și în momentele de tihnă de la cabane când vrei să te orientezi și să memorezi locațiile pe unde ai trecut și care vor urma.

Am început alergarea la ora 13. Dispăruseră norii care prevedeau furtuna, dar și micul dejun pe care l-am luat cu 4 ore în urmă. Prefer ca la o alergare care durează mai mult de 3 ore să fiu cu stomacul aproape plin, nu greoi, dar să simt că am ceva resurse. Acum am plecat cu rezervele pe minimum.

Traseul începe cu o urcare țeapănă, 4 kilometri cu 700+, care pare că-ți pune plumb în picioare. Oricât de vitezoman ai fi, tot ți le îngreunează încă din primii kilometri. Următorii 10 kilometri sunt alergabili, porțiune pe care mi-am spus că se merită să alergi fără bețe în timpul concursului.

Astfel, în primii 14 kilometri ai timp să te încălzești suficient pentru cea mai lungă urcare din concurs, care nu este abruptă, dar este lungă – 11 kilometri cu mai mult de 1800+. Cu resurse puține, am avut două momente în care am simțit că-mi pierd forțele, iar în secunda doi am băgat vreo 2 geluri. 

În tură, am luat cu mine un flask, pe care l-am umplut cu cantitatea a 8 geluri, 2 batoane și 3 porții de isotonic. M-am bazat pe faptul că la refugii voi dormi și voi mânca bine. 

4 ore și jumătate mai târziu, după ce am luat start-ul, am ajuns la kilometrul 25, refugiul Apostolidis (foto).  Aici am mâncat bine, am dormit și mi-am făcut planul pentru următoarele 2 zile. Ceea ce îmi propusesem să alerg în 2 zile (75 kilometri), am decis să alerg în 3 zile. „Less is more” zice un băiat deștept, nu mai știu care dintre ei.

Ziua 3

„A doua zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”. 

Refugiul Apostolidis-Karia

De foarte puține ori în viață am povestit cu o altă persoană despre vreme, dar pe munte e una dintre cele mai importante discuții. Pe Olymp, creasta are aproximativ 15 kilometri. Cel mai periculos pentru un turist-alergător este ca aici să fie furtună cu fulgere și el să nu aibă un loc de refugiu.

Pentru a evita cel mai trist scenariu, furtuna, m-am trezit la 7. Am mâncat o omletă cu cașcaval și am băut o cafea mare, mi-am băgat echipamentul în pungile cu zip-lock de la IKEA și cu fluturi în stomac am plecat la alergare, sub creasta din imagine, în jur de ora 8. 

Chiar dacă începutul alergării era o porțiune aproape plată, fiind la aproximativ 2700 metri, pace-ul era în jur de 7 min/km, iar urcările mergeau chiar și mai greu. „Sper ca în timpul concursului să fiu mai bine”, îmi zic în gând.

Am început să înțeleg de ce timpul câștigătorilor e undeva apropiat de 15 ore. Se aleargă mult la altitudine, urcările sunt lungi și te consumă de energie, iar pe coborâri e foarte greu să-i dai blană”. Când traseul devine mai alergabil, glicogenul muscular nu mai este la locul lui, deci efortul resimțit este din ce în ce mai mare.

Am încheiat ziua după 26 kilometri, în Karia, unde m-am refugiat de ploaie. Aici am mâncat un prânz copios și mi-am făcut prieten un profesor pensionat care avea o engleză cu accent britanic. El vizitase acum 2 ani Petroșaniul, locul unde m-am născut.

În Karia am avut o cazare cu cireș în curte, lenjerie curată și apă caldă. La finalul zilei m-am simțit răsfățat și liniștit.

Ziua 4

„A treia zi de recunoaștere pe Olympus Mithycal Trail”.

 Karia-Litochoro

M-am trezit la 06:30. În câteva minute aveam să mă întâlnesc cu un localnic, Lefteris, pentru a mă ghida către traseu. 

Chiar dacă știam drumul până acolo, am stabilit ca el să mă însoțească. Când ne-am întâlnit, mi-a adus o banană și două napolitane. Am alergat cot la cot 3 kilometri, iar la final am vrut să-i dau 10 euro pe care i-a refuzat. 

Am început alergarea pe un cer fără nori. Soarele se strecura printre pomi și printre ferigi. Chiar dacă era cea mai alergabilă porțiune din traseu, pace-ul era scăzut, picioarele îmi erau obosite și se afundau în noroi. 

În jur de ora 08:30, după 1 oră de alergare, am început să resimt căldura și deja mă gândeam cum să o combat în timpul cursei: „gheață, mai multe lichide, echipament light” erau câteva idei.

Alergarea s-a încheiat cu o baie în Lambada, lagună pe Enipeus, râul ce trece prin Litochoro. Apa era atât de rece, încât abia îmi puteam ține picioarele în ea. Mi-ar fi plăcut să împart singurătatea cu M. 

Ziua 5 și 6

„Două zile de relaxare”

În faza asta, cu 9 zile rămase până la concurs,  pauza este mai importantă decât orice antrenament. Este ca spațiul dintre cuvintele unui roman, este momentul ca musculatura să se relaxeze, ca glicogenul să se regenereze. Este momentul pentru un shift de pe focusul antrenamentelor către focusul strategiei de concurs. 

Marea, lagunele și Greg, polonezul, mi-au ținut companie. 

A fost momentul când am îndrăznit să fac un masaj „cu de toate” la Evanghelia – o fizioterapeută ce-și făcea singură uleiurile esențiale. 

Ea m-a tratat cu acupunctură, electrostimulare, cupping. Un meniu complet pentru a mă relaxa și a mă pregăti pentru alergările următoare. Apoi am tăiat-o către mare, care era la doar 5 kilometri. Mi-am rezervat o zi să nu fac nimic. Când a fost ultima dată în care nu ai făcut nimic?

Ziua 7 și 8

„Recunoaștere Ayanis – Livadachi-Prionia, Prionia-Litochoro”

Costase 40 de euro, dar a meritat – masajul și-a făcut efectul. Următoarea zi a fost o zi cu puțini nori pe cer. O zi în care simți că piesele puzzle-ului se potrivesc. Că planul prinde contur.

Am simțit că e o zi bună încă din primele minute ale alergării. Aveam picioare ușoare și chef de treabă.  Atât „în sus”, cât și pe porțiunile de fals plat sau pe coborârile tehnice. Am făcut urcarea de 10 kilometri cu 1800+ în mai puțin de 1h50. Un timp pe care visasem să-l fac și în concurs. 

Am încheiat antrenamentul cu o „fasolada” la Prionia (km 95) și cu o baie în laguna din spatele casei. Apa mi s-a părut mai primitoare decât prima dată, nu mă mai dureau tălpile picioarelor de la cât de rece era.

În copilărie am învățat să „sar în cap” într-un  lac, la Unex, și mi-am perfecționat stilul în Deltă. Săream de pe o salcie, și pentru că aveam chelie, ieșeam cu mâl pe creștet.

Laguna din Litochoro avea o piatră de 3 metri care era numai bună să-mi exersez skills-urile dobândite pe vremea când mi se spunea Mowgli. Dar în săritura mea de aproape nota 10, am reușit să îmi tensionez un mușchi din zona gâtului. 

Ziua următoare am alergat ultimii 13 kilometri ai traseului.

Ultima porțiune te plimbă de-a lungul râului Enipeus, pe cel mai popular drum de munte din Grecia, E4, ce leagă Litochoro de cele mai înalte culmi ale Olympusului. Traversezi râul pe două podețe de lemn. 

Atunci când te aștepți mai puțin, ruta cotește dreapta și din senin apar ultimele două urcări care te vor provoca să storci din tine și ultimele picături de glicogen.

În antrenament am alergat ultimii 13 kilometri în aproximativ 1 oră 30 minute, însă știam că în timpul concursului va dura mai mult. 

Oare cum mă voi simți pe bucata asta de traseu? Oare voi mai putea alerga? Oare voi mai putea mânca? Ce am să mă fac dacă voi fi pe locul 1 sau pe 3? Voi trage de mine până la finish sau mă voi mulțumi cu atât? 

Aveam să-mi răspund la aceste întrebări în câteva zile. 

Cauți un plan de antrenament?

Antrenează-te după un plan special conceput pentru tine

Pre-cursă

Un ultramaraton este diferit de oricare altă competiție de alergare, pentru că în pregătirea lui sunt implicați mai mulți factori. 

Pe lângă un plan bun de antrenament, este indicat să te ocupi de recunoașterea traseului, să ai pus la punct un plan de nutriție diversificat, compatibil cu distanța, gusturile și puterile stomacului tău.

Cu o zi înainte de concurs, am făcut o mică ședință tehnică pentru pregătirea nutriției și a echipamentului, atât pentru mine, cât și pentru alți doi alergători români, Peter și Vlad.

Echipa ce m-a ajutat a fost formată din Ergo și M.. Ergo mi-a eficientizat fiecare aspect al echipamentului și al nutriției. Mi-a băgat gelurile în pungi și electrolitii în degete de mănuși fără talc. 

Ajutorul lor de la kilometrul 47, respectiv 75 și 91 urma să fie de neprețuit. Am stabilit fiecare detaliu, fiecare punguță ce voiam să o primesc pentru cele 3 locații unde aveam să ne întâlnim. 

Pentru a mă simți cât mai fresh la linia de start, trebuie să apuc să dorm în timpul zilei. Am reușit să ațipesc în două reprize scurte. Între 15:30 -16:45 nu am simțit că am atins o stare produndă de somn, dar între 20:30-21:45 am sforăit și am lăsat chiar și urme de bale pe perna ce o îmbrățișam.

Cu toate detaliile puse la punct și vreo două 2 de somn din ultimele 18, eram gata să încep călătoria de 105 kilometri. 

Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Ședință Pre-Olympus Mithycal Trail
Kit-Olympus Mithycal Trail
M. & BiB la Olympus Mithycal Trail

 0 – 25 km, 3002 m+

00:00-03:45

Start -Apostolidis

Startul a fost stabilit la 00:00. Concurenții urmau să plece în funcție de punctajul lor ITRA. Eu eram al 2-lea pe listă, la egalitate de puncte cu un grec, Fotis. 

Mă încălzesc circa 15 minute cu o alergare ușoară și mă așez la start cu o peliculă subțire de transpirație pe brațe și pe frunte. 

Spre surprinderea mea, sunt primul, aflu că francezul cu cel mai mare punctaj ITRA nu găsise avion să ia start-ul la cursă.

În primul kilometru, sunt prins de Fotis, cel cu 838 puncte ITRA, și Moysis, câștigătorul ediției anterioare și deținătorul recordului de 14h20 minute al traseului.

Sunt în urcare și îmi spun că mai am 104 kilometri în care-i pot depăși. Continui urcarea în ritmul meu și mă bucur că totuși am luat bețele cu mine. Sunt cele mai ușoare bețe de pe piață, cu doar câteva grame mai ușoare ca ale mele, dar simt diferența.  

Ajuns la CP-ul de la km 4, îmi umplu cele 2 flask-uri, beau 3 pastile de electroliti (conform planului), îmi bag bețele în desagă și încep să alerg. 

Am vizualizat toate astea înainte să le execut. Îmi repet în gând mișcările, iar când ajung în CP, le pun în practică. Acest exercițiu mă ajută să am un timp cât mai mic în check-point, să fiu cât mai eficient și să fac o diferență între mine și ceilalți alergători. 

La kilometrul 12 îl prind pe Moysis și alerg cu el circa 2 kilometri. Ajungem împreună la Koromila, kilometrul 14. Voluntarii sunt călare pe el să-l ajute, dar pe mine mă lasă să mă descurc singur. Cred că nu se vedea pe fața mea cât de grăbit eram. 

Am nevoie doar de apă în cele două flask-uri și am plecat, îmi zic în gând. Dar nu ar fi ajutat nici dacă le ziceam răstit în românește. Ei mă întreabă de unde sunt. Fără chef de small-talk, le zic un scurt Romania. Îmi îndes flask-urile în cele două buzunare frontale și încep urcarea cu un power hike. 

Urcarea de km 14 la km 25 are porțiuni alergabile, pe care e bine să le cunoști. Mă simt mult mai bine și mai odihnit decât atunci când am făcut aceeași secțiune în antrenament. Anticipez pe unde trebuie să alerg și merge cu un ritm susținut pe urcările mai abrupte. Sunt mulțumit de mine, pentru că m-am distanțat de locul 3 cu 4 minute și în mintea mea mă apropii de locul 1. Dar, în realitate nu e deloc așa. Fotis, care m-a depășit la kilometrul 1, are 8 minute avans la kilometrul 14. 

Petrostrougka e la km 19. De aici începe altitudinea, iar alergarea devine din ce în ce mai dificilă. Sunt în grafic cu timpul meu, dar nu mă apropii de locul 1. 

La kilometrul 25, la Apostolidis, cabana de la altitudinea cea mai mare (2697m), Fotis are un avans de 10 minute și altitudinea începea să mă amețească.

Olympus Mithycal Trail 2020
Start Olympus Mithycal Trail 2020

km 25 – km 50

Apostolidis-
Bichtesi

La check-point îmi umplu flaskurile cu apă și ies în grabă. Respir forțat pentru a-mi oxigena mușchii și creierul și încerc să mențin un ritm bun de alergare. 

Kilometrii trec destul de greu, dar totuși trec. Ajung la cea mai solicitantă urcare din traseu. Pe profil pare o glumă, dar sunt  1.5km cu 400+ de la 2500m la 2900m. 

Pentru următoarele 25 de minute o dau la pas. Pe vârful Skolio, îmi las geaca de ploaie și mănușile și aflu că Fotis are 15 minute avans. Avea să fie și cea mai mare diferență de timp dintre noi. Cu alte cuvinte, când eu am ajuns pe Skolio, el era cu 2 kilometri în față.

De acum începe vânătoarea. Nu mai suntem doi alergători la un concurs în Grecia. Suntem vânător și vânat, iar viața noastră depinde de cât de bine ne fugărim unul pe celălalt. Astea toate – în capul meu.

Pe prima coborâre îmi simt genunchii tensionați, mai obosiți ca niciodată. Mă doare meniscul și-mi simt mușchii greoi. Să fie de la oxigenul limitat? Să fie de la tipul diferit de efort, necesar coborârilor? Nu știu. Ce știu este că nu vreau să alerg următorii 70 de kilometri cu feeling-ul ăsta. 

Inspir-expir puternic, diafragmatic, pun un pas de alergare în fața celuilalt și durerea începe să dispară. 

Sunt la kilometrul 31, pe o coborâre ciudat de abruptă.  Soarele răsărind luminează luna din dreapta, de parcă ceva din ea sângerează. 

Zic un „wow” în gând și continui să alerg. Pentru asta sunt acum aici, și nu să admir peisaje de parcă aș fi la un muzeu. 

Vine un alt CP, tot fără echipa mea de suport. Planul e simplu: apă, gel, electroliți și răsărit. 

Dau drumul la motoare către kilometrul 50 și reușesc să mă apropii la 8 minute de locul 1. 

Planul funcționează.

Apostolidis, Kilometrul 25

km 50 – km 75

Bichtesi-
Ayanis

Ajung la Bichtesi – primul CP în care mă întâlnesc cu Ergo și M. – și mă așez pe scaunul de pescar adus de Ergo.

Dau raportul: „Spring-urile nu intră, vreau doar flask-ul cu geluri GU, shot-ul de ghimbir și gheață la TO GO. Aici vreau electroliții, sucul de portocale cu sare”.

E bine să ai de unde alege. 

Ei se adaptează.

Beau sucul de portocale. 

ȘI ELECTROLIȚII! aproape că strig la ei.

După nici două minute, mă ridic. Îmi iau ochelarii și buff-ul de pus pe cap, gheață într-un alt buff, pe care Ergo mi-l leagă cu un șiret în jurul gâtului.

Simt cum senzația de prospețime îmi invadează tot corpul. Pielea mi se face de găină și simt cum mă alimentează un val neașteptat de energie. 

Sunt la kilometrul 50 și mă simt mai fresh decât la începutul cursei – asta e puterea unui check-point reușit.

Pentru că e cea mai alergabilă porțiune din traseu, îmi propun să să fie și cea mai rapidă, însă chiar dacă alerg cât pot de tare, rămâne prioritar să mă alimentez. 

Încep să alerg de parcă cel din fața mea mi-a furat bicicleta. Din 20 în 20 de minute sug din flask-ul cu geluri și omogenizez de fiecare dată cu o gură mare de apă. Sunt precis ca o rețetă de-a Jamilei.

Mușchii funcționează atât timp cât sunt alimentați corespunzător. Mi-am dat silința în acest sens, și chiar dacă deja sunt 25 de grade, simt că planul de acasă, de această dată, funcționează.

Kilometrul 65

km 75 – km 95

Ayanis-
Prionia

După alte 2 ore și 20 de minute de alergare, îmi revăd echipa, pe Ergo și pe M. Chiar dacă eu alerg de mai bine de 8 ore, au avut, ca de fiecare dată, și ei cursa lor.

În concurs, alergătorii trec prin deshidratare, greutatea efortului și a durerii, dar prezența echipei de suport face ca această luptă să fie îndulcită. 

Iar ei se luptă cu incertitudinea, dacă vor ajunge în timp util la locul și ora stabilită, cu respectarea planului de acasă, cu adaptare la nevoile mele. 

La kilometrul 75 sunt obosit, dar cu rezerve de energie. La ieșirea din check-point, caut gelurile GU și-mi îndes o doză de Cola într-un buzunar frontal, alături de gheață. Îmi iau și 1.5 litri de apă cu mine, căci urmeză o urcare mai lungă de 2 ore. 

Chiar dacă rucsacul s-a îngreunat, a fost o decizie bună. Ritmul este unul de mers, cu porțiuni scurte de alergare. Totul parcă se desfășoară în slow motion, însă eu sunt cel care are un ritm greoi. 

Întreb la fiecare CP de Fotis, însă acesta își menține avansul de 10 minute. 

Încep să realizez, să mă conving. 

Eu, el și ceilalți alergători nu suntem vânat sau vânător. Suntem oameni care vrem să facem traseul cât mai repede posibil. Ne-am antrenat, ne-am pregătit fiecare în stilul nostru să parcurgem distanța dintre start și finish. Să ne luptăm cu respirația greoaie cauzată de urcări, să înfruntăm tensiunile, durerile musculare pricinuite de coborâri. 

Nu suntem adversari. 

În toată treaba asta, suntem colegi, căci avem mult mai multe puncte în comun decât lucruri ce ne diferențiază.

Urcare Livadachi, kilometrul 80

km 90 – km 105

Prionia-
Finish

Mindset-ul meu se schimbase. Nu-mi mai doresc să alerg după Fotis, dar îmi doresc un timp cât mai bun. Am încetat să-l mai hăituiesc, dar am continuat să mă hăituiesc pe mine însumi.

Ajung la ultimul check-point unde pot să mă întâlnesc cu echipa. Unde mă pot ajuta, unde îmi pot da un restart. 

Ajuns la Prionia (km 95), mă așez pe scaunul de pescar și îmi iau 3 minute de relaxare. Beau 2 sticluțe de lapte cu cacao și îmi rezerv timp de  povestit.

M. îmi spune cu zâmbetul pe buze că am 12 minute în avans față de planul meu de acasă (de 13 ore 45 minute ca timp total de cursă). Sunt mulțumit.

La fel și ea, căci a prins încredere în mine. La cum arăt, crede cu tărie că voi duce cursa la capăt.  „Vreau doar să ajungi la finish”, îmi spusese înainte de start.

Pentru ultimii 13 kilometri mi-am propus să alerg într-o viteză de croazieră. Fără hăituială. Relaxat și cu zâmbetul pe buze.

Plec cu 1 litru de apă și doza de Cola regulamentară la buzunar, cu gândul să o desfac în vârful ultimei coborâri, pentru a sărbători orele de alergare.

Mențin ritmul lent. Kilometrii trec greu. Sunt la km 95 și mă întreb dacă aș mai fi dus alți 90 de kilometri? Probabil că da, însă sunt fericit că finalul este aproape.

Trec și ultimele două urcări care par nesemnificative din profil, dar care îți storc energia. Desfac doza de Cola și din 3 înghițituri o fac să dispară. A intrat ca apa în nisip.

Ultima coborâre o abordez cu gândul să nu mă accidentez și să nu-mi dau daună prea mare, iar cu 1 kilometru înainte de finish am parte de o surpriză.

Fata din CP îmi spune că sunt primul!

Sunt intrigat, nedumerit de situația creată. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu Fotis. Mi s-a spus că a rătăcit drumul. Bănuiesc că e undeva în spatele meu. Dau de un tip ce voia să mă filmeze și de Ergo, care-mi spune să trag tare că alerg pentru record. Îl întreb de Fotis și atunci aflu că a ajuns deja la finish, dar pe altă rută. 

Nu înțeleg mai nimic.

Nedumerit, alerg ultimii 800m. Trec linia de finish cu gândul că am făcut o cursă bună.

Lazaros îmi spune „Even if you came second, you are the first and you have the course record because Fotis had come on another road!”.

Finish Olympus Mithycal Trail 2020

Cauți un antrenor de alergare?

Antrenează-te cu robert hajnal 

locul 2 la UTMB-UL DIN 2018

Locul 1 la Olympus Mithycal trail

Organizator Olympus Mithtycal Trail

Lazaros Rigos

Lazaros este Lucian Clinciu al Greciei. 

A primit cetățenia de „munțoman” direct de la zei datorită dragostei de munte. Atent, face tot posibilul  ca alergătorii să aibă o experiență inedită. Atât înainte cât și pe durata și după concurs. 

Cu 10 zile înainte de start a urcat apă cu măgari. A distribuit fotografii pe Social Media, a curățat potecile concursului, a marcat traseul.

M-a întâmpinat de cum am ajuns pe străzile din Litochoro. S-a ocupat de curățarea potecilor cu c

 

Fondatorul primului maraton montan din Grecia. 

 

Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986
Lazaros Rigos la Finish Olympus Mountain Marathon, 6 Iulie, 1986
Publicat pe Lasă un comentariu

4 Greșeli de Antrenament pe care le fac Ultramaratoniștii

Greseli Ultramaraton

[:ro]Lumea ultramaratonului se schimbă. Oamenii încep să fie mai atenți cu antrenamentele lor și realizează că dacă fac lucrurile care trebuie făcute, până la eveniment, își vor oferi cea mai bună șansă către succes. Continuă să citești 4 Greșeli de Antrenament pe care le fac Ultramaratoniștii